Acţiune în rectificare de carte funciară. Inadmisibilitate cale de atac.

Acţiune în rectificare de carte funciară. Inadmisibilitate cale de atac.

Acţiunea în rectificare de carte funciară sancţionează refuzul titularului dreptului înscris de a-şi da consimţământul la rectificare, adică neexecutarea obligaţiei de a face, neevaluabilă, competenţa materială aparţine judecătoriei în temeiul dispoziţiilor art.94 pct.1 lit.h) Cpc.

Încadrarea cererilor având ca obiect rectificarea cărţii funciare în categoria celor prevăzute de art.94 pct.1 lit.h) Cod procedură civilă produce consecinţe juridice nu numai cu privire la stabilirea competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă în favoarea judecătoriei cât şi asupra admisibilităţii căii de atac a recursului.

Secţia I civilă - Decizia civilă nr.345/20 iunie  2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1774/05.04.2018 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de reclamanţii S.I., S.I.  şi D.O.M. împotriva pârâţilor C.I., C.A., V.I., V.A., V.D. şi Comuna R., prin Primar.

Fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.1185/2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu a fost respins apelul formulat de reclamanţii S.I., S.I. şi D.O.M. împotriva sentinţei civile nr.1774/2018 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr…/…/2016, care a fost păstrată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii S.I., S.I. şi D.O.M. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.

În expunerea de motive recurenţii susţin, în esenţă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat în contradictoriu cu pârâta Comuna R., apreciind că nu poate fi introdusă în proces atâta timp cât nu există dovezi certe ale lipsei moştenitorilor proprietari de carte funciară.

Decizia recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, motiv de nelegalitate prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

Reclamanţii-recurenţi au promovat o acţiune de carte funciară, modificare de suprafaţă în contradictoriu cu proprietarii limitrofi, C.I., C.A. şi V.D.

Ca urmare a interogării bazei de date a evidenţei persoanelor de către Judecătoria Sibiu şi a depunerii persoanelor decedate ce poartă acelaşi nume, până la primul termen de judecată a introdus în cauză moştenitorii lui V.D., pe pârâţii V.I.A. şi D. Ca urmare a comparării datelor de stare civilă s-a stabilit, în mod corect, că mama noilor pârâţi nu este una şi aceeaşi cu proprietara de carte funciară.

În contextul în care nu există acte de carte funciară cu privire la dobândirea dreptului de proprietate de către V.D., întăbulată la 1881, nu a putut obţine relaţii de la Primăria R. referitor la aceasta, fapt pentru care la data de 22.01.2018 a modificat cererea de chemare în judecată, în faţa Judecătoriei Sibiu, introducând în cauză Comuna R. prin Primar, ca urmare a solicitării constatării succesiunii vacante.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la calitatea procesuală pasivă a Comunei R.

Tribunalul a îmbrăţişat considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.24/2017 pentru dezlegarea unei chestiuni de drept pe care le-a indicat în apel, apreciind ca fiind corectă introducerea în contextul faptic dat, a succesorului prin procedura succesiunii vacante dar apreciază că acesta ar fi trebuit să fie Statul Român iar nu U.A.T.-ul, calitate procesuală pe care o stabileşte fără a o pune în discuţia părţilor şi fără a dispune efectuarea de verificări cu privire la regimul juridic al terenului limitrof.

În drept, recursul este motivat pe dispoziţiile art.488 pct.8 Cod procedură civilă.

Curtea, examinând calea de atac declarată din punct de vedere al inadmisibilităţii acesteia, chestiune asupra căreia a rămas în pronunţare în şedinţa publică din 26.06.2017, reţine următoarele:

 Principiul legalităţii căii de atac este reglementat expres în noul cod de procedură civilă la art. 457 alin. 1 Cod de procedură civilă, care prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. Prin urmare, părţile nu pot exercita alte căi de atac decât cele pe care legea le prevede expres  pentru o anumită procedură.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiilor art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt de ordine publică întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea afecta legalitatea sau temeinicia primei judecăţi. Ca atare, nici uneia dintre părţi nu îi este îngăduit să formuleze şi nici să învestească în mod legal instanţa cu judecata unei căi de atac, exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

 Totodată, noul cod de procedură civilă reglementează la art. 460 principiul unicităţii  căii de atac, care presupune că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac. Deci, dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce presupune că nimănui nu îi este permis de a uza de două sau mai multe ori de una şi aceeaşi cale de atac.

 Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (ex. decizia nr. 546/2016), accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Nici reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art.13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.

Cu referire la art.6 CEDO, jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului, a statuat că prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Dreptului Omului (Ex. Hotărârea din 26 ianuarie 2006 în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în M. Of. nr. 588/7 iulie 2006) dreptul de acces la justiţie nu este absolut; el poate permite restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat. Elaborând o astfel de reglementare, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere.

În speţă, decizia dată în apel de Tribunal într-o cauză având ca obiect rectificare CF, întemeiată juridic pe dispoziţiile art.914 Cod Civil și a Legii nr.7/1991 este definitivă făcând parte din categoria hotărârilor exceptate prin voinţa legiuitorului de la reformarea pe calea recursului.

Acţiunea în rectificare de carte funciară sancţionează refuzul titularului dreptului înscris de a-şi da consimţământul la rectificare, adică neexecutarea obligaţiei de a face, neevaluabilă, competenţa materială aparţine judecătoriei în temeiul dispoziţiilor art.94 pct.1 lit.h) Cod procedură civilă.

Încadrarea cererilor având ca obiect rectificarea cărţii funciare în categoria celor prevăzute de art.94 pct.1 lit.h) Cod procedură civilă produce consecinţe juridice nu numai cu privire la stabilirea competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă în favoarea judecătoriei cât şi asupra admisibilităţii căii de atac a recursului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.483 alin.2 Cpc cât şi potrivit art.XVIII alin.2 din Legea nr.2/2013 astfel cum au fost modificate prin Legea nr.310/2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art.94 pct.1 lit.a-j Cod procedură civilă deci, incluzându-se şi cea prevăzută la lit.h).

Aşadar, calea de atac a apelului, expres prevăzută de legiuitor, în conţinutul art.466 Cod procedură civilă a fost epuizată de reclamanţi prin exercitarea apelului, soluţionat de Tribunalul Sibiu prin pronunţarea deciziei nr.1185/2018.

Soluţionarea recursului pe excepţia inadmisibilităţii, reţinute mai sus, face de prisos, potrivit art.248 din Codul de procedură civilă, examinarea celorlalte aspecte invocate de recurenţii reclamanţi prin recursul promovat.

Domenii speta

Spete similare