Drepturi bănești

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:010.000435

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. ------------

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa nr. 650/2019

Şedinţa publică din data de 26 Septembrie 2019

Completul compus din:

Preşedinte ------------

Asistent  judiciar -----------

Asistent  judiciar ------------

Grefier  ---------

Pe rol fiind pronunţarea în cauza privind pe reclamanta L.C.M. şi pe pârâtul X, având ca obiect  anulare act, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 19.09.2019, când cei prezenţi au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi (încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă), iar instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de  26.09.2019, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 07.01.2019,  sub nr.----------, reclamanta L.C.M. a chemat în judecată pârâtul X, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie anulată decizia nr. -------- ca fiind nulă de drept, să fie obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii de reîncadrare prin luare în considerare a dispozitivului sentinţei nr. 2477/2006, prin care pârâtul a fost obligat la plata sporului de mobilitate şi confidențialitate,  să fie obligat pârâtul la calcularea diferenţelor de drepturi salariate care se cuvin, rezultate din neaplicarea dispozitivului sentinţei nr.2477/2006, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite ca urmare a neacordării sporului de mobilitate şi confidențialitate în procent de 40% la salariul de bază, începând cu data de 01.01.2018, să fie obligat pârâtul la plata acestor diferențe salariale, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor drepturi băneşti.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că este angajata Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, în funcţia de consilier juridic, începând cu anul 2001.

 Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj i-a modificat salariul fără a-i emite decizie şi fără a i se încheia act adiţional la contractul de muncă, fiind incidente în cauza prevederile art.17 şi 19 Codul muncii.

A arătat că, potrivit art. 17 alin 5 din Legea nr 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare: ,,(1) Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice. (2) Obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional, după caz. (5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, anterior producerii modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil.”

In situaţia în care angajatorul nu îşi execută obligaţia de informare prevăzută la art. 17 şi art.18, persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, are dreptul să sesizeze, în termen de 30 de zile de la data neîndeplinirii acestei obligaţii, instanţa judecătorească competentă şi să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care 1-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligaţiei de informare.

Deşi a făcut numeroase demersuri, încă din luna februarie 2018, prin care solicita copie a deciziei de reîncadrare, inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a refuzat să-i comunice motivul diminuării drepturilor salariale.

La insistențele numeroase ale forurilor ierarhic superioare, ca răspuns la solicitările

sale, instituţia a emis decizia nr.350/02.04.2018, decizie comunicată în data de 07.12.2018, prin care se precizează că îşi produce efecte retroactiv, respectiv începând cu data de 01.01.2018.

A mai arătat că decizia a cărei anulare o solicită este nulă, întrucât este emisă cu nerespectarea procedurilor legale.

 Condiţiile de validitate ale deciziei nr.-------- impun ca aceasta să cuprindă temeiul de drept în baza căruia contractul individual de muncă este modificat, motivele modificării, instanţa competentă la care salariatul se poate adresa pentru contestarea deciziei. Nerespectarea formei actului juridic ca o condiţie de validitate a acestuia impune sancţionarea acestuia cu nulitate absolută, care este imprescriptibilă. Aşa cum rezultă din textul deciziei ----------, aceasta a fost concepută cu viclenie, ca să lase impresia că este o decizie de încadrare.

 În ceea ce priveşte solicitarea privind emiterea unei noi decizii de reîncadrare prin care să se ţină cont de dispozitivul sentinţei nr. 2477/2006, a arătat că aceste sporuri au fost acordate de către instanţa de judecată în conformitate cu prevederile art. 20, 25 şi 26 din Codul muncii, lege care nu este abrogată prin Legea nr. 153/2017, şi în baza art.16 din Legea nr.514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, lege aflată în vigoare nefiind abrogate de legea nr.153/2017.

Potrivit art. 6 alin 2 din noul Cod civil, ”Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.

Conform sentinţei nr. 2477/2006, definitivă şi irevocabilă, X a fost obligat să-i plătească contravaloarea sporului de mobilitate în procent de 25 % din salariu de bază, începând cu data de 01.02.2004, și spor de confidențialitate, respectiv 15 % începând cu data de 01.02.2005, sporuri achitate până în prezent, aşa cum prevede hotărârea judecătorească.

 Potrivit deciziei nr.------, decizie dată cu încălcarea Legii nr. 153/2017. comunicată în data de 07.12.2018. veniturile i-au fost diminuate cu 40%, neluându-se în calcul dispozitivul sentinţei nr.2477/2006.

Împotriva deciziei nr.----------- a formulat contestaţie, în temeiul art. 37 alin 2 din Legea nr. 153/2017, potrivit căruia contestaţia poate fi depusă în termen de 20 zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

A arătat că s-a adresat Ministerului Educaţiei Naţionale, în calitate de ordonator de credite, acesta comunicându-i, prin adresa nr. ---------, că X are obligaţia legală de a pune în executare sentinţa.

Prin urmare, având în vedere cele prezentate, a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, anularea deciziei nr --------- ca fiind nulă de drept şi emiterea unei decizii de reîncadrare cu respectarea cadrului legal prin luarea în considerare a dispozitivului sentinţei nr. 2477/2006.

In drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 153/2007, Legii nr. 53/2003 - Codul muncii cu modificările şi completările ulterioare, Codul de procedură civilă.

În probatoriu reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: decizia nr. --------,  contractul individual de muncă nr.-------, adresa nr.-------, sentinţa nr. 2477/2006 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.--------.

Pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că prin sentința nr. 2477/01.11.2006, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.-------, s-a dispus: ,,Obligă intimata să plătească petentei contravaloarea sporului de mobilitate în procent de 25% din salariul de bază, începând cu 01.11.2004 şi a sporului de confidenţialitate în procent de 15% începând cu data de 01.02.2005, calculat la salariul de bază, actualizate de la data naşterii dreptului la acţiune până la data plăţii. în raport de coeficientul de inflaţie.”

Aceste drepturi, conform hotărârii judecătoreşti, nu au fost acordate şi pentru viitor, dispozitivul neconținând o asemenea menţiune (nici prin cererea de chemare în judecată nefiind formulat un asemenea capăt de cerere) şi consideră că sentința nr. 2477/01.11.2006 a produs efecte de la data specificată în dispozitiv şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, nu şi pentru o perioadă ulterioară.

De exemplu, dacă această sentinţă ar produce efecte inclusiv în prezent, nu ar mai fi nevoie de formularea unei cereri de chemare în judecată de către reclamantă, ci ar pune direct în executare sentința nr. 2477/01.11.2006.

În adresa X nr.------- către Avocatul Poporului se răspunde că „Aplicația Edusal este o platformă de date concepută pentru salarizarea personalului angajat in unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din România, iar rubricile care permit acordarea unor drepturi salariale, în afară de salariul de bază, sunt concepute de către Siveco S.A. România la recomandarea Ministerului Educaţiei Naţionale, iar inspectoratele şcolare judeţene nu pot interveni cu modificări în aplicație. În consecinţă, pentru funcţia de jurist aplicația nu  se permite acordarea sporurilor de mobilitate şi confidenţialitate.

La sesizarea reclamantei că i-au fost diminuate drepturile salariale începând cu data de 01.01.2018, X a solicitat un punct de vedere către Siveco S.A. România prin care se răspunde că: ”Sporurile pe care doamna jurist le-a câştigat în instanţă nu mai sunt valabile! A apărut Legea nr. 153/2017 care anulează tot ce a existat înainte, deci nu mai pot fi acordate sub nicio formă. Acesta este răspunsul M.E.N.”.

În acest sens, s-a mai arătat că art. 44 din Legea nr. 153/2017 - „Abrogarea unor dispoziţii” - menţionează la alin. (1): „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: 9.Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. cu modificările şi completările ulterioare:..36.orice alte dispoziţii contrare prezentei legi”.

 Or, Legea-cadru nr. 284/2010 abrogă Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care la rândul ei abrogă Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.

 Având în vedere că temeiul juridic în baza căruia a fost pronunţată s.c. nr. 2477/01.11.2006 a fost inclusiv Legea nr. 112/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar, iar O.U.G nr. 24/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 330/2009, care la rândul ei a fost abrogată de Legea-cadru nr. 284/2010, abrogată prin art. 44 din Legea nr. 153/2017 alin. 1 pct. 9, este evident că această sentinţă oricum nu mai putea produce efecte juridice.

Conform art. 1 din Legea nr. 153/2017 - „Obiectul de reglementare”: (3)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege. (4)Prin contractele colective de muncă/acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care excedează sau contravin prevederilor prezentei legi.

Având în vedere că în capitolul II: Salarizarea, Secțiunea 3: Sporuri, art. 20-26 nu se menţionează expres sporurile de mobilitate şi confidenţialitate, coroborat cu art. 1 alin. 3 şi 4 şi art. 44 alin. 1 pct. 9, menţionate anterior, aşa cum se arăta în e-mail de către responsabilul de la Siveco, rezultă că aceste sporuri nu mai sunt prevăzute în noua lege şi nu mai pot fi acordate, normele invocate de noi fiind norme speciale care derogă de la alte norme generale sau chiar abrogă, aşa cum prevede expres Legea nr. 153/2017, orice dispoziţii legale contrare prezentei legi.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 153/2017, art. 205-208, 453 Cod procedură civilă.

În probatoriu pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 25.02.2019 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj.

In ceea ce priveşte susţinerea pârâtei potrivit căreia drepturile băneşti câștigate prin sentinţa nr. 2477/01.11.2006 nu au fost acordate pentru viitor, s-a solicitat respingerea acestei  apărări.

Consideră că drepturile băneşti câștigate prin sentinţa nr. 2477/01.11.2006  sunt recunoscute de către instanţă şi implicit operează şi pentru viitor, atâta timp cât nu sunt schimbate condiţiile privind felul muncii, condiţiile de muncă, salariul şi locul muncii, dar mai ales au fost menţinute prin actele normative succesive ce au reglementat salariile pentru personalul contractual din sectorul bugetar.

Pârâtul ignoră faptul că dispoziţiile art.3 alin. l lit. c din Legea nr.330/2009 prevăd că sistemul de salarizare reglementat prin această lege are la bază principiul luării în considerare a sporurilor, adaosurilor salariate, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum şi a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrări în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiului prezentei legi, în salariu brut sau după caz în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare”.

S-a mai arătat că sporul de confidențialitate şi de mobilitate au fost acordate în condiţiile art.60 alin.2 din Statutul profesiei de consilier juridic, art.25-26 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, Legii nr.514/2003, privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic .

Faptul că prevederile legale care au stat la baza acordării prin sentinţa nr.

2477/01.11.2006 de către Tribunalul Gorj în dosarul nr. -------, sporului de confidenţialitate în cuantum de 15% şi mobilitate în procent de 25% nu au fost abrogate reiese în mod expres din analiza art.48-49 din Legea nr.330/2009, articole care nu abrogă

acesteacte normative.

In acest sens sporurile de confidenţialitate și mobilitate nu pot înceta, deoarece actele normative care au stat la baza hotărârilor judecătoreşti nu au fost abrogate şi, în consecinţă, aceste hotărâri au în continuare putere legală.

 In anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra

salariul avut, fără a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal

din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară

de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la

care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezentalege;

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege ramase în afara salariului de

bază, soldei funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se

vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată

pentruluna decembrie 2009.

Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege ş nu au fost  incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de baza sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.".

In urma apariţiei Legii nr.330/2009 conducătorul instituţiei în calitatea sa de ordonator de credite avea obligaţia de a emite decizie de reîncadrare cu aplicarea dispoziţiilor art.30 alin.6 din Legea privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, în sensul că: "Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora."  In procesul de aplicare a acestei legi conducătorul autorităţii publice nu are posibilitatea unor criterii de apreciere în interpretarea legii şi aplicarea ei în mod arbitrar, întrucât actul normativ la art.7 alin.2 precizează că: ”Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează in mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoana să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementari.", pentru că în art.30 alin.5 să se precizeze: "In

anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul

avut, fără a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna

decembrie2009,astfel: noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunara de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege ramase în afara salariului de bază, soldei funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.”

De altfel, în art.3 din Legea nr.330/2009 legiuitorul naţional a stabilit cinci principii ce stau la baza sistemului de salarizare, şi anume caracterul unitar, supremaţia legii, echitate şi coerenta, sustenabilitate financiară şi luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum si a altor drepturi de natura salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară de încadrare.

In consecinţă, în prima etapă de aplicare a sistemului unitar de salarizare toţi conducătorii de instituţii sau autorităţi publice au avut obligaţia că în momentul trecerii de la sistemul de salarizare anterior la noul sistem de salarizare să implementeze legea cadru, astfel încât nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementarilor aflate în vigoare la nivelul lunii decembrie 2009.

Acest aspect, de asemenea, a fost reţinut de Curtea Constituţională, prin decizia nr. 1415 din 4 noiembrie 2009 a arătat ca: ”etapizarea prevăzută de acest text (art. 7 alin. 1) având drept scop ca în intervalul 2010-2015 niciun angajat sa nu cunoască, prin trecerea la noul sistem de salarizare, vreo diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementarilor în vigoare”.

Curtea a reţinut că noţiunea de salariu brut include, potrivit art.155 din Codul muncii, atât salariile de bază, soldele pentru personalul militar şi indemnizaţiile lunare de încadrare, după caz, cât şi sporurile sau alte adaosuri aflate deja în plată.

In raport de aceste considerente se constată că drepturile salariale obţinute de personalul bugetar, fie funcţionar public, fie personal contractual, prin hotărâri judecătoreşti anterioare, situaţie ce se aplică şi reclamantei, vor putea fi acordate şi după apariţia Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform dispoziţiilor art.3 lit. c din lege, care menţionează că: luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum şi a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară de încadrare; chiar dacă aceste drepturi nu se mai regăsesc reglementate în prezenta lege, iar salariul s-ar diminua, s-a prevăzut în art. 30 alin. 6 o situaţie tranzitorie, respectiv aceea acordării unui adaos la salariu până la acoperirea integrală.

Per a contrario s-ar realiza o interpretarea greşită a legii şi neacordarea unui spor obţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti ce s-a raportat la prevederile legale existente la data pronunţării sale, prevederi legale care însă nu mai pot fi aplicate în momentul actual ca urmare a modificării sau abrogării lor, şi ar determina, în mod general, încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, precum şi principiul general privind aplicarea legii în timp tempus regit actum, iar, în mod special, încălcarea unui drept fundamental prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale privind protecţia proprietăţii. Noţiunea de bun în sensul acestor prevederi are valoare de principiu şi nu se limitează doar la drepturile reale din legislaţia naţională, aceasta incluzând şi constatarea existentei unei valori patrimoniale, iar reclamanta are un  ”bun” în sensul Convenției prin faptul că soluţia asupra sporului de dispozitiv a rămas definitivă şi irevocabilă. De altfel, Curtea Europeană a decis ca în cazul in care un stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în privinţa uneia dintre părţile procesului, dreptul la un

tribunal ar fi iluzoriu şi ca atare s-ar încălca şi dreptul fundamental prevăzut de

art.6  din Convenţie .

În practica C.E.D.O., noţiunea de ”bunuri” vizează atât bunurile actuale, cât şi valorile patrimoniale, inclusiv în situaţii bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puţin o ”speranță legitimă” în exercitarea efectivă a dreptului său. Potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun poate interveni doar dacă aceasta este prevăzută de lege, de normele interne aplicabile şi dacă este impusă de  o cauză de  utilitate publică.

Pentru ca o ingerința să fie ”legitimă” aceasta trebuie să fie prevăzută de lege şi să păstreze şi un just echilibru între cerințele interesului general al comunității şi imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor salariaţilor.

Dacă dispoziţiile de lege ar exclude recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fără ca acestea să fie luate în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, ar afecta art. 124 şi art. 126 din Constituţie, precum şi principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, ”deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4) - (6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească”.

Dacă în situaţia reclamantei nu s-ar mai aplica drepturile băneşti stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, sentinţa nr. 2477/01.11.2006,  nu ar mai fi recunoscută voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, astfel cum sunt precizate în preambulul acesteia, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, şi de a elimina inechitățile existente”.

Pentru respectarea principiului constituțional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind (salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice) .

Totodată, potrivit alin. 3 art. 38 din Legea  nr.153/2017, începând cu data de 01 ianuarie 2018. se acordă următoarele creşteri salariale: cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

Anexate răspunsului la întâmpinare, reclamanta a depus, în copie,  fluturașe de salariu din  decembrie 2017 și ianuarie 2018.

La data de 31.01.2019 reclamanta a formulat cerere de modificare a cererii introductive de instanţă prin care a arătat că înţelege să solicite obligarea pârâtului ISJ Gorj la calcularea diferenţelor de drepturi salariale care se cuvin, rezultate din neaplicarea dispozitivului sentinţei nr.2477/2006, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite ca urmare a neacordării sporului de mobilitate şi confidențialitate în procent de 40% la salariul de bază, începând cu data de 01.01.2015.

În motivare a arătat că până la data de 01.01.2018 drepturile salariale i-au fost achitate de către pârât, iar diferenţa în cuantum de 40 % reprezentând sporul de mobilitate şi confidențialitate nu i-a fost calculată ca sumă la salariul de bază fiind achitată pe sume corecții, astfel încât nu a fost pus în executare dispozitivul sentinţei salariul de bază nefiind astfel modificat.

La interpelarea instanței, în ședința publică din data de 20.06.2019, reclamanta, prin apărător, a precizat că prin cererea de modificare a solicitat  calculul și plata  diferențelor  cu titlu de corecție.

În şedinţa publică din data de 21.03.2019, pârâtul a depus la dosar cerere prin care a invocat excepţia prescripției dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară termenului de 3 ani de la data modificării acțiunii (31.01.2019).

Prin încheierea de sedință din data de 20 iunie 2019 instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada  01.01.2015 -31.12.2015 și a respins exceptia prescripției pentru perioada 01.01.2016-31.01.2016 (filele  89 - 90 din dosar).

În  probatoriu s-a încuviințat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri și s-a respins proba cu expertiză, solicitată de reclamantă.

În cursul cercetării judecătorești, din oficiu, s-a administrat proba cu următoarele înscrisuri: sentința nr.1640/17.03.2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul  nr.-------, decizii de reîncadrare salarială a reclamantei, state de plată din perioada în litigiu.

La solicitarea instanței, pârâtul a  formulat răspuns prin adresele depuse la dosar la data de 17.04.2019 (fila 54 din dosar), la data de 18.06.2019 (fila 81 din dosar), adresa nr.---------- (filele 93-95 din dosar).

Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la dispozițiile legale aplicabile,  instanţa reţine următoarele:

Pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2015-31.12.2015, prin încheierea de şedinţă din data de  20 iunie 2019, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, astfel că  pentru aceste pretenții urmează a se respinge acțiunea, fiind prescris dreptul material la acțiune.

În privința celorlalte pretenții, respectiv capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei nr.-------, emiterea unei noi decizii de reîncadrare, pretenţiile privind calcularea diferenţelor  salariale  începând cu data de 01.01.2016, plata diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferentă, instanța reține că:

Reclamanta este angajată la X, pe postul de consilier juridic, începând cu data de 1 mai 2001, în baza contractului individual de muncă nr.66/2001 (fila 8 din dosar).

Prin decizia nr. ---------, emisă de X, s-a dispus reîncadrarea salarială a reclamantei, începând cu data de  01.01.2018, în baza art. 38 alin.3 din Legea nr.153/2017, stabilindu-se un salariu de bază în cuantum de 4.686 lei (fila 9 din dosar).

Reclamanta critică această decizie atât sub aspectul formei, cât și din punct de vedere al temeiniciei, fiind nemulțumită că la emiterea noii decizii de reîncadrare salarială nu s-a luat în considerare sporul de mobilitate și sporul de confidențialitate, acordate prin sentința nr. 2477/2006 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.------.

 Legiuitorul nu a prevăzut anumite cerințe de formă, sub sancțiunea nulității absolute,  pe care trebuie să le îndeplinească decizia de reîncadrare a drepturilor salariale, astfel că nemenționarea instanței la care poate fi contestată decizia nu reprezintă un motiv de nulitate, cu atât mai mult cu cât reclamanta a contestat decizia la instanța de judecată în termenul legal.

Ca temei de drept, în decizie se  face referire la art. 38 alin. (3) din Legea nr.153/2017, de unde rezultă că susținerea reclamantei în sensul lipsei unei astfel de mențiuni este neîntemeiată.

Prevederile art. 38 alin. (3) din Legea nr.153/2017 stabilesc acordarea unor creșteri  salariale începând cu data de 1 ianuarie 2018, la  lit. a) alin.(3) a art. 38 din Legea nr.153/2017 se prevede că se majorează  ,,cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, iar în cuprinsul deciziei se menționează venitul brut al reclamantei în luna decembrie 2017 (3.749 lei) și venitul brut al reclamantei în luna ianuarie  2018 (4.686 lei, reprezentând 3.749+25%  din 3.749 lei), fiind evident motivul pentru care s-a emis această decizie, respectiv majorarea drepturilor salariale cu 25%, în temeiul art. 38 alin.3 din Legea nr.153/2017.

Neîncheierea unui act adițional la contractul individual de muncă al reclamantei cu privire la această modificare a drepturilor salariale și, implicit, a contractului individual de muncă nu era obligatorie în raport de dispozițiile art. 17 alin. (5) din Codul muncii, ce prevăd că orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin.3 ( la lit. k) a alin.3 este prevăzut salariul de bază și alte elemente constitutive ale salariului) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, anterior producerii modificării, cu exceptia situaţiilor in care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau in contractul colectiv de munca aplicabil.

Modificarea drepturilor salariale ale reclamantei a fost prevăzută de lege, și anume de prevederile art. 38 alin.3 lit. a) din Legea nr.153/2017, astfel că suntem în situația de excepție prevăzută de art. 17 alin.5 din Codul muncii,  în care nu era necesară încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă al reclamantei.

Totodată, sporul de confidențialitate și sporul de mobilitate pretinse de reclamantă nu au fost prevăzute în contractul individual de muncă sau incluse în drepturile salariale ale reclamantei printr-un act adițional la contractul individual de muncă, nu au fost prevăzute în deciziile de reîncadrare salarială, astfel că nu se poate vorbi de o modificare a contractului individual de muncă prin faptul că nu s-ar fi acordat cele două sporuri începând cu data de 01.01.2018, ca urmare a emiterii deciziei contestate.

În privința producerii efectelor deciziei contestate începând cu data de 01.01.2018, stabilirea unei date anterioare de la care să-și produce efecte decizia de reîncadrare salarială nu atrage nulitatea deciziei, în lipsa unei prevederi legale care să sancționeze cu nulitatea emiterea unui astfel de act. Totodată, nu suntem în prezența unui caz de nulitate virtuală, care să rezulte neîndoielnic din modul de reglementare a condițiilor de valabilitate a actului în discuție.

Pentru aceleași considerente, comunicarea deciziei în luna decembrie 2018 nu reprezintă un motiv de nulitate a deciziei.

Sub aspectul temeiniciei deciziei, instanța reține că sistemul de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului este reglementat prin Legea-cadru nr.153/2017 (art. 1 alin.1 din lege).

Potrivit art. 38 alin.(1) din Legea-cadru nr.153/ 2017, prevederile legii se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.

Referitor la categoria de personal din care face parte reclamanta, la art. 38 alin. (2) lit. (a) din Legea nr.153/2017, pentru perioada 01.07.2017-31.12.2017, s-a prevăzut menținerea în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, a cuantumului brut al salariului de bază, precum şi al cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar, în baza art. 38 alin.(3) lit. a) din lege, începând cu data de 01.01.2018, s-au acordat drepturile salariale din luna decembrie 2017 majorate cu 25%.

 Raportat la prevederile art. 38 alin. (2) lit. (a) din Legea nr.153/2017 și art. 38 alin.(3) lit. a) din Legea nr.153/2017, drepturile salariale din luna iunie 2017 ce rezultă din  deciziile de reîncadrare salarială, ce nu includeau sporul de confidențialitate și sporul de mobilitate, au fost menținute începând cu data de 1 iulie 2017 și au fost  majorate  cu 25%, începând cu data de 01.01.2018, prin decizia contestată.

Prin sentința nr. 2477/2006, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.-------, s-a obligat pârâtul X să plătească reclamantei L.C.M. contravaloarea sporului de mobilitate în procent de 25% din salariu de bază, începând cu data de 01.11.2004, și a sporului de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază, începând cu data de 01.02.2005, actualizate la data nașterii dreptului la acțiune până la data plății, în raport de coeficientul de inflație (filele 13-14 din dosar).

În dispozitivul sentinței nu s-a stabilit momentul până la care s-au acordat aceste sporuri și nici acordarea pentru viitor a acestor drepturi, care, de altfel, nu s-a solicitat.

Prin urmare, rezultă că cele două sporuri au fost acordate până la data pronunțării sentinței, nu și pentru perioada ulterioară.

Prin sentința  nr.1940/2011, pronunțată de Tribunalul Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.---------- s-a luat act de renunțarea reclamantei L.C.M. la capătul de cerere privind plata sporului de mobilitate și confidențialitate și s-a obligat pârâtul X să mențină drepturile salariale ale petentei aferente lunii decembrie 2009, în urma reîncadrării potrivit Legii nr. 330/2009.

Referitor la sporul de confidențialitate, în considerentele sentinței s-a reținut că ,,sporul va fi avut în vedere dacă petenta beneficia de acest spor, deci dacă i-a fost acordat și în luna decembrie 2009, anterior reîncadrării potrivit Legii nr. 330/2009”.

În privința sporului de mobilitate, în considerentele sentinței s-a reținut că ,,este evident că petenta, în luna decembrie 2009 nu mai putea beneficia de acest spor, deoarece acordarea acestuia încetase potrivit art. 50 lit. b din Legea nr.330/2009 la trei zile de la publicarea Legii nr. 330/2009 în Monitorul Oficial (legea fiind publicată la 09.11.2009)”.

S-a stabilit, deci, că reclamanta nu putea beneficia de spor de mobilitate după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009.

În stabilirea obligației pârâtului X de a menține drepturile salariale ale petentei aferente lunii decembrie 2009, în urma reîncadrării potrivit Legii nr.330/2009,  trebuie avute în vedere drepturile salariale de care reclamanta beneficia în baza legii sau a unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere dispozițiile Legii nr.330/2009, privind  reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010, respectiv prevederile art. 30 alin. 1 și art. 3 lit. c) din Legea nr. 330/2009.

În condițiile în care prin sentința nr.2477/2006 sporurile nu s-au acordat pentru viitor, văzând și cele statuate prin sentința nr.1940/2011, privind imposibilitatea reclamantei  de a beneficia de sporul de mobilitate începând cu luna decembrie 2009, nu  se poate reține că, pentru perioada analizată, sporul de confidențialitate și sporul de mobilitate se cuvin reclamantei în baza sentinței nr. 2477/2006, așa cum aceasta pretinde.

În raport de cele reținute, este lipsită de temei susținerea reclamantei privind privarea de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, urmează a se respinge cererea ulterior modificată şi precizată, cu privire la capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei nr.---------, emiterea unei noi decizii de reîncadrare cu luarea în considerare a dispozitivului sentinţei civile nr.2477/2006, pretenţiile privind calcularea diferenţelor salariale începând cu data de 01.01.2016, plata diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferentă, ca neîntemeiată.

 În baza art. 453 alin.1 Cod de procedură, reținând culpa procesuală a reclamantei față de soluția de respingere a pretențiilor sale, urmează a se respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

 Respinge cererea ulterior modificată şi precizată, în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei  01.01.2015-31.12.2015, fiind prescris dreptul material la acţiune.

Respinge cererea ulterior modificată şi precizată, formulată de L.C.M., în contradictoriu cu pârâtul X., cu privire la capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei nr.--------, emiterea unei noi decizii de reîncadrare, pretenţiile privind calcularea diferenţelor salariale începând cu data de 01.01.2016, plata diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferentă, ca neîntemeiată.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare