Lipsă calitate procesuală pasivă a administratorului societăţii. Aplicabilitatea art. 8 şi 10 din cedo. Articol de presă.

4.Acţiune în răspundere delictuală. Lipsă calitate procesuală pasivă a administratorului

societăţii.  Aplicabilitatea art. 8 şi 10 din CEDO. Articol de presă. Limitele dreptului la liberă informare. Afectarea dreptului la buna reputaţie şi la imagine.

Calitatea procesuală pasivă reprezintă, potrivit art. 36 C.proc.civ., identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Instanţa are în vedere temeiul cererii de chemare în judecată – răspundere civilă delictuală - calitatea procesual pasivă ţinând de temeinicia pe fond a cererii.

Instanța reține că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe temeiul răspunderii civile delictuale, care în principiu este o răspundere personală pentru fapta proprie, în cauză neimputându-se pârâtului C______ F_____ o faptă proprie, ci reclamanta vizând răspunderea solidară a pârâtului cu societatea, în temeiul răspunderii speciale a persoanelor de conducere.

Or, potrivit Art. 72 din Legea nr. 31/1990 legea societăților comerciale, forma în vigoare la data săvârșirii faptei - Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege, astfel că, administratorul acţionează ca reprezentant legal al societăţii iar el răspunde faţă de societate, iar nu faţă de terţi, cu excepția cazului în care răspunde pentru fapta proprie.

Prin urmare, actele juridice încheiate în raporturile cu terţii angajează răspunderea societăţii în raporturile cu terţii care poate fi o răspundere contractuală sau delictuală.

Or, în cauză, reclamanta și-a formulat pretențiile nu pe răspunderea proprie a administratorului societății, și nici pe răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, astfel că, raportat la obiectul acțiunii, răspunderea civilă delictuală a administratorului pentru fapta societății nu poate fi antrenată, drept pentru care va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C____ F____.

(...)

Cu titlu preliminar, instanţa constată că acţiunea reclamantei are, din punct de vedere procedural, natura juridică a unei acţiuni în constatare speciale, reglementate de art. 253 alin. 1 lit. c) C. civ., iar din punct de vedere material, reprezintă o acţiune în răspundere civilă delictuală. Însă, având în vedere temeiurile de drept invocate de părţi, precum şi faptul că materia în discuţie este reglementată de CEDO, luând în considerare art. 11 şi 20 din Constituţie, instanţa va face aplicarea conformă a dispoziţiilor art. 8 şi 10 CEDO prin intermediul dispoziţiilor interne privind răspunderea civilă delictuală.

Dispoziţiile interne relevante, din care rezultă condiţiile răspunderii civile delictuale sunt cele prevăzute de Codul civil, respectiv art. 1349 şi art. 1357 C. civ. De asemenea, prezintă relevanţă şi art. 70, art. 71 şi art. 75 C. civ. care, alături de art. 30 alin 1 şi 6 în corelaţie cu art. 53 din Constituţie, constituie standardul naţional în materia exercitării dreptului la liberă exprimare.

Astfel, în timp ce art. 70 şi 71 C. civ., precum şi art. 30 alin. 1 şi 6 Constituţie, enunţă dreptul la liberă exprimare şi viaţă privată, prin art. 75 C. civ. şi art. 53 Constituţie se stabilesc limitele libertăţii de exprimare. Conform art. 53 Constituţie, (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii . De asemenea, conform art. 75 C. civ., (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Examinând dispoziţiile convenţionale menţionate, instanţa apreciază că atât art. 8, cât şi art. 10 CEDO sunt aplicabile în cauza de faţă. În privinţa art. 8, Curtea de la Strasbourg a interpretat conceptul de viaţă privată ca incluzând aspecte ce ţin de identitatea persoanei, cum ar fi numele acesteia sau chiar fotografii ale sale . Mai mult, în viziunea Curţii, viaţa privată include integritatea fizică şi psihică a unei persoane. În acest sens, art.8 încearcă să asigure dezvoltarea, fără ingerinţe exterioare, a personalităţii fiecărui individ în relaţiile cu semenii săi.

Aşadar, există o zonă a interacţiunii unei persoane cu ceilalţi care, chiar dacă are loc în spaţiul public, poate cădea sub incidenţa vieţii private (a se vedea cauza Von Hannover c. Germaniei din 24.06.2004). Astfel cum reiese din jurisprudenţa citată, simpla invocare a numelui unei persoane atrage după sine incidenţa art. 8. Cu atât mai mult, împrejurarea că pârâta a publicat fotografia reclamantei și şi-a extins afirmaţiile în curpinsul articolului de presă, menționând legătura de afinitate existentă ăntre unul dintre suspecții faptei de furt calificat și reclamantă, justifică aplicarea art. 8, fiind chestiuni ce ţin, în primul rând, de sfera privată a persoanei, chiar dacă acestea pot fi corelate cu o activitate profesională ori pot prezenta interes pentru societate.

Referitor la art. 10, în jurisprudenţa Curţii libertatea de exprimare se referă la toate categoriile de informaţii, oricare ar fi conţinutul, forma, suportul sau finalitatea acestora. Libertatea de exprimare trebuie protejată chiar dacă priveşte domeniul politic, artistic, comercial sau de altă natură. Aşadar, libertatea de exprimare se referă la orice tip de informaţii emise de către o persoană, Curtea subliniind că protecţia oferită de art. 10 nu se referă numai la informaţiile sau ideile care sunt primite favorabil de societate, inofensive ori indiferente (aceste informaţii beneficiind oricum de o protecţie naturală din partea societăţii prin simpla lor adeziune la valorile existente într-un mediu social la un anumit moment), ci vizează mai ales informaţiile care ofensează, şochează sau îngrijorează statul ori un anumit segment al populaţiei. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului de deschidere în absenţa cărora nu există societate democratică (a se vedea, spre exemplu, cauza Petrina c. României, cererea nr. 78060/2001). Ca atare, raportat la cele de mai sus, articolul publicat de pârâtă conţine, fără îndoială, informaţii care atrag după sine incidenţa art. 10 CEDO.

Totuși, art. 10 CEDO subliniază că exercitarea libertății de exprimare cuprinde îndatoriri și responsabilități care sunt valabile și pentru mass-media, chiar și atunci când este vorba despre chestiuni de un mare interes general. Aceste îndatoriri și responsabilități pot avea o importanță deosebită în cazul în care există riscul de a aduce atingere reputației unei persoane menționate nominal și de a fi încălcate drepturile altora.

În cauze precum prezenta speță, soluționarea cererii depinde de analiza simultană a art. 8 și a art. 10, ambele drepturi prevăzute de Convenție meritând a priori un respect egal. Curtea a stabilit că în ceea ce priveşte punerea în balanţă a dreptului la libertatea de exprimare şi a dreptului la respectarea vieţii private, criteriile care decurg din jurisprudenţă şi care sunt relevante sunt: contribuţia la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate şi obiectul reportajului, comportamentul anterior al persoanei în cauză, conţinutul, forma şi repercusiunile publicării, metoda de obţinere a informaţiei şi veridicitatea ei; gradul de severitate a sancţiunii impuse. (Von Hannover c. Germaniei nr. 2, precum şi cauza Axel Springer AG c. Germaniei, 07.02.2012).

În ceea ce priveşte primul criteriu, respectiv contribuţia la o dezbatere de interes general, instanţa reţine neîndeplinirea acestuia. Astfel, cum a afirmat şi reclamanta, articolul nu a prezentat o informare despre activitatea politică desfășurată de reclamantă în calitate de consilier local al M____ G____, care ar putea interesa electoratul, ci a încercat o asociere între unul din presupușii suspecți ai unei fapte de furt calificat și reclamantă, doar pe motivul că ar fi rude prin alianță. În acest sens, chiar dacă susținerile pârâtei din întâmpinare sunt parțial întemeiate, discursul critic faţă de un om politic bucurându-se de limite mai extinse de admisibilitate, faţă de criticile ce pot fi aduse unui simplu particular, explicaţia fiind că o persoană politică se expune în mod inerent publicului prin însăşi natura statutului său, nu se poate reține că expunerea săvârșirii unei presupuse infracțiuni de către cumnatul consilierei reclamante ar reprezenta o contribuție la o dezbatere de interes general. Dacă în baza rolului ce-i este atribuit presa are efectiv datoria de a alerta publicul atunci când este informată asupra presupuselor abuzuri din partea aleşilor locali şi funcţionarilor publici, fapta de a dezvălui săvârșirea unor fapte de natură penală de către membrii familiei unui om politic, doar prin raportare la numele și imaginea publică a politicianului respectiv, implică pentru ziariştii în speţă obligaţia de a manifesta responsabilitate și de  furniza o bază reală suficientă.

În acest sens, informaţiile comunicate de pârâtă nu pot fi apreciate, în mod rezonabil, ca reprezentând o contribuţie la o dezbatere de interes general.

Notorietatea persoanei vizate şi obiectul reportajului vizează renumele de care pretinde reclamanta că se bucură. În această privinţă, este necesar să se facă distincţie între persoanele particulare şi persoanele care acţionează într-un context public, în calitate de personalităţi politice sau persoane publice. Astfel, în vreme ce o persoană particulară necunoscută publicului poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, acest lucru nu este valabil şi pentru persoanele publice [ Minelli împotriva Elveţiei (dec.), nr. xxxxx/02, 14 iunie 2005, şi Petrenco, citată anterior, pct. 55].

Reclamanta S___-D____ V____, prin intermediul activităţilor desfăşurate la nivelul C____ L___, întruneşte calitatea de persoană publică, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată. Astfel, reclamanta a îndeplinit funcția de ______ al orașului _____ în mandatul 2012-2016 iar în prezent deține funcția de _____.

Prin urmare, având în vedere notorietatea persoanei în cauză, sfera de protecţie conferită de Convenţie este una mai restrânsă. Este astfel prezumat că o persoană publică îşi asumă dezvăluirea în spaţiul public a unor informaţii de interes general ce ar putea interesa viitorii competitori sau potenţialii susținători politici.

În ceea ce privește obiectul reportajului, instanța reține că acesta nu s-a referit la fapte susceptibile să contribuie la o dezbatere într-o societate democratică, întrucât nu a vizat aspecte privind exercitarea funcției politice de către reclamantă, ci a prezentat tendențios o faptă de natură penală presupus a fi săvârșită de doi autori, însă prin raportare directă la numele reclamantei (care apare în titlu) și la fotografia acesteia surprinsă în timpul unei emisiuni televizate, inducând opiniei publice o posibilă asociere între suspecți și persoana politică. Dacă în cazul unei dezbateri politice, rolul presei corespunde funcției sale de ”câine de pază„ care are sarcina, în cadrul unei democrații, să comunice idei și informații privind probleme de interes public, acest rol pare mai puțin important când se dezvăluie aspecte din viața privată a persoanelor, întrucât singurul scop este satisfacerea curiozității unui anumit segment al publicului iar în acest caz, libertatea de exprimare impune o interpretare mai strictă.

Cu privire la comportamentul anterior al părţilor în cauză, instanţa reţine că din înscrisurile depuse la dosar (articol de presă, ___ _____), reclamanta a mai apărut în articole de specialitate, însă s-a făcut referire doar la activitatea sa profesională, fiind percepută ca fiind un consilier responsabil care rămâne independentă de interesele partidelor politice, principalul obiectiv fiind reprezentat de sprijinirea proiectelor favorabile G______.

Cu privire la modalitatea de obţinere a informaţiilor şi veridicitatea acestora, garanția oferită presei de art. 10, în ceea ce privește problemele de interes general, este subordonată condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, pe baza unor fapte exacte și să formeze informații fiabile și precise.

Raportând această cerinţă la cauza dedusă judecăţii, instanţa reţine existenţa unor afirmaţii veridice în cuprinsul articolului, reclamanta necontestând că nu ar avea o legătură de rudenie cu presupusul suspect. Modul de redactare al titlului însă, precum și inserarea fotografiei reclamantei însoție de expunerea cu majuscule a numelui reclamantei, nu pot îndeplini condițiile bunei-credințe și a respectării deontologiei jurnalistice.

În ceea ce priveşte conţinutul publicării şi gravitatea sancţiunii impuse, în primul rând Curtea face distincţie între discurs oral şi scris, fiind necesar să se aprecieze, de asemenea, modul în care respectivele informaţii au ajuns la cunoştinţa publicului. În speţă, afirmaţiile factuale au fost expuse în scris, existând în mod cert intenţia pârâtei de a implica opinia publică sau presa.

În ceea ce priveşte gradul de severitate a posibilei sancţiuni, natura şi gravitatea sancţiunilor impuse sunt factori care trebuie, de asemenea, să fie luaţi în considerare atunci când este apreciată proporţionalitatea unei ingerinţe în exercitarea libertăţii de exprimare ( Axel Springer AG c. Germaniei, 07.02.2012, pct. 95 ). În cauză, reclamanta afirmă afectarea dreptului la buna reputaţie şi la imagine, cu implicaţii din punct de vedere electoral și social.Pentru aceste considerente, instanţa apreciază a fi întrunite condiţiile existenţei unei fapte ilicite în sarcina pârâtei SC _____ SRL, care prin articolul publicat a depăşit limitele libertăţii de exprimare, afirmând în scris, afirmaţii care converg către o presupusă implicare a reclamantei în fapta de natură penală descrisă în articol, de natură a crea o bază factuală rezonabilă pentru un observator.

În ceea ce priveşte prejudiciul pretins a fi suferit de către reclamantă, instanţa urmează a analiza criteriile existenţei şi întinderii acestuia. Potrivit art.1381 şi art.1391 C.civ. orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, putând fi supus valorificării şi dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept în condiţiile art. 253-256 C.civ. Instanţa urmează a analiza dacă prejudiciul imputat pârâtei îndeplineşte cerinţele privind certitudinea şi previzibilitatea potrivit art. 1532 şi art. 1533 C.civ., respectiv dacă poate fi antrenată răspunderea pârâtei.

Instanța apreciază că s-a produs un prejudiciu moral reclamantei ca urmare a afectării drepturilor sale nepatrimoniale, reprezentat de declanșarea unei stări de stres, reclamantei fiindu-i afectate onoarea și reputația profesioanlă. Prin onoare se înţelege acel sentiment complex, determinat de percepţia pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, dar şi despre modul în care ceilalţi o percep sub acest aspect, în timp ce reputaţia reprezintă expresia socială a aceluiaşi întreg, dobândită prin modul în care persoana este percepută în viaţa privată sau socială, ca urmare a comportamentului său. Mai mult decât atât, reclamanta a învederat că imaginea sa a fost pătată, mai mulți colegi de muncă de la societatea în care aceasta ocupă funcția de ______ începând să își pună întrebări cu privire la probitatea morală sau onestitatea reclamantei, fiind nevoită să răspundă întrebărilor insistente ale acestora cu privire la evenimentul publicat în cuprinsul articolului.

Pe de altă parte, cu privire la faptul că reclamanta a invocat că articolul respectiv a generat o scădere în rândul electoratului, instanţa reţine lipsa dovedirii unui prejudiciu cert şi previzibil ce ar decurge din afirmaţiile denigratoare făcute la adresa sa sub acest aspect. Astfel, faptul că reclamanta a ocupat în trecut funcția de ______ iar în prezent este consilier local, şi că de-a lungul existenţei s-a bucurat de o reputație profesională neștirbită, nu este echivalent cu dovedirea scăderii popularității în rândul electoratului. De asemenea, nu s-a făcut dovada unei retrageri a susținerii membrilor care au votat-o ca urmare a faptei ilicite imputate pârâtei.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei și prejudiciul moral cauzat părții civile, instanța apreciază că aceasta este dovedită în întregime de ansamblul materialului probator administrat în cauză.

În ceea ce privește vinovăția, art. 1357 și art. 1358 C.civ. instituie principiul angajării răspunderii civile delictuale pentru cea mai ușoară culpă, astfel încât instanța reține condiția privitoare la latura subiectivă a faptei civile delictuale ca fiind îndeplinită.

Referitor la pretențiile morale în cuantum de 50.000 de lei ale reclamantei, raportat la natura faptei și la suferințele psihice suportate, instanța reţine că aceasta a suferit un prejudiciu de natură morală care se impune a fi reparat în mod echitabil, însă are în vedere că reparaţia trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu prejudiciul moral suferit şi să nu fie o sursă de îmbogăţire fără just temei.

Raportat la natura faptei și  la consecințele acesteia,  ținând cont şi de actele existente la dosar, instanța apreciază că valoarea justă a daunelor morale se ridică la suma de 2000 lei, evaluarea făcută de  reclamantă fiind subiectivă.

De asemenea, apreciind că principiul reparării prejudiciului presupune repararea integrală a prejudiciului, fără ca efectele faptei prejudiciabile să se mai producă în viitor, instanța va obliga pârâta să şteargă de pe site-ul https://______.ro/ în referire la articolul de presă din ____2019 intitulat _________, fotografia reclamantei _____ și de asemenea, să publice dispozitivul prezentei hotărâri atât pe site-ul https://ştiride____i.ro/ cât şi într-un ziar de circulaţie locală.

Sentinţa civilă nr. 110/14.01.2020 a Judecătoriei Galaţi a rămas definitivă prin neapelare.

Domenii speta

Spete similare