Raporturi de muncă

Constatarea nulităţii deciziei de concediere pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art.252 alin.1 lit.b Codul Muncii. Astfel,  potrivit art. 252 alin. (1) lit. b) Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind obligatoriu precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.

Ori, examinând decizia contestată, instanţa observă că această obligaţie legală nu a fost îndeplinită de angajator, pârâta invocând doar temeiul de drept ce vizează precizarea dispoziţiilor din Codul muncii, care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare disciplinară.

Temeiul legal nu trebuie confundat cu indicarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil încălcate de salariat, iar sancţiunea pentru lipsa acestora este nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 10.07.2020

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe  la data de ....,  sub nr....., contestatorul M. V. N. a chemat în judecată pe intimata R. C. C. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va  pronunţa, să se  dispună  anularea  deciziei de concediere nr. ......, reintegrarea în funcţia deţinută anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de munca şi obligarea intimatei  la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate ce i se cuvin până la reintegrarea efectiva în funcţia deţinută anterior concedierii.

Prin acţiune s-a solicitat şi obligarea intimatei la plata diferenţelor de drepturi salariale pentru orele suplimentare prestate şi pentru orele prestate în zilele de sâmbăta şi duminica, în perioada mai 2017 -martie 2020.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

In fapt, contestatorul a arătat că a fost angajat al intimatei, din anul 2013, în funcţia de şofer autocamion, a desfăşurat activitatea conform cerinţelor postului şi în toată această  perioadă a lucrat  în zilele de sâmbăta şi duminica când era solicitat, iar în zilele lucrătoare a desfăşurat activitate având un  program de lucru de 10 ore/zi.

A mai arătat că, în data de 29.03.2020 (duminica), nu s-a prezentat la serviciu având o problemă de familie, iar în dimineaţa zilei de 30.03.2020, când s-a prezentat la locul de muncă, a fost anunţat de către  proprietarul D. S., că nu mai  are acces la maşină şi nici în incinta unităţii, fără a i se oferi vreu motiv.

Contestatorul a precizat şi că, ulterior a solicitat în scris relaţii de la conducerea societăţii, referitoare la situaţia sa, fiind contactat telefonic de secretara directorului care i-a spus că va fi convocat la o cercetare discplinară prealabilă, deoarece nu s-a prezentat la serviciu în data de 29.03.2020.

Astfel, contestatorul a arătat că în data de 09.04.2020 s-a prezentat la punctul de lucru, pentru cercetarea disciplinară ocazie cu care a fost invitat să-şi prezinte demisia pentru că urma a fi concediat pe motive disciplinare.

Cu ocazia cercetării disciplinare a răspuns întrebărilor şi a aflat că i s-a imputat un consum nejustificat de carburant al maşinii pe care lucra, pentru luna februarie 2020, perioadă în care contractul de munca a fost suspendat, conform deciziilor emise de către intimată.

Ulterior, prin poştă a primit decizia de concediere nr....., pentru presupusele abateri disciplinare constând în  refuzul de a se prezenta la serviciu în data de 29.03.2020, şi apoi până în data da 08.04.2020, nejustificarea consumului de combustibil pentru luna anterioară, mai mare cu 25% decât al celorlalte camioane.

În ceea ce priveşte  decizia de concediere, contestatorul a înţeles să invoce excepţia nulităţii absolute a deciziei,  deoarece  intimata a încălcat dispoziţiile art. 252 alin. 2 Codul muncii.

De asemenea, a invocat Deciziei nr.1243/2011 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a reţinut  că prevederile art. 252 alin. (2) lit. b) din Codul muncii au ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă.

Contestatorul a arătat că,  analizând decizia contestată prin prisma dispoziţiilor art.  252 alin. (2), lit.b) Codul muncii, se observă că nu sunt indicate prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de către salariat.

 Referitor la excepţia nulităţii absolute a deciziei, contestatorul a solicitat admiterea acesteia deoarece intimata a încălcat normel imperative prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii.

Contestatorul a adus critici şi de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei contestate, învederând că  abaterile disciplinare de care este acuzat, nu sunt legale şi nici dovedite.

Astfel, conform contractului de muncă şi al prevederilor art. 131 alin.1 din Legea 53/2003, avea dreptul la repaus săptămânal, de regulă sămbâta şi duminica şi nu putea să fi obligat să lucreze duminica şi nici sancţionat pentru că şi-a exercitat un drept legal.

În ceea ce priveşte acuzaţia conform căreia nu s-a mai prezentat la locul de muncă până la data de 08.04.2020, a arătat că nu este reală, în acest sens are martori care pot confirma că s-a prezentat la locul de muncă dar nu i s-a permisă  să desfăşoare activităţi.

Referitor la acuzaţia conform căreia nu a făcut o justificare a consumului de combustibil, pentru luna februarie 2020, mai mare cu 25% faţă de restul camioanelor, a precizat că este neîntemeiată, fiind un pretext pentru concedierea sa, având în vedere că a avut contractul de muncă suspendat până în data de 21.02.2020, conform deciziilor emise de intimată.

Mai mult, a arătat că intimata nu i-a plătit orele suplimentare în perioada în care a avut calitate de angajat al societăţii şi a  desfăşurat activitate  10 ore/zi, în fiecare sâmbătă, uneori şi duminica.

Pentru orele suplimentare astfel efectuate, era obligată în temeiul dispoziţiilor art. 122 din Codul Muncii în următoarele 30 de zile acestei perioade să compenseze munca suplimentară cu ore libere plătite în caz contrar, în virtutea art. 123 din acelaşi act normativ, să adauge un spor la salariu corespunzător duratei muncii suplimentare astfel prestate, al cărui cuantum nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Cu privire la plata orelor lucrate în zilele de sâmbătă şi duminică a arătat că acesta se acordă potrivit art. 137 Codul muncii.În acest sens, a solicitat ca pârâta să prezinte diagramele tahograf pentru maşină, pe perioada mai 2017-martie 2020, pentru a se obseva numărul de ore lucrate.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile legale invocate în cuprinsul contestaţiei şi pe prevederile Legii 53/2003.

La data de .... intimata  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei.

A arătat că, contestatorul a fost salariatul societății pe funcţia de şofer autocamion, iar în anul 2019, urmare a examenului medical oftalmologic i s-a emis certificat de inaptitudine din care rezultă că și-a pierdut capacitatea vizuală.

Astfel, contestatorul a formulat contestaţiei împotriva actului medical, fiindu-i eliberat un nou certificat provizoriu până în decembrie 2019, dată până la care urma să își facă operaţii de transplant.

S-a arătat că, după expirarea concediului parental, la sfârşitul lunii februarie 2020, contestatorului i s-a pus în vedere să depună la dosarul de personal actul medical privind aptitudinea vizuala, însă acesta sub numeroase pretexte nu 1-a prezentat.

Intimata a precizat că, după declararea stării de urgență, în data de 29.03.2020 a convocat la punctul de lucru din Ș. toți salariaţii, pentru realizarea unui instructaj în situație de pandemie, însă contestatorul nu s-a prezentat la convocare,  acesta s-a prezentat ulterior, în data de 30.03.2020.

Urmare a absențelor nemotivate, contestatorul a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare, pentru lipsa de la serviciu, acesta fiind prezent cu ocazia efectuării cercetării disciplinare a avut o atitudine jignitoare, refuzând să dea explicaţii despre consumul de combustibil și actul de aptitudine medicală.

De asemenea, a arătat că abaterea disciplinară săvârșită de contestator constă în neprezentarea acestuia  la locul de muncă, în perioada stării de urgență, timp de 9 zile, motiv pentru care s-a dispus concedierea acestuia.

În ceea ce privește reintegrarea la locul de muncă (șofer), a arătat că este neîntemeiată solicitarea contestatorului, din moment ce acesta nu s-a mai prezentat la serviciu, atunci când nu i s-a mai permis să urce la volan în lipsa avizului medical obligatoriu.

Referitor la petitele privind reintegrarea și plata drepturilor salariale până la repunerea în funcţie, a susținut că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că în nota explicativă dată cu ocazia cercetării disciplinare contestatorul a recunoscut că nu a mai venit niciodată la serviciu până la data cercetării disciplinare.

Cu privire la petitul privind plata orelor suplimentare și plata orelor prestate sâmbăta și duminica, intimata a solicitat respingerea.

În susţinerea întâmpinării, intimat a depus la dosar în copie: aviz medical nr....; aviz medical nr..... cu valabilitate 6 luni; referat director economic; decizia administratorului; referat de abatere; adresa nr..... privind desemnare avocat pentru cercetare disciplinară, referat avocat, nota explicativă; decizie de concediere nr.....; consumul combustibil

Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care  a formulat apărări față de susținerile intimatei din întâmpinare.

Față de susținerea intimatei că nu a anunţat în scris societatea şi a lipsit nemotivat pe timp de situaţie de urgenţă, în zi lucrătoare, respectiv 29.03.2020, a  arătat că în acea dată au fost convocați doar pentru a primi produse medicale, precum şi pentru a se face un instructaj în situaţia de pandemie, astfel nu se justifică faptul că a figurat absent nemotivat.

De asemenea, a susținut că în cuprinsul deciziei de concediere nu se face nicio referire la lipsa unui certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru a putea conduce.

Contestatorul a menţionat faptul că, în  această situaţie ar fi trebuit desfăcut contractul de muncă din motive de necorespundere profesională, conform art. 61 lit.d) din Legea 53/2003, ori. din cuprinsul deciziei de concediere reiese că a fost desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 61 lit.a) din Legea 53/2003, adică pentru cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.

În concluzie, având în vedere temeiul de drept, reţinut şi invocat de către intimată, pentru desfacerea contractului de muncă, conform deciziei de concediere, a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei.

 In ceea ce priveşte pretinsul consum nejustificat de combustibil, a arătat că această alegaţie are rolul de a-i crea o imagine de angajat necinstit.

Pe de altă parte, a susținut că intimata nu face nicio referire la orele suplimentare lucrate şi la prezentarea diagramelor tahograf ale camionului pe care a lucrat.

Concluzionând, a arătat că, în realitate, intimata recunoaşte că i-a interzis accesul la locul de muncă (pretextul invocat nu este cel real, deoarece nu a fost reţinut în cuprinsul deciziei de concediere), ceea ce înseamnă că nu se poate vorbi despre absenţe nemotivate, despre existenţa vreunui temei pentru sancţiunea aplicată prin decizia de concediere, motiv pentru care  solicită admiterea acțiunii.

La data de ......, intimata a formulat cerere reconvenţională prin care solicită obligarea contestatorului la plata sumei de ..... lei reprezentând contravaloarea daune, distrugere stâlp medie tensiune apaţinând SC D. O. SA prin manevrare defectuoasă a autocamionului în timpul basculării.

În fapt, a arătat că în data de ....., salariatul M. V. N., în timp ce manevra autocamionul a distrus stâlpul de medie tensiune nr. 241 20KW R. aparţinând SC D. O. SA, iar prin adresa nr......, societatea de distribuţie a înaintat factura fiscală.

Fiind vorba de răspunderea patrimonială a salariatului pentru prejudiciul cauzat, se impune ca şoferul vinovat să suporte dauna, întrucât nu mai este salariatul societăţii.

În dovedirea cererii a depus în copie: adresa SC D. O. SA,  proces-verbal şi planşe foto.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine şi constată următoarele:

Contestatorul M. V. N. a fost salariatul societăţii pârâte, având funcţia de şofer autocamion până la data de ....., când, prin decizia de concediere nr....., emisă de pârâtă, i s-a desfăcut contractul individual de muncă, conform art. 61 lit. a) coroborat cu art. 248 alin. (1), lit. e) Codul muncii.

Prin această decizie, s-au reţinut următoarele abateri disciplinare: refuzul de prezentare la serviciu în data de  29.03.2020 pe timp de situaţie de urgenţă; neprezentarea la serviciu în perioada 31.03.2020-08.04.2020; atitudine jignitoare la adresa şefului ierarhic superior; nejustificarea consumului de combustibil pe luna februarie cu peste 25% mai mare decât al celorlalte camioane.

Potrivit art. 252 alin. (1) lit. b) Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind obligatoriu precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.

Ori, examinând decizia contestată, instanţa observă că această obligaţie legală nu a fost îndeplinită de angajator, pârâta invocând doar temeiul de drept ce vizează precizarea dispoziţiilor din Codul muncii, care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare disciplinară.

Temeiul legal nu trebuie confundat cu indicarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil încălcate de salariat, iar sancţiunea pentru lipsa acestora este nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.

Acestă nulitate are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege.Caracterul normei legale este imperativ şi fiind vorba despre o nulitate absolută, aceasta nu mai presupune dovedirea vătămării din partea reclamantului, aceasta rezultând din lege, singura sancţiune fiind aceea a anulării actului lovit de nulitate.

Ca atare, cum contestatorul a invocat prin, cererea de chemare în judecată, excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere, în raport de dispoziţiile art. 252 alin. (1), lit. b) Codul muncii, analizate de instanţă în precedent, instanţa o va admite ca întemeiată şi va constata nulă decizia atacată.

Faţă de cele reţinute anterior, se apreciază că analiza motivelor de netemeinicie, invocate de contestator, este lipsită de utilitate.

Totodată, având în vedere considerentele de mai sus privitoare la nelegalitatea deciziei de concediere şi reţinând  şi prevederile art. 80 Codul muncii, instanţa urmează să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, cu consecinţa reintegrării reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii, cu obligarea pârâtei la despăgubiri conform art. 80 alin. (1) Codul muncii, respectiv la o  despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data emiterii actului de concediere şi până la reintegrarea efectivă.

De asemenea, cum doar petitul referitor la anularea deciziei de concediere, împreună cu cele accesorii acestuia se află în stare de judecată, ţinând seama de principiul celerităţii ce guvernează Codul muncii, instanţa urmează să dispună disjungerea acestor petite de cererea reconvenţională, şi restul petitelor privind diferenţe drepturi salariale, fixând termen pentru judecarea acestora la .........

Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.

Domenii speta

Spete similare