Daune morale accident de circulaţie. Calitatea procesuală pasivă a Fondului de protecție a victimelor străzii

Prin acţiunea depusă pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 31.05.2017, reclamanta MSA a chemat în judecată pe pârâta ASIGURARE REASIGURARE SA şi pe pârâtul PA, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 100000 lei reprezentând daune morale.

 În motivarea în fapt a cererii, se arată că, la data de 31.01.2016, în timp ce se angajase regulamentar în traversarea trecerii de pietoni semaforizate, a fost lovită de autoturismul cu numărul de înmatriculare IS-X, condus de pârâtul PA.

Astfel, reclamanta susţine că, în urma impactului, a suferit un traumatism la picior, fiind imobilizată cu ghips trei săptămâni, în condiţiile în care în perioada respectivă urma să susţină examenul de bacalaureat.

De asemenea, reclamanta învederează instanţei că dosarul penal a fost clasat, deoarece numărul zilelor de îngrijiri medicale nu depăşea 90 de zile.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1349 şi urm. C.civ. privind răspunderea civilă delictuală, precum şi pe cele ale Legii nr. 32/2000, iar în probaţiune a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta ASIGURARE REASIGURARE SA a formulat în termenul legal întâmpinare, prin care a invocat cu titlu prealabil excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că la momentul producerii accidentului, nu avea încheiată o poliţă de asigurare RCA valabilă cu pârâtul pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare IS-X.

Pârâtul PA a formulat de asemenea întâmpinare, prin care a solicitat instanţei reindiviidualizarea cuantumului daunelor morale solicitate, prin raportare la împrejurările concrete de săvârşire a faptei.

În cadrul şedinţei de judecată din data de 09.10.2019, instanţa a pus în discuţie cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C.proc.civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei  ASIGURARE REASIGURARE SA, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului PA, prin raportare la consiuderentele obligatorii reţinute de ÎCCJ în cuprinsul Deciziei nr. 3/2010 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la stabilirea calității procesuale a Fondului de protecție a victimelor străzii (art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare) și a posibilității obligării acestuia, în cadrul procesului penal, la despăgubiri civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru răspundere civilă, invocată din oficiu de către instanţă.

Cu privire la calitatea procesuală a pârâtei ASIGURARE REASIGURARE SA, instanţa ia act că, din înscrisurile depuse la dosar şi a relaţiilor solicitate autorităților, la momentul producerii accidentului, respectiv la data de 31.01.2016, autoturismul cu numărul de înmatriculare  IS-X nu deţinea vreo poliţă de asigurare valabilă.

Or, având în vedere că potrivit legii, justificarea calităţii procesuale pasive se realizează de către reclamant, iar aceasta a solicitat obligarea pârâtei în calitatea de asigurator de răspundere civilă auto, instanţa apreciază că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a aceste este întemeiată.

În ceea ce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului PA, invocată din oficiu de către instanţă, se reţine că, prin Decizia nr. 3/2010 privind examinarea recursului în interesul legii, ÎCCJ a reţinut că legislația comunitară reglementează asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi în Directiva 2009/103/CE, iar Cap. 4 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (versiunea codificată) stabilește regulile referitoare la despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare.

Art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat "organismului responsabil cu despăgubirea", stabilește în alin. (1) paragraful 1 că "fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puțin în limitele obligației de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare", iar în alin. (1) paragraful 2 teza finală că "statele membre nu pot autoriza organismul să condiționeze plata despăgubirii de dovedirea de către victimă, într-un fel sau altul, a incapacității sau refuzului persoanei responsabile de a plăti".

În îndeplinirea obligației de transpunere în dreptul intern a prevederilor cuprinse în directivele privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, prin dispozițiile art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, a fost reglementat Fondul de protecție a victimelor străzii - "organism responsabil cu despăgubirea", în sensul art.10 din Directiva 2009/103/CE.

Scopul constituirii Fondului de protecție a victimelor străzii este, potrivit dispozițiilor art. 251 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, între altele, acela de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, "dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare".

Atât dispozițiile legislației comunitare, cât și dispozițiile dreptului intern stabilesc așadar reguli speciale conform cărora Fondul de protecție a victimelor străzii acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule. În cadrul acestor reguli se disting cele referitoare la valorificarea drepturilor persoanelor păgubite pe calea acțiunii în justiție, potrivit cărora: drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului; persoanele prejudiciate care au înaintat acțiune în justiție împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătorești; Fondul are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligației de despăgubire, fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului; iar după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate.

În conformitate cu dispozițiile ~art. 14~ alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, acțiunea civilă, care poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente, iar potrivit art. 24 alin. 3 din același cod, persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numește parte responsabilă civilmente.

Or, în raport cu dispozițiile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor adoptate în temeiul acestei legi, Fondul de protecție a victimelor străzii este persoana chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, autor al accidentului, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule și, în consecință, în această ipoteză, Fondul are calitatea de parte responsabilă civilmente.

Răspunderea civilă a Fondului de protecție a victimelor străzii, ca parte responsabilă civilmente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în dispozițiile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispoziții care transpun legislația comunitară, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat (pct. 14) și pornesc de la ideea, reflectată în preambulul aceleiași directive, că, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care despăgubește victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o poziție mai bună decât victima la intentarea unei acțiuni împotriva părții responsabile (pct. 18). În acest sens, Normele privind Fondul de protecție a victimelor străzii stabilesc, în art. 11 alin. (1) și (2), că drepturile persoanelor prejudiciate se exercită împotriva Fondului și că aceste persoane vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătorești, iar în art. 13 că, după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligația să ramburseze Fondului despăgubirile plătite. Normele invocate conduc la concluzia că Fondul va putea fi obligat, singur, la plata despăgubirilor, iar după plata acestora se va subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despăgubirilor achitate.

Prin urmare, soluționând acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească, va putea obliga Fondul, singur, iar nu în solidar cu inculpatul, autor al accidentului, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accident, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

De asemenea, Ordinul CSA nr. 1 din 14.04.2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii prevede la art. 11alin. (1) că, în caz de litigiu, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, precum si de tramvaie, in care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercita împotriva Fondului.

Cu titlu prealabil, instanţa reţine că, deşi obiectul Deciziei citate l-a constituit stabilirea calităţii procesuale a Fondului de protecţie a victimelor străzii pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, preluat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal”, instanţa apreciază că această Decizie are incidenţă în prezenta cauză, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) C.proc.pen., acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii civile, iar potrivit alin. (5) din C.proc.pen, repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit legii civile.

În consecinţă, instanţa apreciază că modul în care ÎCCJ a interpretat legislaţia aplicabilă despăgubirii victimelor unui accident auto produs de un autoturism neasigurat, se aplică, pentru egalitate de tratament, inclusiv acţiunii civile exercitate la instanța civilă, fără a prezenta relevanţă dacă fapta ilicită constituie sau nu, potrivit legii, infracţiune. Din această perspectivă, nu se poate concepe ca acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în faţa instanţei penale să fie soluţionată diferit de acţiunea exercitată în faţa instanţei civile.

De asemenea, instanţa reţine că Decizia pronunţată de ÎCCJ în soluţionarea recursului în interesul legii îşi păstrează eficienţa şi în contextul legislativ incident prezentei cauze, armonizat cu Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi.

În consecinţă, având în vedere finalitatea reglementării speciale a Fondului de protecţie a victimelor străzii pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, preluat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, inclusiv în contextul interpretării oferite de ÎCCJ prin Decizia nr. 1/2016 vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal, prin raportare la limitele de depăgubire şi câtimea obiectului cererii, instanţa apreciază că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului e întemeiată, astfel încât urmează a o admite cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Domenii speta

Spete similare