Cesiune de creanţă. Efectele notificării

Rezumat

Notificarea cesiunii de creanţă are ac efect doar opozabilitatea faţă de debitor, în sensul că, înainte de notificare, acesta poate face plata valabilă către cedent, în condiţiile art. 1578 Cod civil. Notificarea nu are nicio relevanţă cu privire la valabilitatea cesiunii de creanţă, aceasta producând efecte între cedent şi cesionar de la data încheierii ei, independent de notificare.

Hotărârea

Prin contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC A. SRL publicat în BPI nr. 21734/17.11.2017, formulată la data de 29.11.2017 şi înregistrată sub nr. de dosar ..../86/2017/a1, contestatoarea SC A. SRL a solicitat înlăturarea din tabel a creanţei în valoare de 5.221.397,86 lei, înscrisă în favoarea creditorului B. SaRL

Prin contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC A. SRL publicat în BPI nr. 21734/17.11.2017, formulată la data de 29.11.2017 şi înregistrată sub nr. de dosar ..../86/2017/a2, contestatorul C. a solicitat înscrierea sa în tabelul preliminar al creanţelor cu creanţa chirografară în sumă de 499.121,50 lei, cu titlu de sume cu care a creditat societatea a cărei asociat este, după cum rezultă din contul 455 „Sume datorate acţionarilor/asociaţilor” din balanţa de verificare întocmită pentru luna august 2017, sume dovedite cu dispoziţiile de plată prin care face dovada depunerii sumei în societate şi înlăturarea din tabel a creanţei în valoare de 5.221.397,86 lei înscrisă în favoarea creditorului B. SaRL

Prin încheierea nr. 117 din 16 februarie 2018 judecătorul sindic a admis, în temeiul art. 111 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, excepţia conexităţii şi a conexat cauza nr. .../86/2017/a2 la cauza nr. ..../86/2017/a1

Prin Încheierea din data de 5.04.2018, judecătorul-sindic a admis excepţia tardivităţii formulării motivelor de contestaţie la tabelul preliminar de creanţe, invocate de contestatorii A. SRL şi C. prin precizările depuse pentru primul termen de judecată.

La termenul de judecată din data de 27.04.2018, judecătorul-sindic a calificat excepția lipsei calității procesuale/calității de creditor și excepția prescripției, invocate de către contestatori, ca fiind apărări de fond.

La termenul de judecată din data de 14.09.2018, judecătorul-sindic a încuviințat proba cu expertiză contabilă în specializarea Instituții de credit și IFN-uri și proba cu expertiză contabilă în specializarea Societăți comerciale și alte entități economice.

La data de 31.01.2019, expertul contabil desemnat pentru întocmirea raportului de expertiză (cu privire la ambele specializări) a depus raportul de expertiză contabilă.

La termenul de judecată din 01.03.2019, judecătorul-sindic a încuviințat obiecțiunile părților, la data de 11.04.2019 fiind depusă la dosarul cauzei Completare la raportul de expertiză contabilă judiciară, a doua Completare la raportul de expertiză contabilă judiciară a fost depusă la dosarul cauzei la data de 27.06.2019, iar a treia la data de 23.10.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 525 din 23 decembrie 2019, Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, contestațiile la tabel formulate de contestatorii A. Com SRL şi C., în contradictoriu cu intimatele B. SaRL și Management Reorganizare Lichidare Iași; a admis, în parte, contestaţia la tabel formulată de creditorul C. în contradictoriu cu intimatele A. SRL și D. Reorganizare Lichidare; a dispus înscrierea creditorului C. în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei A. SRL cu o creanţă în cuantum total de 229.540,9 lei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, BPI nr. 21734/17.11.2017 a fost publicat tabelul preliminar de creanțe al debitoarei A. SRL.

În tabelul preliminar de creanţe intimata-creditoare B. SaRL a fost înscrisă cu o creanță beneficiară a unei cauze de preferință în cuantum de 5.221.397,86 lei, sub rezerva evaluării activelor, iar contestatorul-creditor C. a fost înscris cu o creanță salarială în cuantum de 4.260 lei și o creanță subordonată în cuantum de 58.836,12 lei.

Instanţa de fond a făcut referire la dispoziţiile art. 111 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora: debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în tabel.

Judecătorul-sindic a reţinut caracterul neîntemeiat al contestaţiilor vizând creanța creditoarei B. SaRL, având în vedere că documentele justificative ale creanței intimatei-creditoare sunt acelea anexate cererii de deschidere a procedurii formulate de aceasta la 26.07.2017, potrivit mențiunilor din formularul întocmit de firma de curierat (înregistrată sub nr. .../86/2017), cerere conexată la cererea de deschidere a procedurii formulate de către debitoare (înregistrată sub nr. .../86/2017).

În aceste condiţii, prima instanţă a constatat că, creanța creditoarei B. SaRL izvorăște din două contracte de credit, contractul de credit nr. 326/21168/21.10.2005 (și actele adiționale) și contractul de credit nr. 93/7904/26.04.2007 (și actele adiționale), contracte încheiate de debitoare cu BCR SA pentru o durată de 15 ani, având scadența ultimei rate la 27.10.2020 și, respectiv la 25.04.2022.

Ambele contracte au fost scadențate anticipat, probele administrate în cauză reliefând data la care operațiunea a avut loc cu privire la fiecare dintre cele două contracte de credit. Astfel, potrivit mențiunilor din extrasul de cont aferent contractului de credit nr. 326/ 21.10.2005, declararea scadenței anticipate a acestui credit a avut loc la data de 08.06.2016 – dată la care în extrasul de cont este menționată operațiunea „trecere credit curent la restanță”, iar potrivit mențiunilor din extrasul de cont aferent contractului de credit nr. 93/26.04.2007, declararea scadenței anticipate a acestui credit a avut loc la data de 22.12.2014 – dată la care în extrasul de cont este menționată operațiunea „trecere credit curent la restanță”.

Datele de 08.06.2016 și 22.12.2014 ca date de declarare a scadenței anticipate a creanțelor izvorâte din cele două contracte de credit sunt și datele identificate de către expertul contabil desemnat în cauză, în acest sens fiind răspunsul la obiectivul nr. 2 din raportul de expertiză, răspunsul la obiectivul nr. 2 din completarea la raportul de expertiză.

La data de 08.06.2016 a fost emisă de către BCR SA și B. SaRL notificarea nr. 32848 prin care debitoarea A. SRL a fost notificată în legătură cu cesiunea creanțelor izvorâte din contractul de credit nr. 326/21.10.2005 și nr. 93/26.04.2007, iar potrivit mențiunilor din notificare, între emitenții notificării a fost încheiat un contract-cadru de cesiune de creanțe în 21.12.2015, iar până la data notificării cedentul a finalizat cesiunea în baza acestui contract, notificarea cesiunii de creanță fiind comunicată debitoarei, la sediul social al acesteia, nefiind însă predată efectiv în considerarea refuzului primirii.

Instanţa de fond a reţinut că cesiunea a fost înscrisă și în Arhiva Electronică de Garanții reale Mobiliare la data de 06.09.2016, potrivit extraselor aflate la dosarul nr. .../86/2016, extrase în care cele două contracte de credit sunt menționate în mod expres.

La data de 19.08.2016, prin ordinul de plată nr. 226, debitoarea a plătit suma de 1.000 lei în contul B. SaRL, cu titlu de „sume datorate”.

Prima instanţă a reţinut că debitoarea a efectuat plată în contul deschis la E.Bank SA, având codul IBAN .... şi este întocmai contul indicat în notificarea cesiunii de creanță pentru plata sumelor datorate în temeiul contractelor de credit, către cesionar.

Aspectele de fapt dezvoltate anterior relevă dezlegarea implicită a unora dintre apărările dezvoltate de către părți, judecătorul-sindic urmând a dezvolta în cele ce urmează argumente în sensul respingerii punctuale a criticilor formulate.

În ceea ce privește lipsa calității de creditor a intimatei-creditoare B. SaRL, criticile contestatorilor în sensul că din cuprinsul celor două contracte cadru nu reiese în niciun fel faptul că au fost cesionate către creditoare creanțele rezultate din cele două contracte de credit, sunt neîntemeiate. Contractul-cadru de cesiune de creanță nu este singurul înscris prin raportare la conținutul căruia trebuie analizată calitatea de creditor a intimatei.

Contractul-cadru de cesiune de creanțe din 21.12.2015 a fost modificat printr-un act adițional din 08.06.2016, iar la data de 31.08.2016, părțile cesiunii au încheiat convenția intitulată confirmare cesiune de creanțe, autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1690/31.08.2016 a SPN .. și asociații.

Rezultă din extrasul AEGRM că la data de 06.09.2016 a fost înscrisă în arhiva electronică cesiunea creanțelor izvorâte din cele două contracte de credit, în extras se menționează că cesiunea vizează drepturi „dobândite de cesionar în temeiul contractului cadru (...) din 21.12.2015”, creanțele și drepturile aferente fiind enumerate în „actul de cesiune de creanțe (...) autentificat cu nr. 1690 din data de 31.08.2016”.

Totodată, la data de 08.06.2016 a fost emisă de către BCR SA și B. SaRL notificarea nr. 32848 prin care debitoarea A. Com SRL a fost notificată în legătură cu cesiunea creanțelor izvorâte din contractul de credit nr. 326/21.10.2005 și nr. 93/26.04.2007, iar potrivit mențiunilor din notificare, între emitenții notificării a fost încheiat un contract-cadru de cesiune de creanțe în 21.12.2015, iar până la data notificării cedentul a finalizat cesiunea în baza acestui contract. Notificarea cesiunii de creanță a fost comunicată debitoarei, la sediul social al acesteia, nefiind însă predată efectiv în considerarea refuzului primirii.

Faptul că notificarea a fost comunicată cu confirmare de primire printr-un intermediar, F. SRL, în legătură cu care contestatorii au dezvoltat o serie de critici în legătură cu operațiunea de notificare, nu a fost primit de instanţa de fond, faţă de împrejurarea că, între autorul unei notificări (în cauză atât cedenta BCR, cât și cesionara B. SaRL) – și care reprezintă expeditorul veritabil al notificării – și intermediarul prin care această comunicare este expediată destinatarului (în cauză, F. SRL), și care reprezintă expeditorul efectiv al notificării.

Judecătorul sindic a apreciat că relevant este faptul că la data de 19.08.2016, prin ordinul de plată nr. 226, debitoarea a plătit suma de 1.000 lei în contul B. SaRL, cu titlu de „sume datorate”, iar contul în care debitoarea a efectuat această plată, deschis la E. Bank SA, având codul IBAN ... este întocmai contul indicat în notificarea cesiunii de creanță pentru plata sumelor datorate în temeiul contractelor de credit, către cesionar .

În acest context, prima instanţă a arătat faptul că identitatea dintre cele două conturi, respectiv dintre terminologia folosită în notificare (conturile fiind indicate pentru plata tuturor sumelor datorate în temeiul contractelor de credit), respectiv în ordinul de plată (debitoarea-plătitoare arătând că plătește „sume datorate”), precum și argumentele anterior dezvoltate, relevă faptul că intimata a primit creanțele izvorâte din cele două contracte de credit prin intermediul cesiunii de creanță, cesiune de creanță care a fost notificată debitoarei în condițiile art. 1578 alin. 1 litera b) din Codul civil, prin primirea unei comunicări scrise a cesiunii (făcută inclusiv de cedent), debitoare care, ulterior primirii comunicării scrise a cesiunii a și efectuat o plată către cesionar.

A apreciat instanţa de fond ca neîntemeiate criticile referitoare la notificarea cesiunii în legătură cu dispozițiile art. 1578 alin. 3 din Codul civil, atât în considerarea faptului că nu doar cesionarul a comunicat cesiunea, ci și cedentul, dar și a faptului că debitoarea-cedată a plătit cesionarului sume datorate în temeiul contractelor de credit fără a face dovada că, anterior efectuării plății, ar fi solicitat prezentarea unei dovezi scrise a cesiunii.

Judecătorul-sindic a reţinut totodată şi caracterul neîntemeiat al criticilor contestatorilor în legătură cu faptul că notificarea cesiunii ar fi trebuit să se realizeze potrivit art. 154 din Codul de procedură civilă, notificarea cesiunii de creanță neechivalând cu comunicarea unui act de procedură.

De asemenea, judecătorul sindic nu a primit criticile dezvoltate de contestatori referitoare la prescripția dreptului de a cere executarea silită a creanțelor izvorâte din cele două contracte de credit (cele două contracte de credit fiind titluri executorii în temeiul art. 120 din OUG nr. 99/2006).

A apreciat prima instanţă, cu privire la incidența prescripției dreptului de a cere executarea silită, față de faptul că intimata-creditoare a formulat cererea sa de deschidere a procedurii la data de 26.07.2017 în temeiul a două contracte de credit încheiate în anul 2005, respectiv 2007, fiecare pentru o perioadă de 15 ani, la soluţionarea cauzei este incidentă legea aplicabile în cauza dedusă judecății cu privire la instituția prescripției extinctive.

În ceea ce privește instituția prescripției dreptului de a cere executarea silită, judecătorul-sindic a reţinut că dreptul tranzitoriu aplicabil prescripției extinctive este exclusiv cel reglementat de art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil.

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Această dispoziție de drept tranzitoriu vizează aplicarea în timp a noului Cod civil, respectiv a Legii nr. 287/2009, în vigoare începând cu data de 01.10.2011. Potrivit acesteia (în lipsa unei distincții între aspectele de drept material și aspectele de drept procesual referitoare la prescripție) prescripția dreptului de a cere executarea silită este supusă regimului juridic al legii aplicabile la data începerii cursului prescripției, inclusiv în ceea ce privește regulile de invocare și toate celelalte aspecte de ordin procesual.

În cauza dedusă judecății, cum termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită (soluție legislativă constantă – art. 405 alin. 2 din Codul de procedură civilă 1865, respectiv art. 706 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă) și cum în cazul prestațiilor succesive dreptul de a cere executarea silită începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă și se stinge cu privire la fiecare dintre prestații printr-o „prescripție deosebită” (soluție legislativă constantă – art. 2526 din noul Cod civil, respectiv art. 12 din Decretul nr. 167/1958), prescripția invocată în cauză este supusă unor norme de drept substanțial distincte în funcție de data scadenței fiecărei rate de credit.

Cu toate acestea, judecătorul-sindic a reţinut că, indiferent dacă prescripția a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958 (respectiv înainte de 01.10.2011), sub imperiul noului Cod civil și al vechiului Cod de procedură civil (respectiv în perioada 01.10.2011-14.02.2013), ori sub imperiul noului Cod de procedură civilă (respectiv ulterior datei de 15.02.2013), prestațiile succesive au același tratament juridic prin prisma constanței soluțiilor legislative cu privire la aspectele relevante în cauză (fiecare rată fiind supusă unui termen de prescripție de 3 ani, calculat de la data scadenței sale).

Față de apărările contestatorilor, întrucât în legătură cu data declarării scadenței anticipate au fost deja indicată situația de fapt relevantă, judecătorul-sindic, în legătură cu plățile efectuate în contul celor două contracte de credit, a reţinut că ultima plată în temeiul celor două contracte de credit (anterior scadențării anticipate și, respectiv cesiunii) a avut loc la data de 18.12.2014, dovadă în acest sens fiind adresa comunicată de BCR SA la data de 16.10.2018, extrasele de cont atașate acesteia, din care rezultă că la data de 18.02.2014, în conturile aferente celor două contracte de credit au fost virate sume din alte conturi ale debitoarei la BCR SA (viramente autorizate de către debitoare la semnarea fiecăruia dintre cele două contracte de credit).

Judecătorul-sindic a reţinut că expertul a precizat la rândul său că ultima plată în contul creditului nr. 326/21.10.2005 a fost efectuată la 18.02.2014, iar în ceea ce privește data de 30.08.2012 identificată de expert ca dată a ultimei plăți efectuate în temeiul contractului nr. 93/26.07.2007, a reţinut că probele administrate relevă și efectuarea unei plăți ulterioare, respectiv la 18.02.2014, conform menţiunilor din extrasul de cont.

Relevant este, totodată, faptul că, ulterior plăților efectuate la 18.02.2014, la data de 19.08.2016, prin ordinul de plată nr. 226, debitoarea a plătit suma de 1.000 lei în contul B. SaRL, cu titlu de sume datorate în temeiul contractelor de credit.

Intimata-creditoare a formulat cererea sa de deschidere a procedurii la data de 26.07.2017.

Față de toate aceste aspecte și cum, față de dispozițiile art. 10 și art. 249 din Codul de procedură civilă, contestatorii, care au invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită, aveau sarcina de a proba incidența acestui caz de stingere a dreptului de a cere executarea silită, judecătorul-sindic a reţinut că în cauză probele administrate relevă incidența unor de întrerupere a prescripției extinctive la intervale mai mici de 3 ani, iar contestatorii nu au probat faptul că incidența acestor cazuri ar face, totuși, ca prescripția să opereze cel puțin, eventual, cu privire la o parte din creanța intimatei-creditoare.

În aceste condiţii, judecătorul sindic a apreciat ca neîntemeiate contestaţiile și prin raportare la aceste critici.

În ceea ce privește criticile referitoare la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, cu luarea în considerare a art. 5.20 din Legea nr. 85/2014 și a art. 663 din Codul de procedură civilă, judecătorul-sindic a reţinut că intimata creditoare se prevalează de o creanță izvorâtă din două contracte însușite prin semnătură de către debitoare, existența ei neîndoielnică rezultând din cele două contracte; totodată, obiectul creanței poate fi stabilit pe baza unor elemente conținute de contractele de credit – demers realizat, de altfel, de expertul desemnat în cauză; caracterul exigibil al creanței rezultă din argumente dezvoltate anterior, în principal, în legătură cu declararea scadenței anticipate a celor două contracte.

Cu privire la contestația formulată de contestatorul C. în legătură cu creanța sa, cu luarea în considerare a constatărilor expertului desemnat în cauză (obiectivul nr. 4 al expertizei), judecătorul-sindic a reţinut că, din moment ce procedura insolvenței a fost deschisă la 20.09.2017 – pentru determinarea măsurii în care este întemeiată contestația se impune ca din anexa nr. 3 la raportul de expertiză (sume cu care a fost alimentat contul 455) să fie adunate sumele reprezentând creditări din intervalul 24.09.2014 (inclusiv) – 18.09.2017 (inclusiv) respectiv dedusă din suma rezultată (229.540,9 lei) sumă cu care creditorul-contestator a fost deja înscris la masa credală (58.836, 12 lei), iar diferența obținută, 170.704,78 lei, reprezintă diferență în mod greșit neînscrisă în tabelul de creanțe.

În concluzie, judecătorul-sindic a respins contestațiile la tabel formulate de A. SRL și C. împotriva intimatei-creditoare B. SaRL și a admis contestația la tabel formulată de creditorul C., dispunând înscrierea creditorului C. în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei A. SRL cu o creanţă în cuantum total de 229.540,9 lei (pe lângă creanța salarială - care nu face obiectul analizei în cauza dedusă judecății).

Împotriva încheierii din 05.04.2018 şi împotriva sentinţei civile nr. 525/23.12.2019 pronunţate de Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă, a formulat apel contestatorul C., în calitate de administrator special al debitoarei SC A. SRL, prin care a solicitat, în principal anularea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecarea pentru cercetarea completă a fondului cauzei, iar în subsidiar, anularea acestora şi în rejudecare, admiterea contestaţiei la tabelul preliminar al creanţelor întocmit pentru debitoarea SC A. SRL publicat în BPI nr. 21734/17.11.2017 şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea din tabel creanţa în valoare de 5.221.397,86 lei înscrisă conform art. 159 alin. 1 pct. 2 în favoarea creditorului B. SaRL.

Referitor la motivul de apel ce priveşte încheierea de şedinţă din 05.04.2018, a arătat faptul că la termenul din data de 16.02.2018 contestatorii au depus la dosar precizări, prin care au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului cadru pentru cesiune de creanţă ce au ca obiect sume de bani şi anumite alte drepturi 21.12.2015 şi a primului act adiţional din 08.06.2016, precum şi a confirmării cesiunii de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit identificate cu nr. 1690 din 31.08.2016 la SPN ... şi respectiv sub nr. 1691 din 31.08.2016 la SPN .....

A precizat că la data de 16.02.2018, a fost primul termen de judecată al dosarului, pârâta invocând excepţia tardivităţii precizărilor, iar la următorul termen de judecată, 30.03.2018, judecătorul sindic a rămas în pronunţare cu privire la tardivitatea precizărilor, iar la data de 05.04.2020 a admis excepţia tardivităţii.

Instanţa de fond a reţinut în esenţă că pentru o contestaţie la tabelul preliminar de creanţe nu este posibilă precizarea motivelor acesteia, deoarece motivele contestaţiei trebuie indicate în interiorul termenului în care trebuie formulata contestaţia.

A apreciat soluţia este nelegală, iar instanţa trebuia să respingă excepţia tardivităţii şi să soluţioneze contestaţia aşa cum aceasta a fost precizată, luând în considerare şi precizările depuse pentru termenul de judecată din 16.02.2018. pentru considerentele ce urmează:

A făcut referire la art. 11 din Legea nr. 85/2014 privind contestaţia la tabelul preliminar, coroborate cu cele ale art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu prevederile art. 204, art. 471 alin. (3), art. 506 alin. (2), art. 511 (4), art. 713 (3) Cod procedură civilă.

În acest sens, a menţionat că legiuitorul a dorit ca actul procedural să fie motivat în termenul de depunere a acestuia a precizat expres acest lucru, situaţie care nu se regăseşte în cazul contestaţiei la tabelul preliminar. De fapt, instanţa nu indică vreun text de lege din cuprinsul căruia să se desprindă concluzia pe care o susţine ci dă o interpretare eronată dispoziţiilor art. 204 Cod pr. civilă şi a art. 111 din Legea nr. 85/2014, care nu trebuie luate în considerare de către judecătorul sindic.

În susţinerea argumentelor redate, a arătat că au fost depuse la dosarul cauzei cu titlu de practică judiciară, hotărâri judecătoreşti pronunţate cu privire la posibilitatea modificării contestaţiei la tabelul preliminar al creanţelor şi pe Legea nr. 85/2006 şi pe Legea nr. 85/2014, întrucât între cele două acte normative nu există nicio diferenţă sub acest aspect, prin care instanţele de judecată au apreciat că, o contestaţie la tabel poate fi modificată conform art. 132 Vechiul Cod pr. civ. şi art. 204 Noul Cod pr. civ. cu motivarea că în tăcerea Legii nr. 85/2006/Legii nr. 85/2014 se aplică dispoziţiile normei de drept comun, Codul de pr. civ. şi implicit dispoziţiile art. 204 Cod pr. civ. Singura condiţie regăsită în practica judiciară este că modificarea să nu privească o altă creanţă decât cea vizată de contestaţia introductivă, situaţie care nu este dată în prezenta cauză, întrucât şi contestaţia şi cererea de modificare a acesteia privesc aceeaşi creanţă.

 Al doilea motiv de nelegalitate se referă la faptul că în mod greşit judecătorul sindic a reţinut că B. S.aR.L. are calitatea de creditor pentru debitoarea SC A. SRL.

A menţionat că, în principal au invocat faptul că, în cuprinsul contractelor de cesiune de creanţă nu au fost indicate creanţele care au fost cesionate, pentru care creditorul a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanţă, nefiind făcută nicio referire la cele două contracte de credit din care izvorăsc creanţele ci doar la garanţiile aferente creditelor, respectiv la contractele de ipotecă şi că acest pretins creditor nu a putut să justifice calitatea de creditor. A precizat că, la momentul la care se soluţionează o contestaţie împotriva tabelului de creanţă, judecătorul sindic trebuie să analizeze declaraţia de creanţă împreună cu înscrisurile aferente acestora, pentru că aceasta a fost analizată şi de către administratorul judiciar. Astfel, creditorul nu mai are posibilitatea să completeze lipsurile declaraţiei de creanţă prin depunerea de noi înscrisuri la dosar, pentru că am putea ajunge la situaţia în care s-ar depune o simplă declaraţie de creanţă fără înscrisurile justificative, deşi această obligaţie este prevăzută de legea insolvenţei, dar ulterior ar putea să formuleze contestaţie şi să anexeze toate înscrisurile. Au apreciat că s-ar ajunge astfel la un tratament inechitabil faţă de ceilalţi creditori care şi-au justificat de la bun început creanţa faţă de societatea debitoare şi alţi creditori care nu au respectat dispoziţiile legale cu privire la conţinutul şi modalitatea în care trebuie formulată declaraţia de creanţă.

Cu privire la acest aspect, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv acel contract cadru de cesiune de creanţă încheiat în 21.12.2015 şi din acele contracte de confirmare de cesiune de creanţă, nr. 1690 şi 1691 din 31.08.2016, nu reiese că creditorul înscris în tabel ar fi cesionat creanţa cu care figurează înscris în tabel. În contractul cadru de cesiune de creanţă nu se face referire la niciun debitor cedat, nu se face referire la nicio creanţă, nu se face referire la niciun titlu care ar cuprinde creanţa cedată, iar în cele două contracte de confirmare a cesiunii există o anexă în care se face trimitere, strict în ceea ce priveşte acest dosar, doar la un contract de ipotecă.

Astfel, nu se face referire la nicio sumă de bani care ar fi fost cedată de către bancă către creditorul din prezentul dosar, ci doar la numărul şi data unui contract de ipotecă. Ori, dacă este să ne raportăm la dispoziţiile art. 1566 Cod civil, se poate observa că cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terţ. Creanţa este un drept de a obţine o sumă de bani, astfel că trebuia identificată acea sumă de bani, în anexa la contractul de confirmare cesiune şi trebuia făcută o referire la titlul în baza căruia s-a născut acea creanţă. O asemenea referire nu există, ci s-a transmis un contract de garanţie care, fiind încheiat în temeiul vechiului Cod civil, acesta reprezenta un accesoriu al unei obligaţii principale. Deci, dacă nu există obligaţia principală menţionată şi care a fost cesionată, nu se putea cesiona doar dreptul accesoriu, contractul de garanţie necuprinzând o sumă de bani şi nici nu este menţionată în anexa la contractul de confirmare cesiuni vreo sumă de bani.

Cu privire la acest aspect, a arătat că, aşa cum reiese din cuprinsul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, calificată de judecătorul sindic ca fiind declaraţie de creanţă, B. S.aR.L. îşi justifică calitatea de creditor prin faptul că a cesionat de la BCR SA, respectiv SC G. SRL creanţele rezultate din contractul de credit nr. 326/21.10.2005 (648.521,93 EUR) şi din Contractul de credit nr. 93/26.04.2007 (486.836,06 EUR) încheiate cu BCR SA.

Creditoarea a învederat că la data de 21.12.2015 aceasta a încheiat cu BCR SA, respectiv cu SC G. SRL câte un contract cadru pentru cesiune de creanţă ce au ca obiect sume de bani şi anumite alte drepturi prin care a cesionat creanţele rezultate din contractele de credit încheiate de subscrisa cu BCR SA, aceste operaţiuni fiind confirmate ulterior de contractele intitulate Confirmare cesiune de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit ataşate prezentei autentificate cu nr. .. din 31.08.2016 la SPN ... şi respectiv sub nr. 1691 din 31.08.2016 la SPN ... Însă, din documentele care însoţesc cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, calificată ca fiind declaraţie de creanţă, nu reiese că B. S.a.RL. are calitatea de creditor pentru creanţele care izvorăsc din cele două contracte de credit.

Astfel, în ceea ce priveşte cele două contracte cadru pentru cesiune de creanţă ce au ca obiect sume de bani şi anumite alte drepturi încheiate în 21.12.2015 cu BCR SA şi cu SC G. SRL au solicitat să se reţină faptul că, din cuprinsul celor două contracte cadru nu reiese în niciun fel faptul că au fost cesionate către creditoare şi creanţele rezultate din contractele de credit nr. 326/21.10.2005 si nr. 93/26.04.2007.

Această concluzie se desprinde din exprimările utilizate în cuprinsul celor două contracte: La finalul preambulului se precizează că cesiunea portofoliului BCR se află sub rezerva îndepliniri Condiţiei de încheiere.

Astfel, la lit. A se precizează: Creditorul cedent intenţionează să cesioneze toate creanţele ce au ca obiect o sumă de bani şi anumite alte drepturi asociate Portofoliului BCR (astfel cum acesta este definit mai jos) prin cesiunea de creanţe ce au ca obiect o sumă de bani şi anumite drepturi; în afară de creanţe şi de alte drepturi inventate de Creditorul cedent, Portofoliul BCR a inclus şi anumite creanţe ce au ca obiect o sumă de bani generate de Creditorul cedent, cesionate ulterior către şi deţinute în prezent de către şi oferite spre cesiune de către SCO (astfel cum este definit mai jos) (Activele SCO);

La lit. D se menţionează că: Cesionarul 1 intenţionează să dobândească de la Creditorul cedent; prin intermediul cesiunii de creanţe ce au ca obiect o sumă de bani Drepturile Cesionate asociate Portofoliului 1, bunurile imobiliare şi anumite alte drepturi prevăzute în baza prezentului Contract.

De asemenea, nu este anexat Portofoliul BCR sau Portofoliul 1 Ia care se face referire în cele două contracte cadru.

De altfel, menţiunea la art. 3.1 din contract este mai mult decât elocventă: Conform termenilor şi condiţiilor Contractului-cadru de cesiune, Părţile confirmă cesiunea de creanţă către cesionar în ceea ce priveşte Creanţele cesionate (inclusiv garanţiile SCO Aferente) care rezultă din creditele SCO Aferente, enumerate în Anexa 1 la acest Contract, iar cesiunea de creanţe a devenit efectivă conform Contractului cadru de cesiune.

A mai arătat că veritabilele contracte de cesiune ar fi cele încheiate în formă autentică, la notar la data de 31.08.2016, anexele la contracte, respectiv cererii de chemare în judecată nu se referă la creanţele izvorâte din Contractele de credit nr. 326/21.10.2005 şi nr. 93/26.04.2007 ci la Contracte de ipotecă. În înscrisurile pe care este menţiunea confidenţial, sunt enumerate doar contracte de ipotecă, iar nu şi cele două contracte de credit sau creanţele din cele două contracte de credit. Or este de notorietate faptul că în dreptul civil român nu este posibilă cesiunea ipotecii fără a fi cesionată şi creanţa care este garantată cu ipotecă.

Prin urmare, cele două contracte autentice de confirmare nu fac dovada calităţii de creditor a creditoarei pentru creanţele izvorâte din cele două contracte de credit.

Contrar acestor aspecte care se impun cu puterea evidenţei, judecătorul sindic a reţinut că, în ceea ce priveşte lipsa calităţii de creditor a intimatei-creditoare B. SaRL, criticile contestatorilor în sensul că din cuprinsul celor două contracte cadru nu reiese în niciun fel faptul că au fost cesionate către creditoare creanţele rezultate din cele două contracte de credit, sunt neîntemeiate. Contractul-cadru de cesiune de creanţă nu este singurul înscris prin raportare la conţinutul căruia trebuie analizată calitatea de creditor a intimatei.

Contractul-cadru de cesiune de creanţe din 21.12.2015 a fost modificat printr-un act adiţional din 08.06.2016, iar la data de 31.08.2016, părţile cesiunii au încheiat convenţia intitulată confirmare cesiune de creanţe, autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1690/31.08.2016 a SPN ... şi asociaţii. Rezultă din extrasul AEGRM, că la data de 06.09.2016 a fost înscrisă în arhiva electronică cesiunea creanţelor izvorâte din cele două contracte de credit, în extras se menţionează că cesiunea vizează drepturi dobândite de cesionar în temeiul contractului cadru (...) din 21.12.2015, creanţele şi drepturile aferente fiind enumerate în actul de cesiune de creanţe (...) autentificat cu nr. 1690 din data de 31.08.2016.

A solicitat ca instanţa de control judiciar să verifice cesiune de creanţe autentificat cu nr. 1690 din data de 31.08.2016 şi să constate faptul că nicăieri în contract nu sunt specificate sumele care au cesionate şi că nu se face nicio referire la cele două contracte de credit care au stat la baza înscrierii creanţei în tabelul de creanţe, statuările judecătorului sindic fiind vădit neîntemeiate. A subliniat că judecătorul sindic trebuia să indice care este clauza contractuală, articolul, paragraful, alineatul la care sunt indicate sumele care au fost cesionate, însă a apelat la argumente generale, imprecise tocmai din cauza faptului că sumele nu au fost evidenţiate în contractele de cesiune.

De altfel, B. S.aR.L nu şi-a dovedit calitatea de creditor, deoarece nu a anexat la declaraţia de creanţă contractele de cesiune în întregime ci doar extrase din aceste contracte reprezentând câteva pagini.

Judecătorul sindic i-a pus în vedere să prezinte originalele contractelor de cesiune însă creditorul a refuzat să le depună la dosarul cauzei, prezentând doar anumite pagini din contractele de cesiune. Or, Codul de procedură civilă, prevede obligaţia de a depune la dosarul cauzei înscrisurile în întregimea lor, nu doar câteva pagini, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un contract care trebuie analizat în ansamblul său, având în vedere că clauzele se interpretează unele prin altele.

Cu privire la lipsa calităţii de creditor a mai invocat faptul că, contractul cadru invocat de către creditoare nu este opozabil societăţii debitoare, din moment ce cesiunea de creanţe nu a fost notificată debitoarei.

În legătură cu acest aspect, judecătorul sindic a reţinut că, rezultă din extrasul AEGRM, că la data de 06.09.2016 a fost înscrisă în arhiva electronică cesiunea creanţelor izvorâte din cele două contracte de credit. Totodată, la data de 08.06.2016 a fost emisă de către BCR SA şi B. SaRL notificarea nr. 32848 prin care debitoarea A. SRL a fost notificată în legătură cu cesiunea creanţelor izvorâte din contractul de credit nr. 326/21.10.2005 şi nr. 93/26.04.2007. Potrivit menţiunilor din notificare, între emitenţii notificării a fost încheiat un contract-cadru de cesiune de creanţe în 21.12.2015, iar până la data notificării cedentul a finalizat cesiunea în baza acestui contract. Notificarea cesiunii de creanţă a fost comunicată debitoarei, la sediul social al acesteia, nefiind însă predată efectiv în considerarea refuzului primirii, iar faptul că notificarea a fost comunicată printr-un intermediar, F.SRL, în legătură cu care contestatorii au dezvoltat o serie de critici în legătură cu operaţiunea de notificare, este irelevant. Se poate distinge cu uşurinţă între autorul unei notificări (în cauză atât cedenta BCR, cât şi cesionara B. SaRL) - şi care reprezintă expeditorul veritabil al notificării - şi intermediarul prin care această comunicare este expediată destinatarului (în cauză, F. SRL) - şi care reprezintă expeditorul efectiv al notificării.

Relevant este, totodată, faptul că la data de 19.08.2016, prin ordinul de plată nr. 226, debitoarea a plătit suma de 1.000 lei în contul B. SaRL, cu titlu de sume datorate. Contul în care debitoarea a efectuat această plată, deschis la Banca E., având codul IBAN .... este întocmai contul indicat în notificarea cesiunii de creanţă pentru plata sumelor datorate în temeiul contractelor de credit, către cesionar.

În cauza dedusă judecăţii, criticile referitoare la notificarea cesiunii în legătură cu dispoziţiile art. 1578 alin. 3 din Codul civil sunt neîntemeiate atât în considerarea faptului că nu doar cesionarul a comunicat cesiunea, ci şi cedentul, dar şi a faptului că debitoarea-cedată a plătit cesionarului sume datorate în temeiul contractelor de credit fără a face dovada că, anterior efectuării plăţii, ar fi solicitat prezentarea unei dovezi scrise a cesiunii (dovadă prezentată acesteia odată cu comunicarea cererii de deschidere a procedurii formulate de creditoare împreună cu înscrisurile ataşate cererii). Judecătorul–sindic a reţinut şi caracterul neîntemeiat al criticilor contestaţilor în legătură cu faptul că notificarea cesiunii ar fi trebuit să se realizeze potrivit art. 154 Codul de procedură civilă (ori prin aplicarea corespunzătoare a acestuia), notificarea cesiunii de creanţă neechivalând cu comunicarea unui act de procedură.

A arătat că statuările judecătorului sindic sunt nelegale din mai multe considerente:

Notificarea nr. 32848 din 08.06.2016 a fost trimisă de F. SRL. societate cu care contestatorii nu au niciun raport juridic, aspect ce rezultă de pe plicul depus la dosar de către creditor, cu care ar fi fost expediată notificarea. Un aspect deosebit de important este acela că plicul transmis de F. SRL nu a fost predat administratorului fiind restituit expeditorului, aşa cum reiese din menţiunile de pe plic.

În legătură cu comunicarea actelor, art. 9 din condiţiile generale la cele două contracte de credit sunt cât se poate de clare: 9.1. Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie a fi transmisă în scris. 9.2 Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii şi în momentul primirii. Ori, notificarea nu a fost înregistrată Ia momentul primirii o asemenea dovadă nefiind făcută.

În legătură cu acest aspect au făcut referire la dispoziţiile art. 1578 Cod civil. Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului. Ataşat cererii este Notificarea nr. 32848/08.06.2016 în care se face referire la Contractul cadru pentru cesiune de creanţe ce au ca obiect o sumă de bani si anumite drepturi încheiat la 21 decembrie 2015 denumit Contractul de cesiune şi la faptul că Banca a finalizat cesiunea în baza Contractului de cesiune, însă notificarea este însoţită de o confirmare de primire din 17.06.2016 cu privire la un plic expediat de o altă societate, F. SRL, societatea cu care debitoarea nu are vreo relaţie contractuală, în care se precizează că nu a fost predat, pe motiv că a fost refuzată primirea, fiind incidente dispoziţiile art. 1578 alin. 5 Cod civil.

Oricum, Notificarea nr. 32848 din 08.06.2016 a fost transmisă înainte de încheierea contractelor intitulate Confirmare cesiune de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit ataşate prezentei autentificate cu nr. 1690 din 31.08.2016 la SPN ... şi respectiv sub nr. 1691 din 31.08.2016 la SPN ...  Aceste acte ar reprezenta în opinia creditoarei contracte de cesiune de creanţă care îşi produc efecte juridice de la data încheierii lor. Deci Notificarea nr. 32848 din 08.06.2016, chiar dacă ar fi fost transmisă, nu îşi produce efecte atâta timp cât aceasta a fost transmisă înainte de finalizarea operaţiunii de cesiune, care a avut loc ulterior.

În plus. la dosarul cauzei, nu este făcută dovada notificării celor două contracte de confirmare, care ar reprezenta convenţii de cesiune de creanţă, fiind aplicabile prevederile art. 1578 Cod civil.

Un alt motiv de apel vizează soluţia instanţei cu privire faptul că, motivele de nelegalitate privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită a creanţei si implicit prescripţiei creanţei creditoarei. Legea nr. 85/2014 interzice înscrierea creanţelor prescrise în tabelul preliminar de creanţe, după cum se prevede la art. 106 alin. 1.

În condiţiile generale ale celor două contracte de credit (art. 7.3 lit. c), d), g) şi h) se prevede dreptul instituţiei bancare de a declara exigibil întregul contract de credit în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către subscrisa prin transmiterea unei notificări scrise, conform art. 8.3 din condiţiile generale.

Or, declararea scadenţei anticipate a contractul nr. 326/2005 a fost comunicată în anul 2011 astfel încât termenul de prescripţie începând să curgă ia momentul la care a fost comunicată notificarea din 2011, depusă la dosarul cauzei.

A solicitat ca instanţa de apel să constate că judecătorul sindic nu a luat în considerare notificarea nr. 15489898/17.07.2011 privind declararea scadenţei anticipate a contractului de credit, astfel încât, în privinţa acestuia este evident că, creanţa aferentă era prescrisă la momentul depunerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei. De asemenea, dacă declararea scandenţei anticipate nu s-ar fi făcut deja la momentul depunerii cererii, creditoarea putea pretinde doar sumele scadente până Ia acel moment.

În condiţiile în care a pretins întreaga sumă datorată în temeiul contractului, rezultă că debitorul a fost decăzut din beneficiul termenului, la iniţiativa creditoarei Acest aspect are însă drept consecinţă faptul că şi termenul de prescripţie pentru a cere executarea silită a început să curgă tot atunci, creditoarea neputând să pretindă că mai curg termene separate pentru fiecare rată contractuală (exigibilă în viitor) în parte.

Între momentul declarării scadenţei anticipate a creditului şi înregistrarea cererii de deschiderii a proceduri insolvenţei, este evident că au trecut trei ani, astfel încât dreptul este prescris în totalitate.

Trebuie însă remarcat faptul că declararea scadenţei anticipate schimbă regula curgerii separate a unui termen de prescripţie pentru fiecare rată în parte doar pentru viitor, nu şi pentru trecut. Mai exact, odată ce a declarat scadenţa anticipată, creditoarea nu mai poate pretinde aplicarea acestei reguli pentru viitor, în sensul în care o rată scadentă peste cinci ani este considerată scadentă imediat, termenul de prescripţie începând şi el să curgă imediat. Declararea scadenţei anticipate nu are însă niciun efect în raport de termenele de prescripţie curse până la momentul înţepenirii sale, în sensul că acelea curg în continuare şi se pot împlini înainte de împlinirea termenului de prescripţie pentru suma totală datorată ca efect imediat al momentului declarării scadenţei anticipate.

Explicaţia pentru acest aspect rezidă în faptul că în componenţa creditului pretins unui debitor la momentul declarării scadenţei anticipate intră nu doar sumele pentru care acesta a fost decăzut din beneficiul termenului, ci şi sumele pe care le datora efectiv la acel moment.

Aplicând în concret această construcţie teoretică la situaţia dată, se remarcă faptul că la momentul declarării scadenţei anticipate debitul din speţă era compus inclusiv din sume de Ia a căror exigibilitate trecuseră mai mult de 3 ani.

A învederat faptul că, fiind vorba despre un contract de credit care în primă fază a fost cesionat tic BCR SA la G. SRL şi ulterior la creditoare, trebuie depuse la dosar toate notificările şi toate contractele de cesiune de creanţă, pentru a se dovedi momentul declarării exigibilităţii celor două contracte de credit dar şi faptul că SC G. SRL era proprietara creanţei la momentul cesiunii.

Cum ultimele plăţi în baza contractelor de cesiune au fost realizate în anul 2012, termenul de prescripţie s-a împlinit în anul 2015, astfel încât la momentul depunerii cererii, termenul de prescripţie a fost depăşit.

Referitor la plata în valoare de 1000 lei care ar fi fost realizată de debitoare la data de 19.08.2016, judecătorul sindic a reţinut că, prin ordinul de plata nr. 226, debitoarea a plătit suma de 1.000 lei în contul B. SaRL, cu titlu de sume datorate. Contul în care debitoarea a efectuat această plată, deschis la Banca E., având codul 1BAN ... este întocmai contul indicat în notificarea cesiunii de creanţă pentru plata sumelor datorate în temeiul contractelor de credit, către cesionar. Plata a fost efectuată pentru a primi informaţii despre creanţele datorate. însă nu au fost făcute în baza notificării din 08.06.2016 care ar fi fost transmisă de F. SRL, deoarece aceasta nu a fost primită de debitoare.

Totodată, plata a fost realizată înainte de încheierea contractului intitulat confirmare cesiune de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit ataşate prezentei autentificate cu nr. 1690 din 31.08.2016 la SPN ... şi respectiv sub nr. 1691 din 31.08.2016 la SPN ..., deci înainte ca cesiunea de creanţă să fie operată. Deci nu se poate reţine că a fost făcută o plată către noul creditor, însă acest aspect nu a fost luat în considerare de către judecătorul sindic.

De asemenea, judecătorul sindic nu a verificat cum anume s-a realizat imputaţia plăţii în valoare de 1.000 lei asupra celor două contracte de credite, având în vedre că creditoarea a refuzat să depună la dosar înscrisuri din care să reiasă cum s-a făcut imputaţia plăţii.

Judecătorul sindic a reţinut că, debitoarea a plătit suma de 1.000 lei în contul B. SaRL, cu titlu de sume datorate în temeiul contractelor de credit, tară a prezenta argumentele în baza cărora suma de 1.000 lei a stins parte din ambele contracte de credit, deşi Ia data plăţii creanţele nu erau încă cesionate. A făcut referire la dispoziţiile art. 1.509 Cod civil.

A apreciat că în mod greşit judecătorul sindic a reţinut că din adresa comunicată de BCR SA la data de 16.10.2018 (fila 311) şi, în principal, extrasele de cont ataşate acesteia, din care rezultă că la data de 18.02.2014, în conturile aferente celor două contracte de credit au fost virate sume din alte conturi ale debitoarei BCR SA.

A concluzionat că aceste plăţi nu sunt de natură să întrerupă prescripţia deoarece nu reprezintă plăti voluntare, aşa cum prevede art. 709 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 111 alin. (1) - (4) din Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinare, creditoarea B. SaRL, în calitate de cesionar în drepturi al Băncii Comerciale Române SA, a solicitat respingerea apelului, cu consecinţa menţinerii încheierii şi sentinţei pronunţate ca fiind temeinice şi legale, având în vedere următoarele:

Prin contestaţia formulată de debitoare prin administrator special împotriva Tabelului preliminar de creanţe al debitoarei A. Com SRL, se solicită de către acesta înlăturarea în totalitate a creanţei înscrise în cuprinsul acestuia în favoarea subscrisei B. S. a R.L., în cuantum de 5.221.397,86 lei (echivalentul a 1.135.357,99 EUR).

S-au invocat astfel o serie de argumente, structurate pe trei paliere ale raţionamentului juridic, vizând lipsa calităţii de creditor a subscrisei B. S.a RL., prescripţia dreptului de a cere executarea silită a creanţei şi lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei solicitate de către creditoare. Ulterior s-au formulat "precizări" la contestaţia iniţială, prin care se susţine că s-au invocat motive suplimentare referitoare la solicitarea de a se dispune înlăturarea din tabelul de creanţe a sumei de 5.221.397,86 lei înscrisă conform art. 159 alin. l pct.2 în favoarea creditoarei B. S. a R.L..

Motivele de apel ce vizează încheierea din data de 05.04.2018:

Raportat la „precizările" formulate, a arătat că a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe lângă apărări ce vizează fondul chestiunilor aduse în atenţia instanţei de judecată, în mod suplimentar şi o serie de excepţii, după cum urmează: excepţia tardivităţii formulării tuturor completărilor la contestaţia la tabelul preliminar; excepţia inadmisibilităţii capătului I de cerere din cuprinsul completărilor la contestaţia la tabelul preliminar; excepţia necompetenţei teritoriale şi funcţionale a Tribunalului Suceava - Secţia a II-a civilă în soluţionarea capătului I de cerere din cuprinsul completărilor la contestaţia la tabelul preliminar.

Prin încheierea pronunţată la data de 05.04.2018, în mod temeinic şi legal judecătorul sindic a dispus admiterea excepţiei tardivităţii formulării completărilor la contestaţia la tabelul preliminar, raportat la momentul formulării acestora şi chestiunile aduse la acel moment, pentru prima dată, în atenţia judecătorului.

La acest moment, contestatorii formulează apel împotriva încheierii pronunţate de către judecătorul sindic, invocând dispoziţiile Legii nr. 85/2014, într-o analiză comparativă cu cele ale Codului de procedură civilă, iar în mod evident, interpretarea acestora nu este una exhaustivă.

Într-adevăr, la termenul de judecată din data de 16.02.2018 s-a depus înscrisul intitulat „precizări", din care reiese însă împrejurarea că nu se reformulează motivele de contestaţie expuse prin memoriul iniţial, ci se invocă motive suplimentare de contestaţie, reprezentate de lipsa capacităţii subscrisei de a dobândi drepturi şi a-şi asuma obligaţii şi lipsa menţiunilor privind sumele cesionate şi debitorii cedaţi, precum şi un nou capăt de cerere, distinct, constatarea nulităţii absolute înscrisurilor reprezentate de Contractul cadru pentru cesiune de creanţă ce au ca obiect sume de bani şi anumite alte drepturi din data de 21.12.2015, primul act adiţionat din data de 08.06.2016, confirmare cesiune de creanţe cu privire ia un portofoliu de contracte de credit autentificat sub nr. 1690 din 31.08.2016 la S.P.N. ... şi Confirmare cesiune de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit autentificat sub nr. 1691 din 31.08.2016 la S.P.N. ...

În primul rând, raportat la susţinerile efectuate la acest moment de către apelanţi şi criticile formulate împotriva încheierii, a apreciat în sensul în care natura juridică a „precizărilor" este la acest moment una lămurită şi comun îmbrăţişată de către părţi, în realitate acestea sunt completări la contestaţiile iniţial formulate în termen de către contestatori.

A mai arătat însă că dispoziţiile art. 204 Cod procedură civilă nu permit o completare a obiectului contestaţiei iniţiale, în sensul arătat mai sus, aceste completări fiind astfel afectate de sancţiunea tardivităţii, sens în care a făcut referire la prevederile art. 111 alin. 1 şi 2, art. 342 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, la art. 204 Cod procedură civilă.

În raport de această trimitere efectuată către dispoziţiile Codului de procedură civilă, a solicitat să se aibă în vedere faptul că cel mai apropiat demers juridic contestaţiei la tabelul preliminar de creanţe este chiar contestaţia la executare, în raport de care chiar apelanţii amintesc dispoziţiile art. 713 alin. 3 Cod procedură civilă, care instituie o limită temporală în vederea exercitării oricărui demers de invocare a unor motive noi de contestaţie îndreptate împotriva unei forme de executare efectuată de către un creditor.

Nu în ultimul rând, se omit a se observa dispoziţiile art. 111 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 în momentul analizei existenţei sau nu a unor dispoziţii imperative care limitează lărgirea obiectului analizei ce urmează a fi efectuată de către judecătorul sindic. Astfel, se menţionează împrejurarea că, ataşat contestaţiei formulate în termenul de 7 zile, sub sancţiunea anulării contestaţia va fi însoţită de toate înscrisurile de care partea înţelege să se folosească în dovedirea susţinerilor sale, cu arătarea oricăror alte probe care se solicită. Prin urmare, din analiza acestor dispoziţii reiese împrejurarea că limitarea impusă de dispoziţiile anterior citate este chiar mai restrictivă decât în sensul de a completa contestaţia iniţială cu motive suplimentare, atât timp cât toate probatoriile trebuie indicate în acelaşi termen de 7 zile. Este evidentă interpretarea conform căreia, atât timp cât se formulează solicitări suplimentare cu depăşirea termenului de 7 zile, acestea nu vor putea fi analizate de către instanţa de judecată în condiţiile imposibilităţii de a formula probatorii în referire la acestea.

Motivele de apel ce vitează sentinţa civilă nr. 525/23.12.2019:

Apelanţii realizează o efectivă reluare a tuturor chestiunilor invocate în cuprinsul contestaţiei iniţiale, fără a avea în vedere în nici un fel amplul material probator administrat de către instanţa de fond, prin depunerea de înscrisuri, prezentarea pentru comparare a originalelor, expertiza contabilă dispusă a fi efectuată în cauză la solicitarea contestatorilor.

Excepţia lipsei calităţii de creditor a B. S. a R.L.

Preliminar, a învederat instanţei de judecată faptul că cererea formulată de către creditoare a produs efecte juridice, la momentul pronunţării de către judecătorul sindic cu privire la cererea de deschidere a procedurii formulată de către debitoare, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art.66 alin.6 din Legea nr.85/2014, dispunând astfel prin aceeaşi încheiere soluţionarea cererii debitoarei dar şi conexarea cererii formulate de creditoare, ce formează obiectul dosarului anterior indicat, precum şi desemnarea în calitate de administrator judiciar provizoriu a practicianului în insolvenţă D. S.P.RL., în urma solicitării formulate de către creditoare, împotriva hotărârii intermediare nr. 487/2017 din data de 20.09.2017 debitoarea a formulat apel, la care a renunţat însă la data de 11.12.2017 - dosarul nr. ../86/2017/a1 al Curţii de Apel Suceava

Se menţionează de către apelanţi împrejurarea că judecătorul sindic trebuie să analizeze declaraţia de creanţă împreună cu înscrisurile aferente acesteia, fără a lua în considerare orice altă completare prin depunerea de noi înscrisuri la dosar.

 A mai solicitat să se aibă în vedere faptul ca primul control la momentul formulării unei declaraţii de creanţă este efectuat de către administratorul judiciar. În cauza de faţă, acesta a analizat înscrisurile depuse de către creditoare ataşat cererii de deschidere a procedurii şi a concluzionat că aceasta este justificată. Singura ipoteză logică în care raţionamentul invocat de către apelanţi ar putea fi aplicabil ar fi acela în care creanţa nu ar fi înscrisă, iar ulterior acestui prim control efectuat de către administratorul judiciar s-ar depune înscrisuri suplimentare, însă, această ipoteză este aplicabilă chiar creanţei a cărui titular este apelantul loja Cezar, întrucât înscrisurile depuse ulterior de către creditoare au fost fie solicitate cu insistenţă de către contestatori a fi depuse, fie de către instanţa de judecată.

A mai învederat faptul că apelanţii susţin că din lecturarea celor două contracte cadru depuse de către creditoare nu reiese faptul că au fost cesionate către creditoare creanţele rezultate din Contractul de credit nr.326/21.10.2005 şi Contractul de credit nr.93/26.04.2007.

A înţeles să precizeze faptul că toate creanţele deţinute în contra debitoarei au fost transmise de către B.C.R. prin înscrisul intitulat "Contractul-cadru pentru cesiunea de creanţe ce au ca obiect o sumă de bani şi anumite alte drepturi" încheiat la data de 21 decembrie 2015, astfel cum a fost modificat prin Primul act adiţional din 8 iunie 2016.

Între creanţele transmise către creditoare se regăsesc şi creanţele provenind din contractul de credit nr.326/21.10.2005 şi contractul de credit nr.93/26.04.2007, încheiate între B.C.R. şi A. SRL. Ulterior, a fost încheiat astfel înscrisul intitulat Confirmare cesiune de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit, autentificat sub nr. 1690 din data de 31.08.2016 la S.P.N. ... prin care părţile confirmă cesiunea de creanţă în ceea ce priveşte creanţele cesionate provenind din cele două contracte de credit, inclusiv garanţiile aferente aduse de către debitoare.

Cu toate acestea, a solicitat să se reţină că prin înscrisul intitulat Confirmare cesiune de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit ataşate prezentei, autentificate sub nr. 1690 din data de 31.08.2016 la S.P.N. ..., s-a realizat o individualizare a drepturilor tabulare transmise în raport de debitoarea cedată A. SRL.

În acest sens a solicitat analizarea conţinutului Anexei acestui Act adiţional, în care se regăsesc următoarele modalităţi de individualizare a garanţiilor aferente creanţelor cedate: număr contract de ipotecă, număr încheiere carte funciară notare drept de ipotecă, număr carte funciară, număr cadastral, proprietar, localitate şi adresa bunului imobil.

Împrejurarea că în cererea de deschidere a procedurii s-a amintit şi încheierea Contractului-cadru pentru cesiunea de creanţe ce au ca obiect o sumă de bănişi anumite alte drepturi la data de 21 decembrie 2015 între B.C.R., G. S.RL. şi creditoare, precum şi încheierea înscrisul intitulat "Confirmare cesiune de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit, autentificat sub nr. 1691/31.08.2016 la S.P.N. ..., s-a datorat faptului că, pentru o prezentare de ansamblu cât mai precisă, s-au menţionat toate înscrisurile prin care au fost transmise toate bunurile aduse în garanţie la executarea celor două convenţii de credit, inclusiv astfel dreptul de ipotecă de rang I, II şi IV asupra imobilului - proprietatea C., CF nou 30448, CF vechi 3891; nr. cadastral 1815 - teren 432 mp, nr. cadastral 1815 - CI - Al. 1 –Casă P+1; nr. cadastral 1815 - C2-Al .2-Anexe, singurul care se regăseşte în anexa acestei din urmă confirmări de cesiune autentificată sub nr. 1691/31.08.2016 la S.P.N...

Prin urmare, strict în ceea ce o priveşte pe debitoarea A. SRL, a cărei situaţie juridică se analizează la acest moment, toate drepturile de creanţă precum şi toate drepturile de garanţie instituite de către aceasta au fost preluate exclusiv de la cedentul B.C.R., astfel că orice referire la cesionarul G. SRL nu prezintă relevanţă juridică la acest moment.

În ceea ce priveşte preţul cesiunii, a precizat că în cuprinsul Actului adiţional se menţionează atât faptul că "preţul de cumpărare" înseamnă suma plătită în contul creanţelor conform Contractului cadru de cesiune, cât şi faptul că la data încheierii Actului adiţionat cesionarul a achitat integral cedentului preţul de cumpărare în conformitate cu termenii şi condiţiile prevăzute de contractul cadru.

Prin urmare, în condiţiile în care părţile au determinat în mod cert un preţ, în cuprinsul contractului cadru, precum şi în condiţiile în care actul adiţional cuprinde suficiente elemente de natura a identifica garanţiile aferente creanţelor cedate, a opinat în sensul că orice susţinere a contestatorului este străină de situaţia juridică concretă, expusă anterior şi materializată de înscrisurile încheiate între cedent şi cesionar.

De altfel chiar şi în cererea de deschidere a procedurii a precizat această succesiune de înscrisuri întocmite, de natură a releva faptul că operaţiunea de cesiune menţionată în cuprinsul Contractelor cadru a fost finalizată.

În cele din urmă, la solicitarea instanţei de judecată cedenta B.C.R. S.A. a furnizat în mod clar informaţii cu privire la întinderea cesiunii de creanţă intervenită, în ceea ce priveşte pe debitoarea cedată A. SRL

A mai arătat că apelanţii se află în eroare în ceea ce priveşte prezentarea originalelor contractelor de cesiune. La solicitarea expresă a apărătorului contestatorilor, reprezentantul creditoarei a prezentat în instanţă aceste originale pentru compararea cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, sens în care a solicitat să se indice dispoziţiile Codului de Procedură Civilă la care se fac trimitere în momentul în care se menţionează obligativitatea depunerii la dosarul cauzei a înscrisurilor în integralitatea lor.

De asemenea se susţine de către contestator faptul că operaţiunea de cesiune nu este opozabilă debitoarei deşi contestaţia nu este formulată de către debitoare. Deşi se face trimitere la Notificarea nr.32848 din data de 08.06.2016, se susţine faptul că aceasta este însoţită de un plic expediat de o altă societate, F. SRL, precum şi faptul că acesta nu a fost predat.

A solicitat să se observe faptul că a procedat la comunicarea notificării către debitoarea A. COM SRL, cu confirmare de primire, însă aceasta a fost refuzată, conform menţiunilor de pe recipisa depusă la dosarul cauzei. Pentru a releva identitatea între notificarea transmisă şi confirmarea de primire, a solicitat să se verifice numărul de înregistrare aferent codului de bare care se regăseşte în cuprinsul ambelor înscrisuri: "873877810". De asemenea, nu prezintă nici un fel de importanţă persoana expeditorului, atât timp cât dispoziţiile legale menţionate de către contestator reglementează doar cuprinsul notificării privind intervenirea cesiunii, care este clar şi relevă toate elementele menţionate de dispoziţiile art. 1578 alin. 3 Cod Civil.

Totodată, notificarea a fost emisă în comun, de către cedent şi cesionar, prin urmare, din interpretarea per a contrario a art. 1578 alin. (3) Cod Civil, rezultă că cesionarul nu are obligaţia de a prezenta dovada scrisă a cesiunii.

În aceste condiţii, rezultă împrejurarea că debitoarea a fost notificată despre intervenirea cesiunii dintre B.C.R. S.A. şi creditoare, iar administratorul special chiar a participat la întâlniri cu reprezentanţii acesteia, depunând alăturat şi dovezile privind notificarea acestuia.

Mai mult de atât, cesiunea faţă de debitorul cedat începe să-şi producă efecte din momentul în care cesiunea îi devine opozabilă, şi anume de la data notificării făcută prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătură privată. Deşi cesiunea de creanţă intervine fără a se cere consimţământul debitorului cedat, ea nu poate dăuna acestui debitor, motiv pentru care acesta îşi păstrează dreptul de a opune cesionarului toate excepţiile pe care le putea opune şi cedentului: nulităţile, rezilierea, prescripţia, autoritatea de lucru judecat, etc., înainte de notificarea sau acceptarea cesiunii, debitorul cedat va putea opune cesionarului şi compensaţia pe care o putea opune cedentului. Din momentul în care au fost îndeplinite formalităţile notificării sau acceptării, debitorul cedat devine debitorul cesionarului şi, prin urmare, nu mai poate plăti valabil cedentului. În situaţia în care cesiunea devine opozabilă debitorului prin acceptare, indiferent de formă, compensaţia care a operat deja faţă de cedent, potrivit art. 1149 Cod Civil, nu mai poate fi invocată împotriva cesionarului, în literatura juridică s-a arătat că legea presupune ca prin acceptarea cesiunii s-a renunţat implicit la invocarea beneficiului compensaţiei legale şi astfel, debitorul înţelege să facă plata către cesionar.

Toate precizările de mai sus conduc la concluzia că, în realitate, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanţă de către debitorul cedat nu are nicio influenţă asupra validităţii acestei operaţiuni juridice, iar, în ceea ce priveşte opozabilitatea, trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiectului/subiecţilor de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar şi a celorlalte modalităţi de stingere a creanţei cedate în raporturile cu cedentul sau/şi cesionarul.

Practic, în cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanşată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existenţa unui interes legitim în derularea unui astfel de demers şi ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care şi-a asumat-o faţă de creditorul iniţial.

Important de relevat sunt şi acţiunile efectuate de către societatea debitoare, în raport de creditoare, la momentul la care aceasta a aflat de împrejurarea interveniţii cesiunii de creanţă.

Astfel, deşi la acest moment se invocă faptul că această operaţiune de cesiune de creanţă nu îi este opozabilă iar creditoarea nu are calitatea de creditor, debitoarea a efectuat la data de 19.08.2016 o plată în cuantum de 1.000 RON către creditoare, cu următoarele detalii: OPIB/226/7351688/sume datorate, sens în care a depus la întâmpinare un desfăşurător de cont cu relevarea acestei plăţi, solicitând astfel să se pună în vedere contestatorului sa depună Ordinul de plată interbancar întocmit cu acea ocazie.

Prin urmare, deşi încă din cursul anului 2016 debitoarea şi administratorul acestuia, domnul loja Cezar, a avut cunoştinţă de împrejurarea intervenirii cesiunii de creanţă şi chiar mai mult de atât a efectuat o plată în considerarea acesteia. De altfel această plată a fost efectuată în considerarea discuţiilor dintre debitoare şi reprezentanţii creditoarei, în încercarea de a evita demararea unor proceduri legale împotriva debitoarei şi a garanţilor acesteia.

De asemenea important de subliniat este şi faptul că transferul drepturilor de proprietate asupra creanţelor a fost operat în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, conform avizelor de înscriere pe care le-a ataşat întâmpinării.

Pe de altă parte, a înţeles să invoce o nouă împrejurare, de care debitoarea A. SRL avea cunoştinţă încă din anul 2016, reprezentată de notarea modificării titularului dreptului de ipotecă cu privire la imobilele aduse în garanţie la executarea celor două contracte de credit.

Astfel, cum a menţionat în cuprinsul cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, debitoarea A. SRL a garantat rambursarea creditelor cu următoarele bunuri proprietatea sa:

- Contractul de credit nr. 326/21168/21.10.2005:

- ipoteca de rang I, II şi III asupra imobilului proprietatea A. S.R.L, compus din: teren de 100 mp şi spaţiu comercial. CF nou 30446, CF vechi 6342; nr. cadastral 2534 - Al-teren şi nr. cadastral 2534-C1, Al - spaţiu comercial, situate ...; teren de 128 mp şi spaţiu comercial, CF nou 3944S, CF vechi 7978, nr. cadastral 2953 - Al-teren, nr. cadastral 2953-Cl-Al.l - spaţiu comercial şi spaţii cazare; nr. cadastral 2953 - C2 -Al.2 - spaţiu comercial, ...(terenul aferent suprafeţei de 128 mp se află în proprietatea Statului Român, fiind închiriat în favoarea proprietarului tabular al construcţiilor pe o perioada de 15 ani în conformitate cu Contractul de închiriere nr. 17839/29.09.2005 încheiat cu Primăria ...); teren de 75 mp format din alipirea a două parcele de 59mp+16mp, CF nou 30443, CF vechi 9809, nr. cadastral 3558-3559-Al - teren; nr. cadastral 3558- CI- Al. 1 reprezentând spaţiu comercial; nr. cadastral 3559 - C2 - Al.2 reprezentând anexă spaţiu comercial, ..., (terenul aferent suprafeţei de 75 mp se află în proprietatea Statului Român, fiind închiriat în favoarea proprietarului tabular al construcţiilor pe o perioadă de 15 ani în conformitate cu Contractul de închiriere nr. 17839/29.09.2005 încheiat cu Primăria ...);

- ipotecă de rang I, II şi IV asupra imobilului - proprietatea A. SRL, CF nou 30447, CF vechi 2486; nr. cadastral 1577 - Al - teren 371mp, nr. cadastral 1577 - CI - Al.l - Pensiune turistică extinsă şi modernizată cu dependinţe, ...;

 Contractul de credit nr.93/7904/26.04.2007:

- ipotecă de rang III asupra imobilului - proprietatea A. SRL, CF nou 30447, CF vechi 2486; nr. cadastral 1577 - Al - teren 371 mp; nr. cadastral 1577 - CI - Al.l - pensiune turistică extinsă si modernizată cu dependinţe, ...;

A depus încheierile de carte funciară nr. 12385 din data de 17.10.2016 (CF 30443), nr. 12184 din data de 17.10.2016 (CF 30446), nr. 12187 din data de 17.10.2016 (CF 30445) şi 12204 din data de 18.10.2016 (CF 30447), toate comunicate debitoarei, împreună cu extrasele de carte funciară aferente acestora.

Important de observat este faptul că deşi aceste încheieri au fost comunicate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi debitoarei, aceasta nu a formulat cerere de reexaminare împotriva acestora invocând aspectele pe care le supune atenţiei instanţei abia la acest moment, ci dimpotrivă a acceptat această împrejurare privind cesiunea, de care a luat la cunoştinţă în mod cert cel târziu de la acel moment.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, potrivit căruia înscrierile în cartea funciară îşi produc efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor, iar ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor, precum şi dispoziţiile art. 885 Cod Civil.

În ceea ce priveşte valabilitatea transmiterii dreptului de ipotecă, a arătat că acesta se transmite creditorului cesionar odată cu creanţa cedată, în temeiul art. 1568 Cod Civil, în considerarea caracterului accesoriu al acestui drept. Dispoziţiile invocate de contestator referitoare la dobândirea dreptului de ipotecă se referă la naşterea acestui drept, nu la transmiterea sa. Or, în speţă, dreptul de ipotecă a fost deja valabil născut, ca urmare a cesiunii de creanţă având loc doar schimbarea titularului acestui drept, schimbare devenită opozabilă debitorului cedat prin notificarea transmisă acestuia.

Prin urmare, dreptul de ipotecă este născut în mod valabil, este opozabil faţă de terţi prin înscrierea în cartea funciară şi faţă de garant prin încheierea contractului, iar transferul său către subscrisa îndeplineşte, de asemenea, toate condiţiile de validitate şi de opozabilitate faţă de debitorul cedat prin notificarea acestui asupra cesiunii de creanţă.

Excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită:

A solicitat să se constate faptul că, fără nici o diferenţiere între cele două contracte de credit, debitoarea a invocat împrejurarea intervenirii prescripţiei dreptului de a solicita înscrierea la masa credală a societăţii debitoare A. SRL. Se invocă astfel termenele de prescripţie menţionate de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, precum şi o serie de construcţii juridice fără ca acestea să aibă la bază un sprijin faptic.

Întreg raţionamentul juridic expus iniţial de către contestatori conturează împrejurarea că nu se contestă împrejurarea declarării scadenţei anticipate a celor două contracte de credit, ci se susţine faptul că aceasta s-ar fi produs cu mai mult de trei ani anterior momentului depunerii de către creditoare a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei.

Pentru contractul de credit nr.326/21168/21.10.2005 – total : 648.521,93 EUR, iar pentru contractul de credit 93/7904/26.04.2007 – total: 486.836,06 EUR

În ceea ce priveşte contractul de credit nr. 93/7904/26.04.2007, a precizat faptul că declararea scadenţei anticipate de către creditorul iniţial B.C.R. s-a realizat la data de 22.12.2014, în urma scurgerii termenului menţionat în Notificarea nr. 21309979/26.11.2014, comunicată debitoarei la data de 08.12.2014, conform recipisei de confirmare de primire aferentă expedierii nr. R 4733657872.

 De asemenea, în ceea ce priveşte contractul de credit nr. 326/21168/21.10.2005, declararea scadenţei anticipate s-a realizat de către creditorul iniţial B.C.R. la data de 08.06.2016, momentul finalizării operaţiunii privind cesiunea de creanţă. De altfel chiar contestatorul au menţionat faptul că dacă nu ar fi fost declarată scadenţa anticipată, nu ar fost posibilă cesionarea în întregime a creanţelor.

De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 1025 Vechiul Cod Civil şi a solicitat să se aibă în vedere faptul că judecătorul sindic a soluţionat în cadrul dosarului nr..../86/2017, chiar cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de debitoare, sens în care intrarea în procedura de insolvenţă echivalează cu imposibilitatea de invocare a beneficiul scurgerii termenului în care se putea apela la forţa coercitivă a statului pentru recuperarea creanţelor deţinute în contra acesteia.

Susţinerea potrivit căreia o altă interpretare a împrejurării că declararea scadenţei anticipate nu are efecte cu privire la ratele neachitate, cu privire la care s-ar fi împlinit termenul de prescripţie, pune creditorul în postura de a-şi crea singur un avantaj, este străină de dispoziţiile contractuale. Este evident faptul că această posibilitate a creditorului, trasată de dispoziţiile contractuale agreate de către debitoare, este un drept al acestuia şi implicit un avantaj care îi dă posibilitatea de urmări debitorul pentru toate sumele datorate de către acesta.

În numeroase rânduri practica judiciară şi literatura de specialitate au precizat faptul că în momentul declarării scadenţei anticipate, devine exigibilă obligaţia de plată a întregului credit neachitat, iar în atare situaţie nu se mai poate vorbi despre prestaţii succesive, acestea transformându-se într-o prestaţie "tino ictu". De altfel se menţionează faptul că ultimele plăţi au fost efectuate în anul 2012, însă această împrejurare nu este de natură a contura o intervenire a prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită a cu privire la ratele restante de mai mult de trei ani în urmă, calculat invers cronologic de la momentul declarării scadenţei anticipate.

Susţinerile formulate de către apelanţi ignoră în totalitate materialul probatoriu administrat la solicitarea acestora în faţa instanţei de fond, reprezentat de expertiza contabilă efectuată în cauză şi înscrisurile solicitate de la cedentul B.C.R. S.A., în repetate rânduri cu solicitări suplimentare în raport de interesul acestora de a identifica o eventuală apărare.

A solicitat să se reţină faptul că nici una din susţineri formulate de către creditoare în cadrul întâmpinării depuse la dosarul de fond nu a fost combătută de către expertiza contabilă efectuată în cauză, atât cu privire la momentul declarării scadenţei anticipate cât şi cu privire la întinderea creanţei cesionate.

În plus, trimiterea efectuată la notificarea nr. 15489898/17.07.2011 este efectuată cu ignorarea concluziilor raportului de expertiză contabilă, în încercarea de a asimila două chestiuni distincte din punct de vedere juridic: efectele produse de notificarea anterior menţionată şl momentul declarării scadenţei anticipate.

Explicaţiile furnizate de către apelanţi cu privire la plata în cuantum de 1.000 RON către creditoare, efectuată în data de 19.08.2016, cu următoarele detalii: OP1B/226/7351688/ sume datorate, sunt lipsite de logică faptică.

Se insistă pe ideea refuzului de a primi notificarea din data de 08.06.2016; pe faptul că aceasta a fost transmisă de F. SRL. Cu toate acestea, se susţine în totală contradicţie că această sumă plătită către creditoare a fost efectuată pentru a primi informaţii despre creanţele datorate .

Întrucât se invocă pe parcursul derulării acestui litigiu, în raport de interesul urmărit, diferite momente ale intervenirii cesiunii de creanţă şi se conferă înscrisurilor încheiate între cedent şi cesionar un caracter distinct de cel evident, a prezentat succesiunea înscrisurilor încheiate:

Prin Contractul-cadru pentru cesiunea de creanţe ce au ca obiect o sumă de bani şi anumite alte drepturi " încheiat la data de 21 decembrie 2015, astfel cum a fost modificat prin Primul act adiţional din 8 iunie 2016 au fost transmise către creditoarea B. (ca şi cesionar) creanţele născute în baza unor împrumuturi acordate de cedenta B.C.R. către o serie de debitori cedaţi. Între creanţele transmise către creditoare se regăsesc şi creanţele provenind din Contractele de credit încheiate între B.C.R. şi A. SRL

Ulterior, a fost încheiat Actul adiţionai confirmare cesiune de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit", autentificat sub nr. 1690 din data de 31.08.2016 la S.P.N. ...., prin care părţile confirmă cesiunea de creanţă în ceea ce priveşte creanţele cesionate, inclusiv garanţiile aferente.

Cu toate acestea, a solicitat să se observe faptul că prin „Actul adiţional confirmare cesiune de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit", autentificat sub nr. 1690 din data de 31.08.2016 la S.P.N. ..., s-a realizat o individualizare a drepturilor tabulare transmise.

A mai precizat faptul că momentul la care subscrisa B. Sa R.L. a dobândit drepturile pe care le deţinea anterior creditorul iniţial este data de 08.06.2016, momentul finalizării operaţiunii de cesiune, la acel moment fiind încheiat Actul adiţional nr. l menţionat anterior, prin care s-a stabilit faptul că intenţia exprimată în Contractul cadru din data de 21.12.2015 a fost finalizată cu succes, în sensul stabilirii portofoliilor cesionate, a avizării operaţiunii de către Consiliul Concurenţei şi a achitării preţului cesiunii.

În concluzie, a solicitat respingerea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 525/23.12.2019 şi încheierii din data de 05.04.2018, ambele pronunţate în dosarul nr. .../86/2017/a1 al Tribunalului Suceava, cu consecinţa menţinerii încheierii şi sentinţei pronunţate ca fiind temeinice şi legale.

Intimatul D. SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului împotriva sentinţei civile nr. 525/23.12.2019 şi a încheierii din 05.04.2018.

A precizat faptul că, în vederea îndeplinirii atribuţiilor legale, în calitate de administrator judiciar a procedat la analizarea cererilor de înscriere la data de 17.11.2017 tabelul preliminar al creditorilor SC A. SRL.

Cu privire la motivul de apel ce vizează încheierea din 05.04.2018 a arătat faptul că, prin precizările depuse la termenul din 16.02.2018, debitoarea a invocat motive suplimentare cu privire la lipsa calităţii de creditor a B. SaRL, precum şi motive noi referitore la nulitatea unor acte juridice.

Cu privire la apelul formulat împotriva sentinţei nr. 525/2019 a Tribunalului Suceava a arătat faptul că apelantul a invocat, în esență, aceleași susțineri ca în fața instanței de fond.

A arătat că, în vederea îndeplinirii atribuţiilor legale de verificare a declaraţiilor de creanţă, referitor la cererea B. SaR.L., administratorul judiciar a constatat că între BCR SA. şi SC A. SRL s-au încheiat mai contractele de credit, iar prin ultimul act adițional a fost restructurat creditul și rescadențat, astfel încât debitul principal la acea dată era de 340.810,57 euro. Ulterior, BCR SA a cesionat creanța sa rezultată din cele două contracte de credit către B. SaR.L.

Prin cererea de înscriere la masa credală a SC A. SRL, B. SaRL a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor cu suma de 1.135.357,99 euro (724.964,57 euro debit principal, 404.082,07 euro dobândă şi 6.535.17 euro comisioane).

Cu privire la lipsa calităţii de creditor al B. SaRL a adus la cunoştinţa instanţei faptul că B. S.a.rl. a notificat SC A. SRL cu privire la cesiunea de creanţă încheiată între BCR SA provenită din contractele de credit nr. 326/21.10.2005 şi nr. 93/26.04.2007. Astfel, a arătat că notificarea a fost semnată atât de cedent cât şi cesionar, astfel încât, conform dispoziţiilor art. 1578 alin. 3 Cod civil, cesionarului nu îi incumbă obligaţia de a prezenta dovadă scrisă a cesiunii.

De altfel, chiar şi în lipsa unei notificări din partea B. SaRL, cesiunea ar fi fost opozabilă în continuare societăţii debitoare, prin simpla formulare a unei cereri de înscriere la masa credală formulată de cesionar.

În speţă, a arătat că, B. SaRL a formulat cerere de admitere la masa credală şi a anexat şi contractul de cesiune încheiat cu BCR S.A., iar prin formularea cererii de creanţă de către creditorul B. SaRL s-a efectuat şi notificarea cesiunii de creanţă, conform art. 1578 alin. 1 lit. b din Codul civil.

Cu privire la prescripţia dreptului de a solicita executarea silită, a arătat că, la momentul declarării scadenţei anticipate, devine exigibilă obligaţia de plată a întregului credit neachitat.

A arătat în acest sens că, în ceea ce priveşte contractul de credit nr. 93/7904/26.04.2007, scadenţa anticipată a acestuia a fost declarată de către creditorul iniţial BCR s-a realizat la data de 22.12.2014, iar în ceea ce priveşte contractul de credit nr. 326/21168/21.10.2005, declararea scadenţei s-a realizat de către creditorul iniţial BCR la data de 08.06.2016, momentul finalizării operaţiunii privind cesiunea de creanţă.

Pe cale de consecinţă, rezultă în mod neechivoc faptul că, la data deschiderii procedurii – 20.09.2017 – dreptul creditorului B. SaRL de a-şi satisface dreptul de creanţă pe calea executării silite nu era prescris.

A învederat faptul că, societatea debitoare a efectuat o plată către B. SaRL în cuantum de 1.000 lei la data de 19.08.2016, intitulată „sume nedatorate” aspect care se circumscrie unei recunoaşteri tacite a datoriei faţă de noul – creditor cesionar.

În concluzie, a solicitat respingerea apelului.

Examinând apelul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 5.04.2018, Curtea reţine următoarele :

Potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. 1 - 3 din Legea nr. 85/2014:

„(1) Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în tabel.

 (2) Contestaţiile trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată.

  (3) Sub sancţiunea anulării, contestaţia va fi însoţită de dovada, în original, a achitării taxei de timbru, precum şi de toate înscrisurile de care partea înţelege să se folosească în dovedirea susţinerilor sale, cu arătarea oricăror altor probe care se solicită, cu excepţia celor care nu se află în posesia părţii sau nu sunt cunoscute la momentul formulării contestaţiei.

Rezultă, cu claritate, din textul legal citat, că respectiva contestaţie trebuie făcută în 7 zile de la comunicarea tabelului preliminar în BPI, orice completări sau modificări făcute după expirarea acestui termen fiind tardive.

Dispoziţiile art. 204 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei”, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât se referă la cererile de chemare în judecată de drept comun.

Or, în prezenta speţă ne aflăm în prezenţa unei contestaţii la tabelul preliminar de creanţe, formulate în baza art. 111 din Legea nr. 85/2014, care derogă de la regula generală prevăzută de art. 204 alin. 1 Cod procedură civilă.

Celelalte texte legale invocate de apelant, privitoare la apel, contestaţie în anulare, revizuire sau contestaţie la executare, nu au legătură cu prezenta cauză, nefiind în acele situaţii.

Prin urmare, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul formulat împotriva respectivei încheieri de şedinţă.

Analizând apelul formulat împotriva sentinţei nr. 525/2019, Curtea reţine următoarele:

La punctul 2.1 din memoriul de apel se susţine, în esenţă, că B. SaRL nu are calitatea de creditor faţă de SC. A. SRL, pentru că nu a făcut dovada cesiunii de la BCR SA a drepturilor ce au rezultat din cele două contracte de credit în cauză.

Curtea reţine că între BCR SA şi B. SaRL s-a încheiat contractul – cadru pentru cesiune de creanţe ce au ca obiect sume de bani şi anumite alte drepturi din 31.12.2015.

Potrivit art. 2.4. pct. i şi ii din contract:

„Conform termenilor şi condiţiilor prezentului Contract, la data încheierii, Creditorul cedent, în baza şi prin prezentul contract, cesionează în mod irevocabil către Cesionarul 1 conform legislaţiei din România, cesiunea de creanţe ce au ca obiect o sumă de bani sau altfel, conform dispoziţiilor din prezentul contract, Cesionarul 1 dobândește următoarele :

 i) toate creanţele în baza împrumuturilor BCR şi a garanţiei aferente BCR incluse în

Portofoliul 1 BCR, indicate în Banda de Date 1 şi modificate ulterior în Banda de Date 2, existente la data încheierii („Drepturile cesionate din Portofoliul 1”);

 ii) toate drepturile creditorului cedent (inclusiv cele de procedură precum şi drepturile de acţiune, excepţiile de procedură şi apărarea) provenite din acţiuni judiciare sau extrajudiciare iniţiate de creditorul cedent pentru administrarea, colectarea, executarea silită şi/sau prescrierea drepturilor cesionate din Portofoliu 1 (inclusiv, dar fără a se limita la procedurile de executare silită, insolvenţă şi pre-insolvenţă şi contestaţiile la executare).”

Este adevărat că, în lipsa depunerii „portofoliului 1 BCR, indicat în banda de date 1 şi modificate ulterior în banda de date 2”, nu rezultă că cele două contracte de credit încheiate de BCR cu societatea debitoare au făcut obiectul acestei cesiuni de creanţă.

Între aceleaşi părţi s-a încheiat însă la 31.08.2016 un contract intitulat „confirmare cesiune de creanţe cu privire la un portofoliu de contracte de credit”, autentificat de SNP ... sub nr. 1690/31 august 2016.

Potrivit art.2.1 din acest contract: „Conform termenilor şi condiţiilor Contractului - cadru de cesiune, Părţile confirmă cesiunea de creanţă de către Cedent către Cesionar în ceea ce priveşte Creanţele Cesionate (inclusiv Garanţiile BCR Aferente (care rezultă din Creditele BCR şi Garanţiile BCR Aferente enumerate în Anexa 1 la acest Contract, începând de la (şi inclusiv) data acestui Contract (data prezentului Contract fiind data la care cesiunea de creanţe a devenit efectivă conform Contractului – cadru de cesiune.”

La anexa 1 apare înscrisă, la poziţiile 121, 122 şi 123, debitoarea SC A. SRL. Chiar dacă la contractele cesionate nu apar contractele de credit nr. 326/2005 şi nr. 93/2007, ci contractele de ipotecă încheiate pentru garantarea acestora, Curtea apreciază că acest contract face dovada deplină a cesionării drepturilor rezultate din cele două contracte de credit către B. SaRL.

Această concluzie se impune pornind de la faptul că respectivele contracte de ipotecă au caracter accesoriu faţă de contractele de credit pe care le garantează, şi nu puteau fi cesionate separat, ci doar împreună cu acestea.

Această interpretare a contractului are la bază regulile de interpretare prevăzute la art. 1.266 potrivit cărora :

„1)Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor.

2) La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului” şi art. 1268 alin.1, 2, 3 Cod civil, potrivit cărora :

„(1) Clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului.

(2) Clauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe.

(3) Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.”

Prin urmare, acest motiv de apel nu este întemeiat.

La punctul 2.2. din memoriul de apel se susţine, în esenţă, că cesiunea de creanţă nu este opozabilă debitoarei întrucât nu i-a fost notificată.

Curtea reţine, în acest sens, că notificarea cesiunii de creanţă are ca efect doar opozabilitatea faţă de debitor, în sensul că, înainte de notificare, debitorul poate face plata valabilă către cedent, în condiţiile art. 1578 Cod civil. Notificarea nu are nicio relevanţă cu privire la valabilitatea cesiunii de creanţă, aceasta producând efecte între cedent şi cesionar de la data încheierii sale, independent de notificare.

Prin urmare, debitoarea nu justifică niciun interes în invocarea unor neregularităţi cu privire la notificarea din 8.06.2016, din moment ce nu a făcut nicio plată către BCR SA ulterior acestei date, şi care să fie contestată de B. SaRL.

De altfel, chiar dacă s-ar considera viciată procedura de notificare realizată la 8.06.2016, cesiunea de creanţă a fost înregistrată în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, devenind astfel opozabilă, şi a fost comunicată debitoarei în cadrul procedurilor desfăşurate în prezentul dosar de insolvenţă, fiind evident că a luat cunoştinţă de ea.

Prin urmare, nici acest motiv de apel nu este întemeiat.

În final, la punctul 3 din memoriul de apel se invocă, în esenţă, faptul că judecătorul sindic a reţinut în mod greşit că nu a intervenit prescripţia creanţei ce face obiectul prezentei contestaţii.

Din extrasele de cont aflate la rezultă că ultimele plăţi făcute de debitoare către BCR SA în bata celor două contracte au fost la 18.02.2014, aspecte confirmate şi de expertul contabil desemnat în cauză.

Din adresa BCR SA aflată dosar rezultă că respectivele creanţe izvorâte din contractele de credit nr. 326/2005 şi 93/2007 au fost declarate scadente anticipat în datele de 8.06.2016, respectiv 22.12.2014, conform notificările ataşate. Notificarea din 17.07.2011 cu privire la contractul de credit nr.326/2005 nu a avut ca efect declararea scadenţei anticipate a acestui contract de credit, întrucât se arată doar că banca „poate” declara scadenţa anticipată, nu şi că va face în mod cert acest lucru, cum se precizează în adresa din 8.06.2016.

Prin urmare, dacă până la declararea scadenţei anticipate a celor două contracte de credit a curs câte un termen separat de prescripţie de 3 ani pentru fiecare rată, începând cu scadenţa acesteia, după acest moment a început să curgă un singur termen de prescripţie, de asemenea de 3 ani, pentru întreaga sumă declarată scadentă anticipat în cazul fiecăruia din cele două contracte.

Raportat la data formulării cererii de deschidere a procedurii de către B. SaRL, respectiv 28.07.2017, termenul de prescripţie de 3 ani nu era împlinit în cazul nici unuia din cele două contracte de credit.

Cât priveşte intervenirea prescripţiei pentru o parte din ratele neachitate, în cazul contractului nr.326/2005, anterior declarării scadenţei anticipate a acestui contract de credit, Curtea apreciază că plăţile efectuate la data de 18.02.2014 au avut efect întreruptiv, fiind acte voluntare de executare, astfel că de la acea dată au început să curgă noi termene de prescripţie de aceeaşi natură, care nu s-au împlinit. Instanţa nu poate reţine susţinerile apelantului în sensul că plăţile din 18.02.2014 nu au fost voluntare, ci virate sume din alte conturi ale debitoarei, întrucât, chiar dacă ar fi aşa, acest virament s-a făcut în baza contractelor încheiate cu debitoarea, ceea ce echivalează tot cu o plată voluntară. Cât priveşte plata din 19.08.2016 faţă de cele arătate aceasta nu mai are relevanţă cu privire la întreruperea termenului de prescripţie.

Pentru toate aceste considerente, constatând că motivele de apel nu sunt întemeiate, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul formulat împotriva sentinţei nr. 525/2019, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare