Obligarea autorității publice, de către instanța de judecată, să efectueze o operațiune administrativă

Obligarea autorității publice, de către instanța de judecată, să efectueze o operațiune administrativă

- art. 5 alin. 1-3 din Legea nr. 550/2002

- art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004

Este atributul consiliilor locale să aprobe prin hotărâre lista spaţiilor comerciale sau de prestări de servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea lor, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr. 550/2002, iar prefectul verifică dacă această hotărâre cuprinde toate spaţiile comerciale sau de prestări de servicii care cad sub incidenţa legii, în caz contrar, este îndreptățit să solicite completarea sau modificarea listei.

Atâta timp cât recurentul nu a cuprins spațiul comercial în listă, nu i se poate solicita prefectului direct acest lucru, respectiv să îndeplinească o obligație ce cădea în sarcina unei alte autorități publice.

Trebuie făcută o distincție între obligația instituită de art. 5 alin. 1 și dreptul conferit titularilor de contracte de închiriere, de a cere, în același interval de 30 de zile, cumpărarea spațiilor. Astfel, în timp ce obligația de a întocmi lista cu spațiile comerciale reglementate de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 550/2002 privește consiliul local, dreptul de a formula cererea de cumpărare prin negociere directă este recunoscut titularilor de contracte de închiriere la data intrării în vigoare a legii, fără însă ca obligația instituită consiliului local să fie condiționată doar de existența cererilor formulate în condițiile art. 17 alin. 1 din actul normativ.

Exercitarea dreptului conferit de art. 16, în termenul reglementat de art. 17 alin. 1 din Legea nr. 550/2002, nu privește obligația consiliului local de a inventaria toate spațiile despre care face vorbire art. 1 alin. 1, această obligație existând independent, urmând ca din lista întocmită să se facă vânzarea prin negociere directă în cazul spațiilor pretinse la cumpărare în condițiile art. 16 și 17 alin. 1, respectiv prin licitație publică, în cazul spațiilor pentru care nu s-a cerut cumpărarea, potrivit Capitolului 4.

Instanța de judecată este îndreptățită să oblige autoritatea publică la efectuarea unei operațiuni administrative în situația în care persoana vătămată o sesizează și face dovada nesoluționării în termen a plângerii prealabile.

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 178 din 28 februarie 2020

Prin Sentința nr. (...)/CA din 15.10.2019 Tribunalul (...) a admis acţiunea de contencios administrativ formulată de reclamanta Persoana fizică autorizată (...) în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL (...).

A obligat pârâtul CONSILIUL LOCAL (...) la aprobarea cuprinderii în lista spaţiilor comerciale cu imobilele care urmează a fi vândute în condiţiile Legii nr. 550/2002 şi a spaţiului comercial „Chioşc nr. 1" în suprafaţă de 40,8 mp, situat în Piaţa de Alimente (...), localitatea (...).

A obligat pârâtul Consiliul Local (...) să plătească reclamantei Persoana fizică autorizată (...) suma de 150 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că acţiunea de contencios administrativ formulată de reclamanta Persoana fizică autorizată (...), înregistrat la reg. com. sub nr. F(...), având CUI (...) în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL (...) a fost apreciată fondată raportat la probatoriul administrat în cauză şi la temeiurile de fapt şi de drept incidente în speţă. 

Astfel, acţiunea de faţă se află în rejudecarea fondului ca efect al casării soluţiei iniţiale de respingere a acţiunii prin Sentinţa civilă nr. (...)/CA din 19.02.2019 pronunţată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)/2018 potrivit Deciziei civile nr. (...)/CA/2019 - R din 19.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. (...)/2018 - soluţia din recurs reţinând eroarea instanţei de fond în aprecierea excepţiei de tardivitate a formulării acţiunii, raportat la termenul de sesizare a acţiunii în contencios administrativ care este de 6 luni sau cel mult un an potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 554/2004, considerând că acţiunea reclamantei a respectat aceste termene întrucât a fost introdusă la data de 07.11.2018, ca efect al faptului că nu a primit nici un răspuns la cererea depusă de ea la instituţia pârâtă pe data de 19.09.2018 pentru  aprobarea cuprinderii în lista spaţiilor comerciale cu imobilele care urmează a fi vândute în condiţiile Legii nr. 550/2002 şi a spaţiului comercial „Chioşc nr. 1" în suprafaţă de 40,8 mp, situat în Piaţa de Alimente (...), localitatea (...) pe care reclamanta îl folosea în temeiul contractului de închiriere nr. (...)/27.06.2018.

Cu toate că soluţia primei judecăţi de fond nu a vizat caracterul tardivităţii acţiunii în raport de accesul solicitat de reclamant în mod special instanţei de contencios prin prisma dispoziţiilor speciale ale acestei materii care evident nici nu au fost invocate în speţă de autoarea ridicării excepţiei de tardivitate şi nici sesizate a fi în vreun fel încălcate în cercetarea de fond de către tribunal prin prisma prevederilor din Legea nr.554/2004, ci pe aspectele ce ţineau de condiţiile de fond ale pretenţiilor reclamantei în includerea unui imobil în lista spaţiilor comerciale cu imobilele care urmează a fi vândute în condiţiile Legii nr. 550/2002, şi în raport de dispoziţiile acestei din urmă legi speciale s-au şi obiectivat considerentele admisibilităţii excepţiei de tardivitate, cu ocazia rejudecării instanţa de fond nu mai poate rediscuta aceste chestiuni întrucât ele au fost dezlegate diferit de instanţa ierarhic superioară care a reţinut în concret netemeinicia soluţionării excepţiei de tardivitate.

Prin urmare în condiţiile date este evident că reclamanta care deţine contractul de închiriere nr.  (...)/27.06.2018 a spaţiului comercial „Chioşc nr. 1" în suprafaţă de 40,8 mp, situat în Piaţa de Alimente (...), localitatea (...) (fila 5 din dosarul iniţial) are un interes legitim în a pretinde pârâtei aprobarea cuprinderii în lista spaţiilor comerciale cu imobilele care urmează a fi vândute în condiţiile Legii nr. 550/2002 şi a spaţiului respectiv deoarece - exceptând analiza de termen sub care această cerere era condiţionată a fi obiectivată în raport de dispoziţiile art.17 din Legea nr. 550/2002 - prefigurează interesul pretenţiilor legitime din litigiu ale reclamantei raportat la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 550/2002 pe care aceasta le-a invocat astfel fondat în cauză.

De asemenea, s-au mai reținut dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 550/2002.

Aşadar, instanţa nu a putut să primească în cauză apărările contrare ale pârâtei că acţiunea de la dosar ar fi nefondată tocmai prin lipsa acoperirii de către reclamantă a cerinţelor dispoziţiilor art. 5  şi art. 17 din Legea nr. 550/2002, care obiectivau întocmirea listelor cu spaţiile comerciale într-un termen de 30 de zile cu posibilitatea prelungirii acestuia în mod administrativ prin acţiunea prefectului de completare sau în mod judiciar prin hotărârea instanţei de contencios administrativ dacă deţinătorii spaţiilor ar fi refuzat completarea cerută de prefect, precum şi depunerea cererilor de includere în lista spaţiilor comerciale a imobilelor care urmau a fi vândute în condiţiile Legii nr. 550/2002 de un termen de decădere, termene de drept substanţial ce trebuiau avute în vedere de solicitanţii interesaţi şi pe baza cărora s-a şi invocat practic respingerea acţiunii ca efect al tardivităţii de către pârâtă dar care a fost apreciat ca netemeinică dezlegat de instanţa de recurs.

Cum reclamanta este beneficiara unui contract de închiriere pentru un spaţiu deţinut de pârâtă şi administrat printr-o structură proprie din cadrul său, Administraţia Domeniului Public, este evident că aprobarea cuprinderii în lista spaţiilor comerciale cu imobilele care urmează a fi vândute în condiţiile Legii nr. 550/2002 şi a spaţiului comercial „Chioşc nr. 1" în suprafaţă de 40,8 mp, situat în Piaţa de Alimente (...), localitatea (...), este unul din proprietatea privată a pârâtei care poate fi astfel inclus în condiţiile dispoziţiilor art. 5 şi art. 17 din Legea nr. 550/2002 în lista la care s-a făcut trimitere anterior.

În consecinţă instanţa în temeiul dispoziţiilor art. 8 şi 10 din Legea nr.554/2004, a textelor de lege şi a considerentelor expuse mai sus a admis ca fondată acţiunea de contencios administrativ formulată de reclamanta Persoana fizică autorizată (...) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local (...) şi l-a obligat pe pârât la aprobarea cuprinderii în lista spaţiilor comerciale cu imobilele care urmează a fi vândute în condiţiile Legii nr. 550/2002 şi a spaţiului comercial „Chioşc nr. 1" în suprafaţă de 40,8 mp, situat în Piaţa de Alimente (...), localitatea (...).

Totodată raportat la dispoziţiile art. 451-453 Cod procedură civilă, instanţa a obligat pârâtul Consiliul Local (...) să plătească reclamantei Persoana fizică autorizată (...) suma de 150 lei cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare achitate de reclamantă în fond şi în apel până la acest moment procesual.

Împotriva acestei hotărâri a formulat Consiliul Local al Municipiului (...), solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei, casarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamantei, precum şi exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se invocă prevederile art. 5 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spatiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local.

Ca atare, legiuitorul a instituit un termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii pentru aprobarea listei spaţiilor comerciale. Remediul legal pentru omisiunea menţionării unui spaţiu pe listă este cel prevăzut la alin. 3) sus-citat, respectiv prefecții vor veghea ca hotărârea să cuprindă toate spaţiile comerciale sau de prestări de servicii care cad sub incidenţa prezentei legi. Prefectul va cere completarea sau modificarea listei, dacă este cazul, iar în situaţia în care se refuză solicitarea prefectului, acesta se va putea adresa instanţei de contencios administrativ.

Mai mult, nu s-a respectat nici termenul prevăzut la art. 17 din Legea nr. 550/2002.

Se invocă şi prevederile art. 16 din Legea nr. 550/2002; în acest sens, reclamanta nu a probat faptul că avea încheiat un contract de închiriere la data apariției legii, așa cum este stipulat în textul legal, ca o condiţie sine qua non.

Apreciază că eventual prefectul ar putea cere completarea sau modificarea listei (însă Instituţia Prefectului - Judeţul (...) nu a fost împrocesuată), dacă este cazul, iar în situația în care se refuză solicitarea prefectului, acesta se va putea adresa instanţei de contencios administrativ (art. 5 alin. 3 din Legea nr. 550/2002).

Actul normativ pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea nu prevede posibilitatea de a acţiona în judecată Consiliul Local pentru întregirea listei spaţiilor comerciale.

Mai mult, art. 5 din Legea nr. 550/2002 prevede că consiliile locale vor aproba, prin hotărârea a două treimi din numărul consilierilor, lista spaţiilor comerciale care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor prezentei legi. Însă instanţa de fond se substituie unei alte autorități, respectiv Consiliului Local al Municipiului (...). Prerogativa de a aproba sau respinge, de la caz la caz, în funcţie de îndeplinirea prevederilor legale pentru fiecare spaţiu comercial vizat, cu votul a 2/3 din numărul consilierilor locali, este stabilită de lege. Instanţa de fond, cu încălcarea legii, şi dorind a se substitui atribuţiilor Consiliului Local, a pronunţat această hotărâre, fapt ce se  impune a fi sancționat de instanţa de control judiciar.

În drept sunt invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, Legea nr. 550/2002, art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi textele legale invocate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar Persoana fizică autorizată (...), a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea cererii se susţine că judecătorul fondului a apreciat că obligaţia instituită la art. 5 alin. 1, aceea a consiliilor locale ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, să întocmească lista spaţiilor comerciale ce urmează să fie vândute, nu poate fi restrânsă la exercitarea de către prefect a dreptului conferit de  lege, acela de a veghea ca hotărârea să cuprindă toate spaţiile comerciale, putând face obiectul sesizării oricărei persoane fizice sau juridice ce justifică un interes în acest sens, indiferent de faptul că acest interes poate fi privit din perspectiva art. 17 alin.1, fie din perspectiva art. 17 alin. 2, atâta timp cât ceea ce contează este faptul că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a fi cuprins pe lista spaţiilor comerciale ce urmează a fi vândute toate spaţiile comerciale aflate în administrarea sa.

Norma de drept, art. 5 alin.1 din Legea nr. 550/2002 reglementează termenul de 30 de zile, de la intrarea în vigoare a legii, în care consiliul local are obligaţia aprobării, prin hotărâre a listei spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor legii.

Faţă de acest termen, al obligaţiei de a emite hotărârea cu lista spaţiilor comerciale sau de prestări servicii, care urmează a fi vândute, cel de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii şi cel al promovării unei acţiuni, fie că vorbim de prefect, fie de orice persoană interesată, cea care a solicitat, în sensul art. 7 din Legea nr.554/2004, cuprinderea unui spaţiu, din cele care îndeplinesc condiţiile art. 1 din Legea nr. 550/2002 pe listă, legiuitorul nu a instituit un termen limită până la care poate fi promovată acţiunea în obligaţia completării listei.

Cu privire la nerespectarea termenului instituit de art. 17 din Legea nr.550/2002, instanţa de fond a observat că pârâtul încearcă să inducă o altă aparenţă juridică litigiului, cea vizată de dreptul de cumpărare. Este adevărat că această normă, la alin.1, prevede că persoanele interesate, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, dacă îndeplinesc condiţiile art. 16, vor depune o cerere de cumpărare la sediul vânzătorului. Există o distincţie clară între obligaţia instituită de prevederile art. 5 alin.1 şi dreptul conferit titularilor de contracte de închiriere de a cere, în acelaşi interval de 30 de zile, cumpărarea spaţiilor. În timp ce obligaţia de întocmi lista cu spaţiile comerciale reglementate de art. 1 alin.1 din Legea nr. 550/2002 priveşte consiliul local, dreptul de a formula cererea de cumpărare prin negociere directă este recunoscut titularilor de contracte de închiriere la data intrării în vigoare a legii, fără însă ca obligaţia instituită consiliului local să fie condiționată doar de existenţa cererilor formulate în condiţiile art. 17 alin. 1.

Exercitarea dreptului conferit de art. 16 în termenul reglementat de art. 17 alin. 1 nu priveşte obligaţia consiliului local de a inventaria toate spaţiile despre care face vorbire art. 1 alin. 1, această obligaţie există independent, urmând ca din lista întocmită să se facă vânzarea prin negociere directă, în cazul spaţiilor pretinse la cumpărare în condiţiile art. 16 şi 17 alin. 1, respectiv prin licitaţie publică, în cazul spaţiilor pentru care nu s-a cerut cumpărarea.

Cu alte cuvinte, termenul de 30 de zile, obligatoriu pentru vânzător, generează dreptul persoanelor indicate la art. 16, de a opta pentru cumpărarea prin negociere directă a spaţiului cuprins în listă. Cât timp nu a fost realizată obligaţia de la art. 5 alin. 1, nu poate fi pretinsă neexercitarea dreptului prevăzut la art. 17 alin. 1.

Cuprinderea spaţiilor pe lista spaţiilor supuse vânzări este obligaţie independentă de depunerea cererii reglementate de art. 17 alin. 1, deoarece, în cazul în care, după cuprindere pe listă, cei menţionaţi la art. 16 nu îşi manifestă opţiunea de cumpărare, vânzarea spaţiului se face prin licitaţie publică cu strigare.

Practic, raportul juridic se circumscrie neîndeplinirii obligaţiei instituite la art. 5 alin. 1, urmând ca, după cuprinderea spaţiului pe listă, să hotărască Comisia special constituită dacă îndeplinește sau nu condiţiile de cumpărare prin negociere directă, iar în caz contrar dreptul se va realiza, faţă de obligaţia lor de a organiza vânzarea prin licitaţie publică, aşa cum este reglementată de art. 17 alin. 1, prin participarea la licitaţia cu strigare organizată de această Comisie.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, prin prisma motivelor invocate, Curtea a reţinut următoarele:

Intimata-reclamantă Persoană Fizică Autorizată (...) a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentului-pârât Consiliul local al municipiului (...) să aprobe includerea în lista spaţiilor comerciale ce pot fi vândute conform Legii nr. 550/2002 şi a spaţiului situat în (...), Piaţa de Alimente (...).

Prin sentința pronunțată în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare, Tribunalul (...) a admis acțiunea, obligând Consiliul Local al Municipiului (...) să cuprindă în lista spațiilor comerciale cu imobilele care urmează a fi vândute în condițiile Legii nr. 550/2002 și spațiul comercial Chioșc nr.1, în suprafață de 40,8 mp, situat în Piața de Alimente (...), (...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului (...), aducând critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, găsite însă nefondate de instanța de control judiciar pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar a reținut și faptul că a fost invocat, ca și motiv de casare, inclusiv pct. 6 al alin. 1 al art. 488 Cod procedură civilă, recurentul neînțelegând însă să aducă critici concrete sub acest aspect, motiv pentru care instanța nu a procedat la analiza acestuia.

Astfel, Curtea a reținut că recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului (...) nu a soluţionat cererea depusă de intimata-reclamantă Persoană Fizică Autorizată (...) la data de 19.09.2018, prin care aceasta a solicitat includerea în lista spaţiilor comerciale ce pot fi vândute conform Legii nr. 550/2002 şi a spaţiului situat în (...), Piaţa de Alimente (...), pe care îl foloseşte în baza contractului de închiriere nr.  (...)/27.06.2018.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1-3 din Legea nr. 550/2002:

(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi consiliile judeţene şi consiliile locale vor aproba, prin hotărârea a două treimi din numărul consilierilor, lista spaţiilor comerciale sau de prestări de servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea lor, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor prezentei legi.

(2) În cazul spaţiilor comerciale sau de prestări de servicii aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, hotărârea prevăzută la alin. (1) se adoptă pe baza propunerii consiliului de administraţie al regiei autonome respective.

(3) Prefecţii vor veghea ca hotărârea prevăzută la alin. (1) să cuprindă toate spaţiile comerciale sau de prestări de servicii care cad sub incidenţa prezentei legi. În acest scop hotărârile consiliilor locale şi ale consiliilor judeţene vor fi comunicate prefecţilor în termen de cel mult 3 zile de la adoptare şi vor fi afişate la sediul primăriei, respectiv al consiliului judeţean. Prefectul va cere completarea sau modificarea listei, dacă este cazul, iar în situaţia în care se refuză solicitarea prefectului, acesta se va putea adresa instanţei de contencios administrativ. Sesizarea şi judecata se fac în procedură de urgenţă. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.

Din interpretarea acestor dispoziții, Curtea a reținut că este atributul consiliilor locale să aprobe prin hotărâre lista spaţiilor comerciale sau de prestări de servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea lor, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora, care urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor Legii nr. 550/2002, iar prefectul verifică dacă această hotărâre cuprinde toate spaţiile comerciale sau de prestări de servicii care cad sub incidenţa legii, în caz contrar, este îndreptățit să solicite completarea sau modificarea listei.

Având în vedere faptul că recurentul nu a inclus în lista respectivă spațiul situat în (...), Piaţa de Alimente (...), pe care intimata îl foloseşte în baza Contractului de închiriere nr.  (...)/27.06.2018, în mod corect prima instanță a dispus obligarea acestuia la îndeplinirea acestei operațiuni administrative.

Cât privește apărările formulate prin cererea de recurs, conform cărora remediul legal pentru omisiunea includerii unui spațiu ar fi solicitarea făcută prefectului, Curtea a reținut că din interpretarea textului legal anterior enunțat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că atâta timp cât recurentul nu a cuprins spațiul comercial în listă, nu i se poate solicita prefectului direct acest lucru, respectiv să îndeplinească o obligație ce cădea în sarcina unei alte autorități publice.

De asemenea, recurentul a invocat incidența dispozițiilor art. 16 și 17 din Legea nr. 550/2002, în conformitate cu care: „Vânzarea spaţiilor comerciale, de prestări de servicii şi de producţie către comercianţii, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune sau leasing, încheiat în condiţiile legii şi valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe. Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restanţe la plata chiriei cel puţin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul (subînchirieri nepermise, divizare în scopul unor asocieri nepermise), precum şi persoanele fizice sau juridice care au obligaţii neachitate faţă de stat la data vânzării spaţiului, respectiv:

(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele prevăzute la art. 16 vor depune o solicitare scrisă de cumpărare la sediul vânzătorului.

(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) spaţiile comerciale pentru care nu s-a depus solicitarea de cumpărare se vor vinde prin licitaţie publică cu strigare, în condiţiile prezentei legi, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute.”

Sub acest aspect, Curtea a reținut că dacă art. 5 din Legea nr. 550/2002 arată termenul și titularul obligației de întocmire a listei, respectiv pe cel de a veghea la corectitudinea și legalitatea acesteia, art. 16 și 17 din același act normativ reglementează procedura de vânzare a spațiilor comerciale sau de prestării servicii cuprinse în listă, prin negociere directă.

Însă, trebuie făcută o distincție între obligația instituită de art. 5 alin. 1 și dreptul conferit titularilor de contracte de închiriere, de a cere, în același interval de 30 de zile, cumpărarea spațiilor. Astfel, în timp ce obligația de a întocmi lista cu spațiile comerciale reglementate de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 550/2002 privește consiliul local, dreptul de a formula cererea de cumpărare prin negociere directă este recunoscut titularilor de contracte de închiriere la data intrării în vigoare a legii, fără însă ca obligația instituită consiliului local să fie condiționată doar de existența cererilor formulate în condițiile art. 17 alin. 1 din actul normativ.

Exercitarea dreptului conferit de art. 16, în termenul reglementat de art. 17 alin. 1 din Legea nr. 550/2002, nu privește obligația consiliului local de a inventaria toate spațiile despre care face vorbire art. 1 alin. 1, această obligație existând independent, urmând ca din lista întocmită să se facă vânzarea prin negociere directă în cazul spațiilor pretinse la cumpărare în condițiile art. 16 și 17 alin. 1, respectiv prin licitație publică, în cazul spațiilor pentru care nu s-a cerut cumpărarea, potrivit Capitolului 4.

Cu privire la apărarea conform căreia instanța de fond s-ar fi substituit unei alte autorități, respectiv Consiliului local al municipiului (...), Curtea a reținut că în virtutea dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă și ale art. 18 alin. 1 din același act normativ, care arată că instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, instanța este îndreptățită să oblige autoritatea publică la efectuarea unei operațiuni administrative în situația în care persoana vătămată o sesizează și face dovada nesoluționării în termen a plângerii prealabile.

În concluzie, față de argumentele anterior dezvoltate, reținând legalitatea sentinței atacate, Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul local al municipiului (...) împotriva Sentinței nr. (...)/15.10.2019 a Tribunalului (...), pe care a menținut-o în totalitate.

Fiind în culpă procesuală, instanța a obligat recurentul-intimat la plata în favoarea intimatei-reclamante a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța de la dosar.

Domenii speta

Spete similare