Acţiune în anulare

Dosar nr. ****

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A VII-A CIVILA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 6791

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 28.11.2019

Tribunalul constituit  din:

PREŞEDINTE – JUDECATOR SINDIC — ***

GREFIER — ***

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile întemeiată pe dispoziţiile Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei, formulată de reclamantul *** în contradictoriu cu pârâţii ** prin administrator special ** şi ** având ca obiect acţiune în anulare – rejudecare.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 14.11.2019, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 28.11.2019.

TRIBUNALUL

În cadrul procedurii de insolvenţă ce se desfăşoară împotriva debitorului **., lichidatorul judiciar **. a formulat la data de 1.03.2013 o acţiune în anulare prin care a chemat in judecată pârâta **  ,  solicitand în temeiul art. 20 alin. 1 lit. h, art. 80 alin. 1 lit. b, art. 79, respectiv art. 83 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 a se dispune anularea actului fraudulos, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.** , încheiat de către debitoare cu pârâta şi în consecinţă, restituirea în patrimoniul debitorului a imobilului situat în **, compus din: teren in suprafaţa de 13.661,00 mp., din care 13.468 mp. cai ferate si 193 mp. curţi construcţii; linia ferata industriala proprie, construita din sine „tip 49", 6027 buc. traverse de beton, 250 buc. traverse din lemn la macaze si podeţe, 135 buc. panouri mari de beton sub buncăr si ia treceri de nivel cu calea ferata, 270 buc. panouri mici; linia ferata avea o lungime totala constructiva de 4.596 mp si o lungime utila de 4.114 mp. fiind racordata la infrastructura feroviara publica prin **, proprietatea **; construcţiile existente pe teren , respectiv (i) CI - atelier, in suprafaţa construita la sol de 253,00 mp., (ii) C2 - buncăr, insuprafata construita la sol de 33 mp., (iii) C3 - buncăr, in suprafaţa construita la sol de 27,00 mp., si (iv) C4 ~ staţie de încărcare, in suprafaţa construita la sol de 21 mp. ce a făcut obiectul Transferului Frauduloas menţionat la punctul 1 de mai sus libere de orice sarcini, (denumit in continuare "Bunurile înstrăinate") sau dupa caz a contravalorii acestora la momentul înstrăinării, actualizata in raport de indicele de inflaţie, de la data transferului pana la data pronunţării hotărârii judecătoreşti in prezenta cauza, in situaţia in care restituirea acestora in natura nu mai este posibila;

În fapt se arată că în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome si societăţi comerciale având ca obiectul de activitate lucrări de construcţii civile si industriale.

Conform raportului cu privire la cauzele si împrejurările care au dus la apariţia stării de insolventa, ** a inceput sa aiba dificultăţi financiare inca din anul 2009. Exerciţiul financiar 2010 aduce o înrautatire a situaţiei, conducerea Societăţii dand prioritate plaţilor catre bugetul de stat, situaţie ce a generat restante mari in ceea ce priveşte plata salariilor, a obligaţiilor catre banca si plata furnizorilor. Datorita înrăutăţirii continue a situaţiei economico-financiare a societăţii, consiliul de administraţie a solicitat inca din luna mai 2011 imputemicire pentru a lua decizii cu privire la deschiderea procedurii insolventei. Cu toate acestea, de abia la sfârşitul exerciţiului financiar 2011 a fost convocată adunarea generala extraordinara a acţionarilor prin care s-a adoptat hotărârea privind declanşarea  procedurii de insolventa.

Anterior deschiderii procedurii de insolventa au fost efectuate o serie de operaţiuni prin care s-au înstrăinat active importante ale Societăţii către **, instrainari care, asa cum vom arata in continuare au fost efectuate in frauda creditorilor.

Potrivit raportului cu privire la cauzele si imprejurarile care au dus la apariţia stării de insolventa, incepand cu anul 2010 aocietatea a inregistrat pierderi semnificative in urma activităţii desfăşurate, astfel ca, la sfârşitul aceluiaşi an, s-a supus aprobării conducerii oportunitatea deschiderii procedurii de insolventa a Societăţii.

Operaţiunile care au precedat supunerea aprobării deschiderii procedurii de insolventa fata de societate nu au avut, rolul de a urmări redresarea acesteia, ci de a o devaloriza prin instrainarea activelor importante aflate in proprietate, respectiv prin stingerea unor categorii „preferenţiale" de creanţe aparţinând unor grupuri clientelare - persoane fizice si juridice. Aceste instrainari s-au materializat ulterior prin incheierea unor contracte sau antecontracte de vanzare-cumparare a unor bunuri mobile sau imobile ce făceau parte din activele societăţii, la preturi semnificativ mai mici decât cele existente pe piaţa, in perioada efectuării tranzacţiilor.

A fost invocată  disproportionalitatea prestaţiilor pârtilor, motiv prevăzut de art. 80 (1), lit. b din Legea 85/2006. Astfel, s-a invocat faptul că, potrivit art. 80 alin. 1 lit. b) din Legea insolventei, pot fi anulate operaţiunile in care prestaţia debitorului depăşeşte in mod vădit prestaţia primita de la co-contractantul sau.

În doctrina de specialitate, s-a stabilit ca simplul fapt al disproporţiei prestaţiei justifica ideea fraudei in dauna creditorilor, dimensiunea disproporţiei fiind insa lăsata la latitudinea instanţei de judecata.

În acest context, s-a afirmat in mod constant ca actele juridice susceptibile de a fi anulate in temeiul art. 80 alin. 1 lit. b) din Legea insolventei trebuie sa indeplineasca următoarele condiţii: sa se fi realizat in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; contractul, in baza căruia s-a realizat transferul, sa fie comutativ iar nu aleatoriu; sa existe un dezechilibru vădit intre prestaţii, in detrimentul debitorului.

În ceea ce priveşte primele doua condiţii, din documentele depuse la dosar rezulta in mod indubitabil ca acestea sunt indeplinite în cazul transferilor frauduloase către **

Astfel, potrivit opiniei exprimate in doctrina şi confirmata de jurisprudenţă , s-a statuat că există o disproporţie vădită a prestaţiilor în cazul în care debitoarea înstrăinează un bun imobil la un preţ inferior cu 30%, valorii de piaţă a bunului.

In acest context, la data realizării transferurilor frauduloase, valoarea de piaţa a unor bunuri cu caracteristici similare bunurilor transferate era semnificativ mai mare, depăşind pragul de 30% menţionat mai sus. 

În concret, la data realizării transferului fraudulos, ca un simplu exemplu, in urma unui calcul matematic primar, rezulta ca doar valoarea de casare (vânzare la fier vechi) a şinelor metalice din componenta liniei ferate industriale proprii este sensibil egala cu valoarea de transfer a intregului imobil, compus din teren, cale ferata si clădiri edificate pe acesta. 

Numai valoarea de vânzare la fier vechi a şinei de cale ferata industriala proprie depăşeşte cu peste 90.000 lei valoarea intregului imobil achiziţionat de pârâtă, la preţul de 554.127 lei echivalentul a  04.838.71 EUR format din teren in suprafaţa de 13.661 mp. cale ferata (compusa din sine de otel, traverse de lemn si beton, panouri de beton) si clădiri cu funcţiune industriala, in suprafaţa desfăşurata de 334 mp, aşadar cu peste fata de preţul transferilor frauduloase.

Mai mult decât atat, in lipsa unor evaluări concrete si obiective, ce ar fi trebuit sa aiba ca baza de raportare valoarea reala de circulaţie pe piaţa a bunurilor, consideram ca sunt indeplinite condiţiile necesare pentru a putea a retine existenta unei disproporţii vădite intre contraprestatii, prin prisma transferului din patrimoniul societăţii in patrimoniul paratei a unor imobile de valori mult mai mari decât contraprestatia la care s-a obligat parata (respectiv preţul achitat).

Subliniem faptul ca in doctrina de specialitate  s-a stabilit ca dezechilibrul prestaţiilor pârtilor va trebui apreciat la data incheierii contractului, fara a fi posibila o abordare globala a relaţiilor de afaceri dintre parteneri.

 Actelele frauduloase au fost incheiate in dauna creditorilor - cauza de revocare reglementata prin art. 79 din Legea nr. 85/2006.

Plecând de la premisa ca, prin reglementarea de la art. 79 din Lege, legiuitorul a inteles sa ofere administratorului judiciar/lichidatorului un instrument distinct (in raport de reglementarea de la art. 80 alin. 1), prin care sa se poată obtina revocarea actelor frauduloase incheiate de către debitoarea insolventa anterior deschiderii procedurii insolventei, instanţa de judecata este rugata sa constate ca si in lipsa operării ex lege a unei prezumţii de frauda, actele frauduloase indeplinesc, intrutotul, condiţiile legale pentru a fi revocate.

Preţul din contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. **, invederam faptul ca acesta a fost convenit de parti la suma de 446.990,33 lei, la care s-a adăugat TVA-ul aferent, in valoare de 107.277,68 lei, respectiv echivalentul sumei de 104.838,71 EUR, la care s-a adăugat TVA in cuantum de 25.161,29 EUR - in total suma de 130.000 EUR. Preţul a fost achitat de parata ** prin transfer bancar, la data de 03.09.2010, in contul societăţii deschis la **

Condiţia de fond, existenta caracterului fraudulos al actelor a căror revocare se solicita, ca fiind făcute in dauna drepturilor creditorilor, este de asemenea indeplinita .

Între debitor  pe de o parte si parata pe de alta parte au  existat intelegeri cu caracter fraudulos intervenite intre parti, in vederea obţinerii unui beneficiu nelegal consecinţa lezării drepturilor creditorilor debitorului.

Din analiza contractului de vanzare-cumparare mai sus amintit, rezulta fara putinţa de tăgada faptul ca părţile au colaborat anterior datei incheierii in forma autentica a acestuia, in sensul instrainarii, contra unor sume mult mai mici decât cele ce i s-ar fi cuvenit in mod normal Societăţii, a unor bunuri imobile jand parte din patrimoniul **

Astfel, singurul document care aproba valorificarea prin vânzare a imobilelor ce fac obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 439/02.09.2010 este Hotărârea Consiliului de Administraţie a **. nr. ** din data de 12.07.2010. Potrivit acestui inscris, se aproba instrainarea către parata a imobilului proprietatea societăţii, situat in localitatea **, compus din teren in suprafaţa de 13.661,00 mp, linia ferata industriala proprie si construcţiile existente pe teren pentru echivalentul in lei al sumei de 130.000 EUR lei inclusiv TVA.

Insa acest document, extrem de lacunar si evaziv intocmit, nu prevede faptul ca, odată cu vânzarea terenului (singurul, de altfel menţionat), se va instraina si o linie ferata proprie, cu funcţiune industriala, care avea o lungime totala constructiva de 4.596 mp si o lungime utila de 4.114 mp.,fiind de altfel racordata la infrastructura feroviara publica. In plus, urmau a fi instrainate si clădirile existente la acel moment pe teren, in suptafata totala desfăşurata de 334 mp. In aceste condiţii, dat fiind si preţul extrem de scăzut obţinut de societate pentru vânzarea acestor imobile, consideram ca sunt suficiente elemente care sa atragă atenţia asupra existentei unei tranzacţii cu caracter fraudulos, reprezentata de operaţiunea juridica mai sus amintita.

Dintr-o alta perspectiva, societatea  nu a considerat necesar sa intocmeasca un raport de expertiza evaluatoare a acestor bunuri imobile, la nivelul anului 2010, pentru ca acestea sa poată fi vândute către parata sau orice alt potenţial cumpărător, la justa lor valoare. Or, in aceste situaţii, orice vânzător diligent ar fi mai mult decât interesat ca bunurile pe care incearca sa le valorifice sa poată fi vândute la o cotatie superioara, deoarece, primordial, vânzarea la un pret maxim ar servi tocmai scopului pentru care aceste bunuri au fost instrainate - respectiv sumele de bani obţinute sa ajute din punct de vedere economic societatea sa depăşească dificila perioada economica pe care o traversa la nivelul anului respectiv.

Actele frauduloase a căror anulare se cere prin prezenta cerere, incalca inclusiv normele generale de validitate a actelor civile.

In acest sens, potrivit prevederilor vechiului Cod Civil, aflat in vigoare la data incheierii tranzacţiilor, prin cauza (scopul) unui act juridic se intelege obiectivul urmărit de parti la încheierea acestuia, deci cauza este o condiţie de fond, esenţiala, de validitate si generala a actului juridic civil. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 966 şi 968 din vechiul Cod Civil, aplicabile la data incheierii Contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 439/02.09.2010, cauza trebuie sa îndeplinească o serie de condiţii cumulative specifice pentru ca acesta sa poată exista in mod valabil, si anume:

a)sa existe si sa fie reala (conform art. 966 din vechiul Cod Civil, „obligaţia fară cauza sau fondata pe o cauză falsa, sau nelicita, nu poate avea niciun efect");

b)sa fie licita si morala (conform art. 968 din vechiul Cod Civil, „cauza este nelicita cand este prohibita de legi").

În acest context, scopul transferului bunurilor imobile făcând parte din patrimoniul societăţii nu a fost unul licit şi moral, intrucat tranzacţia perfectata prin intermediul Contractului de vanzare-cumparare mai sus amintit a fost incheiata cu scopul evident de a diminua patrimoniul **. si, implicit, de a frauda interesele creditorilor.

Sancţiunea in cazul unei cauze ilicite este identica cu cea a lipsei cauzei. In măsura in care, urmare a administrării întregului probatoriu, se vădeşte caracterul ilicit al cauzei unui act juridic, acel act va fi lovit de nulitate absoluta. 

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 20 alin. 1 lit. h, art. 79 si art. 80 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006.”

** a formulat întâmpinare prin care  solicită respingerea acţiunii de anulare (revocare) a transferurilor frauduloase astfel cum aceasta a fost formulată de reclamantul ***

** a luat fiinţă prin obţinerea personalităţii juridice în anul 2009 având ca asociat unic firma italiană **. Obiectul principal de activitate al ** îl reprezintă producţia gazelor, respectiv de gaz petrolier lichefiat.

 Pentru îndeplinirea obiectului de activitate în data de 30.03.2010 ** a achiziţionat de la ** depozitul de gaz petrolier lichefiat aflat în **. La vremea espectivă între ** şi ** exista încheiat Contractul de închiriere nr. 336 din 10.05.2000 care avea ca obiect folosinţa de către ** a liniei de cale ferată industrială ampasată în faţa depozitului ** proprietatea **.. Contractul de închiriere era valabil iniţial până în data de 09.05.2015 şi ulterior până în data de 10.05.2018, prin prelungirea termenului de închiriere în conformitate cu Actul Adiţional nr. ** din 22.09.2009.

In acest context, existenţa liniei de cale ferată industrială în imediata vecinătate a depozitului ** şi posibilitatea utilizării acesteia de către ** pentru transportul ** a fost unul dintre elementele care au influenţat decizia ** de a achiziţiona depozitul ** de la **

În perioada mai-iunie 2010 au început negocierile dintre reprezentanţii ** şi **pentru achiziţionarea căii ferate industriale, în condiţiile în care ** începuse dezmembrarea elementelor ce compuneau calea ferată, achiziţia perfectându-se în data de 02.09.2010 prin încheierea Contractului de Vânzare - Cumpărare autentificat de ** prin încheierea de Autentificare nr. ** (denumit în continuare Contractul de Vânzare-Cumpărare), transferul de proprietate fiind intabulat în vederea opozabilităţii faţă de terţi în cartea funciară nr. ** a localităţii **

În conformitate cu Contractul de Vânzare Cumpărare în schimbul preţului plătit în cuantum de 446.990,33 Lei la care s-a adăugat TVA de 107.277,68 lei (echivalentul a 104.838,71 Euro la care s-a adăugat TVA de 25.161,29 Euro calculat la cursul BNR 4,2636 Lei/lEuro valabil la data autentificării Contractului de Vânzare - Cumpărare), GTS a devenit proprietara imobilului situat în **

Din momentul achiziţionării liniei ferate industriale, pentru redeschiderea şi utilizarea acesteia cu respectarea condiţiilor impuse de OG nr. 60/2004, privind reglementările referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate  ** şi Normele metodologice de aplicare a prevederilor OG nr. 60/2004, ** a fost nevoită să efectueze investiţii majore având în vedere şi de o parte faptul că parte din linia ferată industrială nu mai fusese utilizată de foarte mult timp, iar pe de altă parte faptul că **. procedase la demontarea mai ultor componente ale liniei ferate industriale.

De asemnea, imobilele atelier, cele două buncăre şi staţia de încărcare se aflau la momentul încheierii Contractului de Vânzare-Cumpărare într-o stare avansată de degradare atât fizică cât şi morală fiind imposibilă utilizarea acestora, iar singurul motiv pentru care nu au fost demolate până în prezent este costul asociat operaţiunilor de desfiinţare a acestora (avize, autorizaţii, manoperă etc

În conformitate cu prevederile art. 80 alin. 1 lit b din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor  de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate realizate de debitor prin operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

În acest context, legiuitorul impune administratorului iar să demonstreze caracterul vădit al disproporţiei prestaţiilor, aceasta fiind una dintre faptele  vecine şi conexe pentru ca prezumţia relativă (iuris tantum) de fraudă în dauna creditorilor să aibă eficacitate.

Astfel, atât doctrina cât şi jurisprudenţa a apreciat că situaţia ipoteză reprezentată în textul de invocat de disproporţia vădită între prestaţii trebuie în mod clar dovedită de cel ce o afirmă.

Prestaţiile executate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare - cumpărare evaluate raportându-ne la caracterul unitar al activului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare fără al dezmembra în mod artificial.

Pe de altă parte, raţiunea legii în reglementarea anulării transferurilor presupus frauduloase atejarea intereselor creditorilor presupus fraudaţi, care ar putea obţine mai mult din anularea actului fraudulos. În speţă, considerăm, că o eventuală reîntoarcere a activului în patrimoniul  debitoarei ar putea determina nu o protecţie ci o afectare a drepturilor creditorilor fiind vorba de un activ aparent greu de vândut, la care ** a făcut îmbunătăţiri, adăugându-se un nou creditor la masa credală pentru plata preţului deja achitat şi a îmbunătăţirilor efectuate.

De altfel, urmărind raţionamentul expus de reclamant în acţiune raportat la aspectele nate anterior, considerăm că ar fi fost în detrimentul creditorilor şi dezmembrarea liniei ferată şi vânzarea acesteia ca fier vechi având în vedere că în acest mod în patrimoniul societăţii ar fi rămas un imobil (teren şi construcţii) nevandabil din cauza atât a caracteristicilor  acestuia cât şi a amplasamentului.

În condiţiile în care, urmarea probelor ce vor fi administrate se constată că ar exista o disproporţie între prestaţii, rugăm onorata instanţă să constate că legiuitorul foloseşte expres termenul vădită, fiind evident că acceptă ideea unei oarecare disproporţii între prestaţii, întrucât în toate actele juridice o fluctuaţie de la ceea ce ar fi preţul de echilibru se poate întâlni din motive obiective, ce ţin de circumstanţele în care s-a contractat, de nivelul cererii şi ofertei concrete a vânzătorului, nevoia mai mare a cumpărătorului de obiectul individual determinat, capacitatea de convingere în cadrul negocierii directe, planul comercial de ansamblu, costuri de punere în valoare etc.

În acest sens, caracterul vădit al disproporţiei nu poate fi raportat exclusiv la un procent oarcare cum sugerează reclamantul, instanţa fiind obligată să ia în considerare toate circumstanţele  în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare. 

Contractul de vânzare - cumpărare încheiat între E** şi ** nu reprezintă un act fraudulos, încheiat în dauna creditorilor.

În acest  sens, aşa cum s-a statuat în doctrină, actele încheiate în perioada suspectă nu sunt nule în ele însele şi nu sunt invariabil lovite de nulitate, căci aceasta ar compromite securitatea relaţiilor juridice.

În conformitate cu jurisprudenţa relevantă în materie actul juridic a cărui anulare se solicită să fie un act fraudulos, cerinţă care impune ca prin actul contestat debitorul să fi urmărit fraudarea intereselor creditorilor, iar pentru ca acţiunea să poată să fie promovată este necesar ca creditorul să fi urmărit sau să fi conştientizat măcar că actul săvârşit va conduce, total sau parţial, la destabilizarea activităţii sale, patrimoniul său putând ajunge într-o stare de insuficientă de fonduri băneşti disponibile.

Valoarea creanţelor la data deschiderii procedurii este inferioară valorii activelor deţinute de **. Astfel, în conformitate cu tabelul preliminar al creanţelor împotriva averii debitoarei ** publicat în Buletinul procedurilor de Insolvenţă nr. ** totalul creanţelor este de 291.136.499,77 Lei, iar conform susţinerilor reprezentanţilor ** astfel cum aceastea au fost consemnate în încheierea pronunţată în data de 19.01.2012 în dosarul nr. ** de Tribunalul Municipiului Bucureşti Secţia a Vll-a Civilă, valoarea activelor societăţii este de 314.271.810 lei.

Totodată, trebuie precizat că tranzacţia a fost efectuată cu îndeplinirea tuturor procedurilor de publicitate pentru opozabilitate faţă de terţi prevăzute de legislaţia în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, transferul dreptului de proprietate fiind înscris în Cartea funciară nr.** a localităţii **

Pe de altă parte, din analiza acţiunii promovate observăm că reclamantul încearcă în mod al să inducă percepţia că între pârâtă şi ** ar fi existat o colaborare anterioară datei încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare care ar fi condus la existenţa unor înţelegeri cu caracter fraudulos, având ca şi consecinţă o presupusă a drepturilor debitoarei şi a creditorilor acesteia. 

În virtutea prevederilor art. 83 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în cazul admiterii acţiunii în anularea  transferurilor frauduloase terţul dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul voarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanţa de aceeaşi valoare, cu condiţia ca terţul sa fi acceptat transferul cu buna-credinta şi fără intenţia de a-i împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii debitorului. în caz contrar, terţul dobânditor pierde creanţa sau bunul rezultat din repunerea în situaţia anterioară, în favoarea debitorului. Reaua-credinţă a terţului dobânditor trebuie dovedită.

În acest context, niciunul dintre argumentele enunţate de reclamant nu conduc la concluzia că ** ar fi încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu rea credinţă urmărind să-i împiedice, întârzie ori înşele pe creditorii debitorului.

Dimpotrivă, se poate afirma fără putinţă de tăgadă că motivele care au stat la baza deciziei ** de achiziţionare a activului sunt licite şi serioase având în vedere obiectul de activitate al pârâtei, faptul că utilizează conform destinaţiei activul cumpărat făcând în acest sens investiţii majore pentru redeschiderea liniei industriale şi pentru întreţinerea acesteia.

În drept, prezenta întâmpinare este întemeiată pe dispoziţiile art. 79, art. 80 alin. 1 lit. b, art. 83 alin. 2, art. 85 alin. 3 din Legea nr. 85/2006

** - societate in procedura generala a insolventei, ( denumita in continuare "Societatea debitoare " sau "Debitoarea"), a fost si este organizata ca societate pe acţiuni, luând flinta ca urmare a Lg 15/90.

Administrarea si Conducerea societăţii a fost realizata conform Lg. 31/90 R si in raport de Actul Constitutiv al Societăţii.

Societatea a fost Administrata de către Consiliul de Administraţie al societăţii.

Conform actului constitutiv si in raport de dispoziţiile legale transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor societăţii, a căror valoare nu depăşea ½ din patrimoniul societăţii era in competenta consiliului de administraţie.

Conform actului constitutiv al societăţii, parte din atribuţiile societăţii au fost delegate directorului general, preşedinte al consiliului de administraţie

Urmare a acestor prerogative consiliul de administraţie, in baza raportului de specialitate, dar si in baza baza fiselor de inventar sau a fiselor de utilizare bunuri aproba transferul drepturilor de proprietate, la valoare de circulaţie a bunurilor.

Cu rea-credinţa, administratorul judiciar nu valorizează întregul material probator solicitat si comunicat de către debitoare, in concret, in speţa nedepund Raportul de specialitate pentru valorificarea bunurilor a căror anulare de transfer solicita.

Raportat la speţa dedusa judecaţii, administratorul judiciar se afla fie într-o regretabila eroare, fie acţionează subiectiv, din considerente care ne sunt in acest moment străine, dar in egala măsura regretabile si acestea, existând este adevarat, un conflict in ceea ce priveşte administrarea curenta a debitoarei intre administratorul judiciar si administratorul special.

Cat priveşte valoarea celor doua tranzacţii , având in vedere raţionamentul cat anterior, şi privit ca o operaţiune juridica comerciala complexa, arătam ca valoarea transferului pretins fraudulos reprezintă aproximativ 0.19 % din valoarea ei credale, aproximat 0.16 % din valoarea activului societăţii la data deschiderii procedurii, si aproximativ 0.20% din valoarea totala a tranzacţiilor societatii in perioada celor 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Fata de aceasta situaţie se pune evident întrebarea daca aceste transferuri, in raport de ponderea lor in totalul masei credale, diminuează gajul general al creditorilor si in ce măsura.

Mecanismul de formare a voinţei de a vinde si mai apoi decizia de vânzare pleacă de la existenta in fapt a trei aspecte esenţiale: o obligaţie de menţinere a linie ferate in lungime de 1.500 ml dat fiind existenta contractului de închiriere cu o alta entitate juridica respectiv ** pentru inca o perioada de 5 ani; neutilizarea imobilului ce face obiectul transferului de mai bine de 20 de ani .

Astfel, pentru bunurile imobile ce fac obicetul Contractului de vânzare umparare nr ** (denumit Transferul nr 1), preţul a fost corect, peste valoarea ce s-ar fi obţinut din valorificarea caii ferate la fier vechi.

Trebuie avut in vedere ca raportul de specialitate privind vânzarea bunului propunea un pret de 103.000 lei,  iar consiliul de administraţie a aprobat un pret de 554,268,01 lei

Mai mult in susţinerea temeinicie acţiunii se critica ca nu este întocmit un raport de evaluare a bunurilor.

Atunci cand este întocmit un raport de evaluare, se pune firesc intrebarea de ce este întocmit şi tot asa, reclamantul, în  susţinerea cererilor sale, creează ipoteze scenarii etc, tocmai in ideea de a creiona un cadrul procesual ostil paratelor.

In susţinerea acestui temei de drept, respectiv disproportionalitatea, se invoca procentul inferior de 30% din valoarea bunului.

Prin acţiune reclamantul evoca un mod de stabilire a preţului plecând de la suprafaţa liniara a caii ferate si aplicând un pret/greutate.

Insa rezultatul calculului este distorsionat de sarcinile ce grevau bunul, respectiv de obligaţia de a nu demonta aprox 2000 m de linie fereta ( 1500 ml pentru executarea contractului cu ** si 500 m liniari pentru obligaţia de a asigura racord la depozitele din Rezerva Statului).

Mai mult decât atat, preţul luat ca baza de calcul pentru cantitatea rezultata nu este cel oferit in cadrul licitaţiilor la Bursa de Valori, unde debitoarea a participat.

Apreciem ca trebuie avuta in vedere si configuraţia imobilului teren, asa cum rezulta el din schiţa cadastrala, acest imobil neavand nici o valoare fara calea ferata, neputandu-i-se da, in opinia noastră nicio alta destinaţie.

Ceea ce nu trebuie omis, asa cum recunoaşte si reclamantul, este ca suma de bani, reprezentând preţul tranzacţiei a fost achitat. Altfel spus la momentul vânzării, preţul a fost achitat.

Atat timp cat prestaţiile sunt valoric egale cu valoarea de înlocuire a bunului sau cu valorile de piaţa sau valorile de circulaţiei a bunurilor instrainate, apreciem ca nu sunt 'îndeplinite condiţiile prevenite de lege si pe cale de consecinţa nu exista frauda sau concern fraudulos asa cum lasă sa se înţeleagă administratorul judiciar.

Înscrisurile depuse de către administratorul judiciar, nu pot crea valori similare bunurilor instrainate, deoarece bunurile in sine nu sunt similare, neavand aceleaşi caracteristici in ceea ce priveşte timpul normat, datele tehnice de funcţionare, avizele sau autorizaţiile de funcţionare, elemente la care nu se raportează înscrisurile depuse de către administratorul judiciar.

În concluzie, nu exista nicio contra-prestatie disproporţionata cu privire la bunurile transferate, cu alte cuvinte nu suntem in prezenta unui dezechilibrul valoric intre prestaţiile pârtilor.

Cat priveşte existent unor înţelegeri frauduloase intre parti, aceasta nu au existat, iar despre beneficiul nelegal, in opinia noastră nici nu poate fi vorba atat timp cat preţul a fost achitat.

Nici celelalte condiţii impuse de temeiurile invocate de către reclamant nu sunt îndeplinite in cauza, in fapt ele neexistand.

Apreciem ca nu exista frauda cumpărătorului, in condiţiile in care acesta a achitat preţul real dat de valoarea de comercializare a bunului, in condiţiile unei oferte practicate pe piaţa.

Din calculul prezentat de către reclamant rezulta, ca valorificarea s-a făcut la un pret mai mic cu 24.000 euro. Insa acest pret nu se încadrează in limita marjei de 30% din preţul real, oferit anterior ca argument in susţinerea temeiniciei cererii.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele.

Cauza a fost soluţionată într-un prim ciclu procesual prin sentinţa civilă nr. 4786/30.06.2016 în sensul în care s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.** având ca obiect imobilul situat în **, înscirs în c.f. nr.** şi restituirea în patrimoniul debitoarei a bunurilor sau a contravalorii lor la momentul înstrăinării în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă. A fost respins capătul de cerere privind constatarea relei- credinţe a pârâtei la încheierea actului de înstrăinare.

Prin decizia civilă nr. 493/2016 au fost admise recursurile formulate de către pârâţi, a fost casată în parte sentinţa recurată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecarea capetelor 1, 2 şi 4 de cerere şi au fost menţiune dispoziţiile referitoare la respingerea cererii de constatare a relei - credinţe a pârâtei **

În cadrul rejudecării, instanţa a procedat la readministrarea probei cu expertiză tehnică având ca obiectiv stabilirea valorii de piaţă  a bunului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, la data înstrăinării,  conform dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de control judiciar, fiind realizate două rapoarte de expertiză de către experţi judiciari care au şi calitatea de evaluator ANEVAR.

Societatea debitoare deţinea anterior deschiderii procedurii de insolvenţă în  un imobil format din teren în suprafaţă de 13.661 mp situat în localitatea ** , pe care se găseau 4.114 ml cale ferată şi o serie de construcţii care iniţial deserveau balastiera **

În condiţiile în care balastiera devenise nefuncţională, debitoarea a încheiat  un contract de închiriere nr. 336/10.05.2000 pentru suprafaţa de 180ml cale ferată cu S**, societate care deţinea în imediata  apropiere un depozit de gaz, la un preţ de 0,45 USD /ml/lună, fără TVA.

La data de 22.02.2009  se încheie un act adiţional la acest contract de închiriere prin care i se prelungeşte perioada de valabilitate până la data de 10.05.2018.

Prin contractul  nr. **  din  30.03.2010 autentificat de ** , ** dobândeşte proprietatea depozitului de gaz al ** .

Aşa cum rezultă din ambele rapoarte de evaluare efectuate în cauză după rejudecare, terenul aflat la momentul respectiv în patrimoniul debitorului este  reprezentat de o fâşie îngustă de teren pe care este amplasată calea ferată şi o serie de clădiri degradate şi cu o utilitate redusă.

În fapt, valoarea economică a acestui imobil este dată de calea ferată industrială, singura utilizare fiind cea aferentă transportului de mărfuri, iar debitorul putea obţine profituri din exploatarea lui numai prin închiriere către un agent economic care ar fi avut depozite sau alte puncte de lucru într-o zonă în care există preponderent terenuri agricole.

La data de 05.07.2010 se întocmeşte de către juristul societăţi debitoare un referat în care se menţionează că  societatea trebuie să întreţină conform contractului de închiriere cu ** şi alţi cc 1500 ml cale ferată din linia CFR şi până la poţiunea incintă, că s-a încercat dezafectarea şi vânzarea la fier vechi a unei părţi din calea ferată, dar nu s-a primit nici o ofertă timp de două luni . Tot odată, se menţionează că pentru 500 mp cale ferată nu se poate obţine oricum autorizaţia de dezafectare de la ** întrucât deserveşte un alt racord pentru depozitele rezervelor statului.

În acest referat, se estimează că pentru cei 1500 ml de cale ferată  s-ar obţine  prin vânzarea la fier vechi maxim 96.000 lei , iar valoarea terenului nu depăşeşte 7000 lei, astfel încât propune valorificarea la un preţ de 103.000 lei către ** care şi-a manifestat disponibilitatea de a achiziţiona acest imobil. Este de menţionat că referatul cuprinde o analiza prin raportare la o lungime a căii ferate de 2000 ml, în condiţiile în care aceasta are 4.114 ml, aşa cum rezultă din rapoartele de evaluare.

Prin hotărârea consiliului de administraţie nr. 211/12.07.2010 s-a decis valorificarea terenului, căii ferate şi construcţiilor aflate pe acesta la preţul de 130.000 euro , inclusiv TVA.

În consecinţă, se încheie contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ** prin care întregul imobil este înstrăinat către ** la preţul de 446.990, 33 lei, echivalent a  104.838, 71 Euro , la care se adaugă TVA.

În cauză au fost efectuate după rejudecare două rapoarte de expertiză în vederea evaluării activului, între valorile determinate de cei doi experţi existând diferenţe foarte mari rezultate din metodele diferite de evaluare.

Standardele ANEVAR prevăd trei metode de evaluare care se pot utiliza pentru determinarea valorii unui bun, respectiv evaluarea prin piaţă care presupune raportarea la preţurile de tranzacţionare pentru imobile similare,  evaluarea prin costuri care presupune stabilirea unei valori plecând de la costul necesar edificării unui activ cu aceeaşi utilitate la care se duc corecţii bazate pe coeficienţii de depreciere determinaţi prin raportare la situaţia concretă a activului sau evaluarea prin venit care se raportează la capitalizarea venitului care s-ar putea obţine prin exploatarea bunului.

  Primul expert,  **, a stabilit valoarea construcţiilor şi a căii ferate prin metoda costurilor de înlocuire aproximând o depreciere de 50 % , iar valoarea terenului prin comparaţie cu alte terenuri agricole tranzacţionate în zonă, raţionamentul fiind acela de a determina costurile pe care ar fi trebuie să le suporte o persoană  care  ar fi edificat ea însăşi imobilele . Valoarea astfel obţinută a fost de 1.705.000 lei, respectiv 365.550 euro.

În ceea ce priveşte evaluarea construcţiilor s-a reţinut o depreciere fizică de 80% , iar în privinţa căii ferate o depreciere fizică de 65%. Pe lângă  de corecţiile care trebuie aplicare ca urmare  a deprecierii fizice , raportate  la starea de degradare a activelor, expertul a stabilit o corecţie de 50% reprezentând o depreciere externă  raportată  la  pierderea de câştig cauzată de facturii economici care au influenţat  în timp piaţa imobiliară pentru acest tip de proprietate.

Expertul **, care a participat la expertiză în scopul  asistării pârâtului **,  a prezentat un punct de vedere distinct,  în care apreciază că metoda evaluării prin capitalizarea veniturilor răspunde în mai mare măsură tipului de proprietate suspus evaluării. În acest sens, expertul parte  a avut în vedere o chirie de 0, 35 de Euro pe care debitorul o obţinea la data valorificării,  în condiţiile în care din licitaţiile organizate de Bursa Română de Mărfuri la nivelul anului 2013 rezultau preţuri de închiriere practicate de ** care se situează în jurul valorii de 0, 21 USD ml/lună. În urma utilizării acestei metode, expertul parte stabilit o valoare de 143.800 euro, din care 123.600 euro calea ferată şi  20.200 euro teren.

În ceea ce priveşte abordarea prin costuri utilizată de către expertul desemnat de instanţă, expertul parte menţionează că este de acord cu modalitatea de calcul, mai puţin în ceea ce priveşte deprecierea externă pe care o apreciază a fi de 80% şi nu de 50%, întrucât tocmai diferenţa de valoare dintre cele două abordări este un indicator al deprecierii economice accentuate.

La solicitarea instanţei, expertul ** a menţionat că abordarea prin venit pentru stabilirea valorii imobilului nu este aplicabilă întrucât la data evaluării nu are potenţial în contextul pieţei şi nu există date istorice cuprinzând  informaţii consistente  referitoare la caracteristicile ofertelor valabile la momentul respectiv.

În ceea ce priveşte deprecierea externă de 50%, precizează că piaţa pentru acest tip de activ este limitată, iar în lipsa informaţiilor a fost în imposibilitate de a o cuantifica prin analiza informaţiilor de piaţă sau prin capitalizarea prin venit, astfel încât a ales un procent de 50% .

În cauză a fost dispusă o a doua expertiză, iar cel de al doilea expert **  a avut o cu totul altă abordare. Acesta a utilizat metoda abordării prin venit şi a raportat valoarea imobilului compus din teren şi cale ferată, considerate a avea o utilitate  economică , la veniturile pe care acestea le-ar fi putut aduce proprietarului.

Expertul a avut în vedere veniturile pe care le obţinea societatea la momentul vânzării din închirierea imobilului, respectiv 0, 35 Euro ml /lună care a fost considerat adecvat în condiţiile în care contractul de închiriere, în lipsa vânzării,  şi-ar fi produs efectele până în  2018, iar potrivit datelor Bursei Române de Mărfuri în anul 2018 preţurile de închiriere erau chiar mai mici.

Pentru construcţiile C2, C3 şi C4 care erau necesare destinaţiei iniţiale a căii ferate care deservea o balastieră  şi care sunt în stare de degradare accentuată s-a luat în calcul costul de demolare, iar pentru construcţia C 1 care a fost considerată a avea o  utilitate  economică în contextul destinaţiei actuale a imobilului a fost stabilită o valoarea bazată pe valoarea de înlocuire .

Valoarea rezultată în urma utilizării acestor metode este de 142.448 euro fără TVA, respectiv 607.055 lei.

Aşa cum rezultă din ambele rapoarte de expertiză ponderea majoră în valoarea totală a imobilului este dată de calea ferată şi de posibilitatea utilizării acestuia pentru transportul de mărfuri.

La solicitarea instanţei, cel de al doilea expert desemnat a explicat că nu poate aplica metoda abordării prin costuri.  O astfel de metodă aplicată construcţiilor şi căii ferate impune şi o  evaluarea prin piaţă a terenului, iar terenul în cauză nu poate fi comparat cu cele având destinaţie agricolă, în condiţiile în care forma şi dimensiunile îl fac imposibil de utilizat în acest mod.

Pe de altă parte, deprecierile care trebuie avute în vedere la stabilirea valorii prin costuri nu pot fi determinate în mod credibil şi justificat întrucât nu există informaţii de piaţă disponibile, în situaţia în care acest tip de proprietăţi nu se vând în mod obişnuit.

Se constată astfel că diferenţa mare dintre valorile determinate de către cei doi experţi rezidă din metoda de evaluare folosită,  iar pentru a decide în final valoarea de piaţă la care părţile din contract se puteau raporta trebuie să se analizeze argumentele aduse de către fiecare dintre experţi în susţinerea propriului punct de vedere.

Astfel, determinarea valorii prin metoda costului adoptară de primul expert presupune stabilirea unei valori de piaţă a terenului, iar în privinţa construcţiilor şi căi ferate stabilirea costului de edificare din care să fie deduse deprecierile aferente uzurii fizice, dar şi  deprecierile  economice.

Ambii experţi au fost de acord că bunul în ansamblul său, date fiind caracteristicile , nu poate avea decât o destinaţie industrială care implică utilizarea căii ferate şi că nu se pot identifica tranzacţii prin care imobile similare să fi fost achiziţionate în perioada de referinţă, ceea ce a făcut imposibilă aplicarea metodei prin piaţă.

Pe de altă parte, aceste caracteristici au impact şi asupra stabilirii valorii prin costuri, atât din punct de vedere al necesităţii stabilirii distincte a valorii de piaţă în privinţa terenului , cât şi a stabilirii deprecierii economice.

Astfel, instanţa reţine ca pertinentă susţinea expertului ***  potrivit căruia nu se poate stabili o valoare de piaţă a terenului, luat separat, întrucât dimensiunile şi forma acestuia cu o lăţime care variază între 8, 26 mp pe latura de nord şi 19 m latura de sud , îl fac impropriu pentru exploatare agricolă. Or, expertul ** a determinat valoarea de piaţă a terenului tocmai prin raportare la terenuri agricole din zonă, fără să ţină seama de particularităţile terenului.

Pe de altă parte, expertul ** a menţionat că nu este posibil,  în lipsa unor alte tranzacţii similare şi comparabile, în condiţiile unei pieţe foarte restrânse, să stabilească deprecierea economică. De altfel, şi expertul ** a reţinut aceleaşi împrejurări, dar a decis că în astfel de situaţii se impune stabilirea, fără nici un fundament, a unei deprecieri externe de 50%.  Exact această depreciere a fost considerată şi de către expertul parte a explica diferenţa dintre valorile date de cele două metode .

În ceea ce priveşte metoda abordării prin venituri, expertul ** a justificat neutilizarea ei prin lipsa datelor privitoare la preţul de închiriere în perioada de referinţă. Or, aşa cum s-a menţionat mai sus, parte din imobil făcea obiectul unui contract de închiriere la momentul valorificării, cu termen de expirare în 2018, ceea ce poate constitui o bază de calul pentru calculul capitalizării venitului.

Pe de altă parte, experţii au avut în vedere şi evoluţia preţurilor pe piaţa prin analiza unor date de le nivelul anului 2013 ( expertul parte) şi până la anul 2018 expertul ** , constatându-se în general o scădere a preţului chiriei.

În condiţiile în care bunul făcea deja obiectul unui contract de închiriere cu termen peste 10 ani, iar media preţurilor pentru astfel de închirieri a fost în scădere în această perioadă şi faţă de perioada mare de timp pentru care se încheie astfel de contracte, expertul ** a apreciat că preţul de 0, 35 euro prevăzut între părţi este rezonabil.

Instanţa constată că raţionamentul expertului privind evaluarea prin metoda venitului are astfel justificare şi este metoda cea mai adecvată stabiliri valorii prin raportare la specificul imobilului.

Reclamantul a prezentat un contract de închiriere de la nivelul anului 2008 pentru o cale ferată încheiat de alte societăţi, modificat printr-un act adiţional din 2013 unde valoarea chiriei se situa în jurul unei sume de 0, 45 Euro.

În condiţiile în care în acelaşi an 2013 expertul parte a identificat preţuri ale chiriei pe Bursa de Mărfuri în medie de 0,21 USD /ml/lună ( f 149-150 vol I ), instanţa reţine că preţul de 0, 35 Euro /ml/lună avut în vedere de către expert este justificat în condiţiile în care a fost stabilit prin raportare la situaţia concretă a acestui bun. Trebuie menţionat că expertul a aplicat această valoare la întreaga lungime a căii ferate, deşi numai  parte din aceasta era afectă contractului de închiriere şi prezenta interes real.

Faţă de aceste considerente, instanţa va reţine  valoare de piaţă la data vânzării care a fost stabilită de către expertul ** şi care concordă cu cea a expertului parte.

Art. 79 din Legea nr. 85/2006 reprezintă norma cadru care conferă posibilitatea lichidatorului judiciar de a formula acţiuni revocatorii ale actelor frauduloase  încheiate de către debitor cu 3 ani anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, în dauna creditorilor. 

Art. 80 din Legea nr. 85/2006 explicitează ipotezele în care lichidatorul judiciar poate formula astfel de cereri . Odată ce sunt îndeplinite condiţiile pentru a putea fi incident unul dintre punctele acestui articol, operează o prezumţie de fraudare a intereselor creditorilor, în condiţiile art. 85 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Deşi au fost invocate ca temeiuri juridice distincte art. 79 şi art. 80 alin. 1 lit b din Legea nr. 85/2006, reclamantul îşi întemeiază pretenţia exclusiv prin raportare la existenţa unei disproporţii între valoarea bunului şi preţul contactului, fără indicarea  unui alt element care să fie de natură a conduce la concluzia fraudării intereselor creditorilor.

Pentru a putea fi considerată fraudulos  şi a justifica desfiinţarea transferului trebuie să existe o diferenţă semnificativă între valoarea reală a bunului şi valoarea de vânzare care excede cadrului unei negocieri comerciale, astfel încât disproporţia evidentă dintre  valoarea prestaţiei şi echivalentul ajuns în patrimoniul debitorului să conducă la concluzia fraudării intereselor creditorilor.

Preţul de vânzare al imobilului a fost cu aproximativ 26% mai mic decât valoarea stabilită prin evaluare. Trebuie însă avute în vedere şi aspectele legate de specificul  acestui bun pentru care practic existau trei metode de exploatare sau valorificare, închirierea sau vânzarea către singurul agent comercial care avea nevoie în zonă de calea ferată sau valorificarea la fie vechi, care pe lângă costurile de desfiinţare, implica şi obţinerea unor autorizaţii din partea Ministerului Transporturilor, limitări impuse de existenţa contractului de închiriere valabil până în anul 2018  şi necesitatea menţinerii cel puţin a unei porţiuni care face legătura dintre un alt racord şi calea ferată principală.

Marja de negociere pentru valorificarea acestui bun era astfel mult redusă existând practic un singură potenţial cumpărător care ar putut fi interesat, în condiţiile în care balastiera pe care această cale ferată a deservit-o iniţial nu mai funcţionează, iar singurul depozit în zona este cel al deţinut de către pârât.

În condiţiile în care , aşa cum menţionează şi reclamantul, debitorul înregistra deja dificultăţi financiare, avea nevoie de lichidităţi , iar bunul genera şi costuri, neputând fi exploatat direct de către debitor pentru îndeplinirea obiectului de activitate, vânzarea acestuia singurului agent comercial care părea a avea un interes comercial în exploatarea ei a reprezentat o decizie economică justificată, iar diferenţa de preţ nu poate fi apreciată a genera în contextul dat o disproporţie între contraprestaţii.

Ideea de fraudarea a intereselor creditorilor într-o astfel de situaţie presupune că debitorul a urmărit sau acceptat reducerea valorilor care constituiau gajul general al creditorilor şi că , în cazul unei executări silite, aceştia s-ar fi putut îndestula într-o măsură mult mai mare.

 Valorificarea acestui bun în cadrul unei proceduri execuţionale, inclusiv în cadrul procedurii de insolvenţă s-ar lovi de aceeaşi piaţă extrem de restrânsă pentru bunul respectiv, fiind dificil de apreciat că în cadrul unei astfel de vânzări s-ar fi obţinut o valoare de lichidare semnificativ mai ridicată .

Din acest punct de vedere nu se poate aprecia că actul juridic a fost încheiat de către părţi în fraudarea intereselor creditorilor.

Acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/2004 are caracterul unei acţiuni revocatorii, ceea ce presupune existenţa unor  transferuri de proprietate prin acte juridice valabile, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege la data la care au fost întocmite, dar care sunt de natură a prejudicia interesele creditorilor.

În cadrul unei astfel de acţiuni instanţa nu analizează îndeplinirea condiţiilor de  legalitate, nici măcar din perspectiva cauzei ilicite, ci prejudicierea intereselor creditorilor prin încheierea actului juridic valabil prin natura lui, acţiune reglementată de art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/ 2004 fiind o formă particulară a acţiunii revocatorii din dreptul comun, prevăzută de art. 1562 Codul civil ( art. 975 vechiul Cod civil).

Dat fiind specificul procedurii de insolvenţă, o astfel de acţiune nu poate conduce numai la inopozabilitatea actului faţă de un creditor aşa cum se întâmplă în cadrul acţiunii pauliene de drept comun, legiuitorul optând pentru desfiinţarea actului cu juridic cu efect faţă de toţi creditorii. Aceasta însă nu poate schimba natura juridică revocatorie a acţiunii în anulare reglementată de Legea nr. 85/2004.

Astfel, nerespectarea condiţiilor de validitate ale actului juridic legate de respectarea cerinţelor legale ale cauzei pot fi valorificate într-o acţiune în constatarea a nulităţii absolute a contractului în cadrul procedurii de drept comun şi nu în cadrul unei acţiunii în anulare.

De altfel, elementele de fapt invocate în susţinerea lipsei cauzei sau a cauzei ilicite au fost aceleaşi , respective disproporţia prestaţiilor, care nu a fost reţinută de către instanţă .

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea ca neîntemeiată. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamantul **, în contradictoriu cu pârâţii ** prin administrator special * şi **, ca neîntemeiată .

Cu recurs în 7 zile de comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2019.

Preşedinte,Grefier,

*******

Opoziţie la deschiderea procedurii insolvenţei – art.71 alin.2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

Împrejurarea că, într-adevăr, potrivit art. 75 alin.1 din lege „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului”, nu înseamnă, astfel cum a susţinut apelanta, că în cauză devine imposibilă continuarea de către creditoare a controlului pentru stabilirea unor implicaţii fiscale pentru societatea debitoare.

Posibilitatea de efectuare a unui control de către organele de inspecţie fiscală este reglementată de aceleaşi dispoziţii legale care stabilesc că „în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecţie fiscală vor efectua inspecţia fiscală pe baza analizei de risc, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare”.

În  condiţiile în care după deschiderea procedurii insolvenţei legea îi permite creditorului bugetar să iniţieze o inspecţie fiscală cu consecinţa înregistrării unui supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale, dacă este cazul, deschiderea procedurii nu împietează asupra continuării controlului anterior început.

Nici din împrejurarea că, într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin.10 din Legea nr. 85/2014 cererea debitoarei de deschidere a procedurii se judecă în regim de urgenţă, în termen de 10 zile de la înregistrare, nu duce la concluzia că cererea  a fost formulată cu unicul scop de a pune organul fiscal în imposibilitatea de a efectua şi finaliza controlului antifraudă deoarece, pe de o parte, legiuitorul este cel care a prevăzut aceste dispoziţii procedurale excepţionale pentru soluţionarea cererii de deschidere a procedurii formulate de debitor iar pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere că deschiderea procedurii nu are loc de drept, prin simpla formulare a cererii ci numai în urma analizei făcute de judecătorul sindic, dacă se apreciază că cererea este întemeiată. Prin urmare, simpla formulare a cererii de deschidere a procedurii nu poate avea niciodată ca efect imposibilitatea efectuării şi finalizarea controlului.

(TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ

Sentinţa civilă nr.7653/19.12.2018

judecător Bârea Brezae Alexandra Luiza)

La data de 22.10.2018 **, solicitând instanței revocarea încheierii din data de 02.10.2018 prin care Tribunalul București, Secția a VII-a civilă a admis cererea debitorului Main Glass Satu Mare SRL și a dispus intrarea în insolvență a societății debitoare.

În fapt, s-a arătat că societatea debitoare a face obiectul unei verificări din partea organelor de control ale **, care nu a putut fi pe deplin efectuat întrucât reprezentantul societăţii nu pus la dispoziţia echipei de control documentele necesare.

A mai solicitat instanţei să constate că starea de insolvenţă invocată de societatea debitoare este una indusă, iar cererea de deschidere a procedurii a fost formulată cu rea credinţă şi cu unicul scop de a evita măsurile de executare silită.

Creditoarea a mai arătat că cererea de deschidere a procedurii a fost formulată de  debitoare cu scopul vădit de suspendare a executării silite începută de organul fiscal şi nu acela reglementat de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 85/2014, iar prin admiterea cererii bugetul consolidat al statului este prejudiciat.

Aceasta a învederat că , luând în considerare că cererea de deschidere a procedurii  se judecă în regim de urgenţă, în termen de 10 zile, precum şi celeritatea care guvernează procedura prevăzută de legea nr. 85/2014, această cerere a fost formulată cu unicul scop de a pune organul fiscal în imposibilitate de a finaliza controlul antifraudă.

În temeiul art.255 raportat la art.258 Cpc instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea  pronunţată la data de 02.10.2018 instanţa a admis cererea debitorului ** şi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei,  în temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr.85/2014.

Potrivit dispoziţiilor art.71 alin.1 „Dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor prevăzute la art. 66, judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declaraţia făcută potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. g) debitorul îşi arată intenţia de a intra în procedura simplificată ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 38 alin. (2), judecătorul va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii simplificate. Minuta încheierii privind deschiderea procedurii insolvenţei se comunică, de îndată, administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu numit de către judecătorul-sindic.

(2) Prin încheierea de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar/lichidatorului judiciar să efectueze notificările prevăzute la art. 100. În cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 5 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile. Admiţând opoziţia, judecătorul-sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii.”

Din interpretarea textului precitat rezultă că opoziţia este calea de atac prevăzută de lege pentru creditori împotriva încheierii de deschidere a procedurii la cererea debitorului, cerere formulată în condiţiile art.66 din Legea nr.85/2015. Potrivit dispozițiilor art.71 al.2 din lege creditorul se poate opune deschiderii procedurii, fără însă a fi legiferate condiții speciale de admitere. Din literatura și practica de specialitate reies condiții de admitere, printre care probarea de către oponentă a inexistenței cerințelor generale de deschiderea procedurii, fiind deci în sarcina creditorului dovedirea neîndeplinirii cerințelor lichidității, a incapacității de plată cerute.

În cauză este dovedită calitatea de creditor, nu însă și lipsa condițiilor de deschidere a procedurii. Se constată că, anexat cererii introductive, se află actele și situațiile cerute de lege la art.67, inclusiv deci, cele cu caracter financiar contabil, din care rezultă lipsa disponibilităților bănești, deci incapacitatea de plată a datoriilor.

În aplicarea dispozițiilor art.249 Cpc este fără tăgadă necesitatea dovedirii existenței capacității de plată a datoriilor de către oponenta creditoare. Nu sunt în cauză elemente de natură să contrazică conținutul actelor depuse de către debitoare.

Cât priveşte  reaua credinţă a debitoarei şi nemulţumirea creditoarei oponente  faţă de măsura deschiderii procedurii ce ar conduce, în opinia acesteia,  la blocarea oricărui demers al organelor fiscale de a aplica măsuri de executare silită  individuale,  judecătorul sindic apreciază că acest motiv este neîntemeiat întrucât, contrar susţinerilor creditoarei,  scopului legii insolventei este acela de a institui o procedura colectiva pentru acoperirea pasivului debitorului, care să permită tuturor creditorilor să se înscrie la masa credală, în scopul satisfacerii lor, proporţional cu mărimea creanţei ce o au împotriva debitorului.

Nu este dovedită nici modalitatea în care deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei ar putea împiedica finalizarea inspecției fiscale în vederea individualizării creanței.

În lumina acestor considerente, în temeiul art.71 din lege, instanţa va respinge opoziţia ca neîntemeiată, menținând hotărârea de deschidere a procedurii, cu consecința continuării derulării ei.

Prin decizia civilă nr. 709A/16.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosarul nr. 29923/3/2018 hotărârea instanţei de fond a devenit definitivă, prin respingerea apelului ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare