Anulare act administrativ. Decrete ale Preşedintelui României şi Ordonanţe militare. Admisibilitate acţiune anulare.

Sentinţă civilă 44 din 26.05.2020


Rezumat:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat anularea unor acte administrative normative fără a îndeplini în prealabil procedura prevăzută la art. 7 alin. 1 şi 1 ind. 1 din Legea nr. 554/2004, acţiunea fiind inadmisibilă din acest motiv. Fiind o condiţie pentru exercitarea dreptului la acţiune conform art. 193 C.pr.civ., lipsa plângerii prealabile atrage inadmisibilitatea cererii adresate direct instanţei, şi în cazul în care obiect al acţiunii îl formează atari acte. Cererea este inadmisibilă, în parte, şi din perspectiva art. 5 din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul şi actele de comandament cu caracter militar. Or, prin acţiunea introductivă, reclamanţii au solicitat efectuarea controlului de legalitate a unor ordonanţe militare şi decrete prezidenţiale exceptate de la posibilitatea de atacare în contencios administrativ. Inadmisibilă este şi cererea de anulare a OUG nr. 34/2020 care poate fi supusă exclusiv controlului de constituţionalitate a CCR conform prevederilor art. 47/1992, nefiind un act administrativ normativ susceptibil de contestare în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.04.2020, sub nr. .../39/2020, reclamanţii ....., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României - Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Culturii şi Cultelor şi Prefectura Judeţului Suceava, au solicitat anularea:

„- Decretului Preşedintelui României - dl. Klaus Werner Iohannis nr.240 din 14 Aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României 311 din 14 Aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României,

- Documentului – Dispoziţiei - Actului Normativ al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la închiderea tuturor Unităţilor de învăţământ de pe întreg teritoriul României, începând cu Miercuri 11 Martie 2020,

- Decretului Preşedintelui Romaniei-dl. Klaus Werner Iohannis, cu privire la Starea de Urgenţă din data de 16 Martie 2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanței Militare Nr.l din 17.03.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.2 din 21.03.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.3 din 24.03.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.4 din 29.03.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.5 din 30.03.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.6 din 30.03.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.7 din 4.04.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.8 din 9.04.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.9 din 16.04.2020 (made in Macarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.10 (made in Macarada COVID 19),

- Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României, publicată în Monitorul Oficial al României în data de 31 Martie 2020 – pentru Modificarea şi Completarea Ordonanţei de Urgenţă nr. l din 1999 privind regimul Stării de Urgenţă cu privire la triplarea amenzilor, când în România venitul pe cap de locuitor este foarte mic în comparaţie cu amenzile colosale primite de romani în mod nedrept.

- Decretului Preşedintelui Klaus Iohannis din data de 3 Aprilie 2020 care a promulgat, actul normativ modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, vineri 3 Aprilie 2020, legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii,

- Hotărârii Guvernului României şi a Ministerului Culturii şi Cultelor de a înfiinţa la Bucureşti în anul 2020 din banii homosexualilor norvegieni-colaborare, la Muzeul de Istorie şi în fiecare judeţ din Romania - Muzeul Minorităţilor Sexuale LGBT- „Cultura Queer”,

- Hotărârii - Ordinului Prefecturii Suceava sau a Comitetului Situaţiei de Urgenţe Suceava prin care obligă pe cetăţenii din Suceava şi locuitorii comunelor limitrofe să poarte în mod obligatoriu măşti,

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin emiterea acestor decrete, ordonanţe, hotărâri le-au fost încălcate:

- toate drepturile prevăzute în Constituţia României, Dreptul Civil, Dreptul Penal, Dreptul Familiei, Drepturile Omului de la Helsinki-Geneva, ONU, U.E.,

- mişcarea liberă pe întreg teritoriul României (art.25 Constituţia României) Toate persoanele sunt obligate, pedepsite şi amendate cu amenzi foarte, foarte mari, să stea cu forţa în puşcăriile transformate din casele şi apartamentele lor, astfel, mulţi dintre romani au ajuns în stare de depresie severă.

- dreptul de a merge la serviciile fiecăruia pentru a-şi întreţine familiile. Şi aşa unii dintre români erau foarte săraci, iar acum cu acest blocaj vor săraci cu totul. Prin acest blocaj total al naţiunii romane, din pricina celor trebuincioase în familie, Statul Român ajută la scandaluri între soţ-soţie pe seama lipsei banilor şi alimentelor, ajută la divorţuri în lanţ, violenţă fizică în familie şi la derapaje foarte grave sociale, până la depresie acută, unii mai slăbuţi şi în izolare, îşi pun capăt zilelor.

- dreptul constituţional ca unii români să-şi dezvolte propriile afaceri, obligându-i să-şi închidă firmele, făcând concedieri nepermise unde sunt cazuri sociale grave, trimiţând oamenii în şomaj tehnic.

- dreptul la serviciile medicale (bolnavii de rinichi, cancer, stomac, diabet, cu probleme oftalmologice, neurologice, ortopedice, stomatologice, operaţiile au fost sistate, iar bolnavii au fost externaţi pe nedrept, pentru a fi trataţi cu prioritate şi internaţi, bolnavii made in covid 19.

- s-au închis toate cabinetele stomatologice din România. Mulţi romani nu au unde să-şi trateze problemele grave stomatologice. Mulţi au murit din pricina problemelor stomatologice severe.

- românii sunt urmăriţi ca nişte infractori de Poliţie şi amendaţi în mod grosolan, excortaţi la locul de carantină forţată unde sunt condiţii foarte mizere (au ajuns în lagăre de izolare şi exterminare).

- dreptul ca românii să-i înmormânteze pe cei dragi cum se cuvine, după datinile şi obiceiurile creştine româneşti. Morţii sunt umiliţi, puşi în saci ca nişte obiecte de aruncat, şi urgent înmormântaţi.

- s-a inoculat şi transmis de dl. Preşedinte Klaus Iohannis, ura faţă de români, „să nu îmbrăţişăm, să nu dăm mâna unii cu alţii, să umblăm mascaţi pe străzi cu măşti de protecţie ca şi cum s-ar apropia anul nou”, să fie ca dumnealui „cu inima rece ca ghiaţa”, să fie urâţi romanii bolnavi şi discriminaţă cei care îşi permit să tuşească.

- copiilor, studenţilor şi cadrelor şcolare-universitare li s-a blocat în mod samavolnic dreptul Constituţional la Educaţie, în aşa fel copiii românilor să meargă în mod prosteşte la şcoală în timpul verii anului 2020 sau există şi varianta repetării anului şcolar, creând o revoltă publică foarte mare, fără precedent”.

 Au considerat reclamanţii că acum când România trece prin această criză sanitară deosebită, inventată de oameni diabolici, prin acest COVID 19, arma biologică făcută în laboratoarele lui Bill Gates, gestul preşedintelui României de-a promulga legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii este o nemernicie publică, preşedintele României demonstrează că nu are frică de Dumnezeu, nici ruşine de oameni, că copiii nu sunt ai Statului Român, ci sunt ai părinţilor, iar această Lege, promulgată în mod samavolnic de dl. Iohannis, încalcă în mod flagrant art.49 alin. 3 din Constituţia României.

Au mai arătat reclamanţii că ceea ce fac acum Preşedintele României, Primul Ministru, dl.Ministru de interne Marcel Vela şi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, înseamnă instaurarea în România a Dictaturii, a Statului Poliţienesc a Legii Marţiale, la presiuni externe foarte, foarte mari.

În susţinerea cererii lor, reclamanţii au depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la data de 4 mai 2020 pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a învederat următoarele aspecte:

I. Chestiuni prealabile

 I.1 Potrivit dispoziţiilor art. 196 alin. (1) Cod procedură civilă, „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă”, iar cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi nu poartă semnătura acestora. Pentru aceste motive, a solicitat pârâtul ca instanţa să pună în vedere reclamanţilor să acopere această lipsă, iar în cazul în care nu va fi acoperită, instanţa să dispună anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturilor.

I.2 Totodată, Codul de procedură civilă stabileşte, în art. 148, condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească orice cerere în justiţie, indicând atât forma acestor cereri, cât şi menţiunile pe care ele trebuie să le cuprindă.

Astfel, a solicitat pârâtul ca instanţa să constate că acţiunea este nemotivată în drept, în dispreţul prevederilor art. 148 alin. 1 şi al prevederilor art. 194 lit. d) Cod procedură civilă, susţinerile reclamanţilor, prin care aceştia apreciază că expun argumentele pretenţiilor lor, sunt neconcludente şi lipsite de coerenţă, neputând determina, în mod concret, motivele de fapt şi de drept substanţial în temeiul cărora a fost formulată acţiunea.

I.3 A menţionat pârâtul că reclamanţii ... au învestit cu o cerere de chemare în judecată similară mai multe instanţe de judecată fiind înregistrate mai multe dosare, astfel cum reiese de pe portalul instanţelor de judecată.

În contextul celor menţionate, faţă de reclamanţii menţionaţi, a arătat pârâtul că înţelege să invoce şi excepţia abuzului de drept sens în care a solicitat a se avea în vedere următoarele aspecte:

Acţionarea în justiţie a unei persoane reprezintă un drept, prevăzut chiar de art. 21 din Constituţie. Dreptul de a sesiza instanţa este prevăzut şi de art. 192 Cod procedură civilă, iar exercitarea acestui drept trebuie făcută deopotrivă cu bună - credinţă.

Fată de aspectele prezentate, a solicitat pârâtul ca instanţa să facă aplicarea art. 12 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură civilă, întrucât reclamanţii indicaţi au introdus cu rea-credinţă o cerere vădit abuzivă.

II. Faţă de obiectul cauzei şi dispoziţiile legii contenciosului administrativ cărora, în opinia pârâtului, litigiul se subordonează a arătat că înţelege să invoce următoarele excepţii:

II.1 Excepţia netimbrării cererii:

Aparent, cererea vizează o acţiune de drept comun în anularea actului astfel că devin incidente dispoziţiile art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Aşadar, urmează ca instanţa să pună în vedere reclamanţilor să facă dovada achitării taxei datorate, sub sancţiunea prevăzută de art. 197 Cod procedură civilă.

II.2 Excepţia inadmisibilităţii acţiunii având în vedere că reclamanţii nu au parcurs procedura obligatorie a plângerii prealabile.

Procedura prealabilă reprezintă o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acţiunii, în temeiul art. 193 Cod procedură civilă. Cu alte cuvinte, instanţa sesizată cu o cerere în anularea unui act administrativ are obligaţia, înainte de a soluţiona pe fond cauza, să examineze efectuarea procedurii prealabile.

În ceea ce priveşte obligativitatea formulării plângerii în cazul actului normativ aceasta subzistă potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Întrucât reclamanţii nu fac dovada parcurgerii procedurii prealabile anterior sesizării a solicitat pârâtul admiterea excepţiei invocate şi respingerea cererii de anulare a Ordonanţelor militare nr. 1-10/2020 ca inadmisibilă.

II.3 Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând anularea Decretelor nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 ale Preşedintelui României pentru următoarele considerente:

Actul contestat de reclamanţi poate fi calificat ca fiind act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin acesta născându-se un raport de drept, însă unul de natură constituţională, prin care Preşedintele României înţelege să-şi exercite atribuţiile constituţionale şi să intre în raport, din acest punct de vedere, cu Parlamentul.

Ca atare, constatând că actul atacat este un act administrativ, urmează a se verifica dacă nu face parte din categoria finelor de neprimire prevăzute de art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

O condiţie esenţială, cu caracter negativ, de admisibilitate a acţiunii în justiţie împotriva actelor administrative ilegale, constă în faptul că actul contestat pe această cale să nu fie exceptat de la controlul judiciar. Legea contenciosului administrativ consacră ca regulă generală competenţa instanţelor judecătoreşti de a verifica legalitatea şi temeinicia actelor administrative de la care, însă, a prevăzut (art. 5 alin. 1 şi 2) unele derogări în sensul că instanţa nu poate cenzura unele acte din această categorie sau că respectiva verificare se face pe cale judiciară în baza altor prevederi speciale.

Pe de altă parte, Constituţia României (art. 126 alin 6) garantează controlul judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice, cu anumite excepţii. Excepţiile de la legea menţionată reprezintă „fine de neprimire” a unor astfel de cereri introduse în justiţie, între acestea sunt şi actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile cu Parlamentul (art. 126 alin. (6) din Constituţie, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004).

Decretul 195/2020 prin care a fost instituită starea de urgenţă precum şi Decretul nr. 240/2020 prin care s-a prelungit starea de urgenţă sunt acte administrative ce privesc raporturile cu Parlamentul şi, ca atare, urmează ca instanţa să constate că ele nu sunt supuse controlului efectuat de către instanţele de contencios administrativ, în acord cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În considerarea celor arătate, a solicitat pârâtul admiterea excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând anularea Decretelor nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 ale Preşedintelui României.

II.4. Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând anularea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de urgenţă având în vedere următoarele aspecte:

În contextul articolului 9 din Legea contenciosului administrativ Curtea Constituţională, învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a textului art. 9, în forma sa anterioară, a reţinut în Decizia nr. 660/2007 că legile şi ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă în acest scop la instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Textul articolului 9 din Legea nr. 554/2004, datorită caracterului special al ordonanţelor emise de Guvern, în temeiul articolului 115 din legea fundamentală, are caracter special şi derogator de la prevederile dreptului comun (Legea nr. 554/2004, art. 1 şi 8).

Deşi ordonanţa de urgenţă este emisă de puterea executivă, nu intră în categoria actelor administrative, astfel cum sunt acestea reglementate de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se supun aceluiaşi regim juridic în ceea ce priveşte anularea actelor administrative.

Ele au putere de lege şi sunt supuse aprobării Parlamentului, neputând fi anulate de către puterea judecătorească, având un regim juridic aparte, reglementat în legea fundamentală.

Faţă de aceste aspecte a solicitat pârâtul respingerea capătului de cerere vizând anularea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de urgenţă ca inadmisibil.

II.5. Raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a arătat pârâtul că înţelege să invoce şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii pentru următoarele motive:

Principiul legalităţii este elementul central al activităţii autorităţilor publice, iar reclamanţii în calitatea lor de persoane fizice pretins vătămate printr-un act administrativ considerat nelegal, au învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ subiectiv, în cadrul căreia nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea nulităţii urmând a fi aplicată numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse reclamanţilor într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

Reclamanţii prin demersul lor au solicitat anularea actelor contestate însă nu au dovedit vreo vătămare care să le fi fost produsă prin actele administrative deduse judecăţii, invocarea faptului că le-a fost afectată libertatea de conştiinţă religioasă şi a exercitării acesteia publice, nefiind suficientă pentru realizarea acestui demers, din perspectiva art. 8 din Legea nr. 554/2004. Motivarea interesului său nu este unul particular, ci general, or nu acest aspect este vizat de textul normativ indicat ca temei de drept al acţiunii.

Instanţa de contencios administrativ nu poate anula actul administrativ dedus judecăţii ca fiind nelegal, întrucât din probele cauzei nu rezultă că reclamanţii însuşi, personal, au suferit vreo vătămare sau să promoveze interesul privat al tuturor cetăţenilor.

Aşa fiind, a solicitat pârâtul admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor urmând ca instanţa să respingă acţiunea ca fiind lipsită de interes.

III. În ceea ce priveşte fondul cauzei, a solicitat pârâta respingerea acţiunii ca neîntemeiată având în vedere următoarele aspecte:

Faţă de obiectul acţiunii, cu referire la actele administrative cu caracter normativ emise de Ministerul Afacerilor Interne, în lipsa unor argumente pertinente care să justifice demersul procesual al reclamanţilor, urmează a se reţine că nelegalitatea unor acte administrative presupune verificarea conformităţii acestora cu actele normative de nivel superior în baza şi executarea cărora au fost emise.

Aşadar, nelegalitatea unui act administrativ sau a unor dispoziţii cuprinse în acesta se constată prin raportarea actului în discuţie la prevederile legale în baza căruia a fost emis şi nu la situaţii de fapt sau la nemulţumirile unor terţi, cauzate de aşa zise vătămări produse de actul administrativ.

În condiţiile în care reclamanţii nu fac dovada aprecierilor lor cu privire la nelegalitatea actelor administrative cu caracter normativ emise de M.A.I., nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare pentru a dispune în sensul pretins.

Inexistenţa unor contradicţii între Ordonanţele militare nr. 1-10/2020 şi actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi executarea cărora au fost emise, reiese cu evidenţă la o simplă lecturare a conţinutului acestora.

A învederat pârâtul că Ordonanţele militare nr. 1-10/2020 au fost elaborate şi emise în baza şi în aplicarea unor acte normative de nivel superior, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar actele normative emise de Ministerul Afacerilor Interne a căror anulare este solicitată prin cererea dedusă judecăţii s-au emis pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale anterior citate, însă, în mod evident, aceste norme nu conţin soluţii legislative care să fie contrare cu concepţia sau finalitatea urmărită de actele de bază.

Este evident aşadar faptul că Ordonanţele militare nr. 1-10/2020 au fost adoptate în concordanţă deplină cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi executarea cărora au fost emise, abilitatea ministrului afacerilor interne de a emite ordonanţe militare este prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 195/2020, respectiv art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020, actele normative menţionate reglementând tocmai modalitatea de delegare a competenţelor de emitere a ordonanţelor militare, neexistând astfel nicio contradicţie între aceste prevederi legale.

În consecinţă, având în vedere situaţia de fapt şi dispoziţiile legale invocate, a apreciat pârâtul că ordonanţele militare contestate au fost emise cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale în vigoare, neputând fi vorba de încălcarea (vătămarea) vreunui drept subiectiv al reclamanţilor, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare pentru admiterea acţiunii.

Faţă de toate aspectele prezentate, a solicitat pârâtul respingerea acţiunea, în principal, pe cale de excepţie iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 mai 2020 pârâta Administraţia Prezidenţială a invocat:

1.1 Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor

Una dintre condiţiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului de a acţiona şi, în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.

Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între cel care formulează cererea şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii.

Sub aspectul calităţii procesuale active din perspectiva legii speciale, aplicabilă în prezenta cauză, relevante sunt dispoziţiile art. 1 alin. (1)-(9) din Legea nr. 554/2004.

Noţiunea de persoană vătămată evocă regula în materia subiectelor de sezină a instanţelor de contencios administrativ; de la această regulă sunt excepţiile expres prevăzute în lege, respectiv Avocatul Poporului, Ministerul Public, prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Din perspectiva, dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 cererea reclamanţilor nu arată motivele de fapt cu privire la vătămarea dreptului sau interesului legitim, produsă ca urmare a intrării în vigoare a Decretelor Preşedintelui României nr. 195/2020 şi nr. 240/2020.

Pe de altă parte, din perspectiva probării calităţii procesuale active, reclamanţii nu pot justifica nici interesul. Astfel, a apreciat pârâta că, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii nu arată care este dreptul subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.

În altă ordine de idei, a învederat pârâta că reclamanţii nu afirmă şi, de asemenea, nu dovedesc calitatea procesuală activă din perspectiva alineatelor (3), (4), (5), (6) şi (8) ale art. 1 din Legea nr. 554/2004, în cuprinsul cărora sunt enumerate expres categoriile de subiecte de drept care sunt îndreptăţite să formuleze acţiuni în contencios administrativ.

Pentru toate aceste motive, a apreciat pârâta că reclamanţii nu au calitate procesuală activă, deci nu pot fi subiecte de sesizare a instanţei de contencios administrativ în sensul celor prevăzute dc Legea nr. 544/2004.

Pe cale de consecinţă, a solicitat pârâta admiterea excepţiei invocate şi respingerea cererii de anulare a Decretelor nr. 194/2020, nr. 240/2020 şi nr. 233/2020, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

1.2 Excepţia lipsei de interes a reclamanţilor

Cu privire la excepţia lipsei de interes, a arătat pârâta că art. 32-33 C.proc.civ. condiţionează exercitarea dreptului la acţiune şi de îndeplinirea cerinţelor privind interesul.

Doctrina a definit interesul ca fiind acel folos practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia. Condiţia interesului de a fi determinat implică existenţa unui folos practic concret, apreciabil la speţă, iar nu de un interes de principiu. Pentru ca interesul să fie legitim şi personal, este necesar ca el să nu vină în conflict cu legea, iar folosul practic să îl vizeze pe cel care recurge la forma procesuală. Interesul este născut şi actual dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.

În opinia pârâtei, în prezenta cerere nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale ale exercitării oricărui demers juridic în contenciosul administrativ, respectiv condiţia justificării interesului, în sensul identificării vătămării concrete a unui drept sau a unui interes legitim al reclamanţilor. Aceştia nu justifică un interes legitim în condiţiile în care nu pretind o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor şi previzibil, prefigurat şi nu indică, în concret, nicio vătămare reală care să li se fi produs prin emiterea actelor administrativ a cărui anulare se solicită, respectiv a Decretelor prezidenţiale nr. 195/2020, nr. 240/2020 şi nr. 233/2020, în consecinţă, reclamanţii nu pot susţine existenţa unui interes legitim în promovarea prezentei acţiuni, demersul acestora fiind total neavenit.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat pârâta că cererea care face obiectul prezentului demers judiciar este lipsită de interes, prin raportare la susţinerile reclamanţilor, motiv pentru care a solicitat pârâta admiterea excepţiei lipsei de interes formulate, respingând acţiunea fără a intra pe fond.

1.3 Excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată

Din analiza conţinutului cererii de chemare în judecată, a solicitat pârâta a se observa că reclamanţii nu indică motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază acţiunea şi nici dovezile pe care se sprijină această cerere. Cererea de chemare în judecată nu respectă cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 194 lit. d) coroborate cu cele ale art. 196 alin. (1) C.proc.civ.

Pentru motivele anterior expuse, a solicitat pârâta admiterea excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

1.4 Excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Decretelor Preşedintelui României nr. 195/2020 şi nr. 240/2020, precum şi a Decretului Preşedintelui României nr. 233/2020 – acte care privesc raporturile cu Parlamentul

1.4.1. Excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Decretelor nr. 195/2020 şi nr. 240/2020, în temeiul art. 126 alin. (6) din Constituţie corob. cu art. 2 lit. k) şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004

A solicitat pârâta admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată, având în vedere natura juridică a acestor acte administrative unilaterale - respectiv aceea de acte administrative care privesc raporturile cu Parlamentul în sensul art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 5 alin. (1) lit. a) rap. la art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004, actele administrative a căror anulare se solicită neputând forma obiectul controlului instanţei de contencios administrative, intrând în sfera finelui de neprimire.

Măsurile instituite prin Decretele nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 au fost încuviinţate de Parlament prin Hotărârile nr. 3/2020 şi 4/2020, decretele sunt contrasemnate de către prim-ministru, ceea ce le califică drept acte în relaţia cu Parlamentul, aşa cum prevede art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 2 lit. k) din Legea 554/2004.

Mai mult, în situaţia Decretelor nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 există un dublu raport în relaţia cu Parlamentul - pe de o parte, încuviinţarea prin hotărârile anterior enunţate şi pe de altă parte, prin contrasemnarea decretului de către prim-ministru.

Din cele prezentate anterior, rezultă că suntem în prezenţa unor acte administrative care privesc raporturile cu Parlamentul şi, în consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „sunt exceptate de la controlul judecătoresc actele administrative care privesc raporturile cu Parlamentul”.

Din aceste considerente, a solicitat pârâta admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 126 alin. (6) din Constituţie corob. cu art. 2 lit. k) şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

1.4.2. Excepţia inadmisibilităţii cererii întrucât Decretele nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 sunt acte ce intră în sfera finelor constituţionale de neprimire, fiind emise în raporturile cu Parlamentul, prin contrasemnarea decretelor de către prim-ministru

Potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Constituţie, unele decrete ale Preşedintelui se contrasemnează de prim-ministru. Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie. Aşa, fiind, în măsura în care prin obiectul de reglementare, decretele Preşedintelui nu se circumscriu sferei actelor exceptate, ele pot fi atacate în contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004. Decizia aparţine în exclusivitate titularilor prevăzuţi de Constituţie şi implică o apreciere subiectivă a autorităţii constituţionale decidente, care manifestă o opţiune personală, asumată în plan instituţional şi politic.

Preşedintele României exercită atât atribuţii constituţionale, cât şi atribuţii legale. În privinţa celor constituţionale, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a recunoscut că, în exercitarea prerogativelor sale, Preşedintele României se bucură în unele cazuri de putere discreţionară, iar în altele de o largă putere de apreciere cu privire la îndeplinirea unor standarde legale. Aşa fiind, principiul supremaţiei Constituţiei, proclamat prin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, interzice ca instanţele de judecată să se poată pronunţa asupra unei atribuţii constituţionale ce implică analiza exclusivă a emitentului actului de numire.

Prin contrasemnare, prim-ministrul, în acord cu rolul său constituţional dar şi cu jurisprudenţa constituţională, a efectuat un control de legalitate şi oportunitate cu privire la Decretele Preşedintelui României nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 (acelaşi lucru a realizat şi Parlamentul, în şedinţa celor două camere, în procedura încuviinţării decretului, prin Hotărârea nr. 3/2020 şi Hotărârea nr. 4/2020).

În susţinerea acestei excepţii a inadmisibilităţii, a apreciat pârâta că sunt aplicabile mutatis mutandis, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 285 din 21 mai 2014, prin care instanţa de contencios constituţional a stabilit natura juridică şi efectele contrasemnării unui decret al Preşedintelui României.

De asemenea, şi practica judiciară, încă din 2005 este în sensul inadmisibilităţii controlului judecătoresc asupra decretelor Preşedintelui României, contrasemnate de către prim-ministru. Astfel, cu titlu de exemplu, a amintit pârâta Decizia nr.1840/2005 - pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca instanţă de recurs, în dosar nr. 797/2005.

1.4.3. În ceea ce priveşte Decretul Preşedintelui României nr. 233/2020, a solicitat pârâta admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată, având în vedere natura juridică a acestui act administrativ unilateral - respectiv aceea de act administrativ care priveşte raporturile cu Parlamentul, în sensul art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 5 alin. (1) lit. a) rap. la art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ a cărui anulare se solicită neputând forma obiectul controlului instanţei de contencios administrativ, intrând în sfera finelui de neprimire.

În exercitarea atribuţiilor constituţionale privind legiferarea Preşedintele României promulgă legile, având dreptul de a cere, o singură dată, reexaminarea legii (potrivit art. 77 din Constituţie), semnează legile în vederea publicării lor în Monitorul Oficial, şi când este cazul, poate sesiza Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea legilor (potrivit art. 146 lit. a din Constituţie).

În prezenta cauză, reclamanţii sunt nemulţumiţi de conţinutul normativ al Legii nr. 45/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (Legea nr. 45/2020), promulgată la data de 03.04.2020.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

În încercarea de a motiva cererea modificatoare la cerere de chemare în judecată, reclamanţii (alte, persoane decât cele care, au formulat cererea iniţială de chemare în judecată) aduc unele critici legii promulgate.

A considerat pârâta că acest capăt cerere este inadmisbil întrucât decretul de promulgare a unei legi intră în sfera finelor de neprimire reglementate de art. 126 alin. (6) din Constituţia României, republicată şi de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, decretul de promulgare a unei legi, emis ca urmare a raporturilor constituţionale cu Parlamentul, reglementate de art. 77 din Constituţie, intră în categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul şi, în consecinţă, face parte din categoria excepţiilor de la controlul în contencios administrativ.

Din aceste considerente, a solicitat pârâta admiterea excepţiei inadmisibilităţii petitului prin care se solicită anularea Decretului nr. 233/2020 privind promulgarea legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

1.5 Excepţia lipsei procedurii prealabile (prematuritatea acţiunii)

A solicitat pârâta a se observa că reclamanţii - în ceea ce priveşte Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României - nu au anexat la cererea de chemare în judecată dovada parcurgerii procedurii prealabile, neconformându-se dispoziţiilor art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 544/2004, coroborate cu cele ale art. 193 alin. (1) Cproc.Civ.

Neîndeplinirea procedurii prealabile atrage inadmisibilitatea acţiunii, întrucât sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de prevederile legale antecitate.

Faţă de aspectele prezentate, a solicitat pârâta admiterea excepţiei lipsei plângerii prealabile, cu consecinţa respingerii acţiunii ca inadmisibilă, fapt care face inutilă cercetarea pe fond a cauzei.

1.6. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Prezidenţiale în raport de petitele (1, 2, 3, 4 şi 5) prin care reclamanţii solicită anularea Decretelor Preşedintelui României nr. 195/20202, nr. 240/20202 şi nr. 233/2020, precum şi anularea Ordonanţelor militare nr. 1-10/2020 şi anularea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de urgenţă

Printre persoanele care au calitatea de pârât în acest dosar este şi Administraţia Prezidenţială.

Prin Administraţia Prezidenţială se înţelege „serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui României, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale”. Atribuţiile, compartimentelor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale sunt stabilite în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 47/1994, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Administraţiei Prezidenţiale, aprobat de Preşedintele României, care poate fi consultat pe site-ul instituţiei wvvw.presidency.ro.

Din conţinutul Legii nr. 47/1994 sau al Regulamentului, nu rezultă, că Administraţia Prezidenţială are competenţe în ceea ce priveşte soluţionarea cererii formulate de reclamanţi, respectiv de anulare a Decretului nr. 240/2020, emis de către Preşedintele României. Prerogativa emiterii decretului aparţine exclusiv Preşedintelui României, nicidecum Administraţiei Prezidenţiale.

A menţionat pârâta, în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1222 /12 noiembrie 2008.

Decretele nr. 195/2020, nr. 240/2020 şi nr. 233/2020 sunt emise de Preşedintele României, în exercitarea atribuţiei constituţionale prevăzute de art. 93 din Constituţie, în raport de obiectul decretelor, a solicitat pârâta a se constata că numai cu privire la Preşedintele României se poate justifica o legitimare procesuală pasivă, nu şi la Administraţia Prezidenţială.

În acelaşi sens este şi practica judiciară, spre exemplu, Sentinţa nr. 40 din 30.01.2017, pronunţată în Dosarul nr. 1522/59/2016 de Curtea de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4073 din 22.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere cele anterior expuse, a solicitat pârâta a se constata că Administraţia Prezidenţială, instituţie reglementată prin Legea nr. 47/1994, nu are competenţe în ceea ce priveşte emiterea decretelor ce reprezintă obiectul prezentului dosar, a ordonanţelor militare pe perioada stării de urgenţă sau a ordonanţelor de urgenţă, motiv pentru care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, cu consecinţa respingerii cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

1.7. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui României în raport de petitele prin care reclamanţii solicită anularea Ordonanţelor Militare nr. 1-10/2020, precum şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de urgenţă

Promovarea oricărei acţiuni în justiţie presupune îndeplinirea a trei condiţii esenţiale: un interes (legitim, născut, actual şi personal), calitatea şi capacitatea procesuală a părţilor. Aceste cerinţe sunt cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre ele împiedicând declanşarea sau continuarea acţiunii civile.

Reclamantul fiind cel care promovează acţiunea, stabileşte cadrul procesual în conformitate cu dispoziţiile art. 194 C.proc.civ. şi trebuie să justifice calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată.

Preşedintele României are prerogative constituţionale şi legale, însă printre acestea nu se numără şi cele referitoare la emiterea sau anularea ordonanţelor militare pe perioada stării de urgenţă (instituită prin decret prezidenţial), crearea „unui cadru legal pentru facilitarea persoanelor fără venituri”, precum şi „acordarea din fondurile guvernului a unui ajutor de urgenţă”. Acestea sunt atribuţii stabilite prin Constituţie şi alte acte normative în competenţa altor instituţii publice.

Din cele prezentate anterior, reiese că solicitarea reclamanţiilor exced competenţelor constituţionale şi legale ale Preşedintelui României şi, pe cale de consecinţă, a solicitat pârâta admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în raport cu Preşedintele României în raport de petitele prin care reclamanţii solicită anularea Ordonanţelor Militare nr. 1-10/2020, precum şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de urgenţă.

II. Pe fondul cauzei, a solicitat pârâta respingerea cererii de anulare a Decretelor Preşedintelui României nr. 195/2020, nr. 240/2020, precum şi a Decretului Preşedintelui României nr. 233/2020, ca neîntemeiată

În opinia pârâtei, Decretele nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 sunt acte administrative emise cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond.

În condiţiile în care reclamanţii nu fac dovada susţinerilor cu privire la nelegalitatea actelor normative contestate, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ordonanţele militare nr. 1-10/2020, a căror anulare o solicită reclamanţii, au fost emise de Ministerul Afacerilor Interne în baza şi în aplicarea unor acte normative cu forţă juridică superioară.

Securitatea naţională reprezintă un obiectiv care este susţinut de un cumul de piloni reprezentaţi, printre altele, de instituţiile statului, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, atributele fundamentale de garantare a independenţei, inviolabilităţii şi autonomiei decizionale a statului. Asigurarea unui raport just între securitatea naţională şi cetăţean se realizează prin echilibrarea intereselor colective cu cele private, cu toate acestea sunt situaţii excepţionale, care forţează, restrângerea drepturilor sau libertăţilor fundamentale în vederea securităţii naţionale, o astfel de ipoteză este reprezentată şi de instituirea stării de urgenţă.

Având în vedere toate aceste aspecte, a solicitat pârâta respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 mai 2020 pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei şi Cercetării) a solicitat admiterea excepţiilor invocate, iar pe fond respingerea acţiunii.

În primul rând, a invocat pârâtul următoarele chestiuni prealabile:

a) Cererea de chemare în judecată nu poartă semnătura reclamanţilor.

Faţă de cele constatate, a solicitat pârâtul ca instanţa să pună în vedere reclamanţilor să acopere această lipsă, în caz contrar instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art.196 alin.(l) Cod procedură civilă şi să anuleze cererea de chemare în judecată pentru lipsa semnăturilor reclamanţilor.

b) Reclamanţii nu au expus în mod concludent motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora au formulat acţiunea. De asemenea, cererea nu este motivată în drept.

Astfel, a solicitat pârâtul ca instanţa să pună în vedere reclamanţilor să acopere şi aceste lipsuri, iar în caz contrar, instanţa să facă aplicarea art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă.

Faţă de acţiunea formulată, a înţeles pârâtul să invoce următoarele excepţii:

1. Excepţia lipsei plângerii prealabile, având în vedere că reclamanţii nu au formulat plângere prealabilă obligatorie Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile şi termenele acţiunii în contencios administrativ sunt cele prevăzute imperativ de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc obligaţia exercitării unei proceduri administrative prealabile, precum şi a termenului de exercitare a acesteia, respectiv momentul naşterii dreptului material la acţiune în contencios administrativ şi exercitarea acestui drept.

Conform prevederilor art. 193 alin.(l) şi (2) Cod Procedură Civilă, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, iar reclamanţii nu au formulat către MEC o astfel de solicitare.

Ori, atât timp cât reclamanţii nu s-au adresat cu nicio cerere ministerului este evident că nu poate fi dată situaţia unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.

Faţă de cele de mai sus, a solicitat pârâtul admiterea excepţiei invocate şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

2) Excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea Decretelor nr. 195/2020 şi nr.240/2020 ale Preşedintelui României şi a Ordonanţelor militare nr. 1-10/2020 pentru următoarele aspecte:

Pentru a aprecia asupra inadmisibilităţii acestor capete de cerere trebuie analizat cadrul juridic relevant, din interpretarea căruia să se desprindă concluzia asupra naturii juridice a actelor supuse controlului în prezenta speţă.

Astfel, în speţă ne aflăm în prezenţa unor decrete prin care s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României şi s-a prelungit această stare, iar instanţa este obligată să verifice natura actelor supuse controlului prin raportare la categoria de acte ce pot fi emise de Preşedintele României potrivit normelor constituţionale.

Aşadar, actele contestate de reclamanţi pot fi calificate ca fiind acte administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin acestea născându-se un raport de drept, însă unul de natură constituţională.

O condiţie esenţială de admisibilitate a acţiunii împotriva actelor administrative ilegale este aceea ca actul contestat pe această cale să nu fie exceptat de la controlul judiciar.

Legea contenciosului administrativ consacră ca regulă generală competenţa instanţelor judecătoreşti de a verifica legalitatea şi temeinicia actelor administrative de la care, însă, a prevăzut (art. 5 alin. 1 şi 2) unele derogări în sensul că instanţa nu poate cenzura unele acte din această categorie, sau că respectiva verificare se face pe cale judiciară în baza altor prevederi speciale.

Ca atare, constatând că actul atacat este un act administrativ, urmează ca instanţa să verifice dacă nu face parte din categoria finelor de neprimire prevăzute de art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Constituţia României (art. 126 alin. 6) garantează controlul judecătoresc asupra actelor administrative ale autorităţilor publice, cu anumite excepţii.

Excepţiile de la legea menţionată reprezintă „fine de neprimire” a unor astfel de cereri introduse în justiţie. Între acestea sunt şi actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile cu Parlamentul (art. 126 alin. (6) din Constituţie, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004).

Natura politică a decretelor prezidenţiale rezultă din dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Drept urmare, verificând întrunirea cerinţei naturii politice a actelor, urmează ca instanţa să aibă în vedere că, prin emiterea decretelor atacate Preşedintele României înţelege să-şi exercite atribuţiile constituţionale şi legale.

În considerarea celor precizate, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, a solicitat pârâtul admiterea excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere vizând anularea Decretelor nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 ale Preşedintelui României, şi pe cale de consecinţă aceeaşi soluţie se impune a fi primită şi de petitul privind anularea actelor subsecvente, respectiv a Ordonanţelor militare nr. 1-10/2020.

3) Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Ordonanţei de Urgenţă nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă pentru următoarele motive:

Curtea Constituţională a statuat că legile şi ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă în acest scop la instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim. (Decizia nr. 660/2007 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).

Astfel, art. 9 din Legea nr. 554/2004 are un caracter special şi derogator de la prevederile dreptului comun.

Deşi O.U.G. nr. 34/2020 este emisă de executiv nu intră în categoria actelor administrative reglementate de dispoziţiile art.2 alin.(l) lit.c din Legea nr. 554/2004 şi nu se supune aceluiaşi regim juridic în ceea ce priveşte anularea actelor administrative.

Astfel, ordonanţele au putere de lege şi sunt supuse aprobării Parlamentului, neputând fi anulate de către puterea judecătorească întrucât au un regim juridic special, reglementat de Constituţie.

Raportat la cele de mai sus, a solicitat pârâtul admiterea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea O.U.G. nr. 34/2020.

4). Excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii pentru următoarele motive:

A solicitat pârâtul a se reţine că reclamanţii persoane fizice au iniţiat demersul lor pentru anularea actelor contestate şi nu au dovedit vreo vătămare care să le fi fost produsă prin actele administrative deduse judecăţii.

Reclamanţii susţin că măsurile luate de Preşedinte prin aceste decrete, de MAI prin aceste ordonanţe militare încalcă drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, iar motivarea interesului lor nu este particulară, ci generală. De asemenea, din probele cauzei nu rezultă că reclamanţii înșiși ar fi suferit vreo vătămare sau că promovează interesul privat al tuturor cetăţenilor.

În esenţă, prin normele cuprinse la art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1), Legea nr. 554/2004 oferă subiectelor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancţiunea juridică a anulării unui act administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant.

Interesul este legitim atunci când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege şi potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut.

De asemenea, interesul trebuie să fie legitim, adică conform cu regulile de convieţuire socială sau cu legea. Exercitarea unui drept subiectiv fără interes legitim, deci împotriva scopului său recunoscut de lege, constituie un abuz de drept, care trebuie sancţionat, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din C. pr. civ.

Textul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu distinge în privinţa condiţiei subsidiarităţii, iar reclamanţii nu au relevat nici un interes privat al lor, în obţinerea anulării actelor administrative contestate.

Concluzionând Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu modificările şi completările ulterioare, consacră printre condiţiile de admisibilitate ale unei acţiuni în contenciosul administrativ pe aceea ca actul atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim; prin urmare, interesul pus în discuţie în cadrul litigiului de contencios administrativ este cel vătămat prin actul administrativ contestat, fiind specific materiei contencios administrativ.

Drept urmarea a solicitat pârâtul admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor urmând a se respinge acţiunea, ca fiind lipsită de interes.

5) Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru următoarele considerente:

Într-un litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât autoritatea publică care a emis actul prejudiciabil sau persoane care au contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Reclamanţii trebuie să justifice calitatea şi capacitatea procesuală.

Or, din înscrisurile depuse la dosar de reclamanţi, se observă că aceştia nu fac dovada existenţei calităţii procesuale pasive a MEC.

În acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 4441/07.12.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Prin urmare, reclamanţii au chemat în judecată o persoană fără calitate procesuală pasivă, cererea lor fiind astfel inadmisibilă.

Raportat la cele de mai sus, a solicitat pârâtul admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a MEC şi respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte acţiunea în anularea actelor administrative contestate prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a solicitat pârâtul ca instanţa să constate că acţiunea este neîntemeiată în considerarea următoarelor aspecte:

Din cuprinsul actelor contestate în cauză de reclamanţi (Decretul nr.195/2020 şi nr.240/2020 emise de Preşedintele României şi ordonanţele militare emise de ministrul afacerilor interne) rezultă că aceste acte sunt acte administrative cu caracter normativ emise pentru aplicarea regimului stării de urgenţă, intrând astfel în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. 3 din Legea 554/2004.

Cele două decrete nu pot fi supuse controlului efectuat de către instanţele de contencios administrativ.

Art. 100 alin. (2) din Constituţie instituie obligaţia ca decretul să fie contrasemnat de către Primul-ministru. Acest aspect prezintă importanţă din perspectiva art. 5 din Legea nr. 554/2004, conform căruia nu pot fi atacate în contencios administrativ actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul.

În acest sens, atât doctrina, cât şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 1840/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie SCAF), au considerat că raţiunea obligaţiei de a se contrasemna decretele de către Primul-ministru constă tocmai în exercitarea unui control parlamentar indirect, fie pe calea unei interpelări, fie a unei moţiuni.

Art. 93 din Constituţie prevede, controlul exercitat de Parlament, prin necesitatea încuviinţării măsurii dispuse, în caz contrar măsura încetându-şi aplicabilitatea conform art. 13 din O.U.G. nr. 1/1999.

Drept urmare, Decretele nr.195/2020 şi nr.240/2020 emise de Preşedintele României, prin care a fost instituită starea de urgenţă şi prelungită această stare, sunt acte administrative ce privesc raporturile cu Parlamentul şi, ca atare, a solicitat pârâtul a se constata că nu sunt supuse controlului efectuat de către instanţele de contencios administrativ, în acord cu prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004.

Ordonanţele militare nr. 1-10/2020 au fost elaborate şi emise în baza şi în aplicarea unor acte normative de nivel superior, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de prevederile art. 4 şi art. 77, coroborate cu cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, a apreciat pârâtul că cererea de anulare a Ordonanţelor militare nr. 1-10/2020 poate fi admisă numai în cazul în care dispoziţiile acestora ar contraveni actelor normative de nivel superior în baza şi executarea cărora au fost emise sau dacă au fost adoptate cu încălcarea unor cerinţe procedurale esenţiale, ceea ce nu e cazul în speţa de faţă.

A menţionat pârâtul faptul că restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor în stare de urgenţă este prevăzută de O.U.G. nr. 1/1999 aprobată cu modificări şi completări de către Parlament prin Legea nr. 453/2004.

Astfel, instituirea unor măsuri concrete de restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe militare nu poate reprezenta în sine o încălcare a uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţia României, pentru că, de fapt, posibilitatea de a restrânge exerciţiului unor drepturi este dispusă prin lege (O.U.G. nr. 1/1999 aprobată cu modificări şi completări de către Parlament prin Legea nr. 453/2004), iar nu prin actele administrative subsecvente respectivei legi, care doar o pun în executare.

Faţă de această situaţie de fapt, a considerat pârâtul că măsurile nu afectează substanţa drepturilor, ci urmăresc un scop legitim, fiind proporţionale cu acesta, respectiv protecţia sănătăţii publice.

Faţă de toate aspectele prezentate, a solicitat pârâtul respingerea acţiunii, în principal, pe cale de excepţie iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 mai 2020 pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat pe cale de excepţie, admiterea excepţiei lipsei de obiect, excepţiei lipsei de interes; excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

1.Faţă de excepţia lipsei de obiect

Prin „obiect al cererii de chemare în judecată” se înţelege pretenţia concretă a reclamantului, care poate consta în plata unei sume de bani, revendicarea unui bun, etc. Art. 194 lit. c) C.proc.civ. are în vedere şi obiectul material al dreptului pretins, referindu-se atât la valoarea acestuia, atunci când este evaluabil în bani, cât şi în modul de identificare a imobilelor.

Obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să fie licit (deci, să nu vină în conflict cu legea), posibil (reclamantul să nu solicite instanţei obligarea pârâtului la ceva ce nu s-ar putea realiza) şi determinat sau determinabil, în faţa instanţei se rezolvă o neînţelegere concretă, iar nu o problemă de principiu.

Reclamanţii prezintă simple nemulţumiri, fără a indica, in concreto, pretenţiile pe care îşi întemeiază acţiunea.

Având în vedere că obiectul nu mai este determinat sau determinabil, plângerea formulată este inadmisibilă.

2.Referitor la excepţia lipsei de interes a arătat pârâtul că prima condiţie, respectiv interesul să fie determinat, nu este îndeplinită. Interesul este determinat atunci când apelarea la un mijloc procesual ce intră în conţinutul acţiunii civile poate fi justificată de un avantaj, de un folos practic concret. Or, având în vedere că reclamanţii nu şi-au determinat în concret pretenţiile şi nu au motivat în fapt şi în drept contestaţia, interesul nu este determinat. Nici cea de-a treia condiţie care vizează interesul personal nu este îndeplinită atât timp cât nu este dovedit. Interesul trebuie să fie personal, în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.

Pentru aceste motive, a solicitat pârâtul admiterea excepţiei lipsei de interes, având în vedere că drepturile solicitate nu justifică un interes determinat, personal şi legitim atât timp cât prezintă simple nemulţumiri, iar o asemenea acţiune este inadmisibilă.

3.Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apreciat pârâtul că având în vedere că Ministerul Sănătăţii nu este nici emitentul şi nici iniţiatorul decretului şi ordonanţelor militare a căror anulare se cere, acesta nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

4.Pe fondul cauzei, a arătat pârâtul că toate susţinerile reclamanţilor nu au temei legal, iar cele arătate prin acţiune sunt simple nemulţumiri nefondate, motiv pentru care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 12 mai 2020 pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a invocat următoarele excepţii:

1. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Apărării Naţionale

Art.36 Cod procedură civilă arată: calitatea procesuală pasivă rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Or, având în vedere că reclamanţii critică decretul/decretele prezidenţiale prin care este instituită starea de urgenţă pe teritoriul României este evident că Ministerul Apărării Naţionale nu poate avea calitate procesuală pasivă într-un asemenea litigiu.

Decretul nr.195/2020 şi Decretul nr.240/2020 ale preşedintelui României au fost emise în temeiul Constituţiei, decretarea stării de urgenţă fiind un atribut exclusiv al instituţiei prezidenţiale. Mai mult, aceste decrete au fost aprobate de către Parlamentul României.

A apreciat pârâtul că este dată excepţia invocată şi, pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea acesteia şi respingerea cererii în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are şi nu poate avea calitate procesuală pasivă.

2. Excepţia lipsei de obiect a cauzei

Faţă de înşiruirea de cuvinte şi opiniile reclamanţilor, garantate constituţional în virtutea principiului la liberă exprimare, a presupus pârâtul că are ca obiect anularea Decretului nr.195/2020 şi/sau Decretului nr.240/2020 ale preşedintelui României, precum şi anularea ordonanţelor militare emise în temeiul acestui/acestor decret/decrete.

Or, la data de 15.05.2020 încetează de drept efectele dispuse prin decretul în precedent indicat şi, în acelaşi timp, încetează efectele stării de urgenţă instituită pe teritoriul României. Ca atare, începând cu data de 15.05.2020 prezenta cauza nu mai are, după cum nici nu a avut, obiect.

Pentru aceste motive a solicitat pârâtul admiterea excepţiei invocate şi respingerea cererii introductivă de instanţă ca fiind rămasă tară obiect.

3. Excepţia nulităţii absolute a cererii introductivă de instanţă

Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului cu consecinţa faptului că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută. Cel puţin în acest sens sunt dispoziţiile date prin art. 56 şi urm. Cod procedură civilă.

Or, simpla lectură a alegaţiilor reclamanţilor, alegaţii care se vor a fi intitulate cerere de chemare în judecată, conduce la o singură concluzie şi numai una: este admisibilă prezumţia că reclamanţii nu au capacitate de folosinţă. În opinia pârâtului capacitatea de folosinţă nu se rezumă doar la a fi împlinit vârsta de 18 ani.

În acelaşi timp este drept că nimănui nu-i poate fi impusă obligativitatea prezentării vreunui certificat medical pentru a formula o cerere în justiţie. Dar, în baza principiului rolului activ al instanţei, magistratul poate şi trebuie să stăruie în aflarea adevărului.

Pe fondul cererii, a arătat pârâtul că cererea, aşa cum aceasta a fost formulată, nu poate fi de competenţa vreunei instanţe de judecată decât în măsura în care există complete specializate în soluţionarea litigiilor fundamentate pe ramura dreptului intitulată dreptul divin.

În schimb o atare cerere ar trebui soluţionată de către un complet de filtru alcătuit din medici specializaţi.

Exprimările de genul „o slugă a Uniunii Satanice-Ateiste-Sodomite-Mosonice-Europene” necesită, în mod obligatoriu, nu doar consult de specialitate, cât mai ales indicarea de către reclamanţi a datelor de identificare pentru ca această persoană juridică  să poată fi identificată şi citată la sediul profesional.

A arătat pârâtul că nu reuşeşte să înţeleagă în ce măsură poate fi obligat la a formula apărări în raport cu opiniile preşedintelui Braziliei şi felicitările adresate de către reclamanţi, premierului Bulgariei, Ungariei, preşedintelui Serbiei, Paraguay, Peru, Belarusului, Suediei ...

A apreciat pârâtul că cererea acestor reclamanţi este inutilă, un consum exagerat de resurse care nu-şi poate găsi justificarea, care încarcă inutil instanţele de judecată, dar mai ales care nu poate avea vreo finalitate.

Mai mult, înscrisurile anexate drept probatoriu nu au nicio relevanţă în soluţionarea cauzei, fiind copiate, la o simplă analiză, de pe site-uri obscure, având ca obiect de activitate aceleaşi preocupări şi posibilităţi intelectuale, comune cu ale reclamanţilor.

Alegaţiile reclamanţilor nu sunt numai simple speculaţii, ci un atentat direct şi revoltător la morală, bun simţ şi supremaţia legii.

În acelaşi timp, a arătat pârâtul că Decretul nr.195/2020 şi Decretul nr.240/2020 ale Preşedintelui României au fost emise în temeiul prerogativelor constituţionale conferite şefului Statului. Mai mult, în termenul legal 5 zile de la publicare, aceste decrete au fost aprobate de către Parlamentul României. Ordonanţele militare amintite de către reclamanţi au fost emise în aplicarea legii şi în limitele date de la lege.

Pentru aceste motive, a solicitat pârâtul respingerea cererii ca fiind nefondată şi, în acelaşi timp, nemotivată şi neîntemeiată.

În concluzie, pentru motivele arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare, a solicitat pârâtul respingerea cererii aşa cum aceasta a fost formulată pe cale de excepţie, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă şi ca fiind lipsită de obiect, iar pe fondul cauzei ca fiind, evident, nefondată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 12 mai 2020 pârâtul Ministerul Culturii a invocat următoarele excepţii:

1.Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Culturii

La o simplă analiză a cererii de chemare în judecată, se poate observa că reclamanţii sunt nemulţumiţi de faptul că în contextul pandemiei de coronavirus a fost emis decretul prin care se instituie starea de urgenţă, a ordonanţelor militare emise în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în starea de urgenţă. Prin urmare, nu motivează în fapt şi în drept calitatea de pârât a Ministerului Culturii.

Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptăţeşte o persoană să fie parte în proces.

Din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că acţiunea în contenciosul administrativ poate fi introdusă de particulari (persoane fizice sau juridice) şi de autorităţile publice. Persoanele fizice pot avea calitatea procesuală activă în această acţiune dacă au capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu.

În acţiunea de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparţine, potrivit legii, autorităţii publice care a emis (adoptat) actul atacat sau care a refuzat nejustificat să soluţioneze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, care nu a răspuns solicitantului în termenul legal.

Astfel, autoritatea publică emitentă a actelor a căror anulare se solicită are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. În speţă, în raport de împrejurarea că au fost contestate acte administrative emise de Preşedintele României, Ministerul de Interne, poate avea calitate de pârât numai autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat. În consecinţă, Ministerul Culturii nu poate avea calitate procesuală pasivă, deoarece nu are calitatea de emitent al actelor administrative contestate de reclamanţi prezentate la punctul I, litera a-j.

2. Excepţia inadmisibilităţii

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată se deduce că reclamanţii solicită instanţei prin capătul de cerere de la litera k, anularea unui act administrativ al cărui număr şi conţinut nu îl cunosc şi presupun că ar fi emis de către Ministerul Culturii şi de către Guvernul României.

În conformitate cu art.7 alin.l din Legea 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar potrivit dispoziţiilor art.109 alin.2 CPC, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege.

Îndeplinirea procedurii prealabile constituie o condiţie esenţială a declanşării etapei judiciare de contestare a actului administrativ, legiuitorul intenţionând să-l protejeze pe cel ce se consideră vătămat într-un drept recunoscut de lege prin evitarea unui eventual proces. În cauză, reclamanţii nu numai că nu au urmat procedura prevăzută de lege, dar nici măcar nu cunosc cu exactitate dacă există actul la care fac referire în capătul de cerere.

În concluzie, având în vedere lipsa plângerii prealabile, a solicitat pârâtul admiterea excepţiei şi pe cale de consecinţă respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil.

Pe fondul cauzei, a arătat pârâtul că din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că reclamanţii solicită instanţei anularea unor acte administrative de conţinutul cărora nici măcar nu au cunoştinţă şi nici nu au fost în posesia lor, făcând totodată o gravă confuzie între instituţiile statului şi între autorităţile administraţiei publice centrale din punctul de vedere al actelor pe care acestea sunt abilitate să le emită dar şi din punctul de vedere al regimului lor juridic.

Pe de altă parte reclamanţii se află în eroare şi atunci când îşi intitulează acţiunea „Contestaţie în anulare” care reprezintă o cale de atac extraordinară reglementată de art.503 CPC, când de fapt acţiunea stabilită de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ este cea în anulare.

Este lipsită de suport probator critica care vizează o presupusă înfiinţare în fiecare judeţ al ţării a Muzeului Minorităţilor Sexuale în condiţiile în care aşa după cum reiese din susţinerile reclamanţilor, aceştia nu au cunoştinţă de acest subiect prezentând în mod trunchiat aspecte pe care le-au cules din articole prezentate în ziare, de pe diverse site-uri de ştiri.

Ca atare, aşa după cum se poate observa din conţinutul cererii, criticile şi motivele invocate de reclamanţi nu vizează absolut niciun motiv de nelegalitate a actelor administrative a căror anulare se solicită.

Reclamanţii nu fac altceva decât să aducă acuzaţii nesusţinute de nicio probă şi jigniri care nu îşi au locul în actul de justiţie.

În concluzie, în absenţa unor critici concrete privind legalitatea actelor administrative a căror anulare este cerută în prezenta acţiune, a solicitat pârâtul respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 13 mai 2020 pârâtul Guvernul României a invocat următoarele excepţii:

1.Excepţia nulităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea cerinţelor legale referitoare la cuprinsul cererii de chemare în judecată (art.194 Cod proc. civ.)

În speţă, din analiza cererii deduse judecăţii, reiese că nu au fost respectate exigenţele art.196 alin.(l) Cod proc. civ. Analizând cererea reclamanţilor în raport cu obligaţiile stabilite prin art.194 lit.f) Cod proc. civ., se poate observa că aceasta nu a fost semnată, astfel încât instanţa urmează să înştiinţeze părţile reclamante în acest sens prin citaţie şi să le pună în vedere, în condiţiile art.196 alin.(2) din acelaşi cod, obligaţia de a semna cererea, cel mai târziu la primul termen.

Prin urmare, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii de către reclamanţi, a solicitat pârâtul ca instanţa să dispună anularea cererii, în condiţiile art. 196 alin.(l) Cod proc.civ.

2. Excepţia lipsei de interes

Din această perspectivă, a solicitat pârâtul a se observa că, în general, pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite nu numai condiţiile privind capacitatea şi calitatea procesuală, ci şi aceea a existenţei unui interes legitim, născut şi actual, personal şi direct.

În cauza dedusă judecăţii, trebuie observat că argumentele expuse în motivarea acţiunii nu relevă niciun interes privat al părţilor reclamante în obţinerea anulării actelor normative contestate, nefiind probată vătămarea vreunor interese legitime şi/sau drepturi subiective ale reclamanţilor. Se constată, astfel, că părţile reclamante şi-au întemeiat acţiunea exclusiv pe presupusa încălcare a interesului legitim public, care nu are relevanţă în cauză.

Pentru aceste considerente, a solicitat pârâtul admiterea excepţiei invocate şi respingerea acţiunii ca fiind lipsită de interes.

3. Excepţia inadmisibiliăţii cererii

3.a Inadmisibilitatea cererilor privind anularea Decretului nr.240/2020, emis de Preşedintele României şi a Ordonanţelor militare nr.1-10/2020 emise de către Ministerul Afacerilor Interne.

Referitor la această excepţie a solicitat pârâtul a se observa că actele atacate (respectiv Decretul Preşedintelui României nr.240/2020 şi Ordonanţele militare nr.1-10/2020) nu pot forma obiectul controlului instanţei de contencios administrativ, întrucât intră în sfera finelui de neprimire, deduse din natura actelor.

Astfel, este de notorietate că situaţia epidemiologică internaţională determinată de răspândirea coronavirusului SARS CoV-2 la nivelul a peste 150 de ţări, precum şi declararea „Pandemiei” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la data de 11.03.2020, a impus adoptarea unor măsuri excepţionale în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decretul nr.240/2020, emis de Preşedintele României şi prin Ordonanţele militare nr.1-10/2020, emise de către Ministerul Afacerilor Interne, s-au stabilit anumite măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului SARS CoV-2 pe perioada stării de urgenţă decretate.

Prin Decretul nr.240/2020, emis de Preşedintele României şi prin Ordonanţele militare nr.1-10/2020, emise de către Ministerul Afacerilor Interne, s-au stabilit anumite măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului SARS CoV-2 pe perioada stării de urgenţă decretate.

3.b Inadmisibilitatea cererii de anulare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 în raport cu dispoziţiile art.9 din Legea nr.554/2004, modificată şi completată

În primul rând, a învederat pârâtul că nici Constituţia României, republicată, şi nici Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 nu prevăd posibilitatea anulării de către instanţele judecătoreşti, fie ele şi de contencios administrativ, a unei legi ori a unei ordonanţe de Guvern, aşa cum fără temei se solicită de către reclamanţi.

Cadrul legal în vigoare conferă posibilitatea învestirii instanţelor de contencios administrativ cu acţiuni formulate împotriva ordonanţelor guvernului, însă, acestea trebuie să respecte strict condiţiile stabilite de norma specială, respectiv art.9 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

În speţă, acţiunea dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele legale anterior enunţate pentru că reclamanţii, pe de o parte, nu au solicitat şi anularea vreunor acte individuale prin care susţin că ar fi fost cauzată vătămarea drepturilor sau intereselor lor legitime, iar pe de altă parte, motivarea acţiunii se confundă cu motivarea excepţiei de neconstitutionalitate, ceea ce duce la concluzia constatării neincidenţei prevederilor art. 1 alin.(l) din Legea nr.554/2004 şi care constituie temeiul de drept pe care trebuie să-l îndeplinească orice acţiune în contencios administrativ.

Ordonanţa de urgenţă nu este un act administrativ, ci este un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative reglementate de prevederile art.115 alin.(4)-(8) din Constituţia României, republicată şi supus aprobării Parlamentului României, astfel încât nu este susceptibil de anulare sau suspendare a executării, în sensul art.8 şi art.15 din Legea nr.554/2004.

Calea de contestare a ordonanţelor de Guvern, care reprezintă acte de sorginte guvernamentală, este cea prevăzută de dispoziţiile art.9 din Legea nr.554/2004, modificată şi completată, care se inspiră, în mare măsură, din prevederile fundamentale ale art.126 alin.(6) din Constituţie.

În consecinţă, având în vedere că o cerere este inadmisibilă când dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau când condiţiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legală, situaţie ce se regăseşte în cauză întrucât sesizarea a fost făcută în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art.l46 lit.d) din Constituţia României, ale art.29 din Legea nr.47/1992 şi ale art.9 din Legea nr.554/2004, a solicitat pârâtul admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Prin întâmpinarea depusă la data de 14 mai 2020 pârâta Prefectura Judeţului Suceava a invocat următoarele excepţii:

1. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Suceava

Potrivit prevederilor art. 265 alin. (5) din Codul administrativ, sediul instituţiei prefectului, denumit prefectura, este în municipiul reşedinţă de judeţ, într-un imobil proprietate publică a judeţului sau a statului, după caz.

Prin urmare, aceasta nu poate avea calitate procesuală pasivă, noţiunea de prefectură are în vedere un imobil proprietate publică a judeţului nefiind o persoană fizică sau juridică în sensul Codului civil.

Este adevărat faptul că, principiul disponibilităţii în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care înţelege să-şi discute obiectul procesului.

Sarcina indicării calităţii procesuale revine reclamantului, care, prin cererea de chemare în judecată, trebuie să expună împrejurările din care să rezulte că el este îndreptăţii să-l cheme în judecată pe pârât iar instanţa, pentru a pronunţa o soluţie legală şi temeinică, este datoare să verifice calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă.

Pentru aceste motive, a solicitat pârâta admiterea excepţiei şi constatarea faptului că în prezenta cerere Prefectura Suceava nu are calitate procesuală pasivă.

2. Excepţia nulităţii contestaţiei în anulare/cererii dc chemare în judecată, întrucât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de at. 503 şi urm. din CPC şi/sau art. 196 alin. (1) din CPC.

Aşa cum este redactată prezenta contestaţie în anulare/cererea de chemare în judecată, nu îndeplineşte condiţiile limitative şi expres prevăzute de Codul de procedură Civilă.

De asemenea, în condiţiile prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în litigiile referitoare la actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgentă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor nu sunt aplicabile prevederile art. 14.

Ordonanţa militară este un act administrativ normativ, subsecvent legii. Nu restrânge prin sine drepturile ci pune în aplicare, în concret, măsurile prevăzute de lege şi de decretul de instaurare a stării de urgenţă. Ordonanţa militară pune în executare măsurile necesare în timpul stării de urgenţă.

Prin urmare, a solicitat pârâtă admiterea excepţiilor invocate şi anularea cererii formulate de reclamanţi.

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C.p.c., excepţiile invocate prin întâmpinare, Curtea constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea:

- Decretului Preşedintelui României - dl.Klaus Werner Iohannis. nr.240 din 14 Aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României 311 din 14 Aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României,

- Documentului – Dispoziţia - Actul Normativ al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la închiderea tuturor Unităţilor de învăţământ de pe întreg teritoriul României, îincepând cu Miercuri 11 Martie 2020,

- Decretului Preşedintelui Romaniei-dLKlaus Werner Iohannis, cu privire la Starea de Urgenţă din data de 16 Martie 2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.l din 17 Martie 2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.2 din 21 Martie 2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.3 din 24.03.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.4 din 29.03.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.5 din 30.03.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.6 din 30.03.2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.7 din 4 Aprilie 2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.8 din 9 Aprilie 2020 (made in mascarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.9 din 16 Aprilie 2020 (made in Macarada COVID 19),

- Ordonanţei Militare Nr.10 (made in Macarada COVID 19),

- Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Romaniei, publicată în Monitorul Oficial al României în data de 31 Martie 2020 - pt Modificarea şi Completarea Ordonanţei de Urgenta nr.l din 1999 privind regimul Stării de Urgenţă cu privire la triplarea amenzilor, când în România venitul pe cap de locuitor este foarte mic în comparaţie cu amenzile colosale primite de romani în mod nedrept.

- Decretului Preşedintelui Klaus Iohannis din data de 3 Aprilie 2020 care a promulgat, actul normativ modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, vineri 3 Aprilie 2020, legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii,

- Hotărârii Guvernului României şi a Ministerului Culturii şi Cultelor de a înfiinţa la Bucureşti în anul 2020 din banii homosexualilor norvegieni-colaborare, la Muzeul de Istorie şi în fiecare judeţ din Romania - Muzeul Minorităţilor Sexuale LGBT- „Cultura Queer”,

- Hotărârii - Ordinul Precturii Suceava sau a Comitetului Situaţiei de Urgenţe Suceava prin care obligă pe cetăţenii din Suceava şi locuitorii comunelor limitrofe să poarte în mod obligatoriu măşti,

- Decretului Preşedintelui României - dl.Klaus Werner Iohannis. nr.240 din 14 Aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României 311 din 14 Aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României,

Prin întâmpinările depuse la dosar pârâţii au invocat o serie de excepţii referitor la acţiunea introductivă, atât de procedură, cât şi de fond. Faţă de petitele cererii şi numărul pârâţilor instanţa consideră oportun ca pentru soluţionarea unitară a cauzei să analizeze mai întâi excepţia de inadmisibilitate, excepţie invocată sub diferite aspecte şi în forme variate de toţi pârâţii chemaţi în judecată.

Astfel, conform art. 7 alin. 1 şi 1 ind. 1 din Legea nr. 554/2004 Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

Fiind o condiţie pentru exercitarea dreptului la acţiune conform art. 193 C.pr.civ., lipsa plângerii prealabile atrage inadmisibilitatea cererii adresate direct instanţei, cum este şi situaţia speţei.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat anularea unor acte administrative normative fără a îndeplini în prealabil procedura prevăzută la art. 7 alin. 1 şi 1 ind. 1 din Legea nr. 554/2004, acţiunea fiind inadmisibilă din acest motiv, cum de altfel au invocat prin întâmpinare pârâţii emitenţi a acestora.

Cererea este inadmisibilă, în parte, şi din perspectiva art. 5 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul şi actele de comandament cu caracter militar. Or, prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat efectuarea controlului de legalitate a unor ordonanţe militare şi decrete prezidenţiale exceptate de la posibilitatea de atacare în contencios administrativ.

În final, inadmisibilă este şi cererea de anulare a OUG nr. 34/2020 care poate fi supusă exclusiv controlului de constituţionalitate a CCR conform prevederilor art. 47/1992, nefiind un act administrativ normativ susceptibil de contestare în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.

Faţă de cele ce preced, constatând că acţiunea este inadmisibilă în întregul ei pentru motivele arătate, instanţa, acordând prioritate de dezlegare excepţiei de inadmisibilitate invocată de toţi pârâţii cauzei, reţine că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă.