Derularea în paralel a două proceduri pentru stabilirea obligaţiilor fiscale

Derularea în paralel a două proceduri pentru stabilirea obligaţiilor fiscale.

Cuprins pe materii: Cod procedură fiscală

Legislaţie relevantă:  Legea nr. 205/2015, Cauza Lungu şi alţii contra României, Decizia C.J.U.E. Fransson

Rezumat: Nu pot fi derulate în paralel două proceduri fiscal şi penal pentru aceeaşi faptă, întrucât se încalcă principiul securităţii juridice, conform celor reţinute în Cauza Lungu, şi a principiului „ne bis in idem”, conform celor reţinute în Decizia C.J.U.E. Fransson.

Decizia nr. 859/26.09.2019 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 15.03.2016, sub nr.1189/121/2016, reclamanta  … a chemat în judecată pe pârâta ANAF - DGRFP ..., Serviciul de Soluţionare Contestaţii, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei de soluționare nr. …/07.12.2015 emisă de către D.G.R.F.P. ... şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-GL-…/09.08.2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 09.08.2012 înregistrat la ANAF-DGRFP ... - Activitatea de inspecţie fiscală sub nr …./F-GL 462/09.08.2012, cu consecința exonerării de la plata întregii sume contestate de 199.911 lei, reprezentând: 45.465 lei impozit pe profit, 15.279 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 87.345 lei TVA, 31.900 lei dobânzi aferente TVA de plată, 13.102 lei penalităţi de întârziere aferente TVA, precum şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în temeiul actelor contestate, împreună cu toate accesoriile. A solicitat şi cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, a arătat că:

Prin Decizia de impunere şi Raportul de inspecţie fiscală încheiate în urma inspecției fiscale desfășurate în perioada 07.06.2012-08.08.2012 au fost stabilite în sarcina sa obligaţii suplimentare de plată reprezentând 88.244 lei cu titlu de TVA stabilit suplimentar, 32.527 lei cu titlu de majorări de întârziere TVA, 13237 lei cu titlu de penalități de întârziere TVA, 46.199 lei cu titlu de impozit pe profit, 16.016 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente impozitului pe profit şi 6.930 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente impozitului pe profit;

Contestă integral Decizia de impunere nr. F-GL .../09.08.2012, iar din Raportul de inspecţie fiscală doar sumele stabilite cu titlu de TVA nedeductibil, accesoriile calculate asupra acestora cu privire la relațiile comerciale desfășurate cu … SRL, … SRL, … SRL şi …, precum şi sumele stabilite cu titlu de impozit pe profit şi accesoriile acestuia aferentă acelorași relaţii comerciale, deoarece constatările organului de inspecţie fiscală sunt lipsite de obiectivitate şi nu respectă prevederile legale naționale şi ale UE;

A formulat contestație administrativă, prin care a solicitat anularea Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecție fiscală în ceea ce privește TVA şi impozitul pe profit, contestaţie a cărei soluționare a fost iniţial suspendată, deoarece în legătură cu tranzacțiile comerciale erau în lucru dosarele  penale nr.187/P/2011 şi nr.667/P/2011;

Prin decizia de soluționare a contestației, a fost respinsă contestația ca nefondată, soluţie pe care o consideră a fi nelegală şi netemeinică, organul de inspecţie interpretând în mod abuziv dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 571/2003 şi stabilind în mod nelegal faptul că nu se poate lua în considerare înregistrarea în contabilitate a facturilor emise de cele patru societăţi comerciale anterior menționate, cu motivația că aceste facturi nu au la bază operațiuni reale;

La momentul derulării operațiunilor comerciale cu cele 4 societăți, acestea din urmă erau în funcțiune, nu figurau ca fiind inactive pe site-ul ANAF, nu erau în insolvență, iar contractele comerciale au avut la bază contracte de livrare bunuri şi/sau servicii, pentru care s-au emis facturi fiscale în conformitate cu dispozițiile legale, bunurile şi serviciile aferente fiind înregistrate în mod legal şi corespunzător în evidențele sale fiscale, având la bază documente justificative, respectiv avize de însoţire a mărfurilor, certificat de urbanism etc.;

Starea de fapt fiscală este, astfel, cu totul alta decât cea reținută în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală contestat, susţinerile sale fiind probate cu toate documentele justificative prevăzute de legislaţia internă şi comunitară şi fiind, mai mult, supervizate şi confirmate de organele de cercetare penală în cele două rechizitorii emise în dosarele penale anterior menţionate, rechizitorii care nu au fost contestate de către pârâtă sub aspectul soluționării laturii penale şi a celei civile în ceea ce priveşte societatea şi administratorii acesteia, organul de inspecţie fiscală bazându-și constatările pe vinovăția altor persoane, respectiv pe constatarea faptului că  societățile din amonte nu au ținut o evidență legală şi nu au achitat contribuțiile la bugetul de stat, fără, însă, să existe vreo culpă sau o relaţie de cauzalitate în ceea ce priveşte conivența cu care societatea reclamantă ar fi concurat la prejudiciul adus bugetului de stat de către cele 4 societăţi;

Organul de inspecţie fiscală a realizat constatări contrare dispozițiilor legale din dreptul național şi comunitar, procedând la o recalificare a tranzacțiilor desfășurate cu cele 4  societăți prin considerarea acestora ca fiind tranzacții fictive, fără a efectua, însă, o analiză obiectivă în conformitate cu dispozițiile Directivei 2006/112/CE privind TVA şi cu hotărârile CJUE în materie, în sensul că reclamanta nu a cunoscut şi nici nu putea să cunoască că furnizorii săi ar fi fost implicați într-o operațiune de fraudă cu privire la TVA;

Astfel, societățile incriminate erau firme active din punct de vedere fiscal şi cu un cod de TVA valabil, facturile emise de acestea fiind documente justificative, elementele identificate ca fiind lipsă a acestora nefiind condiții necesare şi obligatorii pentru exercitarea dreptului de deducere, există documente care dovedesc realitatea tranzacțiilor efectuate cu cel 4 societăți, facturile au fost achitate integral, inclusiv TVA-ul aferent, achizițiile au fost înregistrate în contabilitate şi au fost destinate unor operațiuni ulterioare impozabile, producătoare de venituri;

Astfel cum rezultă din jurisprudența CJUE (decizia 354/2003 - Cauza Optigen) şi din cea a ÎCCJ (decizia nr.7405/22.11.2013 şi nr.7217/12.11.2003) adoptarea de către organele fiscale a unor soluţii excesiv de formaliste şi în contrast cu jurisprudența obligatorie a CEJ pentru statele membre duce la încălcarea principiului neutralității fiscale şi a evitării dublei impuneri în materie de TVA;

Refuzul organului fiscal de acorda dreptul de deducere al TVA se bazează exclusiv pe analiza comportamentului fiscal al furnizorilor, iar nu pe comportamentul fiscal al reclamantei, care a înregistrat în contabilitate operațiunile şi a declarat aceste operațiuni, precum şi sarcinile fiscale rezultate din valorificarea mărfurilor/bunurilor/serviciilor achiziționate.

În drept, a invocat dispoziţiile art.8 alin.1 coroborat cu art.11 lit. a şi art.18 din Legea nr. 554/2004, art. 218 Cod proc. fiscală.

În susţinerea cererii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi proba cu expertiză fiscală.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta DGRFP ..., prin Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii ..., a solicitat respingerea cererii, arătând că:

Deşi în preambulul cererii de chemare în judecată reclamanta a solicitat admiterea contestației cu consecința exonerării de la plata sumei de 199.911 lei, în continuarea cererii face precizarea că înţelege să conteste integral decizia de impunere, decizie prin care au fost stabilite obligaţii fiscale în sarcina acesteia de 203.153 lei;

Decizia de impunere nr. F-GL …/09.08.2012 a fost emisă motivat de faptul că în perioada verificată, 01.01.2007-31.11.2011, reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de bunuri şi servicii de la societățile …, …, … şi …, societăți care, astfel cum rezultă din constatările inspectorilor fiscali, coroborate cu cele reținute de comisarii Gărzii Financiare în procesul-verbal nr…./07.09.2012, nu au funcționat la sediul declarat, s-au sustras verificărilor, n-au avut angajați, nu dețineau documente de proveniență a mărfurilor facturate către clienţi şi nu deţineau mijloace de transport cu care să efectueze transportul mărfurilor;

Tranzacţiile în discuţie au făcut obiectul cercetării penale în dosarul nr. 667/P/2011, cercetări în cursul cărora administratorul reclamantei, …, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei şi a achitat prejudiciul produs bugetului de stat, recunoaștere în urma căreia s-a dat eficienţă dispoziţiilor art.10 din Legea nr.241/2015 în forma în vigoare, anterior datei de 01.02.2014, dispunându-se clasarea cauzei, motivat de existența cauzei de impunitate, rechizitoriul prin care  s-a luat act de achitarea prejudiciului intrând în circuitul juridic;

Ulterior finalizării lucrării penale în ceea ce privește pe administratorul reclamantei, aceasta din urmă, prin administratorul respectiv, a adoptat o atitudine diametral opusă celei din cursul urmăririi penale, deşi, astfel cum rezultă din  pag.24 din rechizitoriu, în cursul urmăririi penale administratorul, împreună cu alţi suspecţi, a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prin înregistrarea în contabilitatea societăților pe care le administrau a unor facturi întocmite în fals în numele societăţilor comerciale reprezentate de inculpaţii …. şi ….., societăţi create cu scopul de a pune la dispoziţia altor administratori de societăţi comerciale plătitoare de TVA de facturi fiscale şi alte documente justificative, în scopul deducerii nelegale de TVA şi a diminuării bazei de impunere, astfel cum reiese din cele reţinute la pag. 7 din rechizitoriu;

Realitatea scoasă în evidenţă de inspecţia fiscală este în sensul că livrările de bunuri şi prestările de servicii facturate nu puteau fi realizate de furnizorii anterior menţionaţi în mod obiectiv, aceştia neavând salariați cu care să presteze lucrările facturate şi nefăcând dovada achiziţionării bunurilor pe care le-ar fi livrat reclamantei;

Deţinerea unei facturi fiscale este o condiție necesară, dar nu şi suficientă pentru a beneficia de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată, întrucât legalitatea exercitării dreptului de deducere are două aspecte, respectiv cel de fond, care priveşte realitatea operaţiunilor consemnate în documente şi cel de formă, care priveşte modul de completare a documentelor, administratorul societăților emitente ale facturilor descriind modalitatea de preluare a acestora, precum şi caracterul nereal al operațiunilor care rezultă din facturi.

În susţinere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar documentația care a stat la baza actului administrativ contestat.

Prin precizările depuse pentru termenul din data de 25.11.2016, reclamanta a  solicitat anularea parţială a Deciziei de soluţionare nr…./07.12.2015 şi în rejudecare admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată  stabilite de inspecţia fiscală nr.F-GL …/09.08.2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 09.08.2012, înregistrată sub nr…./F-GL …/09.08.2012, cu dispunerea exonerării de la plata sumei contestate de 199.911 lei  şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în temeiul Deciziei şi a RIF-ului contestat, precum şi a tuturor accesoriilor, cu cheltuieli de judecată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, precum şi cea cu expertiză tehnică fiscală.

Prin sentința civilă nr. 196/25.03.2019, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 1189/121/2016 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta …, în contradictoriu cu pârâta ANAF - DGRFP ..., Serviciul Soluţionare Contestaţii.

S-a dispus anularea parţială a Deciziei de soluţionare nr…./07.12.2015, în sensul admiterii în parte a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată  stabilite de inspecţia fiscală nr. F-GL …/09.08.2012,  în ceea ce priveşte suma de 67.548  lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 7.670 lei, TVA în sumă de 30.602 lei, accesorii impozit pe profit în sumă de 5.435 lei şi accesorii TVA în sumă de 23.841 lei, cu consecinţa  exonerării reclamantei de la plata acestei sume stabilite prin Decizia de impunere nr.F-GL …/09.08.2012.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în temeiul Deciziei şi a RIF-ului contestat, precum şi a tuturor accesoriilor calculate la acestea, ca nefondat.

În temeiul art.453 alin.2 Cod proc. civilă, a fost  obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1309 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expertiză şi taxă judiciară de timbru).

Instanța de fond a reținut că ”prin decizia de impunere nr. F-GL …/09.08.2012 organul de inspecție fiscală a stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii fiscale în cuantum de 203.153 lei reprezentând impozit profit şi taxă pe valoare adăugată, obligaţii fiscale principale, precum şi accesorii, sumă totală din care reclamanta contestă suma de 199.911 lei.

Suma de 199.911 lei reprezintă impozit pe profit şi TVA aferente cheltuielilor efectuate de către societatea reclamantă cu furnizorii …, …, … şi …, cheltuieli înregistrate în evidenţa contabilă în perioada verificată (01.01.2007-31.11.2011).

Prin Decizia nr…./07.12.2015 de soluţionare a contestației a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă pentru întreaga sumă contestată de 199.911 lei reprezentând: 45.465 lei impozit pe profit, 15.279 lei majorări de întârziere aferent impozitului pe profit stabilit suplimentar, 6.820 lei penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, 87.345 lei TVA, 31.900 lei dobânzi aferente TVA de plată şi 13.102 lei penalități de întârziere aferente TVA de plată.

S-a reţinut că nu se pot considera cheltuielile înregistrate ca fiind deductibile la calculul profitului impozabil şi nici nu se poate acorda dreptul de deducere a TVA doar pe baza unor tranzacții reflectate scriptic, în special atunci când din investigațiile efectuate nu rezultă realitatea efectuării tranzacțiilor în cauză.

Tribunalul reţine, în acest sens, că în relaţiile comerciale dintre societatea reclamantă şi …, … şi … tranzacţiile au fost fictive, astfel cum rezultă din Raportul de constatare inspectori antifraudă din 10.10.2014, prin care se stabilește un  prejudiciu (impozit pe profit şi TVA) de 91.553 lei ( 34.810 lei impozit pe profit şi 56.743 lei TVA), după scăderea din suma stabilită iniţial prin PV .../09.08.2012 a obligaţiilor generate de relaţiile comerciale cu … şi a înregistrărilor eronate, stornărilor sau cheltuielilor nedeductibile înregistrate în baza unor facturi fiscale privind achiziţia unor bunuri care nu erau necesare realizării de venituri, precum şi din declaraţia de suspect/inculpat a lui …, în care acesta recunoaște şi regretă  fapta de a înregistra în contabilitate operațiuni comerciale fictive, utilizând 14 facturi fiscale întocmite în fals, în numele celor trei societăți anterior menţionate, în scopul deducerii nelegale a TVA-ului şi diminuării bazei de impozitare, prejudiciul astfel creat fiind  achitat  conform OP 2081/05.12.2014 şi 209/19.02.2015.

Prin rechizitoriul din 27.07.2015 în dosarul 667/P/2011 s-a dispus clasarea cauzei faţă de administratorul societăţii reclamante pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată constând în înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor fictive reţinute de organul de inspecţie fiscală, clasare dispusă în temeiul cauzei de nepedepsire prevăzută la art.16 alin.1 lit. h) C.proc. pen., în forma de la acel moment, respectiv pentru că a acoperit prejudiciul cauzat bugetului de stat, prejudiciu care nu a depăşit 50.000 euro.

Raportul de expertiză fiscală efectuat în cauză de expert … a reţinut că în cazul celor 14 facturi fiscale emise de furnizorii …., …. şi …. sunt întrunite elementele prevăzute de lege ca fiind absolut necesare pentru ca TVA să fie deductibilă fiscal.

Iar potrivit unei jurisprudenţe consacrate a CJUE, dreptul de deducere prevăzut la art.17 şi următoarele din a şasea directivă este un principiu fundamental al sistemului comun de TVA, care, în principiu nu poate fi limitat şi care se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte (ex. Hotărârea Mahageben şi David, C-80/11 şi C-142/11, EU:C:2012:373).

În ceea ce priveşte condiţiile de fond necesare pentru naşterea dreptului de deducere, reiese din textul art.17 alin. 2 lit. a) din a şasea directivă că pentru a beneficia de acest drept, trebuie, pe de o parte, ca persoana interesată să fire o persoană impozabilă în sensul respectivei directive şi, pe de altă parte, ca bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica dreptul menţionat să fie utilizate în aval de către persoana impozabilă în scopul operaţiunilor taxabile ale acesteia şi ca în amonte aceste bunuri să fie livrate sau aceste servicii să fie prestate de o altă persoană impozabilă.

A stabilit CJUE că atunci când condițiile de fond şi de formă prevăzute de această directivă pentru nașterea şi exercitarea dreptului de deducere sunt întrunite, nu este compatibil cu regimul dreptului de deducere să se sancţioneze, prin refuzarea acestui drept, o persoană impozabilă care nu știa şi nu ar fi putut să ştie că operaţiunea în cauză era implicată într-o fraudă săvârşită de furnizor sa că o altă operaţiune care face parte din lanțul de livrare, anterioară sau posterioară celei realizate de persoana impozabilă menţionată, era afectată de o fraudă privind TVA (Hotărârea Optigen şi alţii, C-354/03, C-355/03 şi C-484/03, EU:C 2006:16), fiind în sarcina administrației fiscale care a constatat fraude sau neregularități comise de persoana care a emis factura să stabilească, în raport cu elemente obiective şi fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar ştia sa ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA.

Or, în cauză, în condițiile în care, în ceea ce priveşte furnizorii …, … şi …, realitatea operaţiunilor economice nu a fost demonstrată, existând suficiente verificări ale organelor de control care demonstrează fictivitatea acestora, cum ar fi, alături de cercetarea penală deja menţionată, Procesul-verbal nr…./07.09.2011 al Gărzii Financiare, în care se reţine că societăţile emitente ale facturilor nu aveau personal angajat, nu aveau mijloace de transport şi nici nu au beneficiat de prestatori de servicii şi furnizori de mărfuri eligibili, precum şi cele reţinute prin  procesele verbale de control, în mod corect s-a făcut aplicarea prevederilor art.11 alin.1 Cod fiscal, stabilindu-se că tranzacţiile facturate de furnizorii …, … şi … nu pot fi luate în considerare, fiind efectuate pentru obţinerea unui avantaj fiscal.

Nu pot fi reţinute, deci, susţinerile reclamantei conform cărora organul de control a procedat  la o recalificare a tranzacțiilor desfășurate cu aceste societăți prin considerarea acestora ca fiind tranzacții fictive fără a efectua o analiză obiectivă în conformitate cu dispozițiile Directivei 2006/112/CE privind TVA şi cu hotărârile CJUE în materie, în sensul că reclamanta nu a cunoscut şi nici nu putea să cunoască că furnizorii săi ar fi fost implicați într-o operațiune de fraudă cu privire la TVA.

Aşa fiind, este irelevant faptul că la momentul derulării operațiunilor comerciale cu cele 3 societăți, acestea din urmă erau în funcțiune, nu figurau ca fiind inactive pe site-ul ANAF şi nu erau în insolvență, câtă vreme facturile întocmite de acestea nu corespundeau unor operaţiuni reale.

În schimb, dacă în privinţa facturilor emise de …, … şi …. s-a dovedit că reclamanta ştia foarte bine faptul că acestea sunt fictive, acest fapt nu a fost dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă şi în cazul  facturilor emise de …, în cazul acestora neexistând o recunoaştere însoţită de acoperirea prejudiciului şi, mai mult, astfel cum rezultă şi din rechizitoriul din 21.02.2012, această societate a prestat servicii către societatea reclamantă în baza a două contracte, pentru care a emis cele 5 facturi fiscale în valoare de 191.665 lei, din care TVA în sumă de 30.602 lei.

Având în vedere cele anterior reţinute, Tribunalul urmează să admită în parte acţiunea, respectiv în ceea ce priveşte suma de 67.548  lei reprezentând impozit pe profit în sumă de 7.670 lei, TVA în sumă de 30.602 lei, accesorii impozit pe profit în sumă de 5.435 lei şi accesorii TVA în sumă de 23.841 lei, cu consecinţa  exonerării reclamantei de la plata acestei sume stabilite prin Decizia de impunere nr. F-GL …/09.08.2012, pct.2.1.2.

Faţă de această soluţie, se impune respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor achitate în temeiul Deciziei şi a RIF-ului contestat, precum şi a tuturor accesoriilor calculate la acestea, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. 2 C.proc.civ., va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1309 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expertiză şi taxă judiciară de timbru).

Împotriva sentinței civile nr. 196/25.03.2019, pronunțata de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 1189/121/2016a declarat recurs reclamanta … cu sediul în …, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate şi admiterea în totalitate a contestației formulate şi precizate.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței de judecata să dispună:

(i) Anularea Deciziei de soluționare nr. …/07.12.2015 emisă de către DGRFP ... ca fiind nelegal si, în rejudecare, să dispună admiterea contestației formulate de societate împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. F-GL-…/09.08.2012 si a Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 09.08.2012 înregistrată la ANAF-DGRFP ... (fosta DGFP ...) - Activitatea de Inspecție Fiscala sub nr …/F-GL …/09.08.2012 şi exonerarea de la plata întregii sume contestate de 199.911 lei reprezentând: 45465 lei impozit pe profit, 15279 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 6820 lei penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, 87345 lei taxa pe valoare adăugata, 31900 lei dobânzi aferente TVA de plata, 13.102 lei penalităţi de întârziere aferente TVA.

(ii) Obligarea paratei la restituirea către contestatoare a sumelor achitate in temeiul Deciziei si a RIF-ului contestat precum si a tuturor accesoriilor (dobânzi şi penalităţi de întârziere);

(iii) Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor.

În motivarea acțiunii a învederat instanței următoarele:

În perioada 07.06.201-08.08.2012, la … s-a desfășurat o inspecție fiscală cu privire la Impozitul pe profit si Taxa pe valoarea adăugată. Controlul a fost efectuat urmare adresei nr. …/07.09.2011 emisa de Garda Financiara Secția Județeană ..., ocazie cu care i-a fost înaintată inspecției fiscale si Procesul verbal nr. …/07.09.2011 încheiat de comisarii Gărzii Financiare la … prin care a fost estimat un prejudiciu in suma de 119.593 lei (impozit pe profit în suma de 32.249 lei si TVA în suma de 87.344 lei).

În urma acestei inspecții fiscale a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. F-GL-…/09.08.2012 şi Raportul de inspecție fiscala încheiat la data de 09.08.2012 înregistrat la ANAF - DGRFP ... (fosta DGFP ...) - Activitatea de Inspecție Fiscala sub nr. H449/F-GL …/09.08.2012.

Conform Deciziei de impunere și Raportului de Inspecție Fiscală, organul de inspecție fiscală a stabilit obligații suplimentare de plată în sarcina …, reprezentate de:

a. 88.244 lei cu titlu de TVA stabilit suplimentar;

b. 32.527 lei cu titlu de majorări de întârziere TVA;

c. 13.237 lei cu titlu de penalități de întârziere TVA;

d. 46.199 lei cu titlu de Impozit pe profit;

e. 16.016 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;

f. 6.930 lei cu titlu de penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit.

Faţă de cele constatate a formulat contestație arătând, în esență, că cele reținute de inspectorii fiscali în cadrul Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție, nu respectă dispozițiile legale.

Astfel, în cuprinsul contestației a arătat faptul că suma contestată de 199.911 lei, reprezentând 45.465 lei impozit pe profit, 15.279 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar, 6.820 lei penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, 87.345 lei TVA, 31.900 lei dobânzi aferente TVA de plata si 13.102 lei penalităţi de întârziere aferente TVA de plata stabilita prin Decizia nr. F-GL …/09.08.2012 a fost incorect stabilită de organul fiscal în raport de dispozițiile legale interne şi comunitare aplicabilă în speță.

A arătat că organul de inspecție a interpretat în mod abuziv dispozițiile art. 11 din Legea nr. 571/2003 şi a stabilit în mod nelegal că nu pot să ia în considerare înregistrarea în contabilitate a facturilor emise de patru societăți comerciale furnizoare de bunuri şi servicii către … SRL şi anume: ..., ..., ... şi …, cu motivația că aceste facturi nu au la baza operațiuni reale.

De asemenea, a arătat faptul că la momentul derulării acestor operațiuni comerciale cu cele patru societăți toate acestea erau în funcțiune, nu figurau ca fiind inactive pe site-ul ANAF, nu erau în insolvenţă, relațiile comerciale au avut la bază contracte de livrare bunuri şi/sau servicii şi pentru toate livrările s-au emis facturi fiscale în conformitate cu dispozițiile legale, bunurile şi serviciile aferente fiind înregistrate în mod legal şi corespunzător în evidenţele fiscale ale … având la bază documente justificative (avize de însoţire a mărfurilor, note de recepție, bonuri de consum, devize de lucrări, autorizație de construire, certificat de urbanism, etc).

Susținerile societății au fost probate cu toate documentele justificative prevăzute de legislația internă si comunitară şi, mai mult au fost supervizate şi confirmate de organele de cercetare penală în două rechizitorii emise în dosarul nr. 187/P/2011 şi 667/P/2011, rechizitorii care nu au fost contestate de către pârâtă sub aspectul soluționării laturii penale şi a celei civile în ceea ce privește … şi administratorii acesteia, … şi …, astfel că acestea au putere de lucru judecat cu privire la împrejurările de fapt şi de drept. Simpla împrejurare ca … a achitat o suma de bani către DGFP ... în cursul soluționării dosarului de urmărire penala nr. 667/P/2011 nu atrage automat concluzia că acesta se face „vinovat" de faptul că societățile cu care intră în relații comerciale nu au respectat dispozițiile fiscale în vigoare.

Este în mod evident că organul de inspecție fiscala şi-a bazat constatările faţă de … pe vinovăția altor persoane, respectiv pe constatările sale că cele 4 societăți din amonte nu au ţinut o evidenţă legală şi nu au achitat contribuțiile la bugetul de stat, în cauză nefiind îndeplinite, faţă de reprezentanţii legali ai contestatoarei, vreo culpă sau o relație de cauzalitate în ceea ce privește conivenţa cu care acesta a concurat la prejudiciul adus bugetului de către cele 4 societăți din amonte.

La momentul tranzacțiilor efectuate cu contestatoarea, toate societățile incriminate erau firme active din punct de vedere fiscal și cu un cod de TVA valabil, iar în lumina jurisprudenței CJUE (mai exact hotărârea din Cauza AXEL KITTEL, respectiv Decizia 439/2004), în condițiile în care furnizorul prezintă un cod valabil de TVA, societatea care achiziționează nu are alte modalități de a verifica comportamentul fiscal al furnizorului, prezumția de bună credință acordându-i pe deplin dreptul de deducere a taxei;

Referitor la achiziții, facturile întocmite de către cele 4 societăți au calitatea de document justificativ, conținând toate elementele necesare prevăzute de art. 155 din Codul fiscal, celelalte elemente identificate ca lipsă de către organul fiscal nefiind condiții legale necesare și obligatorii exercitării dreptului de deducere;

Documente de transport, avize de expediție, NIR-uri la locurile de intrare în gestiunea contestatoarei, există și dovedesc realitatea tranzacțiilor efectuate cu cele 4 societăți.

Referitor la plăți, contestatoarea a achitat în integralitate, inclusiv TVA-ul aferent, facturile emise de către cele 4 societăți, neputându-se atrage răspunderea ei pentru o eventuală fraudă din amonte la a treia sau a patra firmă;

… a înregistrat în contabilitate achizițiile de la cele 4 societăți, procedând inclusiv la declararea fiscală a acestora;

Achizițiile efectuate de către … de la cele 4 societăți au fost destinate unor operațiuni ulterioare impozabile, producătoare de venituri;

În faţa instanței de fond au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza fiscală, probe care au confirmat susținerile acesteia.

Sentința civila nr. 196/25.03.2019 pronunțată în dosarul nr. 1189/121/2016 al Tribunalului Galați este neîntemeiată prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. l punctele 6-8 din Codul de procedura civila.

Astfel, contrar probelor administrate, probe care au reliefat lipsa unei legături (o conivenţă) dintre … și cele 4 societăți, instanța de fond reia în cuprinsul motivării susținerile făcute de organul de inspecție fiscala din Raportul de inspecție Fiscală și anexele acestuia şi, nu în ultimul rând, susținerile anterioare ale Gărzii financiare cu privire numai la cele 4 societăți care nu şi-au înregistrat in evidentele fiscale operațiunile comerciale, nu au depus declarații, etc., având un comportament fiscal de societate de tip fantomă.

Faţă de susținerile acesteia din cadrul contestației formulate, instanța de fond nu face o analiza a acestora şi nu arată care sunt motivele de fapt şi de drept pentru care nu a fost de bună-credință în desfășurarea relațiilor comerciale cu societățile în cauză. Din această perspectivă instanța de fond nu a făcut o motivare proprie asupra susținerilor şi apărărilor ei, pronunțând o hotărâre nemotivată, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. l pct. 6-8 din Codul de procedură civilă.

Această concluzie se desprinde şi din faptul că instanța de fond a dat o interpretare contrară unor probe administrate în cauză, respectiv situației de fapt şi de drept reținute prin Rechizitoriile din dosarele nr,187/P/2011 si nr. 667/P/2011.

Contrar celor susținute prin hotărârea instanței de fond, din cuprinsul acestora nu s-a confirmat coniventa la frauda între reprezentanții reclamantei şi ai celor 4 societăți, ci a reieșit în mod neechivoc că nu a existat vreo înțelegere anterioară şi posterioară pe lanțul de tranzacționare cu privire la intenția de fraudă.

Nu în ultimul rând hotărârea recurată este neîntemeiată pentru următoarele considerente: deși proba cu expertiza fiscală a arătat indubitabil faptul că facturile emise în relațiile comerciale îndeplinesc cerințele legale pentru ca reclamanta să deducă TVA-ul aferenta acestora, instanța de fond reia aceeași susținere din cuprinsul raportului de inspecție fiscală şi din decizia de soluționare a contestației, precum şi din constatările Gărzii Financiare, fără însă să arate care sunt elementele de fapt şi de drept pentru care societatea nu ar fi acționat cu buna credința sau, în cel mai rău caz să dovedească faptul că știa de frauda.

Ba mai mult, a considerat în mod nelegal că nu are relevanţă dacă societățile erau active fiscal în perioada în care au avut relații cu reclamanta, ce este relevant este ca acestea nu şi-au înregistrat în evidenţele contabile facturile emise, fără să se dovedească faptul că subscrisa știa de acest fapt. Este evident că această recalificare a tranzacțiilor efectuate de către contestatoare cu societățile incriminate este una nelegală și care nu are la bază constatările obiective ale organului de inspecție fiscală care să dovedească că … ar fi putut ști sau chiar știa că în lanțul de operațiuni s-ar fi produs o fraudă cu privire la TVA şi implicit la diminuarea bazei impozabile sau a impozitului pe profit.

În drept şi-a întemeiat  recursul pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 si 8 Cod pr. civilă, ale Legii nr. 554/2004, precum şi pe dispozițiile Codului fiscal si de procedura fiscală aplicabile.

AJFP ..., în numele DGRFP ..., în temeiul art. 483 si următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă a  formulat  recurs  împotriva sentinței civile nr.196 din 25.03.2019, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr. 1189/121/2016, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, respectiv Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488, pct.6, 8 Cod Procedura Civilă), motiv ce conduce la casarea hotărârii astfel pronunțate şi a fost luată cu aprecierea eronată a probelor administrate în cauză.

Prima instanța a apreciat ca fiind întemeiată contestația formulata de reclamanta … şi a anulat în parte Decizia de impunere nr. F-GL …/11.04.2017, în ceea ce privește suma de 67.548 lei reprezentând impozit pe profit în suma de 7.670 lei, TVA în suma de 30.602 lei, accesorii impozit pe profit în suma de 5.435 lei şi accesorii TVA în suma de 23.841 lei.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a arătat că în ceea ce privește dreptul de deducere a TVA doar pe baza unor tranzacții reflectate scriptic şi în special atunci când din investigațiile efectuate nu rezultă realitatea efectuării tranzacțiilor este în sarcina administrației fiscale care a constatat fraude şi neregularităţi comise de persoana care a emis factura să stabilească că destinatarul știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă.

În acest context, instanța a reținut că „în relațiile comerciale dintre societatea reclamantă şi …, … şi …, tranzacțiile au fost fictive, astfel cum rezultă din raportul de constatare întocmit de inspectorii antifraudă din 10.10.2014 prin care s-a stabilit un prejudiciu de 91.553 lei după scăderea din suma stabilita inițial prin procesul-verbal nr ... din 09.08.2012 a obligațiilor generate de relațiile comerciale cu … şi a înregistrărilor eronate stornărilor sau cheltuielilor nedeductibile înregistrate în baza unor facturi fiscale privind achiziția unor bunuri care nu erau necesare realizării de venituri, precum si din declarația de suspect a lui … în care acesta recunoaște şi regretă fapta de a înregistra în contabilitate operațiuni comerciale fictive, utilizând 14 facturi fiscale întocmite în fals, în numele celor trei societăți anterior menționate, în scopul deducerii nelegale a TVA-lui şi diminuării bazei de impozitare, prejudiciul astfel creat fiind achitat conform OP 2081/05.12.2014 şi 209/19.02.2015”.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond, a reținut că doar în ceea ce privește furnizorii …, … şi … realitatea operațiunilor nu a fost demonstrată însă, acest fapt, nu a fost dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă şi în cazul facturilor emise de …, în cazul acestora neexistând o recunoaștere însoțită de acoperirea prejudiciului şi, mai mult, astfel cum rezultă şi din rechizitoriul din 21.02.2012, această societate a prestat servicii în baza a doua contracte pentru care a emis cele 5 facturi în valoare de 191.665 lei, din care TVA în suma de 30.602 lei.

Instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare reținând că nu exista nici o îndoială asupra realității operațiunilor avute cu societatea …, în condițiile în care, în rechizitoriu se face referire la 5 societăți participante în procesul evazionist, fiind vorba inclusiv de aceasta societate. De ex. în rechizitoriu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a reținut că, ”... după folosirea … în procesul evazionist, inculpatul … a cesionat aceasta societate către numitul …, persoana cu un nivel redus de educație şi cu o situație materială precară” (aceste aspect au fost stabilite cu ocazia soluționării dosarului penal nr.187/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați).

Prin urmare, retractarea sentinței recurate se impune cu atât mai mult, cu cât, trebuie avut în vedere atât caracterul contradictoriu al argumentelor reținute de instanța de fond, cât şi încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cauza însă, instanța de fond nu a analizat nici dacă operațiunile reclamantei îndeplinesc condițiile de fond și de formă impuse de legislația europeană. În primul rând, pentru a justifica dreptul de deducere, operațiunea invocată trebuia să fi fost efectuată, astfel cum aceasta rezulta din facturile enumerate de organul de inspecție fiscala în raportul de inspecție fiscală şi, în al doilea rând, facturile să cuprindă toate informațiile impuse de Directiva 2006/112.

Potrivit art. 178 din Directiva 2006/112/CE pentru exercitarea dreptului de deducere, o persoană impozabilă este necesar să îndeplinească următoarele condiții: în ceea ce privește livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, aceasta are obligația de a deține o factură emisă în conformitate cu titlul XI capitolul 3 secțiunile 3-6.

Or, în cauză, contrar concluziilor instanței de fond, reclamanta a înregistrat în mod nejustificat TVA deductibilă care provine din facturile emise de societăți care erau declarate inactive.

Instanța de fond nu a verificat nici înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nu a observat că facturile menționate nu au înscrise toate informațiile impuse de Directiva 2006/112.

Mai mult, potrivit articolului 167 din Directiva 2006/112 dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.

 Directivele emise la nivel comunitar nu se aplică direct, fiind transpuse în legislația națională a fiecărui stat membru. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2008 au intrat în vigoare prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2007 care a modificat Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și în care referirile la articolele din Directiva a 6-a (77/388/CEE) au fost înlocuite cu referiri la Directiva 112/2006.

Astfel, potrivit legislației române deducerea T.V.A. este condiționată de exigibilitatea taxei la furnizor. Exigibilitatea este definită de art. 134 alin. 2 Cod fiscal ca fiind data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei.

Aspectele prezentate nu conturează decât ideea că operațiunile au fost fictive ori au înscrise în fals seriile și numerele unice din aceste documente, Tribunalul Galați nu a observat faptul că facturile înregistrate în contabilitate de reclamantă nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 226 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, arătând, doar la modul general, ce ar trebui să conțină un înscris pentru a îndeplini condiția de document justificativ şi în baza căruia să poată fi menținut dreptul de deducere a persoanei impozabile.

Mai mult, din textul articolului 168 litera (a) din Directiva 2006/112 rezultă că pentru a beneficia de dreptul de deducere trebuie, pe de o parte, ca cel interesat să fie o persoană impozabilă în sensul acestei directive și, pe de altă parte, ca bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica acest drept să fie utilizate în aval de persoana impozabilă în scopul operațiunilor taxabile ale acesteia și ca, în amonte, aceste bunuri sau servicii să fie furnizate de o altă persoană impozabilă.

Aceste aspecte sunt prezentate detaliat atât în rechizitoriu, cât şi în actele întocmite de organele fiscale, astfel încât, raportat la argumentele aduse în adoptarea soluției de anulare, urmează să se constate că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu ignorarea cu desăvârşire a înscrisurilor şi a susținerilor noastre prezentate prin intermediul întâmpinării şi a înscrisurilor depuse şi, ceea ce este mai important, fără a motiva soluția raportat la situația concreta de fapt din prezenta cauza.

Principiul prevalenţei substanței asupra formei constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit de legislația comunitară, care se aplică în concordanţă cu celelalte principii recunoscute de legislația şi jurisprudența comunitară. Din acest motiv legislația fiscală condiționează achiziția de bunuri şi servicii de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condițiile de formă (inclusiv condiția ca persoana impozabilă să dețină factura care să conțină informațiile obligatorii prevăzute de lege), a condiției de fond esențiale, aceea că serviciile au fost prestate efectiv şi în folosul operațiunii taxabile respective.

Prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, pronunțata de Înalta Curte de Casație şi Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a reținut că „taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicita deducerea TVA".

În aceasta situație, pentru achizițiile acestor bunuri şi servicii nu se face dovada originii circuitului legal al bunurilor şi implicit a exigibilității taxei în amonte la furnizor şi că, în ceea ce privește firmele din lanțul tranzacțional sunt furnizori fictivi, singurul scop fiind acela de a fi utilizați în emiterea de facturi pentru a facilita beneficiarilor finali ai investițiilor, declararea de TVA deductibila majorată şi diminuarea impozitului pe profit şi, evident şi a TVA de plată, chiar dacă acest client prin documentele financiar contabile înregistrate reflectă o aparenţă de legalitate relevând interesul acestuia de a îndeplini la nivel formal condițiile din reglementările fiscale în vigoare, în acest fel, încercând a acoperi caracterul fictiv al tranzacțiilor în cauză, creând premiza invocării „bunei-credințe” în relațiile comerciale în faţa oricărui organ de control şi nu aşa cum în mod eronat a reţinut instanța de fond. 

Prin urmare, având în vedere că argumentele instanței de fond în baza cărora şi-a adoptat soluția au la bază doar aspecte referitoare la faptul că reclamanta nu are obligația de a se asigura că operațiunile pe care le efectuează nu determină participarea să la o fraudă fiscală, fără a motiva care sunt aspectele pentru care dispozițiile legale invocate de organul fiscal în constatările sale nu ar fi legale, a apreciat că se impune cu necesitate retractarea hotărârii recurate, iar în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin  întâmpinarea depusă  de  AJFP ... a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamanta … împotriva sentinței civile nr.196/25,03.2019 pronunțată de Tribunalul Galați ca nefondat, pentru următoarele motive:

Faţă de motivele de recurs invocate, a considerat că nu se impune întru totul retractarea hotărârii instanței de fond, dat fiind faptul că o parte din argumentele în baza cărora instanța şi-a format convingerea în pronunțarea soluției de respingere în parte a acțiunii sunt temeinic justificate.

De observat este că, prin cererea de recurs, reclamanta încearcă să-și justifice propriile omisiuni pe considerentul că nu a fost confirmată coniventa la frauda între reprezentanții reclamantei şi ai celor 4 societăți.

Așa cum s-a arătat și prin cererea de recurs, ceea ce trebuie reținut de către instanța de control judiciar este legat de faptul că, instanța de fond nu a analizat dacă operațiunile reclamantei îndeplinesc condițiile de fond și de formă impuse de legislația europeană în primul rând, pentru a justifica dreptul de deducere, operațiunea invocată trebuia să fi fost efectuată, astfel cum aceasta rezultă din facturile enumerate de organul de inspecție fiscală, iar raportul de inspecție fiscală și, în al doilea rând, facturile să cuprindă toate informațiile impuse de Directiva 2006/112.

Principiul prevalenţei substanței asupra formei constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA, instituit de legislația comunitară, care se aplică în concordanţă cu celelalte principii recunoscute de legislația şi jurisprudența comunitară. Din acest motiv, legislația fiscală condiționează achiziția de bunuri şi servicii de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condițiile de formă (inclusiv condiția ca persoana impozabilă să dețină factura care să conțină informații). 

Ceea ce mai omite reclamanta este că din textul articolului 168 litera (a) din Directiva 2006/112, rezultă că pentru a beneficia de dreptul de deducere trebuie, pe de o parte, ca cel interesat să fie o persoană impozabilă în sensul acestei directive și, pe de altă parte, ca bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica acest drept să fie utilizate în aval de persoana impozabilă în scopul operațiunilor taxabile ale acesteia și ca, în amonte, aceste bunuri sau servicii să fie furnizate de o altă persoană impozabilă.

În mod cu totul voit şi doar pentru a induce o falsă situație de fapt instanței de control judiciar, recurenta reclamanta nu recunoaște că aspectele prezentate de pârâtă sunt prezentate detaliat şi în rechizitoriu, astfel încât, raportat la argumentele aduse în adoptarea soluției de anulare în parte, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu ignorarea cu desăvârşire a tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei în dovedirea constatărilor făcute.

Prin urmare, susținerile recurentei reclamante, dincolo de caracterul nefondat al motivelor de recurs invocate, echivalează cu invocarea propriei turpitudini, căci este esențial a se observa că susținerile sale vizează doar sustragerea de la obligația de a se asigura ca operațiunile pe care le efectuează nu pot determina conivenţa sa la frauda.

Ceea ce este de remarcat este reprezentat de faptul că nu arată care sunt aspectele pentru care dispozițiile legale invocate de organul fiscal în constatările sale nu ar fi legale astfel încât, de reținut este că argumentele aduse pot fi considerate anumite dubii şi doar simple afirmații, nedemne de luat în seamă.

Examinând recursurile declarate prin prisma disp. art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. va reţine că recursurile sunt nefondate avându-se în vedere următoarele:

Instanța de recurs va reţine că  în cauza CEDO Lungu și alții împotriva României s-a statuat că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive implică limitativ ad personam și ad rem (pct. 39), iar „prin derularea simultan și în paralel a două proceduri independente având ca obiect aceleași fapte, care a determinat secția penală a Curții de Apel să ajungă la o nouă apreciere a faptelor respective, radical opuse hotărârii anterioare a secției comerciale a aceleiași curți de apel, a adus atingere principiului securităţii juridice”. (pct. 46).

De asemenea,  în Decizia CJUE  Fransson  s-a reținut: „principiul ne bis in idem enunțat la articolul 50 din Cartă nu se opune ca un stat membru să impună, pentru aceleași fapte de nerespectare a obligațiilor declarative în domeniul TVA ului, în mod succesiv, o sancțiune fiscală și o sancțiune penală în măsura în care prima sancțiune nu îmbracă un caracter penal, aspect care trebuie verificat de instanța națională”. Per a contrario, atunci când subiectului fiscal i s-a angajat răspunderea administrativ fiscală pentru o faptă identificată în sarcina sa, atunci nu se mai poate angaja răspunderea penală, dacă sancţiunea anterior dispusă în materia fiscală a avut natură penală.

Astfel, în lumina Deciziei CJUE Fransson, s-a statuat cu claritate că angajarea răspunderii administrativ fiscale împiedică angajarea ulterioară şi a răspunderii penale pentru aceleaşi fapte – prin decizie cu caracter definitiv.

 În cauză susținerile recurentei reclamante … că instanța de fond a reținut eronat situația de fapt, întrucât nu s-a confirmat coniventa la fraudă între reprezentanții reclamantei şi ai celor 4 societăți, ci dimpotrivă a reieșit în mod neechivoc că nu a existat vreo înțelegere anterioară şi posterioară pe lanțul de tranzacționare cu privire la intenția de fraudă, că nu au fost reținute concluziile raportului de expertiză fiscală care a arătat indubitabil faptul că facturile emise în relațiile comerciale îndeplinesc cerințele legale pentru ca pârâta să deducă TVA-ul aferenta acestora, nu pot fi primite cât timp conform principiilor mai sus reținute în jurisprudența CEDO şi CJUE, prin derularea în paralel a două proceduri fiscal şi penal nu trebuie să se ajungă la situații diferite, întrucât ar încălca principiile securităţii juridice şi principiul ne bis in idem, respectiv pentru o situaţie identică judecată deja, nu se poate demara un nou proces.

În mod corect instanța de fond a reținut  că în relaţiile comerciale dintre societatea reclamantă şi …, … şi … tranzacţiile au fost fictive, fiind reținute concluziile din rechizitoriul din 27.07.2015 în dosarul  667/P/2011 prin  care s-a dispus clasarea cauzei faţă de administratorul societăţii reclamante pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată constând în înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor fictive reţinute de organul de inspecţie fiscală, clasare dispusă în temeiul cauzei de nepedepsire prevăzută la art.16 alin.1 lit. h) C.proc. pen., pentru că a acoperit prejudiciul cauzat bugetului de stat, prejudiciu care nu a depăşit 50.000 euro, iar din declaraţia de suspect/inculpat a lui …, acesta recunoaște şi regretă fapta de a înregistra în contabilitate operațiuni comerciale fictive, utilizând 14 facturi fiscale întocmite în fals, în numele  celor trei societăți anterior menţionate, în scopul deducerii nelegale a TVA-ului şi diminuării bazei de impozitare, prejudiciul astfel creat fiind  achitat conform OP 2081/05.12.2014 şi 209/19.02.2015.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentei reclamante că instanța de fond nu a analizat motivele de fapt şi de drept ale contestației acesteia, cât timp instanța de fond a analizat  susţinerile părţilor şi a explicat într-o  manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată creează transparenţă asupra silogismului judiciar şi permite realizarea controlului judiciar, fiind astfel îndeplinite exigentele disp. art. 425 C.proc.civ.

De asemenea, susținerile recurentei pârâte că instanța de fond a reținut eronat situația de fapt, în cazul facturilor emise de …, respectiv instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare reținând că nu există nici o îndoială asupra realității operațiunilor avute cu societatea …, în condițiile în care, în rechizitoriu se face referire la 5 societăți participante în procesul evazionist, nu poate fi primită întrucât ar încălca principiile securităţii juridice şi principiul ne bis in idem mai sus amintite.

Astfel, în rechizitoriul din 21.02.2012, dosar penal nr.187/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați s-a  reținut că societatea  … a prestat servicii către societatea reclamantă … în baza a două contracte, pentru care a emis cele 5 facturi fiscale în valoare de 191.665 lei, din care TVA în sumă de 30.602 lei.

În consecință, cât timp în procedurile  penale desfășurate în  dosarele  penale nr. 187/P/2011 dosarul 667/P/2011  ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați  s-au reținut  situații de fapt  privind relațiile comerciale  desfășurate  de  recurenta  reclamanta  … cu societățile  …, …  şi …  şi …, ulterior instanța de contencios fiscal nu poate reţine o altă situație contrară.

Faţă de cele mai sus arătate, în baza art. 488 alin. 1 pct. 6, 8 C.proc. civ. şi art. 496 alin. 1 C.proc. civ. va retine că instanța de fond a reținut corect situația de fapt şi a făcut  o corectă aplicare a legii, motiv pentru care va respinge recursurile declarate ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare