Reyolutiune contract

Asupra apelului de faţă se reţin următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/13.06.2019 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2018 s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii G S C (CNP ) şi G P CNP , ambii cu domiciliul în comuna C, sat P, judeţul O, în contradictoriu cu pârâţii G C (CNP ) şi G M E (CNP ), ambii cu domiciliul în S str. judeţul O.

Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâţi a cheltuielilor de jduecată parţiale în cuantum de 800 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt, între reclamanţii G S C şi G P, în calitate de vânzători şi pârâţii G C şi G M E, în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/12.08.2005, prin care reclamanţii au vândut pârâţilor un imobil situat în intravilanul comunei C, sat P, jud. O, sola 13, parcelele X, X şi X, compus din suprafaţa de 2.005,71 mp teren curţi-construcţii, arabil şi vii, împreună cu o casă de locuit C1 şi o unei anexă C2. Preţul vânzării a fost de 5.000 lei, specificâdu-se în contract faptul că vânzătorii au primit de la cumpărători suma de 2600 lei la data autentificării contractului, iar pentru restul de 2400 lei, cumpărătorii urmează să presteze întreţinere şi îngrijire sub toate aspectele şi la nivelul de trai al reclamanţilor (efectuarea menajului, asigurarea încălzirii locuinţei, alimentaţie raţională, încălţăminte, îmbrăcăminte, asigurarea asistenţei medicale, procurarea de medicamente conform nenecistăţilor), până la încetarea din viaţă a reclamanţilor, când îi vor înmromânta după obiceiuri. Reclamanţii şi-au rezervat dreptul de a locui în casa ce a făcut obiectul contractului pe tot timpul vieţii.

În drept, instanţa va reţine că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 1361-1369 coroborate cu cele ale art. 1020-1021 V.C.civ., dat fiind că în anul 2005, părţile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, în pofida obligaţiei cumpărătorilor de a presta şi întreţinere. Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere nu există, contractul fiind fie de vânzare, fie de întreţinere, părţile având şi posibilitatea de a-şi  asuma obligaţii accesorii celei principale.

Principala obligaţie a cumpărătorului este, conform art. 1361 C.civ., aceea de plată a preţului. Deşi în răspunsul la întâmpinare reclamanţii au precizat că pârâţii nu au plătit preţul vânzării, reclamanţii nu au solicitat rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului, ci pentru neîndeplinirea obligaţiei de a le presta întreţinere. Cu toate acestea, instanţa reţine că reclamanţii pot cere rezoluţiunea şi pentru alte motive decât cele prevăzute de art. 1365 C.civ. privind plata preţului, dacă motivele invocate au caracter determinant. Or, instanţa reţine că prestaţia de întreţinere a fost evaluată de părţi la suma de 2400 lei, preţul fiind de 2600 lei. Dat fiind că între obligaţia în bani şi cea în întreţinere, diferenţa este de numai 200 lei, instanţa va avea în vedere că şi prestaţia în întreţinere a avut caracter determinant pentru părţi, neîndeplinirea ei fiind aptă a atrage rezoluţiunea în condiţiile dreptului comun, şi anume art. 1020-1021 C.civ..

Instanţa reţine că pentru a fi admisibilă rezoluţiunea, se impune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin, neexecutarea să fie imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia, debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere.

Analizând în concret condiţiile rezoluţiunii, instanţa reţine că deşi reclamanţii susţin prin cererea de chemare în judecată că după încheierea contractului, ambii pârâţi şi-au neglijat în totalitate obligaţiile, în sensul că nu le-au acordat în niciun fel întreţinere, afirmaţia este în mod vădit contrazisă de probleme administrate în cauză, în sensul că se poate vorbi cel mult despre o neexecutare parţială a obligaţiilor. Astfel, la întrebările nr. 4 din interogatorii, ambii reclamanţi au recunoscut parţial că pârâţii au demarata lucrări de renovare a casei, chiar dacă susţin că acest lucru s-a făcut cu banii reclamanţilor, de vreme ce demersul pârâţilor dovedeşte faptul că nu s-au dezinteresat de soarta vânzătorilor. De asemenea, la întrebarea nr. 9 din interogatoriu, reclamantul G S C recunoaşte că pârâţii s-au ocupat de îngrijirea reclamanţilor, au cumpărat medicamente şi au asigurat alimentaţia adecvată, chiar dacă reclamantul susţine că aceste lucuri s-au făcut cu banii lui. Reiese încă odată că pârâţii nu au rămas în pasivitate. De altfel, atitudinea lipsită de onestitate a reclamanţilor reiese şi din faptul că răspunsurile acestora la interogatoriu sunt contradictorii uneori. Astfel, la întrebarea privind promptitudinea cu care pârâtul  a mai răspuns solicitărilor reeclamanţilor după intervenţia chirugicală la picior, reclamantul a arătat că după acest momet, pârâtul mai venea, dar nu făcea cine ştie ce; în schimb, reclamanta a răspuns în sensul că nu venea. De asemenea, reclamanta neagă întru totul cumpărarea de către pârât a unui loc de veci, pe care ar fi construit un cavou, în vreme ce reclamantul a susţinut că numai locul de veci este cumpărat de către pârât, iar cavoul este făcut cu banii de la reclamant. Mai mult decât atât, chiar martorul reclamanţilor a declarat că de un an şi jumătate - doi, nu i-a mai văzut venind pe pârâţi,  dar înainte, de la vânzare şi până în momentul în care s-au certat, venea pârâtul cam la două-trei zile. Acelaşi martor a declarat că ştie că pârâtul a luat-o pe mama sa cu maşina prima dată când a mers la spital, declaraţie ce se coroborează cu aceea a martorului U C, care a declarat că pârâtul i-a cerut ajutorul în ceea ce priveşte problemele de sănătate ale mamei sale, martorul precizând că pârâtul îl suna spunându-i că este la spital şi solicitându-i să îl ajute, odată mergând şi martorul personal la spital. De asemenea, martorul D S a declarat că atunci când pârâţii mergeau în locuinţa reclamanţilor, stăteau acolo maximum trei ore, cât aveau treabă în gospodărie, unde mergeau atât pentru a-i ajuta pe reclamanţi, cât şi pentru a lua produse de la aceştia. Aşadar, reiese că pârâţii mergeau în gospodăria reclamanţilor şi pentru a-i ajuta.

Este, deci, indubitabil, faptul că până la un moment dat, pârâţii au prestat întreţinere reclamanţilor. În acest sens, instanţa va avea în vedere că la întrebările nr. 9 şi 10 din interogatoriu, pârâtul G C a recunsocut că nu i-a mai vizitat şi întreţinut pe reclamanţi de când a aflat că i-au dat în judecată. În acelaşi sens, martorul D S a declarat că pârâţii nu au mai venit de un an şi jumătate – doi, de când s-au certat cu reclamanţii.

Aşadar, este indubitabil faptul că după ce ua fost daţi în judecată, pârâţii nu le-au mai prestat întreţinere reclamanţilor. Or, această neexecutare parţială a obligaţiei contractuale trebuie să le fie inputabilă pârâţilor, pentru a atrage rezoluţiunea contractului la cererea reclamanţilor.

Instanţa reţine că sub aspctul prestaţiei în întreţinere, reclamanţii nu au dovedit faptul că au avut nevoie de ajutor de la pârâţi, că au cerut acest ajutor şi le-a fost refuzat. Astfel, chiar martorul reclamanţilor, întrebat dacă s-a întâmplat ca reclamanţii să aibă nevoie de ajutor sub orice formă de la pârâţi şi aceştia din urmă să-l refuze, a răspuns în sensul că nu ştie aşa ceva. În atare condiţii, instanţa reţine că prestaţia în întreţinere, accesorie obligaţiei de plată a preţului, poate atrage rezoluţiunea contractului în măsura în care reclamanţii se află în stare de nevoie, stare pe care o aduc la cunoştinţă pârâţilor, care rămân în pasivitate. Or, nu reiese că reclamanţii au cerut ajutor pârâţilor. Acelaşi martor a declarat că nu i-a văzut pe reclamanţi plângându-se că nu au cele necesare traiului, martorul ştiind numai că s-au plâns că reclamanţii nu mai vin să-i vadă şi să-i ducă unde au nevoie. Aşadar, reclamanţii s-au plâns de lipsa de iniţiativă a pârâţilor, dar nu reiese că le-au cerut ajutorul, că le-au solicitat să le asigure transportul acolo unde aveau nevoie, iar în ceea ce priveşte condiţiile rezoluţiunii, nu reiese că i-au pus în întârziere pe pârâţi.

Mai mult  decât atât, încetarea de a mai presta întreţinere nu le poate fi imputată pârâţilor, în condiţiile în care, la întrebarea nr. 12 din interogatoriu, reclamantul a recunsocut că din cauza fiicei sale, a început să le adreseze injurii pârâţilor şi să nu le mai permită accesul în locuinţă şi să refuze orice ajutor din partea pârâţilor. Chiar dacă reclamanta a răspuns negativ la aceeaşi întrebare, reclamanţii oferind răspunsuri contradictorii şi la alte întrebări, instanţa reţine că nu le este inputabilă pârâţilor neexecutarea parţială a obligaţiei de întreţinere.

Faţă de cele ce preced, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile rezoluţiunii, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii G S C  şi G P în contradictoriu cu pârâţii G C şi G M E.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., instanţa a obligat reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că aceştia se află în culpă procesuală. În aceste sens, instanţa a avut în vedere exclusiv cheltuielile pârâţilor cu onorariul avocaţial (800 lei), nu si taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, care, având caracter subsidiar, nu mai face obiectul analizei instanţei. În consecinţă, instanţa a obligat reclamanţii la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 800 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, la data de 21.08.2019, G S C şi G P solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate şi rejudecând să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. X din 12.08.2005 încheiat la Biroul Notar Public R B.

În motivare, apelanţii consideră nelegală şi netemeinică sentinţa dată de instanţa de fond, prin care s-a respins acţiunea privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, motivat de faptul că instanţa nu a ţinut cont de situaţia de fapt existentă între reclamanţi şi pârâţi, respectiv de aspectele privind neîndeplinirea de către pârâţi a obligaţiei de întreţinere așa cum a fost stipulat în contractul de întreţinere, prin care pârâţii şi-au asumat obligaţia să îi întreţină sub toate aspectele şi la nivelul acestora de trai (efectuarea menajului, asigurarea încălzirii locuinţei, îmbrăcăminte, asigurarea asistenţei medicale, procurarea de medicamente etc.), obligaţii pe care pârâţii nu le-au îndeplinit şi nici în prezent nu acordă niciun fel de întreţinere, aceştia nevenind în domiciliul apelanţilor şi neinteresându-i în niciun fel soarta apelanţilor, deși li s-a cerut ajutorul prin apel telefonic, răspunsul fiind acela că pe intimaţi nu-i mai interesează de apelanţi.

Arată că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, interpretând în mod eronat probele administrate în cauză, mai mult decât atât încurajând pasivitatea pârâţilor în a nu-şi îndeplini obligaţiile de întreţinere, lucru care s-a şi dovedit, dat fiind faptul că nici în prezent, după pronunţarea acestei hotărâri pârâţii nu au venit, nu i-au vizitat şi nu i-a interesat în niciun fel soarta acestora, deși sunt în nevoie, atât din punct de vedere material dar şi medical.

În mod neîntemeiat instanţa de fond a reţinut ca probă în favoarea pârâţilor faptul că au recunoscut parţial că aceştia au demarat lucrări de renovare a casei, chiar daca au fost pe banii apelanţilor şi, de asemenea, faptul ca a fost cumpărat un loc de veci şi a apreciat în mod greşit că acest demers dovedește că nu s-au dezinteresat de soarta acestora. Consideră că acesta nu este o justificare a faptului ca îngrijirea apelanţilor personală a fost efectuata, întrucât așa cum au precizat pârâţii nu le-au asigurat întreținere în sensul că, deși au fost în nevoie, aceştia nu le-au asigurat medicamentele necesare, nu le-au adus mâncare, haine sau întreținerea pe timp de iarnă la căldura etc. apelanţii fiind nevoiţi să apeleze la alte persoane atunci când au avut nevoie.

Apelanţii arată că, instanţa de fond a reţinut faptul că pârâţii au prestat întreţinere până la un moment dat, iar cu privire la recunoaşterea pârâţilor că de un an şi jumătate nu mai prestează întreținere întrucât au aflat că apelanţii i-au chemat în judecată, instanţa de fond le încurajează aceasta pasivitate prin hotărârea dată, reţinând că nu este culpa pârâţilor şi, ca atare, rezultând că aceştia în continuare pot să procedeze în acest mod.

În mod greşit instanţa de fond a interpretat declaraţiile martorilor, astfel că, deși martorul D S relatează că apelanţii s-au plâns că pârâţii nu îi vizitează şi nu îi duc unde trebuie, instanţa a apreciat că doar s-au plâns de lipsa de iniţiativă a pârâţilor dar nu şi de faptul că nu le-au asigurat cele necesare, deși faptul că s-au plâns că nu vin şi nu îi duc unde trebuie era tocmai că, nu i-au dus la doctor, la spital, să îşi procure medicamente, hrană sau unde era necesar. De asemenea, instanţa de fond a reţinut eronat răspunsul dat la interogatoriu la întrebarea 12 așa cum motivează în hotărâre, respectiv că apelantul-reclamant ar fi recunoscut că din cauza fiicei a început să le adreseze injurii pârâţilor şi să nu le mai permită accesul în locuinţa şi să refuze ajutorul acestora, lucru total neadevărat, întrucât apelanţii au avut nevoie, şi au în continuare, de ajutor, ambii fiind în nevoie, bolnavi, iar pârâţii refuză categoric să îi ajute şi să îi viziteze, deși le-au solicitat acest lucru şi chiar recent au sunat pe fiul acestora căruia i-au cerut ajutorul, iar acesta a refuzat spunând că nu-l interesează.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de răspunsurile date la interogatoriu de către pârât, respectiv la întrebarea nr. 9 şi 10 paratul recunoaşte că nu i-a mai vizitat şi nu le-a acordat întreţinere de un an şi jumătate de când au aflat că i-au dat în judecată (deşi aceştia nu le-a acordat niciodată, acesta fiind motivul chemării în judecată), cu toate acestea instanţa de fond nu a reţinut culpa pârâtului, ci a interpretat în mod subiectiv răspunsurile date la interogatoriu de apelanţi.

Consideră că recunoaşterea ambilor pârâţi prin răspunsurile date la interogatoriu că de un an şi jumătate nu le mai acorda niciun fel de întreţinere, pe motiv că au aflat de chemarea în judecată ar fi trebuit să fie suficient pentru a se constata culpa pârâţilor în neexecutarea obligaţiei, întrucât apelanţii au fost în nevoie şi le-au cerut permanent ajutorul, aceştia refuzând așa cum recunosc doar pentru faptul că i-au chemat în judecată şi nu pentru că nu le-ar fi permis aceştia. Faptul că i-au chemat în judecată nu justifică neexecutarea obligaţiei asumate de pârâţi prin contractul încheiat, așa cum recunosc chiar aceştia de un an si jumătate, apelanţii chiar şi în această perioadă le-au cerut ajutorul, ajutor pe care au refuzat să-l acorde.

Apelanţii consideră nelegală şi netemeinică hotărârea dată de instanţa de fond, această hotărâre încurajând comportamentul pârâţilor, în atare situaţie daca aceasta hotărâre ar rămâne definitivă așa cum a fost motivată de instanţa de fond, pârâţii în continuare ar refuza să îi întreţină şi ar beneficia de dreptul de folosinţă şi proprietate a imobilului pe cale l-au înstrăinat cu condiţia să fie întreţinuţi, întreţinere de care nu au beneficiat şi nu beneficiază nici în prezent.

Chiar daca pârâţii se prevalează eronat de faptul că nu i-au vizitat şi nu i-au acordat întreținere de un an şi jumătate (deși nu au acordat deloc) de când aceştia ar fi aflat că i-au dat în judecată, aceştia chiar daca nu au vrut sa îi mai viziteze ar fi putut să le acorde ajutor sub orice altă formă, ar fi putut să le trimită alimente, sau orice aveau nevoie, sau ar fi putut ca întreţinerea la care sunt obligați să o transforme în bani, astfel ca puteau măcar să le trimită o sumă de bani care să îi ajute să facă faţă nevoilor zilnice, lucru pe care nu l-au făcut şi au rămas în pasivitate, obligaţia de întreţinere fiind în permanenţă şi nu o data la câţiva ani sau chiar deloc.

Apelanţii solicită să se constate că sunt îndeplinite condiţiile cumulative privind rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere, neexecutarea se datorează pârâţilor, care așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. X din 12.08 2005, aceştia s-au obligat faţă de apelanţi ca, în schimbul imobilului pe care le-au înstrăinat să le presteze întreținere sub toate aspectele şi la nivelul acestora de trai pe tot timpul vieţii, pana la încetarea din viață, când îi va înmormânta după obiceiuri.

Apelanţii arată că sunt persoane în vârsta, cu probleme de sănătate, locuiesc singuri, împrejurări care duc indubitabil la concluzia că au nevoie de întreţinere permanent, de supraveghere şi ajutor zilnic.

Apreciază că nu are relevanţă motivarea dată de instanţa de fond că apelanţii nu au dovedit faptul că au avut nevoie de ajutor de la pârâţi, că au cerut ajutor şi le-a fost refuzat, atâta timp cât prin contractul încheiat pârâţii şi-au asumat obligaţia de a-i întreţine şi îngriji sub toate aspectele pe tot timpul vieţii.

Au mai arătat că, în prezent starea acestora de sănătate s-a alterat, atât datorită înaintării în vârstă cât şi a afecţiunilor medicale, având nevoie de ajutor şi îngrijire, așa cum a fost menţionat în contractul încheiat, în prezenţa acestor probleme de sănătate, îngrijirea şi întreținerea nu înseamnă doar renovarea unei anexe sau construirea unui cavou şi cumpărarea unui loc de veci, așa cum a reţinut în favoarea pârâţilor instanţa de fond, ci înseamnă ajutor permanent, pentru orice urgenţă medicală, transport la spital de câte ori este nevoie, asigurarea hranei şi achiziţionarea medicamentelor şi orice este necesar, obligaţii pe care pârâţii nu le-au îndeplinit nici în trecut şi nici în prezent, chiar daca aceştia recunosc că doar în ultimul an şi jumătate, aceste aspecte nu-i exonerează de obligaţiile asumate prin contractul încheiat.

Solicită să se constate culpa contractuală a intimaților şi în consecinţă să se admită apelul, să se modifice sentinţa dată de instanţa de fond şi rejudecând să se admită  cererea privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.

În dovedire, solicită proba cu înscrisuri, interogatoriul luat pârâţilor pentru a dovedi că nici în prezent nu-şi îndeplinesc obligaţia de întreţinere şi martorul N V C care a fost solicitat şi la instanța de fond a fi înlocuit cu martora propusă la care s-au opus pârâţii ca fiind fiica reclamanţilor.

Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 177,50 lei conform dovezii de la dosar.

La data de 27.09.2019, intimaţii G C şi G M E au depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca fiind nelegal şi neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică pentru următoarele motive.

În motivare arată că în fapt prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina au fost chemaţi în judecată solicitându-se ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere, autentificat sub nr. X/12.08.2005 la BNP R B. După analizarea actelor dosarului instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, obligând reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată parţiale către intimaţi.

Intimaţii precizează că prin apelul declarat apelanţii critică sentinţa dată susţinând că în mod greşit instanța de fond a reţinut faptul că intimaţii au prestat întreținere până la un moment dat şi că instanţa de fond încurajează pasivitatea prin hotărârea dată, reţinând că nu este culpa acestora.

De asemenea, consideră că în mod greşit instanţa de fond interpretează declaraţiile martorilor, astfel că deși martorul D S relatează că intimaţii s-au plâns de lipsa de iniţiativa a acestora dar nu şi de faptul că nu le-au asigurat cele necesare traiului, că nu i-au dus la doctor sau că nu le-au procurat medicamente.

De asemenea, se critică faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de răspunsurile date la interogatoriu de către intimaţi ci că a interpretat în mod subiectiv răspunsurile date.

Menţionează intimaţii că instanţa de fond analizând în concret condiţiile rezoluțiunii, a reţinut că deși reclamanţii susţin prin cererea de chemare în judecată că după încheierea contractului, intimaţii şi-au neglijat în totalitate obligaţiile, în sensul că nu le-au acordat în niciun fel întreținere, afirmaţia este în mod vădit contrazisă de probele administrate în cauză, în sensul că se poate vorbi cel mult despre o neexecutare parţiala a obligaţiilor. Astfel, la întrebările nr. 4 din interogatorii ambii reclamanţi au recunoscut parţial că intimaţii au demarat lucrări de renovare a casei, chiar daca susţin că acest lucru s-a făcut cu banii acestora, de vreme ce demersul intimaţilor dovedeşte faptul că nu i-au dezinteresat de soarta acestora. De asemenea, la întrebarea nr. 9 din interogatoriu, reclamantul G S C recunoaşte că intimaţii s-au ocupat de îngrijirea acestora, au cumpărat medicamente şi au asigurat alimentaţia adecvată, chiar dacă acesta susţine că aceste lucrări s-au făcut cu banii acestuia. Din aceste răspunsuri reiese încă odată că intimaţii nu au rămas în pasivitate. De altfel, atitudinea lipsită de onestitate a reclamanţilor reiese şi din faptul că răspunsurile acestora la interogatoriu sunt contradictorii uneori. Astfel, la întrebarea privind promptitudinea cu care au răspuns la solicitările reclamanţilor după intervenţia chirurgicală la picior, reclamantul a arătat că după acest moment mai veneau dar că nu mai făceau cine știe ce prin gospodărie, iar reclamanta a răspuns că nu mai veneau, deci aceştia se contrazic singuri,  instanţa interpretând în mod corect atitudinea acestora ca fiind lipsită de onestitate.

Mai mult, chiar martorul reclamanţilor a declarat că de un an şi jumătate - doi nu i-a mai văzut venind, dar înainte, de la vânzare şi până în momentul în care s-au certat, veneau cam la două-trei zile. Acelaşi martor susţinând şi faptul că s-a ocupat de problemele de sănătate ale mamei sale. De asemenea martorul D S a declarat că mergeau în locuinţa reclamanţilor unde stăteau maxim 3 ore, cat aveau treabă în gospodărie, mergând spre a-i ajuta pe reclamanţi.

Astfel că instanţa în mod corect a reţinut faptul că sub aspectul prestaţiei în întreținere, reclamanţii nu au dovedit faptul că au avut nevoie de ajutor de la intimaţi, că au cerut acest ajutor şi le-a fost refuzat. Astfel că nu rezultă că aceştia au avut nevoie de ajutor, că nu le-au solicitat ajutorul, astfel că reclamanţii s-au plâns numai pentru faptul că intimaţii au fost lipsiţi de iniţiativă.

Mai mult decât atât, încetarea de a mai presta întreținere nu poate fi imputată nou, în condiţiile în care la întrebarea nr. 12 din interogatoriu reclamantul a recunoscut că din cauza fiicei sale a început să le adreseze injurii şi să nu le mai permită accesul în locuinţă, refuzând în mod nejustificat ajutorul acestora. Chiar daca reclamanta a răspuns negativ la aceeaşi întrebare, reclamanţii oferă răspunsuri contradictorii şi la alte întrebări, instanţa a reţinut în mod întemeiat că nu le este imputabilă neexecutarea parţială a obligaţiei de întreținere.

Mai mult, după pronunţarea sentinţei civile atacate de către intimaţi, în vara anului 2019 au mers în domiciliul acestora pentru a le duce cele necesare, unde l-au găsit doar pe apelantul G S C şi au aflat că mama sa este internată în spital, afirmând că este „internată acolo unde o duceam noi„. În continuare menţionează că au mers la spital la secţia de cardiologie, unde o mai internaseră, dar acolo au aflat că este internată la Spitalul de Psihiatrie de pe str.

Arătă că în momentul în care au mers să o viziteze, aceasta a avut o atitudine agresivă atât verbal cât şi fizică, provocând scandal şi adresându-le injurii şi calomnii, în acest sens depun înregistrări audio.

Mai arătă faptul că au fost plecaţi în perioada concediilor, în cursul lunii august, iar în această perioadă nu s-au putut deplasa la domiciliul apelanţilor, dar au încercat să îşi îndeplinească obligaţia de întreținere prin acordarea de sprijin financiar, trimițându-le prin mandat poştal o sumă de bani, sumă ce le-a fost restituită deoarece apelanţii au refuzat să o primească.

Faţă de cele ce preced, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile rezoluțiunii, instanţa în mod corect a dispus respingerea cererii reclamanţilor ca fiind neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, solicită instanţei respingerea apelului ca fiind nelegal şi neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

În ceea ce priveşte proba solicitată de către apelanţi cu interogatoriu şi proba testimonială cu martori, în principal solicită respingerea acestora întrucât au fost administrate aceste probe la fondul cauzei sub aspectul tezei probatorii apreciate de apelanţi.

În subsidiar, daca se apreciază de către instanţă că se impune administrarea probei testimoniale intimaţii solicită contra proba - proba cu înscrisuri, proba cu înregistrări audio şi proba testimonială cu martorul P I M.

În drept, invocă dispoziţiile art. 205-208 C.pr.civ.

La data de 19.11.2019 apelanţii G S C şi G P au formulat răspuns la întâmpinare prin care arată faptul că, argumentele aduse de intimaţi prin întâmpinare sunt în scopul ducerii în eroare a instanței, având în vedere faptul că intimaţii nu s-au interesat în nici un fel de soarta lor, ba mai mult chiar după pronunţarea hotărârii judecătoreşti de către instanţa de fond, intimaţii-pârâţi le-au transmis amenințări că dacă fac recurs şi vor pierde, aceştia îi vor da imediat afară din casă, că sunt cu chirie, ei fiind proprietarii, le vorbesc foarte urât şi nu le pasă de starea precară de sănătate în care se află, amenințându-i că vor pierde procesul, ameninţând şi martorul că să nu mai dea declaraţie pentru apelanți.

Dupa ce intimații-parați au aflat că au declarat apel la Tribunalul Olt, aceştia au încercat să îi caute, venind cu un pachet de zahăr, cu 1 kg de ulei şi 3 pâini, acest gest făcându-l doar ca să pară că s-au interesat de soarta apelanţilor şi să aibă dovezi aflând că au declarat apel, însă în realitate până la acea data nu au dat un telefon să vadă cum se simt, arătând că nu puteau trai doar cu 1 kg de zahăr, unul de ulei şi trei pâini în doi ani de zile de când nu au mai adus nimic. Se precizează că apelanta era internată în spital în acea perioadă, respectiv din 2.11.2019 până pe 06 11.2019 şi auzind de la soţul acesteia că este la spital, aceştia au venit şi au încercat să-i facă fotografii pentru a se folosi de ele, să spună că au căutat-o, însă în realitate s-au comportat foarte urat şi pentru că nu i-a lăsat să îi facă poze în spital au început să vorbească urat, să-i strige că vor vinde cavoul, că îi vor da afară din casă, fapt pentru care i s-a făcut rău, aceştia fiind daţi afară din salon de către asistenta medicală, iar datorită comportamentului violent verbal pe care l-au avut, a avut nevoie de îngrijiri medicale, medicul spunând că abia îşi revenise, starea de sănătate fiind din nou degradată din cauza intimaţilor-pârâţi.

Apelanţii consideră că, dovedind rea-credinţă, intimaţii pârâţi nu vor să recunoască comportamentul lor negativ faţă de aceştia, nepăsarea acestora fata de soarta acestora, interesul lor fiind doar să nu fie reziliat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, fără să ţină cont de faptul că nu şi au îndeplinit obligațiile asumate prin acest contract aşa cum a fost condiţia la data încheierii actului.

Precizează că dacă instanţa nu va ţine cont de toate aceste aspecte, respectiv de faptul că intimații-pârâți nu şi-au îndeplinit obligaţia de întreținere, şi nici în prezent nu beneficiază de ajutor din partea acestora, nici măcar după pronunţarea sentinţei date de instanţa de fond, aceştia nu s-au deranjat să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, dacă hotărârea ar rămâne la fel ca la instanţa de fond, aceştia nu ar face altceva decât să fie încurajați să aibă în continuare acelaşi comportament, iar apelanţii să nu beneficieze de îngrijire şi întreținere așa cum a fost stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, în prezent fiind persoane în vârstă, bolnave, prin contractul încheiat fiind stipulat clar obligaţia de a îi întreține şi îngriji sub toate aspectele pe tot timpul vieţii, lucru care nu s-a întâmplat nici în trecut, nici în prezent şi nu se va întâmpla nici în viitor având în vedere comportamentul intimaților pârâţi şi amenințările aduse de aceştia cu privire şi la faptul că îi vor da afară din casa daca pierd procesul.

Solicită să se constate culpa contractuală a intimaților şi în consecinţă admiterea apelului, modificarea sentinţei dată de instanţa de fond şi rejudecând admiterea cererii privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.

În dovedire, au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu luat pârâţilor pentru a dovedi că nici în prezent nu-şi îndeplinesc obligaţia de întreținere şi martorul N V C, care a fost solicitat şi la instanţa de fond a fi înlocuit cu martora propusă la care s-au opus pârâţii ca fiind fiica reclamanţilor.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţilor legale şi prin raportare la materialul probator administrat în cauză, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, tribunalul apreciază necesar a reţine că potrivit art. 102 din Legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod Civil, contractul este supus legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa. Faţă de data încheierii contractului în litigiu şi anume, 12.08.2005, în cauză sunt incidente dispoziţiile Vechiului Cod civil.

Apoi, pentru a stabili natura juridică a contractului în litigiu şi, implicit, a normelor de drept material aplicabile, tribunalul constată că prima instanţă, în mod just, a calificat contractul încheiat între părţile litigante ca fiind contract de vânzare-cumpărare.

Astfel,  tribunalul reține că între apelanţii reclamanţi şi intimaţii pârâţi s-a încheiat un contract denumit chiar de către părţi contract de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. X/12.08.2005 la BNP R B (f. 4-5, v.I, dosar j.) prin care părţile au prevăzut că preţul vânzării este în sumă totală de 5000 lei, bani din care vânzătorii au declarat că au primit, la data autentificării, suma de 2.600 lei, pentru diferenţa de 2.400 lei, cumpărătorii urmând să le acorde întreţinere.

Problema delimitării faţă de vânzare se pune în cazul în care bunul se înstrăinează în schimbul întreţinerii şi a unei sume de bani, doctrina şi practica judiciară ale Vechiului Cod civil fiind unanime în a considera că pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului trebuie să se stabilească scopul principal urmărit de către părţi la încheierea contractului. Astfel, întrucât proporţia între preţul în bani şi cel în natură nu poate fi calculată, urmează ca prestaţia în bani să fie raportată la valoarea bunului; contractul va fi de întreţinere dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, iar în caz contrar va fi de vânzare-cumpărare.

Cum părţile au prevăzut că suma totală a vânzării este de 5.000 lei, bani din care vânzătorii au primit de la cumpărători, la data autentificării actului, suma de 2.600 lei, deci mai mult decât jumătate din valoarea imobilului astfel cum a fost stabilită de către cocontractanți, pentru restul sumei de 2.400 lei urmând a se acorda întreţinere vânzătorilor, rezultă că, în mod corect a stabilit judecătorul fondului că între părţi a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare, iar nu de întreţinere.

Deşi apelanţii pretind în continuare că au încheiat cu intimații un contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere, fără a critica aprecierea primei instanţe cu referire la acest aspect, Tribunalul nu poate valida această alegaţie, din moment ce, astfel cum a arătat şi prima instanţă, contractul este fie de vânzare – cumpărare, fie de întreținere, în funcție de obligația principală asumată de către părţi, în speţă fiind vorba de un contract de vânzare cumpărare, în care, pe lângă obligaţia principală de plată a preţului, cumpărătorii şi-au asumat şi obligația accesorie de a presta întreținere vânzătorilor.

Mai mult, cum rezultă din cuprinsul actului încheiat, părţile au declarat în faţa notarului public, sub pedeapsa prevăzută de lege, că preţul din act este cel real, la acesta fiind raportate drepturile şi obligaţiile părţilor.

De altfel, nu se poate aprecia că obligaţia principală a dobânditorilor ar fi fost prestarea întreţinerii, din moment ce, la data încheierii contractului, apelanţii vânzători aveau vârsta de 59 de ani, fiind deci persoane în putere, care deţineau mijloace de existenţă, astfel că la acel moment nu urmăreau să obţină o întreţinere imediată şi de lungă durată din partea cocontractanților lor.

Concluzionând, se apreciază că în mod corect a fost stabilită de către prima instanţă natura juridică a contractului, dincolo de calificarea cel puţin imprecisă dată pe parcursul procedurii desfăşurate în faţa primei instanţe de către reclamanţi.

În ceea ce priveşte eventuala aplicare a unor reguli proprii pentru obligaţiile specifice vânzării-cumpărării şi a regulilor contractelor cu executare succesivă pentru obligaţia de întreţinere, tribunalul arată că doctrina Vechiului Cod civil a fost de asemenea, unanimă, în a aprecia că, în funcţie natura contractului, se stabilesc regulile aplicabile, natura contractului neputând fi dublă.

Prin, urmare, odată constatat că în cauză se aplică dispoziţiile art. 1294 V. C. civ. şi următoarele, devin inaplicabile regulile contractelor nenumite, în categoria cărora este inclus contractul de întreţinere.

De asemenea, inaplicabile sunt şi dispoziţiile art. 1523 N. C. civ. privind obligaţiile cu executare succesivă în primul rând pentru că, după cum am arătat în precedent, calificarea juridică unitară a contractului se opune combinării efectelor contractului de vânzare-cumpărare cu cele ale altor contracte numite sau nenumite.

Continuând, Tribunalul reţine că, din moment ce contractul nu a fost calificat ca fiind de întreţinere, toate efectele acestuia, inclusiv punerea în întârziere, vor fi cele aferente contractului de vânzare-cumpărare, iar nu contractului de întreţinere

Concluzionând, faţă de natura juridică a contractului încheiat, în cauză sunt incidente disp. art. 1365 V. C. civ. potrivit căruia Dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul, vânzătorul poate cere rezoluţiunea vânzării, preţul de 5.000 lei fiind în speţă alcătuit din suma de 2.600 lei şi întreţinerea evaluată la 2.400 lei, această din urmă obligaţie reprezentând cauza acţiunii formulate de către apelanţii reclamanţi.

Cu privire la rezoluţiune, tribunalul reţine incidente următoarele dispoziţii: art. 1020 V.C. civ. "Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său", corob. cu cele ale art. 1021 din acelaşi cod. "în acest caz contractul nu este desfiinţat de drept, partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat având alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate”.

Rezultă aşadar că rezoluţiunea poate fi pronunţată de instanţa de judecată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile sale total sau parţial; neexecutarea să fie imputabilă debitorului obligaţiei; debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere în condiţiile prevăzute de lege, întrucât prin punerea în întârziere creditorul dovedeşte refuzul de executare al debitorului.

În ceea ce condiţia punerii în întârziere a intimaţilor pârâţi, se constată că în mod corect a reţinut judecătorul fondului neîndeplinirea sa, apelanţii neformulând nici o critică referitoare la acest aspect, rezultând că, beneficiind de asistenţă juridică de specialitate, au acceptat această concluzie a primei instanțe.

În primul rând,  faţă de calificarea unitară a contractului ca fiind de vânzare-cumpărare, iar nu de întreţinere, tribunalul arată că se impune ca această condiţie să fie satisfăcută, nefiind admisibilă combinarea regulilor aplicabile contractului de vânzare-cumpărare cu cele incidente în cazul obligaţiilor cu executare succesivă, unde obligaţiile ambelor părţi trebuie să aibă acest caracter executându-se fie printr-o prestaţie continuă pe toată durata contractului (de ex. asigurarea folosinţei lucrului în contractul de locaţiune), fie printr-o serie de prestaţii repetate la anumite intervale de timp.

Analizând materialul probator întocmit în cauză se constată că apelanţii reclamanţi nu au procedat, anterior formulării cererii de chemare în judecată, la punerea în întârziere a intimaţilor debitorii cu privire la nerespectarea obligaţiilor lor contractuale. Chiar dacă este unanim acceptat în doctrina Vechiului Cod civil că introducerea cererii de chemare în judecată poate reprezenta un act de punere în întârziere a debitorului, situaţia din prezenta cauză este atipică prin aceea că, după momentul comunicării acţiunii către pârâţi, reclamanții au refuzat să mai primească orice ajutor din partea cocontractanţilor, fapt ce rezultă din coroborarea înscrisului de la f. 59 ds. apel cu recunoaşterea  apelanților din cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus la dosar.

Nici una din probele administrate la dosar nu a  relevat îndeplinirea de către apelanţii reclamanţi a condiţiei privind punerea în întârziere a intimaţilor pârâți cu privire la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, deşi sarcina probei le revenea acestora, în respectarea dispozițiilor art. 249 rap. la art. 10 C.proc.civ.

Astfel, se constată că nu există o punere în întârziere a debitorului cu privire la obligaţia sa de plată a preţului, urmată de o neexecutare culpabilă, care să conducă la concluzia unui refuz de executare.

Or, nefiind îndeplinită această condiţie a rezoluţiunii, Tribunalul apreciază, în acord cu concluziile primei instanţe, că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile pentru a se putea dispune rezoluțiunea contractului în litigiu.

Trecând peste acest aspect, tribunalul constată că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cu referire la  executarea obligaţiei de întreţinere de către intimaţii pârâţi, este cea reală, rezultănd din probele administrate în cauză.

Astfel, tribunalul arată că rezoluţiunea este sancţiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile obligaţiilor izvorâte dintr-un contract sinalagmatic cu executare uno ictu, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia.

Rezoluţiunea poate fi cerută numai de către creditorul obligaţiei neexecutate culpabil, iar nu şi de către partea vinovată de neexecutarea obligaţiei pe care şi-a asumat-o prin contractul sinalagmatic.

Fundamentul rezoluţiuni îl constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce izvorăsc din contractul sinalagmatic. Pentru a se putea opera desfiinţarea convenţiei prin rezoluţiune, este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, prin care să existe o neexecutare chiar şi parţială (dar substanţială, deci suficient de importantă) sau totală a obligaţiei asumată de cealaltă parte decât cea care solicită rezoluţiunea, iar neexecutarea obligaţiei să fie imputabilă debitorului acesteia.

De aceea, în spiritul dispoziţiilor înscrise în art. 1020 corob. cu 1021 Vechiul C.Civ, instanţa este datoare să cerceteze dacă a existat o neexecutare a obligaţiei de către pârât, cauzele care au determinat neexecutarea contractului, respectiv culpele părţilor, pentru că nu este posibilă rezoluţiunea contractului dacă neexecutarea obligaţiei de către debitor a fost determinată exclusiv de culpa creditorului.

Tribunalul constată că împrejurarea reţinută de prima instanţă, că reclamanţii apelanţi nu au dovedit că au nevoie de ajutor sau îngrijire specială, pe care le-au solicitat intimaţilor pârâți,  este relevantă în analiza executării obligaţiei de întreţinere, căci la încheierea convenţiei atacate, astfel cum rezultă din cuprinsul său,  părţile  au înţeles ca prestaţia întreţinerii să se realizeze în funcţie de nevoile apelanţilor-întreţinuţi.

Aşa cum rezultă din cuprinsul contractului, apelanţii le-au transferat intimaților proprietatea asupra bunurilor imobile situate în intravilanul comunei C, casă şi anexă cu terenul aferent în suprafaţă de 2.005,71 mp, în schimbul preţului de 5.000 lei, din care s-a achitat suma de 2.600 lei, iar pentru diferenţa de 2.400 lei urmând să primească întreţinere viageră, în funcţie de nevoile lor, vânzătorii  rezervându-și dreptul de abitaţie pe tot timpul vieţii.

Ori, chiar martorul audiat la solicitarea reclamanţilor a relevat aspectul că nu cunoaşte despre existenţa vreunei situaţii în care apelanţii reclamanţii, ajungând în nevoie şi având nevoie de ajutor, l-au solicitat intimaţilor pârâți şi aceştia au refuzat să li-l acorde. Dimpotrivă, astfel cum a arătat martorul U C, într-o discuţie cu apelantul reclamant, acesta i-a relatat faptul că nu are nevoie de ajutorul intimatului pârât şi că intenționează să „spargă actul”.

De altfel, din materialul probator de la dosar reiese că intimaţii pârâţi au asigurat întreţinerea necesară apelanţilor reclamanţi, aspect care rezultă din coroborarea răspunsurilor reclamanţilor la interogatoriu cu declarațiile martorilor audiaţi în cauză. Astfel, este de necontestat că debitorii obligaţiei de întreţinere s-au ocupat de îngrijirea creditorilor, asigurându-le medicamentaţia necesară şi alimentaţia potrivită în momentul în care aceștia au avut probleme de sănătate, pârâții fiind şi cei care au a efectuat multiple îmbunătăţiri asupra imobilului în care locuiesc reclamanţii. Tot pârâții au fost cei care au asigurat transportul la spital al reclamantei, atunci când aceasta a avut nevoie de îngrijire de specialitate.

În plus, din răspunsul reclamantului la interogatoriu (întrebarea nr. 12) rezultă că ulterior vânzătorii întreținuți au refuzat, începând cu un anumit moment, să le interzică accesul cumpărătorilor – debitori ai obligației de întreţinere în locuinţă, respingând orice ajutor din partea acestora.

În mod temeinic prima instanță a reţinut că nu le este imputabilă intimaţilor pârâți neexecutarea parţială a obligaţiei de întreţinere, întrucât, de principiu, refuzul de a primi întreţinerea acordată, fără un motiv temeinic, constituie un abuz al întreţinutului, acesta neputând obţine rezoluţiunea contractului, prevalându-se de propria-i culpă.

Din probele administrate a rezultat că motivul pentru care, de la un moment dat, intimaţii pârâți nu au mai reușit să presteze întreținere în favoarea apelanţilor reclamanţi a fost determinat tocmai de aceştia din urmă, care, reluând legătura cu fiica lor, au încetat să le permită accesul pârâților în locuinţă, adresându-le injurii şi urmărind să desființeze contractul în litigiu.

Faţă de cele de mai sus, tribunalul apreciază că acest motiv este unul neîntemeiat pentru a refuza întreținerea.

Concluzionând, tribunalul constă că în mod just prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru a se dispune rezoluţiunea contractului în litigiu.

Pe cale de consecinţă, pentru cele arătate în precedent, tribunalul urmează ca, în baza art. 480 C.proc.civ., să respingă prezentul apel, ca nefondat.

Cu aplicarea art. 453 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a apelanților reclamanţi şi la solicitarea intimaţilor pârâţi, tribunalul va obliga apelanţii – reclamanţi la plata către intimaţii – pârâţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 de lei, reprezentând onorariu avocaţial în apel.

Data publicarii pe portal: 09.03.2020

Domenii speta

Spete similare