Plângere contravenţională

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B sub numărul ................./2018, la data de 20.12.2018, petentul A  C  în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului G  a solicitat instanței  să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria PGLX  nr. 0468.... din data de 29.11.2018.

În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertisment.

În motivarea plângerii  petentul a arătat că a fost sancţionat  contravenţional pentru faptul că ar  fi smuls din mâna agentului constatator procesul verbal de intervenţie la eveniment şi i-a spus soţiei sale să îl rupă.

A precizat petentul că aspectele reţinute de agentul constatator sunt nereale.

În dovedirea plângerii a solicitat proba cu înscrisuri şi martori.

Taxa judiciară de timbru a fost achitată cu chitanţa nr. ITX96/263.

Intimatul a formulat  întâmpinare prin care  a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

În combaterea plângerii a solicitat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză,  instanța reține următoarele: 

Prin procesul verbal contestat  s-a aplicat petentului o amendă contravențională în sumă de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 pct. 36 din Legea nr. 61/1991 R.

Ca situație de fapt s-a reținut că la data de 28.11.2018, orele 21,20, în faţa reşedinţei personale din comuna F , a smuls din mâna agentului constatator procesul verbal de intervenţie la eveniment, înmânându-l soţiei, spunând acesteia să-l rupă, împiedicând organul de poliţie de a lua măsurile necesare pentru restabilirea ordinii publice.

Procesul verbal este încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din OG nr. 2/2001 şi nu conţine vicii de fond sau de formă de natură să atragă nulitatea acestuia.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată că în OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului verbal de constatare a contravenţiei, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie iar în temeiul art. 249 Cod procedură civilă, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din cuprinsul procesului verbal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cărei jurisprudenţă a devenit obligatorie pentru instanţele interne odată cu ratificarea Convenţiei Europene şi care se aplică cu preeminenţă  faţă de dispoziţiile dreptului intern potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţia României) în cazurile Anghel contra României din 4 octombrie 2007 şi Telfner contra Austriei, din martie 2001, a apreciat faptul că materia contravenţională aparţine domeniului penal, acuzatul – contravenient  beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, sarcina probei contrare revenind acuzatorului, respectiv organului constatator. Dar, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, 7 octombrie 1988).

Forţa probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, 7 septembrie 1999).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007.

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul verbal de constatare a contravenţiei beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate, permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.

În consecinţă, procesul verbal de constatare a contravenţiei ce face obiectul prezentei cauze  face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanţă cu art. 34 din OG nr. 2/2001, probă care în speţă nu a fost făcută.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, având în vedere prevederile art. 21 alin. 3 din  OG nr. 2/2001, ţinând cont şi de caracterul preponderent preventiv al sancţiunilor contravenţionale, scopul contravenţiei fiind reeducarea şi prevenirea săvârşirii de noi fapte, instanţa va admite în parte plângerea şi va dispune înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertisment, apreciind că petentul se va conforma pe viitor dispoziţiilor legale chiar fără aplicarea unei amenzi contravenţionale.

Domenii speta

Spete similare