Act administrativ fiscal. Comunicarea actului potrivit art. 163 alin. 6 Cod procedură civilă

Rezumat:

Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 „Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabilului/ plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz. Totodată, art. 3 din aceeaşi lege prevede Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori”, iar potrivit dispoziţiilor art. 163 alin.(6) C.p.c., aplicabile în privinţa oricărui alt act de procedură conform alin. (12), „Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa”. Dispoziţiile legale generale privind comunicarea actelor de procedură stabilesc posibilitatea primirii corespondenţei şi de către o persoană majoră din familie, mandat de reprezentare fiind necesar numai în situaţia declarării domiciliului în afara ţării sau a intenţiei exprimate potrivit dreptului comun.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani în data de 18.11.2019, reclamantul A. – fost administrator al SC B. SRL ..., în contradictoriu cu pârâta D.R.G.F.P. – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 10515/21.10.2019 privind soluţionarea contestaţiei şi, implicit, împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 3412/03/08/25.01.2017, ambele emise de D.G.R.F.P. -A.F.P., solicitând desfiinţarea Deciziei nr. 10515/21.10.2019 privind soluţionarea contestaţiei; obligarea intimatei la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 3412/03/08/25.01.2017; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 390 din 23 octombrie 2020 Tribunalul Botoşani - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A. – fost administrator al SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.R.G.F.P.– Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul A. – fost administrator al SC B. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi apreciind că a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

În motivare, arată că în fapt, prin Decizia nr. 3412/03/08/25.01.2017 emisă de D.G.F.P. - A.F.P. s-a dispus angajarea răspunderii sale solidare în vederea realizării în tot a creanţelor datorate de debitorul principal S.C. B. S.R.L., în limita sumei de 247.728 lei, apreciindu-se că, cu rea-credinţă, nu a solicitat instanţei deschiderea procedurii insolvenţei şi a determinat neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale declarate ale societăţii debitoare.

Decizia este nelegală şi nu i-a fost comunicată în mod procedural. A formulat contestaţie împotriva actului administrativ-fiscal, iar prin Decizia nr. 10515/21.10.2019 intimata a respins-o ca fiind nedepusă în termen.

Consideră că în mod greşit instanţa de fond nu a analizat termenul legal de contestaţie reglementat de dispoziţiile legale în raport de procedura de comunicare a actelor administrativ-fiscale.

Făcând referire la disp. art. 270 alin. 1 Cod procedură fiscală, arată că în perioada octombrie 2016 - iunie 2019 a fost plecat la muncă în străinătate, iar când a revenit, dorind să înfiinţeze P.F.A. (fiind tâmplar de meserie) a constatat că este înscris în cazierul fiscal cu Decizia nr. 3412/03/08/25.01.2017 emisă de D.G.F.P. - A.F.P. prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare cu S.C. B. S.R.L.

A solicitat în scris explicaţii privind această situaţie, iar instituţia l-a încunoştiinţat despre existenţa deciziei atacate şi motivele care au stat la baza acesteia, precum şi despre faptul că pentru toate înscrisurile comunicate la domiciliul procedura a fost semnată de primire de către mama acestuia.

În data de 11.07.2019 a solicitat o copie a deciziei atacate, care i-a fost comunicată personal la 25.07.2019, împreună cu cazierul fiscal şi o copie a confirmării de primire pentru decizie.

Menţionează că nu s-a aflat în ţară în perioada susmenţionată, fiind plecat în străinătate pentru a câştiga veniturile necesare plăţii datoriilor pe care atât acesta, cât şi societatea debitoare, le aveau la diverşi creditori.

Din discuţiile purtate cu mama acestuia a rezultat că aceasta nu a primit niciun document în numele său şi nici nu-şi recunoaşte semnătura de pe înscris.

Învederează că nu a avut cunoştinţă despre actul fiscal întocmit şi nu l-a putut contesta în termenul comunicat de organul emitent.

Făcând referire la dispoziţiile art. 47 Cod procedură fiscală, precizează că procedura de comunicare a Deciziei nr. 3412/03/08/25.01.2017 emisă de D.G.F.P. - A.F.P. nu a fost îndeplinită în mod legal de către organul fiscal.

După cum se poate observa, textul legal face referire la „contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestora", nicidecum rude, prieteni sau orice persoană care este prezentă la domiciliul declarat.

Chiar dacă angajatul Poştei Române în mod greşit a înmânat procedura unei persoane care nu se identifică cu cele enumerate de textul legal, organul fiscal avea posibilitatea ca, verificând confirmarea de primire la întoarcere, să observe viciul de procedură şi să dispună recomunicarea deciziei prin celelalte modalităţi prevăzute de art. 47 Cod proc. fiscală.

Ori, în cauză nu s-a efectuat nici procedura de comunicare prin publicitate, nici cea prin afişare, apreciindu-se drept corectă şi legală procedura de comunicare prin poştă cu confirmare de primire, sub semnătura unei persoane care nu are calitate de a primi acte cu caracter fiscal.

Făcând referire la disp. art. 270 alin. 1 Cod procedură fiscală, consideră că, în cauză, nu poate fi considerată drept legală procedura de comunicare în privinţa deciziei atacate din considerentele expuse mai sus.

Făcând referire la disp. art. 75 Cod procedură fiscală, arată că, în speţă, atât timp cât există dispoziţii speciale privind atât procedura de comunicare, cât şi procedura de contestare a actelor fiscale, nu se aplică dispoziţiile Codului de procedură civilă care permit comunicarea actelor şi sub semnătura „unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa” (art. 163 Cod proc. civilă), tocmai pentru că actele fiscale generează obligaţii pecuniare persoanelor debitoare, actele administrativ-fiscale reprezentând, în majoritatea lor, titluri executorii potrivit Codului de procedură fiscală.

Pentru aceste motive, solicită să se constate că data de la care trebuie calculat termenul de 45 de zile este 25.07.2019 când i-a fost comunicată personal copia documentului fiscal atacat, contestaţia nefiind tardivă.

Consideră că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că semnătura de pe actele oficiale se aseamănă cu cea aplicată pe confirmările de primire, atribuită mamei acestuia şi nu procedează la înscrierea în fals, pe care avea obligaţia să o pună în discuţie după ce efectua verificarea de scripte.

A arătat prin contestaţie că în perioada octombrie 2016 - iunie 2019 a fost plecat la muncă în străinătate, iar când a revenit, dorind să înfiinţeze P.F.A. a constatat că este înscris în cazierul fiscal cu Decizia nr. 3412/03/08/25.01.2017 emisă de D.G.F.P. - A.F.P. prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare cu S.C. B. S.R.L.

A solicitat în scris explicaţii privind această situaţie iar instituţia l-a încunoştiinţat despre existenţa deciziei atacate şi motivele care au stat la baza acesteia, precum şi despre faptul că pentru toate înscrisurile comunicate la domiciliul procedural au fost semnate de primire de către mama acestuia.

În data de 11.07.2019 a solicitat o copie a deciziei atacate, care i-a fost comunicată personal la 25.07.2019, împreună cu cazierul fiscal şi o copie a confirmării de primire pentru decizie.

Menţionează că nu s-a aflat în ţară în perioada susmenţionată, fiind plecat în străinătate pentru a câştiga venituri necesare plăţii diverselor datorii pe care atât acesta cât şi societatea debitoare le aveau la diverşi creditori.

Din discuţiile purtate cu mama acestuia a rezultat că aceasta nu a primit niciun document în numele reclamantului şi nici nu-şi recunoaşte semnătura de pe înscrisul din 01.02.2017 (a se vedea, pentru comparaţie, confirmarea de primire din 11.11.2016 depusă în copie de către intimată, unde se observă că, deşi persoana care primeşte se consemnează a fi tot mama acestuia, semnătura este total diferită).

Precizează că nu a avut cunoştinţă despre actul fiscal întocmit şi nu l-a putut contesta în termenul comunicat de organul emitent. În acest context, a apreciat că semnătura de pe confirmarea de primire la care face referire intimata, din 01.02.2017, nu aparţine mamei reclamantului, fiind semnată de o altă persoană.

De aceea, a solicitat verificarea înscrisului susmenţionat şi efectuarea procedurii prev. de art. 302 Cod proc. civilă privind verificarea înscrisurilor contestate, asupra dovezii originale de comunicare a Deciziei nr. 3412/03/08/25.01.2017 emisă de D.G.F.P. -A.F.P., iar pe cale de consecinţă efectuarea unei adrese către A.F.P. pentru a se comunica la dosarul cauzei dovada originală de comunicare a Deciziei nr. 3412/03/08/25.01.2017 emisă de D.G.F.P. - A.F.P. prin s-a dispus angajarea răspunderii solidare, pentru a se verifica autenticitatea semnăturii de primire a acesteia (având în vedere apărările formulate în contestaţie).

Astfel, pe lângă faptul că la dosar nu a fost ataşat originalul înscrisului contestat, instanţa de fond nici nu a procedat la următoarea etapă, respectiv înscrierea în fals, pe care a antamat-o oral, specificând clar că o va utiliza după ce instanţa de fond se va pronunţa după verificarea de scripte. Ori, după ce s-au pus concluzii privind verificarea semnăturii de pe înscrisuri, instanţa de fond a rămas în pronunţare şi pe fondul cauzei, fără a se pronunţa în legătură cu concluzia trasă după verificarea de scripte şi fără a acorda un termen în vederea înscrierii în fals, iar semnătura atât de pe confirmarea de primire cât şi de pe cupoanele de pensie chiar dacă ar părea că aparţin aceleiaşi persoane, bănuieşte că aparţin factorului poştal şi nicidecum mamei acestuia.

Pentru aceste motive, apreciază că instanţa de fond nu a procedat legal în privinţa verificării înscrisurilor şi semnăturii contestate, astfel încât soluţia de respingere pentru considerentele expuse în hotărâre este nelegală.

Pe fond, apreciază că nu este răspunzător de crearea unei stări de insolvabilitate S.C. B. S.R.L. şi nici nu recunoaşte o stare de insolvabilitate a societăţii în sens legal în situaţia expusă de organul fiscal.

Arată că în anul 2007 a fost numit în funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L. la propunerea numitului C. care era contabilul societăţii, acesta neputând deţine el însuşi funcţia întrucât se afla în stare de incompatibilitate.

În fapt, societatea a fost administrată de către acesta, reclamantul acceptând funcţia de administrator în schimbul promisiunii că se vor derula proiecte europene care să-l ajute în meseria de tâmplar. În acest sens, printr-un proiect întocmit şi depus de către C. s-a achiziţionat o maşină de brichetat, avansul în sumă de 170.000 lei fiind acordat prin F.A.D.R. (A.F.I.R.).

Permanent au existat neînţelegeri între reclamant şi C. întrucât acesta efectua tot felul de situaţii contabile suspecte pe care i le dădea să le semneze, iar reclamantul nu era de acord, astfel încât nu a mai administrat societatea, cu atât mai mult cu cât nici nu a apucat să se folosească de maşina de brichetat întrucât susnumitul o închiria la diverşi agenţi economici sau persoane fizice.

În orice caz, de fiecare dată când a existat o situaţie periculoasă pentru societate, cum ar fi restanţe la plata obligaţiilor fiscale sau la creditori, a efectuat demersuri pentru a beneficia de eşalonări, facilităţi de plată sau alte operaţiuni, astfel încât în perioada 2011-2016 a făcut tot posibilul ca societatea să poată continua activitatea - prin Decizia nr. 69303/ 03.07.2012 emisă de D.G.F.P. a fost aprobată eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale potrivit O.U.G. nr. 29/2011, prelungită până la 10.12.2014 când şi-a pierdut valabilitatea; de asemenea, a beneficiat şi de prev. O.U.G. nr. 44/14.10.2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale, prin Decizia nr. 43712/08.01.2016 emisă de D.G.F.P. În privinţa relaţiilor cu clienţii societăţii, a încercat recuperarea debitelor sau redresarea diverselor situaţii ivite prin intermediul instanţei de judecată - ds. nr. .../40/2016, nr. .../40/2013, nr..../40/2019, nr. ../40/2018 ale Tribunalului Botoşani (ultimul fiind dosarul penal întocmit în urma plângerii formulate de reclamant împotriva lui C. şi a altor persoane responsabile de declinul societăţii).

De aceea, apreciază că nu a acţionat cu rea-credinţă în privinţa administrării societăţii şi nici nu a existat o stare de insolvabilitate efectivă astfel cum a constatat organul fiscal în anul 2017.

În aceste condiţii, nu înţelege cum poate fi considerată insolvabilă o societate care înregistrează datorii de 247.728 lei (suma înscrisă în decizia atacată) şi, totodată, să deţină între activele sale un bun evaluat la suma de 351.000 lei, pentru care s-a instituit sechestru prin Procesul-verbal nr. 55708/23.05.2012 în favoarea organului fiscal şi pe care acesta putea să-l valorifice oricând.

Nu poate fi imputat administratorului societăţii sau altor persoane faptul că nu s-a reuşit de către creditor vânzarea la licitaţie a bunului (ci neputinţei creditorului), cert fiind că acesta are o valoare net mai mare decât cea a creanţelor înregistrate, contrar susţinerilor organului fiscal din decizia atacată, nefiind întrunite, aşadar, disp. art. 265 al. (1) din Legea nr. 207/2015 privind constatarea stării de insolvabilitate a societăţii debitoare.

Pe de altă parte, consideră că nu i se poate imputa nici faptul că nu a solicitat instanţei insolvenţa ori reorganizarea judiciară, pe acelaşi principiu că, atât timp cât activul e mai mare valoric decât pasivul, derulând şi un proiect european, societatea nu poate fi în incapacitate de plată, iar creditori la momentul deschiderii procedurii de insolvenţa erau doar 2: A.N.A.F. şi A.F.I.R., care nu au manifestat maximul de diligenţă în a valorifica prin procedurile de executare silită bunurile societăţii pentru îndestularea creanţelor.

De asemenea, solicită să se aibă în vedere şi faptul că S.C. B. S.R.L. are drept debitor pe S.C. D. S.R.L., care înregistrează o datorie în sumă de 300.000 lei, despre care D.G.F.P. cunoştea din anul 2015 şi pentru care a instituit poprire asupra conturilor acesteia potrivit adreselor nr. 260815/26.08.2015. Aşadar, încă o posibilitate de recuperare a creanţelor bugetare de către creditoarea D.G.F.P., pe lângă cea prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind înscrierea la masa credală cu creanţele bugetare, iar faptul că nu s-a recuperat debitul fiscal prin procedurile de executare silită nu poate constitui vina reclamantului, ci lipsa de diligenţă a creditoarei.

Arată că, prin întâmpinare, intimata a arătat că prin Decizia civilă nr. 210/ 21.06.2019 Curtea de Apel Suceava a dispus obligarea reclamantului în solidar cu numita E. de a suporta din averea proprie pasivul debitoarei SC „B." SRL, până la concurenţa sumei de 394.796,06 lei, sumele astfel recuperate intrând în averea debitoarei şi acoperind pasivul stabilit în tabelul definitiv consolidat.

După cum se poate observa, creditorul principal, care a şi solicitat deschiderea procedurii insolvenţei este A.N.A.F. - D.G.F.P., iar prin hotărârea susmenţionată a obţinut un titlu executoriu pentru creanţa datorată prin intermediul procedurii de atragere a răspunderii.

În această situaţie, apare drept nelegală atragerea răspunderii solidare a administratorului pentru acelaşi debit şi în cadrul procedurii instituite de Codul de procedură fiscală. Practic, ar însemna obligarea reclamantului la plata aceluiaşi debit de două ori, prin două titluri executorii diferite, în prezent fiind înscris în evidenţele instituţiei cu ambele sume rezultate din aplicarea celor două proceduri fiscale.

În ceea ce priveşte datoria pe care S.C. B. S.R.L. o are de recuperat de la S.C. D. S.R.L., prin Decizia civilă nr. 371/27.11.2019 Curtea de Apel Suceava a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa atacată şi a reţinut cauza pentru rejudecare, respingând ca nefondat apelul incident declarat de pârâtă, însă în contextual pandemiei de Covid19, acesta nu a fost judecat încă. Aşadar, o premisă pentru recuperarea creanţei de 300.000 lei există, motivele instanţei de apel fiind clare.

În aceste condiţii, apreciază că nu sunt întrunite cerinţele prev. de art. 25 al. (1) lit. a) Cod proc. fiscală privind atragerea răspunderii reclamantului în solidar cu S.C. B. S.R.L. în limita sumei de 247.728 lei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 Cod proc. civilă, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei şi desfiinţarea Deciziei nr. 10515/21.10.2019 privind soluţionarea contestaţiei, obligarea intimatei la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 3412/03/08/25.01.2017 şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, invocă disp. art. 483 şi urm. Cod proc. civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice– Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice solicită respingerea recursului, menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

În motivare, reiterând situaţia de fapt, precizează că instanţa de fond a analizat termenul legal de 45 de zile de depunere a contestaţiei administrative şi a reţinut în mod corect şi legal că decizia de angajare a răspunderii a fost comunicată la domiciliul fiscal declarat, plicul fiind primit pe bază de semnătură la data de 01.02.2017. În acest sens, la dosarul cauzei a fost depusă copia confirmării de primire.

În ceea ce priveşte faptul că contestatorul nu se afla în ţară în perioada 2016 - 2019, arată că la dosarul cauzei nu au fost depuse probe în acest sens, instanţa de fond analizând şi acest aspect, precum şi faptul că reclamantul nu a dovedit că în acea perioadă nu ar fi mai avut acelaşi domiciliu fiscal şi nu a făcut dovada desemnării unui împuternicit.

Aşadar, consideră că AJFP a procedat în mod legal atunci când a comunicat decizia de angajare a răspunderii solidare, chiar şi din perspectiva reglementărilor din Codul civil care prevede că, dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu sau reşedinţa agentul însărcinat cu înmânarea va preda citaţia unei persoane majore din familie.

Prin urmare, faptul că actul administrativ fiscal emis de către organul fiscal a fost înmânat mamei reclamantului recurent este legal, fiind îndeplinite condiţiile privind comunicarea actelor administrative.

De asemenea, precizează că în motivele de recurs reclamantul recurent a susţinut că semnătura de pe confirmarea de primire nu este semnătura mamei sale, motiv pentru care şi la fondul cauzei au fost solicitate documente de la Oficiul de Poştă documente din care rezultă că semnăturile executate de mama acestuia pe mandatele poştale de pensie sunt similare cu cea de pe confirmarea de primire a deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Pe cale de consecinţă, demersurile făcute de reclamant la data de 09.09.2019 privind contestarea pe cale administrativa a deciziei nr 3412/03/08/25.01.2017 a AJFP sunt făcute cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de legislaţia fiscala, motiv pentru care Decizia nr. 10515/21.10.2019 a DGRFP este temeinică şi legală.

Referitor la motivele invocate de reclamantul recurent pe fondul cauzei, arătă că debitoarea SC B. SRL a fost declarată insolvabil cu bunuri şi venituri urmăribile a căror valoare este mai mică decât obligaţiile fiscale prin procesul verbal de declarare a insolvabilităţii nr.2850/03/13 din 19.01.2017. Obligaţiile fiscale restante ale debitoarei erau în sumă de 247.728 lei.

Potrivit site-ului ORC de pe lânga Tribunalul Botoşani, administratori ai societăţii comerciale debitoare au fost A. şi E. care a avut şi calitatea de asociat unic al SC B. SRL.

Întrucât au fost îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii solidare, organul fiscal a emis pe numele celor doi administratori deciziile de angajare a răspunderii solidare nr. 3412/03/09/25.01.2017 – E. şi decizia nr.3412/03/08/25.01.2017-A..

Având în vedere că nici această măsură nu a dus la plata obligaţiilor fiscale înregistrate de societate, organul fiscal s-a adresat instanţei Tribunalului Botoşani şi a înregistrat pe rolul acesteia o cerere introductivă pentru deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei SC B. SRL şi documentele doveditoare privind situaţia fiscală a contribuabilului, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.85/2014. Dosarul a fost înregistrat la data de 03.02.2017 sub nr../40/2017.

Împotriva acestei cereri, societatea comercială a înregistrat în cadrul aceluiaşi dosar o contestaţie prin care solicită instanţei respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Analizând lucrările dosarului, instanţa a pronunţat Sentinţa nr.101/15.03.2017, respingând contestaţia formulata de SC B. SRL, a admis cererea organului fiscal şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei.

După perioada de observaţie prevăzută de Legea nr.85/2014, judecătorul sindic a admis cererea CII G., a dispus intrarea în procedura simplificată de faliment a debitoarei, a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi a ridicării dreptului de administrare a domnului A., prin sentinţa nr. 167/28.07.2017.

Totodată, creditoarea SC H. BANK SA a solicitat judecătorului sindic atragerea răspunderii personale a foştilor administratori A. şi E., în conformitate cu dispoziţiile art.169 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa nr. 29/30.01.2019 judecătorul sindic a respins cererea formulată împotriva foştilor administratori. Împotriva hotărârii judecătoreşti s-a declarat apel în termen legal şi la data de 21.06.2019 Curtea de Apel Suceava a admis acţiunea formulata de SC H. BANK SA şi a obligat, în solidar, pârâţii A. şi E. să suporte din averea proprie pasivul debitoarei SC B. SRL până la concurenţa sumei de 394.796 lei, potrivit tabelului definitiv de creanţe al debitoarei.

Face precizarea că tabelul creditorilor debitoarei SC B. SRL au fost înscrişi creditorii DGRFP prin AJFP şi H. Bank SA, procedura de insolvenţă fiind o procedură colectivă.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului potrivit cărora ar fi obligat să plătească acelaşi debit de 2 ori, învederează că obligaţia stabilită de judecătorul sindic va fi achitată în conformitate cu dispoziţiile art.174 din Legea nr.85/2014, potrivit tabelului în care sunt înscrişi toţi creditorii debitoarei SC B. SRL în funcţie de rangul fiecărei creanţe.

În concluzie, solicită respingerea recursului declarat de A. din motivele arătate şi menţinerea sentinţei civile nr. 390 din 23.10.2020 a Tribunalului Botoşani.

Analizând recursul, ale cărui motive se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C.p.c., Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 47 alin. 1 din Legea nr. 207/2015 „Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabilului/ plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz”.

Totodată, art. 3 din aceeaşi lege prevede „Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori”, iar potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. 6 C.p.c., aplicabile în privinţa oricărui alt act de procedură conform alin. 12, „Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa”.

În speţă, reclamantul-recurent nu a desemnat un împuternicit care să îl reprezinte în raporturile cu organul fiscal, iar corespondenţa i-a fost adresată şi comunicată recomandat la domiciliul declarat, fiind primită pe bază de semnătură la data de 01.02.2017 de către mama sa.

Contrar apărărilor formulate, dispoziţiile legale generale privind comunicarea actelor de procedură stabilesc posibilitatea primirii corespondenţei şi de către o persoană majoră din familie, cum s-a şi întâmplat, mandat de reprezentare fiind necesar numai în situaţia declarării domiciliului în afara ţării sau a intenţiei exprimate potrivit dreptului comun.

Cum recurentul nu a optat pentru desemnarea unui împuternicit, rezultă că procedura de comunicare pe numele şi la domiciliul său, finalizată prin primirea corespondenţei de către mama sa este valabilă.

În subsidiar, acesta a contestat primirea corespondenţei de către mamă, afirmând că nu a primit comunicarea şi semnătura nu îi aparţine.

Or, fiind vorba de o procedură de comunicare efectuată prin poştă, menţiunea factorului poştal privind calitatea primitorului şi faptul semnării în prezenţa sa, fac dovada până la înscrierea în fals, procedură pe care reclamantul a ales să nu o urmeze, optând exclusiv pentru efectuarea verificării de scripte prevăzute de art. 302 C.p.c.

Deoarece dovada de comunicare prin scrisoare recomandată nu a fost defăimată ca falsă în procedura prevăzută la art. 305 – 307 C.p.c., rezultă că instanţa este ţinută de conţinutul său, exercitarea căii administrative de atac la peste 2 ani de la comunicarea actului fiind evident tardivă. În plus, nefiind vorba de un înscris nou, depus în recurs, procedura de înscriere în fals nu poate fi urmată în acest stadiu procesual, între timp intervenind decăderea.

Faţă de cele ce preced, Curtea constată că recursul este nefondat, drept care, văzând prevederile art. 496 C.p.c., îl va respinge ca atare.

Domenii speta

Spete similare