Civil.ordonanţă de plată admisă în parte, profesionişti, achitare contravaloare facturi

ORDONANŢĂ DE PLATĂ ADMISĂ ÎN PARTE, PROFESIONIŞTI, ACHITARE CONTRAVALOARE FACTURI

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 08.04.2019 sub nr. .../200/2019, creditoarea B.E. SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S. SRL, ca instanţa să emită o ordonanţă de plată prin care debitoarea să fie obligată  la plata sumei de 13.087,53 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru.

În motivarea cererii, a arătat că în fapt, societatea B.E. E S.R.L. a vândut cumpărătorului S. S.R.L. anvelope de camion şi a prestat servicii de montaj- demontaj roţi auto, în valoare totală de 12.035.44 lei,  pentru care au fost emise facturile fiscale ...  în valoare de 1.754.31 lei, cu scadenţa în data de 14.12.2018, care au fost acceptate la plată  de către societatea debitoare. Niciuna din aceste facturi nu a fost achitată la scadenţă, astfel că debitorul S. S.R.L. datora în data de 28.02.2019 penalităţi de întârziere în cuantum de 1.052.09 lei conform facturii fiscale seria ...

S-a mai arătat că societatea creditoare B.E. E S.R.L. a somat debitoarea S. S.R.L.. prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat, să îşi îndeplinească obligaţia de plată a sumei de 13.087,53 lei este, somaţie care a fost recepţionată de către debitor în data de 04.03.2019.

A menţionat că, în virtutea principiului forţei obligatorii a contractelor, consacrat de art. 1270 alin. 1 C.civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, atât în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor principale, cât şi executarea celorlalte obligaţii stabilite prin acesta şi că este certă, lichidă şi exigibilă creanţa, fiind constatată prin facturile fiscale facturile depuse la dosarul cauzei.

În drept,  a invocat art. 1014 şi urm. C.proc.civ. şi art. 1270 C.civ.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, în acest sens fiind depuse la dosar somaţia de plată şi dovada de înmânare către debitoare şi facturi fiscale (filele 7-14).

Cererea a fost timbrată cu 200 lei - taxa judiciara de timbru (fila 64).

În temeiul art. 223 alin. (3) C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

La data de 07.05.2019  debitoarea S. S.R.L  a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanţei respingerea ca neîntemeiată a cererii în de emitere a ordonanţei de plată.

În motivare a arătat că în fapt, a achitat  creditoarei suma  de 1500 lei, prin factura nr.871 din 1/12/2018 şi că având în vedere această plată parţială, nu mai pot fi calculate penalităţi de întârziere în cuantum de 1052,09 lei, conform facturii fiscale ... . Astfel că creanţa în cuantum de 13.087,53 lei nu este certa,lichida si exigibila.

Totodată a menţionat că între părţi  nu a fost încheiat niciun contract care sa stipuleze o dată la care sa se facă plata, data plăţii putând fi determinată şi în temeiul practicilor statornicite între părţi sau al uzanţelor, chiar dacă acestea nu sunt stipulate în contract; de pildă, în contractul de furnizare (în care furnizorul se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea sau să presteze anumite servicii), dacă acesta continuă şi după expirarea termenului contractual, părţile se pot prevala de practicile statornicite între ele în temeiul contractului care le-a reglementat raporturile contractuale. Uzanţele (cutuma) dintre două persoane care au raporturi contractuale îndelungate, fără existenţa unui contract scris (instrumentum) pot sta la baza determinării unui termen de plată, desigur, dacă aceste uzanţe sunt dovedite, potrivit regulilor generale. A mai arătat că potrivit altor oferte pe care le-a avut de la alţi furnizori, plata pentru acest tip de bunuri trebuia făcuta la 120 de zile. Totodată, a precizat că reclamanta a recunoscut într-un mail pe care 1-a transmis debitoarei ca s-a convenit ca plata sa nu se facă de îndată având in vedere ca societatea parata nu lucrează în perioada de iarnă, iar societatea reclamanta avea cunoştinţă de precară din punct de vedere financiar a debitoarei, fiind de acord ca plata sa nu se facă imediat, având in vedere ca avea conturile blocate de către ANAF, iar data de 28.02.2019 la care face trimitere reclamanta ca fiind data plaţii nu este decât data lunara la care societatea reclamanta işi face balanţa si nu se refera la o anumita creanţa in sine.

În drept, invocă disp. art. 1415 Cod civ, art. 1014 şi urm. C.proc.civ..

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, în acest sens fiind depuse la dosar somaţia de plată şi dovada de înmânare către debitoare şi facturi fiscale (filele 20-23). 

 La solicitarea instanţei de a se depune la dosar contractul / comanda în virtutea căruia a prestat serviciile a căror rambursare o solicită, creditoarea a depus la data de 10.05.2019  precizări prin care a arătat că vânzarea-cumpărarea anvelopelor neachitate de debitor a fost efectută în baza comenzilor telefonice şi verbale primite de la cumpărător şi că în baza acestora s-au emis facturi fiscale ce au fost recepţionate de debitor odată cu montarea anvelopelor.

 A precizat că debitul principal datorat este de 12.035,44 lei şi a anexat extras de cont pentru confirmarea soldului, nr. .... A făcut menţiunea că penalităţile de întârziere sunt  în cuantum de 1752,31 lei  pentru cele trei facturi neachitate la scadenţă.

La data de 19.06.2019  creditoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanţei  admiterea cererii de emitere a unei ordonanţe de plată şi obligarea debitorului la plata creanţei actualizate de 11.587,53 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru.

A precizat că după introducerea cererii de chemare în judecată debitorul a făcut prin ordin de plată o plată parţială de 1.500 lei care s-a imputat asupra penalităţilor şi facturii cu scadenţa cea mai veche nr. ... în valoare de 6.750,64 lei,cu scadenţa în data de 01.01.2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 1509 alin. 2 C.civ, valoarea creanţei în litigiu fiind 11.587,53 lei. În ceea ce priveşte factura de penalităţi nr. ..., în cuantum de 1.052,09 lei, s-a arătat că această sumă are caracter cert, lichid şi exigibil, factura fiindu-i  comunicată debitorului, acesta înţelegând să o achite abia în data de 10.04.2019, după ce fusese acţionat în judecată.

A mai menţionat că raporturile dintre cele două societăţi nu au fost niciodată guvernate de uzanţe, cum în mod fals susţine debitorul, şi nici nu s-a pus vreodată problema ca plata facturilor să se facă în termen de 120 zile. Potrivit fişei de client a societăţii S. S.R.L., aceasta din urmă a cumpărat produse de la B.E. E S.R.L. de mai multe ori, începând cu luna ianuarie 2018. Scadenţa facturilor emise pentru bunurile/serviciile achiziţionate de S. S.R.L. a fost stabilită de părţi fie la 30 zile, fie la 60 zile, însă niciodată la 120 zile. Diversele oferte pe care debitorul ie-a primit de la alţi terţi furnizori nu le pot fi opozabile părţilor din prezenta cauză şi nu pot fi asimilate uzanţelor dintre părţi.

A mai precizat că societatea B.E. E S.R.L. nu a fost niciodată de acord cu prorogarea scadenţei plăţilor datorate de debitorul S. S.R.L. Departamentul de credite a luat legătura cu societatea debitoare pentru a le reaminti că au depăşit cu mult termenul de scadentă şi că le revine obligaţia de a achita bunurile achiziţionate şi nu s-a pus problema stabilirii unui nou termen de plată în favoarea debitorului, chiar dacă acesta ar fi avut dificultăţi financiare, nu s-a discutat despre vreo eşalonare a creanţei. Cum societatea S. S.R.L. nu a mai făcut vreo plată parţială din debitul înregistrat, au fost somaţi conform art. 1015 alin. l C.proc.civ. să achite suma de 13.087.53 lei reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere, în termen de 15 zile de la primirea somaţiei (care a fost receptată de debitor la data de 04.03.2019), iar debitoarea nu ţi-a îndeplinit obligaţia de plată, fiind nevoiţi să îi acţioneze în judecată şi în continuare refuză să facă plata debitului.

Solicită constatarea caracterului nefondat al apărărilor debitorului S. S.R.L., şi ca instanţa să dispună pe calea ordonanţei de plată obligarea debitorului S. S.R.L. la plata debitului în cuantum de 11.587,53 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Debitoarea a depus la dosar precizări  prin care a arătat că valoarea actualizată a creanţei datorate la data de 04.07.2019 este de 9052,09 lei, fiind efectuate plăţi parţiale în valoare de 1500 lei, 1100 lei şi 1435,44 lei şi 1200 lei.

La data de 11.07.2019, creditoarea a precizat că valoarea actualizată a creanţei datorate la data de 04.07.2019 este de 9052,09 lei, recunoscând plăţile efectuate de către debitoare, iar în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a penalităţilor  a arătat că acestea au fost calculate aplicând un procent de 0,15%/zi de întârziere.

La termenul din data de 12.09.2019, instanţa a reţinut cauza spre soluţionare şi, constatând pe parcursul deliberărilor lipsa de la dosar a dovezii taxei judiciare de timbru, a dispus repunerea cauzei pe rol, iar la termenul de judecată din data de 24.10.2019, a fost complinită şi această lipsă.

Totodată, la acelaşi termen, debitoarea a depus la dosar situaţia plăţilor din care rezultă că debitul datorat este de 5000 lei, solicitând admiterea în parte a cererii, în raport de suma rămasă de achitat, contestând doar penalităţile.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

În fapt, între creditoarea B.E. SRL, în calitate de vânzător/furnizor, şi debitorul S. SRL, în calitate de cumpărător/beneficiar, s-au desfăşurat raporturi comerciale, având ca obiect vânzarea de anvelope de camion şi prestarea de servicii de montaj/demontaj roţi auto.

În temeiul acestor raporturi comerciale au fost emise mai multe facturi fiscale în cuantum total de 12.035,44 lei (f. 11-13), comunicate debitorului.

Observând că nu înţelege să achite debitul, la data de 04.03.2019, creditoarea a comunicat debitorului o somaţie, prin care i-a solicitat acestuia achitarea debitului principal, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 1.052,09 lei (f. 7-9).

În drept, potrivit art. 1014 alin. (1) C.proc.civ., procedura ordonanţei de plată „se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.

Astfel, pentru emiterea unei ordonanţe de plată este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

1) existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume de bani;

2) creanţa să izvorască dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris;

3) contractul, statutul, regulamentul sau alt act juridic izvor al creanţei să fie constatat printr-un înscris însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Cercetând actele dosarului sub aspectul condiţiilor de admisibilitate mai sus invocate, instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte condiţia ca obligaţia a cărei executare se solicită prin ordonanţă de plată să fie născută dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris însuşit de părţi sub semnătură,  instanţa reţine următoarele:

În lipsa unui contract în formă scrisă încheiat între părţi, facturile emise pot reprezenta, în forma simplificată, dovada raporturilor comerciale între acestea.

Astfel, factura este valabilă fără semnătură şi ştampilă, dacă conţine informaţiile minime obligatorii stabilite prin art. 319 alin.  (20) din Codul Fiscal, iar potrivit acestor dispoziţii semnarea şi ştampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină factura.

Mai mult, prin întâmpinarea depusă, debitorul nu contestă desfăşurarea raporturilor comerciale dintre părţi, ci mai cu seamă cuantumul acesteia, respectiv posibilitatea aplicării unor penalităţi.

Totodată, pe parcursul procesului, debitorul a depus dovada achitării a unei părţi din creanţa datorată în cuantum total de 7.035,44 lei.

Instanţa apreciază că debitul în sumă de 12.035,44 lei este o creanţă certă, existenţa ei rezultând în mod neîndoielnic, aşa cum prevede art. 662 C.proc.civ., din facturile fiscale necontestate de către debitor. De asemenea, creanţa este lichidă, cuantumul ei este determinat prin înscrisul constatator al debitului şi exigibilă, scadenţa fiind în reprezentată de termenul acordat prin somaţia de plată (15 zile de la comunicare).

Instanţa va reţine în speţă şi aplicabilitatea art. 277 alin. (2) C.proc.civ. cu privire la facturile neînsuşite la plată prin semnătură de către debitoare, potrivit cărora înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, deoarece creditoarea a făcut dovada că în exercitarea relaţiilor contractuale cu debitoarea utilizează în mod obişnuit astfel de înscrisuri.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1.052,09 lei, instanţa reţine că părţile nu au convenit în scris cu privire la cuantumul penalităţilor ce va fi aplicabil în caz de neexecutare a obligaţiei de plată, motiv pentru care instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de disp. art. 1014 C.proc.civ. pentru admiterea acestui capăt de cerere, respectiv penalităţile nu sunt cuprinse într-un înscris însuşit de părţi prin semnătură sau prin orice alt mod admis de lege.

Totodată, spre deosebire de debit, penalităţile, respectiv cuantumul lor nu au fost recunoscute de către debitoare, din înscrisurile depuse la dosar aceasta recunoscând doar cuantumul debitului principal.

În acest sens instanţa reţine inclusiv dispoziţiile art. 1018 C.proc.civ. coroborate cu disp. art. 1.535 C.civ. potrivit căruia  „în cazul in care o suma de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic”.

Faţă de aceste aspecte, creditoarea nu trebuia să calculeze în mod arbitrar penalităţi de întârziere neconvenite cu partea contractantă de 0,15%/zi de întârziere, ci putea cel mult solicita aplicarea dobânzii legale penalizatoare conform disp. art. 4 din Legea nr. 72 din 28 martie 2013. 

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a admite, în parte, solicitarea creditoarei, dispunând obligarea debitorului la plata sumei de 5.000 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate.

În ceea ce priveşte termenul de plată, instanţa urmează a dispune ca plata creanţei datorate să fie efectuată într-un termen de plată 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

În temeiul disp. art. 453 C.pr.civ, reţinând culpa procesuala a debitorului, instanţa va dispune obligarea acestuia la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 64).

Potrivit art. 1025 alin. 1 C.proc.civ., prezenta hotărâre este executorie chiar dacă va fi atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare.

Domenii speta

Spete similare