Proces-verbal de contravenţie întocmit în temeiul Legii nr. 12/1990. Constatarea legalităţii şi temeiniciei actului sancţionator, reţinută atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de control judiciar

Extras hotărâre:

Prin sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2017 pronunţată la Dosar nr. .../.../2016 de Judecătoria Satu Mare,instanţa de fond a respins plângerea contravenţională formulată de către petentul A domiciliat in ..., CNP: ..., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat B în ....., împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria DGAF nr. 1 întocmit la data de ZZ.LL.2016 de către Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea din cadrul intimatei ANAF, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr.17, Sector 5.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal seria DGAF nr.1 din data de ZZ.LL.2016 (fila 10) s-a reţinut faptul că la data de ZZ.LL.2016, în punctul de trecere a frontierei Q a fost oprită în vederea efectuării unui control autoutilitara marca X cu remorcă având numărul de înmatriculare ....., aparţinând SC C SRL, condusă de D, iar marfa transportată consta în mai multe autoturisme care aveau ca destinatar difertie persoane fizice. Cu privire la beneficiarul A s-a constatat că a achiziţionat două autoturisme, marca X ..., furnizor E şi Y, pentru care CMR-ul prezentat pentru ultima achiziţie sub aspect formal încălca prevederile art. 6 din Convenţia CMR prevăzută prin Decretul 451/1972, iar beneficiarul A a mai fost identificat şi înregistrat în P.T.F. Q în perioada LL.2015 – LL.2016 ca fiind beneficiarul unui număr de patru transporturi de marfă constând în autoturisme, iar, datorită frecvenţei şi numărului de achiziţii intracomunitare de autoturisme, care depăşea nevoile beneficiarului, s-a stabilit prezumţia desfăşurării unei activităţi comerciale înafara cadrului legal de către petent.

În drept, au fost reţinute a fi încălcate dispoziţiile art. 1 lit. a.) din Legea nr.12/1990, republicată, potrivit cărora „următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege”.

Având în vedere dispoziţiile art. 34 alin.(1) din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, completată şi modificată, instanţa reţine că este obligată să verifice din oficiu legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie.

În privinţa primului element circumscris de textul legal, instanţa reţine că, potrivit art.17 din OG nr. 2/2001, lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu. Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa, verificând îndeplinirea condiţiilor de legalitate ale procesului-verbal de constatare a contravenţiilor, reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor imperativ şi limitativ prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute şi care pot fi luate în considerare şi din oficiu, susţinerile petentului în acest sens fiind neîntemeiate, fiind indicată în actul sancţionator inclusiv perioada de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, stabilită în raport de specificul activităţii fizice constatate a fi săvârşite de către reclamant

Analizând cel de-al doilea aspect impus de prevederile art. 34 alin.(1) din OG nr.2/2001, respectiv temeinicia actului contestat, instanţa reţine următoarele:

În primul rând, petentul beneficiază de garanţiile consacrate de prevederile art. 6 CEDO, relative dreptului la un proces echitabil.

În al doilea rând, astfel cum s-a stabilit în cauza Anghel c. României, jurisprudenţa Curţii de Contencios European al Drepturilor Omului fiind obligatorie pentru statele semnatare ale Convenţiei, pentru stabilirea împrejurării dacă o faptă are sau nu natură penală (în vederea atragerii garanţiilor şi drepturilor corespunzătoare în favoarea persoanei care a săvârşit-o) există trei criterii alternative: calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate şi natura şi gravitatea sancţiunii aplicate.

Astfel cum s-a reţinut în literatura de specialitate, în dreptul românesc, domeniul contravenţional este unul situat în afara reglementărilor penale dar, cum potrivit Curţii de la Strasbourg, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate doar celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancţiunilor contravenţionale prin prisma art.6 CEDO.

Referitor la natura faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca fiind penală, norma de incriminare trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, iar nu numai unui grup restrâns de persoane.

Ultimul criteriu, respectiv natura şi severitatea sancţiunii, este îndeplinit când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de cuantumul amenzii, dacă ea nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, ci vizează prevenirea săvârşirii altor fapte şi sancţionarea făptuitorului.

Pe această linie de gândire, instanţa a reţinut că primul criteriu nu este aplicabil în speţă, deoarece, în dreptul intern român, regimul juridic în materie contravenţională este reglementat de norme de procedură civilă.

Cu toate acestea, din perspectiva celui de al doilea criteriu, condiţia adresabilităţii generale a normei fiind îndeplinită, devin incidente anumite reguli specifice dreptului penal, precum garanţia prezumţiei de nevinovăţie, prezumţie pe care petentul nu poate fi chemat să o răstoarne, sarcina probei revenind instituţiei din care face parte agentul constatator, respectiv intimatei.

Sub acest aspect, procesul-verbal – beneficiind de prezumţia relativă de autenticitate şi veridicitate – face dovada deplină a celor reţinute de agentul constatator. Relativ la prezumţiile evocate, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscute statelor parte la Convenţia europeană dreptul de a învesti organe administrative cu competenţa de sancţionare a unor fapte minore (cauza Lauko c Slovaciei), fiind conformă Convenţiei europene procedura de aplicare şi executare a unei sancţiuni contravenţionale pe baza unui act necontestat în faţa instanţei – recunoscând, implicit, procesului-verbal valoarea probatorie – iar în cazul contestării acestuia, acordarea unei relevanţe probatorii aceluiaşi gen de act, să contravină Convenţiei.

Raportat la aceste argumente, pe baza materialului probator administrat, instanţa a de fond reţinut că fapta reţinută în sarcina petentului constituie contravenţie, intimata îndeplinindu-şi obligaţia de a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază petentul, după cum urmează:

Potrivit art. 3 pct. 14 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere „în sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

14. document de transport - document care se află la bordul autovehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, având înscrise date privind întreprinderea care efectuează transportul, expeditorul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz, şi care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei şi a tipului de transport rutier efectuat, iar  20. licenţă pentru activităţi conexe transportului rutier document care dă dreptul unei întreprinderi să desfăşoare activităţi conexe transportului rutier.”

În conformitate cu dispoziţiile art.128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal „prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia.”

În contextul acestor dispoziţii legale, dobândirea unui număr de produse a căror cantitate depăşeşte necesarul rezonabil pentru consum propriu, naşte prezumţia intenţiei de comercializare, cu eludarea dispoziţiilor legale în materie comercială, pentru evitarea costurilor presupuse de desfăşurarea legală a acestei activităţi, câtă vreme destinatarul transportului nu a putut justifica deţinerea unei forme legale de desfăşurare de activităţi comerciale.

Câtă vreme petentul este destinatarul acestor bunuri – împrejurare rezultând din documentele de transport şi necontestată, de altfel – iar acesta nu a făcut dovada deţineri unei forme legale de organizare a activităţii comerciale, intenţia de comercializare a acestora, cu încălcarea dispoziţiilor legale rezultă din cantitatea mare de produse de acelaşi fel importate într-o perioadă relativ scurtă de timp.

În conformitate cu dispoziţiile art. 327 C.pr.civ. „prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut”, iar raportat la dispoziţiile art. 329 C.pr.civ. „judecătorul se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins”, fiind admisibile numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.

Raportat la aceste argumente, instanţa de fond a reţinut că, pe de o parte, procesul-verbal beneficiază de prezumţia de temeinicie şi legalitate sub aspectul numărului de produse inventariate cu ocazia controlului autovehiculului transportatorului, precum şi a stării de fapt consemnate în cuprinsul său, pe de altă parte, câtă vreme petentul nu a făcut dovada contrară.

În concluzie, numărul de produse identificate cu ocazia controlului, precum şi natura acestora, destinate în totalitate petentului, naşte prezumţia existenţei intenţiei de comercializare, în lipsa unui cadru legal – câtă vreme petentul nu a făcut dovada contrară – motiv pentru care instanţa a reţinut că starea de fapt reţinută în procesul-verbal corespunde realităţii, impunându-se respingerea plângerii la contravenţie, ca neîntemeiată.

Instanţa a înlăturat susţinerile petentului în sensul că declaraţia sa a fost dată sub ameninţarea aplicării unei amenzi în cuantum ridicat de către agentul constatator, având în vedere că aducerea la cunoştinţă a unor prevederi legale nu poate fi considerată drept o veritabilă ameninţare ca şi o cauză de a înlăturare a caracterului contravenţional al faptei, iar, pe de altă parte, sancţiunea a fost aplicată în sarcina reclamantului nu ca urmare a mărturisirilor acestuia obţinute în urma presupuselor ameninţări, ci pe baza constatărilor rezultate din interogarea bazelor de date în sensul că petentul a importat în mod frecvent autoturisme, stare de fapt din care organele de constatare au tras în mod obiectiv concluzia că acesta efectuează acte de comerţ în afara cadrului legal

Nici susţinerile reclamantului în sensul că nu efectuează astfel de acte de comerţ, că nu exploatează o întreprindere în mod sistematic nu pot fi primite, având în vedere că, din informaţiile comunicate instanţei pe parcursul soluţionării prezentei cauze a reieşit faptul că acesta a achiziţionat, în perioada de timp reţinută în actul contestat, un număr mare de autoturisme din ..., pe care le-a înstrăinat ulterior, de regulă, după trecerea unei perioade de timp de aproximativ o lună de zile, la un preţ superior celui de achiziţie, către persoane din zone geografice total diferite de cea de domiciliu a sa, fiind astfel combătute şi susţinerile sale în sensul că bunurile erau destinate familiei sale, instanţa reţinând că acestea era în realitate importate pentru a fi revândute, fără ca petentul să fie titularul vreunei forme de desfăşurare a activităţilor comerciale prevăzute de lege.

De asemenea, nu are relevanţă dacă activitatea comercială a petentului este una de succes sau nu, în sensul obţinerii unui profit, legea sancţionând doar desfăşurarea acesteia în lipsa autorizărilor şi fără plata taxelor specifice.

Nu prezintă importanţă nici perioada de timp în care actul normativ incriminator a fost adoptat şi nici condiţiile economice existente în acel moment, atâta timp cât prevederile legale respective sunt încă în vigoare şi nu au căzut în desuetudine, având în vedere numărul mare de cauze aflate pe rolul Judecătoriei Satu Mare cu obiect identic cu cel al prezentei, din care reiese faptul că acestea sunt aplicate în mod frecvent de către organele de control.

Constatând că procesul-verbal de contravenţie ce face obiectul cauzei este legal şi temeinic, instanţa de fond a respins pe fond plângerea formulată de contestator ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul, solicitând instanţei de control judiciar să ia act de nelegalitatea admiterii unor prezumţii de către instanţa de fond, care nu au fost solicitate ca proba in condiţiile art. 254 alin. 1 cod procedura civila si nici nu au fost puse in discuţia părtilor.

Astfel, administrarea probei cu prezumţii implică formularea acestei solicitări prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare (în condiţiile art. 254 alin, 1NCPC). Neavând un regim derogatoriu, este evident că prezumţiile vor trebui solicitate în condiţiile de mai sus, având in vedere claritatea actualelor norme procesual civile şi ordonarea prezumţiilor legale în rândul mijloacelor de probă aşa-zis „comune" care determină toate consecinţele ce se desprind din normele incidente în materie probatorie; decăderea dacă proba nu a fost propusă prin cererea introductivă sau întâmpinare, completarea probatoriului în cursul judecăţii în situaţiile expres determinate, convenţiile cu privire la probe sau renunţarea la acestea, etc.

 De asemenea, aflandu-se în prezenţa unei probe indirecte ce presupune probarea faptului cunoscut, vecin şi conex - exigibilă prin însăşi dispoziţia art. 328 alin. 1 teza secundă NCPC - cu atât mai mult prezumţia trebuie pusă în discuţia partilor asemeni oricărui alt mijloc de probă, pentru a oferi părţii căreia îi profită posibilitatea de a proba faptul vecin şi conex, iar părţii adverse ocazia de a o înlătura printr-o probă contrară, în condiţiile art. 328 alin. 2 NCPC.

Referitor la aceste prezumţii, apelantul-petent apreciază că in mod greşit si nelegal instanţa de fond retine existenta unei prezumţii, fara sa retina existenta dovezilor oficiale de la dosar din care reieşea ca din cele 4 maşini cumpărate la data controlului 3 din acestea erau in proprietatea sa, iar faptul ca a mai cumpărat 2 maşini in situaţia in care nici o lege nu limitează numărul de maşini pe care o persoana poate sa le cumpere, nu poate conduce in mod logic la o prezumţie ca efectuează o activitate comerciala.

Pentru a fi admisibilă prezumţia trebuie să îndeplinească două condiţii:

a)prezumţia „să aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea", această condiţie se referă la temeinicia raţionamentului logico-judiciar;

b)să fie admisibilă  aşadar, nu este admisibilă o prezumţie pentru constatarea unei contravenţii de agentul constatator întrucât a permite dovada faptelor vecine şi conexe (eventual, chiar prin declaraţii de martori) din a căror existenţă se poate trage concluzia existenţei unei fapte contravenţionale ce trebuie constatata de agent, înseamnă a încalca prevederile OG nr. 2/2001.

Or, asa cum reiese din procesul verbal de contravenţie, agentul constatator nu a constatat efectiv că desfăşurat acte de comerţ fara forme legale el retine doar existenta unei prezumţii precizând ca " Datorita frecventei si volumului de achiziţii intracomunitare de autoturisme care depăşeşte nevoite personale ale beneficiarului s-a stabilit prezumţia unei activităţi comerciale", ceea ce conduce la nulitatea procesului verbal de contravenţie încheiat cu încălcarea dispoziţiilor din OG nr .2/2001 care prevede in mod imperativ ca faptele săvârşite de contravenient si care constituie contravenţii, sa fie constatate efectiv de agentul constatator. Faptul ca a achiziţionat 4 maşini din care la data procesului verbal de contravenţie deţinea 3 din aceste maşini, reprezintă si o prezumţie ca acele maşini au fost cumpărate pentru familia sa la fel ca si cele 2 confiscate.

2. In mod greşit înstanţa de fond nu a luat in considerare probele administrate în dosar, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi ce se coroborează cu actele depuse, din care reiese ca nu a săvârşit contravenţia prevăzuta de art. l  lit. a din Legea nr. 12/1990, întrucât nu a efectuat  activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii. Solicită instanţei sa constate ca a fost sancţionat in fapt pentru ca greşit agentul „a stabilit prezumţia unei activităţi comerciale" datorita faptului ca la aceea data a cumpărat 2 maşini pentru familia sa aşa cum a dovedit si pe care nu avea intenţia sa le vândă şi fora a avea nici o dovada a exercitării unei activităţi economice a considerat ca, întrucât in ultimii 2 ani a cumpărat 4 maşini cele 2 maşini „depăşeşte nevoile personale ale beneficiarului" (deşi nici o lege nu interzice cumpărarea unui anumit număr de moşini), fara a retine ca respectivele maşini fuseseră înmatriculate pe numele său si erau acasă. Cumpărarea celor doua maşini  (si subliniază doar cumpărarea si nu revanzarea acestora) nu reprezenta in nici un caz dovada ca a existat o exercitarea sistematica, a unei activităţi organizate ce constă în înstrăinarea de bunuri si obţinerea de venituri aşa cum in mod nelegal si nereal a reţinut intimata.

3. In mod greşit instanţa de fond nu a înlăturat declaraţia trimisa pe un e-mail privat întrucât aceasta a fost obţinută prin ameninţare, şantaj si manipulare aşa cum a dovedit cu martorii audiaţi, dar mai important aceasta nu corespunde realităţii el scriind in aceasta de 12 maşini aşa cum ia dictat agentul când în realitate conform dovezilor de la dosar el a cumpărat 4 maşini plus cele 2 confiscate. Solicită instanţei să constate că a fost sancţionat în mod nelegal pe baza acestei declaraţii data la ameninţarea si santajarea cu amenda a agentului fără ca el sa facă efectiv a activitate comerciala cu cele 2 maşini pe care nu avea intenţia sa le vândă, si fără a exista dovada privind săvârşirea contravenţiei. Tocmai pentru că activitatea comerciala, că exercitarea unei activităţi organizate si realizate in mod sistematic nu presupune doar cumpărarea de maşini ci si revânzarea acestor maşini in mod sistematic si organizat, condiţii care nu se regăsesc îndeplinite in cauza de fata.

4. In mod greşit instant de fond nu a ţinut cont de faptul ca din normele metodologica de aplicare ale codului fiscal referitoare la art. 269 cod fiscal se prevede ca "Persoana fizica, care nu a devenit deja persoana impozabila pentru alte activităţi, se considera ca realizează o activitate economica din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, daca acţionează ca atare, de o maniera independenta si activitatea respectiva este desfăşurata in scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, in sensul art. 269 alin. 2 cod fiscal. Or, in cauza a dovedit ca nu a desfăşurat o activitate comerciala cu caracter de continuitate si in scopul obţinerii de venituri, pentru ca a revinde o maşina nu înseamnă ca prestezi o activitate economica, acesta fiind un act de natură civilă, expresie a dreptului de dispoziţie de care beneficiază orice persoana asupra bunurilor pe care le deţine în proprietate, pentru exercitarea acestui drept nefiind necesara o autorizare prealabilă.

5. În mod greşit instanţa de fond a făcut aplicarea art. 12 din OG nr. 2/200/ potrivit căruia „Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta". Astfel, cu privire la nelegalitatea procesului verbal de contravenţie solicită instanţei să constate ca prin acesta se retine (în mod nereal întrucât nu a desfăşurat o activitate economica) că nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de OG 44/2008. Solicită instanţei să constate ca art. 8 din OUG nr.44/2008 face trimitere la îndeplinirea condiţiilor din Legea nr. 395/2004. Or, neînregistrarea în registrul comerţului este prevăzuta ca si contravenţie de art. 41 care sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000.000 lei ROL şi 100.000.000 lei ROL, desfăşurarea oricărei activităţi cu ne respecta rea prevederilor acestei legi. In consecinţa daca în acest act normativ special sunt prevăzute sancţiunile ce se aplică în cazul nerespectării obligaţiilor reţinute de parata. Solicită instanţei sa constate ca o singura faptă nu poate constitui în acelaşi timp atât contravenţia prevăzută de art. 41 din Legea nr. 359/2004 cât şi contravenţia prevăzută de art. l lit. a din Legea nr. 12/1990 care sancţionează: „efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege”. Câtă vreme faptele săvârşite se pliază perfect pe textul clin legea specială, în mod nelegal s-a reţinut în speţa contravenţia prevăzuta de Legea nr. 12/l990.

Analizând, comparativ, dispoziţiile legale incidente din cele două acte normative menţionate se poate observa că Legea nr. 12/1990 are un caracter general în raport de Legea nr. 359/2004, fapta reglementată drept contravenţie de cea dintâi nefiind atât de bine individualizată, sub aspectul elementelor constitutive, precum contravenţia din actul normativ ulterior. Prin urmare, faţă de principiul aplicării prioritare a normei speciale în raport de cea generală, solicită instanţei sa constate ca  agentul constatator al paralei ar fi trebuit sa verifice incidenţa dispoziţiilor din Legea nr. 359/2004, iar încadrarea greşita a faptei contravenţionale determină nulitatea absolută a procesului-verbal contestat.

Pentru aceste considerente solicită in cauza aplicarea dispoziţiilor arl.12 din OG nr. 2/200l potrivit căruia „Dacă sancţiunea prevăzuta în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta", motiv pentru care consideră ca Legea nr. 395/2004 fiind legea mai noua, si comparând limitele generale ale sancţiunii contravenţionale pecuniare prevăzute de cele două acte normative, este indubitabil ca Legea nr. 359/2004 este mult mai favorabilă contravenienţilor consideră ca in mod nelegal s-a dispus sancţionarea contravenţionala in baza Legii nr. 12/2001 cu ignorarea dispoziţiilor legale mai favorabile conform art. 12 din OG nr. 2/2001.

6). In mod greşit instanţa de fond nu a făcut o analiza asupra lipsei sau prezentei unei activităţi economice exercitate sistematic in mod continuu si cu scopul de a obţine venituri, mulţumindu-se sa ia act de invocarea unei prezumţii simple din partea intimatei cu inculcarea normelor legale privind administrarea probelor, înlăturând fara nici o motivare toate probele administrate cu acte si martori. De aceea solicită instanţei să analizeze toate susţinerile in baza dreptului la un proces echitabil si sa admită apelul,  să dispună schimbarea in tot a sentinţei apelate si pe fond sa admită plângerea, să anuleze procesul verbal de contravenţie sa facă si aplicarea art. 41 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin care se stabileşte ca "in caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisa prin lege, se restituie de îndată celui in drept", sa dispună si anularea confiscării si restituirea bunurilor ce au făcut obiectul confiscării.

Prin întâmpinarea formulată (filele 15-17) intimata solicită respingerea cererii de apel ca nefondata si menţinerea sentinţei civile atacate ca temeinica si legala pentru următoarele motive:

In mod corect instanţa de fond a reţinut că starea de drept si de fapt astfel cum a fost reţinuta in cuprinsul procesului verbal nu a fost combătută potrivit probelor administrate motiv pentru care instanţa apreciază ca plângerea contravenţionala nu este întemeiata."

Nu se impune o reindividualizare a sancţiunilor aplicate, întrucât acestea au fost corect individualizate prin raportare la pericolul social al faptelor, care rezulta nu numai din modul in care au fost săvârşite faptele ci si din modul in care legiuitorul a stabilit limitele amenzii contravenţionale.

Organul de control antifrauda a stabilit amenda ţinând cont de fapta contravenţionala săvârşita, ceea ce arata ca sancţiunea aplicata este una legala si temeinica fiind direct proporţionala cu gravitatea faptei.

Este de subliniat ca faptele de genul celei reţinute în sarcina intimatului pot avea caracter repetitiv, existând riscul ca numai o parte din ele sa fie descoperite.

Intimata precizează ca normele imperative încălcate au fost edictate de către legiuitor tocmai in scopul disciplinarii agenţilor economici, in sensul conştienţi zării gradului de pericol social pe care faptele de acest gen ii au fata de întreaga societate, iar nu numai fata de un grup izolat de persoane, aspect care nu le conferă posibilitatea de a te respecta sau nu, fiind obligate la conformare, iar in caz contrar, fiind nevoiţi sa suporte sancţiunile care li se aplica.

Totodată, intimata arată ca daca unul sau mai multe acte normative care impun o anumita conduita sunt ignorate de cei care ar trebui sa le respecte si sa le aplice, iar in momentul in care se aplica sancţiuni pecuniare si complementare pentru încălcarea lor se susţine ca pericolul social este minim sau inexistent, instanţa dispunând lipsirea de efecte a sancţiunilor complementare se creează un precedent periculos din toate punctele de vedere în sensul ca agenţii economici la adăpostul unor astfel de posibile soluţii vor continua sa ignore si sa încalce dispoziţiile legale, beneficiind de clementa instanţelor de judecata.

Odată ce a fost constatata săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea contravenţionala a contribuabililor in conformitate cu prevederile din Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor, cu modificările si completările ulterioare, organul constatator aplica sancţiunea in limitele prevăzute de actul normativ, aceasta fiind proporţionala cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările in care a fost săvârşita fapta, de modul si mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa si circumstanţe personale ale contravenientului.

Pentru motivele arătate anterior solicită instanţei să dispună respingerea apelului formulat ca nefondat cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca temeinica si legala.

In drept invocă dispoziţiile art. 471 alin, (5) din Codul de procedura civila.

Solicita proba cu înscrisuri si orice alte mijloace de proba care se vor dovedi utile si pertinente in cauza.

Analizând în condiţiile art. 476 şi urm. C.proc.civ. sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât şi sub aspectul motivelor de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, instanţa de apel a constatat apelul declarat de către apelant ca fiind neîntemeiat.

Astfel apelul formulat de petentul A, CNP...., domiciliat in ...., în contradictoriu cu intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, CUI 16031712, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr.17, Sector 5 pentru Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, împotriva sentinţei civile nr..../ZZ.LL.2017 pronunţată la Dosar nr. .../.../2016 de Judecătoria Satu Mare este nefondat şi acesta va fi respins în totalitate pentru argumentele ce se vor expune în continuare.

Prin procesul-verbal seria DGAF nr.1 din data de ZZ.LL.2016 (fila 10) s-a reţinut faptul că la data de ZZ.LL.2016, în punctul de trecere a frontierei Q a fost oprită în vederea efectuării unui control autoutilitara marca X cu remorcă având numărul de înmatriculare ..., aparţinând SC C SRL, condusă de D, iar marfa transportată consta în mai multe autoturisme care aveau ca destinatar diferite persoane fizice. Cu privire la beneficiarul A s-a constatat că a achiziţionat două autoturisme, marca X ..., furnizor E şi Y, pentru care CMR-ul prezentat pentru ultima achiziţie sub aspect formal încălca prevederile art. 6 din Convenţia CMR prevăzută prin Decretul 451/1972, iar beneficiarul A a mai fost identificat şi înregistrat în P.T.F. Q în perioada LL.2015 – LL.2016 ca fiind beneficiarul unui număr de patru transporturi de marfă constând în autoturisme, iar, datorită frecvenţei şi numărului de achiziţii intracomunitare de autoturisme, care depăşea nevoile beneficiarului, s-a stabilit prezumţia desfăşurării unei activităţi comerciale înafara cadrului legal de către petent.

În drept, au fost reţinute a fi încălcate dispoziţiile art. 1 lit. a.) din Legea nr.12/1990, republicată, potrivit cărora „următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege”.

Tribunalul reţine că prima instanţă a respins plângerea petentului respingând apărarea petentului de a fi acuzat intimata că prin agenţii constatatori l-ar fi ameninţat să dea o declaraţie după intrarea transportatorului cu vehiculul său în punctul de trecere a frontierei Petea, reţinând că aceasta nu poate echivala cu aducerea la cunoştinţă a unor prevederi legale incidente în privinţa legalităţii unor aspecte referitoare la bunurile transportate pentru petent, că s-a făcut dovada certă a faptului că cele două autoturisme, marca X ..., furnizor E şi Y transportate pe autoutilitara marca X cu remorcă având numărul de înmatriculare ..., aparţinând SC C SRL, condusă de D la data de ZZ.LL.2016 erau cumpărate de petent, că acesta în perioada LL.2015 – LL.2016 a fost beneficiarul unui număr de patru transporturi de marfă constând în autoturisme, pe care de regulă le-a înstrăinat la trecerea unei perioade de aproximativ o lună, că petentul nu a făcut nici o dovadă o autorizării sale în ce priveşte activitatea de revânzare a autovehiculelor pe care le-a cumpărat din străinătate, activitate care prin repetabilitatea ei a prezumat clar transformarea acesteia într-o îndeletnicire care impunea obligativitatea autorizării raportat la incidenţa dispoziţiilor art.3 pct.14 şi 20 din OG nr.27/2011 privind transporturile rutiere coroborate cu dispoziţiile art.128 al.1 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal.

Apelantul critică soluţia de fond prin prisma faptului că a reţinut eronat s6tarea de fapt care nu poate fi dedusă unei activităţi repetitive cu caracter comercial a activităţii sale cu privire la autovehiculele achiziţionate din străinătate deoarece nu există nici un text de lege care să reglementeze care este numărul de autoturisme pe care le poate achiziţiona o persoană fizică, iar utilizarea de prezumţii în argumentarea judecătoriei ca probe în temeiul cărora a respins plângerea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor procedurale deoarece ele nu au fost puse în discuţia părţilor la cercetarea pricinii în fond.

Tribunalul apreciază ca nefondate criticile apelantului, deoarece în soluţia instanţei de fond s-a explicitat că fapta sa contravenţională nu este reţinută prin prisma doar a unei componente care a fost luată în considerare la stabilirea răspunderii sale contravenţionale, respectiv cea bazată pe cumpărarea de autoturisme din străinătate de către petent ci pe coroborarea cu a doua componentă concretizată în revânzarea respectivelor autoturisme la trecerea unei perioade de aproximativ o lună, aspecte confirmate expres de actele administrate în probaţiune la filele 169-209 dosar de fond vol.I prin care instituţiile de evidenţă a înmatriculărilor pentru autoturisme au relevat respectivele revânzări pe care petentul le-a făcut în condiţiile antemenţionate pentru 4 autoturisme pe care acesta anterior le-a achiziţionat din străinătate.

Aşadar în mod corect vizavi de cele două componente, raportat la toate probele administrate la fond şi la prezumţia de temeinicie şi legalitate a actului sancţionator în mod cert judecătoria a apreciat corect responsabilitatea petentului pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 1 lit. a.) din Legea nr.12/1990.

În acest sens am mai reţinut în mod just prima instanţă că nici susţinerile reclamantului în sensul că nu efectuează astfel de acte de comerţ, că nu exploatează o întreprindere în mod sistematic nu pot fi primite, având în vedere că, din informaţiile comunicate instanţei pe parcursul soluţionării prezentei cauze a reieşit faptul că acesta a achiziţionat, în perioada de timp reţinută în actul contestat, un număr mare de autoturisme din ..., pe care le-a înstrăinat ulterior, de regulă, după trecerea unei perioade de timp de aproximativ o lună de zile, la un preţ superior celui de achiziţie, către persoane din zone geografice total diferite de cea de domiciliu a sa, fiind astfel combătute şi susţinerile sale în sensul că bunurile erau destinate familiei sale, instanţa reţinând că acestea era în realitate importate pentru a fi revândute, fără ca petentul să fie titularul vreunei forme de desfăşurare a activităţilor comerciale prevăzute de lege.

De asemenea, judecătoria a reţinut corect că nu are relevanţă dacă activitatea comercială a petentului este una de succes sau nu, în sensul obţinerii unui profit, legea sancţionând doar desfăşurarea acesteia în lipsa autorizărilor şi fără plata taxelor specifice şi nici nu prezintă importanţă nici perioada de timp în care actul normativ incriminator a fost adoptat şi nici condiţiile economice existente în acel moment, atâta timp cât prevederile legale respective sunt încă în vigoare şi nu au căzut în desuetudine, având în vedere numărul mare de cauze aflate pe rolul Judecătoriei Satu Mare cu obiect identic cu cel al prezentei, din care reiese faptul că acestea sunt aplicate în mod frecvent de către organele de control.

În ce priveşte nepunerea în discuţie a probelor cu prezumţia de legalitate şi temeinicie a actului sancţionator, tribunalul consideră că în raport de reglementarea acestor probe acestea nu pot fi puse în discuţie atâta timp cât ele constau într-un proces de gândire propriu judecătorului – atunci când este vorba de o prezumţie judiciară sau o judecată de valoare recunoscută în principiu de lege pe marginea unui fapt considerat de lege ca dovedit – atunci când este vorba de o prezumţie legală.

Ori în cazul de faţă judecătorul primei instanţe a explicitat pe larg cadrul legal prin care a prezumat legalitatea şi temeinicie a actului sancţionator, respectiv că în conformitate cu dispoziţiile art. 327 C.pr.civ. „prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut”, iar raportat la dispoziţiile art. 329 C.pr.civ. „judecătorul se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins”, fiind admisibile numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.

În baza legală respectivă prima instanţă astfel a apreciat că de vreme ce petentul este destinatarul acestor bunuri – împrejurare rezultând din documentele de transport şi necontestată, de altfel – iar acesta nu a făcut dovada deţineri unei forme legale de organizare a activităţii comerciale, intenţia de comercializare a acestora, cu încălcarea dispoziţiilor legale rezultă din cantitatea mare de produse de acelaşi fel importate într-o perioadă relativ scurtă de timp.

Astfel raportat la aceste argumente, judecătoria a reţinut că, pe de o parte, procesul-verbal beneficiază de prezumţia de temeinicie şi legalitate sub aspectul numărului de produse inventariate cu ocazia controlului autovehiculului transportatorului, precum şi a stării de fapt consemnate în cuprinsul său, pe de altă parte, câtă vreme petentul nu a făcut dovada contrară.

Aspectele probelor cu înscrisuri s-au discutat în condiţii de contradictorialitate, însă prezumţia judiciară a judecătorului de la fond care pe întreg ansamblul probatoriu a reţinut prezumţia de legalitate şi temeinicie a actului sancţionator nu a fost administrată prin încălcarea dispoziţiilor art. 14 c.pr.civ., procesul de gândire sau elaborare a aprecierii proprii a judecătorului neputând face obiectiv sau firesc elementul contradictorialităţii în temeiul dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 480 C.proc.civ. coroborat cu dispoziţiile art. 453 al.1 c.pr.civ. şi ale art.451 al.1 c.pr.civ, instanţa de control judiciar urmează să respingă ca nefondat apelul formulat de petentul A, CNP..., domiciliat ..., în contradictoriu cu intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, CUI 16031712, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr.17, Sector 5 pentru Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, împotriva sentinţei civile nr.../ZZ.LL.2017 pronunţată la Dosar nr. .../.../2016 de Judecătoria Satu Mare.

Hotărârea se va da fără cheltuieli de judecată nefiind nimic justificat sau solicitat în acest sens de către intimată.

Domenii speta

Spete similare