Hotărâre de modificare a contractului de societate şi de numire a unui administrator unic; măsuri cu caracter excepţional şi temporar, care nu presupun respectarea principiului unanimităţii, prevăzut de art. 1.910 alin. (3) din Codul Civil

Hotărâre de modificare a contractului de societate şi de numire a unui administrator unic; măsuri cu caracter excepţional şi temporar, care nu presupun respectarea principiului unanimităţii, prevăzut de art. 1.910 alin. (3) din Codul Civil

„Hotărârea nr. __/26.03.2018 a fost adoptată, conform menţiunilor din preambulul ei, „pentru asigurarea îndeplinirii responsabilităţilor şi îndatoririlor statuate în sarcina executorului judecătoresc prin dispoziţiile Legii nr. 188/2000, ale Statutului şi ale Regulamentului, în vederea respectării drepturilor şi garanţiilor legale ale participanţilor la procedurile de executare silită”, în contextul în care trei dintre asociaţi şi-au exprimat voinţa de a înceta asocierea, din cauza „divergenţelor de opinii profesionale şi personale ivite între asociaţii contractului de societate”.

În această ordine de idei, este important de menţionat că societăţile civile de executori judecătoreşti, ca şi societăţile de avocaţi, se aseamănă cu societăţile de persoane, în sensul că se constituie intuitu personae, în considerarea calităţilor personale şi profesionale ale asociaţilor, şi se bazează pe încrederea reciprocă dintre aceştia. Or, în prezenta cauză, date fiind „divergenţele de opinii profesionale şi personale” ivite între asociaţii contractului de societate, această încredere reciprocă nu mai există, dovadă fiind voinţa celor trei asociaţi de a înceta asocierea, precum şi demersurile efectuate de apelantul-reclamant către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel București şi Ministerul Justiţiei-Serviciul Profesii Juridice Conexe, precum şi litigiile aflate în prezent pe rolul instanţelor.

Dat fiind acest context de fapt specific, cei trei asociaţi au apreciat că este necesară adoptarea unor decizii privitoare la desfăşurarea activităţii curente a S.C.P.E.J. D.C.A până la momentul la care ministrul justiţiei va aproba încetarea asocierii, măsurile dispuse prin pct. 1 şi 2 din hotărârea nr. __/26.03.2018 având, aşadar, caracter excepţional şi temporar şi neputând fi adoptate cu consimţământul tuturor asociaţilor, astfel că nu poate fi reţinută în cauză încălcarea regulii unanimităţii, prevăzută la art. 1910 alin. (3) din C. civ.”

(Curtea de Apel București, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia civilă nr. 384 A din data de 18.03.2022)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secţia a VI-a civilă la 10.04.2018, reclamantul C.I.I a solicitat să se constate retragerea din Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti D.C.A, a pârâţilor D.O.C, D.N.C şi S.M şi să se dispună anularea în parte a hotărârii nr. __/26.03.2018, respectiv a pct. 1-3 şi 5 din această hotărâre, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. __/24.06.2020, Tribunalul București – Secţia a IV-a civilă a luat act de renunţarea reclamantului la judecata primului capăt de cerere, a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C.P.E.J. D.C.A, a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect a capătului doi de cerere, a respins ca nefondat capătul doi de cerere, având ca obiect anularea în parte a hotărârii nr. __/26.03.2018, a respins ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională formulată de pârâţi, a obligat reclamantul la plata către pârâţii D.O.C şi D.N.C a sumei de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea soluţiei de respingere ca nefondat a capătului doi de cerere, având ca obiect anularea în parte a hotărârii nr. __/26.03.2018, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul a invocat ca motiv de nulitate relativă a hotărârii nr. __/26.03.2018 lipsa affectio societatis şi exercitarea abuzivă a dreptului de vot al pârâţilor, în scopul vătămării drepturilor şi a intereselor sale, încălcarea regulii unanimităţii în ceea ce priveşte modificarea contractului de societate, precum şi lipsa convocării asociaţilor şi a ordinii de zi.

Sub aspectul lipsei affectio societatis şi al exercitării abuzive a dreptului de vot al pârâţilor, se constată că din conţinutul măsurilor dispuse prin punctele 1-3 şi 5 ale hotărârii nr. __/26.03.2018 nu rezultă faptul că acestea ar fi fost adoptate cu încălcarea voinţei sociale.

Împrejurarea că, la data de 16.03.2018, executorii judecătoreşti D.O.C, D.N.C şi S. M. au notificat voinţa de retragere din cadrul S.C.P.E.J. D.C.A, nu are semnificaţia că orice măsură adoptată ulterior de aceştia ar fi lipsită de affectio societatis şi că nu ar mai exprima voinţa socială, atât timp cât, la data adoptării hotărârii nr. __/26.03.2018, nu fusese dispusă încetarea asocierii de către organele abilitate în acest sens prin Legea nr. 188/2000 şi prin Statutul profesiei de executor judecătoresc.

În această situaţie, nu se poate reţine nelegalitatea adoptării de către asociaţii pârâţi a unor măsuri privind modalitatea de desfăşurare a activităţii S.C.P.E.J. D.C.A până la momentul emiterii de către Ministrul Justiţiei a ordinului de încetare a asocierii, având în vedere că dreptul acestora de vot şi, implicit, de a adopta hotărâri cu privire la societate este reglementat de prevederile art. 1.910 alin. (1) C. civ., potrivit cărora asociaţii, chiar lipsiţi de dreptul de administrare, au dreptul să participe la luarea hotărârilor colective ale adunării asociaţilor. Aşadar, chiar dacă pârâţii îşi manifestaseră, la data de 16.03.2018, voinţa de încetare a asocierii, în condiţiile art. 1.277 C. civ., consecinţele juridice ale acestei manifestări de voinţă încă nu se produseseră la momentul adoptării hotărârii nr. __/26.03.2018, al cărei scop a fost reprezentat tocmai de intenţia de reglementare a modului de desfăşurare a activităţii societăţii în perioada de până la încetarea efectivă a asocierii, neputând fi reţinută susţinerea că dreptul pârâţilor de a adopta hotărâri ar fi limitat la scopul materializării voinței de retragere din societate.

Totodată, înscrisurile de la dosar nu confirmă susţinerea reclamantului privind exercitarea abuzivă de către pârâţi a dreptului de vot şi nici intenţia prejudicierii reclamantului. Astfel, în condiţii de legalitate, cu majoritate de voturi, asociaţii au decis desemnarea executorului judecătoresc D.O.C. în calitate de reprezentant al societăţii în raporturile cu terţii, precum şi faptul că accesul la conturile curente ale societăţii se realizează numai în baza dispoziţiei executorului judecătoresc D.N.C., care, de asemenea, urmează să reprezinte societatea în raporturile cu A.N.A.F. De altfel, din motivarea cererii de chemare în judecată rezultă că, în opinia reclamantului, măsurile dispuse la punctele 1-3 şi 5 din hotărâre ar reprezenta o exercitare excesivă şi nerezonabilă a dreptului de a lua hotărâri cu privire la societate, contrar bunei-credinţe, fără a fi, însă, relevat vreun motiv concret de nelegalitate al acestor măsuri.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea reclamantului că i s-ar fi suprimat accesul la conturile curente ale societăţii. Astfel, măsura de la pct. 2 din hotărârea nr. __/26.03.2018 prevede că accesul la conturile curente ale societăţii se realizează numai în baza dispoziţiei executorului judecătoresc D.N.C., aplicată pe ordinul de plată sau acordată operatorilor financiari din cadrul societăţii care efectuează transferul on-line. Aşadar, accesul reclamantului la conturile curente ale societăţii nu a fost suprimat, ci restricționat, acesta putându-se realiza în baza dispoziţiei executorului judecătoresc D.N.C. O asemenea restrângere a exercitării dreptului respectiv, din moment ce a fost adoptată în condiţii legale, este permisă, la fel ca şi restrângerea dreptului asociaţilor de a retrage din conturile societăţii cota ce le revine din veniturile acesteia.

Nu pot fi primite susţinerile reclamantului vizând încălcarea prevederilor art. 1.910 alin. (3) C. civ., întrucât măsurile a căror anulare se solicită nu constituie o modificare a contractului de societate, pentru care legea impune condiţia de excepţie a consimţământului tuturor asociaţilor. Astfel, faţă de conţinutul măsurilor dispuse la punctele 1-3 şi 5 din hotărârea nr. __/26.03.2018, nu rezultă că acestea ar reprezenta o modificare a contractului de societate, ci s-a stabilit modalitatea de desfăşurare a activităţii societăţii până la încetarea asocierii, măsuri pentru care este incidentă regula majorităţii, iar nu cea a unanimităţii, astfel de hotărâri adoptându-se cu majoritatea votului asociaţilor, potrivit art. 1.910 alin. (2) C. proc. civ. În acest sens, se reţine că reprezentarea societăţii în raporturile cu terţii de către executorul judecătoresc D.O.C. nu constituie o modificare faţă de prevederile art. 9 din contractul de societate, astfel cum acesta fusese modificat prin art. 3 din actul adiţional nr. __/20.01.2017, potrivit căruia societatea era reprezentată în raporturile cu terţii de către reclamant sau de către pârâta D.O.C.

De asemenea, nu poate fi reţinut ca motiv de nulitate a măsurilor contestate lipsa convocării şi a ordinii de zi, atâta timp cât însuşi reclamantul susţine în acţiune că, la data de 26.03.2018, ora 10:20, a fost înştiinţat prin e-mail în legătură cu adoptarea hotărârii nr. __/26.03.2018, fiindu-i comunicat textul acesteia. Or, atât timp cât nici în C. civ., nici în contractul de societate nu se prevede o anumită formalitate de îndeplinire a procedurii convocării asociaţilor, iar reclamantul recunoaşte că a fost convocat pe e-mail şi că i s-a adus la cunoştinţă textul hotărârii care urma să fie adoptată în ziua respectivă, nu poate fi dispusă anularea parţială a hotărârii nr. __/26.03.2018 pentru lipsa convocării şi a ordinii de zi, susţinerile reclamantului fiind neîntemeiate, neexistând vreo menţiune în lege sau în contractul de societate cu privire la necesitatea unui interval minim de timp între momentul efectuării convocării şi data şedinţei asociaţilor. Totodată, referirile făcute în cuprinsul e-mailului primit de reclamant la discuţiile asociaţilor avute la data de 21.03.2018 nu determină nelegalitatea convocării acestuia în vederea adoptării hotărârii din 26.03.2018, atât timp cât reclamantului i s-a comunicat inclusiv textul hotărârii ce urma a fi adoptată.

Având în vedere argumentele expuse, este nefondat capătul 2 de cerere al acţiunii principale, nefiind dovedite cauze de nelegalitate a punctelor 1-3 şi 5 ale hotărârii nr. __/26.03.2018.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 19.07.2021, a formulat apel reclamantul, solicitând schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în parte a cererii și anulării în parte a hotărârii nr. __/26.03.2018, respectiv a pct. 1-3 și 5 din această hotărâre, invocând următoarele critici de apel:

Prin pct. 1-2 din hotărârea nr. __/26.03.2018, s-a încălcat regula unanimității, prevăzută de art. 1.910 alin. (3) din C. civ., prin raportare și la art. 1.913, art. 1.916 și art. 1.918 din C. civ., precedându-se la numirea unui unic administrator, în persoana doamnei D.O.C., fără acordul unanim, în locul celor doi reprezentanți cu puteri depline stabiliți prin actul constitutiv, precum și prin împuternicirea unui asociat care nu este administrator să facă acte de administrare a societății, tot fără acordul unanim necesar modificării actului constitutiv.

Astfel, conform art. 1.913 alin. (1) din C. civ., numirea administratorilor, modul de organizare a acestora, limitele mandatului, precum și orice alt aspect legat de administrarea societății se stabilesc prin contract sau prin acte separate. Potrivit art. 1.916 din C. civ., când sunt mai mulți administratori, fără ca prin împuternicire să se determine puterile fiecăruia sau să fie obligați să lucreze împreună, fiecare poate administra singur în interesul societății, cu bună-credință. Dacă împuternicirea stipulează să lucreze împreună, niciunul dintre ei nu poate face actele de administrare fără ceilalți, chiar dacă aceștia ar fi în imposibilitate de a acționa. Conform art. 1.918 alin. (1) din C. civ., actele de administrare a societății și cele de dispoziție asupra bunurilor acesteia sunt interzise asociaților care nu au calitatea de administrator, sub sancțiunea acoperirii daunelor ce ar putea rezulta. Drepturile terților de bună-credință nu sunt afectate.

La ultimul alineat al art. 9 din contractul de societate se prevede că societatea va fi reprezentată în raport cu terții de C.I.I., iar, conform art. 3 din actul adițional nr. __/20.01.2017, s-a decis ca societatea să fie reprezentată în raporturile cu terții de către C.I.I. sau de către D.O.C. Faţă de desemnarea domnului C.I.I. ca reprezentant al societății în relațiile cu terții, respectiv administrator împreună cu doamna D.O.C , regimul statutar al societății era al acțiunii independente a fiecărui administrator din cei doi cu puteri depline, conform art. 1.916 din C. civ., iar acest regim poate fi modificat doar în condițiile exprese prevăzute de art. 1.913 alin. (1) din C. civ., adică prin contractul de societate sau act adițional la acesta. Prevederile art. 1.910 alin. (3) din C. civ. impun că modificarea contractului de societate nu se poate face decât cu acordul tuturor asociaților şi că numirea unui administrator unic se face doar cu consimţământul tuturor asociaților.

Concluzia primei instanțe, în sensul că prin hotărârea nr. __/26.03.2018 nu s-ar modifica actul constitutiv al societății, este rezultatul unei neînțelegeri a regimului statutar și legal a calității de administrator al societății civile. Numirea asociatului retras D.O. ca unic reprezentant al societății în raporturile cu terții, conferirea accesului la conturile curente ale societății exclusiv asociatului D.N.C., care nu fusese desemnat ca reprezentant al societății față de terți prin actul constitutiv și desemnarea acestuia ca reprezentant al societății în raporturile fiscale cu A.N.A.F. sunt lovite de nulitate, pentru că reprezintă modificări ale contractului de societate, ce nu pot fi adoptate decât în unanimitate.

Prin pct. 3 și 5 din hotărârea nr. __/26.03.2018 s-au stabilit noi limite de mandat, un mod de organizare neprevăzut prin contractul de societate precum și alte aspecte legate de administrare, ceea ce constituie încălcarea aceluiași regim prevăzut de contractul de societate și de lege privind exercitarea funcției de administrator, făcută fără respectarea prevederilor privind consimțământul tuturor asociaților. Prin pct. 3 din hotărâre se aduce atingere limitelor mandatului de administrator al domnului  C.I.I., astfel cum rezultă din contractul de societate și din regimul legal, fiind limitat încă o dată dreptul acestuia de a dispune anumite plăți, deși limitarea era deja făcută pentru orice plăți prin efectul pct. 1 şi 2 din hotărâre. Totodată, prin pct. 5 din hotărâre se modifică nu doar limitele mandatul său ca administrator și modul de organizare, ci se restrânge accesul său la informații curente privind societatea, lucru indispensabil nu doar funcționării ca administrator, ci și funcționării sale profesionale ca executor judecătoresc, prin limitarea accesului la corespondență.

Este evident că efectul acestor modificări este acela că, de la reprezentarea alternativă a societății în raporturile cu terții, s-a urmărit trecerea la desemnarea unui reprezentant unic pentru raporturile cu terții în general și a unui reprezentant special pentru raporturile cu anumiți terți, anume Raiffeisen Bank (instituția de credit la care sunt deschise conturile curente ale societății) și A.N.A.F., în privința raporturilor juridice de drept fiscal la care societatea ia parte, cu toate că acesta nu avea calitatea de reprezentant al societății în relațiile cu terții prin contractul de societate. S-a urmărit, totodată, limitarea drepturilor administratorilor de a dispune anumite plăți în exercitarea mandatului, precum şi limitarea accesului la informațiile curente ale societății pentru reprezentantul desemnat prin contractul de societate. Toate acestea sunt modificări evidente ale contractului de societate în ceea ce priveşte funcția de administrator, care trebuia adoptate doar cu respectarea regulii unanimității. Eroarea de raționament juridic a primei instanțe vine din ignorarea prevederilor art. 1.272 din C. civ., conform cărora: „(1) Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui. (2) Clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt stipulate în mod expres.”

În drept, apelantul-reclamant a invocat art. 466 şi următorul din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 06.12.2021, intimaţii-pârâţi D.C. şi D.N.C. au invocat excepţia tardivităţii formulării apelului, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, susţinând că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică şi că motivele de apel nu pot fi primite, pentru următoarele argumente:

Hotărârea nr. __/26.03.2018 reprezintă actul prin care executorii judecătorești care au făcut parte din fosta asociere profesională S.C.P.E.J. D.C.A. (care a încetat prin ordinul ministrului justiției nr. __/C/4.01.2019) au stabilit modul de gestionare a activității societății civile până la încetarea efectivă a asocierii, în sensul că D.O. rămâne reprezentantul asocierii în raporturile cu terții, iar D.N. devine reprezentantul societății în raporturile cu A.N.A.F., acesta fiind și asociatul a căruia dispoziție era necesară pentru accesul la conturile societății, în vederea efectuării plăților. Deși legal notificat și convocat pentru întrunirea asociaților din data de 26.03.2018, reclamantul nu s-a prezentat și nu a transmis un punct de vedere.

Astfel cum corect a reținut instanța de fond, hotărârea contestată a fost adoptată cu intenția de a produce efecte temporare, şi anume doar pentru perioada de tranziție cuprinsă între momentul adoptării sale și momentul încetării efective a asocierii profesionale prin actul administrativ emis de Ministrul Justiției. La momentul formulării apelului, hotărârea nr. __/26.03.2018 și-a încetat efectele, devenind caducă odată cu încetarea asocierii profesionale constatate prin ordinul nr. __/C/4.01.2019.

Nu există motive de nelegalitate care să atragă anularea hotărârii nr. __/26.03.2018, întrucât nu s-a modificat contractul de societate, ci s-a stabilit doar modul de desfășurare a activității curente până la momentul încetării formale efective a asocierii. Potrivit art. 16 și următorul din Legea nr. 188/2000, respectiv art. 501 din Statutul profesiei de executor judecătoresc, încetarea existenței unei societăți civile de executori judecătorești este supusă, ad validitatem, unor formalități de avizare și aprobare de către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești în circumscripția căreia funcționează societatea, respectiv de către Ministrul Justiției, prin ordin. Până la finalizarea procedurii de aprobare a încetării existenței societății civile de executori judecătorești, aceasta continuă să existe și să își desfășoare activitatea, preocuparea legiuitorului fiind aceea de a proteja clienții acestor forme asociative și de a asigura continuarea procedurilor de executare în condiții de legalitate. În acest context, a fost perfect legală și necesară adoptarea unei hotărâri privitoare la desfășurarea activității S.C.P.E.J. D.C.A. până la momentul la care Ministrul Justiției va aproba, prin ordin, încetarea existenței acestei societăți.

Dată fiind intenția expresă și declarată a încetării asocierii, nu exista niciun motiv pentru care intimații-pârâți să dorească modificarea contractului de asociere, demers care presupune ipso facto intenția de a continua asocierea, dar în alte condiții. Or, intimații-pârâți deja începuseră demersurile administrative pentru încetarea asocierii, sesizând Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București cu o solicitare de a se lua act pe cale administrativă de încetarea asocierii, fiind exclusă, așadar, orice intenție de modificare a actului constitutiv.

Din chiar conținutul hotărârii nr. __/26.03.2018 rezultă că măsurile adoptate au caracter provizoriu și privesc exclusiv perioada de tranziție, până la încetarea efectivă a asocierii, fiind destinată a reglementa modul de desfășurare a activității curente, de gestiune a dosarelor de executare, precum și raporturile dintre asociați, cu atât mai mult cu cât asocierea a încetat tocmai din caua neînțelegerilor grave dintre pârâți și reclamant. În acest context, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 1.910 alin. (2) din C. civ., conform cărora „hotărârile cu privire la societate se iau cu majoritatea voturilor asociaților, dacă prin contract sau prin lege nu se prevede altfel”.

Prima instanţă a înlăturat în mod corect susținerile reclamantului vizând încălcarea prevederilor art. 1.910 alin. (3) din C. civ., reținând că măsurile a căror anulare se solicită nu constituie o modificare a contractului de societate, pentru care legea impune condiția de excepție a consimțământului tuturor asociaților. Astfel, față de conținutul măsurilor dispuse la punctele 1-3 și 5 din hotărârea nr. __/26.03.2018, nu rezultă că acestea ar reprezenta o modificare a contractului de societate, ci s-a stabilit modalitatea de desfășurare a activității societății până la încetarea asocierii, măsuri pentru care este incidență regula majorității și nu cea a unanimității, astfel de hotărâri adoptându-se cu majoritatea votului asociaților, potrivit art. 1.910 alin. (2) din C. civ.

Prin hotărârea nr. __/26.03.2018 nu s-a decis desemnarea unui administrator unic, ci, dimpotrivă, s-au repartizat între mai mulți asociați atribuțiile de reprezentare și gestiune a activității, până la încetarea efectivă a asocierii S.C.P.E.J. D.C.A. Reprezentarea societății în raporturile cu terții de către executorul judecătoresc D.O.C nu constituie o modificare, față de prevederile art. 9 din contractul de societate, astfel cum acesta fusese modificat prin prevederile art. 3 din actul adițional nr. __/20.01.2017, potrivit căruia societatea era reprezentată în raporturile cu terții de către reclamantul C.I.I. sau de către pârâta D.O.C. De asemenea, la pct. 2 și 3 din hotărârea nr. __/26.03.2018 au fost adoptate decizii referitoare la dreptul de semnătură în bancă și de acces la conturile societății în perioada de tranziție, drepturi care, până la încetarea existenței societății, puteau fi exercitate numai din dispoziția executorului judecătoresc D.N., membru al asocierii aflate în curs de încetare. D.N. a fost desemnat în acest context și reprezentant al asocierii în raporturile cu A.N.A.F., decizie legală și statutară, astfel cum a reținut în mod judicios și prima instanță.

Nu poate fi reținută susținerea apelantului-reclamant că i s-ar fi suprimat accesul la conturile curente ale societății. Astfel, măsura contestată în acest sens (pct. 2 din hotărârea nr. __/26.03.2018) prevede că accesul la conturile curente ale societății se realizează numai în baza dispoziției executorului judecătoresc D.N.C., aplicată pe ordinul de plată sau acordată operatorilor financiari din cadrul societății care efectuează transferul on-line. Așadar, accesul reclamantului la conturile curente ale societății nu a fost suprimat, ci restricționat, acesta putându-se realiza în baza dispoziției executorului judecătoresc D.N.C., iar o asemenea restrângere a exercitării dreptului, din moment ce a fost adoptată în condiții legale, este permisă, la fel ca și restrângerea dreptului asociaților de a retrage din conturile societății cota ce le revine din veniturile acesteia. Dat fiind că decizia de încetare a asocierii a intervenit pe fondul unor grave neînțelegeri între asociați, s-a convenit ca orice distribuții de sume între asociați să fie suspendate până la finalizarea expertizelor evaluatorii ale patrimoniului S.C.P.E.J.

Ambele măsuri adoptate prin hotărârea nr. __/26.03.2018 au avut ca temei legal art. 45 din Statutul profesiei de executor judecătoresc, precum și art. 1.910 alin. (2) din C. civ. Fiind vorba despre decizii privitoare la activitatea curentă a asocierii, cu caracter provizoriu, efective până la momentul încetării formale a S.C.P.E.J., acestea au fost adoptate în mod legal, cu votul majorității asociaților. Contrar susținerilor apelantului-reclamant, nu a fost vorba despre desemnarea unui administrator unic, ci de repartizarea atribuțiilor de gestiune a activității curente între executorii judecătorești asociați. Urmând raționamentul apelantului ar însemna că pentru orice decizie referitoare la asociere este necesar consimțământul tuturor asociaților, ceea ce, inevitabil, ar conduce la un blocaj al activității, cu atât mai mult cu cât hotărârea nr. __/26.03.2018 a fost adoptată într-o perioadă marcată de grave neînțelegeri între dl. C. și ceilalți asociați, acesta fiind și motivul pentru care intimații-pârâți au înțeles să denunțe contractul de societate.

Apelantul-reclamant nu invocă și nu dovedește nicio vătămare concretă suferită ca urmare a adoptării hotărârii nr. __/26.03.2018, care să justifice anularea acestui act. Or, spre deosebire de nulitatea absolută, unde vătămarea este prezumată de legiuitor, nefiind admisibilă proba contrară, nulitatea relativă poate fi reținută doar în condițiile în care cel care o invocă dovedește o vătămare concretă adusă drepturilor sau intereselor sale legitime. Or, apelantul-reclamant nu a demonstrat vreo vătămare concretă a drepturilor sale, vehiculând doar noțiuni vagi, precum „limitarea dreptului său de a dispune anumite plăți", fără a menționa în concret despre ce plăți este vorba și cum i-a afectat această limitare activitatea, sau „restrângerea accesului său la informații curente privind societatea”, fără să menționeze în concret la ce informații curente i-a fost restrâns accesul și dacă această pretinsă restrângere i-a afectat activitatea profesională, materializându-se într-o pierdere efectivă de clientelă sau de onorarii cuvenite. În conținutul hotărârii nr. 1/26.03.2018, asociații au menționat expres că fiecare executor judecătoresc asociat îşi exercită personal profesia şi răspunde individual pentru activitatea sa, fiind practic reluate dispozițiile art. 45 din Statut.

În drept, intimaţii-pârâţi au invocat art. 205 şi următorul din C. proc. civ.

Examinând apelul civil, în limitele stabilite de art. 477-478 din C. proc. civ., Curtea l-a respins ca nefondat, pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:

Potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., „instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.

Acest text de lege instituie regula tantum devolutum quantum apellatum și este o expresie a principiului disponibilităţii, consacrat de art. 9 din C. proc. civ., astfel că, deși apelul este o cale de atac devolutivă, totuși instanţa de apel este ținută a proceda la examinarea cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept care au fost invocate în faţa primei instanţe sau care ar putea fi invocate în cauză, ci doar cu privire la acelea criticate de către părțile care au declarat apel.

În cauză, a declarat apel reclamantul, susţinând în esenţă că este nelegală soluţia de respingere ca nefondat a celui de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect anularea pct. 1-3 şi 5 din hotărârea nr. __/26.03.2018, întrucât prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu s-a încălcat regula unanimității, prevăzută de art. 1.910 alin. (3) din C. civ. Ţinând cont de limitele devoluţiunii astfel fixate de apelantul-reclamant, Curtea constată că sunt nefondate criticile de apel formulate.

Conform dispoziţiilor art. 1.910 din C. civ.: „(2) Hotărârile cu privire la societate se iau cu majoritatea voturilor asociaţilor, dacă prin contract sau prin lege nu se stabileşte altfel. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), hotărârile privind modificarea contractului de societate sau numirea unui administrator unic se iau cu consimţământul tuturor asociaţilor. (5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este considerată nescrisă.” Din acest text legal rezultă că, în materia contractului de societate, regula este că hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor asociaţilor (regula majorităţii), dacă prin contract sau prin lege nu se stabileşte altfel, fiind instituită şi situaţia de excepţie că hotărârile privind modificarea contractului de societate sau numirea unui administrator unic se adoptă cu consimţământul tuturor asociaţilor (regula unanimităţii).

Apelantul-reclamant a susţinut că este greşit raţionamentul primei instanţe, în sensul că în cauză nu este incidentă regula unanimităţii, prevăzută la art. 1.910 alin. (3) din C. civ., şi a învederat că era necesar consimţământul tuturor celor patru asociaţi, întrucât, pe de o parte, măsurile adoptate prin pct. 1-2 din hotărârea nr. __/26.03.2018 privesc numirea unui administrator unic (D.O.C.) şi împuternicirea unui asociat care nu era administrator (D.N.C.) să facă acte de administrare a societății, iar, pe de altă parte, măsurile adoptate prin pct. 3 şi 5 din hotărârea nr. __/26.03.2018 privesc modificarea contractului de societate, din moment ce s-au stabilit noi limite de mandat, un mod de organizare neprevăzut prin contractul de societate, precum și alte aspecte legate de administrarea societăţii.

Având a dezlega aceste critici de apel, Curtea constată că hotărârea nr. __/26.03.2018 a fost adoptată de trei dintre cei patru asociaţi ai S.C.P.E.J. D.C.A, respectiv de intimaţii-pârâţi D.O.C, D.N.C şi S.M, lipsind consimţământul apelantului-reclamant.

În ceea ce priveşte pct. 1 şi 2 din hotărârea nr. __/26.03.2018, cei trei asociaţi au decis, pe de o parte, să desemneze ca reprezentant al societăţii, în raporturile cu terţii, pe executorul judecătoresc D.O.C, menţionând, totodată, că fiecare executor judecătoresc asociat îşi exercită personal profesia şi răspunde individual pentru activitatea sa, iar, pe de altă parte, au hotărât ca, până la încetarea asocierii, accesul la conturile curente ale societăţii, deschise la Raiffeisen Bank S.A., să se efectueze doar în baza dispoziţiei executorului judecătoresc D.N.C., aplicată pe ordinul de plată sau acordată operatorilor financiari din cadrul societăţii care efectuează transferul on-line, precum şi ca executorul judecătoresc D.N.C. să reprezinte societatea în raporturile fiscale cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Conform prevederilor art. 1.913 alin. 1 din C. civ., „numirea administratorilor, modul de organizare a acestora, limitele mandatului, precum și orice alt aspect legat de administrarea societății se stabilesc prin contract sau prin acte separate”. Potrivit dispoziţiilor art. 1.916 din C. civ., „când sunt mai mulți administratori, fără ca prin împuternicire să se determine puterile fiecăruia sau să fie obligați să lucreze împreună, fiecare poate administra singur în interesul societății, cu bună-credință. Dacă împuternicirea stipulează să lucreze împreună, niciunul dintre ei nu poate face actele de administrare fără ceilalți, chiar dacă aceștia ar fi în imposibilitate de a acționa”. Conform prevederilor art. 1.918 alin. (1) din C. civ., „actele de administrare a societății și cele de dispoziție asupra bunurilor acesteia sunt interzise asociaților care nu au calitatea de administrator, sub sancțiunea acoperirii daunelor ce ar putea rezulta.”

Intimaţii-pârâţi şi apelantul-reclamant au semnat, la data de 10.10.2012, contractul de societate civilă profesională prin care au constituit, pe perioadă nedeterminată, S.C.P.E.J. D.C.A. Potrivit art. 9 din acest contract de societate: „Administrarea şi controlul societăţii civile sunt asigurate de către executorii judecătoreşti asociaţi, aceştia având puteri depline şi nelimitate. (...) Societatea va fi reprezentată în raport cu terţii de domnul C.I.I.”. Acest articol a fost modificat prin pct. 3 din actul adițional nr. __/ 20.01.2017, în sensul că „societatea va fi reprezentată în raporturile cu terţii de către dl.-ul C.I.I. sau de către dna. D.O.C.”.

În raport cu această clauză contractuală, rezultă că S.C.P.E.J. D.C.A. era administrată de apelantul-reclamant sau de intimata-pârâtă D.O.C., fiind incidente dispoziţiile art. 1916 teza I din C. civ., în sensul că fiecare dintre cei doi putea administra singur în interesul societății. Or, desemnarea, prin pct. 1 al hotărârii nr. __/ 26.03.2018, ca reprezentant al societăţii în raporturile cu terţii, doar a intimatei-pârâte D.O.C. reprezintă atât o modificare a contractului de societate, cât şi numirea unui administrator unic, în sensul dispoziţiilor art. 1.910 alin. (3) din C. civ. De asemenea, desemnarea, prin pct. 2 al hotărârii nr. __/ 26.03.2018, a intimatului-pârât D.N.C. ca reprezentant al societăţii în raporturile cu Raiffeisen Bank S.A. şi cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezintă o modificare a contractului de societate, în sensul dispoziţiilor art. 1.910 alin. (3) din C. civ.

Prin urmare, este greşită concluzia primei instanțe, în sensul că prin pct. 1-2 din hotărârea nr. __/ 26.03.2018 nu s-a modificat contractul de societate, fiind evident că (i) desemnarea intimatei-pârâte D.O.C. ca unic administrator, (ii) conferirea accesului la conturile curente ale societății, deschise la Raiffeisen Bank S.A., exclusiv intimatului-pârât D.N.C., care nu fusese desemnat ca reprezentant al societății față de terți prin contractul de societate, precum şi (iii) desemnarea acestuia ca reprezentant al societății în raporturile fiscale cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se încadrează în ipotezele reglementate de art. 1.910 alin. (3) din C. civ. Cu toate acestea, nu poate fi primită susţinerea apelantului-reclamant că măsurile de la pct. 1-2 din hotărârea nr. __/ 26.03.2018 sunt lovite de nulitate, ca urmare a nesocotirii regulii unanimităţii, întrucât raţiunea avută în vedere de către legiuitor la edictarea acestei reguli nu îşi găseşte aplicarea în litigiul de faţă, date fiind circumstanţele specifice de fapt.

Astfel, conform art. 1.881 alin. (1) din C. civ., „prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la aceasta prin aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau prestaţii, cu scopul de a împărţi beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta”. Contractul de societate creează între asociaţi o comunitate de interese, iar una dintre principalele obligaţii ale asociaţilor o reprezintă obligaţia de cooperare, în vederea atingerii scopului asocierii (affectio societatis), ceea ce presupune desfăşurarea în comun a activităţii şi luarea deciziilor colective. Prin hotărârile colective, asociaţii stabilesc strategia societăţii, analizează şi controlează activitatea administratorilor, discută bugetele de venituri şi cheltuieli, precum şi distribuirea beneficiilor ori împărţirea pierderilor, reprezentând unul din mijloacele juridice prin care asociaţii se implică efectiv în afacerile societăţii.

Art. 1.910 din C. civ. stabileşte cadrul general în care asociaţii îşi pot exercita dreptul de a se implica în viaţa societăţii. Spre deosebire de reglementarea din C. civ. de la 1.864, care stabilea regula unanimităţii în luarea hotărârilor, actualul C. civ. stabileşte, prin art. 1.910 alin. (2), regula majorităţii voturilor asociaţilor şi, doar în cazul în care se propune modificarea contractului sau numirea unui administrator unic, hotărârile se iau cu unanimitatea voturilor, conform art. 1.910 alin. (3), putându-se stabili şi derogări convenţionale. După cum s-a arătat în doctrină, regula adoptării hotărârilor cu majoritatea voturilor, instituită la art. 1.910 alin. (2) din C. civ., reprezintă o excepţie importantă de la principiul simetriei formelor şi libertăţii contractuale (art. 1.243 şi art. 1.169 din C. civ.), iar prin art. 1.910 alin. (3) din C. civ. se instituie o „excepţie de la excepţie”, revenindu-se la principiul simetriei formelor şi al libertăţii contractuale, ce reclamă votul tuturor asociaţilor la adoptarea hotărârilor de modificare a contractului de societate sau de numire a unui administrator unic. Ca atare, regula unanimităţii, prevăzută la art. 1.910 alin. (3) din C. civ., are ca premisă adoptarea unor modificări la contractul de societate, cu scopul ca societatea respectivă să existe şi să funcţioneze conform voinţei unanime a asociaţilor.

Or, în prezenta cauză lipseşte tocmai această premisă, din moment ce măsurile de la pct. 1 şi 2 din hotărârea nr. __/ 26.03.2018 au fost adoptate de cei trei asociaţi în vederea încetării asocierii, existând o perioadă de tranziţie între momentul manifestării lor de voinţă, în sensul încetării asocierii, şi momentul finalizării formalităţilor legale ce consfinţesc această manifestare de voinţă. Cei trei asociaţi şi-au exprimat voinţa de a înceta asocierea prin notificările înregistrate sub nr. __, __ şi __ din data de 16.03.2018, iar ordinul ministrului justiţiei prin care s-a dispus încetarea asocierii a fost emis la data de 04.01.2019 (filele 25-26 din dosarul de fond). Or, în perioada cuprinsă între 16.03.2018 şi 04.01.2019, chiar dacă trei dintre asociaţi şi-au manifestat voinţa de a înceta asocierea constituită cu apelantul-reclamant, totuşi S.C.P.E.J. D.C.A. trebuia să funcţioneze, dat fiind că obiectul său de activitate privea un serviciu public. Cu alte cuvinte, până la finalizarea procedurii de aprobare a încetării existenţei societăţii civile, aceasta continuă să existe şi să îşi desfăşoare activitatea, preocuparea legiuitorului fiind de continuare a procedurilor de executare în condiţii de legalitate.

Hotărârea nr. __/ 26.03.2018 a fost adoptată, conform menţiunilor din preambulul ei, „pentru asigurarea îndeplinirii responsabilităţilor şi îndatoririlor statuate în sarcina executorului judecătoresc prin dispoziţiile Legii nr. 188/2000, ale Statutului şi ale Regulamentului, în vederea respectării drepturilor şi garanţiilor legale ale participanţilor la procedurile de executare silită”, în contextul în care trei dintre asociaţi şi-au exprimat voinţa de a înceta asocierea, din cauza „divergenţelor de opinii profesionale şi personale ivite între asociaţii contractului de societate”. Este de observat că, deşi a fost convocat pentru întrunirea asociaţilor din data de 26.03.2018,  apelantul-reclamant nu a înţeles să se prezinte sau să transmită un punct de vedere celorlalţi asociaţi.

În această ordine de idei, este important de menţionat că societăţile civile de executori judecătoreşti, ca şi societăţile de avocaţi, se aseamănă cu societăţile de persoane, în sensul că se constituie intuitu personae, în considerarea calităţilor personale şi profesionale ale asociaţilor, şi se bazează pe încrederea reciprocă dintre aceştia. Or, în prezenta cauză, date fiind „divergenţele de opinii profesionale şi personale” ivite între asociaţii contractului de societate, această încredere reciprocă nu mai există, dovadă fiind voinţa celor trei asociaţi de a înceta asocierea, precum şi demersurile efectuate de apelantul-reclamant către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel București şi Ministerul Justiţiei-Serviciul Profesii Juridice Conexe, precum şi litigiile aflate în prezent pe rolul instanţelor.

Dat fiind acest context de fapt specific, cei trei asociaţi au apreciat că este necesară adoptarea unor decizii privitoare la desfăşurarea activităţii curente a S.C.P.E.J. D.C.A. până la momentul la care ministrul justiţiei va aproba încetarea asocierii, măsurile dispuse prin pct. 1 şi 2 din hotărârea nr. __/ 26.03.2018 având, aşadar, caracter excepţional şi temporar şi neputând fi adoptate cu consimţământul tuturor asociaţilor, astfel că nu poate fi reţinută în cauză încălcarea regulii unanimităţii, prevăzută la art. 1.910 alin. (3) din C. civ.

Din această perspectivă, este corect raţionamentul primei instanţe, în sensul că, dată fiind manifestarea de voinţă a trei dintre asociaţi în sensul încetării asocierii, hotărârea nr. __/ 26.03.2018 are caracter provizoriu şi a fost adoptată cu intenţia de a produce efecte temporare, respectiv doar pentru perioada de tranziţie cuprinsă între momentul adoptării sale şi cel al încetării efective a asocierii, prin emiterea ordinului ministrului justiţiei nr. __/C/04.01.2019, fiind destinată a reglementa modul de desfăşurare a activităţii curente, precum şi raporturile dintre asociaţi, dat fiind că decizia de încetare a asocierii a intervenit ca urmare a neînţelegerilor dintre asociaţi.

În ceea ce priveşte măsurile adoptate prin pct. 3 și 5 din hotărârea nr. __/ 26.03.2018, pe de o parte, s-a stabilit că nu mai are loc nicio desocotire a asociaţilor privitoare la venituri, motivat de faptul că sunt în curs de desfăşurare expertizele evaluatorii agreate, urmând ca, până la încetarea asocierii, executorilor judecătoreşti din cadrul asocierii să li se vireze suma maximă de 10.000 lei/ lună/ asociat, în funcţie de disponibilităţi, după achitarea tuturor cheltuielilor societăţii, iar, pe de altă parte, s-a decis întreprinderea măsurilor necesare pentru portarea e-mailuri-lor şi a altor date electronice obţinute în activitatea profesională, în regim de maximă siguranţă, având ca scop respectarea îndatoririlor faţă de părţile procedurilor de executare, instanţe şi alte autorităţi.

Apelantul-reclamant a susţinut că prin aceste măsuri s-au stabilit noi limite de mandat, un mod de organizare neprevăzut prin contractul de societate, precum și alte aspecte legate de administrarea societăţii, fără respectarea regulii unanimităţii, cu scopul limitării dreptului său a de a dispune anumite plăți în exercitarea mandatului de administrator, precum şi al accesului său la informațiile curente ale societății. A mai învederat apelantul-reclamant că aceste măsuri sunt modificări ale contractului de societate în ceea ce priveşte funcția de administrator, care trebuiau adoptate tot cu respectarea regulii unanimităţii, prevăzută la art. 1.910 alin. (3) din C. civ.

Contrar susţinerilor apelantului-reclamant, măsurile de la pct. 3 și 5 din hotărârea nr. __/ 26.03.2018 nu privesc nici numirea unui administrator unic, nici modificarea contractului de societate, astfel că nu este incidentă situaţia de excepţie prevăzută la art. 1.910 alin. (3) din C. civ., ci sunt aplicabile prevederile art. 1.910 alin. (2) din C. civ., care arată că „hotărârile cu privire la societate se iau cu majoritatea voturilor asociaţilor, dacă prin contract sau prin lege nu se stabileşte altfel”. Referitor la ipoteza modificării contractului de societate, este de observat că aceasta nu este incidentă în cauză, întrucât prin cele două măsuri adoptate la pct. 3 și 5 din hotărârea nr. __/ 26.03.2018 nu se modifică niciuna dintre cele 10 clauze ale contractului de societate civilă profesională încheiat la 10.10.2012, astfel cum a fost modificat prin cele două acte adiţionale.

De altfel, apelantul-reclamant nu a indicat în concret care clauză din contractul de societate ar fi fost modificată prin cele două măsuri adoptate la pct. 3 și 5 din hotărârea nr. __/ 26.03.2018, susţinând într-o manieră generală că „s-au stabilit noi limite de mandat, un mod de organizare neprevăzut prin contractul de societate, precum și alte aspecte legate de administrarea societăţii”, susţinere care nu este de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 1.910 alin. (3) din C. civ.

Ca atare, din această perspectivă, este corect raţionamentul primei instanţe, în sensul că măsurile de la pct. 3 și 5 din hotărârea nr. __/ 26.03.2018 au fost legal adoptate cu votul majorităţii asociaţilor, conform art. 1.910 alin. (2) din C. civ., nefiind incidentă niciuna dintre cele două situaţii specifice care ar fi atras aplicarea în cauză a regulii unanimităţii, conform art. 1.910 alin. (3).

Faţă de aceste considerente, constatând că motivele de apel invocate de reclamant sunt nefondate şi că sentinţa civilă apelată este legală şi temeinică, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (1) din C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat. 

Domenii speta

Spete similare