În raport de motivele invocate în acţiune de către reclamantă – respectiv fapta ilicită a pârâţilor persoane fizice constând în dezorganizarea/eliminarea de pe piaţă a reclamantei având în vedere modul intempestiv în care au fost depuse demisiile, lipsa unei motivări temeinice a acestora şi modalitatea de transmitere, angajarea acestora în cadrul pârâtei şi concentrarea acestora într-un singur loc – Curtea constată că reclamanta a sesizat instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe invocarea săvârşirii de către pârâţi a unor fapte de concurenţă neloială, şi nu cu o acţiune în răspundere contractuală de dreptul muncii, în acest sens invocând disp. art. 1 ind. 1, 2, 3 şi 7 din Legea nr. 11/1991 şi art. 1357 şi următoarele Cod civil, solicitând astfel antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi nu angajarea răspunderii contractuale, conform art. 254 Codul Muncii, respectiv nerespectarea unor obligaţii asumate prin contractele individuale de muncă.
Curtea constată că natura formei de răspundere civilă ce ar putea fi atrasă pârâţilor persoane fizice este una delictuală, de tip special, conform Legii nr. 11/1991. Din probele administrate în cauză nu rezultă că prin demisiile date şi angajarea la societatea pârâtă aceştia au acţionat în mod organizat pentru dezorganizarea firmei reclamantei şi crearea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, ci că pârâţii nu şi-au dat demisia fără motive întemeiate şi intempestiv, motivele fiind cele mai sus precizate, demisiile fiind date cu respectarea termenului de preaviz, faptul că parte din aceştia s-au angajat la societatea pârâtă neputând conduce la o altă concluzie, în contextul arătat, în care aceasta era singura opţiune. Aspectul că prin demisiile date de pârâţi şi angajarea acestora la ..., această societate a urmărit eliminarea de pe piaţă a societăţii reclamante nu este susţinut de probele dosarului.
Decizia civilă nr. 219/3.07.2019 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea formulată la data de 17.11.2016 şi înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 7915/118/2016, reclamanta ... în contradictoriu cu pârâţii ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ... şi ... a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună următoarele:
- Încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială din partea pârâţilor de captare-atragere a piloţilor maritimi salariaţii reclamantei pentru desfăşurarea activităţilor profesionale salariale sau de altă natură în cadrul societăţii pârâte;
- Încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială din partea pârâţilor de denigrare a reclamantei şi/sau a serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către pârâţi de informaţii care nu corespund realităţii despre activitatea reclamantei, de natură să-i lezeze interesele;
- Obligarea pârâţilor în solidar la recuperarea integrală a prejudiciului patrimonial cauzat reclamantei prin acţiunile de concurenţă neloială, din dezorganizarea reclamantei, prin obligarea la plata sumelor de bani obţinute sub orice formă din aceste activităţi, evaluate provizoriu la 279.795,76 lei;
- Obligarea pârâţilor în solidar la recuperarea integrală a prejudiciului nepatrimonial cauzat reclamantei prin acţiunile de concurenţă neloială în cuantum provizoriu de 10.000 lei;
- Obligarea pârâţilor în solidar ca după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti să suporte cheltuielile de publicare a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti într-un ziar de largă circulaţie, pe pagina de internet a ..., a ..., a ... cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În fapt, toţi pârâţii persoane fizice au avut calitatea de salariaţi ai reclamantei, iar în data de 03.09.2016, aceştia şi-au dat demisia din postul de pilot maritim din sectorul de Dunăre cuprins între rada Sulina şi km 175 în mod intempestiv prin fax.
Aparent, a invocat reclamanta că iniţiativa de încetare a raporturilor de muncă era una firească, dar demisiile în bloc a 14 persoane indica faptul că în realitate foştii salariaţi au încercat să dezorganizeze angajatorul pentru a se angaja la o firmă concurentă concomitent cu creşterea veniturilor pârâtei persoane juridice corelativ cu pierderea suferită de firma angajatoare prin pierderea personalului specializat.
În data de 22.08.2016 şi pârâţii ... şi ... şi-au depus demisiile în aceeaşi modalitate.
Între reclamantă şi terţul ... a existat încheiat contractul nr. 68/29.06.2012 ce avea ca obiect punerea la dispoziţie a piloţilor maritimi pentru efectuarea serviciului de pilotaj al navelor maritime şi fluvio-maritime pe sectorul românesc al Dunării cuprins între rada portului Sulina şi punctul comercial Brăila (km 175), precum şi în porturile situate pe acest sector (Sulina, Tulcea, Galaţi şi Brăila), serviciul de pilotaj desfăşurându-se 365 zile pe an, 24 ore din 24, graficul fiind stabilit de beneficiar. Un contract similar a fost încheiat şi între pârâta ... şi terţul ....
Manoperele dolosive de captare a angajaţilor reclamantei, strict specializaţi şi angajaţi doar pe postul de pilot de Dunăre au fost succesive şi oculte, prin demisia iniţială a doi salariaţi urmate de demisiile a altor 14 salariaţi la data de 03.09.2016, angajaţi corelativ la pârâta ...
Practic, se susţine de către reclamantă că pârâta persoană juridică a urmărit eliminarea din piaţa relevantă, asigurarea punerii la dispoziţie a personalului specializat, piloţi maritimi pentru efectuarea serviciului de pilotaj al navelor maritime şi fluvio-maritime pe sectorul românesc al Dunării cuprins între rada portului Sulina şi portul comercial Brăila, precum şi în porturile situate pe sectorul Sulina, Tulcea, Galaţi şi Brăila şi asigurarea unui monopol al acestor servicii publice prin captarea ilegală de personal de specialitate.
Personalul specializat de piloţi maritimi era unul dificil de format şi presupunea o lungă perioadă de pregătire profesională, costurile de formare a unui asemenea salariat erau ridicate, iar părăsirea intempestivă de către salariat a locului de muncă era vătămătoare pentru angajator.
Astfel, trebuia avut în vedere Ordinul nr. 382 din 7 iunie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind criteriile minime de pregătire, perfecţionare şi certificare a piloţilor maritimi, alţii decât piloţii de mare largă. Conform acestor prevederi, pentru a putea profesa în calitate de pilot maritim, persoana în cauză trebuia să obţină mai întâi un brevet de pilot maritim aspirant, apoi să efectueze stagiatura şi apoi să obţină brevet pentru categoria II şi I.
Astfel, conform art. 3 din actul normative sus citat:
(1) fiecare pilot trebuie să deţină un brevet corespunzător pentru zona de pilotaj unde îşi desfăşoară activitatea, emis de ANR, în care se vor preciza în mod obligatoriu şi dimensiunile maxime ale navelor pe care posesorul brevetului este calificat să le piloteze.
(2) Candidaţii pentru obţinerea unui brevet de pilot maritim trebuie să fie în măsură să dovedească:
a) identitatea lor;
b) îndeplinirea standardelor de competenţă prevăzute în anexa nr. 1, pentru brevetul pe care doreşte să-l obţină;
c) îndeplinirea standardelor privind starea de sănătate prevăzute la art. 5;
d )absolvirea cursurilor obligatorii prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Brevetul de pilot maritim se emite cu o perioadă de valabilitate de 5 ani.
(4) Zonele pentru care se eliberează brevetele de pilot maritim sunt:
a) porturile maritime Constanţa, Mangalia şi Midia;
b) sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi km 175, precum şi în porturile situate pe acest sector;
c) Canalul Dunăre-Marea Neagră.
(5) Brevetele de pilot maritim emise de ANR sunt:
a) pilot maritim aspirant-persoană aflată în perioada de stagiu în vederea însuşirii abilităţilor practice şi teoretice necesare pilotului maritim;
b) pilot maritim II - persoană specializată în pilotarea navelor maritime cu o lungime de până la 200 m;
c) pilot maritim I - persoană specializată în pilotarea navelor maritime, indiferent de lungimea acestora.
În concluzie, pentru a putea pilota nave maritime, a susţinut reclamanta că persoana trebuia să deţină brevetul de pilot maritim II, ceea ce nu se poate realiza numai după ce angajatul a efectuat stagiatura, adică a avut calitatea de pilot maritim aspirant respectiv persoană aflată în perioada de stagiu în vederea însuşirii abilităţilor practice şi teoretice necesare pilotului maritim, perioadă în care a încasat salariu, dar nu a prestat activitate specifică.
Potrivit art. 5 alin. 3 din acelaşi act normativ, standardele pentru perioada iniţială de pregătire profesională trebuia să fie stabilite astfel încât candidatul pentru brevetul de pilot maritim să dobândească aptitudinile şi cunoştinţele pe care ANR le considera a fi necesare pentru obţinerea brevetului. Perioada de pregătire trebuia să cuprindă o parte practică desfăşurată sub supravegherea atentă a unor piloţi experimentaţi.
Fiecare candidat trebuia să fie instruit în comanda navei împreună cu echipa de cart, punându-se accent pe schimbul de informaţii necesar unei manevre sigure. Această instruire trebuia să includă cerinţa ca pilotul să evalueze situaţii particulare şi să realizeze un schimb de informaţii cu comandantul şi/sau ofiţerii de punte. Menţinerea unei relaţii lucrative efective între pilot şi echipa de cart de la punte atât în condiţii normale, cât şi în situaţii de urgenţă trebuia să facă parte din perioada de instruire. Cursurile obligatorii prevăzute în anexa nr. 2 se desfăşurau numai în cadrul unei forme de pregătire aprobată. Valabilitatea acestor cursuri era de 5 ani de la data absolvirii. Dovada efectuării cursurilor obligatorii se făcea prin adeverinţe de absolvire.
Totodată reclamanta a indicat lista cursurilor obligatorii necesare eliberării şi prelungirii valabilităţii brevetelor de pilot maritim: Curs de navigaţie radar, radar plotting şi folosirea ARPA - nivel operaţional, curs de limba engleză maritimă, curs de certificat de operator GMDSS-ROC, curs de tehnici individuale de supravieţuire pe mare, curs de competenţă în utilizarea mijloacelor de salvare şi supravieţuire, cu excepţia bărcilor rapide de salvare, curs de primul ajutor medical, curs de coordonarea echipei de cart în comanda de navigaţie şi curs de manevra navei - proceduri de manevră de urgenţă - exerciţii pe simulator de navigaţie.
Aşadar, rezulta că mai întâi persoana angajatului beneficia de cheltuielile avansate de către angajator pentru plata cursurilor obligatorii şi pentru examinarea profesională fără a aduce nici un venit angajatorului. Chiar şi după această perioadă, respectiv după obţinerea brevetului, obligaţia menţinerii competenţei profesionale continuă subzista, prin efectuarea de noi cursuri şi participarea la examene.
Aşadar, pârâţii au utilizat în solidar, prin manopere oculte şi viclene, manifestări contrare uzanţelor cinstite de atragere a salariaţilor reclamantei, în vederea rezilierii contractului încheiat de reclamantă cu titularul serviciului de pilotajul navelor maritime şi fluvio-maritime. După încetarea contractelor de muncă încheiate de pârâţii persoane fizice cu reclamanta prin demisie, toţii piloţii maritimi demisionari angajându-se la pârâta ...
S-a mai arătat faptul că actele şi faptele pârâţilor erau contrare uzanţelor cinstite la desfăşurarea activităţilor profesionale comerciale, fiind de natură să lezeze drepturile şi interesele legitime ale reclamantei prin dezorganizarea produsă, aducerea în situaţia de a nu mai presta obligaţiile contractuale asumate faţă de terţul ...
De altfel, din înscrisurile depuse a rezultat în mod indubitabil că pârâţii aveau acces la secretele comerciale ale reclamantei, iar ulterior demisiei acestora au utilizat informaţiile la care avuseseră acces în scopul dezorganizării reclamantei prin încercările de a atrage personalul cheie - esenţial şi fundamental pentru desfăşurarea în bune condiţii a raporturilor juridice cu terţii.
În speţa dedusă judecăţii, opinează reclamanta era că se aflau pârâţii în faţa unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, repararea prejudiciului urmând a fi efectuată prin plata unei despăgubiri prin hotărâre judecătorească, răspundere solidară în condiţiile art. 1368 şi 1369 din Codul civil.
Cu privire competenţa funcţională, a susţinut reclamanta că aceasta aparţinea Tribunalului Constanţa Secţia a II-a Civilă, cât timp locul săvârşirii faptelor de concurenţă neloială era în raza acestuia în raport de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Astfel, potrivit art. 42 indice 1 din norma sus citată, în cauzele maritime şi fluviale, circumscripţiile tribunalelor Constanţa şi Galaţi sunt următoarele: Tribunalul Constanţa- judeţele Constanţa şi Tulcea, marea teritorială, Dunărea până la mila marină 64 inclusiv, ori o parte din pârâţi domiciliau în Tulcea, aspect care atrăgea competenţa Tribunalului Constanţa.
Prezenta cerere era una de natură nepatrimonială pentru pârâţii persoane fizice fiind un litigiu de muncă în temeiul prevederilor art. 260 din Codul muncii.
Din moment ce naşterea raportului juridic dintre piloţii maritimi de Dunăre şi societate a fost supusă de ambele părţi legislaţiei muncii, iar limitele şi condiţiile exercitării acestui raport juridic erau reglementate prin fişa postului, act supus tot legislaţiei muncii, toate prejudiciile create în temeiul aceluiaşi raport juridic erau supuse dreptului muncii.
Toţi pârâţii persoane fizice au avut contracte individuale de muncă încheiate cu întreprindere în raport de care s-au aflat în raport de subordonare, chiar dacă au demisionat între timp şi s-au angajat la societatea pârâtă, răspunderea pentru prejudiciile create era în baza normelor de dreptul muncii coroborate cu normele generale ale răspunderii civile contractuale.
Normele de drept privind societăţile cu caracter economic, cele legate de competiţie neloială erau lipsite de relevanţă atât timp cât societatea angajatoare a înţeles să formuleze cerere de antrenare a răspunderii civile a foştilor salariaţi, distinctă de celelalte forme ale răspunderii civile delictuale pentru faptele săvârşite în calitate de salariat al reclamantei şi sub imperiul unor raporturi juridice contractuale de dreptul muncii.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 1.1 indice 1, 2, 3, 7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, art. 1357, 1358, 1359, 1370, 1381, 1382, 1385 şi 1386 din Legea nr. 287/2009, art. 254, 255 şi 256 din Codul muncii.
În probaţiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor, proba testimonială şi expertiză tehnică de specialitate.
În cauză, pârâtul ... a formulat întâmpinare şi a invocat prioritar excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a Civilă din cadrul Tribunalului Constanţa, cât timp reclamanta îşi întemeia pretenţiile pe prevederile Codului Muncii, iar raporturile dintre ceilalţi pârâţi persoane fizice şi reclamantă se fundamentau pe un raport juridic de dreptul muncii.
De altfel, relevanţă avea atât domiciliul său cât şi al celorlalţi pârâţi persoane fizice, domiciliile neaflându-se în circumscripţia Tribunalului Constanţa, mai ales că locul de muncă a fost pe raza Dunării maritime (în circumscripţia Tribunalului Tulcea sau Galaţi) astfel încât s-a invocat necompetenţa teritorială a prezentului tribunal.
De altfel, nici din perspectiva dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 11/1991, Tribunalul Constanţa nu era competent teritorial, cât timp acţiunile izvorând dintr-un act de concurenţă neloială erau de competenţa tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul pârâtului sau inculpatului.
S-a mai apreciat că prezentului litigiu, indiferent de natura sa, de litigiu de muncă sau de un litigiu între profesionişti privind săvârşirea unei fapte de concurenţă neloială, nu era un litigiu de natură a fi calificat ca fiind o cauză maritimă şi fluvială, având în vedere că, îi erau aplicabile fie prevederile din legislaţia muncii, fie cele privind concurenţa neloială.
Faţă de cele arătate, s-a considerat de către acest pârât, că plenitudinea de competenţă teritorială aparţine fie Tribunalului Galaţi, fie Tribunalului Tulcea, instanţe în care se situau atât domiciliile pârâţilor persoane fizice, cât şi locul săvârşirii pretinselor acte de concurenţă neloială.
Totodată, acelaşi pârât a invocat excepţia netimbrării, cât şi lipsa calităţii procesuale pasive determinat de absenţa calităţii de comerciant, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pentru neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.
În cauză şi pârâţii ..., ..., ..., ..., ..., ... şi ... au formulat întâmpinare şi pe cale de excepţie au invocat necompetenţa teritorială a Tribunalului Constanţa.
În argumentare, cererea de chemare în judecată a vizat acţiuni pe care reclamanta le considera ca fiind aflate în sfera concurenţei neloiale, materie reglementată de dispoziţiile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 11/1991, acţiunile din practica de concurenţă neloială erau de competenţa locului săvârşirii faptei, ori având în vedere că pârâta persoană juridică are sediul social în ..., unde de altfel au fost angajaţi şi pârâţii persoane fizice sau în a cărui rază teritorială se regăsea sediul pârâtului era competent tribunalul de la sediul pârâtului.
Nici argumentele reclamantei că prezenta cauză are natura juridică a unei cauze maritime şi fluviale în acord cu dispoziţiile art. 42 indice 1 din Legea nr. 304/2004 nu puteau fi reţinute întrucât erau străine de obiectul cauzei, iar toate pretenţiile reclamantei erau întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 11/1991.
Aceeaşi pârâţi au invocat excepţia insuficientei timbrări, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, reţinându-se în esenţă faptul că nu se aflau în prezenţa unei concurenţe neloiale.
Restul pârâţilor, legal citaţi nu au formulat întâmpinare sau probe în apărare.
Tribunalul Constanţa a calificat acţiunea ca fiind o pretenţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. În reţinerea acestei situaţii a arătat că tocmai chemarea în judecată a pârâtei ... ca şi subiect al unui act de concurenţă neloială venea şi caracteriza natura juridică a cauzei ca fiind un litigiu cu profesionişti în raport de dispoziţiile art.7 din Legea nr. 11/1991, care statuează că acţiunile izvorând dintr-un act de concurenţă neloială erau de competenţa locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsea sediul pârâtului.
În acest sens, Tribunalul Constanţa prin sentința civilă nr. 526/22.03.2017 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 14.04.2017 sub nr. 1548/121/2017 la Secţia a II-a Civilă – ca litigiu cu profesionişti.
La termenul din data de 08.06.2017, instanţa a luat act de renunţarea la excepţia de netimbrare şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ...
La termenul din data de 25.10.2017 a fost pusă în discuţie competenţa funcţională de soluţionare a litigiului, iar Secţia a II-a civilă a apreciat că este competentă să soluţioneze cauza şi cu privire la persoanele fizice în temeiul legii 11/1991, considerând litigiu unul de dreptul concurenţei şi nu un conflict de muncă.
La acelaşi termen s-a încuviinţat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul persoanelor fizice şi a amânat pronunţarea pe proba testimonială, deoarece nu s-a indicat teza probatorie, cât şi pe proba cu expertiză deoarece nu s-au indicat obiectivele.
Deşi au fost acordate două termene nu s-au depus precizări de către reclamantă cu privire la necesitatea administrării probei testimoniale şi nici obiectivele expertizei, motiv pentru care la termenul din data de 12.03.2018, instanţa a decăzut reclamanta din administrarea probei testimoniale şi cea cu expertiză.
Instanţa a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul părţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 282/20.12.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 1548/121/2017 au fost respinse cererile având ca obiect obligaţie de a face şi pretenţii formulată de reclamanta ... în contradictoriu cu pârâții ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ... şi ... ca nefondate.
A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2000 lei către ..., în valoare de 1500 lei către ... şi în valoare de 1500 lei către ...
Pentru a pronunţa această sentinţă civilă, prima instanţă a reţinut următoarele:
În drept, acțiunea se întemeiază pe prevederile Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială pentru societatea pârâtă ... şi pe prevederile art. 254-256 coroborat cu art.21 şi următoarele din Codul Muncii pentru persoanele fizice, nu şi răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 1357 şi următoarele din N.C.civ..
În continuare, prima instanţă a analizat motivele pentru care a reţinut aceste temeiuri diferite pentru fiecare categorie de pârâţi:
S-a reţinut că prevederile Legii 11/1991 se pot aplica doar pârâtei ... ca şi întreprindere, nu şi persoanelor fizice. Astfel, potrivit art. 7 al.1 din Legea 11/1991 „Orice persoană care are un interes legitim se poate adresa direct instanţelor de judecată competente pentru încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale şi morale suferite ca urmare a unei practici de concurenţă neloială, fără a fi necesară parcurgerea vreunei formalităţi în faţa Consiliului Concurenţei.”
Prima instanţă a reţinut că potrivit textului de lege mai sus indicat pot fi chemate în judecată persoanele care realizează practici de concurenţă neloială. Din art. 1 al.1 lit.a şi b din Legea 11/1991 se deduce că personale care pot realiza practici de concurenţă neloială sunt întreprinderile care încearcă să obţină simultan vânzări, profit şi/sau cotă de piaţă, oferind cea mai bună combinaţie practică de preţuri, calitate şi servicii conexe, cu nerespectarea uzanţelor cinstite şi a principiului general al bunei-credinţe, iar noţiunea de practici comerciale se referă tot la o întreprindere.
În concluzie, s-a reţinut că numai pârâta ... poate fi ţinută să răspundă cu privire la practici de concurenţă neloială, nu şi persoanele fizice pârâte foste angajate ale societăţii reclamante, motiv pentru care Legea 11/1991 va fi aplicată doar în ce priveşte analiza acţiunii şi apărărilor reclamantei cu privire la societatea pârâtă.
Prin concluziile orale, cât şi scrise reclamanta a invocat prevederile art. 101 şi 102 din TFUE (Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene), dar prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantei nu s-a întemeiat de la început pe tratatul TFUE sau pe alte acte Europene (Regulamente, Directive, etc) pentru a putea şi pârâţii să-şi formuleze apărări în sensul celor invocate de reclamantă. Pentru aceste considerente, prima instanţă a arătat că nu va putea face direct aplicarea TFUE, a regulamentelor ori Directivelor invocate de reclamantă în concluzii, decât în măsura în care au legătură cu interpretarea Legii nr. 11/1991 sau a Codului muncii, pe care a fost iniţial întemeiată acţiunea.
Prima instanţă a reţinut totuşi că şi prevederile art. 101 şi 102 din TFUE la care a făcut referire reclamanta privind noţiunea de „practici concertate care pot afecta comerțul”, se referă tot la faptele şi activităţile desfăşurate de întreprinderi şi nu la persoane fizice.
În ce priveşte aplicarea pentru persoanele fizice a prevederilor Codului Muncii ori a răspunderii civile delictuale, s-au reţinut următoarele:
Potrivit art. 254 din Legea 53/2003-Codul Muncii (denumit în continuare CM) „(1)Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.” Prin urmare, răspunderea angajatului faţă de angajator, inclusiv cu privire la demisia acestuia sunt supuse răspunderii civile contractuale.
Potrivit art. 1350 al.3 din N.C.p.civ. „Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii civile contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile”. Ca urmare, singura răspundere care se poate antrena faţă de pârâţii persoanele fizice este doar răspunderea contractuală ce prevalează faţă de răspunderea delictuală. În aceste condiţii, pârâţii persoane fizice nu pot sta în judecată pentru o faptă - demisia - ce intră sub reglementarea contractului de muncă şi să răspundă pentru temeiul răspunderii civile delictuale reglementate de art. art. 1357 şi următoarele din Noul Cod civil.
Cu privire la obligaţia de a face şi cererea în pretenţii faţă de pârâta ..., prima instanţă a reţinut că potrivit art. 7 al.1 din Legea 11/1991 „Orice persoană care are un interes legitim se poate adresa direct instanţelor de judecată competente pentru încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale şi morale suferite ca urmare a unei practici de concurenţă neloială”.
Prin acţiunea sa, reclamanta a solicitat:
- Încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială din partea pârâţilor de captare - atragere a piloţilor maritimi salariaţii reclamantei pentru desfăşurarea activităţilor profesionale salariale sau de altă natură în cadrul societăţii pârâte;
-Încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială din partea pârâţilor de denigrare a reclamantei şi/sau a serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către pârâţi de informaţii care nu corespund realităţii despre activitatea reclamantei, de natură să-i lezeze interesele;
- Obligarea pârâţilor în solidar la recuperarea integrală a prejudiciului patrimonial cauzat reclamantei prin acţiunile de concurenţă neloială, din dezorganizarea reclamantei, prin obligarea la plata sumelor de bani obţinute sub orice formă din aceste activităţi, evaluate provizoriu la 279.795,76 lei;
- Obligarea pârâţilor în solidar la recuperarea integrală a prejudiciului nepatrimonial cauzat reclamantei prin acţiunile de concurenţă neloială în cuantum provizoriu de 10.000 lei;
- Obligarea pârâţilor în solidar ca după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti să suporte cheltuielile de publicare a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti într-un ziar de largă circulaţie, pe pagina de internet a ..., a ..., a ... cu acordarea cheltuielilor de judecată.”
S-a reţinut că din probele administrate rezultă că pârâta ... încă din anul 2014 postase în ziare locale anunţuri de angajare a piloţilor maritimi şi fluviali. În anul 2016, a angajat pe cea mai mare parte dintre piloţii care şi-au dat demisia de la ... (cu excepţia pârâtului ... şi ..., care deşi a solicitat iniţial să se angajeze la pârâtă nu a derulat relaţii de muncă cu aceasta, aşa cum rezultă din răspunsul al interogatoriu).
Practic societatea pârâtă este acuzată de reclamantă că a urmărit captarea angajaţilor săi prin manopere dolosive, urmată de angajarea acestora după ce ei şi-au dat demisia.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că vreun angajat al societăţii pârâte direct sau prin interpuşi au realizat manopere viclene de atragere a personalului societăţii reclamante, nici că a denigrat societatea ori că au urmărit desfiinţarea societăţii reclamante ori perturbarea gravă a activităţii acestei societăţi.
S-a arătat că singurul aspect care trebuie analizat este dacă angajarea în număr mare a pârâţilor (13 la număr) poate echivala cu o practică de concurenţă neloială.
Prima instanţă a reţinut că în zona ...-... îşi desfăşurau activitatea două societăţi comerciale: reclamanta ... şi pârâta ... pentru activităţi de deplasare a navelor în segmentul sectorul de Dunăre cuprins între rada Sulina şi km 175, adică zona Tulcea-Galaţi şi Brăila. Cele două societăţi comerciale îşi împărțeau între ele piloţii maritimi şi fluviali, fiecare încercând să desfăşoare cât mai multe activităţi specifice.
Personalul angajat în principal piloţii maritimi şi fluviali erau cea mai importantă resursă a fiecăreia din cele două societăţi. Pierderea acestor piloţi echivala cu pierderea unor venituri. De aceea fiecare societatea încerca să atragă prin politica sa cât mai mulţi dintre piloţii disponibili. În perioada critică 08-10.2016 erau la nivelul ... atestaţi să lucreze în medie 50 de piloţi, dintre aceştia 14 sunt cei care şi-au dat demisia şi au fost angajaţi de societatea pârâtă.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta avea încheiat un contract nr. 68/29.06.2012 pe o perioadă de 5 ani cu ..., dar condiţiile acestui contract în sensul că se impunea ca societatea să aibă un număr minim de 15 piloţi, nu s-a făcut dovada că erau cunoscute de societatea pârâtă ori de ceilalţi piloţi.
Prin urmare, faptul că plecarea pârâţilor de la reclamantă şi angajarea lor, în cea mai mare parte de societatea pârâtă, chiar dacă pe o perioadă de timp a condus la sincope în desfăşurarea activităţii societăţii reclamante, nu pot fi imputate pârâtei, care nu a fost parte în contractul nr. 68/2012 mai sus indicat.
În concluzie, societatea pârâtă nu a desfăşurat o practică de concurenţă neloială prin angajarea a 14 (în fapt 13) dintre foştii angajaţi ai societăţii reclamante, cât timp nu s-a putut dovedi că a angajat un număr atât de mare de piloţi dintre cei 50 atestaţi, încât să poată aprecia reclamanta că prin această angajare contribuie la înlăturarea de pe piaţă ori afectarea gravă a societăţii reclamante.
Mai mult, la numai câteva luni de la incidentul din septembrie 2016, prin ofertele făcute privind salarizarea şi nu numai, societatea reclamantă a reuşit să angajeze cei mai mulţi dintre pârâţii din cauză. Ca urmare nici nu se mai impunea luarea de măsuri faţă de societatea pârâtă de a înceta o eventuală practică de captare şi angajare a personalului societăţii reclamante.
Faţă de toate aceste considerente, prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine în cauză o vinovăţie a societăţii pârâte, motiv pentru care a respins toate capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta ca nefondate.
Cu privire la obligaţia de a face şi cererea în pretenţii faţă de pârâții ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ... şi ..., prima instanţă a reţinut că potrivit răspunsului la interogatorii, planșelor foto privind condiţiile de cazare de la Sulina şi a înscrisurilor privind sesizările de ITM, cât şi mesajele transmise de reprezentanţii reclamantei către angajaţi, în urma schimbării conducerii societăţii reclamante, încă de la începutul anului 2016, au apărut o serie de tensiuni între reprezentanţii reclamantei şi angajaţi, raportat la condiţiile de cazare de la Sulina, plata drepturilor salariale, plata contravalorii deplasărilor de la domiciliu la Sulina în interesul societăţii pârâte, acordarea concediului de odihnă în perioada în care erau de drept liberi (deoarece lucrau 15 zile cu 15 zile libere), etc.
Aceste tensiuni nu au fost soluţionate nici măcar în parte, sens în care unii dintre pârâţi au încercat sesizarea organelor abilitate (ITM), dar nu s-a schimbat nimic.
Din interogatoriul pârâţilor a rezultat că reprezentatul societăţii reclamante s-ar fi exprimat în sensul că dacă nu le convin condiţiile de muncă oferite pot pleca oricând. În aceste condiţii, cea mai mulţi dintre pârâţi au hotărât să demisioneze. Cum erau detaşaţi la Sulina au transmis cererile de demisie prin unul dintre colegi, care le-a transmis de la Tulcea prin fax la sediul reclamantei. Acesta a fost motivul pentru care 13 din cele 15 cereri au ajuns în aceeaşi zi la reclamantă prin fax.
Din interogatorii rezultă că numai doi dintre pârâţi (... şi ...) au efectuat demersuri pentru a se putea angaja la societatea pârâtă în caz de demisie pe fondul relaţiei pe care o aveau cu alţi colegi angajaţi la societatea pârâtă ori cu conducerea societăţii (domnul ... fiind fost membru în Consiliu de administraţie a societăţii pârâte în perioada 2005-2007). Restul pârâţilor au arătat că s-au dus ulterior depunerii cererii de demisie la societatea pârâtă în vederea încercării de a se angaja, pentru o parte dintre aceştia, societatea pârâta fiind singura alternativă pentru a-şi desfăşura activitatea fără a pleca pe o perioadă mai mare de timp din ... Alţi pârâţi au plecat şi s-au angajat la ... ori fiind pensionari nu au mai dorit să de angajeze la altă societate.
Din această expunere a motivelor, prima instanţă a reţinut că ceea ce a condus la înaintarea cererilor de demisie a pârâţilor nu au fost eventuale manopere dolosive din partea societăţii pârâte de a pleca de la reclamantă, ci tocmai atitudinea conducerii de la acel moment a societăţii reclamante care nu a înţeles că piloţii erau cea mai importantă resursă a firmei şi că ar fi trebuit cu aceştia să se comporte ca şi un partener de afaceri şi nu cu indiferenţă la problemele reale ale piloţilor legate de locul de muncă.
Demisia în sine este un mod de încetare a contractului de muncă, atunci când angajaţii nu doresc din diferite motive să mai desfăşoare raporturi de muncă cu angajatorul. În consecinţă demisia ca şi act unilateral de voinţă a pârâţilor nu era unul ilegal, ci dimpotrivă era unul din modurile de încetare a raportului de muncă cu societatea reclamantă, reglementat atât de Codul Muncii, cât şi de contractul individual de muncă, singura cerinţă fiind a respectării termenului de preaviz de 15 zile, condiţie îndeplinită de pârâţi.
S-a arătat că astfel, prin faptul că pârâţii şi-au dat demisia nu se poate reţine că au creat un prejudiciu reclamantei, acest aspect nefiind reglementat nici în lege şi nici în contractul individual de muncă.
De asemenea, faptul că pârâţii, în cea mai mare parte, s-au angajat la o firmă concurentă reclamantei, iarăşi nu poate conduce la antrenarea răspunderii contractuale a pârâţilor în lipsa unei clauze contractuale exprese de neconcurenţă. Reclamanta putea să-şi fidelizeze angajaţi prin semnarea unei clauze de neconcurenţă cu angajaţii în baza art. 21 din Codul Muncii, dar pentru aceasta ar fi trebuit să există o indemnizaţie pe care să o plătească pârâţilor în timpul derulării activităţii contractuale.
În lipsa unei astfel de clauze, pârâţii nu pot fi obligaţi să suporte vreo despăgubire pentru daunele produse societăţii reclamantei prin demisia lor şi angajarea la o firmă concurentă, deoarece nu s-au obligat contractual la aceasta.
În consecinţă, faţă de toate motivele de fapt şi de drept reţinute mai sus, prima instanţă a constatat că pârâţii nu pot să fie traşi la răspundere contractuală pentru dauna suferită de reclamantă prin plecarea lor (demisie), iar răspunderea civilă delictuală este exclusă cât timp relaţiile dintre reclamantă şi pârâţi- persoane fizice, era una de natură contractuală. Totodată, aşa cum s-a arătat la analiza temeiului de drept, pârâţii - persoane fizice nu pot fi chemaţi în judecată în baza Legii 11/1991 deoarece răspunderea în baza acestei din urmă legi este doar faţă de întreprinderi.
Ca urmare, prima instanţă a respins şi acţiunea reclamantei faţă de pârâţi pentru toate capetele de cerere invocate, ca fiind nefondate.
Cu privire la cheltuielile de judecată, prima instanţă a reţinut că nu s-au solicitat de pârâţii ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ... şi ... cheltuieli de judecată, dar au solicitat cheltuieli de judecată pârâţii ..., ... şi ..., constând în onorariu de avocat.
În baza art. 453 N.c.p.civ., partea căzută în pretenţii, în cazul de faţă reclamanta, este ţinută să suporte cheltuielile de judecată avansate de partea care a câştigat litigiu, respectiv de pârâţi. În consecinţă, prima instanţă a admis solicitarea pârâţilor ..., ... şi ... de obligare a reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat (2000 lei, 1500 lei şi 1500 lei), conform chitanţelor de la dosar.
Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat apel reclamanta ..., precum şi împotriva încheierii interlocutorii din 25.10.2017 prin care instanţa a determinat propria competenţă ca fiind în sarcina secţiei a II-a civilă, complet specializat în litigii cu profesionişti.
S-a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei la instanţa competentă teritorial şi funcţional, iar în subsidiar, schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac promovate, s-au arătat următoarele:
În fapt, sub aspect procedural instanţa de judecată este obligată să-şi verifice propria competenţă conform prev. art. 131 din Codul de procedură civilă, mai ales că acest aspect este unul controversat în prezenta cauză.
Instanţa de fond a apreciat nelegal faptul că prezentul dosar este un litigiu de concurenţă, iar nu un litigiu de muncă, ceea ce determină ca legea specială privind concurenţa neloială să prevaleze asupra dispoziţiilor speciale din Codul muncii ce reprezintă, de asemenea, o lege specială.
Din dispoziţiile art. 266 Codul muncii rezultă neîndoielnic faptul că pârâţii persoane fizice trebuie judecaţi potrivit jurisdicţiei muncii completate cu textele de lege de drept material conţinute de prev. Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială ce atrag competenţa completului specializat de dreptul muncii, adică secţia I civilă şi nu secţia a II-a civilă.
Mai mult, o asemenea concluzie rezidă şi din interpretarea judicioasă a prev. art. 267 din Codul muncii.
S-a arătat că, prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este un complet specializat de dreptul muncii din cadrul tribunalului. Contractele de muncă ale salariaţilor pârâţi cu apelanta au fost depuse odată cu cererea de chemare în judecată. Modalitatea de încetare intempestivă şi colectivă a contractelor de muncă ale pârâţilor persoane fizice ce au deţinut calitatea de salariat al reclamantei formează obiectul prezentului dosar, în solidar cu noul angajator, pârâtul persoană juridică, ce a captat salariaţii reclamantei prin mijloace dolosive şi pentru care se solicită despăgubiri judiciare.
Contractele de muncă ale salariaţilor pârâţi au încetat intempestiv din iniţiativa acestora concomitent cu angajarea lor la pârâta persoană juridică. Sarcina probei în acest caz trebuie împărţită între reclamant şi pârâta persoană juridică angajator, potrivit prev. art. 298 din Codul de procedură civilă. Instanţa trebuie să dezlege dacă modul de racolare a salariaţilor apelantei de către pârâta persoană juridică prezintă atitudinea specifică unor acte de concurenţă neloială prin administrarea unui probatoriu specific dreptului muncii.
Cu privire la competenţa teritorială s-a arătat că instanţa nici nu a pus în discuţie acest incident procedural, iar faptul că nu s-a pronunţat, deşi era obligată să verifice propria competenţă teritorială, determină anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei la instanţa competentă teritorial, dar şi funcţional.
Cu privire la excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Galaţi în detrimentul Tribunalului Constanţa, s-a arătat că este considerat competent, potrivit prev. art. 269 din Codul Muncii, întrucât instanţa competentă este aceea de la sediul reclamantului.
Faptele pentru care s-a solicitat antrenarea răspunderii juridice a pârâţilor persoane fizice, s-a indicat că toţi sunt foşti angajaţi ai întreprinderii apelante (actuali angajaţi ai intimatei persoane juridice) pentru fapte săvârşite în legătură cu munca lor, în calitate de salariaţi ai apelantei. Conform prev. art. 116 din Codul de procedură civilă, reclamantul are alegerea între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente. Se poate observa că unii dintre pârâţi au domiciliul pe raza Tribunalului Tulcea din raza circumscripţiei Curţii de Apel Constanţa, nefiind deopotrivă competent Tribunalul Galaţi aşa cum susţin intimaţii.
Competenţa materială este absolut în favoarea Tribunalului Constanţa, conform dispoziţiilor speciale din Codul muncii raportate la prev. materiale ale Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială.
Competenţa tribunalului, fără a se arăta secţia, este determinată şi de Legea nr.11/1991 din punct de vedere material. Din punct de vedere teritorial, art. 269 din Codul Muncii determină competenţa instanţei de la locul reclamantului, adică Tribunalul Constanţa.
Principala dificultate este a determinării competenţei funcţionale între secţiile Tribunalului Constanţa, civilă II sau litigii de muncă, deoarece ambele dispoziţii legale sunt speciale, urmând ca instanţa să determine în cauză, în concret, ce lege primează asupra alteia în ceea ce priveşte strict competenţa funcţională între secţiile Tribunalului Constanţa.
S-a arătat că potrivit Deciziei RIL nr. 18/2016 un prim reper fundamental pentru stabilirea instanţei competente este izvorul din care s-a născut izvorul de drept material, întrucât stabileşte natura relaţiei dintre părţi (de drept civil, de dreptul muncii, de dreptul familiei, de drept administrativ, de drept comercial, de drept al concurenţei, etc.) iar legea, actul/contractul, fapta licită sau ilicită care evocă raportul de drept substanţial identifică, pe cale de consecinţă, instanţa competentă şi normele procesuale incidente cauzei.
Cu privire la legislaţia aplicabilă, s-a arătat că menţiunile instanţei de fond nu sunt reale din moment ce la termenul din 27.09.2017 apelanta a formulat şi a depus precizări scrise ce se găsesc în dosarul cauzei prin care a indicat expres aplicarea disp. art. 101 din TFUE ceea ce determină faptul că instanţa era investită cu aplicarea legislaţiei europene în materie concurenţială.
Conform art. 22 alin. 4 Cod de procedură civilă, determinarea concretă a legislaţiei aplicabile este în sarcina instanţei, nu neapărat a părţii ce poate să indice numai o parte a legilor aplicabile în soluţionarea cauzei, tot aşa cum instanţa trebuie să aplice legea din oficiu, chiar dacă părţile au indicat-o ulterior, ori nu au indicat-o deloc.
S-a susţinut că instanţa a reţinut eronat că disp. Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială s-ar aplica exclusiv persoanelor juridice prin trunchierea art. 1¹ lit. a, b prin omisiunea grosolană a prev. art. 1¹ lit. i.
S-a arătat că, în cauză, contradicţiile instanţei sunt evidente când reţine aplicarea prev. art. 254 din Codul muncii persoanelor fizice intimate, dar exclude din punct de vedere al competenţei completul specializat în litigii de muncă şi se consideră competentă să soluţioneze cauza.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanţa a eliminat fără temei conceptele specifice dreptului concurenţei reținând aplicarea dreptului civil pur prin instituirea sarcinii de probă nemijlocită a apelantului a manevrelor dolosive ale unui competitor, a elementelor pro causa de tipul anunțului în mica publicitate pentru a preconstitui probe ce demonstrează contrariul în sensul intenției de captare a personalului specializat al unor firme concurente din moment ce modalitatea prezentată - anunțul din ziar este vag, fără a fi oferite, informații detaliate asupra salarizării, a modului de lucru, stimulentelor oferite etc.
S-a susţinut că în materia practicilor anticoncurențiale, plecând de la premisa principial valabilă că activitățile pe care înțelegerile anticoncurenţiale le implică au loc într-o manieră clandestină, documentele asociate acestora fiind reduse la minimum, prin jurisprudența C.J.U.E. s-a stabilit că autoritatea de concurenţă (instanța de judecată în acest caz) are dreptul la libera apreciere a probelor, singurul criteriu relevant fiind credibilitatea acestora (a se vedea Decizia 1/2015 a ICCJ, Sectia contencios administrativ, în materie de concurenţă).
Înțelegerea de angajare a unui salariat la o firmă concurentă pe același post ca cel deţinut firma concurentă, pentru desfășurarea de activitate identică cade automat sub incidenta prev. art. 1 din Legea nr. 11/1991, fără a fi necesar să se demonstreze efectele acesteia pe piețele în cauză.
Intimata persoană juridică, profesionist, a angajat personalul „cheie" al reclamantei în bloc, fiind întocmite contracte individuale de muncă, în paralel, fiind elocvente dovezile nemijlocite prezentate de ITM în dosar, precum şi aspectele rezultate din interogatorii. S-a arătat că instanţa nu a motivat despre corespondenta ce a existat în perioada critică între intimata firmă şi Administraţia Fluvială a Dunării de Jos prin care s-a solicitat rezilierea contractului apelantei şi eliminarea acesteia de pe piața produsului; aceste probe reprezintă dovada clară, de netăgăduit, despre intenția intimatei firme. Faptul că autoritatea publică, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, nu a adoptat măsura de reziliere a contractului nu desemnează că intimata firma nu a dorit eliminarea de pe piaţă a apelantei.
S-a susţinut că pârâţii nu au reuşit să explice rezonabil modul în care au intrat în legătura unii cu alții, cum s-au cunoscut, cum au aflat de oferte de angajare, in ce modalitate si-au negociat salariile, etc. coniventa între pârâţi, adaptarea comportamentului in vederea fraudării intereselor reclamantei fiind evidentă.
În cazul acţiunilor în răspundere concurențială nu este necesar în mod concret existenţa unor înscrisuri care să dovedească înțelegerea frauduloasă ci este suficient ca adaptarea comportamentului părților să fie aptă să poată produce asemenea consecinţe. În cazul acţiunilor în răspundere concurenţială nu este nici măcar necesar sa se fi produs un prejudiciu ci este suficientă aptitudinea de a se putea produce unul.
Intimaţii recunosc împrejurările de fapt prezentate, angajarea concentrativă a persoanelor fizice angajate de apelantă pe postul de pilot de nave maritime si captarea/inducerea de către parata persoana juridică, unde dețineau poziții identice, fiind direct interesați de asemenea demersuri.
Alte împrejurări prezentate de apelantă, ca fiind succesive, precum ca pârâta persoană juridică încerca de mai mult timp racolarea de personal de la firma concurenta dovedește temeinicia cererii reclamantei şi reaua credința a pârâților, în solidar.
S-a susţinut că intenţia de dezorganizare a apelantei este dovedită şi prin disimularea comportamentului neloial, prin procedee complexe şi elaborate de diseminare de informații denaturarea activității sociale, deturnarea personalului specializat, dificil de format imediat către propria societate.
In realitate, acest mod de comportament profesional, împotriva unor practici, uzanțe cinstite dovedește că pârâții au urmărit concret, efectiv, activ, elaborat, în baza unei organizări bine puse la punct, dezorganizarea reclamantei, captarea tuturor piloților de nave maritime pe Dunăre angajaţi si majorarea cotei de piața la 100% a acestui serviciu public prin mijloace dolosive de competiție neloială .
Faptul ca prev. art. 4 din Legea nr. 11/1991 privind concurenţa neloiala au fost abrogate nu înseamnă că nu mai există nici un fel de răspundere din acest punct de vedere. Dimpotrivă, legiuitorul a înțeles să abroge prevederile art. 4 ce ar fi constituit o contravenție, adică o formă de răspundere contravenționala, fără însă să se fi eliminat răspunderea civilă pentru asemenea fapte. Cuprinsul prev. art. 1, 11 din Legea nr. 11/1991 este edificator, fiind lărgită sfera faptelor pentru care partea vătămată are un drept de acțiune judiciară directă împotriva tuturor celor care comit asemenea fapte.
Apelanta a susţinut că înțelegerea pusă în aplicare de cele doua parți, angajat si angajator, a denaturat concurenţa în cadrul procedurii de prestare a serviciului faţă de ... implicit şi a diminuat elementul de incertitudine cu privire la comportamentul concurenţial al fiecăruia, elementul de independenţă a fiecărei societăţi fiind eliminat, prin angajarea personalului „cheie” la firma concurentă, respectiv aducerea în stare de imposibilitate de prestare a obligațiilor contractuale asumate de cealaltă firmă.
Asemenea comportamente reprezintă încălcări prin obiect ale prevederilor concurenţiale chiar şi în situaţia în care înțelegerea anticoncurenţială nu a fost realizată la nivelul întreprinderii pârâte, sau în situaţia în care la înţelegerea anticoncurenţială a conlucrat un număr redus din numărul total al salariaților reclamantei, contrar celor reținute prin sentinţa atacată.
S-a arătat că angajarea unor persoane specializate de pe piața liberă trebuie să reprezinte rezultatul unor pluralităţi de manifestări independente de voinţă. Pretinsele tensiuni reținute prin răspunsurile de interogatorii sunt expresia unui comportament disimulat, tot așa cum intimații cunoscând rezultatele faptelor, a consecințelor vătămătoare, precum şi a posibilității de a fi traşi la răspundere au preconstituit diverse materiale, nici una din ele certificată, pretinsa plângere adresată ITM nefiind urmată de niciun alt demers, tot așa cum nici autoritatea de muncă nu a dispus sancțiuni pentru pretinsele nemulțumiri ale salariaților. Elementul de salarizare nu poate desemna un mod de șantajare a angajatorului în scopul părăsirii intempestive a locului de muncă şi migrarea imediată la firma concurentă ce se pretindea că oferă un salariu majorat numai în măsura în care competitorul apelant dispărea de pe piața şi acest lucru ar fi condus la majorarea veniturilor primite de la autoritatea contractantă, ... Demisia în sine ca act de voinţă unilateral formulată intempestiv şi în bloc de personalul cheie este un element major de presiune pe o asemenea piaţă, fiind un semnal că a existat anterior o coordonare, o organizare la nivelul angajaților pentru a migra în bloc la firma concurentă sau pentru a șantaja angajatorul în vederea dezorganizării, fapt ce reprezintă el însuși o activitate neloială, urmată de angajarea la un competitor ceea ce determină participarea la o acțiune de concurenţă neloială. Din cele reţinute eronat de instanţa de fond reiese că în realitate speţa prezintă două aspecte, unul de dezorganizare prin falsificarea presiunii concurențiale la nivelul unității angajatoare, șantajarea angajatorului cu demisia în bloc pentru a se asigura succesul unei majorări salariale artificiale, nejustificate si nemeritate combinat cu acțiunea de concurenţă neloială de migrare în bloc la o firma concurentă ce nu avea nevoie în mod necesar de personal suplimentar, un asemenea surplus de personal nefiind justificat prin majorarea cotei de piaţă decât dacă ar fi fost eliminat concurentul apelant. Faptul că eliminarea firmei apelante de pe piaţă nu a avut loc efectiv nu înseamnă că nu a existat o asemenea intenție ce este sancționată de lege si trebuie indemnizată corespunzător de către instanța de control judiciar.
În măsura în care ele reprezintă însă rezultatul unei înţelegeri, acestea au aptitudinea de induce în eroare autoritatea publica contractantă, ..., asupra naturii, întinderii, scopului şi intensităţii concurentei. O astfel de inducere în eroare, precum şi scăderea intensităţii presiunii concurențiale, ce ar trebui sa se manifeste între întreprinderi independente, are aptitudinea de a limita concurenta.
In cazul dedus judecății, instanța trebuie să ţină cont de numeroasa practică la nivel european în ceea ce privește concurenta neloială, deciziile Curții Europene de Justiţie, diverse comunicări ale Comisiei Europene.
Așadar, conform practicii comunitare pentru ca un acord sa aibă aptitudinea de a limita concurenţa este suficientă vocaţia acestuia de a falsifica structura pieţei şi concurenta ca atare. Prin urmare, înţelegerea analizată, prin reducerea artificială a intensității concurențiale ce ar fi trebuit să se manifeste între întreprinderi independente, intră sub interdicţia art. 1 din Legea nr. 11/1991 privind concurenţa neloială.
In conformitate cu art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) 1/2003 de aplicare a normelor de concurenţă stabilite la articolele 81 si 82 din Tratat, în prezent articolele 101 si 102 din TFUE, autorităţile responsabile în domeniul concurentei si tribunalele statelor membre trebuie să aplice articolul 101 din TFUE acordurilor, deciziilor asociațiilor de întreprinderi sau practicilor care pot afecta comerţul dintre statele membre în sensul acestei dispoziţii, atunci când aplică legislaţia naţională privind concurenţa acestor acorduri, decizii sau practici concertate. Din textul articolelor 101 si 102 din TFUE şi jurisprudenţa instanțelor comunitare rezultă că în aplicarea criteriului efectului asupra comerţului, trebuie luate în considerare trei elemente: a) Conceptul de „comerţ între statele membre”; b) Noţiunea de „poate afecta”; c) Conceptul de „caracter apreciabil”.
S-a susţinut că în speţă sunt îndeplinite cerinţele de aplicare a art. 101 alin. 1 TFUE, adică cele trei condiţii cumulative reglementate de Comunicarea Comisiei Europene referitoare la orientările privind conceptul de efect asupra comerţului şi anume: conceptul de „comerţ între statele membre”, conceptul de „poate să afecteze” şi conceptul de „caracter semnificativ”.
Cât priveşte conceptul de efect asupra „comerţului între statele membre”, instanţa trebuie să reţină că piaţa relevantă afectată în cauză este piaţa serviciului pilotajul navelor maritime în porturile maritime româneşti, europene, respectiv piaţa relevantă geografică este o piaţă regională, Marea Neagră, sectorul european.
Potrivit pct. 22 al Comunicării Comisiei Europene, aplicarea criteriului efectului asupra comerţului este independentă de definiţia pieţelor geografice relevante, comerţul între statele membre putând fi afectat şi în cazurile în care piaţa relevantă este naţională sau subnaţională.
A solicitat a se considera rezonabile aprecierile reclamantei, având în vedere că îndeplinirea primelor două condiţii pentru aplicarea art. 101 alin. 1 TFUE nu presupune să aibă loc afectarea efectivă a comerţului între statele membre (spre nedovedirea unei astfel de afectări afective mergând criticile pârâţilor), ci presupune numai existenţa potenţialului de a afecta comerţul dintre statele membre, potenţial argumentat de către reclamantă.
În susţinerea cererii a fost invocată practica europeană: Cauzele Dresdner Bank AG si alţii v.Comisia, parag. 62 si 63; cauza C-407/08P, Knauf ; KG v. Comisia Europeană parag. 47; cauza C-407/08P, parag. 48; cazurile 48/69 ICI c.Comisia, Hotărârea din 14 iulie 1972, ECR 619 parag. 68; cazurile T-141/94, Thyssen v.Comisia, Hotărârea din data de 11 martie 1999, ECR 11-347, parag. 175; cazul T-311/94, Eendracht v..Comisia, Hotârârea din 14 mai 1998, ECR II -1134, parag. 201; cazurile conexate T-25/95 etc., Cimenteries CBR si alţii v.Comisia, Hotărârea din 15 martie 2000, ECT II-491, part, cazul T-56/99, Marlines v.Comisia, Hotârârea din 11 decembrie 2003, ECR II-5225, parag. 28, cazul T-38/02, Danone v.Comisia, Hotârârea din 25 octombrie 2006, ECR II-4426 parag. 218.
De asemenea, au fost invocate prevederile Directivei (UE) 2016/943 a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale în sensul încadrării faptelor pârâţilor ca fiind circumscrise prev. art. 2.
În cadrul prezentei cereri, s-a apreciat că sunt aplicabile prev. art. 4 alin. 2 lit. a, b din Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale:
„Dobândirea unui secret comercial fără consimțământul deținătorului secretului comercial este considerată ilegală ori de câte ori este efectuată prin:
(a)accesul neautorizat, însușirea sau copierea oricăror documente, fișiere electronice care se află în mod legal sub controlul deținătorului secretului comercial şi care conțin secretul comercial sau din care poate fi dedus secretul comercial;
(b)orice alt comportament care, în circumstanțele date, contravine practicilor comerciale loiale.
S-a arătat că din elementele de fapt ale cererii rezultă că pârâta persoană juridică si-a însușit datele de contact ale piloților de nave maritime pe care i-a contactat permanent în vederea captării - migrării către firma .. şi dezorganizării firmei apelante pentru ca ulterior să solicite Administrația Fluvială a Dunării de Jos eliminarea de pe piața a firmei apelante prin rezilierea contractului, acapararea integrala a pieții, majorarea cotei la monopol, adică 100%.
S-a susţinut că deoarece caracterul continuu al concurenţei neloiale practicate de pârâţi este demonstrat evident cu înscrisuri emise de instituţii publice, răspunsuri la interogatoriu, reclamanta are un drept legitim de a promova prezenta cerere prin care solicită încetarea acestor activităţi, precum şi interzicerea lor, pagubele patrimoniale şi morale ale apelantei fiind majorate zilnic, patrimoniul pârâților se mărește, în timp ce corelativ patrimoniul reclamantei scade.
Măsurile, procedurile si daunele solicitate prin prezenta cerere sunt corecte si echitabile;
nu presupun o complexitate sau costuri inutile, termene nerezonabile sau întârzieri nejustificate; si
sunt eficace şi au un efect disuasiv.
S-a arătat că actele si faptele pârâților sunt contrare uzanțelor cinstite în activitatea profesională, sunt contrare principiului general al bunei credințe în desfășurarea activităților profesionale, fiind de natură să lezeze drepturile şi interesele legitime ale apelantei prin dezorganizare de către firma pârâtă aflată în competiţie orizontală ce si-a majorat cota de piaţa prin acaparare incorectă.
S-a susţinut că din înscrisurile depuse reiese în mod indubitabil că pârâţii salariați aveau acces la secretele comerciale ale firmei, datele de contact ale celorlalți salariați, piloți de nave maritime, alt personal specializat, datele navelor maritime pe care le pilotau, cele ale agenților, iar ulterior au utilizat informaţiile la care avuseseră acces în scopul dezorganizării apelantei prin încercările de a atrage personalul cheie - esenţial şi fundamental pentru desfăşurarea în bune condiţii a raporturilor juridice cu terţii prin migrare intempestivă la pârâta ...
S-a mai arătat că Directiva UE nr. 2016/943 a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale, are o dată de aplicare ulterioară intrării în vigoare, şi presupune măsuri naţionale de implementare. Prin urmare, i se aplică şi obligaţia de abţinere „standstill” cu privire la acte sau măsuri care ar putea face aplicarea directivei mai dificilă sau imposibilă.
S-a arătat că directivele sunt direct aplicabile din momentul notificării către statul membru şi fac parte din legislaţia naţională încă înainte de expirarea termenului de transpunere.
Aplicând această teorie la Directiva UE nr. 2016/943 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale se ajunge la concluzia că prevederile acesteia dau naştere la obligaţii în sarcina autorităţilor statale, justiţia naţională fiind obligată să le aplice direct şi în întregime, dar cu posibilitatea de a aplica legea procedurală naţională, în lipsa măsurilor de transpunere la nivel local.
Principiul efectului direct permite persoanelor interesate să invoce în mod direct o prevedere europeană în faţa unei instanţe naţionale sau europene.
În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul ..., pilot de nave maritime, în vederea combaterii susţinerilor la interogatoriu formulate de intimaţi şi proba cu expertiză tehnică contabilă cu următoarele obiective: să se determine ce sume de bani a încasat pârâta persoană juridică de la ..., de la data de 22.08.2016 până la data încetării contractului cu autoritatea contractantă; să se determine ce sume de bani au încasat pârâţii persoane fizice, fiecare în parte, de la angajator începând cu data de 22.08.2016 până la încetarea contractelor de muncă cu angajatorul intimat; orice alte probe utile şi necesare cauzei a căror administrare va reieşi din dezbateri.
În drept, au fost invocate prevederile disp. art. 1, 1 ind. 1,2,3,7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, art. 101 din TFUE, precum şi Directiva UE nr. 2016/943 a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale, în special prevederile art. 4, 6, 7, 9, 14 – daune interese.
Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei civile nr. 282/20.12.2018 şi trimiterea cauzei la instanţa competentă teritorial, funcţional, în subsidiar schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 282/20.12.2018 pronunţată în dosarul nr. 1548/121/2017 aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâţii ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ... şi ... au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei la cheltuieli de judecată, arătând următoarele:
Un prim motiv de apel, invocat de apelanta, este excepția necompetentei materiale, funcționale si teritoriale a Tribunalului Galati, motivată in principal de faptul ca raporturile juridice (raporturi juridice de muncă), dintre pârâţi şi apelantă, sunt cele care ar determina competenta materiala în speță.
S-a arătat că prin acțiunea introductivă apelanta şi-a întemeiat acțiunea in primul rând pe dispozițiile Legii nr. 11/1991 republicată privind concurenţa neloială, stabilind cadrul procesual atât prin chemarea in judecată a fostului angajator intimata ..., cât şi prin solicitarea de angajare a răspunderii delictuale in temeiul Legii nr. 11/1991.
S-a mai arătat că analizând motivarea acțiunii introductive, este evident faptul că apelanta a sesizat instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, întemeiata pe săvârșirea unei presupuse fapte de concurenţă neloiala, iar nu cu o acțiune în răspundere contractuală de dreptul muncii. Se solicita verificarea unor fapte imputabile atât intimaţilor cât şi intimatei ..., care ar fi putut fi activități prohibite de Legea nr. 11/1991, solicitând antrenarea răspunderii civile in baza prevederilor art. 1 ind. 1, 2, 3 si 7 din lege, iar nu in temeiul unor obligații ce decurg din raporturi juridice de muncă, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 254 din Codul Muncii.
Din însăși dispozițiile art. 254 din Codul Muncii rezultă că pentru a fi antrenată răspunderea patrimoniala a salariaților ar trebui ca fapta ilicită să fie în legătură cu munca acestora, şi nu să fie fapte de conduită exterioare obligațiilor asumate prin contractele de muncă. Atât timp cât faptele invocate nu încalcă clauzele contractelor de muncă, legislația muncii, acestea nu pot face obiectul unui litigiu de muncă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 266 din Codul Muncii, privind jurisdicția muncii, cererea de antrenare a răspunderii civile delictuale neavând ca izvor o obligație contractuală dintr-un contract de muncă, iar prezentul conflict nu poate fi un conflict de muncă de natura celui definit de dispozițiile art. 231 din Codul Muncii.
De altfel indisolubil legat de antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâţilor este şi antrenarea răspunderii civile delictuale a intimatei ..., după cum se solicită de apelantă prin cererea de chemare în judecată, intimata care este evident că nu a avut un raport juridic reglementat de legislația muncii cu apelanta, aspect care face sa nu fie incidente dispozițiile privind litigiile de muncă.
Faptul că, potrivit argumentelor invocate în cuprinsul acțiunii introductive, pârâţii au avut până în luna septembrie 2016 calitatea de salariați ai apelantei, nu este de natură a atrage incidenta dispozițiilor art. 254 din Codul Muncii, în condițiile în care se invocă în mod expres prevederile Legii nr. 11/1991, iar angajarea răspunderii acestora este întemeiată, este cerută, nu pentru nerespectarea unor obligații asumate prin contracte de munca ci pentru fapte (acțiuni) ce exced obligațiilor de serviciu.
In concluzie, prin faptul ca apelanta şi-a întemeiat acțiunea pe încălcarea dispozițiilor Legii nr. 11/1991, invocând fapte ce exced obligațiilor izvorâte din contractele de muncă existente la un anumit moment între pârâţi şi apelantă, precum şi prin faptul că a chemat în judecată în solidar şi intimata ..., ca şi subiect al unui act de concurenţă neloiala, caracterizează natura juridică a prezentei cauze ca fiind un litigiu cu profesioniști şi nu un litigiu de muncă.
Faţă de cele arătate, s-a solicitat respingerea excepției necompetenţei materiale şi funcționale invocate, precum şi a necompetentei teritoriale a Tribunalului Galati având în vedere ca în speţă sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 11/1991.
Acţiunile izvorând dintr-un act de concurenţă neloială sunt de competenţa tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului sau inculpatului.
S-a arătat că din susţinerile apelantei, așa zisa fapta de concurenţă neloială a fost săvârşită pe raza Dunării maritime (în circumscripția Tribunalului Tulcea sau Galaţi) şi în niciun caz nu se poate pune problema existentei unui așa zis act de concurenţă neloială în circumscripția Tribunalului Constanţa, având in vedere că susţinerile apelantei sunt cu privire la executarea unor contracte de punere la dispoziție a piloților maritimi, către ..., pentru servicii de pilotaj pe sectorul de Dunăre maritimă între rada portului Sulina şi portul comercial Brăila (km 175).
Referitor la legislația aplicabilă, cu privire în principal la invocarea de către apelantă a legislației europene incidente, s-a arătat că pentru prima dată apelanta a indicat ca şi temei de drept dispozițiile în materie de drept concurențial, reglementate de legislația europeana abia prin precizările din 09.05.2018, până la acel moment nefăcându-se nici o referire la dispozițiile Directivei UE nr. 2016/943 sau la prevederile art. 101 si 102 din TFUE, motivația instanței de la paragraful 8 pagina 6 din sentința civilă nr. 282/20.12.2018 fiind corectă, prin a aprecia aceste considerente (expuse pe larg prin concluziile orale şi scrise de la ultimul termen de judecată).
S-a arătat că, în mod corect a apreciat instanța de fond ca prevederile art. 101 si 102 din TFUE se refera la faptele si activitățile („practici concertate care pot afecta comerțul” cum le denumește apelanta) ale întreprinderilor şi nu ale persoanelor fizice.
Din interpretarea acestor prevederi rezultă clar că actele şi faptele prohibite, de concurenţă neloială, la care se face referire, privesc în mod exclusiv întreprinderile sau asocierile de întreprinderi şi în nici un caz activitățile persoanelor fizice. S-a arătat că de altfel, pârâţii nu pot avea calitatea cerută de dispozițiile art. 102 din TFUE, interpretarea acestei dispoziții fiind clar limitativă, cu trimitere expresă la întreprinderi cu poziție dominantă pe piață, ceea ce exclude in mod evident calitatea de subiect activ al unei astfel de practici al unei persoane fizice.
S-a mai arătat că prin concluziile formulate la fond apelanta a afirmat că din jurisprudența CE se desprinde ideea că referitor la persoana fizică aceasta ar putea fi subiectul unei fapte de concurenţă neloială prin neadaptarea comportamentului său, dar numai în cazul în care aceasta face parte dintr-un grup specializat, ce constituie personal cheie, iar fapta sa (conduita sa), „să reprezinte o încălcare a unei norme de comportament loial faţă de angajator şi să nu aibă o justificare temeinica reală, concretă şi efectivă” (pag. 3 ultimul aliniat din Încheierea din 12.11.2018).
S-a arătat că, dincolo de exprimarea exhaustivă a apelantei, se desprinde ideea, în accepțiunea apelantei, ca persoana fizică pentru a răspunde pentru o faptă de concurenţă neloială, trebuie să fie un subiect calificat, cu o anumită calitate în cadrul angajatorului sau dacă se raportează la dispozițiile Legii nr. 11/1991 în cadrul unei firme concurente. Prin referirea la comportament loial faţă de angajator se face trimitere în mod clar la reglementarea națională a raporturilor dintre persoana fizică şi subiectul pasiv al unei fapte de concurenţă neloială, astfel ca analizarea situației din prezenta speță nu poate fi făcută decât prin interpretarea normei naționale (Legea nr. 11/1991) cu aplicarea legislației europene în măsura în care acestea nu au fost transpuse în legislația națională.
Pe fond s-a arătat că într-un mod inform apelanta, ca şi în fata instanței de fond, nu indică în mod clar care sunt faptele de concurenţă neloială pe care foștii ei angajați le-ar fi săvârșit.
S-a arătat că, din redactarea atât a cererii introductive cât şi a apelului (atât cât se poate identifica în lipsa unor precizări exacte) s-ar putea reţine că actele de concurenţă neloială, săvârșite, individual sau colectiv, ar fi comunicarea/răspândirea de informații care nu corespund realității (art. 2 al. 2 lit. a din Legea nr. 11/1991) despre activitatea apelantei de natura să îi lezeze interesele (prin cererea de chemare in judecată), deturnarea clientelei prin folosirea unor secrete comerciale (art. 2 al. 2 lit. b din Legea nr. 11/1991) sau eventuale practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite sau bunei credințe (art. 2 al. 2 lit. c din Legea nr. 11/1991).
S-a arătat că în lipsa unui exemplu clar de informație nereală răspândită/comunicată de către intimați în privinţa apelantei, acțiune prin care au fost afectate interesele acesteia, este evident o afirmaţie nefondată, neputând fi imputate acestora astfel de acțiuni pur imaginare.
S-a mai arătat că prin probatoriul administrat nu s-a dovedit, şi nici măcar nu s-a precizat cumva, că a existat o astfel de acțiune din partea acestora, de răspândire de informații false cu privire la apelantă.
În privinţa unui presupus acces la secretele comerciale ale reclamantei, ci utilizarea respectivelor secrete în scopul dezorganizării sau a deturnării clientelei, aceasta este o susținere nefondată întocmai ca si celelalte susțineri ale reclamantei.
S-a mai arătat că potrivit art. 11 lit. b din Legea nr.11/1991 „constituie secret comercial informația care, în totalitate sau în conexarea exacta a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informații şi care dobândește o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile, ținând seama de circumstanţe, pentru a fi menținută în regim de secret, protecția secretului comercial operează atâta timp cât condițiile enunţate anterior sunt îndeplinite”.
S-a susţinut că apelanta nu precizează în mod clar şi fără echivoc care au fost informațiile secrete sustrase şi utilizate, modalitatea concretă în care acestea au fost utilizate şi rezultatul prejudiciabil pentru aceasta ca o consecinţă directă a acestei utilizări neautorizate.
Intimaţii au arătat că nu au avut niciun fel de acces la informații care ar putea fi încadrate în sfera secretelor comerciale.
In general, informațiile sensibile din cadrul unei societăți sunt calificate drept secrete de serviciu/informații clasificate/confidențiale, etc. si etichetate ca atare, ori condițiile de lucru cu astfel de date, stocarea/transmiterea se face restricționat pe baza unui regulament clar stabilit la nivelul unității.
S-a arătat că dacă apelanta deținea secrete comerciale/date cu caracter confidenţial, avea posibilitatea asigurării unui grad de protecție adecvat pentru astfel de informații, existând de asemenea şi posibilitatea de introducere chiar în CIM a unei clauze de confidențialitate, potrivit disp. art. 20 alin. 2 fit. d din Codul Muncii, în care să se detalieze tipul de informații confidențiale şi modalitatea concretă de lucru cu astfel de informații. Chiar Directiva UE nr. 2016/943 reglementează astfel de aspect privind catalogarea unei informații ca secret comercial, protecția acestor informații secrete şi condiționează considerarea unei informații secret comercial ca fiind divulgată ilegal de încălcarea unei obligații contractuale (art. 4 al. 3 lit. b si c din directivă).
Referitor la așa zisa deturnare a clientelei, s-a arătat că în speţă unicul client, al serviciului de pilotaj furnizat de apelanta era ..., iar in perioada următoare demisiei acestora apelanta a continuat să presteze serviciile de pilotaj.
In lipsa unei indicări clare cu privire la care secrete comerciale la care au avut acces şi pe care le-ar fi divulgat către noul angajator, au apreciat că nu există o așa zisă faptă de concurenţă neloială, de natura celei definite de art. 2 al. 2 lit. b din Legea nr. 11/1991.
S-a arătat că se fac trimiteri de către apelantă la dispozițiile Directivei UE nr. 2016/943 privind protecția know-how-ului, fără însă a se indica în concret în ce consta acest know-how. Prin prisma activității desfășurate de intimaţi, indiferent de angajator, ca si piloți aveau pregătirea şi accesul la unele informații fără de care nu îşi puteau desfășura activitatea. Pilotajul pe Dunărea Maritimă presupune pe lângă o pregătire profesională privind manevrarea unor nave maritime şi cunoașterea traseelor navigabile, aceste ultime informații fiind accesibile tuturor piloților, nu numai celor angajați de apelanta, aceste informații fiind furnizate de autoritățile ce administrează Dunărea Maritimă şi nu de angajator, neputând fi secrete comerciale sau elemente de know-how. Orice alte informații privind practicile de navigație sau de conduită în relațiile cu alți navigatori sunt reglementate de regulamentele de navigație şi sunt comune tuturor celor ce navighează pe Dunărea Maritimă.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 2 din Directiva UE nr. 2016/943 sunt secrete comerciale acele informații care: nu sunt ușor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupa de tipul de informație in cauză; au făcut obiectul unor masuri rezonabile de păstrare, luate de persoana care deține în mod legal informațiile respective.
În speță nici una din informațiile așa zis furnizate (dacă au existat) de apelantă nu îndeplinesc cele două condiții enunțate mai sus.
In concluzie, s-a arătat că nu au existat secrete comerciale, de care să fi luat la cunoștință în timpul desfășurării activității în cadrul apelantei, şi nici nu au existat practici de natură comercială proprii apelantei care să se fi circumscris noțiunii de know-how.
Intimaţii au mai arătat că nu se explică în niciun mod care ar fi acele practici comerciale contrare uzanțelor sau bunei credințe, pe care le-ar fi folosit; daca simplul fapt că au demisionat, chiar mai mulți în aceeași perioadă, ar fi o astfel de practică în opinia apelantei, au arătat că era dreptul acestora garantat prin art. 41 al. 1 din Constituție sau art. 3 al. 2 din Codul Muncii, de a-şi alege locul de munca. Mai mult chiar dispozițiile Directivei UE nr. 2016/943, respectiv punctele 13 si 34 din Preambul şi art. 1 al. 3, impun ca acest act de legislație europeana să nu constituie o limitare a liberei circulații şi mobilității lucrătorilor (Directiva UE 2006/123), sau o încălcare a drepturilor fondamentale (libertatea de a alege o ocupație şi dreptul la muncă - art. 15 din Carta drepturilor fundamentale a UE).
S-a susţinut că nu au existat acte şi fapte ale acestora care să fie catalogate ca fiind practici comerciale contrare uzanțelor sau bunei credințe şi astfel să fi săvârșit un act de concurenţă neloială.
Au susţinut că motivele pentru care au ales să demisioneze au fost condițiile de muncă, neacordarea tuturor drepturilor salariale şi de alta natură pe care apelanta şi le-a asumat prin contractele de muncă. In acest sens au depus la instanța de fond dovezi cu privire la sesizările făcute către ITM ... (de către intimatul ... şi de către ...), dovezi privind nerespectarea drepturilor acestora (răspunsul ITM ... privind neacordarea concediului de odihna sau neplata acestuia), dovezi privind condițiile de cazare la Sulina sau neacordarea de echipament necesar bunei desfășurări a activității de piloți.
Au mai arătat că nu se dovedește în niciun mod că demisia ar fi fost determinată de contactele cu reprezentanții intimatei ... sau că unii dintre intimaţi ar fi făcut prozelitism în favoarea angajării la această firmă, care în definitiv era unica alternativă de a lucra ca şi piloți pe Dunăre, apelanta şi intimata fiind singurele societăți care asigurau servicii de pilotaj pe Dunărea Maritimă.
Mai mult, nu toți au demisionat în același timp, intimații ... si ..., au demisionat cu aproximativ o lună anterior celorlalți, angajarea la intimata ... nefiind prima lor opțiune de angajare, mai ales pentru faptul ca aceștia erau piloți şi de Marea Neagră spre deosebire de ceilalți.
S-a arătat că instanța de fond, în mod corect reţine că nu a existat un tipar comportamental pentru toți intimații, coroborând afirmațiile acestora din interogatorii cu înscrisurile depuse de părți, din care rezultă că demisiile intimaților şi-au produs efectele în momente diferite, doar o parte încetând în același timp raporturile de muncă, ca rezultat al faptului că o parte din intimați au trimis prin fax demisiile sau le-au comunicat la Tulcea la dispecerat unde au stat o perioadă, şi nu au fost transmise imediat (înregistrate la angajator).
Dintre intimați doar 2 (... si ...), ambii pensionari, care lucrau cu contract de muncă pe perioadă determinată (lui ... chiar îi încetase contractul de muncă la începutul lunii septembrie 2016), au fost singurii care au purtat discuții anterior demisiei cu reprezentanții intimatei ..., dar aceștia au făcut-o şi pe fondul faptului că în trecut fie lucraseră pentru această societate, fie făcuseră parte din acționariatul acestei societăți.
În cazul intimatului ..., s-a arătat că acesta nici nu a lucrat practic pentru intimata ..., în perioada imediat următoare demisiei, ci după câteva luni, acesta având şi un alt loc de munca. Iar ... s-a angajat la intimata ... după ceva timp de la momentul demisiei şi nu imediat.
S-a mai arătat faptul că deși o parte dintre intimaţi se cunoșteau de ceva timp, fiind puţini în branşă, circa 50 de piloți, unii dintre aceştia nu s-au întâlnit decât foarte rar, uneori la plecarea la manevră sau la preluarea unor vase din diverse porturi, daca plecau în același timp, fiind domiciliați in 4 orașe diferite (Sulina, Tulcea, Galati şi Brăila); foarte rar au reușit să discute cu toții despre o anumită problemă, dovada fiind şi faptul că în iarna anului 2016 când au încercat să poarte un dialog cu conducerea apelantei, despre condițiile de muncă, foarte greu au reușit să semneze o petiție comună, unii fiind trecuți pe acea petiție dar nu au apucat să semneze.
In concluzie, s-a arătat că nu există nicio dovadă că ar fi săvârșit o faptă ilicită, cauzatoare de prejudicii pentru reclamantă, practic neexistând în speţă o faptă ilicită, intimaţii manifestând bună credință şi exercitându-şi corect drepturile legale.
In dovedirea celor mai sus arătate, s-a solicitat proba cu înscrisurile administrate in faţa instanței de fond şi proba testimonială cu martorul ... pe care 1-au propus şi in judecarea fondului, teza probatorie fiind aceea de a arăta care au fost motivele reale ale demisiei.
Apelanta ... a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea tuturor apărărilor formulate de pârâţi prin întâmpinare, ca nefondate, susţinând următoarele:
În fapt, intimaţii consideră că instanţa specializată în litigii cu profesioniști ar fi competentă să soluționeze cauza raportat la prevederile speciale invocate de apelanta reclamantă, anume art.1, 1 ind. 1, 2, 3, 7 din Legea nr. 11/1991 privind concurenţa neloială, prevederile art.254 din Codul Muncii fiind subsidiare.
În realitate, prevederile Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială instituie o normă specială derogatorie de la dreptul comun şi stabilesc competenţă în favoarea tribunalului fără să indice alte detalii.
Pe de altă parte, prevederile art. 266 din Codul Muncii instituie norme speciale de soluţionare a unor asemenea litigii, competenţa de judecată fiind tot a instanței tribunalului în fond.
Apelanta apreciază că raportul juridic dedus judecății derivă nemijlocit din contractul individual de muncă, ceea ce atrage competenţa specială a instanței specializate - complet litigii de muncă, Secţia I civilă, nefiind un raport juridic specific cu profesioniști.
Arată că, instanța de control judiciar este obligată să respecte dispoziţiile Deciziei nr. 18/2016 din 17.10.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 6.04.2017.
A mai susţinut apelanta că a arătat în cererea introductivă, dar şi ulterior în apel, faptul că salariaţii răspund în temeiul contractului individual de muncă, nefiind vorba în speţă de o răspundere civilă delictuală ci una specializată de dreptul european al concurentei, coroborată cu norme specifice dreptului european al muncii, dispozițiile Codului Civil fiind exclusiv subsidiare.
Răspunderea salariaților nu excede dispozițiilor speciale ale dreptului muncii, dimpotrivă, se află în fata cazului clasic de dezorganizare a firmei angajatoare prin demisii tip cascadă, abil organizate, pentru a determina incapacitatea firmei angajatoare de a mai presta un serviciu contractat către un terț coroborat cu majorarea cotei de piaţă unui alt angajator concurent unde s-au angajat intimaţii pârâți.
A arătat că toate faptele imputate salariaților, evident persoane fizice, sunt încălcarea obligației de fidelitate faţă de angajator pe durata contractului de muncă, abținerea de la acte de dezorganizare, caz în care instanța competentă trebuie să fie în opinia apelantei cea specializată.
A arătat că faţă de susținerile intimaților referitor la competenţa teritorială, acestea sunt contradictorii din moment ce unii dintre pârâți au domicilii situate pe raza a două Curţi de Apel diferite, Constanţa şi Galati, se constată că unii domiciliază în Tulcea, alţii în Brăila ceea ce atrage competenta a trei instanțe diferite, Tribunalele Tulcea, Brăila, Galaţi ar fi deopotrivă competente deoarece actele de concurenţă neloială au fost săvârșite pe Dunărea Maritimă, de la Sulina la Galaţi; intimaţii nu oferă nicio opinie asupra acestui aspect.
A mai arătat că poziţia procesuală a intimaților este contradictorie în cazul legislaţiei aplicabile, susținerile acestora fiind о copie a considerentelor instanței, fără a formula critici asupra motivelor de nelegalitate/netemeinicie formulate de apelantă.
Pe fondul cauzei, a susţinut că a arătat atât prin cererea introductivă, dar şi în cererea de apel faptele săvârșite de intimaţii pârâţi persoane fizice în mod foarte clar.
Informațiile răspândite de intimați au fost cele referitoare la incapacitatea de a efectua prestaţiile contractuale faţă de titularul serviciului public, ... rezilierea contractului încheiat cu această entitate, atribuirea de informaţii nereale asupra condițiilor de muncă, deşi intimaţii cunoșteau că sunt false (fake news), prezentarea angajatorului într-o poziţie defavorabilă, de slăbiciune, o imagine negativă în ansamblu.
A arătat că informaţiile privind datele piloţilor de nave maritime sunt secrete de tip comercial, ele ar trebui să nu fie publice, tot aşa cum aceştia nu ar trebui să comunice datele unor firme terţe în vederea captării prin promisiuni în vederea dezorganizării, corelativ presiunile exercitate de noul angajator către titularul serviciului, ... pentru rezilierea contractului apelantei, majorarea în condiții neloiale de captare a personalului a cotei de piaţă prin utilizarea angajaților in vederea dezorganizării.
Apelanta a arătat că nu poate restricționa libera circulaţie a personalului, a dobândirii de informații specializate - know-how, atribut specific tuturor piloților de nave maritime, dar pentru a se determina dacă este vorba de un caz de concurenţă neloială, de utilizarea abuzivă a informațiilor confidenţiale trebuie verificată tipicitatea unui asemenea comportament.
În opinia apelantei aceste condiţii sunt îndeplinite deoarece migraţia intempestivă a piloţilor de nave maritime către alt angajator pe același post nu a avut о bază concretă, intimaţii nu au putut furniza concret motive reale, obiective de a demisiona, ci au indicat toţi răspunsuri similare, preconstituite, de dezorganizare a angajatorului.
Dezorganizarea unei întreprinderi este dificil de dovedit în faţa instanței tocmai datorită mijloacelor oculte utilizate de părțile implicate, fiind suficient ca instanţa să-şi formeze convingerea prin modul de migrare intempestiv a unui număr semnificativ, a adaptării comportamentului la ceilalţi salariaţi, fapte ce denotă un grad de organizare.
A susţinut că simpla adaptare a comportamentului unui salariat la îndemnul altuia determină o formă de organizare, a răspândirii informației false că firma angajatoare nu va mai putea efectua serviciul şi trebuie să se angajeze la firma concurentă ce ar oferi chipurile mai mult, dar cu condiţia migrării totale în vederea rezilierii contractului de prestări cu ... pentru creșterea venitului la firma concurentă.
A arătat că o asemenea modalitate de adaptare rezultată din înscrisurile depuse la autoritatea contractantă de unde rezidă clar solicitarea firmei concurente de eliminare de pe piaţa relevantă a apelantei, ce generează suspiciunea de organizare ocultă.
S-a arătat că, în litigiile de concurentă mijloacele de probă directe sunt reduse, instanțele aplicând sancțiuni pe adaptări comportamentale, probe indirecte emise de terţi, de tipul autorităţii contractante - ..., tipare ale unor comportamente suspecte, ce nu sunt explicate rezonabil.
A susţinut că în drept, cererea se întemeiază pe: prevederile disp. art. 1, 1 ind. 1, 2, 3,7 din Legea nr. 11/1991 (actualizată) privind combaterea concurenţei neloiale; art. 101 din TFUE;
precum şi Directiva UE nr. 2016/943 a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale, în special prevederile art. 4,6,7,9,14 – daune interese.
Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 282/20.12.2018 şi trimiterea cauzei la instala competentă teritorial, funcțional; în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 282/20.12.2018 pronunțată în dosarul nr. 1548/121/2017 aflat pe rolul Tribunalului Galati, Sectia a II-a civilă în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, precum si obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Asupra probelor solicitate de părţi în apel, Curtea s-a pronunţat prin încheierea din 24.04.2019, admițând în parte probele solicitate de apelantă – respectiv înscrisuri şi martorul ... şi proba cu martorul ... solicitată de intimaţi, respingând proba cu expertiză contabilă solicitată de apelantă (încheiere dosar apel).
Apelanta a depus la dosarul cauzei: OUG nr. 25/18.04.2019 şi jurisprudenţă CJUE (dosar apel).
Curtea a procedat la audierea martorilor ... şi ... (declaraţii dosar apel).
Intimaţii au depus la dosarul cauzei concluzii scrise (dosar apel).
Apelul declarat de reclamanta ... împotriva sentinţei civile nr. 282/20.12.2018 şi a încheierii de şedinţă din 25.10.2017 pronunţate de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 1548/121/2017 este nefondat.
Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele:
Reclamanta ... a investit Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a civilă, la data de 17.11.2016 cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâţii ... şi respectiv, ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ... şi ..., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială din partea pârâţilor de captare-atragere a piloţilor maritimi salariaţii reclamantei pentru desfăşurarea activităţilor profesionale salariale sau de altă natură în cadrul societăţii pârâte; încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială din partea pârâţilor de denigrare a reclamantei şi/sau a serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către pârâţi de informaţii care nu corespund realităţii despre activitatea reclamantei, de natură să-i lezeze interesele; obligarea pârâţilor în solidar la recuperarea integrală a prejudiciului patrimonial cauzat reclamantei prin acţiunile de concurenţă neloială, din dezorganizarea reclamantei, prin obligarea la plata sumelor de bani obţinute sub orice formă din aceste activităţi, evaluate provizoriu la 279.795,76 lei; obligarea pârâţilor în solidar la recuperarea integrală a prejudiciului nepatrimonial cauzat reclamantei prin acţiunile de concurenţă neloială în cuantum provizoriu de 10.000 lei şi obligarea pârâţilor în solidar ca după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti să suporte cheltuielile de publicare a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti într-un ziar de largă circulaţie, pe pagina de internet a ..., a ..., a ..., cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 1 ind. 1, 2, 3, 7 din Legea nr. 11/1991, art. 1357, 1358, 1359, 1370, 1381, 1382, 1385 şi 1386 din Legea nr. 287/2009, art. 254, 255 şi 256 din Codul Muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 526/22.03.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a civilă în dosarul nr. 7915/118/2016 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa - Secţia a II-a civilă (invocată de pârâţi) şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi – Secţia a II-a civilă – litigii cu profesionişti.
La Tribunalul Galaţi – Secţia a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 1548/121/2017.
Apelanta-reclamantă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise solicitând instanţei să se pronunţe potrivit art. 131 Cod de procedură civilă asupra competenţei generale, materiale, teritoriale, solicitând sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu conflict negativ de competenţă între două instanţe de acelaşi grad de pe raza a două curţi de apel diferite, arătând că, în cauză, competenţa materială este absolut în favoarea Tribunalului Constanţa, conform Codului Muncii şi Legii nr. 11/1991, iar în ce priveşte competenţa funcţională – între secţia I şi secţia a II-a – aceasta urmează a se stabili conform RIL – respectiv decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (vol. I dosar fond Tribunalul Galaţi).
Prin încheierea de şedinţă din 25.10.2017 pronunţată în cauză, Tribunalul Galaţi – Secţia a II-a civilă, în baza art. 131 Cod de procedură civilă a constatat că este competent general, material, teritorial şi funcţional să soluţioneze cauza, în raport de temeiurile de drept invocate de reclamantă, reţinând, în privinţa persoanelor fizice şi în conformitate cu Legea nr. 11/1991, având calitatea de foşti angajaţi ai reclamantei, pot fi chemate în judecată în baza acestor dispoziţii legale; în ceea ce priveşte temeiurile din Codul Muncii s-a constatat că din dezvoltarea motivelor cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a formulat critici cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor din contractul de muncă, ci invocarea acestor temeiuri de drept se referă la încălcarea obligaţiei de loialitate faţă de societatea angajatoare (încheiere dosar fond).
În apel, reclamanta arată că instanţa competentă material, funcţional şi teritorial să soluţioneze cauza este un complet specializat de litigii de muncă din cadrul Tribunalului Constanţa.
Prin concluziile susţinute în dezbateri, la termenul din 12.06.2019 în ce priveşte competenţa, apelanta-reclamantă a susţinut că are alegerea între trei instanţe - respectiv după domiciliul reclamantei competenţa ar aparţine Tribunalului Constanţa – dacă s-ar stabili competenţa funcţională a secţiei I civilă, iar dacă s-ar socoti competentă secţia a II-a civilă, între Tribunalul Tulcea, unde domiciliază o parte dintre pârâţi, Tribunalul Brăila, unde domiciliază altă parte din pârâţi, sau Tribunalul Galaţi, unde domiciliază alţi pârâţi.
A susţinut că, între aceste trei instanţe, potrivit regulilor de procedură civilă, reclamanta are facultatea imposibil de controlat de a alege instanţa competentă şi în cazul în care apelanta îşi alege competenţa, aceasta este la Tribunalul Tulcea.
Curtea constată că încheierea de şedinţă din 25.10.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi în cauză, cu privire la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei este legală şi temeinică.
În motivarea acestei încheieri, Tribunalul Galaţi – Secţia a II-a civilă a reţinut că, în raport de obiectul cauzei şi de dispoziţiile legale incidente – competenţa generală, materială, teritorială şi funcţională de soluţionare aparţine acestei instanţe – aspecte deopotrivă reţinute de Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a civilă prin hotărârea de declinare a competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Galaţi.
Pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei trebuie stabilită natura juridică a acesteia – respectiv litigiu cu profesionişti sau de dreptul muncii.
În raport de motivele invocate în acţiune de către reclamantă – respectiv fapta ilicită a pârâţilor persoane fizice constând în dezorganizarea/eliminarea de pe piaţă a reclamantei având în vedere modul intempestiv în care au fost depuse demisiile, lipsa unei motivări temeinice a acestora şi modalitatea de transmitere, angajarea acestora în cadrul pârâtei şi concentrarea acestora într-un singur loc – Curtea constată că reclamanta a sesizat instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe invocarea săvârşirii de către pârâţi a unor fapte de concurenţă neloială, şi nu cu o acţiune în răspundere contractuală de dreptul muncii, în acest sens invocând disp. art. 1 ind. 1, 2, 3 şi 7 din Legea nr. 11/1991 şi art. 1357 şi următoarele Cod civil, solicitând astfel antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi nu angajarea răspunderii contractuale, conform art. 254 Codul Muncii, respectiv nerespectarea unor obligaţii asumate prin contractele individuale de muncă.
De altfel, şi motivarea cererii este contrară ideii unui litigiu de muncă, în cauză invocându-se existenţa unor aşa-zise acte de concurenţă neloială, acţiuni distincte de raportul de muncă.
Totodată, Curtea reţine că, pârâţii - persoane fizice, nu au avut impusă prin contractul de muncă încheiat cu reclamanta o clauză de neconcurenţă, astfel încât, în cazul nerespectării acesteia, să poată fi antrenată răspunderea contractuală conform art. 24 Codul muncii.
Astfel, natura formei de răspundere civilă a acestora este una delictuală, de tip special, conform Legii nr. 11/1991, fiind exclusă antrenarea răspunderii conform Codului muncii.
Cum disp. Legii nr. 11/1991 acestea se completează cu dispoziţiile Codului civil şi Codului de procedură civilă, acţiunea se întemeiază pe disp. art. 7 din Legea nr. 11/1991 rap. la art. 1357 şi urm. Cod civil, urmând a fi dovedite caracterul ilicit al faptei în sine, prejudiciul suferit, vinovăţia fostului angajat şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Raportul dintre răspunderea civilă delictuală şi cea contractuală este cel de la general la special, în sensul că răspunderea delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile; de aceea, dacă într-o situaţie dată nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, în măsura în care s-a produs un fapt ilicit culpabil, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului.
În ceea ce priveşte fapta de concurenţă neloială presupus a fi săvârşită de pârâta ... – aceasta în mod evident atrage competenţa funcţională în primă instanţă a secţiei a II-a civilă a tribunalului – fiind un litigiu cu profesionişti, conform art. 3 Cod civil.
În ce priveşte competenţa teritorială, prin chemarea în judecată a pârâtei ... ca şi subiect al unui act de concurenţă neloială, în raport de disp. art. 7 din Legea nr. 11/1991, în conformitate cu care acţiunile izvorând dintr-un act de concurenţă neloială sunt de competenţa tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul pârâtului sau inculpatului – aceasta aparţine Tribunalului Galaţi, cum corect a reţinut această instanţă prin încheierea de şedinţă apelată.
Faţă de această situaţie, susţinerile apelantei în sensul că instanţa de fond nu a motivat încheierea cu privire la competenţa teritorială sunt neîntemeiate.
În raport de considerentele expuse, constatând ca fiind legală şi temeinică încheierea de şedinţă din 25.10.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi în cauză, apelul declarat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 282/20.12.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 1548/121/2017, acesta este nefondat.
În motivarea cererii de chemare în judecată, faptele de concurenţă neloială reclamate în privinţa celor 14 pârâţi persoane fizice au fost indicate de reclamantă astfel: la data de 03.09.2016 toţi salariaţii reclamantei angajaţi cu contract individual de muncă pe postul de pilot maritim, sectorul de Dunăre cuprins între rada Sulina şi km. 175 şi-au depus demisia intempestiv prin fax, anunţând angajatorul despre voinţa pârâţilor de a înceta raporturile de muncă din iniţiativa angajatului, demisiile nu au avut o motivare temeinică, s-au angajat toţi în aceeaşi zi la pârâta ..., ceea ce denotă o organizare vicleană pentru a determina dezorganizarea firmei reclamantei concomitent cu creşterea veniturilor pârâtei şi pierderea suportată de reclamantă; de asemenea, din înscrisurile depuse reiese că pârâţii aveau acces la secretele comerciale ale firmei, iar ulterior demisiei acestora, au utilizat informaţiile la care au avut acces în scopul dezorganizării reclamantei.
În privinţa pârâtei ..., s-a arătat că aceasta a captat dolosiv angajaţii – pârâţi, de conivenţă cu aceştia, a determinat destabilizarea reclamantei pentru a asigura eliminarea acesteia de pe piaţa relevantă, practica de concentrare a salariaţilor reclamantei la pârâta ... fiind un atentat la activitatea curentă a reclamantei, un comportament anormal, necinstit, prin care se obţine un avantaj material substanţial în patrimoniul pârâtei ..., imposibil de obţinut în alte condiţii.
S-a arătat că actele şi faptele pârâţilor sunt contrare uzanţelor cinstite în activitatea profesională – comercială, sunt contrare principiului general al bunei credinţe în desfăşurarea activităţilor profesionale-comerciale, fiind de natură să lezeze drepturile şi interesele legitime ale reclamantei prin dezorganizarea produsă, aducerea în situaţia de a nu mai putea presta obligaţiile contractuale asumate cu ..., potrivit contractului încheiat cu această instituţie.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că între reclamantă şi pârâţii persoane fizice au existat neînţelegeri legate de condiţiile de muncă şi cazare, de acordare a cheltuielilor de transport şi a zilelor de concediu de odihnă începând cu luna ianuarie 2016, în acest sens fiind depusă solicitarea acestora către reclamantă (vol. I dosar Tribunal Constanţa).
Pârâţii nu şi-au dat demisia toţi în aceeaşi zi, ... şi ... încetând activitatea la reclamantă la 07.09.2016, depunând cererile de demisie la 23.08.2016 şi ceilalţi depunându-le la 03.09.2016, încetând activitatea la 18.09.2016- toate demisiile fiind cu preaviz (înscrisuri – vol.II dosar Tribunal Constanţa, listă pârâtă ... iulie-octombrie 2016 – vol. I dosar Tribunal Galaţi).
Mai mult, odată cu pârâţii din cauză, au mai demisionat încă doi piloţi angajaţi ai reclamantei – ... şi ... (vol. III dosar Tribunal Galaţi).
Astfel, lui ... îi încetează contractul de muncă la 01.10.2016 (în perioada 21-26.09.2016 fiind în concediu de odihnă), lui ... la 18.09.2016, acesta din urmă fiind reangajat la 18.09.2016 (vol.I dosar Tribunalul Galati), iar lui ... la 18.09.2016.
În susţinerea celor afirmate în răspunsul la interogatoriu, pârâţii au depus la dosarul cauzei, adresa nr. 1151/11.10.2016 răspuns ITM ... referitor la sesizarea formulată (19.05.2016), planşe foto cu apartamentul unde li se asigura cazarea în Sulina, situaţia curselor efectuate în 23-25 iunie 2015 port Constanţa, raport manevre şi voiaje pilot ... (2015-2016) pe Dunărea Maritimă şi mesaje SMS între acesta şi ... (vol. I dosar Tribunal Galaţi).
În răspunsurile la interogatoriu pârâţii au arătat că şi-au dat demisia datorită neînţelegerilor cu conducerea reclamantei referitoare la asigurarea condiţiilor de cazare şi salariu, nu şi-au dat demisia în bloc, nu au fost contactaţi de pârâta ..., s-au angajat la această firmă pentru că era singura opţiune iar o parte au revenit la reclamantă pentru că aceasta le-a mărit salariile.
... a arătat că după ce a demisionat de la reclamantă nu s-a mai dus la muncă nicio zi, o perioadă lungă de timp nu a lucrat şi ulterior, la insistenţele reclamantei s-a angajat din nou la aceasta.
... a arătat că s-a angajat la societatea pârâtă, deşi salariul era mai mic, aceeaşi afirmaţie fiind susţinută şi de ... (vol. III dosar Tribunalul Galaţi), ... arătând, asemenea pârâtului ..., că nu a desfăşurat activitate la societatea pârâtă.
... a arătat în răspunsurile la interogatoriu că reclamanta le-a promis piloţilor care au demisionat condiţii mai bune de muncă şi faptul că se renunţă la acţiunea în justiţie, astfel cum s-a întâmplat cu ... şi ... (vol.III dosar Tribunalul Galaţi) – această susţinere coroborându-se cu înscrisul aflat la vol.III dosar Trib.Galaţi, cu declaraţia martorului ..., audiat în apel (răspunsuri la interogatoriu – vol.III, vol.IV - dosar Trib. Galaţi, declaraţie martor (dosar apel) şi cu cererile de demisie ale unora dintre pârâţi formulate în 15.12.2016, respectiv 16.12.2016 de la pârâta ..., fără preaviz (vol.I dosar Trib. Constanţa).
Din coroborarea probelor mai sus arătate, administrate în cauză, rezultă că între pârâţii persoane fizice şi reclamantă au existat neînţelegeri încă de la începutul anului 2016 referitor la condiţiile de muncă şi de cazare, la acordarea concediului de odihnă şi la nivelul salariilor ce au avut ca şi consecinţă iniţiativa fiecăruia dintre aceştia de a demisiona, cu respectarea dispoziţiilor legale în ce priveşte preavizul, de la societatea reclamantă.
Aceştia nu au demisionat toţi în aceeaşi zi, astfel cum susţine reclamanta, iar angajarea ulterioară la societatea pârâtă a fost singura posibilitate, având în vedere că în zona Galaţi - Sulina îşi desfăşoară activitatea doar două societăţi comerciale – reclamanta şi societatea pârâtă – pentru activităţi de deplasare a navelor între rada Sulina şi km.175, adică zona Tulcea-Galaţi şi Brăila.
Din interogatoriul pârâţilor coroborat cu declaraţia martorului ... rezultă că pârâţii, fiind detaşaţi la Sulina, au transmis cererile de demisie prin unul dintre colegi, care le-a transmis prin fax la sediul reclamantei, astfel cele 12 cereri au ajuns la reclamantă în aceeaşi zi.
Faţă de situaţia prezentată, Curtea reţine – astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond – că, în fapt, ceea ce a condus la demisionarea pârâţilor nu au fost eventuale manopere dolosive din partea societăţii pârâte de a pleca de la reclamantă, ci tocmai atitudinea conducerii care nu a ajuns la o înţelegere cu aceştia referitor la revendicările formulate încă din ianuarie 2016.
Dovadă în acest sens este şi faptul că ulterior, la numai câteva luni, parte dintre aceştia au revenit la societatea reclamantă.
Mai mult, deşi în aceeaşi situaţie cu pârâţii de faţă au mai fost doi piloţi, pentru aceştia reclamanta nu a înţeles să formuleze acţiune în instanţă, unul dintre aceştia reangajându-se la numai o lună de la demisie.
Curtea reţine că instanţa de fond, în considerentele sentinţei civile apelate, a analizat cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii persoane fizice din perspectiva răspunderii civile contractuale, reţinând în mod greşit că răspunderea civilă delictuală a acestora nu poate fi atrasă conform Legii nr. 11/1991 şi art. 101 şi 102 din TFUE, întrucât se referă la fapte şi împrejurări desfăşurate de întreprinderi.
Aşa cum s-a reţinut în încheierea de şedinţă din 25.10.2017, dar şi în considerentele prezentei decizii referitor la competenţa de soluţionare a cauzei, Curtea constată că natura formei de răspundere civilă ce ar putea fi atrasă pârâţilor persoane fizice este una delictuală, de tip special, conform Legii nr. 11/1991.
Din această perspectivă, pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâţilor persoane fizice, pe lângă condiţiile impuse de dispoziţiile legii speciale, trebuie întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 1357 şi următ. Cod civil, respectiv faptă, prejudiciu cert, vinovăţie, legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Astfel, din probele administrate în cauză nu rezultă că prin demisiile date şi angajarea la societatea reclamantă aceştia au acţionat în mod organizat pentru dezorganizarea firmei reclamantei şi crearea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia.
Contrar celor susţinute de reclamantă, din probele administrate rezultă că pârâţii nu şi-au dat demisia fără motive întemeiate şi intempestiv, motivele fiind cele mai sus precizate, demisiile fiind date cu respectarea termenului de preaviz, faptul că parte din aceştia s-au angajat la societatea pârâtă neputând conduce la o altă concluzie, în contextul mai sus arătat, în care aceasta era singura opţiune.
În ceea ce priveşte accesul la secretele comerciale ale firmei şi utilizarea acestora ulterior demisiei pentru a dezorganiza reclamanta, Curtea reţine că reclamanta nu a indicat în concret la ce fel de secrete comerciale ar fi avut acces pârâţii.
Potrivit art. 1 ind. 1 lit. b din Legea nr. 11/1991 secretul comercial semnifică – informațiile care îndeplinesc următoarele cerinţe: 1. sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau uşor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informaţii în cauză; 2. au valoare comercială prin faptul că sunt secrete; 3. au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanţele date, luate de către persoana care deţine în mod legal controlul asupra informaţiilor respective, pentru a fi păstrate secrete.
Din motivele invocate în acţiune de către reclamantă, nu rezultă aspecte ce ar determina incidenţa dispoziţiilor legale enunţate.
Susţinerile reclamantei în apel în sensul că pârâta ... a utilizat informaţii secrete – cum ar fi datele de contact ale piloţilor - personal cheie – invocându-se în acest sens prevederile art. 2 din Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului şi a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecţia know-how-ului, sunt neîntemeiate, din probele administrate nerezultând captarea piloţilor de către societatea pârâtă prin accesarea datelor personale ale pârâţilor persoane fizice.
Aspectul că pârâţii, pentru a putea presta activitatea şi a aduce venituri angajatorului, trebuie să urmeze pregătire profesională specializată, costurile de formare fiind suportate de angajator, nu a fost contestat în cauză, însă acest aspect nu poate conduce la concluzia că prin demisiile date de pârâţi în condiţiile anterior precizate, aceştia ar fi urmărit destabilizarea societăţii reclamante.
Faţă de situaţia prezentată, Curtea constată că nu pot fi reţinute în sarcina pârâţilor faptele reclamate, astfel încât nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală specială.
În privinţa pârâtei ..., reclamanta a susţinut că aceasta a urmărit captarea angajaţilor săi prin manopere dolosive, urmată de angajarea acestora după ce şi-au dat demisia.
Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, din probele administrate în cauză nu rezultă că vreun angajat al societăţii pârâte, direct sau indirect, a realizat manopere viclene de atragere a personalului societăţii reclamante, nici că a denigrat societatea ori a urmărit desfiinţarea sau perturbarea gravă a activităţii acesteia.
Audiat la cererea apelantei reclamante, în apel, martorul ..., angajat al reclamantei din 14.03.2009 – fiul acestuia fiind acţionar în cadrul societăţii reclamante – în legătură cu demisia pârâţilor, a arătat că numiţii ... şi ... i-au spus că pârâţii din prezenta cauză au fost contactaţi ... pentru a-şi depune demisiile şi pentru a fi angajaţi la ...; i-au spus, de asemenea, că aceeaşi propunere le-a fost făcută şi celor doi, însă au refuzat-o.
Martorul a mai declarat că, din ceea ce ştie de la cei doi, discuţiile au fost în sensul de a fi eliminaţi din acest contract cu ... cei de la ... şi să lucreze numai ..., având în vedere că plecând în bloc reclamanta nu mai îndeplinea condiţiile şi contractul ar fi fost reziliat de drept.
În privinţa revendicărilor pârâţilor, a arătat că au existat nemulţumiri privind concediul pe perioada verii, când solicitau mai mulţi deodată să efectueze concediul, lucru ce nu era posibil pentru că programul de lucru stabilit de ... consta în 15 zile de lucru urmate de 15 zile libere; de asemenea, în legătură cu condiţiile de cazare, a arătat că pârâţii aveau pus la dispoziţie un apartament, situat la etajul 4, martorul necunoscând condiţiile de locuit din acest apartament şi că, la cererea pârâţilor, a fost schimbat cu un apartament situat mai în centrul oraşului ..., de închirierea acestuia ocupându-se societatea prin intermediul lui ...
Martorul a mai declarat că ... i-a contactat pe ... şi ... în mod direct, personal, prin intermediul lui ..., însă nu ştie cum au fost contactaţi pârâţii şi nu cunoaşte modalitatea în care li s-a propus angajarea la ... sau dacă au existat condiţionalităţi în acest sens (declaraţie martor dosar apel).
Astfel, din declaraţia martorului ..., propus de apelantă, dată în apel, rezultă că acesta nu a luat cunoştinţă direct de propunerea făcută de ... numiţilor ... şi ..., ci ar fi aflat de la aceştia că li s-a făcut o propunere de angajare, însă aceştia au refuzat.
În ceea ce priveşte pe pârâţii din prezenta cauză, a arătat că nu cunoaşte cum au fost contactaţi şi nici modalitatea în care li s-a propus angajarea la ... sau dacă au existat condiţionalităţi în acest sens.
Aspectul că prin demisiile date de pârâţi şi angajarea acestora la ..., această societate a urmărit eliminarea de pe piaţă a societăţii reclamante nu este susţinut de probele dosarului.
Prin adresa din 21.09.2016, ... a comunicat ... că din motive obiective – conflicte de muncă- independent şi obiectiv de voinţa socială a întreprinderii, va asigura minim 30% din activitate, pentru o perioadă provizorie, până la remedierea conflictului, conform art. 6.2.14 din Contractul nr. 68/29.06.2012, solicitând ca ... să considere aplicabile prevederile art. 6.2.14 privind cererea de efectuare a prestaţiei de către beneficiar – ... – urmând ca apoi contravaloarea acestei prestaţii să fie scăzută din suma datorată de către beneficiar (adresă vol.I dosar Tribunal Constanţa).
Astfel, reclamanta a asigurat pe perioada în discuţie doar 30% din activitate conform clauzelor din contractul încheiat cu ..., modalitatea de plată pentru această perioadă rezultând din adresa comunicată de ... reclamantei şi pârâtei (vol.I dosar Tribunal Constanţa), neputând fi pusă în discuţie în acest context eliminarea de pe piaţă.
Adresa din 17.10.2016 comunicată de ... către ... constituie o sesizare a acesteia referitoare la adoptarea unui regim nediscriminatoriu faţă de cele două societăţi – singurele de altfel - care prestau astfel de activităţi pe sectorul de Sulina în discuţie - dovadă fiind şi răspunsul ..., în acest sens, indicându-se clauzele contractuale existente în contractele încheiate cu ambele societăţi (adrese vol. III dosar Tribunal Galaţi).
Faţă de situaţia prezentată, Curtea reţine că din probele administrate în cauză, atât la instanţa de fond cât şi în apel, respectiv înscrisuri (depuse de părţi sau comunicate la cererea acestora de ...), interogatoriile pârâţilor, declaraţiile martorilor ... şi ... – nu au fost dovedite faptele imputate pârâtei ... prin cererea de chemare în judecată, nefiind astfel îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale invocate – atât cele din legislaţia naţională (Codul civil şi Legea nr.11/1991), cât şi cele din dreptul Uniunii Europene (TFUE, Directiva UE 2016/943 a Parlamentului şi Consiliului din 8.06.2016).
Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, societatea pârâtă nu a desfăşurat o practică de concurenţă neloială prin angajarea a 14 piloţi (în fapt 13) dintre foştii angajaţi ai societăţii reclamante, cât timp nu s-a putut dovedi că a angajat un număr atât de mare dintre cei 50 de piloţi atestaţi, încât să se poată aprecia că prin această angajare pârâta a contribuit la înlăturarea de pe piaţă a societăţii reclamante.
Totodată, astfel cum s-a arătat anterior, la doar câteva luni de la demisiile din septembrie 2016, o parte din pârâţi au revenit la reclamantă, urmare ofertelor făcute privind salarizarea şi condiţiile de muncă (decembrie 2016).
În raport de considerentele expuse, constatând ca fiind legală şi temeinică sentinţa civilă apelată, apelul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă, reclamanta urmează a fi obligată la plata a câte 1000 lei către fiecare dintre pârâţii ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ... şi ..., cu titlu de cheltuieli de judecată – reprezentând onorariul pentru apărătorul ales (chitanţe dosar apel).
În ceea ce priveşte solicitarea apelantei reclamante de a se respinge cererea pârâţilor menţionaţi de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta nu va putea fi admisă, dovada cheltuielilor fiind făcută de aceştia conform art. 452 Cod de procedură civilă în ref. la art. 482 Cod de procedură civilă, respectiv la data închiderii dezbaterilor în apel.
Curtea de Apel Oradea
CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Recurs. Anulare decizie de angajare a raspunderii solidare emisa de A.J.F.P.
Tribunalul Prahova
Prescripţia dreptului material la acţiune
Tribunalul Arad
Acţiune în răspundere delictuală
Judecătoria Sectorul 1 București
ACŢIUNE CIVILĂ ALĂTURATĂ CELEI PENALE. DREPTUL PĂRŢII CIVILE DE A OPTA PENTRU RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ.- art. 14, 346 c.p.p.
Curtea de Apel Timișoara
Răspunderea pentru ruina edificiului. Condiții. Rolul activ al instanței. Limite