Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către creditor, respinsă ca inadmisibilă pentru neachitarea cauţiunii stabilită de instanţă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de ZZ.LL.2018 sub nr. .../.../..., creditoarea A SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei B SRL, având în vedere creanţa certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 468.151 lei pe care o deţine împotriva acesteia.

În motivare, creditoarea a arătat că, raportat la dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 85/2014, sunt îndeplinite condiţiile formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare şi a precizat că deţine faţă de aceasta o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum total de 468.151 lei, creanţă cu care se vede îndreptăţită să fie înscrisă la masa credală după deschiderea procedurii, prezenta cerere valorând declaraţie de creanţă. Raportat la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 85/2014, creditoarea a arătat că deţine o creanţă peste valoarea prag de 40.000 lei, exigibilă de peste 60 de zile, condiţii în care a apreciat că este îndreptăţită să solicite deschiderea procedurii insolvenţei având în vedere că societatea debitoare se află în stare de insolvenţă caracterizată de insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, prezumţie care rezultă din chiar faptul neachitării creanţei pe care o datorează creditoarei, conform art. 5 alin. (1) pct. 29 lit. a) din Legea nr. 85/2014.

În aceste condiţii, creditoarea a solicitat să se admită cererea astfel cum a fost formulată şi să se dispună deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de societatea debitoare şi înscrierea sa în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 468.151 lei.

Totodată, creditoarea a solicitat desemnarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, în calitate de practician în insolvenţă a C SPRL.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 85/2014.

Creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 14 alin. (1) din OUG nr. 80/2013.

Prin contestaţia (intitulată întâmpinare) înregistrată la dosarul cauzei în data de ZZ.LL.2018, debitoarea a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată pe considerentul că debitoarea nu se află în stare de insolvenţă.

Totodată, debitoarea a solicitat obligarea creditoarei la consemnarea unei cauţiuni de până la 10% din valoarea creanţei invocate prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, dar nu mai mult de 40.000 lei.

În motivare, debitoarea a arătat că pretinsa datorie nu este certă, lichidă şi exigibilă. Pentru ca datoriile să fie apte a atrage starea de insolvenţă trebuie să fie certe, lichide şi exigibile; numai plata datoriilor certe, lichide şi exigibile justifică aplicarea procedurii insolvenţei: datoriile sunt certe când existenţa lor este neîndoielnică şi rezultă dintr-un titlu executoriu ori din alte înscrisuri care emană ori sunt recunoscute de către debitor – art. 379 alin. (3) C.pr.civ.; datoriile sunt lichide atunci când cuantumul lor este determinat – art. 379 alin. (4) C.pr.civ.; datoriile sunt exigibile când au ajuns la scadenţă şi pot fi valorificate. Debitoarea a arătat că, în cauza de faţă, nu sunt îndeplinite aceste condiţii.

În ceea ce priveşte susţinerea creditoarei cu privire la faptul că deţine o creanţă în sumă de 468.151 lei, în baza contractului de prestări servicii nr. 4/03.04.2017, debitoarea a arătat că acest contract nu constituie un titlu executoriu. Potrivit legii, constituie titlu executoriu „hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare” – art. 632 alin. (2) C.pr.civ. În sensul legii, alte hotărâri care pot fi puse în executare sunt hotărârile arbitrale, precum şi alte hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionale, care au rămas definitive drept consecinţă a neatacării lor la instanţele judecătoreşti competente potrivit legii. Referitor la celelalte înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, debitoarea a observat că, potrivit art. 638 C.pr.civ., sunt titluri executorii şi încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti, înscrisurile autentice, titlurile de credit, precum şi alte înscrisuri recunoscute de lege ca fiind titluri executorii.

Totodată, debitoarea a menţionat că facturile ataşate nu sunt titluri executorii deoarece legea nu le conferă acest regim juridic; facturile nu sunt acceptate de către debitoare sau sunt stornate. Faţă de cele de mai sus, debitoarea a apreciat că rezultă cu certitudine că societatea creditoare nu este în posesia unui titlu executoriu care să-i ateste o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Societatea debitoare a mai arătat că nu este în stare de insolvenţă; cea de-a doua condiţie necesară aplicării procedurii insolvenţei  este ca debitorii prevăzuţi de art. 1 din Legea nr. 85/2006 să fie în stare de insolvenţă. În înţelesul Legii nr. 85/2006 (art. 3 pct. 1), insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Din reglementarea legală se deduc elementele definitorii ale insolvenţei, respectiv insuficienţa fondurilor băneşti disponibile şi neplata datoriilor scadente. Insolvenţa este starea debitorului care presupune lipsa ori insuficienţa resurselor financiare necesare plăţii creanţelor creditorilor. În concret, un debitor se află în stare de insolvenţă dacă nu dispune de sume de bani cu care să-şi plătească datoriile. Pentru aplicarea procedurii insolvenţei, în reglementarea Legii nr. 85/2006 interesează lipsa fondurilor băneşti, adică starea de insolvenţă şi nu dezechilibrul dintre activele şi pasivele debitorului, insolvabilitatea. Neplata datoriilor scadente ca element definitoriu al insolvenţei priveşte obligaţiile care au ca obiect plata unor sume de bani şi nu orice fel de obligaţii ale debitorului. De altfel, creditoarea nici nu a produs vreo probă din care să rezulte insolvenţa firmei debitoare.

De asemenea, debitoarea a mai arătat că a promovat o acţiune de rezliere a contractului de prestări servicii nr. 4/03.04.2017, cu obligaţia plăţii unor daune, având în vedere că societatea creditoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin acest contract.

În consecinţă, debitoarea a solicitat respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei ca neîntemeiată.

Analizând actele dosarului, judecătorul sindic constată următoarele:

Creditoarea A SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei B SRL, prevalându-se de o creanţă în cuantum de 468.151 lei, derivând din facturile emise în baza contractului de prestări servicii nr. 4/03.04.2017 (filele 5-7, 14-24).

Prin încheierea din data de ZZ.LL.2018 (fila 53), în conformitate cu dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a stabilit în sarcina creditoarei obligaţia achitării unei cauţiuni în cuantum de 20.000 lei, la cererea debitoarei formulată în termenul legal, sens în care a pus în vedere reprezentantului creditoarei să depună la dosar dovada consemnării la o bancă a unei cauţiuni în cuantum de 20.000 lei, în termen de 5 zile de la comunicarea măsurii, sub sancţiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii. Totodată, judecătorul sindic a pus în vedere reprezentantului creditoarei să depună la dosar, în copii mai lizibile, permisul de exploatare nr. 20915 şi nota de constatare din data de ZZ.LL.2018 (filele 8-13), respectiv să precizeze modul de calcul al debitului invocat prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, raportat la prevederea contractuală referitoare la preţ (art. 4.1 din contractul încheiat între părţi). Sub acest din urmă aspect, este de observat că, potrivit art. 4.1 din contractul de prestări servicii nr. 4/03.04.2017 (fila 5), „valoarea totală a lucrărilor care fac obiectul prezentului contract este de 250.000 Euro, adică echivalentul a 1.137.750 lei; la data semnării contractului, beneficiarul va achita un avans de 40% din valoarea contractului, respectiv suma de 455.100 lei. La data depunerii la ANRM în vederea obţinerii permisului de exploatare, se va achita 20%, adică 227.550 lei. La data obţinerii permisului de exploatare, se va achita 20%, adică 227.550 lei. La data obţinerii licenţei de perimetru, se va achita 20%, adică 227.550 lei”.

Astfel, ţinând seama de această clauză contractuală, având în vedere şi faptul că debitoarea s-a prevalat de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către creditoare, a fost apreciată ca justificată cererea de stabilire a unei cauţiuni în sarcina creditoarei. În conformitate cu dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditor, la cererea debitorului, formulată în termenul prevăzut la alin. (3), judecătorul-sindic poate dispune, prin încheiere, în sarcina creditorului consemnarea la o bancă a unei cauţiuni de până la 10% din valoarea creanţei, dar nu mai mult de 40.000 lei. Cauţiunea va fi consemnată în termen de 5 zile de la comunicarea măsurii, sub sancţiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii. Deşi textul legal are caracterul unei norme supletive, lăsând la aprecierea judecătorului sindic dacă se impune sau nu măsura consemnării cauţiunii, solicitarea debitoarei a fost apreciată ca întemeiată pornind tocmai de la scopul urmărit de legiuitor, respectiv acela de a preveni eventuale abuzuri şi, deci, de a proteja debitorul împotriva unor cereri nejustificate ale creditorilor privind deschiderea procedurii. Or, în contextul mai sus-menţionat, nu poate fi reţinută aparenţa de drept în favoarea creditoarei. La momentul formulării cererii de iniţiere a procedurii insolvenţei, judecătorul sindic nu e în măsură a antama buna sau reaua­credinţă a creditoarei iniţiatoare, cauţiunea fiind stabilită tocmai pentru a preîntâmpina o eventuală prejudiciere. Legea nu impune să se dovedească iminenţa producerii unui prejudiciu; de altfel, cauţiunea este fixată pentru a se asigura existenţa sumei de bani necesare pentru acoperirea eventualelor daune. Or, dovada prejudiciului, nu a iminenţei sale, se face în faţa judecătorului sindic ulterior depunerii cauţiunii, prin administrarea de probe sub acest aspect. Dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu fac referire la obligaţia de a fi dovedite prejudiciile, acestea putând fi apreciate numai ulterior şi în raport de circumstanţele cauzei – respectiv, evenimente care au loc în perioada soluţionării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei. Astfel, la momentul formulării cererii, ar fi imposibil ca prejudiciul să fie dovedit şi să fie anticipate cauzele care să provoace efectiv prejudiciul (spre exemplu, un partener de afaceri renunţă a mai încheia un contract, aflând despre litigiul având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei).

Prin urmare, fiind invocată reaua-credinţă a creditoarei, ţinând seama de împrejurările mai sus-menţionate, se impunea achitarea cauţiunii stabilite în sarcina sa pentru preîntâmpinarea unei eventuale prejudicieri a debitoarei. Însă, cu toate că i-a fost pusă în vedere această obligaţie, prin încheierea din data de ZZ.LL.2018 (fila 53), creditoarea nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor judecătorului sindic. Or, nefiind făcută dovada consemnării cauţiunii în termenul legal stabilit, sancţiunea prevăzută de lege este aceea a respingerii cererii. Cu alte cuvinte, odată stabilită o cauţiune în sarcina creditoarei, aceasta devine o obligaţie a cărei nerespectare atrage sancţiunea inadmisibilităţii cererii de deschidere a procedurii, fără a mai fi posibilă analiza condiţiilor de fond în privinţa acestei cereri, respectiv în privinţa contestaţiei formulate de către debitoare. Astfel, urmare a respingerii ca inadmisibilă a cererii de deschidere a procedurii, contestaţia debitoarei rămâne fără obiect, sens în care aceasta urmează a fi respinsă pentru acest considerent, fără a fi făcută o analiză a fondului acestei contestaţii.

În consecinţă, raportat la dispoziţiile art. 72 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic va respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei, formulată de creditoarea A SRL împotriva debitoarei B SRL; totodată, va respinge ca rămasă fără obiect contestaţia formulată de către debitoarea B SRL. Nefiind solicitate cheltuieli de judecată de către debitoare, judecătorul sindic va lua act de această împrejurare.

Domenii speta

Spete similare