Pretenţii

Decizia civilă nr. 98/07.02.2018

Prin sentinţa civilă nr. 1252/2017, Judecătoria Bacău a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.D.A., D.I.M. în contradictoriu cu pârâţii B.S., B.M., a obligat paraţii să plătească reclamanţilor suma de 729 lei reprezentând c/val lipsă folosinţă teren aferentă anului 2015, a respins ca nefondate celelalte pretenţii şi a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 595 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

„Prin sentinţa civilă 5660/2014 a Judecătoriei Bacău, s-a respins cererea formulată de pârâţii din prezenta cauză (B.S. şi B. M.) în contradictoriu cu reclamanţii C.D.A. şi D.I.M. prin care s-a solicitat perfectarea convenţiei de vânzare cumpărare încheiată între autorul pârâţilor M.P. şi autoarea reclamanţilor D.Y., cu privire la suprafaţa de 8900 mp teren. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de reclamanţii C. şi D..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin înscrisul sub semnătura privata încheiat la data de 15.11.1947 între defuncta D.Y. in calitate de vânzătoare şi autorul pârâţilor M.P. B. în calitate de cumpărător, părţile au înţeles să vândă, respectiv să cumpere, suprafaţa de 2 ha teren arabil, ce se învecina la răsărit, miazăzi şi apus cu restul proprietăţii vânzătoarei, iar la apus şi cu pârâul F.R., contra sumei de 1600 lei ce a fost plătită la încheierea actului. Din declaraţia datată 14.10.1949, rezultă că terenul înstrăinat făcea parte din corpul de 17 ha denumit „S.C.”.

A constatat instanţa, in baza expertizei topocadastru întocmită in cauză că la nivelul anilor 1942-1947, în zona analizată erau doar două parcele de teren neîmpădurite ce puteau face obiectul actului de vânzare (1,67+1,27 ha, fl. 190-191 ds), însă acestea nu sunt aceleaşi cu terenul de 8900 mp ce face obiectul dosarului, astfel cum rezultă din anexa 3 la suplimentul la expertiză.

Mai mult, terenul deţinut de reclamanţii B.S. şi B. M. în prezent, era împădurit la nivelul anilor 1942-1947 după cum rezultă din aceeaşi anexă la suplimentul raportului de expertiză, astfel încât rezultă că suprafaţa actuală nu este aceeaşi cu aceea ce a făcut obiectul actului de vânzare din 1947. Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat acţiunea ca nefiind fondată.

Hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă prin decizia Tribunalului Bacău nr. 657/05 11 2015, prin respingerea apelului. S-a reţinut de instanţa de control judiciar că susţinerile recurenţilor-reclamanţi  apar ca nefondate deoarece  comparând harta din anul  1940 şi cea din prezent  şi luând ca reper drumul existent în ambele planuri, concluziile raportului de expertiză sunt în sensul că terenul de  0,89 ha, pentru care s-a emis titlul de proprietate se suprapune cu terenul care  în anul  1947 era acoperit de pădure (anexa nr. 3 la raportul de expertiză), ceea ce înseamnă că nu putea să fie terenul din actul sub semnătură privată, acesta având ca obiect teren arabil.

Reţine instanţa că reclamanţii sunt proprietarii suprafeţei de 8900 m.p. teren având număr cadastral 60294, înscris in titlul de proprietate 503959/09 06 2010, teren ce a făcut obiectul acţiunii in perfectare, acţiune respinsă cu autoritate de lucru judecat.

Potrivit art. 563 Cod Civil, 1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

Este reală susţinerea pârâţilor în sensul in care reclamanţii din prezenta cauză nu au uzat de acţiunea in revendicare. Având insă in vedere că pârâţii nu deţin actual titlu de proprietate pentru suprafaţa de 8900 m.p. teren, sunt incidente dispoziţiile art. 563 Cod Civil teza a doua potrivit cărora proprietarul lipsit de folosinţa unui bun are dreptul la despăgubiri. Reclamanţii au solicitat plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru ultimii trei ani anteriori promovării acţiunii.

Din sentinţa civilă 5660/2014 a Judecătoriei Bacău rezultă cu autoritate de lucru judecat că până la data pronunţării hotărârii, pârâţii au avut folosinţa terenului. Prin răspunsurile la interogatoriu aceştia au declarat că au stăpânit terenul pe care l-au cultivat cu porumb până in anul 2015 pe circa 60% din suprafaţă, iar că în anul 2016 nu l-au mai cultivat deloc.

Raportul de expertiză tehnică D.A. a concluzionat, urmare deplasării expertului in teren, că in anul 2016 terenul nu a mai fost cultivat, concluzie care se coroborează cu răspunsurile pârâţilor la interogatoriu.

Reţine instanţa că se solicită de către reclamanţi plata de către pârâţi a contravalorii lipsei de folosinţă a suprafeţei de 8900 m.p. pentru anii 2014, 2015 şi 2016.

In speţă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii in restituire, însă doar pentru anul 2015, pentru considerentele ce urmează: 

Cu referire la contravaloarea recoltei aferentă anului 2014, reţine instanţa că acţiunea in perfectarea convenţiei de vânzare sub semnătură privată a fost declanşată de pârâţi şi de asemenea că aceştia deţineau un proces verbal de punere in posesiei eliberat de C.L. de aplicare a Legii 18/1991 R., pentru o suprafaţă de teren de 13276,50 m.p. teren, in baza actului de vânzare cumpărare din 14 10 1947. Aşa fiind, deşi cele două înscrisuri nu au transferat valabil dreptul de proprietate, au fost de natură a crea convingerea pârâţilor că sunt îndreptăţiţi să stăpânească terenul reclamanţilor. Coroborând aceasta cu atitudinea subiectivă a pârâţilor care au ieşit din pasivitate, solicitând lămurirea situaţiei juridice a terenului pentru care s-au considerat proprietari, instanţa apreciază că aceştia au fost posesori de bună credinţă până la momentul pronunţării sentinţei civile 5660/2014 a Judecătoriei Bacău, respectiv data de 21 10 2014.

In acest sens, sub aspectul bunei credinţe, şi in cauza ce a format obiectul dosarului 6864/180/2015, fiind cercetaţi pârâţii pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, judecătorul de cameră preliminară a stabilit că in cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece pârâţii  au exercitat o posesie paşnică, netulburată, izvorâtă din convingerea acestora că terenul le aparţine.

In consecinţă, având in vedere că recolta de porumb aferentă anului 2014 era deja culeasă la data pronunţării sentinţei civile 5660/2014 (fiind de notorietate că acesta se recoltează aproximativ in luna septembrie), instanţa constată că pârâţii au dobândit cu bună credinţă dreptul de proprietate asupra acestei recolte, potrivit art. 557 Cod Civil:  dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi.

Deşi reclamanţii au indicat imprecis perioada pentru care solicită obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenurilor ( ultimii trei ani anterior introducerii acţiunii), chiar dacă acţiunea de faţă ar privi anul 2013, considerentele enunţate mai sus (referitoare la buna credinţă a pârâţilor) sunt  aplicabile. 

In ceea ce priveşte anul 2015, pârâţii au recunoscut că au stăpânit terenul proprietatea reclamanţilor, iar expertiza a stabilit că pentru un an, contravaloarea netă a recoltei de porumb de pe acest teren este de 729 lei. Concluziile expertizei tehnice  nu susţin afirmaţiile pârâţilor în sensul în care terenul a fost cultivat pe doar 60% din teren, astfel că instanţa apreciază ca întemeiate pretenţiile in acest cuantum. În ceea ce priveşte anul 2016, expertiza a constatat că terenul nu a fost cultivat, iar reclamanţii nu au făcut dovada contrară.

Pentru considerentele  enunţate, instanţa apreciază că acţiunea este întemeiată doar pentru contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului aferentă anului 2015 şi va obliga pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 729 lei.

In temeiul art. 453 Cod Procedură Civilă, va obliga pârâţii să plătească reclamanţilor cheltuielile de judecată avansate de aceştia, constând în taxa judiciară de timbru proporţional pretenţiilor admise (95 lei) şi onorariu expertiză agricolă (500 lei).”

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au formulat în termen legal apel, legal timbrat şi motivat prin cererea de apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, s-a arătat că prima instanţa reţine în mod nelegal că, în ce priveşte restituirea contravalorii recoltei pentru anul 2014, pârâţii au fost posesori de buna-credinţă până la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 5660/2014. Astfel, pârâţii au fost de o totală rea-credinţă, în ce priveşte posesia terenului în litigiu, refuzând să le recunoască reclamanţilor fiind necesară formularea unei plângeri penale, în anii 2011 şi 2013. cu privire la situaţia juridică a terenului, arată apelanţii, pârâţii au ieşit din pasivitate abia în anul 2010, după ce apelanţilor li s-a emis titlu de proprietate, or, dacă ar fi fost de buna credinţă ar fi promovat acţiunea pentru perfectarea zdelcii încă din anul 1990.

Mai învederează apelanţii că după punerea lor în posesie nu se mai poate reţine că pârâţii au avut o posesie paşnică şi netulburată, izvorâtă din convingerea că sunt proprietari şi, întrucât au recunoscut cultivarea terenului, nerestituirea lipsei de folosinţă ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză. De-asemenea, punerea în posesie a pârâţilor de către C.L. R. în anul 1997 a avut loc ilegal, în lipsa unei schiţe pe baza căreia să se identifice amplasamentul.

Se mai arată că prin acţiunea introductivă s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă pe ultimii 3 ani, or în raport de data introducerii acţiunii, în mod evident a fost avută în vedere perioada 2013-2016.

Se solicită obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată, atât cele efectuate în apel, cât şi, integral, cele efectuate în faţa primei instanţă.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi următoarele NCPC.

La cererea de apel au fost ataşate înscrisuri.

Intimaţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimaţii arată, în esenţă, că nu puteau promova acţiune pentru perfectarea vânzării anterior obţinerii de către apelanţi a titlului de proprietate, respectiv în anul 2010, iar anterior au stăpânit terenul în litigiu în baza unui proces verbal de punere în posesie din anul 1997.

Apelanţii nu au uzat de acţiunea în revendicare, iar acţiunea în perfectarea vânzării a fost respinsă în mod inexplicabil în condiţiile în care autoarea apelanţilor a înstrăinat o parte din terenul deţinut unei rude a intimaţilor care nu a obţinut o hotărâre de perfectare a vânzării.

Intimaţii arată că posesia lor a fost de bună-credinţă, deoarece procesul-verbal de punere în posesie nu a fost anulat, acest aspect fiind reţinut şi de organele de urmărire penală învestite cu plângerea penală formulată de apelanţi, având ca obiect infracţiunea de tulburare de posesie, şi că în condiţiile în care a fost achitat preţul pentru teren, reţinerea acestuia şi refuzul de a recunoaşte vânzările denotă reaua-credinţă a părţii adverse.

Se mai arată că, deşi nu au formulat apel, în mod incorect prima instanţă a acordat despăgubiri pentru anul 2015, deoarece după epuizarea procesului de perfectare au părăsit de bună-voie terenul.

La data de 20.11.2017, apelanţii au depus la dosar precizări ale motivelor de apel.

În apel s-a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul reţine următoarele:

 Prin cererea introductivă, reclamanţii au solicitat, în partea finală a acesteia, contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului al căror proprietari sunt, stăpânit de pârâţi, pe ultimii 3 ani anteriori datei introducerii cererii, ceea ce ar corespunde perioadei  martie 2013-martie 2016.

Ca atare, având în vedere că prima instanţă a acordat despăgubiri doar pentru anul 2015, faţă de motivele de apel formulate, prin care se critică neacordarea integrală a despăgubirilor solicitate, tribunalul va analiza îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri pentru restul perioadei, respectiv pentru anii 2013-2014, deoarece pentru primele 3 luni ale anului 2016 nu a putut exista în mod real o recoltă valorificabilă.

În acest sens, instanţa apreciază că nu pot fi reţinute argumentele primei instanţe, în sensul că pârâţii nu datorează despăgubiri pentru perioada respectivă deoarece au fost posesori de bună credinţă, buna lor credinţă încetând la momentul pronunţării sentinţei civile 5660/2014 a Judecătoriei Bacău, respectiv data de 21.10. 2014.

În primul rând, trebuie menţionat că, aşa cum jurisprudenţa şi doctrina au statuat în mod constant, posesia de buna-credinţă este posesia exercitată sub nume de proprietar, deci buna-credinţă vizează convingerea posesorului ca deţine bunul în calitate de proprietar, „în baza unui titlu ale cărei vicii nu îi sunt cunoscute”.

Or, în speţă, indiferent de împrejurarea că anterior emiterii titlului de proprietate, pârâţilor li s-a emis de către C.L. proces verbal de punere în posesie, indiferent chiar şi de data emiterii titlului pentru reclamanţi, împrejurarea că nu au solicitat anularea acestui titlu şi nu au promovat o acţiune în revendicare în contradictoriu cu reclamanţii implică o recunoaştere a dreptului de proprietate al acestora. Cu atât mai mult, promovarea unei acţiuni în perfectare vânzare-cumpărare, care presupune, ipso facto, recunoaşterea calităţii de proprietar a promitentului-vânzător, chemat în judecată în calitate de pârât, are semnificaţia acestei recunoaşteri Ca atare, de la acel moment  se poate considera că a dobândit data certă împrejurarea că pârâţii au cunoscut că pentru terenul în litigiu a fost emis titlu de proprietate altor persoane.

În cauză este irelevantă faptul că posesia exercitată  de pârâţi şi maniera în care a fost exercitată (paşnică şi netulburată, potrivit susţinerilor acestora) nu a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, lipsa caracterului penal neavând neapărat semnificaţia bunei-credinţe din dreptul civil, cu atât mai puţin a acelei bune credinţe, care în sensul art. 557 C.civ., invocat de către prima instanţă, fundamentează dobândirea fructelor, de către posesor.

Instanţa apreciază că argumentele intimaţilor cu privire la reaua-credinţă a apelanţilor, constând în refuzul de a perfecta vânzarea, deşi preţul pentru teren a fost achitat şi nerestituit în prezent, nu sunt relevante în cauză, în condiţiile în care pârâţii nu au formulat acţiune în acest sens, sau chiar o cerere reconvenţională în prezentul dosar, în care să solicite o eventuală compensare.

  Cum acţiunea de perfectare-vânzare cumpărare a fost introdusă în februarie 2011, rezultă în mod clar că, pentru anii 2013-2014, pârâţii nu au avut calitatea de posesori de bună-credinţă pentru terenul în litigiu, astfel încât reclamanţii, ca proprietari ai terenului au dreptul la contravaloarea lipsei de folosinţă, dreptul de proprietate implicând în mod firesc şi prerogativa culegerii fructelor (usus, fructus şi abusus).

În consecinţă, având în vedere evaluarea făcută prin expertiza efectuată la prima instanţă, în temeiul art. 480, al. 1 NCPC, instanţa va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va obliga pârâţii la plata sumei de 1458 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru anii 2013 – 2014.

Faţă de dispoziţiile art. 453 NCPC, având în vedere măsura admiterii acţiunii, sentinţa apelată va fi schimbată în parte şi în ce priveşte cheltuielile de judecată la care vor fi obligaţi pârâţii în primă instanţă.

De-asemenea, în temeiul aceloraşi dispoziţii procedurale, vor fi obligaţi intimaţii la plata către apelanţi a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, în cuantum de 953 lei, reprezentând taxă de timbru şi onorariu de avocat conform chitanţelor depuse la dosar.

Domenii speta

Spete similare