Contestaţie formulată împotriva tabelul preliminar al creanţelor. Creanță în litigiu înscrisă greșit sub condiție.

Decizie 395 din 14.11.2018


Contestaţie formulată împotriva tabelul preliminar al creanţelor. Creanță în litigiu înscrisă greșit sub condiție.

Secția a II-a Civilă-  Decizia nr. 395/2018

Prin Decizia nr. 395/2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 5789/85/2017/a1, s-a admis apelul declarat de contestatoarea CNLR SA împotriva Sentinţei nr.218/2018 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 5789/85/2017/a1 al Tribunalului Sibiu şi, în consecinţă,  a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea CNLR SA împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC R… SRL şi s-a dispus înscrierea creditoarei CNLR SA în tabelul creanţelor cu creanţa în sumă de 63.664,73 lei, chirografară, în litigiu.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:

Prin Sentinţa nr. 218/2018 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 5789/85/2017/a1 al Tribunalului Sibiu s-a respins contestaţia formulată de creditoarea Compania Naţională "Loteria Română" S.A la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC R... SRL.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că:

CNLR SA a formulat contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor R... SRL întocmit de lichidatorul judiciar S. IPURL, tabel publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. .../15.03.2018, prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constatate ca fiind netemeinică măsura lichidatorului judiciar de a înscrie sub condiţie creanţa contestatoarei în tabelul preliminar şi, pe cale de consecinţă, să se dispună înscrierea CNLR SA în tabelul creanţelor cu suma totală de 63.664,73 lei în categoria creanţelor chirografare pure şi simple (art. 161 pct. 8).

În fapt, contestatoarea arată că prin Încheierea pronunţată la data de 08.01.2018, Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a Civilă a admis cererea debitoarei R... SRL şi a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei, numind în calitate de lichidator judiciar practicianul S. IPURL.

Prin cererea înregistrată sub nr. de cabinet .../19.02.2018, LR a solicitat, în termenul legal, înscrierea la masa credală cu sumă totală 63.664,73 lei cu titlu de obligaţii comerciale izvorâte din Contractul de mandat nr. .../25.05.2015, din care: 54.645 lei reprezentând debit rezultat din vânzarea produselor loteristice, încasări nedepuse la termenele stabilite şi 9.019,73 lei reprezentând penalităţi calculate pentru debitul existent.

În motivarea în fapt a cererii de admitere a creanţelor, contestatoarea a arătat următoarele: în data de 25.05.2015, CNLR SA, în calitate de mandant, a acordat societăţii SC R... SRL, în calitate de mandatar, dreptul de a comercializa pe teritoriul României, în numele şi pe seama mandantului, produse loteristice puse la dispoziţie de CNLR SA. În acest sens, a fost încheiat Contractul de mandat nr. .../25.05.2015, în reţeaua de vânzare SC R... SRL fiind identificată sub denumirea de Agenţia mandatară simbol ... - ... S.; în urma controlului realizat la Punctul de Lucru Judeţean S. de către Biroul Control Financiar de Gestiune din cadrul Centralei CNLR SA, s-a constatat că Agenţia mandatară simbol ... - ... S. (debitoarea R... SRL) nu a efectuat în perioada 01.10.2015 - 11.10.2015 depunerea integrală a sumelor încasate din vânzarea produselor loteristice şi neloteristice la termenele stabilite în Contractul de mandat nr. .../25.05.2015, valoarea prejudiciului fiind de 64.645 lei, din care a fost recuperată suma de 10.000 lei, rămânând de recuperat suma de 54.645 lei; pentru nedepunerea în termen a sumelor încasate de către debitoare, au fost calculate penalităţi de întârziere în cuantum de 9.019,73 lei până la data de 08.01.2018 - data deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei.

În susţinerea cererii de admitere a creanţelor, CNLR SA a depus la dosarul cauzei documente justificative, respectiv: Contractul de mandat nr. .../25.05.2015, modul de calcul al penalităţilor de întârziere, factura nr. .../30.11.2015 şi factura nr. .../30.01.2018 privind penalităţile de întârziere, dovada înscrierii în contabilitate a prejudiciului, procesul-verbal de control din data de 22.10.2015, întocmit de Biroul Control Financiar de Gestiune din cadrul CNLR SA.

Prin adresa înregistrată la CNLR SA sub nr. .../15.03.2018, lichidatorul judiciar a notificat Compania cu privire la faptul că a procedat la înscrierea creanţei LR sub condiţia soluţionării dosarului nr. 2241/301/2016.

În notificarea cu privire la înscrierea creanţei CNLR SA doar sub condiţie, lichidatorul judiciar a arătat următoarele: - creanţa solicitată de Companie reprezintă obligaţii comerciale izvorâte din contractul de mandat nr. .../25.05.2015; - pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti se afla dosarul nr. 2241/301/2016, având ca obiect pretenţii.

În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. .../15.03.2018 a fost publicat tabelul preliminar al creanţelor, tabel în care creanţa Companiei a fost înscrisă doar sub condiţia soluţionării dosarului nr. 2241/301/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, fără a ţine cont de faptul că suma de 63.664,73 lei pentru care a solicitat înscrierea la masa credală este o sumă născută din neexecutarea de către debitoare a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat nr. .../25.05.2015.

Contestatoarea apreciază ca fiind netemeinică măsura lichidatorului judiciar de înscriere în tabelul preliminar a sumei de 63.664,73 lei sub condiţia soluţionării dosarului nr. 2241/301/2016 şi solicită desfiinţarea acesteia, urmând a dispune în sarcina lichidatorului judiciar înscrierea creanţei CNLR SA în sumă totală de 63.664,73 lei, neafectată de nicio condiţie, având în vedere următoarele:

Potrivit prevederilor art. 1399 Cod civil, „este afectată de o condiţie obligaţia a cărei eficacitate sau desfiinţare depinde de un eveniment viitor și nesigur”. Prin urmare, aşa cum s-a reţinut şi în literatura de specialitate, condiţia este o modalitate a actului juridic civil şi se naşte din actul juridic asumat şi negociat de către părţi.

Pentru a fi în prezenţa condiţiei cauzale este necesar ca aceasta să fi fost negociată şi prevăzută în contractul încheiat între părţi. Aşadar, condiţia trebuie să se regăsească într-o clauză contractuală, afectând - prin acordul de voinţa al părţilor - însăşi existenţa dreptului subiectiv, încă de la data încheierii actului juridic civil.

Faţă de aceasta, solicită ca instanţa să constate că actul juridic încheiat între contestatoare şi debitoare, respectiv Contractul de mandat nr. .../25.05.2015 - izvor al creanţei LR, nu prevede nicio condiţie de care să depindă naşterea obligaţiei debitorului de a depune integral sumele încasate din vânzarea produselor loteristice şi neloteristice la termenele stabilite.

Aşadar, creanţa LR este o creanţă pură şi simplă, născută şi scadentă anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, deoarece Contractul de mandat nr. .../25.05,2015 nu este afectat de nicio condiţie.

În notificarea înregistrată la CNLR SA sub nr. .../15.03.2018, lichidatorul judiciar nu motivează care este raţiunea pentru care a înscris creanţa LR sub condiţia soluţionării dosarului nr. 2241/301/2016 al Judecătoriei Sectorul 3 Bucureşti.

În ceea ce priveşte dosarul nr. 2241/301/2016, contestatoarea învederează instanţei că acesta a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorul 3 Bucureşti la data de 08.02.2016 şi are ca obiect pretenţiile reclamantei LR faţă de pârâta R... SRL, născute din neîndeplinirea de către societate a obligaţiilor rezultate din Contractul de mandat nr. .../25.05.2015. Acţiunea judiciară a fost promovată de CNLR SA pentru realizarea creanţei deţinută de contestatoare împotriva R... SRL.

La data de 29.12.2017, prin cererea înregistrată sub numărul de dosar nr. 5789/85/2017, debitoarea R... SRL a solicitat Tribunalului S. deschiderea procedurii simplificate a falimentului.

Aşadar, în cursul judecării cauzei, în care R... SRL avea calitatea de debitor, acelaşi R... SRL a depus o cerere de deschidere a procedurii simplificate a falimentului.

La data de 08.01.2018, instanţa a admis cererea debitoarei şi, în temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a dispus deschiderea procedurii simplificate asupra debitoarei.

În soluţionarea dosarului nr. 2241/301/2016, la termenul din data de 21.02.2018 (aşadar ulterior deschiderii procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei de către Tribunalul Sibiu), Judecătoria Sectorul 3 Bucureşti a rămas în pronunţare cu privire la fondul cauzei.

Pronunţarea soluţiei a fost amânată succesiv până la data de 14.03.2018, când, potrivit portalului instanţelor judecătoreşti, instanţa a repus cauza pe rol în vederea suplimentarii probatoriului.

Având în vedere că în prezenta cauza hotărârea de deschidere a procedurii a rămas definitivă, soluţia legală ce se prefigurează în dosarul nr. 2241/301/2016 este dată de art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia „la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează”.

Contestatoarea apreciază ca lichidatorul judiciar cunoaşte soluţia ce se prefigurează în dosarul nr. 2241/301/2016, ceea ce determină prezumţia că s-a urmărit, în fapt, înlăturarea creanţei LR din tabelul de creanţe al debitoarei şi limitarea drepturilor conferite de Legea nr. 85/2014.

Dispoziţiile art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014 instituie o valoare prag de 40.000 lei a cuantumului creanţelor (creanţe certe, lichide şi exigibile), pentru a putea fi introdusa cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Potrivit tabelului preliminar al creanţelor debitoarei, asupra averii debitoarei există doar doua creanţe: - 29.251 lei, creanţa deţinuta de AJFP S.; - 63.664,73 lei, creanţa deţinută de LR.

Astfel, dacă s-ar face abstracţie de creanţa LR, totalul general al creanţelor certe, lichide şi exigibile s-ar situa sub valoarea prag de 40.000 lei.

Prin urmare, pentru a depăşi valoarea prag necesară formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, debitoarea a avut în vedere creanţa CNLR SA în cuantum 63.664,73, recunoscând astfel caracterul cert, lichid si exigibil al creanţei Companiei.

Aşadar, prin înscrierea creanţei LR în tabelul preliminar doar sub condiţie, apare o nouă prezumţie de înlăturare a LR de la masa credală a debitoarei şi nerecuperarea debitului.

Reiterează faptul că, la data deschiderii procedurii simplificate a insolvenței, creanţa CNLR SA era născută şi scadentă, dreptul Companiei nefiind afectat de soluţionarea dosarului nr. 2241/301/2016.

Prin urmare, înscrierea creanţei LR sub condiţia soluţionării dosarului nr. 2241/301/2016 este lipsită de temeinicie, atâta vreme cât, potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 R... SRL, după deschiderea procedurii, valorificarea drepturilor creditorilor se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor.

Având în vedere argumentele de fapt şi temeiurile în drept invocate, contestatoarea solicită să se constatate ca fiind netemeinică măsura lichidatorului judiciar de a înscrie sub condiţie creanţa Companiei în tabelul preliminar şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei şi înscrierea CNLR SA în tabelul creanţelor cu suma totală de 63.664,73 lei în categoria creanţelor chirografare pure şi simple.

În drept, art. 111 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi toate dispoziţiile legale invocate în contestaţie.

Lichidatorul judiciar S. I.P.U.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei creditoarei CNLR SA, la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei SC R... SRL, ca fiind nefondată şi neîntemeiată.

Din actele şi lucrările dosarului, judecătorul-sindic reţine următoarele:

Prin Încheierea nr. 2/08.01.2018 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC R... SRL.

În baza art. 100 alin. 1 lit. b, c, d, e din Legea nr. 85/2014 a fost fixat termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 23.02.2018.

Creditoarea contestatoare CNLR SA a formulat o cerere de admitere a creanţei în cuantum de 63.664,73 lei reprezentând obligaţii comerciale izvorâte din Contractul de mandat nr. .../25.05.2015, debitul, format din 54.645 lei, fiind rezultat din vânzarea produselor loteristice, încasări nedepuse la termene stabilite şi 9.019.73 lei penalităţi calculate pentru debitul existent.

În urma verificărilor efectuate, în temeiul art. 105 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, lichidatorul judiciar a constatat faptul că, creanţa solicitată de către contestatoarea-creditoare reprezintă obligaţiile comerciale izvorâte din Contractul de mandat nr. .../25.05.2015 ce fac obiectul dosarului nr. 2241/301/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, drept urmare creanţa solicitată de către creditoare a fost înscrisă în tabelul preliminar sub condiţia soluţionării dosarului mai sus menţionat.

În temeiul art. 105 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 coroborat cu art. 110 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, creditoarea a fost notificată despre faptul că, creanţa solicitată de către aceasta, în cuantum de 63.664,73 lei, a fost înscrisă în tabelul preliminar sub condiţia soluţionării dosarului nr. 2241/301/2016.

Având în vedere faptul că pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 se afla dosarul nr. 2241/301/2016 ce are ca obiect pretenţiile creditoarei faţă de debitoarea SC R... SRL, născute din neîndeplinirea de către debitoare a obligaţiilor rezultate din Contractul de mandat nr. .../25.05.2015 şi, raportat la dispoziţiile art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic constată ca lichidatorul-judiciar a înscris corect în tabelul preliminar al creanţelor creanţa debitoarei sub condiţia soluţionării dosarului nr. 2241/301/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, certitudinea şi lichiditatea ei urmând a stabilită de către această instanţă.

În consecinţă, faţă de cele expuse, contestaţia a fost respinsă, menționându-se că în drept sunt aplicabile dispoziţiile art. 105 alin. 1, art. 110 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 şi art. 75 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 102 alin. 9 din Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei sentințe, contestatoarea creditoare CNLR SA a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii contestaţiei formulate şi, pe cale de consecinţă, să se dispună înscrierea CNLR SA în tabelul creanţelor cu suma totală de 63.664,73 lei în categoria creanţelor chirografare pure şi simple (art. 161 pct. 8 din Legea nr. 85/2015).

În motivarea apelului s-a arătat faptul că sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

1) Instanţa de fond nu a analizat motivul invocat de Companie potrivit cu care soluţionarea unui dosar nu se circumscrie noţiunii de condiţie, prevăzută de art. 1399 Cod civil.

Așa cum s-a reținut și în literatura de specialitate, condiția este o modalitate a actului juridic civil și se naște din actul juridic asumat și negociat de către părți.

Pentru a fi în prezența condiției cauzale este necesar ca aceasta să fi fost negociată și prevăzută în contractul încheiat între părți. Așadar, condiția trebuie să se regăsească într-o clauză contractuală, afectând – prin acordul de voință al părților – însăși existența dreptului subiectiv, încă de la data încheierii actului juridic civil.

Astfel, solicită a se constata faptul că actul juridic încheiat între părţi, respectiv contractul de mandat nr. .../25.05.2015 nu prevede nici o condiţie de care să depindă nașterea obligaţiei debitorului de a depune integral sumele încasate din vânzarea produselor loteristice şi neloteristice  la termenele stabilite. Aşadar, creanţa LR este o creanţă pură şi simplă, născută şi scadentă anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, deoarece contractul de mandat nr. .../25.05.2015 nu este afectat de nicio condiţie.

2) Instanţa de fond nu a analizat motivul invocat de Companie privind recunoaşterea chiar de către debitoare a caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei.

În acest sens arată că, pentru a depăşi valoarea prag necesară formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, debitoarea a avut în vedere creanţa CNLR SA în cuantum de 63.664,73 lei recunoscând astfel caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei Companiei. Reiterează faptul că, la data deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei, creanţa CNLR SA era născută şi scadentă, dreptul Companiei nefiind afectat de soluţionarea dosarului nr. 2241/301/2016.

Prin urmare, înscrierea creanţei LR sub condiţia soluţionării dosarului nr. 2241/301/2016 este lipsită de temeinicie, atâta vreme cât, potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, după deschiderea procedurii, valorificarea drepturilor creditorilor se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor.

În drept art. 466 şi urm. Cod de procedură civilă şi art. 8 alin. 5 din Legea nr. 85/2014.

S. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al SC R... SRL, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea măsurii înscrierii creditoarei în tabelul preliminar al creanţelor cu suma în cuantum de 63.664,73 lei în categoria creanţelor chirografare sub condiţia soluţionării dosarului nr. 2241/301/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

A arătat, în esență, că aceleași motive au fost invocate și în fața instanței de fond, astfel că au fost analizate de către instanță și respinse, iar la întocmirea tabelului preliminar au fost respectate dispozițiile legii insolvenței. A precizat și că la 16.05.2018, prin Hotărârea nr. 6097/2018, din dosarul nr. 2241/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 București a respins cererea Loteriei Române, ca neîntemeiată, sentința fiind apelabilă.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 din Codul de procedură civilă, art. 105 alin. 1 și art. 110 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 și art. 75 alin. 2 lit. a corob. cu art. 102 alin. 9 din lege.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta a susținut că S. IPURL nu a avut niciodată calitatea de parte în prezenta speță, cererea de chemare în judecată fiind formulată în contradictoriu cu SC R... SRL, astfel că, nefiindu-i opozabilă sentința instanței de fond, Sibinsolv IPURL nu poate formula în nume propriu întâmpinare la apel, fapt pentru care apelanta a solicita înlăturarea susținerilor din întâmpinare, ca fiind depuse de o persoană fără calitate.

A arătat, apoi, că are o creanță pură și simplă, născută și scadentă anterior deschiderii procedurii de insolvență, deoarece contractul de mandat nr. 19/25.05.2015 nu este afectat de nicio condiție, precum și că, pentru a depăși valoarea prag necesară formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, debitoarea a avut în vedere creanța CNLR în cuantum de 63.664,73 lei, recunoscând astfel caracterul cert, lichid și exigibil al creanței Companiei.

Prin urmare, înscrierea creanței sale sub condiția soluționării dosarului nr. 2241/301/2016 este lipsită de temeinicie, atâta vreme cât, potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, valorificarea drepturilor creditorilor se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, după depunerea cererilor de admitere a creanțelor.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, raportat la probele dosarului și la dispozițiile legale incidente, Curtea constată următoarele:

În ceea ce privește poziția avută în cauză de către S. IPURL, contrar susținerilor apelantei, trebuie observat că acesta a formulat întâmpinarea la apel în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC R... SRL.

Pe fond, se reține că procedura simplificată de insolvență împotriva debitoarei SC R... SRL s-a deschis la cererea acesteia, prin Încheierea nr. 2/2018 din data de 08.01.2018.

În cererea de deschidere a procedurii simplificate, debitoarea SC R... SRL a arătat că datoriile sale, la data de 19.12.2017, sunt în sumă totală de 47.825,04 lei, din care: 27.883 lei către AJFP S., 15.897,35 lei aferentă creditării societății de către asociații acesteia (în lista creditorilor fiind menționat S.I.C.) și 4.044,69 lei către furnizori (f. ... dosar apel – copia cererii de deschidere a procedurii insolvenței și copia listei creditorilor, atașată acesteia).

În lista creditorilor SC R... SRL (f. ... dosar apel, în copie), creditoarea CNLR SA a fost menționată cu o creanță în sumă de doar 36,86 lei (din totalul de 4.044,68 lei al creanțelor furnizorilor indicați).

Astfel, față de cele consemnate în lista creditorilor, nu au fundament susținerile creditoarei, conform cărora însăși debitoarea i-ar fi recunoscut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, prin cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței, din perspectiva faptului că la masa credală mai figurează înscrisă doar creditoarea AJFP S., cu o creanță de doar 29.251 lei, care singură nu ar fi îndeplinit valoarea prag.

Pe de altă parte, însă, în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC R... SRL, în faliment, publicat în BPI nr. .../15.03.2018, creanța CNLR SA, în sumă de 63.664,73 lei, a fost înscrisă ,,sub condiția soluționării dosarului nr. 2241/301/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București”. S-a menționat expres de către lichidatorul judiciar că: ,,Reprezintă obligații comerciale izvorâte din Contractul de mandat nr. .../25.05.2015. Debitul este format din 54.645 lei debit rezultat din vânzarea produselor loteristice, încasări nedepuse la termenele stabilite și 9.019,73 lei penalități calculate pentru debitul existent”.

În mod greșit, judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul judiciar a înscris în mod corect în tabelul preliminar al creanţelor creanţa CNLR SA  sub condiţia soluţionării dosarului nr. 2241/301/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Potrivit art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014, tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele născute înainte de data deschiderii procedurii, scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora.

De asemenea, potrivit art. 67 alin. 1 lit. b din lege, cererea debitorului de deschidere a procedurii trebuie însoţită, între altele, de o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă.

Se face, astfel, distincţie, în textele citate, între creanțele sub condiție și cele în litigiu, ca și între creanţele sub condiţie şi cele contestate, de unde rezultă că o creanţă contestată nu este în acelaşi timp şi o creanţă sub condiţie.

Apoi, potrivit art. 1399 din Codul civil, este afectată de condiție obligația a cărei eficacitate sau desființare depinde de un eveniment viitor și nesigur.

Condiţia suspensivă reprezintă, conform art. 1.400 din Codul civil, acea condiţie de care depinde eficacitatea obligaţiei, în timp ce condiţia rezolutorie este, potrivit art. 1.401 alin. 1 din Codul civil, condiţia a cărei îndeplinire determină desfiinţarea obligaţiei.

Astfel, dreptul afectat de o condiţie suspensivă este dreptul a cărui existenţă depinde de îndeplinirea unui eveniment viitor. Dreptul respectiv ia naştere la îndeplinirea evenimentului.

În speță, din datele afișate pe portalul Judecătoriei Sectorului 3 București rezultă că prin Hotărârea nr. 6097/2018 din 16.05.2018, pronunțată în dosarul nr. 2241/301/2016, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta CNLR SA, în contradictoriu cu pârâta SC R... SRL, însă, la data de 31.07.2018 figurează înregistrat apelul declarat de către reclamanta CNLR SA împotriva acesteia (f. ... dosar apel).

Prin urmare, în funcție de soluția ce se va pronunța de asupra căii de atac, dacă se va face aplicarea prevederilor art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 și se va suspenda cauza, valorificarea drepturilor creditoarei CNLR SA se va putea face numai în cadrul procedurii insolvenţei, rămânând ca lichidatorul judiciar să verifice creanța pretinsă și să procedeze la înscrierea acesteia în tabel, după caz, dacă este justificată cererea de înscriere formulată.

În consecință, în considerarea celor expuse mai sus, făcându-se aplicarea prevederilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, s-a admis apelul declarat de creditoarea CNLR SA și s-a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatoarea CNLR SA împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC R... SRL şi s-a dispus înscrierea creditoarei CNLR SA în tabelul creanţelor cu creanţa în sumă de 63.664,73 lei, chirografară, în litigiu.