Cuprins pe materii: Contencios administrativ şi fiscal
Indice alfabetic: Litigiu privind funcţionarii publici. Spor dificultate
Temei de drept: Legea nr. 263/2006 privind aprobarea OUG nr. 209/2005, Legea nr. 284/2010
Sporul de dificultate a fost unul temporar, acordat pe perioadă determinată, de un an, calculată de la data intrării în vigoare a actului normativ, aşa cum a prevăzut expres legiuitorul, formularea fiind clară şi nelăsând loc de interpretări.
Faptul că în art. II alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 263/2006 se prevede că stabilirea beneficiarilor şi a cuantumului sporului se face „anual” se justifică prin necesitatea respectării disciplinei bugetare, în contextul în care perioada de acordare a sporului, de un an de la intrarea în vigoare a legii, respectiv de la 06.07.2006 până la 06.07.2007, se întinde pe parcursul a doi ani bugetari succesivi, iar sporul se acordă în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor, această alocare fiind anuală.
La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care prevede în mod expres sporurile care se pot acorda personalului plătit din fonduri publice, sporuri printre care nu se regăseşte sporul de dificultate, cu menţiunea că drepturile salariale „sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege” – art. 1 alin. (2).
Împrejurarea că activitatea comisiilor de fond funciar nu s-a încheiat în termen de un an, că reclamanta a fost reconfirmată ca membru nu pot fi primite ca argument pentru acordarea în continuare a sporului, după expirarea termenului de un an de la data intrării în vigoare a actului normativ prin care a fost instituit, întrucât prin salariul sau indemnizaţia încasate conform legii membrii comisiilor sunt retribuiţi inclusiv pentru activitatea prestată în cadrul comisiilor, iar eventualele suplimente salariale nu pot fi acordate decât în condiţiile legii.
Curtea de Apel Oradea
Înlăturare inechitățile salariale. Principiul egalității de tratament între angajați
Tribunalul Bihor
Anulare act administartiv
Curtea de Apel Galați
Anularea hotărârilor de consiliul local care disciplinează raporturi juridice civile
Curtea de Apel Cluj
Autorizaţie de construcţie. Terţ vătămat. Termen pentru introducerea plângerii prealabile
Curtea de Apel Oradea
: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. ACŢIUNE ÎN ANULAREA CERTIFICATULUI MEDICO – LEGAL. INADMISIBILITATE. -art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004.