Lipsa certificatului prevăzut de art. 39 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului are drept consecinţă respingerea cererii privind recunoaşterea pe teritoriul statului român a hotărârii pronunţate de Tribunalul Ordinar din Torino - Italia.
Cuprins pe materii: Drept internaţional privat. Dreptul familiei
Index alfabetic: Lipsa certificatului prevăzut de art. 39 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului
Temei de drept: art. 39 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti
Curtea de Apel București
Drept procesual civil. Perimarea cererii. Conditiile in care intervine aceasta.
Curtea de Apel Craiova
Sancţiunea decăderii. Aplicabilitate
Tribunalul Maramureș
Procedura necontencioasă – calitatea procesuală privind declararea căii de atac
Curtea de Apel Oradea
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. PROCEDURA INSOLVENŢEI. NELEGALITATEA CONEXĂRII UNUI DOSAR ÎN CARE PROCEDURA INSOLVENŢEI ESTE ÎN DERULARE CU UN DOSAR ÎN CARE PROCEDURA INSOLVENŢEI A FOST ÎNCHISĂ. ADMISIBILITATEA ATACĂRII CU RECURS A ÎNCHEIERII DE CONEXARE
Curtea de Apel Târgu Mureș
Recurs împotriva încheierii de soluţionare a contestării măsurii reale a ridicării lucrurilor. Inadmisib