Cerere care decurge din executarea contractelor administrative. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe. Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac. Irelevanță

Cerere care decurge din executarea contractelor administrative. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe. Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac. Irelevanță

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, rep.: art. 457

Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor: art. 55

Noul Cod de procedură civilă, păstrând şi consacrând expres principiul legalităţii căii de atac, aduce, prin alineatul (3) al art. 457, un corectiv pentru ca partea care a dat credinţă hotărârii judecătoreşti cu privire la aspectul în discuţie să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit. În alte cuvinte, atunci când judecătorul a făcut în dispozitiv o menţiune inexactă cu privire la calea de atac, iar partea a dat curs acestei menţiuni, calea de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă, însă partea are posibilitatea de a exercita calea de atac legală, în condiţiile menţionate în teza a II-a a art. 457 alin. (2) din cod.

Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, indicarea în mod greşit de către instanţă a termenului pentru exercitarea căii de atac constituind cauză de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicaţiei greşite a instanţei. Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată, de la data comunicării începând să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 108/A din 25 februarie 2020,

rezumată de judecător dr. Csaba Bela Nasz)

Prin sentinţa civilă nr. 347/24.09.2019 pronunţată în dosarul nr. […]/115/2019 Tribunalul Caraş-Severin, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în complet specializat pentru soluționarea litigiilor cu profesioniști, a admis acţiunea formulată de reclamanta A... S.R.L., B... S.R.L. și C... S.R.L., reprezentată de D... S.R.L., în calitate de lider al asocierii, împotriva pârâtei Societatea E... S.A. Reșița, obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 571.044,11 lei reprezentând accesorii în întârzierea plăţii debitului principal, la care se adaugă suma de 9.315,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Societatea E... S.A. Reșița, solicitând anularea hotărârii primei instanțe cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal în vederea soluționării pricinii cu respectarea procedurii de citare a Societății B... S.R.L., societate aflată în procedura insolvenței.

Prin decizia civilă nr. 108/A din 25 februarie 2020 Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibil apelul declarat de societatea pârâtă.

Analizând admisibilitatea căii de atac a apelului, instanța de control judiciar a constatat că prezentul litigiu se desfăşoară în condițiile noului Cod de procedură civilă. Din perspectiva căii de atac ce poate fi declarată împotriva sentinţelor pronunţate de tribunale, în primă instanță, sunt incidente prevederile art. 466 teza finală din cod (care statuează ritos că hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel), coroborat cu cele din alineatul 3 al art. 55 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în conformitate cu care hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.

Totodată, Curtea a constatat că, în privinţa posibilităţii de recalificare a căii de atac declarate în cauză, dispoziţiile noului Cod de procedură civilă nu mai sunt atât de permisive, obligând instanţele, de principiu, să respingă ca inadmisibile căile de atac declarate greşit, existând, însă, remedii procesuale în ipoteza în care eroarea părţii a fost provocată de o menţiune inexactă din cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate. Astfel, conform alineatelor (2) și (3) ale art. 457 C. pr. civ., menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, indicarea în mod greşit de către instanţă a termenului pentru exercitarea căii de atac constituind cauză de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicaţiei greşite a instanţei. Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată, de la data comunicării începând să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Este real că alineatul (4) al art. 457 prevede că, atunci când instanţa dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunţării încheierii, pentru părţile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părţile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege. Însă, în raport și de conținutul alineatului (3) al aceluiași articol, la care trebuie adăugat şi art. 152 din Codul de procedură civilă, se impune stabilirea următoarelor distincţii:

i) în ipoteza în care hotărârea atacată conţine în dispozitivul său o menţiune inexactă cu privire la calea de atac, iar partea declară calea de atac prevăzută de lege, nu se impune nici calificarea căii de atac, prevăzută de art. 152, nici recalificarea acesteia, menţionată la art. 457 alin. (4), şi nici aplicarea art. 457 alin. (3) vizând respingerea căii de atac ca inadmisibilă, ci instanţa va proceda la soluţionarea acesteia în consecinţă;

ii) în ipoteza în care hotărârea atacată conţine în dispozitivul său o menţiune inexactă cu privire la calea de atac, iar partea declară acea cale de atac indicată greşit de instanţa care a pronunţat hotărârea, instanţa de control judiciar are două posibilităţi, a căror existenţă poate fi dedusă având în vedere următoarele considerente: a) modalitatea de redactare a textului art. 457 alin. (3) („dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege”) denotă că instanţa are şi posibilitatea să nu respingă astfel calea de atac, ci să o recalifice, potrivit art. 457 alin. (4); b) textul art. 457 alin. (4) nu ar mai avea aplicabilitate şi justificare pertinentă. Astfel, dacă s-ar considera că art. 457 alin. (4) este incident în situaţia în care partea declară o cale de atac neprevăzută de lege, deşi prima instanţă a indicat corect calea de atac în dispozitivul hotărârii atacate, iar instanţa de control judiciar ar trebui să-i acorde un nou termen pentru declararea şi motivarea căii de atac prevăzute de lege, aceasta ar echivala cu o prelungire nejustificată a termenului legal (de pildă, partea ar avea tot interesul ca în mod intenţionat să declare o cale de atac neprevăzută de lege pentru a beneficia de o prelungire a termenului de motivare a acesteia). În consecinţă, în ipoteza în discuţie, instanţa de control judiciar va putea opta pentru una dintre cele două soluţii legal posibile: 1. să respingă calea de atac ca inadmisibilă, potrivit art. 457 alin. (3), cu consecinţa comunicării, din oficiu, a hotărârii pronunţate de instanţa de control judiciar tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată; 2. să recalifice calea de atac, potrivit art. 457 alin. (4), cu consecinţa comunicării încheierii de recalificare către părţile lipsă, dar aceasta este de preferat, în opinia Curții, în situația în care completul învestit poate proceda la judecată, fără să se mai impună adoptarea unor măsuri administrative ulterioare pentru soluționarea căii de atac, cum ar fi, spre exemplu, întregirea completului cu un alt judecător, din planificarea de permanență. Bunăoară, este de preferat aplicarea normei cuprinse în alineatul (4) al art. 457 dacă se declară, eronat, recurs, în locul căii ordinare de atac a apelului, care este prevăzută de lege, când se poate păși la judecată prin simpla retragere din complet a celui de-al treilea judecător, ceea ce nu este cazul în speță;

iii) în ipoteza în care hotărârea atacată indică în dispozitivul său în mod corect calea de atac prevăzută de lege, însă partea declară o altă cale de atac, nelegală, sunt aplicabile dispoziţiile art. 152 din cod, vizând calificarea căii de atac. În acest caz, partea îşi va asuma consecinţele declarării unei căi de atac neprevăzute de lege, alta decât cea indicată corect în hotărârea atacată, astfel că, în ipoteza în care, de pildă, va declara apel în loc de recurs şi nu-l va motiva în termen, instanţa de control judiciar va aplica sancţiunea anulării recursului.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor tuturor alineatelor normei cuprinse în art. 457 din Legea nr. 134/2010, modificată, rezultă fără putere de tăgadă că noul Cod de procedură civilă, păstrând şi consacrând expres principiul legalităţii căii de atac, aduce, prin alineatul 3 al art. 457, un corectiv pentru ca partea care a dat credinţă hotărârii judecătoreşti cu privire la aspectul în discuţie să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit. În alte cuvinte, atunci când judecătorul a făcut în dispozitiv o menţiune inexactă cu privire la calea de atac, iar partea a dat curs acestei menţiuni, calea de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă, însă partea are posibilitatea de a exercita calea de atac legală, în condiţiile menţionate în teza a II-a a art. 457 alin. (2) din cod.

Judecătorul fondului a indicat în dispozitiv calea de atac a apelului. Cum, în speţă, judecătorul de primă instanță este cel care a indicat o cale de atac neprevăzută de lege, nu se impune a se face aplicarea art. 457 alin. (4), coroborat cu art. 152 din același cod. Aceasta, întrucât exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Legalitatea căilor de atac implică, totodată, şi consecinţa că menţiunea greşită în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părţii o cale de atac pe care legea însăşi n-a prevăzut-o sau dimpotrivă, nu-i răpeşte părţii calea de atac pe cale legea i-a conferit-o. Astfel, partea este obligată să ţină cont exclusiv de prevederile legale, iar menţionarea greşită de către instanţa de fond în dispozitivul hotărârii a căi de atac nu poate conduce la înfrângerea principiului legalităţii cu privire la căile de atac prevăzute de lege în diferite materii, neputându-se pretinde cunoaşterea profundă a legii de către justiţiabil şi ignorarea unei erori a instanţei, întrucât, în această interpretare, este denaturat scopul justiţiei realizat prin mijlocirea instanţelor judecătoreşti, și anume acela de aflare a adevărului şi de pliere a acestuia pe dispoziţiile legale. De asemenea, s-ar încălca dreptul de acces la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, ratificată și de România, prin Legea nr. 30/1994, în condiţiile în care calea de atac poate sau nu să fie exercitată în funcţie de criterii aleatoriu alese de instanţă.

Având în vedere aceste dispoziţii legale şi constatând că societatea pârâtă a declarat o cale de atac neprevăzută de lege – apelul –, în condiţiile în care, potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, modificată, calea de atac declarabilă împotriva hotărârii primei instanţe era recursul, Curtea a făcut aplicarea art. 480 alin. (1) C. pr. civ. şi a respins ca inadmisibil apelul pendinte.

Domenii speta

Spete similare