Temei de drept: Legea nr. 272/2004 - art. 133, art. 59; Noul Cod de procedură civilă - art. 94 lit. a); Decizia nr. 28/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii
Art. 133 din Legea nr. 272/2004 cuprinde o normă derogatorie de la instanța de tutelă de drept comun (judecătoria) exclusiv în ceea ce privește “cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială”.
Prin Decizia nr. 28/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 128 din 9 februarie 2018, s-a statuat că numai pentru cauzele care privesc măsurile de protecție specială a copilului strict determinate în cuprinsul art. 55 (actual 59) – plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializat, s-a prevăzut competența de soluționare a tribunalului .
Judecătoria Târgu Neamț
Instituire tutela
Judecătoria Buzău
MINORI SI FAMILIE. STABILIRE DOMICILIU MINORI
Curtea de Apel Iași
Nulitate. Încălcarea dispoziţiilor privind caracterul nepublic al şedinţelor de judecată în cauzele cu inculpaţi minori, nu atrage nulitatea absolută în condiţiile articolului 197 alin. 2 Cod procedură penală.
Tribunalul Olt
Exercitarea autoritatii parintesti
Tribunalul Bacău
Reintegrarea în familia biologică a copilului pentru care s-a dispus măsura plasamentului potrivit Legii 272/2004 nu poate fi admisă în cazul în care părinţii nu fac dovada respectării obligaţiilor pe care le au, obligaţii corelative drepturilor copi...