Sulta

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

 Prin sentinţa  civilă nr.X/18.03.2019, pronunţată de Judecătoria  Caracal în dosarul civil nr. X/207/2019, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul I I, împotriva pârâtei P P, având ca obiect „acţiune în constatare”, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.01.2019, pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr. X/207/2019, reclamantul I I, în contradictoriu cu pârâta P P, a solicitat instanţei să constate că a achitat lui I C (în prezent decedat), în timpul vieţii acestuia, sulta de 5401 lei pe care o datora în baza sentinţei nr. X/2015 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2012 şi în consecinţă, să se constate stins dreptul de creanţă având ca temei această sultă, pe care o datora autorului I C, prin plată.

În fapt, reclamantul a menţionat ca prin sentinţa civilă nr. X/2015 pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr. X/207/2012, s-a dispus partajarea averii succesorale rămase de la autoarea I A, între reclamant ca fiu, I C (soţ supravieţuitor) şi P P  (fiică).

Ca urmare a echilibrării valorice a loturilor, reclamantul arata ca a fost obligat să plătească sorei sale, pârâta P P, o sultă in suma de 8100 lei şi tatălui sau, I C, suma de 5401 lei.

Se mai arata ca pârâta P P a pus în executare sentinţa civilă nr. X/2015 , iar reclamantul  i-a remis acesteia sulta  prin intermediul executorului judecătoresc, iar ulterior a achitat şi  tatălui său I C , de bună voie cei 5.401 lei.

Deşi a înţeles să nu apeleze la un executor judecătoresc, tatăl său i-a cerut totuşi să-i plătească datoria rezultată din partaj, banii fiindu-i necesari la întreţinerea zilnică , precum şi a stării de sănătate.

Având în vedere că era în vârstă şi pentru că erau în bune relaţii, reclamantul nu i-a cerut autorului să încheie o chitanţă atunci când i-a înmânat banii, pe care i-a  dat însă în prezenţa  martorului T I.

Reclamantul a mentionat ca a formulat această cerere, întrucât hotărârea judecătorească îi este necesară la O.C.P.I.

În  drept, a invocat dispoz. art. 1470 , 1488,1499 C. Civ şi art. 35 C.p.c.

Deşi legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare conform art. 205 Cpc.

Analizând cerera dedusa judecăţii, instant de fond a reţinut că reclamantul  I I, în contradictoriu cu pârâta P P, a solicitat instanţei să constate că a achitat lui I C ( în prezent decedat) în timpul vieţii acestuia , sulta de 5401 lei pe care o datora în baza sentinţei nr. X/2015 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2012 şi în consecinţă, să se constate stins dreptul de creanţă având ca temei această sultă, pe care o datora autorului I C, prin plată.

Prin  sentinţa civilă nr. X/2015 pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr. X/207/2012, s-a dispus partajarea averii succesorale rămase de la autoarea I A, între reclamant ca fiu, I C (soţ supravieţuitor) şi P P  (fiică).

Ca urmare a echilibrării valorice a loturilor, reclamantul  a fost obligat să plătească pârâtei P P, o sultă in suma de 8100 lei şi autorului I C, suma de 5401 lei.

Potrivit  art. 35 CPC, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei unui drept al său în cazul în care nu poate cere realizarea acestui drept.

Potrivit  art. 1475 C.civ. plata trebuie făcută creditorului, reprezentantului său, legal sau convenţional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanţă să o primească.

Plata făcută unei alte persoane decât cele menţionate la art. 1.475 c.civ. este totuşi valabilă  conform art. 1477 alin. 1 c.civ. dacă  este ratificată de creditor,  cel care a primit plata devine ulterior titularul creanţei sau  a fost făcută celui care a pretins plata în baza unei chitanţe liberatorii semnate de creditor.

Plata făcută în alte condiţii decât cele menţionate la alin. (1) stinge obligaţia numai în măsura în care profită creditorului.

Art. 1.499 cod civil prevede ca dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada plăţii se face cu orice mijloc de probă.

Martorul T I a declarat ca  reclamantul a achitat  suma de 5400 lei creditorului  pentru ca acesta sa-şi cumpere bunuri necesare efectuării datinilor creştineşti si pentru cheltuielile de înmormântare.

Din declaraţia martorului instanţa nu şi-a putut  forma convingerea ca aceasta suma de bani a fost data pentru stingerea obligaţiei stabilita prin sentinţa civilă nr. X/2015 pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr. X/207/2012.

În conformitate cu dispoziţiile art.249 C.pr.civ. „cel care face o susţinere in cursul procesului trebuie sa o dovedească în afara de cazurile anume prevăzute de lege şi prin urmare, reclamantul are obligaţia sa dovedească cele susţinute.

Având in vedere considerentele expuse, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.

Calea de atac exercitata:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelantul – reclamant I I, solicitând modificarea acesteia şi în consecinţă admiterea cererii, având în vedere următoarele considerente:

 Susţine apelantul că  instanţa de fond nu a respectat dispozițiile art. 22 alin. 1 C.p.c, fiind lipsită de rol activ şi i-a respins cererea fără a face cercetarea judecătorească completă.

Astfel, potrivit art. 22, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Apelantul arată că martorul propus de acesta, T I a fost audiat, dar instanța

nu a pus întrebări pentru a afla adevărul şi apreciază că, deşi martorul a declarat exact cum s-au petrecut faptele, consemnarea s-a făcut incomplet.

Astfel, martorul a declarat că apelantul i-a dat tatălui său, creditorul, suma de 5400 lei, reprezentând datoria ca urmare a partajului averii mamei sale şi știe de la acesta că banii au fost folosiţi de acesta în vederea cumpărării obiectelor necesare în vederea înmormântării sale.

Instanţa nu a insistat să spună martorul de ce apelantul i-a dat aceşti bani pentru a stabili dacă ceea ce declară martorul are sau nu vreo legătură cu cererea sa.

Martorul fiind o persoană aflată prima dată în faţa unei instanțe şi emotiv nu putea relata aceste aspecte decât dacă era întrebat.

Concluzia instanţei că „nu îşi poate forma convingerea că această sumă de bani a fost dată pentru stingerea obligaţiei din sentinţa civilă nr. X/2015” este tocmai rezultatul lipsei de rol activ.

Dacă ceea ce a declarat martorul respectiv nu era suficient, instanța trebuia să îi pună în vedere completarea probatoriului, situaţie în care ar fi putut completa proba testimonială.

Faţă de aceasta, apelantul solicită încuviinţarea completării probatoriului în apel, astfel: reaudierea martorului T I, domiciliat în comuna S, sat G şi audierea încă a unui martor care cunoaşte situaţia remiterii datoriei ce îi incubă potrivit sentinţei civile nr. X/2015, respectiv C D, domiciliat în comuna S, sat V, jud. Olt.

Pentru aceste motive şi având în vedere dispoziţiile art. 466 şi urm. C.p.c., solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

La data de 20.05.2019 apelantul I I a depus chitanţa seria X/2019 nr.  reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 188 lei.

Legal citată intimata- pârâtă P P, nu a formulat întâmpinare.

In apel s-a administrat proba testimoniala propusa de apelantul reclamant.

Examinând sentinţa apelată în raport de actele dosarului , Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru argumentele care succed:

Este adevărat ca potrivit dispoz art.22 al.2 C pr civ ,, (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.”

Însă, potrivit art.10 din Codul de procedura civilă, părtile au obligaţia sa-si probeze pretenţiile si apărările, iar potrivit dispoz art.249 C pr civ, ,,Cel care face o susţinere in cursul procesului trebuie sa o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”-subl.n.

În cauza de faţă, instanţa de fond a încuviinţat întocmai probele propuse de  către reclamant, respectiv proba cu înscrisuri si proba testimoniala, sens in care a fost audiat martorul T I.

Nu poate fi primit motivul de apel potrivit căruia  instanţa de fond n-ar  fi adresat martorului întrebări de natură a  duce la aflarea adevărului, deoarece potrivit dispoz art.321 al.3 C pr civ, ,,Martorul va raspunde mai întâi la întrebările puse de preşedinte, iar apoi si la întrebările puse, cu încuviinţarea acestuia, de catre partea care l-a propus, precum si de catre partea adversă”.

Or, in acest context, reclamantul avea posibilitatea legală de a adresa martorului întrebările de natura a duce la  aflarea devărului si la dovedirea faptului plăţii sumei datorate si, mai ales, a titlului cu care s-a efectuat eventuala plată.

Susţinerile  apelantului reclamant relative la aspecte declarate de martor ce nu apar consemnate in declaraţia acestuia nu pot fi primite, in conditiile in care potrivit dispoz art.323 C pr civ, declaraţia martorului se consemnează  întocmai si literal. Pe de altă parte,  după cum s-a reţinut anterior, reclamantul însuşi putea formula întrebări supra aspectelor relevante ale cauzei, pentru lămurirea stării de fapt.

Nu poate fi primit nici motivul de apel potrivit căruia instanţa de judecata era ţinuta a-i pune in vedere reclamantului să  completeze probatoriul.

In acest sens se reţine aplicabilitatea in cauza a dispoz art.254 al.6 C pr civ, potrivit cărora  părţile nu pot invoca in căile de atac  omisiunea instanţei  de a ordona din oficiu probe  pe care ele nu le-au propus si administrat in conditiile legii. Astfel, se retine ca instanţa de fond a administrat toate probele propuse de catre reclamant.

In calea de atac instanţa de control judiciar a suplimentat probatoriul administrat in cauza, sens in care a fost audiat martorul C D, a cărui declaratie a fost consemnata si atasata la dosar.

Martorul a declarat  ca  ştie despre faptul că apelantul i-a remis tatalui său suma de 5400 lei, in  anul 2016, după Paști, insa cu titlu de ajutor pentru înmormântare. Martorul nu are cunoştinţă despre vreo datorie a apelantului reclamant I I catre tatăl său.

Se reţine astfel ca nici in calea de atac, in conditiile administrarii unei probe suplimentare, apelantul reclamant nu a fost in măsura sa faca dovada  faptului ca suma remisa tatalui său era menită a stinge datoria pe care o avea ca urmare a pronunţării sent civ X/16.10.2015, in dosar nr.X/207/2012, de catre Judecătoria Caracal.

În consecinţă, in temeiul dispoz art.480 al.1 C pr civ, constatând legalitatea si temeinicia sentintei de fond, Tribunalul o va păstra, respingând apelul declarat, ca nefondat.

Data publicarii pe portal: 09.03.2020

Domenii speta

Spete similare