Tentativă omor

Sentinţă penală 237/2018 din 03.12.2018


-tentativă omor

Cod operator 2442

Dosar nr. ............

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA PENALĂ

Sentința nr. 237/2018

Şedinţa publică de la 03 decembrie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ..............

Grefier ............

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj

a fost reprezentat de procuror .....................

Pe rol soluționarea cauzei penale  privind pe inculpatul ....................., trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. ............... al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă omor, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. 1 C. pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul ..........., asistat de avocat ............., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind persoana vătămată .............. și părțile civile Serviciul Județean de Ambulanță ........... și Spitalul Clinic Județean de Urgență .............

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, potrivit art. 374 alin. 1 C. pr. pen., constatând că procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, instanţa a dat citire rechizitoriului nr. .......... al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, prin care a fost trimis în judecată inculpatul ..............

Potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa aduce la cunoştinţa inculpatului învinuirea ce i se aduce şi îl înştiinţează cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, iar dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, persoanei vătămare, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar, precum şi drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 83 şi 108 C. p. p.

De asemenea, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 374 alin. 4 C. p. p., pune în vedere  inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, iar dacă instanţa va reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de inculpat, va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii cu o treime iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime.

Potrivit art. 375 alin. 1 C. p. p,. se procedează la audierea inculpatului ............ care învederează că recunoaşte fapta pentru care sunt este cercetat şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale , declaraţia fiind semnată de inculpat după ce i s-a dat citire de către grefierul de ședință.

Instanţa pune în discuţie solicitarea inculpatului ............. de aplicare a procedurii simplificate în conformitate cu dispoziţiile art. 374 şi urm. C.pr.pen..

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii inculpatului ............... privind aplicarea procedurii simplificate, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Avocat din oficiu, pentru inculpatul ........., având cuvântul, solicită admiterea cererii de aplicare a procedurii simplificate apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepţii de invocat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă omor, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. 1 C. pen., asupra unui membru de familie,  menţinerea măsurii arestării preventive şi deducerea reţinerii şi arestării preventive la zi, cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 CPP în ceea ce priveşte reducerea limitelor pedepsei cu o treime.

De asemenea, reprezentantul Ministerului Public, solicită să se dispună confiscarea specială a unei securi, cu coada din lemn şi  prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Cu privire la latura civilă, solicită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către spitale și la plata cheltuielilor judiciare către stat, reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmării penale și cercetării judecătoreşti.

Avocat din oficiu ..........., pentru inculpatul ........, având cuvântul, solicită ca în baza probelor administrate şi având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, să se aplice o pedeapsă cu închisoarea privativă de libertate orientată spre minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C. pr. pen. şi reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către spitale și către stat și menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpat.

Inculpatul ..........., având personal cuvântul, a lăsat soluția la aprecierea instanței, solicitând să fie pus în libertate.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de faţă:

Prin rechizitoriul nr. ............ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, ce formează obiectul dosarului nr. ........., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de ..........., a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă omor, prev. de art. 32 C.pen. raportat la art. 188 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 199 alin. 1 C.pen., inculpatul Cărăvan Ioan.

În esență , s-a reţinut că, în noaptea de .../......, în jurul orelor 22:00, inculpatul l-a lovit pe fiul său - ............, cu un topor în zona capului, cu intenţia de a-l ucide,  lovitură în urma căreia acesta a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale,

În dovedirea stării de fapt, au fost propuse următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la faţa locului  şi planşe foto, declaraţia persoanei vătămate ...............,declaraţiile martorilor ........... şi ............, concluziile preliminare ale S.M.L. Gorj, raportul de constatare medico legală nr.  ........../............ al S.M.L. Gorj şi completarea din  data de .........., xerocopia rechizitoriului nr. ........... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Cărbuneşti, declaraţiile inculpatului .

Prin ordonanţa din ........... s-a dispus reţinerea suspectului .........., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art 32 rap. la art 188 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal,  pe o durată de 24 ore, începând de la data de ..........., ora 07:20 până la data de .........., ora 07:20.

Prin încheierea nr. ...../...... pronunţată de Tribunalul Gorj, judecătorul de drepturi şi libertăţi, în dosarul nr........, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului ............ pentru infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. 32 rap. la art.188 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 199 alin. 1 C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de ........ până la data de .........., inclusiv, măsură ce a fost prelungită prin încheierea nr. ......../............ pronunţată de Tribunalul Gorj, judecătorul de drepturi şi libertăţi, în dosarul nr. ..............

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Gorj la data de .......... şi înregistrat sub nr..........., în vederea parcurgerii etapei camerei preliminare.

Conform art. 98 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti s-a creat primul dosar asociat, respectiv nr. ............ pentru procedura de camera preliminară.

În conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. 2 C.pr.pen. a fost comunicată copia certificată a rechizitoriului inculpatului şi s-a adus la cunoştinţă inculpatului şi celorlalte părţi, obiectul procedurii camerei preliminare, precum şi dreptul de a-şi angaja un apărător şi de a formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală.

Prin încheierea nr. ....../....... pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr........, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive si a fost menţinută  măsura dispusă faţă de inculpatul ........... prin încheierea nr. ...../...... a Tribunalului Gorj, în dosarul nr. ................

Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului ............ a fost menţinută prin încheierea nr. ..../ ......, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr.........

Nu au fost formulate cereri şi excepții cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală .

Prin încheierea nr. ...../........, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Gorj, a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. .........., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

Încheierea a rămas definitivă prin necontestare, stabilindu-se primul termen de judecată la data de 03.12.2018 pentru când au fost citate toate părţile.

Prin încheierea nr. ....../.......... pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. ............., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive si a fost menţinută  măsura dispusă faţă de inculpatul ........... prin încheierea nr. ...../...... a Tribunalului Gorj, în dosarul nr. ......

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare al instanţei, în baza art. 374 C.pr.pen., instanţa a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Inculpatul ........... a învederat instanţei că formulează cerere de judecare a cauzei în condiţiile art. 374 alin. 4 C.pr.pen..

S-a luat o declaraţie inculpatului care a menţionat că solicită ca judecarea cauzei să se facă in baza probelor administrate in cursul urmăririi penale, precizând că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată si îşi însuşeşte probatoriul administrat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul ......... este tatăl victimei .........., in vârstă de 25 ani , cei doi locuind împreună cu mama victimei  ........... intr-un imobil format din 3 camere, mobilate foarte sumar, nepardosite , fără aparatură electrică sau electrocasnică. Cei trei formează o familie dezorganizată, fără vreo sursă de venit, fiind consumatori de băuturi alcoolice.

In seara zilei de 14.08.2018, tatăl şi fiul s-au întâlnit in bucătăria locuinţei, unde au avut discuţii contradictorii , şi-au adresat injurii , inculpatul reacționând violent si lovind pe ........... cu un topor în zona capului.

După comiterea infracţiunii, .............. a ascuns toporul sub salteaua din camera unde dormea, fiind recuperat ulterior de organele de urmărire penală. Până la sosirea ambulanţei, martora .............. a încercat să-i oprească hemoragia fiului său cu ajutorul unor prosoape, care au fost ridicate ulterior de organele de urmărire penală cu ocazia cercetării la faţa locului.

Persoana vătămată ............ a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova – Secţia neuro-chirurgie, cu diagnosticul „ Traumatism cranio-cerebral mediu în remisiune cu fractură fronto-parietală dreapta şi orbirată dreapta. Plăgi contuze fronto-parietală dreapta şi dorsum nasi suturate la Tg Jiu”, rămânând internat în perioada 15-23.08.2018.

Martora ..........., cu care victima purta o conversație telefonică la momentul agresiunii, a arătat că a auzit-o pe aceasta afirmând „ moaşe, mă tăie Ion, îmi dădu cu securea în cap”, aceasta fiind cea care a apelat serviciul de urgenţă 112.

Cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate (fixate în teren prin fotografiere) și ridicate corpurile delicte ( o secure cu coadă din lemn cu o lungime de 0,80 m, iar tăişul de aproximativ 9 cm ce are urme evidente de lichid brun-roșcat ce pare a fi sînge) și obiectele de îmbrăcăminte ale inculpatului, purtate de acesta la momentul săvârșirii faptei , precum si trei prosoape si un tricou îmbibate în sânge, folosite la oprirea hemoragiei victimei.

Din raportul de constatare medico-legală nr....../....... al S.M.L. Gorj şi completarea la acesta din data de ........., rezultă că numitul ............ prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, cu muchie ascuţită (topor), lovitura fiind aplicată cu partea tăioasă în zona frontală dreaptă. Acesta prezintă o plagă tăiată frontală dreapta  cu fractură fronto-parietală dreapta cominutivă cu fragmente în focar şi fractură perete superior cu orbită dreapta. Leziunile produse necesită 45 - 50 zile îngrijiri medicale şi nu i-au pus în primejdie viaţa.

Pe parcursul procesului penal, inculpatul a recunoscut fapta săvârşită , declaraţiile sale prin care a arătat că el este persoana care a lovit victima cu toporul in zona capului,  coroborându-se cu celelalte mijloace de probă, respectiv: procesul- verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, declarația persoanei vătămate ..........., declarațiile martorilor ............. şi ............, concluziile preliminare ale S.M.L. Gorj, raportul de constatare medico-legală nr. ........../........... al S.M.L. Gorj şi completarea din data de .............

Singurul aspect care a fost făcut diferența intre declaraţia acestuia si cea a victimei, privesc poziţia acesteia din urmă, in raport de cea a inculpatului, la momentul conflictului . În timp ce martora ............ si fiul său au arătat că  victima era aşezată pe un scaun si consuma produse alimentare, inculpatul a relatat instanţei că victima se afla in apropierea mesei, in picioare.

Declaraţiile martorei si victimei sunt apreciate ca fiind subiective, in primul rând pentru faptul că, aşa cum reiese din planşele foto realizate la faţa locului de lucrătorii Serviciului criminalistică din cadrul Poliţei Orașului Tg-Cărbuneşti, dar si din procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organele de poliţie, pe masă se aflau doar recipiente cu băuturi alcoolice, iar din completarea la raportul de expertiză criminalistică nr. ........../.......... întocmit de SML Gorj, reiese că poziţia victimă-agresor a fost probabil cu ambii in ortostatism, victima fiind cu faţa la agresor.

Apreciind că starea de fapt este pe deplin dovedită, iar inculpatul îşi însuşeşte probele administrate în curs ul urmăririi penale, instanţa constată că fapta inculpatului ............ de a aplica lovituri cu un obiect apt de a produce moartea, în zone anatomice vitale, persoanei vătămate ............, cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat  pentru vindecare 45-50 de zile îngrijiri medicale , întruneşte, obiectiv şi subiectiv infracţiunea de tentativă la  infracţiunea de omor, în condiţiile violenţei în familie, prev. de art. 32 rap. la art. 188 C.pen. cu referire la art. 199 din acelaşi cod.

Pentru fapta săvârşită inculpatului urmează a i se aplica o pedeapsă la a cărei stabilire şi individualizare se vor avea în vedere criteriile generale prev. de art.74 C.pen, referitoare la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, care vizează viaţa persoanei, existenţa unor raporturi de rudenie între cele două părţi, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art.199 Cod penal, modalitatea concretă în care a fost săvârşită pe fondul unei stări tensionate generată de probleme financiare, consum de alcool, fără a fi ignorate circumstanţele de ordin personal ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, a finalizat 4 clase, nu știe să scrie sau să citească, are o vârstă matură.

Pe de altă parte se va avea în vedere şi faptul că inculpatul atât pe parcursul urmăririi penale,cât şi în faţa judecătorului fondului a avut o atitudine de recunoaştere a faptei.

Analizând cererea formulată de inculpatul .............. prin care a solicitat judecarea cauzei în condiţiile dispozițiilor art. 374 alin. 4 C.pr.pen., constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul legal menţionat, respectiv: acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, iar inculpatul a declarat că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În raport de aceste împrejurări, tribunalul apreciază că în cazul acestui inculpat rolul pedepsei ar putea fi atins prin aplicarea unei pedepse orientată la 5 ani închisoare, după ce limita superioară a fost iniţial majorată conform art.199 al.1 Cod pr.pen. cu ¼, iar apoi redusă conform art.374 al.4, art.396 al.10 Cod pr.pen., cuantum apreciat suficient pentru a se atinge scopul pedepsei şi funcţiile preventive ale acesteia.

În temeiul art.66 alin.1 - art.67 alin.2 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a şi lit.b C.p., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.65 alin.1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a şi lit.b C.p., ca pedeapsă accesorie, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei având în vedere cuantumul pedepsei aplicate, singura modalitate legală de executare este cea în regim de detenţie.

În temeiul art.399 alin.1 Cpp., menţine măsura arestării preventive a inculpatului ............, faţă de soluţia de condamnare pronunţată şi de criteriile care au stat la baza menţinerii acestei măsuri şi în analizele anterioare respectiv natura şi gravitatea infracţiunii şi necesitatea menţinerii în mediul carceral a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal.

În temeiul art.72 C.pen., deduce durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 15.08.2018 la zi.

În ceea ce priveşte latura civilă, se constată că persoana vătămată ............... a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 5000 lei, reprezentând daune materiale, fără a dovedi cuantumul pretenţiilor  si fără a solicita administrarea probei testimoniale sau cu înscrisuri in acest sens.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 739,42 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de deplasarea ambulanţei, transportul şi asistenţa medicală acordată părţii vătămate ..................., iar Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de  1990,85 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru asistenţă medicală acordată persoanei vătămate, actualizată cu indicele de inflaţie de la data producerii prejudiciului până la data  achitării debitului, fiind depuse documente justificative a cuantumului prejudiciului.

 Prin adresa nr. .........../..........., Spitalul  Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu  a comunicat că nu se constituie  parte civilă în ceea ce-l priveşte pe numitul ..........., întrucât acesta figurează la Unitatea de Primiri Urgenţe  şi,  ulterior cu transfer la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Ca urmare, în baza art. 19, art. 25 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 din C.pr.pen., cu aplicarea art. 1357 C.civ., admite acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova și obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 1990,85 lei, actualizată cu indicele de inflaţie de la data producerii prejudiciului până la data  achitării debitului.

Totodată, admite acțiunea civilă exercitată de Serviciul Județean de Ambulanță Gorj și obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 739,42 lei.

Respinge acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată ................., ca nedovedită.

Ia act că Spitalul Județean Urgență Tg-Jiu nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.404 alin.4 lit. d C.p.p. rap. la art.112 alin.1 lit.b Cp dispune confiscarea specială a unei securi, cu coada din lemn  cu o lungime de 0,80 m si tăişul de aprox. 9 cm., aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj. 

În baza art.7 din Legea nr.76 /08.04.2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, reţinând că este în culpă cu privire la declanşarea procesului, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat şi de partea civilă, fapt pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare  către stat.

Văzând si dispoziţiile art. 275 al. 6 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea inculpatului de judecare in baza art. 374 C.pr.pen.

În temeiul art. 32 rap. la art.188 C.pen. şi în referire la  art.199 alin.1 C.pen., cu aplic. art.374 alin.4, art.396 alin.10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul .........., fiul lui ........ şi ......, născut la data de ...... în ......., jud. ......, cetăţean român, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, cu antecedente penale, concubinaj, domiciliat în comuna ......, sat ........., nr. ..........., jud. ........., CNP ............., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie.

În temeiul art.66 alin.1 - art.67 alin.2 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a şi lit.b C.p., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.65 alin.1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a şi lit.b C.p., ca pedeapsă accesorie, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art.399 alin.1 Cpp., menţine măsura arestării preventive a inculpatului .........

În temeiul art.72 C.pen., deduce durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 15.08.2018 la zi.

 Admite acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova si obligă inculpatul la plata sumei de 1990,85 lei (reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru asistenţă medicală acordată persoanei vătămate), actualizată cu indicele de inflaţie de la data producerii prejudiciului până la data  achitării debitului.

Admite acțiunea civilă exercitată de Serviciul Județean de Ambulanță Gorj si obligă inculpatul la plata sumei de 739,42 lei (reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru asistenţă medicală și transport acordate persoanei vătămate).

Respinge acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată ............, ca nedovedită.

Ia act că Spitalul Județean Urgență Tg-Jiu nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.404 alin.4 lit. d C.p.p. rap. la art.112 alin.1 lit.b Cp dispune confiscarea specială a unei securi, cu coada din lemn  cu o lungime de 0,80 m si tăişul de aprox. 9 cm., aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj. 

În baza art.7 din Legea nr.76 /08.04.2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art.274 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare  către stat.

Onorariile apărătorilor din oficiu rămân in sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.12.2018.

Preşedinte,

Grefier,

Red. ...

Tehnored.....

..... ex/........

Domenii speta