Contestatie la executare

Hotărâre 3452 din 01.11.2019


Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDLUG:2019:001....

Dosar nr. ../252/2019 Cod operator 2926

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA LUGOJ

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. .../2019

Şedinţa publică din 01 noiembrie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE: A.-D. C.

Grefier: D. M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea B.A. şi pe intimatul F.N., având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă av. O. C. pentru contestatoarea lipsă, se prezintă av. G. A. pentru intimatul lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Se constată depuse de către contestatoare la data de 31.10.2019, prin serviciul de registratură al instanței, dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 3.945,28 lei și dovada achitării sumei de 112,10 lei cu titlu de cheltuieli privind fotocopierea dosarului execuțional.

La interpelarea instanței cu privire la existența altor cereri, apărătorii părților arată că nu mai au de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av. O. C. solicită admiterea cererii de suspendare a executării silite și să se aibă în vedere că aceasta este întemeiată și prin faptul că este locuința personală a contestatoarei, iar următorul termen pentru vânzarea la licitație a fost stabilit la data de 09.11.2019, fiind posibil ca contestatoarea să rămână în stradă într-o perioadă în care temperaturile sunt foarte scăzute.

Av. O. C. solicită respingerea excepției inadmisibilității ca nefondată, acțiunea fiind admisibilă deoarece a fost depusă în termen și îndeplinește toate condițiile pentru a fi admisă.

Cu privire la fondul cauzei, apărătoarea contestatoarei solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată, arătând că se impune admiterea excepției prescripției dreptului de a solicita și de a obține executarea silită, având în vedere că au trecut mai mult de 8 ani de la data când s-a născut dreptul de a cere executarea silită, scadența fiind în data de 15.12.2011, iar creditorul nu a făcut niciun act pentru întreruperea acestui termen.

În subsidiar, apărătoarea contestatoarei solicită admiterea contestației și anularea tuturor formelor de executare silită, radierea din CF, deoarece creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Av. G. A. depune chitanță privind onorariul de avocat.

Av. G. A. solicită respingerea atât a cererii de suspendare a executării silite, cât și a contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

Av. G. A. solicită respingerea cererii de suspendare a executării silite deoarece argumentele expuse de către apărătoarea contestatoarei nu sunt apte de a conduce la suspendarea executării, contestatoarea având obligația să-și susțină această cerere abordând în pledoaria sa îndeplinirea celor trei condiții de admisibilitate a cererii de suspendare. Se arată că nici în scris, nici oral nu s-a indicat care ar fi urgența, care ar fi prejudicierea fondului, textul de lege făcând referire la acestea pentru a se putea dispune astfel, ori nepronunțându-se asupra acestor chestiuni înseamnă că instanța nu poate depăși limitele cu care a fost investită și argumentele pe care ar trebui să le analizeze. Apărătorul intimatului precizează că din perspectiva sa este vorba despre o cerere pur formală care nu poate avea ca soartă decât aceea de a fi respinsă.

Av. G. A. mai arată că îi este greu să discute cu privire la argumentul că este singura locuință și că cererea se dezbate în fața instanței în pragul sezonului rece.

Av. G. A. solicită pe fondul cauzei ca instanța să aibă în vedere că în cadrul contestației la executare pot fi antamate chestiuni care țin de formalitățile de executare silită. Apărătorul intimatului arată că în această speță există această particularitate, și anume că titlul executării nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, și că dispozițiile art. 712, teza finală, permit contestatorului să abordeze în fața instanței și chestiuni care țin de esența dreptului, în ceea ce privește validitatea titlului, doar că raportat la această chestiune intimatul a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare, deoarece contestatoarea avea la îndemână o altă formalitate juridică care să conducă la desființarea titlului, însăși partea făcând vorbire de faptul că actul ar fi fost simulat. Apărătorul intimatului mai arată că în condițiile date ar fi trebuit să deruleze o acțiune separată prin care să investească instanța cu o acțiune în constatarea simulației acelui contract, dar neprocedând astfel a încălcat teza finală a dispozițiilor art. 712 și astfel contestația la executare, în formula prin care a fost redată în fața instanței prin memoriul aflat la dosarul cauzei, devine inadmisibilă. Se arată că însăși contestatoarea a precizat limitele judecății, ori instanța nu poate să soluționeze pe calea contestației la executare existența sau inexistența simulației, instanța în cadrul contestației la executare putând să analizeze exclusiv îndeplinirea formalităților de către executorul judecătoresc, niciun rând din contestația la executare nefăcând trimitere la o astfel de chestiune.

În legătură cu excepția prescripției dreptului creditorului de a cere executarea silită, apărătorul intimatului arată că contractul de împrumut este un contract de împrumut cu garanție imobiliară, clauza acestui contract fiind una care din perspectiva art. 2504 și 2518 C.civ. este un contract de ipotecă, părțile înscriind acest drept de ipotecă în cartea funciară a imobilului. Se arată că, în temeiul acestui contract de ipotecă, dispozițiile art. 2504 sunt suficient de clare pentru a înțelege că în situația dată dreptul de a cere executarea silită în temeiul acestui contract nu este prescris. Apărătorul intimatului precizează că aceeași mențiune este cuprinsă și în dispozițiile art. 2518, iar în condițiile în care s-a pus în executare dreptul de ipotecă asupra acestui imobil, apreciază că nu se poate vorbi de împlinirea termenului de prescripție în ceea ce privește restituirea împrumutului, motiv pentru care solicită respingerea acestei excepții. 

Av. G. A. solicită, în situația în care instanța va trece peste argumentele invocate, să se observe vădita rea-credință a contestatoarei, învederând că în contractul de împrumut se menționează în ultimul aliniat de pe prima pagină că acest contract s-a încheiat în scopul achitării debitelor stabilite prin hotărârile pronunțate în cele două dosare ce s-au conexat într-un dosar execuțional cu nr. ..../2001 al BEJ M.P.. Apărătorul intimatului învederează că a depus la dosarul cauzei și acele două hotărâri la care face trimitere conținutul contractului, și dovezile de plată ale obligațiilor stabilite prin acele hotărâri, iar corelând datele de plată din dosarul execuțional nr. .... cu data încheierii contractului se constată că ele au fost încheiate în aceeași dată, respectiv 14.07.2011, în aceeași dată contestatoarea primind banii de la creditorul Foale și achitând o obligație proprie în raport cu un alt creditor la acea vreme.

Av. G. Ad. arată că susținerile din fața instanței cu privire la faptul că nu a primit banii sau că s-a discutat de cu totul alt raport juridic, în condițiile în care cu banii respectivi și-a achitat o obligație ce o punea la vremea respectivă într-o situație de care astăzi se plânge, reprezintă o mostră pe care instanța nu o poate trece cu vederea. Se mai arată că nu se poate ca în fața instanțelor de judecată să se poată comporta cu atâta lejeritate, încercând să prezinte instanței lucruri atât de evidente și nereale, doar această iresponsabilitate a părții a aducând-o aici, dar a se încerca inducerea instanței în eroare din perspectiva sa depășește orice limită.

Av. G. A. mai arată că la un moment dat s-a gândit să solicite amendarea acesteia, în condițiile în care a formulat o acțiune cu vădită rea-credință, oricum situația acesteia fiind destul de complicată, și ca om îi pare rău, dar ca jurist nu poate înțelege această modalitate de a încerca, în contra oricăror argumente, să inducă în eroare și să prezinte unei instanțe de judecată o chestiune atât de flagrantă și atât de nereală. Apărătorul intimatului mai arată că se gândește că partea adversă putea să nu-și formuleze o apărare pertinentă în raport cu aceste argumente.

Av. G. A. solicită ca instanța să aibă în vedere și aspectul expus anterior, care aparent este colateral situației, dar spune mult despre situația din acest dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse.

Av. O. C. arată că titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească, partea neuzând de procedura lămuriri pe cale separată a acesteia, astfel că este îndreptățită să solicite lămurirea titlului executoriu, potrivit art. 713 alin. (2) C.pr.civ. Apărătoarea contestatoarei mai solicită ca instanţa să aibă în vedere că partea pe care o reprezintă a contestat creanţa şi titlul, iar aspectele de fond cu privire la modul în care s-a încheiat acest contract nu au fost materializate printr-un petit anume, pentru că aşa a înţeles contestatoarea să-şi facă apărarea, apărătorul fiind angajat doar pentru a contesta creanţa nu şi pentru a introduce o acţiune în constatarea simulaţiei.

Av. O. C. precizează că aspectele explicate de apărătorul intimatului nu au nicio legătură cu fondul cauzei, mai mult dovedindu-se reaua credinţă a creditorului, care se opune cu vehemenţă chiar şi suspendării executării, deşi chiar dacă ar fi fost îndreptăţit să facă acest lucru, ar fi trebuit să-l facă într-un mod mult mai uman, faţă de un om care este pus într-o situaţie de a fi scos afară.

Av. O. C. mai arată că cele expuse de către apărătorul intimatului nu se regăsesc în acel contract şi nu se poate spune că suma respectivă, care apare în contractul pe care contestatoarea îl contestă, chiar a fost achitată acelor creditori. Apărătoarea contestatoarei arată că există o hotărâre judecătorească, există o sumă de bani pe care intimatul pretinde că ar fi împrumutat-o contestatoarei, dar legătura dintre acea hotărâre judecătorească şi faptul că s-ar fi făcut sau nu plata nu este dovedită

Av. O. C. precizează că acestea sunt aspecte de fond prin care creditorul încearcă să dovedească o creanţă, însă din punctul său de vedere această creanţă este prescrisă, motiv pentru care consideră că pe această excepţie ar putea fi admisă contestaţia la executare.

Av. O. C. învederează că contestatoarea nu a fost de rea-credinţă, că este o persoană în vârstă şi faptul că există un testament întocmit de aceasta pentru creditor, contestatoarea spunând că nu ştie ce a semnat atunci când a fost dusă la notar pentru întocmirea acestui contract, dar nu poate dovedi aceste aspecte.

Av. G. A. depune extras de carte funciară.

Av. G. A. arată că nu poate să răspundă la astfel de argumente pentru că i s-ar părea de prisos să susţii în faţa instanţei că nu există legătura dovedită între împrumut şi sumele achitate, în condiţiile în care se face trimitere în corpul contractului, aspect care sfidează logica şi orice alte limite.

Instanţa reţine cauza în pronunţare.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2019 contestatoarea B. A., în contradictoriu cu intimatul F.N., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea tuturor actelor şi formelor de executare silită începute în dosarul execuţional nr. ...2019 de către BEJ A.C.G., suspendarea executării silite și cenzurarea sumelor stabilite de către executorul judecătoresc prin reducerea acestora

În motivare, contestatoarea a arătat că toate actele şi formele de executare silită începute în dosarul execuţional nr. ...2019 de către BEJ A.C.G. sunt complet nelegale, creanța nefiind una certă întrucât prin Încheierea nr. ..../2019 a Judecătoriei Lugoj pronunţată în dosarul nr. ..../252/2019 s-a încuviinţat executarea silită pentru suma de 7554 euro, pe când executarea silita s-a demarat pentru o sumă de 12.730,36 euro și 8.360,07 lei.

Totodată, a invocat faptul că a fost indusă în eroare cu privire atât la natura, cât și la întinderea obligaţiei asumate, contractul fiind încheiat prin mijloace dolosive. Relevant pentru descrierea manierei dolosive la care a fost supusă este și faptul că în aceeaşi zi a înţeles să testeze întreaga avere chiar persoanei care are calitatea de creditor în această speţă, prilej cu care i s-au dat mai multe documente pentru semnat, fiind evidentă posibilitatea de a se crea neînţelegeri şi situaţii cu caracter dolosiv în defavoarea contestatoarei.

Pe de altă parte, înseşi clauzele contractului de împrumut au caracter evident abuziv, fiind vorba de inserarea unor dobânzi exorbitante, copleşitoare, conducând la concluzia unei activităţi de cămătărie din partea pretinsului creditor. Mai mult, nu au fost respectate nici prevederile art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, nefiind asistată de un reprezentant al autorităţii tutelare.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 657 alin. (3), art. 670 alin. (4) teza a doua, art. 712 și urm. C.pr.civ. iar pentru dovedirea susținerilor a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și a probei cu interogatoriul intimatului, anexând cererii înscrisurile ce se regăsesc la filele 9-17.

Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.050 lei, potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 38), fiind făcută și dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 3.945,28 lei , potrivit art. 719 C:pr.civ. (f. 157, 161).

La data de 14.08.2019 contestatoarea a formulat precizare de acțiune, solicitând suspendarea executării silite, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a solicita și obţine executarea silită, având în vedere că au trecut mai mult de 8 ani de la data când s-a născut dreptul de a cere executarea silită, radierea din CF nr. ....Buziaş, nr. top. ...., a ipotecii înscrise în favoarea intimatului pentru valoarea de 7.554 lei, anularea tuturor actelor şi formelor de executare și, în subsidiar, lămurirea titlului executoriu  și înlăturarea cheltuielilor de executare silită. Totodată, a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial, taxe judiciare de timbru și orice alte cheltuieli va trebui să achite în vederea soluţionării cauzei.

În motivare, a arătat că încheiat cu pârâtul un contract de împrumut cu garanţie imobiliară, acesta fiind un contract simulat, actul real fiind contract de întreţinere, pentru care nu deţine niciun înscris, însă poate dovedi cu martori aceste aspecte.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, a arătat că locuinţa sa personală va putea fi vândută la licitaţie publică până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Totodată, a precizat că nu a primit în termen niciun înscris din dosarul de executare și nici nu a fost somată să achite vreo datorie către creditor.

Cu privire la petitul privind lămurirea titlului executoriu, a arătat că executarea silită presupune întotdeauna o creanţă certă, lichidă și exigibilă, iar creanţa din dosarul execuțional nu prezintă aceste caracteristici deoarece din înscrisurile aflate la dosarul execuțional nu rezultă componența concretă a debitului.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 712-720 C.pr.civ. și art. 1-3 şi art. 7 din Decretul-lege nr. 167/1958 iar pentru dovedirea susținerilor a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și a probei cu interogatoriul intimatului, anexând cererii înscrisurile ce se regăsesc la filele 23-30.

Intimatul a formulat note de ședință la data de 15.10.2019 prin care a invocat excepţia inadmisibilității contestației la titlu iar, pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii. Totodată, a solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, acesta a arătat că se impune precizarea petitelor cu care înţelege contestatoarea să investească instanţa având în vedere că a formulat două cereri succesive având conținut diferit.

În ceea ce privește excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu, a arătat că aceasta nu poate fi primită întrucât contestatoarea avea posibilitatea formulării în perioada 2011-2019 a unei cereri de anulare a contractului de împrumut încheiat în condiţiile expuse în cerere.

Cu privire la fond, a arătat că cererea de încuviinţare a executării silite s-a realizat ca urmare a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut încheiat în forma autentică notarială, autentificat sub nr. ..../14.07.2011 de BNP . V. P., iar somaţia a fost emisă pentru suma ce rezulta din conţinutul titlului, respectiv 7.554 euro, suma împrumutată, la care s-au adăugat penalităţile de întârziere calculate conform clauzei din contract, suma astfel rezultată fiind cea de 12.730,36 euro, la care s-au adăugat cheltuielile de executare.

Referitor la invocarea de către contestatoare a dolului ca mijloc de fraudare, a susținut că dolul ca viciu de consimţământ putea fi invocat numai în termenul general de prescripţie de trei ani, socotit din ziua când a fost descoperit.

A mai arătat că debitoarea încearcă să inducă instanţa în eroare prezentând într-un mod incalificabil situaţia existentă la momentul încheierii contractului de împrumut. Astfel, încheierea contractului de împrumut a fost solicitată de către contestatoarea din prezenta cauză, aceasta fiind în pericol să piardă la acea dată imobilul casă şi teren în favoarea unei vecine a acesteia cu care avea un contract de vânzare cu o clauză de restituire a dublului avansului achitat în vederea perfectării actelor în formă autentică. La momentul solicitării împrumutului suma de aproximativ 7.000 euro era scadentă, existând pericolul iminent ca debitoarea să piardă imobilul în favoarea acesteia. În acest context a apelat la intimat în vederea încheierii acestui contract de împrumut, bani pe care i i-a înmânat, iar debitoarea i-a înmânat mai departe creditoarei sale.

Este adevărat ca la momentul încheierii contractului de împrumut debitoarea s-a arătat interesată şi de încheierea unui contract de întreţinere, încheind în acea dată un testament în favoarea sa, însă propunerea şi iniţiativa au fost tot ale debitoarei. Intimatul în acel moment nu se înţelegea cu soţia şi practic nu putea să se oblige la încheierea unui contract de întreţinere, act ce nu s-a mai realizat niciodată, iar despre testamentul încheiat la data de 14.07.2011 în favoarea mea debitoarea l-a anunţat ulterior că l-a revocat.

În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contractuale, intimatul a învederat instanței faptul că contractul nu este purtător de dobândă, iar penalitatea a fost stabilită în limita legii, respectiv a prevederilor Legii nr. 356/2002 și a O.G. nr. 9/2000, iar cu privire la nerespectarea prevederilor Legii nr. 17/2000 a arătat că acestea nu sunt aplicabile la încheierea contractelor de împrumut.

Cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a executării silite în temeiul contractului ce reprezintă titlu executoriu, a arătat că, potrivit art. 2504 C.civ., „Prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage și stingerea dreptului la acţiunea ipotecară. În acest din urmă caz, sub rezerva prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, creditorul ipotecar va putea oricând urmări, în condiţiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri”, iar art. 2518 C.civ. prevede că se prescrie în termen de 10 ani dreptul la acţiune privitor la drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripţie.

Pentru dovedirea susținerilor intimatul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, și a probei testimoniale.

La solicitarea instanței, la data de 08.10.2019 BEJ A.C.G. a depus la dosar, în copie, dosarul de executare nr. ...2019 (f. 49-141).

La data de 30.10.2019 intimatul a formulat note de ședință prin care a arătat că debitoarea a cunoscut natura juridică a actului încheiat, achitând în baza sumei primite datorii anterioare. Pentru dovedirea susținerilor a anexat înscrisurile de la filele 148-153.

La termenul din data de 30.10.2019 contestatoarea a precizat că susține numai argumentele expuse în cuprinsul precizării de acțiune iar instanța a recalificat excepţia inadmisibilității contestației la titlu ca fiind o apărare de fond.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între contestatoarea B.A.și intimatul F.I.N. s-a încheiat la data de 14.07.2011 Contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat de BNP I.V.P. sub nr. ...(f. 14-15). Obiectul contractului a fost acordarea unui împrumut în valoare de 7.554 euro contestatoarei, această sumă urmând a fi restituită la data de 15.12.2011. Restituirea împrumutului a fost garantată prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului înscris în CF nr.....Buziaș (nr. CF vechi ...), nr. top. ...., cad: C1 Top: .....

Întrucât contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei împrumutate, intimatul a formulat o cerere de executare silită ce a fost înregistrată pe rolul BEJ A.C.G. a la data de 04.07.2019, fiind deschis dosarul execuțional nr. ...2019 (f. 131, 133).

În drept, analizând contestaţia la executare prin prisma susţinerilor contestatoarei, instanţa o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 712 alin. (1) C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În privința aplicării în timp a legii, instanța reține că în cauză prescripției dreptului de a cere executarea silită nu îi sunt aplicabile prevederile noului Cod de procedură civilă, ci cele ale Codului de procedură civilă din 1865, act sub imperiul căruia s-a născut dreptul creditorului de a cere executarea silită. În acest sens, art. 6 alin. (4) C.civ. prevede că prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Prin urmare, întrucât dreptul creditorului de a cere executarea silită a creanței s-a născut înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, la data de 15.12.2011, legea aplicabilă prescripției este Codul de procedură civilă din 1865.

Potrivit art. 405 C.pr.civ. din 1865, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Având în vedere că, în cazul dedus judecății, dreptul intimatului de a cere executarea silită a obligației contestatoarei de restituire a împrumutului a luat naștere la data de 15.12.2011, instanța constată că cererea de executare silită înregistrată pe rolul BEJ A.C.G. la data de 04.07.2019 a fost formulată după expirarea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 405 C.pr.civ. din 1865, susținerile contestatoarei fiind întemeiate.

Mai mult, intimatul, căruia i-ar fi revenit sarcina probei, potrivit art. 249 C.pr.civ., nu a făcut dovada intervenirii vreunei cauze de suspendare ori întrerupere a termenului de prescripție.

Susținerea intimatului potrivit căreia în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2504 și art. 2518 C.civ. este neîntemeiată. Astfel, instanța amintește că în dreptul român există două prescripții extinctive diferite: o prescripție pentru valorificarea drepturilor subiective, fie prin acțiune în justiție, fie pe alte căi care duc la obținerea titlului executoriu (prescripția dreptului la acțiune), și o prescripție pentru punerea în executare a acestuia (prescripția dreptului de a obține executarea silită). Această a doua prescripție nu este o continuare a prescripției dreptului la acțiune, ci o prescripție de sine stătătoare, care privește posibilitatea de a obține executarea silită a unui titlu ce obligă la a da, a face sau a nu face.

Această concepție care distinge între dreptul la acțiune, instituție de drept material, și dreptul de a obține executarea silită, instituție de drept procesual, constituie justificarea reglementării distincte a celor două prescripții în Codul civil, respectiv în Codul de procedură civilă.

În plus, chiar art. 2504 C.civ., articol invocat de intimat, prevede posibilitatea creditorului ipotecar de a urmări oricând bunurile ipotecate numai sub rezerva prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită. Prin urmare, este evident faptul că nu trebuie făcută confuzie între cele două tipuri de prescripție extinctivă.

Împlinirea prescripției dreptului de a obține executarea silită are ca efect stingerea acestui drept și pierderea puterii executorii a titlului executoriu, invocarea beneficiului prescripției putând fi făcută numai de persoana interesată în cursul executări silite, inclusiv pe calea contestației la executare.

Prin urmare, aspectele invocate de intimat privitoare la dispozițiile art. 2504 și art. 2518 C.civ. nu sunt întemeiate, aceste texte de lege referindu-se la prescripția dreptului material la acțiune, or în cazul dedus judecății se solicită constatarea prescripției dreptului de a obține executarea silită, dispozițiile amintite nefiind aplicabile speței.

Nici instituirea de către art. 405 C.pr.civ. din 1865 a unui termen de prescripție a dreptului de a cere executarea silită de 10 ani în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare nu este relevantă pentru cauza dedusă judecății. Această prevedere se referă la titluri emise ca urmare a unor acțiuni reale imobiliare, contractul de împrumut ce constituie titlu executoriu în executarea silită contestată nefiind emis ca urmare a unei acțiuni reale imobiliare, ci ca urmare a acordului de voință al părților. Așadar, termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită este cel general de 3 ani.

Având în vedere considerentele expuse anterior, instanța constată că dreptul intimatului de a obține executarea silită a contractului de împrumut este prescris, astfel încât contestația la executare este întemeiată. Prin urmare, urmează a fi anulată executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. ...2019 aflat pe rolul BEJ A.C.G..

Solicitarea contestatoarei de radiere din CF nr. ....Buziaș nr. top. .... a ipotecii înscrise în favoarea intimatului este inadmisibilă în prezentul cadru procesual întrucât prin contestația la executare se aduc critici actelor de executare silită, or dreptul de ipotecă al intimatului nu a făcut obiectul dosarului execuțional nr. ...2019 aflat pe rolul BEJ A.C.G..

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite:

Potrivit art. 719 alin. (1) C.pr.civ., până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea.

Având în vedere că prin prezenta hotărâre urmează a se soluționa pe fond contestația la executare formulată, instanţa va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată:

Potrivit art. 453 alin. (1) C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere că intimatul este partea căzută în pretenții, instanța va respinge cererea acestuia de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată și îl va obliga la plata către contestatoare a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul avocatului (f. 23).

Taxa judiciară de timbru aferentă contestației la executare nu poate fi pusă în sarcina intimatului, contestatoarea având numai posibilitatea formulării unei cereri de restituire în temeiul art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, instanța reține că, deși contestatoarea a făcut dovada achitării în contul BEJ A.C.G. a sumei de 107,10 lei cu titlu de cheltuieli privind fotocopierea dosarului execuțional, aceasta nu a solicitat obligarea intimatului la plata respectivei sume.

În temeiul art. 720 alin. (4) C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica BEJ A.C.G. după rămânerea definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea formulată de contestatoarea B. A., având CNP ..., cu domiciliul în ..., str. ..., nr. .., jud. Timiş, în contradictoriu cu intimatul F.N., având CNP ..., cu domiciliul procesual ales în .., str. .., nr. .., ap. .., jud. Timiş, la Cabinet de avocat G. A..

Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. ...2019 aflat pe rolul BEJ A.C.G..

Executorie.

Respinge cererea contestatoarei de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Obligă intimatul la plata către contestatoare a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea intimatului de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

În temeiul art. 720 alin. (4) C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica BEJ A.C.G. după rămânerea definitivă.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Lugoj.

Pronunţată astăzi, 01.11.2019, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier,

A. D. C. D. M. C.

Red. A.D.C./ Tehnored. A.D.C. - D.M.C.

01 noiembrie 2019

Ex. 4

Com. 2