Modalitatea de calcul a timpului util la pensie care constituie stagiu de cotizare

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 10.09.2021 și înregistrată sub nr. 2383/86/2020, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună următoarele:

- anularea deciziei nr. 31760 din 28.07.2020, emisă de pârâtă;

- obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să admită cererea de pensionare pentru limită de vârstă formulată de reclamantă, raportat la îndeplinirea condiţiei privind depăşirea stagiul minim de cotizare de 15 ani;

- plata pensiei ce va fi stabilită prin decizie începând cu data depunerii cererii de pensionare, 06.07.2020, ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective;

-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei conexităţii prezentului dosar, la dosarul nr. 360/86/2020, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată şi menţinerea deciziei R/31760/28.07.2020 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Suceava.

Prin Încheierea de ședință din data de 7 ianuarie 2021, instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 360/86/2020, aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. La data de 28 mai 2021, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de repunere pe rol a cauzei, întrucât, prin Decizia nr. 412 din data de 22 aprilie 2021 a Curţii de Apel Suceava, a fost soluţionat definitiv dosarul nr. 360/86/2020. La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2021, instanţa a repus cauza pe rol.

Prin sentința civilă nr. 1687 din 28 septembrie 2021, Tribunalul Suceava a respins contestaţia formulată de contestatoarea S.F., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Suceava, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut  următoarele:

Chiar dacă rubrica „Motivare” din subsidiarul deciziei nr.R/31901 din 28.08.2020 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Suceava nu este completată, din cuprinsul deciziei, a Anexei la decizie și a Buletinului de calcul  rezultă fără niciun dubiu motivul pentru care s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, și anume, contestatoarea nu îndeplinea în mod cumulativ condițiile de vârstă standard de pensionare și stagiu minim de cotizare prevăzut de lege.

În speță, solicitarea contestatoarei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă a fost înregistrată la Casa Județeană de Pensii Suceava la data de 05.08.2020, iar la acea dată, deși îndeplinea condiția de vârstă standard de pensionare, de 61 ani și 5 luni (stabilită prin raportare la data nașterii, aprilie 1959, conform eșalonării creșterii vârstei de pensionare din anexa nr.5 la Legea nr.263/2010), nu îndeplinea condiția stagiului minim de cotizare, de 15 ani, prevăzut în aceeași anexă 5 din Legea nr.263/2010.

Contestatoarea susține că a realizat un  stagiu de cotizare de peste 15 ani.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a făcut referire la o decizia de pensie nr. R/31760 din 28.07.2020 , potrivit căreia stagiul complet de cotizare realizat este de 8 ani, 10 luni și 27 zile, din care în sistem agricol 2 ani.  Stagiul de 2 ani în sistem agricol se suprapune cu sistemul public.

A constatat instanța că decizia R/31760 din 28.07.2020, depusă de intimată cu întâmpinarea, nu o privește pe contestatoarea S.F., ci pe o altă persoană – S.M.

În cauză, este contestată decizia nr.R/31901 din 28.08.2020, potrivit căreia, contestatoarea a realizat un stagiu total de cotizare de 7 ani, 7 luni și 2 zile, din care, în sistem agricol, un an. Prin această decizie, s-a valorificat adeverința nr.774/21.02.2011, nemulțumirea contestatoarei constând în faptul că intimata Casa Județeană de Pensii Suceava a luat în calcul, la stabilirea stagiului de cotizare, doar un an util realizat în sistem agricol, din perioada 1974 - 1989 lucrată la CAP Iaslovăț (fost Emil Bodnaraș), respectiv a avut în vedere doar anul 1977, în care a realizat volumul de muncă planificat.

În adeverința nr.774/21.02.2011 – în discuție, sunt prevăzute coloane cu volumul de muncă planificat, volumul de muncă realizat, și venitul realizat de contestatoare la CAP Iaslovăț (fost Emil Bodnăraș) în perioada 1974-1989.

La emiterea deciziei nr.R/31901 din 28.08.2020 – a cărei anulare se solicită, intimata a avut în vedere, la determinarea stagiului de cotizare, un an util realizat în cadrul CAP, și anume anul 1977, în care, volumul de muncă planificat a fost de 50 de norme iar contestatoarea a realizat 89.

Intimata trebuia să valorifice la pensie și anul 1980, în care, volumul de muncă planificat a fost de 26 norme iar contestatoarea a realizat 29.

Acest fapt însă nu constituie motiv de anulare a deciziei nr.R/31901 din 28.08.2020, în condițiile în care, prin adăugarea unui an de stagiu la cei 7 ani și 7 luni - avuți în vedere de intimată, rezultă un stagiu total realizat de 8 ani și 7 luni, nefiind îndeplinită condiția realizării stagiului minim de cotizare de 15 ani, prevăzut de lege pentru înscrierea la pensie limită de vârstă.

În ceea ce priveşte Sentința civilă nr.1006/27.10.2020, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.360/86/2020, depusă la dosarul cauzei de către contestatoare, prin care s-a reconstituit acesteia vechimea în muncă pentru anii 1975, 1976, 1982, 1983 și 1989, lucrați la CAP Emil Bodnăraș, județul Suceava, s-a făcut dovada că această sentinţă a fost schimbată prin Decizia nr. 412 din 22 aprilie 2021 a Curţii de Apel Suceava, în sensul că, s-a respins, în integralitate acțiunea reclamantei, ca nefondată. Aşa fiind, stagiul total de cotizare realizat de contestatoare rămâne cel constatat mai sus, de 8 ani și 7 luni, insuficient pentru înscrierea acesteia la pensie pentru limită de vârstă.

Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, instanța a respins contestația, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.F., prin care solicită admiterea  acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii şi admiterea contestaţiei formulate.

Apelanta arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală și netemeinică întrucât s-au interpretat în mod greșit dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv art. 17 alin.3 din Legea nr. 263/2010 potrivit cu care constituie stagiu de cotizare și timpul util la pensie realizat de agricultori în condițiile reglementate de legislația privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale a agricultorilor anterior datei de 0l .04.2001. De asemenea, potrivit art. 32 alin. 1-3 din Legea nr. 80/1992, constituie timp util de pensie și perioada în care persoanele au realizat un volum de muncă în fostele cooperative agricole de producție, timpul util stabilindu-se prin raportarea volumului total de muncă exprimat prin norme la cel mai mic volum anual prin norme stabilit de Adunarea Generală, fără însă ca acesta să poată depăși numărul de ani în care volumul de muncă a fost prestat.

Art. 279 alin.2 din Codul muncii precizează faptul că vechimea în muncă se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanța de judecată competentă, pe baza înscrisurilor sau altor probe din care să rezulte existenţa raporturilor de muncă.

Instanța de fond a analizat adeverinţa nr. 774/2 1.02.2011 și a constatat că reclamantul a depășit doar în doi ani volumul minim de muncă, raportându-se la volumul minim din fiecare an.

Însă, astfel cum a menționat, alin. 2 al art. 32 din Legea nr. 80/1992 prevede o altă modalitate de calcul respectiv, însumarea volumului de muncă exprimat în norme, pe toată perioada.

În speță, este vorba de un număr total de 529 norme care se raportează la cel mai mic volum anual de norme, fiind vorba de anul 1980, când au fost stabilite 26 de norme.

Efectuând operația aritmetică de împărţire rezultă că timpul util la pensie al reclamantului ar fi de 20,3 ani, însă conform alin. 3 din art. 32 din Legea nr. 80/1992, timpul util stabilit conform alin. 2 nu poate depăși numărul de ani în care volumul de muncă a fost prestat, în speță fiind vorba de 16 ani (perioada 1974 - 1989).

Apelanta susţine că timpul util la pensie, în calitate de agricultor, membru cooperator în cadrul CAP Emil Bodnăraș, este de 16 ani și nu de 2 ani cum a reținut instanța de fond sau 1 an cum a reținut intimata-pârâtă.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului contestatoarei ca nefondat, cu menţinerea ca fiind temeinică şi legală a sentinţei civile atacate.

Astfel cum rezultă din Decizia nr. R/31901 din 28.08.2020 stagiul total de cotizare realizat de reclamantă este de 7 ani, 07 luni și 02 zile față de stagiul minim de cotizare prevazut de lege de 15 ani, motiv pentru care, în mod corect a fost respinsă cererea solicitantei de acordare a pensiei limită de vârstă, aspect reţinut şi de instanţa de fond.

De asemenea, intimata susţine că nu poate fi reţinut calculul eronat efectuat de apelantă din care rezultă că aceasta ar fi realizat în calitate de agricultor un stagiu de cotizare de 16 ani.

În drept, a invocate dispoziţiile art. 205 alin. (2) Cod procedură civită şi Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.

Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererii de apel, curtea a reţinut următoarele:

Cu titlu preliminar trebuie clarificate două aspecte care sunt esenţiale pentru rezolvarea acestei pricini, prin raportare la ceea ce instanţa de fond  a stabilit prin hotărârea care este criticată în calea ordinară de atac a apelului şi ceea ce poate fi supus analizei de către instanţa de control judiciar.

Un prim aspect vizează faptul că instanţa de fond a stabilit în mod expres în cuprinsul hotărârii pe care a pronunţat-o că „în speță, solicitarea contestatoarei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, a fost înregistrată la Casa Județeană de Pensii Suceava la data de 05.08.2020, iar la acea dată, deși îndeplinea condiția de vârstă standard de pensionare, de 61 ani și 5 luni (stabilită prin raportare la data nașterii, aprilie 1959, conform eșalonării creșterii vârstei de pensionare din anexa nr.5 la Legea nr.263/2010),  nu îndeplinea condiția stagiului minim de cotizare, de 15 ani, prevăzut în aceeași anexă 5 din Legea nr.263/2010.” Prin urmare, ceea ce a stabilit instanţa de fond este că partea reclamantă îndeplinea, la data la care a formulat cererea de înscriere la pensie, una dintre condiţiile pe care cumulativ le impun prevederile art. 52 din Legea nr. 263/2010, legea privind sistemul unitar de pensii publice, pentru ca o persoană să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă, anume vârsta standard de pensionare.

Această dezlegare este extrem de importantă în soluţionarea capătului accesoriu din acţiunea introductivă de primă instanţă, anume plata drepturilor de pensie de la data de 5.08.2020, dată la care a fost formulată cererea şi de la care drepturile de pensie pentru limită de vârstă se plătesc, în condiţiile în care partea, la respectivul moment, îndeplineşte, cumulativ, vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de lege.

Astfel, analiza acestei condiţii privind îndeplinirea vârstei standard de pensionare, la data la care a fost formulată cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, este un aspect care scapă controlului instanţei de apel, în condiţiile în care a fost stabilit prin hotărârea primei instanţe şi nu a fost supus criticii în faţa instanţei de control judiciar, curtea fiind sesizată numai în apelul pe care partea reclamantă l-a declarat şi numai în ceea ce priveşte dezlegările pe care instanţa de fond le-a dat cu privire la stagiul minim de cotizare realizat de parte.

În aceste condiţii, a reţinut curtea că, în speță, este vorba de o dezlegare care a intrat în puterea lucrului judecat, raportat la dispoziţiile procedurale civile enunțate mai jos.

Prevederile art. 430 Cod procedură civilă reglementează asupra autorităţii de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti, ataşat acesteia din momentul pronunţării.

Astfel, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată (art. 430 alin.1 Cod procedură civilă).

Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă (art. 430 alin.2 Cod procedură civilă).

Deci, conchizând, nu poate fi analizată îndeplinirea de către reclamantă a vârstei standard de pensionare la data formulării cererii de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, respectiv 5.08.2020, deoarece în lipsa unor critici conținute într-o cerere de apel, dezlegarea dată asupra acestui aspect nu poate fi cenzurată. Astfel, atunci când o chestiune litigioasă a fost dezlegată, dacă partea interesată (în speță pârâta) nu a criticat-o prin apel, aceasta nu mai poate fi analizată de instanța de apel, opunându-se puterea de lucru judecat a hotărârii primei instanțe ce a dezlegat chestiunea respectivă. 

În continuare, instanţa de control judiciar a reținut următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 29.01.2020, înregistrată sub nr. 360/86/2020, reclamanta S.F., în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Suceava şi Oraşul M., prin primar, a solicitat reconstituirea vechimii în muncă pentru perioada 1974 - 1983 şi 1989 în care a lucrat ca membru cooperator în cadrul CAP Emil Bodnăraş - Iaslovăţ, realizând numărul minim de norme şi constatarea acestei perioade ca timp util la pensie.

Prin sentința nr. 1106 din 27 octombrie 2020, Tribunalul Suceava – Secţia I Civilă a admis  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului  Oraşul M., invocată de către acesta; a respins cererea formulată de reclamanta S.F. în contradictoriu cu pârâtul oraşul M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a respins  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Suceava; a admis în parte, cererea formulată de reclamanta S.F.; a reconstituit reclamantei vechimea în muncă pentru anii 1975, 1976, 1982, 1983 şi 1989, în care a lucrat la CAP  Emil Bodnăraş, județul Suceava.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta S.F. și pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava.

Prin decizia civilă nr. 412 din data de 22 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosar nr. 360/86/2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.F., admis apelul formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă, în integralitate, acţiunea, ca nefondată.

Esenţiale sunt însă considerentele expuse de instanţa de apel în sprijinul dezlegărilor pe care le-a dat în cuprinsul deciziei:

„Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 279 din Legea nr. 53/2003, care stipulează că „după data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanţa judecătorească competentă să soluţioneze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existenţa raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor acestui act normativ”

Amintitele dispoziții legale se aplică, mutatis mutandis, și în situația foștilor membri cooperatori (știut fiind că pentru aceștia nu se întocmeau carnete de muncă), în cazul pierderii sau distrugerii carnetului de membru cooperator sau a inexistenței arhivei CAP-ului, pentru perioada de interes. În speța de față, aceste dispoziții legale nu sunt incidente. Astfel, pentru perioada de interes în cauză este emisă adeverința nr. 774/21.02.2011, care atestă inclusiv normele realizate de reclamantă în cadrul fostului CAP, adeverința fiind emisă în baza arhivelor fostului CAP Iaslovăț, de către Primăria Orașului M.. De vreme ce adeverința conține informațiile ce rezultă din înscrisurile în baza cărora a fost emisă, se consideră, în mod uzual, că mențiunile din documente de felul celui amintit sunt exacte și reflectă fidel evidențele din actele primare. În speță, se pare că, în prezent, documentele din arhiva fostului CAP sunt incomplete, însă, la momentul emiterii adeverinței în cauză (cu mai bine de 10 ani în urmă), depozitarul arhivei nu a semnalat o astfel de problemă. În aceste condiții, având în vedere și perioada considerabilă de timp în care beneficiarul actului nu a înțeles să conteste conținutul acestuia, și luând în considerare și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 309 Cod de procedură civilă, nu este primită proba cu martori în contra unui înscris, curtea a apreciat că nu s-a făcut proba inexactității celor consemnate în cuprinsul adeverinței, eventuale lipsuri din arhiva fostului CAP, constatate în prezent, fiind lipsite de relevanță, prin raportare la data emiterii actului menționat. Prin urmare, pretenția reclamantei de reconstituire a vechimii în muncă este lipsită de suport întrucât, astfel cum s-a arătat, există un document care conține informații în acest sens.”

Astfel, concluzia instanţei care a soluţionat litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 360/86/2020 este că pretenția reclamantei de reconstituire a vechimii în muncă nu are suport, întrucât există un document care conține informații în acest sens, anume adeverinţa nr. 774/21.02.2011, ce atestă inclusiv normele realizate de reclamantă în cadrul fostului CAP, adeverința fiind emisă în baza arhivelor fostului CAP Iaslovăț, de către Primăria Orașului M..

Această dezlegare, sub acest aspect, se impune cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu, în care a fost pusă în discuţie posibilitatea de a se valorifica aceeaşi adeverinţă, fiind o dezlegare care a dobândit caracter definitiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 431 alin.2 din Codul de procedură civilă, prevedere ce reglementează asupra efectelor lucrului judecat, se poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Această dispoziţie procedurală civilă reglementează practic prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, în acest caz nefiind necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât această rezolvare să nu mai poată fi contrazisă.

Astfel, instanţa nu mai poate lua în discuţie existenţa sau inexistenţa unui drept care a făcut obiectul unei alte judecăţi şi a primit o soluţionare definitivă.

Aspectul pozitiv apare dacă identitatea de obiect şi de cauză nu este decât parţială, ceea ce presupune că un lucru deja judecat este invocat, pe cale incidentală, într-un al doilea proces sau se valorifică pe cale principală un lucru judecat pe cale incidentală.

Prezumţia legală de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, în sensul că, prin reglementarea acestei prezumţii se urmăreşte să nu fie posibilă pronunţarea unor hotărâri care să fie contradictorii, fie că este vorba de dispozitiv sau de considerente, în sensul de a se nega sau, dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale.

Or, o asemenea contradicţie ar putea interveni în speţa de faţă, în condiţiile în care s-ar repune în discuţie un aspect care a primit practic o soluţie definitivă prin hotărârea mai sus enunţată, hotărâre care a statuat practic obligativitatea valorificării adeverinţei nr. 774/21.02.2011, eliberată de Primăria Orașului M., fiind vorba de un înscris care, în opinia instanţei ce a soluţionat dosarul nr. 360/86/2020, atestă în mod cert realitatea activităţii pe care reclamanta apelantă a prestat-o în cadrul fostului CAP Iaslovăț.

Prin urmare, există o adeverinţă care atestă volumul de muncă realizat de apelanta reclamantă în cadrul fostului CAP Iaslovăț şi perioada în care acest volum de muncă a fost prestat.

Următorul pas vizează prevederile din HG nr. 257/2011, pentru a stabili modalitatea de calcul a timpului util la pensie realizat de apelantă, timp util care constituie stagiu de cotizare,  aşa cum în mod expres dispun prevederile art. 17 alin.3 din Legea nr. 263/2010.

Astfel, potrivit prevederilor din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, timpul util la pensie realizat de agricultori, prevăzut la art. 17 alin. 3 din legea nr. 263/2010, este perioada în care foştii membri cooperatori au realizat un volum de muncă în fostele unităţi agricole, fiind calculat potrivit metodologiei utilizate la aplicarea Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor (art.21 alin.1 din HG nr.257/2011).

Timpul util la pensie realizat de agricultori se calculează în ani şi se determină prin raportarea volumului total de muncă, exprimat în numărul de norme realizate în întreaga perioadă în care asiguratul a lucrat în fosta unitate agricolă cooperatistă, la cel mai mic număr de norme planificat a se realiza anual, din perioada respectivă, stabilit de adunarea generală a cooperatorilor  (art.21 alin.2 din HG nr.257/2011).

Timpul util la pensie, determinat potrivit metodei mai sus indicată, nu poate depăşi numărul anilor calendaristici în care asiguratul a prestat muncă în fosta unitate agricolă cooperatistă (art.21 alin.3 din HG nr.257/2011).

De asemenea, potrivit aceleiași prevederi, timpul util la pensie se determină pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor conţinute în carnetul de pensii şi asigurări sociale şi/sau în actele doveditoare eliberate de primăria care deţine arhiva fostelor unităţi agricole cooperatiste, întocmite cu respectarea prevederilor legale referitoare la valabilitatea actelor doveditoare (art.21 alin.3 din HG nr.257/2011).

În legătură cu acest din urmă aspect nu este necesară altă analiză, dată fiind prezumția de putere de lucru judecat care însoțește dispoziția ce impune la valorificare adeverinţa nr. 774/21.02.2011, eliberată de Primăria Orașului M.

Totodată ceea ce interesează în stabilirea timpului util la pensie, din perspectiva prevederilor care dispun asupra metodei de calcul a acestui stagiu de cotizare, este volumul total de muncă, exprimat în numărul de norme realizate în întreaga perioadă în care asiguratul a lucrat în fosta unitate agricolă cooperatistă, volum total care se raportează la cel mai mic număr de norme planificat a se realiza anual, din perioada respectivă, stabilit de adunarea generală a cooperatorilor.

În urma acestei operații rezultă timpul util ce se impune a fi valorificat la stabilirea drepturilor de pensie ale asiguratului.

Prin urmare, timpul util la pensie nu se identifică cu numărul de ani în care asiguratul a realizat, cel puțin, cel mai mic număr de norme planificat a se realiza anual, în perioada în care munca a fost prestată în fosta unitate agricolă cooperatistă, ci întreaga operațiune are ca punct de plecare însumarea tuturor normelor pe care asiguratul le-a realizat, din toți anii în care munca a fost prestată, indiferent dacă a realizat sau nu, pe fiecare an, numărul minim de norme stabilit.

Singura limită care se impune este ca, în urma raportării, timpul util rezultat să nu fie mai mare decât numărul anilor calendaristici în care munca a fost prestată.

Acest mod de stabilire a timpului util corespunde metodologiei de calcul utilizate la aplicarea Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, așa cum impun prevederile art.21 alin.1 din HG nr.257/2011, mai sus indicate.

Astfel, potrivit prevederilor art. 32 alin.2 și 3 din Legea nr. 80/1992,  timpul util se stabileşte în ani prin raportarea volumului de muncă exprimat în norme, însumat pe întreaga perioadă în care persoana asigurată a lucrat în fosta cooperativă agricolă de producţie, la cel mai mic volum anual de norme stabilit de adunarea generală în perioada respectivă, acesta neputând să depășească numărul de ani în care volumul de muncă a fost prestat.

Prin urmare, acestea sunt prevederile care reglementează asupra metodologiei de calcul a timpului util la pensie și ele se impun la aplicare atunci când este adus în discuție acest aspect, neputând a fi introduse distincții pe care textele actelor normative mai sus arătate nu le conțin.

Tot în susținerea acestei metodologii de calcul pe care Legea nr. 80/1992 o impune și la care Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice fac trimitere în mod expres, vin și Precizările nr. 1412/1992, act emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în aplicarea Legii nr. 80/1992, Precizări în care în mod clar se exemplifică metoda de calcul a timpului util la pensie, în aplicarea prevederilor art. 31 din Lege.

Se are în vedere numerotarea articolului din Legea nr. 80/1992, la data emiterii Precizărilor nr. 1412/1992.

Din cele două exemple pe care acest act le prezintă în detaliu, rezultă că ceea ce nu se valorifică la stabilirea timpului util sunt numai anii calendaristici în care nu s-a prestat deloc muncă în favoarea fostei cooperative agricole de producție, însă toți ceilalți ani sunt luați în calcul la stabilirea numărul de ani calendaristici în care volumul de muncă a fost prestat, indiferent dacă în respectivii ani a fost sau nu realizat cel mai mic volum anual de norme stabilit de adunarea generală în perioada respectivă.

Acest număr de ani calendaristici în care volumul de muncă a fost prestat este extrem de important, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, el este limita care nu poate fi depășită atunci când este calculat timpul util la pensie, însă el este alcătuit din toți anii în care a fost prestat volum de muncă, indiferent dacă a fost sau nu realizat cel mai mic volum anual de norme stabilit de adunarea generală pentru perioada respectivă.

De asemenea, din aceleași exemple, rezultă că la stabilirea volumului de muncă exprimat în norme, însumat pe întreaga perioadă în care persoana asigurată a lucrat în fosta cooperativă agricolă de producţie, se valorifică toate normele realizate de parte, independent de faptul că sunt, ca număr, mai mici, egale sau mai mari cu cel mai mic volum anual de norme stabilit de adunarea generală pentru fiecare an în parte din perioada respectivă.

După expunerea acestor considerente cu caracter teoretic, urmează să se aplice metodologia de calcul impusă de actele normative dezvoltate mai sus la situația particulară a apelantei reclamante din prezenta speță.

Primul pas este stabilirea volumului de muncă exprimat în norme, însumat pe întreaga perioadă în care partea a lucrat în fosta cooperativă agricolă de producţie, urmând a fi valorificate datele care rezultă din cuprinsul adeverinţei nr. 774/21.02.2011, eliberată de Primăria Orașului M.

Acest volum total de muncă este de 529 norme, calculat astfel: 15+24+25+89+23+25+29+15+50+44+25+28+74+27+19+17.

Următorul pas este raportarea acestui volum de muncă exprimat în norme la cel mai mic volum anual de norme stabilit de adunarea generală pentru perioada respectivă: 529/26 – volumul de muncă planificat pentru anul 1986, rezultând 20 ani, mai mult decât numărul total de ani calendaristici în care apelanta a muncit în cadrul fostei cooperative agricole de producție, anume 16 ani, în perioada 1974 – 1989.

Ultimul pas constă în stabilirea timpului util la pensie, prin plafonarea acestuia la nivelul numărul de ani în care volumul de muncă a fost prestat, anume 16 ani, așa cum mai sus am arătat.

Potrivit prevederilor art. 17 alin.3 din Legea nr. 263/2010, constituie stagiu de cotizare şi timpul util la pensie realizat de agricultori, în condiţiile reglementate de legislaţia privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, anterioară datei de 1 aprilie 2001.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 52 din același act normativ, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de această lege.

Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului minim de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 (art. 53 alin.2 din Legea nr. 263/2010).

Potrivit anexei 5 la Legea nr. 263/2010, stagiul minim  de cotizare, în situația reclamantei care este născută în aprilie 1959, este de 15 ani, stagiu pe care partea îl are realizat și chiar depășit, potrivit celor ce mai sus am dezvoltat.

În baza dispozițiilor art. 104 alin.2 din Legea nr. 263/2010, pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii şi se acordă de la data înregistrării cererii.

Astfel, la data depunerii cererii de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, respectiv la data de 5.08.2020, apelanta reclamantă îndeplinea condițiile impuse cumulativ de legea privind sistemul unitar de pensii publice pentru înscrierea la această categorie de pensie, anume vârsta standard de pensionare (aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea primei instanțe, așa cum la începutul acestor considerente am arătat) și stagiul minim de cotizare.

În aceste condiții, în aplicarea dispozițiilor art. 104 alin.2 din Legea nr. 263/2010, drepturile de pensie i se cuvin și trebuie să i se acorde de la data înregistrării cererii la Casa Județeană de Pensii Suceava.

Față de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 480 alin.2 din Codul de procedură civilă, curtea a admis apelul și a schimbat în tot sentința civilă atacată, în sensul că a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 31901/28.08.2020 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Suceava și a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava să emită în favoarea contestatoarei o decizie de înscriere la pensie pentru limită de vârstă cu valorificarea unui timp util la pensie de 16 ani, cu plata drepturilor de pensie începând cu data de 5.08.2020, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.

Cererea contestatoarei, de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din prima instanţă, a fost respinsă ca nefondată, în condițiile în care la dosarul instanței de fond  nu a fost depusă nicio chitanță cu care să fie făcută dovada acestor cheltuieli, așa cum impun prevederile art. 452 din Codul de procedură civilă, prevederi în raport de care partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Cum reclamanta nu a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată pe care le-a solicitat în faţa instanţei de fond, cererea de obligare a pârâtei la plata acestor cheltuieli a fost respinsă.

Domenii speta

Spete similare