Angajarea răspunderii civile delictuale a funcţionarului public. Anulare decizie de imputare

Prin acţiunea de contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr. .../.../..., reclamantul SINDICATUL A SATU MARE, în reprezentarea membrului de sindicat B, a chemat în judecată pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA, solicitând anularea Deciziei de imputare nr. 1/ZZ.LL.2015 privind imputarea sumei de 14.498 lei; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul arată că în opinia sa actul administrativ de imputare comportă următoarele critici de nelegalitate:

1. Este un act lovit de nulitate absolută, întrucât se motivează în fapt şi adoptă în drept soluţia propusă prin raportul Comisiei de disciplină nr. 2 din ZZ.LL.2015, în contextul în care Comisia de disciplină a făcut această propunere fără să fi realizat efectiv procedura cercetării administrative şi prin desfăşurarea activităţii peste limitele obiectului sesizării.

Precizează că potrivit art.19 alin.(2) din HGR 1344/2007 „Comisia de disciplină îşi desfăşoară activitatea numai în baza unei sesizări, în limitele şi raportat la obiectul acesteia". Ca atare, verificând legalitatea actului administrativ, se va verifica şi legalitatea actelor care au stat la baza emiterii lui.

Învederează că obiectul sesizării l-a constituit săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de ort. 77 alin.2 lit.a şi j din Legea nr. 188/1999, faţă de care propune clasarea sesizării pe motiv de tardivitate, fără a derula procedura cercetării administrative, cu consecinţa convocării funcţionarului cercetat şi asigurării dreptului acestuia la apărare.

Ca urmare a clasării sesizării nu a fost propusă aplicarea unei sancţiuni disciplinare, dar, prin Raportul întocmit, Comisia de disciplină propune luarea măsurilor dispuse de prevederile art. 84 şi 85 din Legea nr. 188/1999, motiv pentru care apreciază că nu doar că au fost depăşită activitatea sa, sub aspectul obiectului sesizării, ci mai mult a fost consacrată posibilitatea formulării unei propuneri contrare intereselor funcţionarului public, fără a i se asigura dreptul la apărare.

Din perspectiva faptului că Raportul Comisiei de disciplină nr. 2/2015 este consecinţa activităţii desfăşurate peste limitele obiectului sesizării supuse cercetării, actul administrativ de imputare este un act nemotivat, iar motivarea este o cerinţă absolută pentru legalitatea actului administrativ unilateral cu caracter individual, instituită în scopul asigurării dreptului efectiv la contestare, în sens general, la justiţie, în sens restrâns.

2. Este un act administrativ anulabil din perspectiva tardivităţii emiterii lui, faţă de prevederile art. 85 alin.1 din Legea nr. 188/1999:

Astfel, arată că raportul de control intern este redat în conţinutul motivant al Deciziei nr. 1/2015 ca fiind actul cu nr. 3 din data de ZZ.LL.2015, iar sub acelaşi nr. 3 din ZZ.LL.2015 este înregistrată şi Sesizarea formulată de Compartimentul de control din cadrul DGRFP Cluj Napoca la Comisia de Disciplină din cadrul aceleaşi instituţii.

Pe de altă parte, data constatării pagubei nu este cea a momentului înregistrării Raportului de control a Compartimentului de control la serviciul de registratură al instituţiei, deoarece, în ceea ce o priveşte SC C SRL debitul a fost înregistrat ca şi creanţă fiscală în anul 2008, iar în ceea ce o priveşte pe SC D SRL debitul a fost înregistrat ca şi creanţă fiscală în anul 2007, în primul caz prescripţia survenind la data de 01.01.2013 şi în cel de al doilea caz la 01.01.2014, aspecte ce au fost auditate de auditul intern, prima în anul 2013 şi cea de a doua în anul 2014.

3. De asemenea, este un act administrativ de imputare pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru pagube ce nu au fost produse de funcţionarul public cu vinovăţie:

Contestatoarea nu a săvârşit vreo faptă de natură ilicită şi nici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu cu vinovăţie, de natură să producă vreo pagubă patrimoniului instituţiei publice în care funcţionează şi nici bugetului consolidat al statului. Nu există raport de cauzalitate între faptele funcţionarului public, vorbind de exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi paguba creată bugetului consolidat al statului.

Debitul SC D SRL în sumă de 11.033 lei a fost înregistrat ca şi creanţă fiscală în anul 2007, în baza unei Decizii de impunere.

Raportat la prevederile Codului de procedură fiscală, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţei a început să curgă cu data de 01.01.2008 şi s-a împlinit la data de 0l.01.2013.

Arată că reclamanta a preluat dosarele cu literele P, L şi cifra 1 la sfârşitul lunii octombrie 2013, fără să i se predea fizic dosarul de executare, putând fi verificată realitatea acestei informaţii faţă de data arondării din sistemul informatic al instituţiei.

Pe toată perioada de la data înregistrării creanţei fiscale, anul 2007, şi până la data la care i-au fost arondate dosarele cu literele P,L şi cifra 1, arată reclamantul, au fost emise somaţii şi popriri, dovedite de înscrisurile pe care le-a ataşat.

Ulterior preluării dosarelor, contestatoarea a emis invitaţiile nr. a din 12.11.2013, b din 13.11.2013, c din 08.04.2014, prin care a solicitat debitorului fiscal documentele contabile şi i-a comunicat suma restantă la data fiecărei invitaţii, fără însă să fie receptate de acesta, întorcându-se confirmarea de primire.

Societatea, conform adreselor de la OCPI şi DITL Satu Mare, nu deţine bunuri mobile şi imobile, nu-şi desfăşoară activitatea la domiciliul fiscal declarat şi a fost întocmit referatul privind constatarea stării de insolvabilitate.

Menţionează că sunt cât se poate de evidente două aspecte, primul că, la data preluării de către contestatoare a unor dosare din cadrul dosarului de executare al acestei societăţi, creanţa fiscală era prescrisă sub aspectul dreptului de a cere executarea silită şi al doilea că, după data preluării acelor dosare, au fost întreprinse toate diligentele şi au fost întocmite toate actele pentru executarea creanţei.

Cu privire la SC C SRL, aceasta a fost înregistrată cu un debit fiscal de 3.376 lei în anul 2008, reprezentând CAS neachitat, creanţă pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită pe data de 01.01.2014.

Societatea nu mai funcţionează din anul 2009, fiind înregistrată suspendarea activităţii la Registrul Comerţului cu data de 01.05.2009.

Învederează că începând cu data arondării dosarului au fost întreprinse diligentele pentru executarea silită a creanţei prin emiterea de somaţii şi popriri, conform listei anexate, popriri ce au fost confirmate de bănci şi societate. Totodată au fost solicitate date despre eventualele bunuri patrimoniale ale societăţii la OCPI Satu Mare, prin adresa nr. 4 din ZZ.12.2011.

De asemenea, activitatea contestatoarei în acest dosar de executare a încetat la data de 26.11.2011, când, prin Decizia nr. 5/ZZ.LL.2012 a fost mutată temporar la Serviciul de monitorizarea colectării veniturilor bugetare, fără ca ulterior să-i mai fi fost rearondat acest dosar de executare, respectiv după data de ZZ.LL.2013, când, prin Decizia nr. 6 a fost dispusă revenirea sa la Serviciul de colectare şi executare silită persoane juridice.

Precizează că procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate s-a întocmit la data de ZZ.10.2015 şi a fost înregistrat sub nr. 7 la instituţie, fiind luată declaraţie administratorului societăţii, E, care recunoaşte că nu deţine disponibilităţi băneşti, bunuri mobile sau imobile şi că nu mai desfăşoară activitate din 14.02.2007. Totodată declară că recunoaşte suma datorată şi că va încerca să o achite din veniturile proprii.

4. Actul administrativ de imputare nu se fundamentează pe un act juridic apt să justifice angajarea răspunderii civile a funcţionarului public. Compartimentul de Control a constatat existenţa unor pagube la bugetul consolidat al statului, generate de neîndeplinirea înăuntrul termenului de prescripţie a unor acte de executare silită, stabilind că nu se poate determina o răspundere clară a inspectorilor,  deoarece arondarea cazurilor de executare silită se modifică foarte des, atât din cauze obiective, cât şi din cauze subiective. Totodată, a propus recuperarea sumelor pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită de la persoanele pe care le presupune vinovate de gestionarea dosarelor respective.

Vinovăţia de care face vorbire Raportul Compartimentului de Control este în legătură cu modul de ducere la îndeplinire a obligaţiilor de serviciu, din perspectiva unor abateri disciplinare, care impun aplicare sancţiunilor reglementate de lege, în scopul recuperării pagubei, motiv pentru care a sesizat Comisia de Disciplină pentru a verifica dacă există abaterile disciplinare sesizate şi se impune aplicarea sancţiunilor de natură să asigure recuperarea pagubei.

În acest context, nici Raportul Compartimentului de Control şi nici Raportul Comisiei de disciplină nu pot fi reţinute ca acte de natură să clarifice asupra existenţei unor abateri de la obligaţiile de serviciu, de natura unor fapte prejudiciatoare săvârşite cu vinovăţie, pentru a fi astfel deschisă calea emiterii deciziei de imputare.

Simpla trimitere la prevederile art.84 alin.1 lit.a din Legea nr.188/1999 nu este suficientă pentru a fi angajată răspunderea civilă a funcţionarului public, ci trebuia constată sau dovedită întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor sau încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici, aspect care nu a mai fost verificat pe motiv de tardivitate a sesizării Comisiei de disciplină, iar decizia de imputare are, ca atare, un singur argument, acela al unei pagube produse.

Auditul intern, conform prevederilor Legii nr.672/2002, nu poate determina vinovăţii, ci doar să constate şi să recomande, motiv pentru care a sesizat Comisia de disciplină şi nu a cerut conducerii instituţiei emiterea de decizii de imputare.

5. De asemenea, paguba nu s-a produs patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează contestatoarea, motiv pentru care nu poate fi reţinută prevederea de la art.84 alin.1 lit.a din Legea nr.188/1999.

DGRPP Cluj Napoca este o instituţie publică organizată în cadrul ANAF, având patrimoniu propriu şi ordonanţare pe bugetul de venituri şi cheltuieli, ceea ce presupune că nu este titulara bugetului consolidat al statului, ci doar are competenţe să asigure colectarea creanţelor fiscale la acest buget.

Învederează că prevederile art. 84 din Legea nr. 188/1999 sunt cât se poate de clare în sensul că poate fi atrasă răspunderea civilă a funcţionarului public atunci când acesta, printr-o faptă săvârşită cu vinovăţie, produce pagube patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează. Ori funcţionarul public funcţionează în cadrul DGRFP Cluj Napoca, structură organizată în cadrul ANAF, niciuna din acestea nefiind titulara bugetului consolidat al statului.

Per a contrario, aşa cum rezultă din Raportul de control al auditului intern, funcţionarul public a fost considerat vinovat de săvârşirea unor abateri disciplinare în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în sensul că nu a depus toate diligenţele pentru a realiza scopul existenţei instituţiei angajatoare, pe acela de a asigura colectarea creanţelor fiscale la bugetul consolidat al statului înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Tocmai faţă de incidenţa prevederilor art. 77 din Legea nr.188/1999 a fost necesară sesizarea Comisiei de disciplină, ca aceasta efectuând cercetarea administrativă să propună aplicarea sancţiunii disciplinare ce ar permite instituţiei să recupereze şi să verse la bugetul consolidat a statului sumele cu care l-a prejudiciat prin nerecuperarea lor în termenul de prescripţie. Ca atare, atâta timp cât Comisia de Disciplină a clasat sesizarea, a fost închisă calea sancţionării funcţionarului public, iar despre atragerea răspunderii civile a acestuia nici că poate fi vorba.

În drept, invocă dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi pe cele ale Legii nr.554/2004

Prin întâmpinarea formulată, pârâta solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare se arată că în speţă d-na A este funcţionarul public care a avut ca atribuţie de serviciu desfăşurarea activităţii de executare silită asupra veniturilor şi bunurilor urmăribile ale debitoarelor: SC D SRL - CUI ..., SC C SRL - CUI ... si SC F SRL, CUI ...

Potrivit Raportului de control prin neluarea în termenul de prescripţie a măsurilor de executare silită de către funcţionarul public care a gestionat aceste dosare, l-a data de 01.01.2014 (data prescrierii dreptului de a cere executarea silită) s-a produs o pagubă în cuantum de 14.498 lei reprezentând venituri nerealizate la bugetul general consolidat al statului.

Paguba a fost constatată prin Raportul de control la data de ZZ.LL.2015.

Învederează că în baza acestui raport de control, a raportului comisiei de disciplină şi în temeiul art. 84 lit. a) şi art. 85 alin. 1 coroborat cu prevederile art. 4 alin. 3 din Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. la data de ZZ.LL.2015 a fost emisă Decizia nr. 1/2015 privind imputarea sumei de 14.498 lei.

Arată că este evident faptul că decizia este motivată în fapt prin reţinerea celor constatate prin Raportului de control iar în drept pe dispoziţiile art.84 lit.a) şi art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999. Totodată, contrar susţinerilor reclamantei, constatare pagubei nu s-a realizat cu ocazia auditului intern aşa cum rezultă din Formularul de constatare şi raportare a iregularităţilor nr.1.2.8, întocmit ca urmare a misiunii de audit public intern cu tema „Evaluarea activităţii de executare silită persoane juridice AJFP Satu Mare„ care a stat la baza sesizării compartimentului de control şi din raportul de control nr. 3/ZZ.LL.2015, cu ocazia auditului s-a constat doar abateri de la regulile procedurale şi metodologice, respectiv de la prevederile legale care ar putea produce prejudicii pe seama bugetului general consolidat.

Doar în urma controlului realizat în perioada 04.08.2014-31.07.2015, care a vizat 436 de societăţi comerciale debitoare, s-a constatat că în cazul unui număr de 10 societăţi comerciale s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de executare silită, suma totală a obligaţiilor neachitate şi pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie fiind de 29,884 lei.

Prin urmare, prejudiciul în cuantum de 14.498 lei produs de numita B prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind activităţii de executare silită asupra veniturilor si bunurilor urmăribile ale debitoarelor SC D SRL, SC C SRL si SC F SRL, prejudiciu produs la data 01.01.2014 – data prescrierii dreptului de a cere executarea silită) a fost constatat la data de ZZ.LL.2015 când a fost înregistrat raportul compartimentului de control iar decizia de imputare a fost emisă la data de ZZ.LL.2015, respectându-se astfel termenele instituite de art.85 alin.1 şi alin.3 din Lege nr.188/1999.

Totodată, pârâta apreciază că în cauză sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a funcţionarilor publici pentru prejudiciul cauzat instituţiei publice în care este încadrat, plecând de la trăsăturile juridice ale acesteia, astfel:

- Autoarea pagubei are calitatea de funcţionar public în cadrul biroului colectare si executare silită persoane juridice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare din structura DGRFP Cluj Napoca;

- Fapta si paguba au fost produse în exerciţiul/în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu;

- Prejudiciul cauzat patrimoniului autorităţii constă în venituri nerealizate la bugetul general consolidat al statului în cuantum de 14.498 lei;

- Prejudiciul este material, efectiv, direct, real, cert şi actual;

- Între neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind activitatea de executare silită asupra veniturilor şi bunurilor urmăribile ale debitoarelor SC D SRL, SC C SRL si SC F SRL şi prejudiciu adus există o legătură cauzală.

Prin urmare, arată că contrar susţinerilor reclamantei există premisele unei angajări a răspunderii patrimoniale a acesteia.

Pe de altă parte, menţionează pârâta că nu există ca şi condiţie pentru atragerea răspunderii civile delictuale, existenţa unei sancţiuni disciplinare.

Condiţiile răspunderii civile delictuale sunt cele expuse de Codul civil, respectiv - existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Faptul că fapta ilicită pentru care s-a atras răspunderea civilă poate fi calificată şi ca abatere disciplinară nu înseamnă că nu se pot atrage cele două răspunderi decât împreună.

Menţionează că potrivit prevederilor art.32 din Codul de procedură fiscală „Organele fiscale au competentă generală privind administrarea creanţelor fiscale", iar conform art.7 lit.A pct.32 din HG 520/2013 ANAF direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi vamale.

Raportat la aceste dispoziţii legale, pârâta apreciază că susţinerea petiţionarei potrivit căreia nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art.84 alin.1 lit.a din Legea nr.188/1999, întrucât paguba nu s-a produs în patrimoniul autorităţii în care acesta îşi desfăşoară activitatea este neîntemeiată şi sub acest aspect, având în vedere că noţiunea de patrimoniu trebuie interpretata în sens larg, neexistând altă instituţie care să gestioneze bugetul general consolidat al statului, respectiv pagubele produse acestuia.

De altfel, arată că practica instanţelor de judecată este constantă în acest sens, din care cu titlu exemplificativ facem trimitere la decizia nr.456/16.06.2015 pronunţată de Curtea Constituţională referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.85 alin.1 din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Pentru considerentele expuse, pârâta solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Sindicatul A în reprezentarea membrului de sindicat B ca nefondată şi menţinerea Deciziei de imputare nr.1/ZZ.LL.2015, ca fiind temeinică şi legată.

În drept, invocă prevederile legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

Prin sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2016, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant şi a anulat decizia de imputare nr.1/2015. Hotărârea primei instanţe a fost casată cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, de Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. .../CA/ZZ.LL.2016 pronunţată.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de ZZ.LL.2016 sub numărul din prezentul dosar.

În rejudecare nu au fost administrate probe suplimentare, rejudecarea vizând, conform limitelor casării, cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de reclamant.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia de imputare nr. 1 din data de ZZ.LL.2015 s-a imputat reclamantei, inspector principal în cadrul Biroului colectare şi executare silită persoane juridice al A.J.F.P. Satu Mare,  prejudiciul cauzat D.G.R.F.P. CLUJ NAPOCA-AJFP Satu Mare în sumă de 14.498 lei, reprezentând venituri nerealizate la bugetul general consolidat al statului ca urmare a prescrierii dreptului de a cere executarea silită a creanţelor bugetare datorate de SC D  SRL, SC C SRL şi SC F SRL.

Decizia de imputare a fost emisă în baza Raportului de control intern nr. 3 din ZZ.LL.2015, precum şi a Raportului Comisiei de disciplină nr. 2 din ZZ.LL.2015 şi este motivată prin faptul că paguba s-a produs la data de 01.01.2014, prin neluarea măsurilor de executare silită în termenul de prescripţie, împrejurare despre care conducerea a aflat la data de ZZ.LL.2015. Raportat la această data, decizia de imputare a fost emisă în termenul prescris de art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999.

În drept, decizia de imputare s-a întemeiat pe prevederile art.84 lit.a) şi art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999, coroborat cu dispoziţiile art.4 alin.3 din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 875/2014.

Din actele dosarului rezultă că prin Raportul de control intern nr. 3/ZZ.LL.2015 s-a dispus la punctul 9 sesizarea, în temeiul art. 28 din HG nr. 1344/2007, a Comisiei de disciplină din cadrul DGRFP Cluj-Napoca în vederea analizării faptelor constatate, respectiv faptul că reclamanta,  alături de alţi funcţionari publici, se face vinovată de gestionarea dosarelor ce i-au fost repartizate în vederea recuperării creanţelor în perioada 2007-2014, prescrise la data controlului. Sesizarea a fost soluţionată prin Raportul nr. 2/ZZ.LL.2015, prin care s-a propus clasarea sesizării pentru neîndeplinirea unei condiţii de formă prevăzute de art. 28 din HG 1344/2007, respectiv aceea de a fi depusă în termen de 1 an şi 6 luni de la data săvârşirii faptei, reţinând însă la pct. III că prin Raportul de control intern, în privinţa funcţionarilor publici care au gestionat efectiv dosarele de executare silită în cazul contribuabililor cu obligaţii fiscale neachitate pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, că au fost stabilite atât persoanele vinovate, cât şi cuantumul sumelor care nu au fost recuperate, motiv pentru care consideră că sunt incidente prevederile art. 84 alin.1 lit.a) coroborat cu art.85 din Legea nr. 188/1999.

Reţinând această stare de fapt, instanţa a apreciat ca fiind întemeiat primul motivul de nelegalitate  invocat de reclamant, privitor la nemotivarea deciziei de imputare, precum şi faptul că actul administrativ de imputare se fundamentează pe acte juridice ce nu sunt apte să justifice angajarea răspunderii civile a funcţionarului public.

Astfel, deşi în preambulul deciziei se face trimitere la constatările raportului de control şi a comisiei de disciplină, în opinia instanţei, trimiterea la aceste acte nu poate constitui motivarea în fapt a deciziei de imputare, în condiţiile în care în cuprinsul acestor acte nu există elemente concrete care să fundamenteze angajarea răspunderii materiale a reclamantei.

 Potrivit art.84 lit.a) din Legea nr.188/1999 „Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează

Aşa cum s-a arătat anterior, comisia de disciplină nu a stabilit vinovăţia reclamantei, nefiind urmată procedura cercetării administrative reglementată de art.30 alin.2 din HG nr.1344/2007, ci a propus clasarea sesizării ca fiind tardivă.

Nici Raportul de control intern nr. 3 din ZZ.LL.2015 nu poate justifica îndeplinirea în persoana reclamantei a condiţiilor prevăzute de art.84 lit.a) din Legea nr.188/1999, în concluziile raportului menţionându-se doar persoanele care au gestionat dosarele societăţilor comerciale a căror obligaţii fiscale au fost prescrise, rezultând însă că nu a existat nicio evidenţă în trecut privind persoanele care au gestionat dosarele de executare în perioada 01.01.2007-31.12.2014, preluarea dosarelor făcându-se fără ca cei din trecut să participe la predare şi că în mod clar se poate stabili doar prezenta arondare.

În aceste condiţii, trimiterea la raportul de control şi raportul comisiei de disciplină, fără indicarea în concret a faptelor din care rezultă încălcarea cu vinovăţie de către reclamantă a atribuţiilor de serviciu, echivalează cu lipsa de motivării în fapt a deciziei de imputare, împrejurare faţă de care instanţa nici nu poate verifica temeinicia argumentelor reclamantei privind lipsa vinovăţiei prin prisma modalităţii de arondare a dosarelor de executare silită.

Pârâta a reţinut în decizia de imputare neluarea măsurilor de executare silită în termenul de prescripţie, precizat a fi 01.01.2014, fără a indica data de la care a început să curgă termenul de prescripţie şi perioada în care dosarele de executare silită a celor trei societăţi comerciale au fost atribuite reclamantei pentru a se putea verifica măsurile concrete luate de aceasta în acest interval de timp. Pe de altă parte, din înscrisurile administrate în cauză, interogatoriul pârâtei şi suplimentul la acesta rezultă că reclamanta a fost mutată de la Biroul colectare şi executare silită persoane juridice la Serviciul de Monitorizare a Colectării Veniturilor în perioada 26.11.2012-18.02.2013, predând la data de 27.11.2012 dosarele cu literele D, F şi cifra 4. Totodată, rezultă că nu se poate indica exact data repartizării dosarelor de executare silită la reclamantă şi că dosarul SC C SRL nu a mai fost arondat reclamantei după 26.11.2012, iar dosarul SC D SRL a fost preluat în noiembrie 2013 fără dovezi în acest sens. 

Aceste împrejurări de fapt vin în sprijinul argumentelor reclamantei privind lipsa vinovăţiei sale, expuse la punctul 3 în cerere.

Instanţa a găsit întemeiat şi ultimul motiv invocat de reclamantă, în sensul că paguba nu s-a produs în patrimoniul instituţiei publice în care funcţionează aceasta, pentru a se putea reţine incidenţa cazului prevăzut de art.84 lit.a) din Legea nr.188/1999.

Obligaţiile fiscale prescrise sunt venituri la bugetul consolidat al statului, pârâta având atribuţii privind colectarea acestor creanţe, fără a fi titulara veniturilor, astfel că paguba de 14.498 lei constând în venituri nerealizate la bugetul general consolidat al statului nu poate fi apreciată a fi produsă în patrimoniul instituţiei publice pârâte cu care reclamanta are raportul de serviciu.

În baza considerentelor expuse, instanţa apreciază că acţiunea în contencios administrativ promovată de către organizaţie sindicală este fondată, motiv pentru care, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, art.109 din Legea nr.188/1999 şi a textelor de lege anterior invocate, urmează să admită acţiunea şi să anuleze decizia de imputare nr.1146 din 18.09.2015.

Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de părţi.

Domenii speta

Spete similare