Sancțiunea juridică a anulării unui act administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 7 iulie 2020 sub nr. 2069/86/2020, reclamantul D.M. în contradictoriu cu pârâta Primăria M. a solicitat anularea procesului verbal de licitaţie încheiat pe data de 22.06.2020 şi înregistrat la primărie cu nr. 1910/22.06.2020, prin care se vinde o parcelă de teren arabil în suprafaţă de 7516 mp-CF 33412 situată în comuna M., sat B., intravilan, aparţinând domeniului privat al comunei M.

Prin sentinţa nr. 943 din data de 17.12.2020 Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea și a obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei. Prin încheierea de îndreptare eroare materială din data de 17.06.2021 Tribunalul a îndreaptat eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei, dispozitivului şi considerentelor sentinţei civile nr. 943/17.12.2020 în sensul menționării cheltuielilor de judecată în sumă de 2700 lei.

Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței și încheierii de îndreptare a erorii materiale și cerere de ajutor public judiciar cu privire la taxa de timbru aferentă recursului.

Prin încheierea de şedinţă nr. 29/15.09.2021, Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de reexaminare a taxei de timbru și a constatat că petentul nu datorează taxă de timbru.

Examinând legalitatea sentinţei şi a încheierii recurate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:

Recurentul D.M. a criticat sentința Tribunalului Suceava, arătând că instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza, făcând aplicarea greșită a normelor de drept procesual şi material. Astfel, arată recurentul, hotărârea pronunţată nu este motivată corespunzător iar prima instanţă nu a analizat criticile formulate prin acţiune. Arată că deşi a solicitat, nu s-a dispus depunerea la dosarul cauzei a documentelor aferente, acesta fiind probatoriul de care înţelegea să se folosească, prin aceasta nefiind respectate dispoziţiile din Codul de procedură civilă  privind procedura de judecată. Arată că pentru a justifica calitatea sa în cauză şi vătămarea, ar fi fost necesare aceste documente, şi că are o atare calitate cât timp este vorba despre o pagubă asupra comunei, iar de altfel orice cetăţean al ţării este vătămat şi poate formula o acţiune cât timp printr-o atare hotărâre pierde dreptul de a cumpăra un imobil în comună. Apreciază că nu este relevantă împrejurarea că HCL care dispune vânzarea nu este atacată, şi oricum a cerut şi anularea acestui act, alături de altele.

De asemenea, recurentul a formulat recurs separat şi împotriva încheierii de îndreptare a hotărârii, arătând că eroarea privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate nu este justificată, nu este menţionată data şi numărul chitanţei sau cine a emis documentele şi cum s-a produs eroarea. Arată că atari cheltuieli de altfel nu sunt nici justificate, şi nici legal probate fiind depuse după închiderea dezbaterilor. A reiterat motivele din recursul principal formulat împotriva sentinţei.

În primul rând, Curtea a respins excepţia tardivităţii recursului reţinând că acesta a fost formulat în termen faţă de dispoziţiile art. 13 alin. 3 din OUG nr. 51/2008 (De la data comunicării încheierii prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar ori, după caz, cererea de reexaminare, în sensul admiterii, respectiv al respingerii, începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac). Astfel, recurentul a formulat cerere de ajutor public judiciar în vederea exercitării căii de atac în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, printr-o cerere ce a fost depusă în termen faţă de data comunicării hotărârii atacate (hotărârea fiindu-i comunicată la 8.04.2021 cererea de ajutor public judiciar fiind formulată la data de 26.04.2021, potrivit plicului de depunere, în ultima zi a termenului), astfel de la data comunicării acestei încheieri (9.06.2021) a început să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac, ce s-a împlinit la 25.06.2021, cererea de recurs fiind depusă la 25.06.2021 în ultima zi a termenului.

Analizând criticile recurentului, curtea a reţinut că hotărârea primei instanţe este legală şi că prima instanţă a apreciat incidența în cauză și a interpretat în mod corect dispozițiile relevante, reţinând că reclamantul este terţ faţă de actele administrative criticate şi că nu justifică o vătămare din perspectiva art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.

A reținut curtea, în acord cu prima instanţă că, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Potrivit art. 8 alin. 11, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Se poate conchide că, prin normele cuprinse în art. 1 şi 8, Legea nr. 554/2004 oferă subiecţilor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia, sancţiunea juridică a anulării unui act administrativ nelegal, poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant. Mai mult decât atât, interesul legitim putând fi atât unul public cât şi unul privat, art. 8 alin. 11 stabileşte explicit că invocarea interesului public de către reclamant, poate avea loc numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului public decurgere din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Este de observat şi că, dacă în materia acţiunilor de drept comun, legea de procedură civilă reglementează condiţia interesului pentru exercitarea acţiunii civile, în materie contencios administrativă, condiţia este particularizată la un alt nivel. Potrivit art. 32 din Codul de procedură civilă,  orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia... justifică un interes, iar, potrivit art. 33 din Codul de procedură civilă, interesul trebuie să fie legitim, să fie născut şi actual, să fie personal şi direct. Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate, interesul trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul reclamantului. Iar, dacă în aceeaşi literatură de specialitate s-a arătat că pentru orice acţiune interesul general al respectării legii nu poate justifica o acţiune şi nu poate fi identificat cu interesul personal, în materie contencios administrativă explicitarea şi particularizarea operează prin lege, respectiv potrivit art. 8 trebuie să fie vorba de o vătămăre asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim, şi posibil, şi de o vătămare a interesului public, dar numai decurgând din cea dintâi.

În cauză, asfel cum a reţinut şi prima instanţă, reclamantul  a criticat procesul – verbal de licitaţie publică din 22.06.2020 prin care s-a dispus vânzarea terenului proprietate privată  al comunei, licitaţie la care nu s-a înscris şi nu a participat, iar acţiunea fiind fondată pe invocarea de vicii privind operaţiunea de parcelare şi dezmembrare a terenului, ce a avut loc anterior atât licitaţiei din 22.06.2020 cât şi chiar anterior HCL nr. 25/20.05.2020 prin care s-a aprobat această licitaţie. Astfel formulată şi susţinută acţiunea, nu s-a afirmat şi nu s-a dovedit de către reclamant afectarea personală a dreptului/interesului propriu, o astfel de vătămare putând viza de exemplu, afectarea drepturilor sale ca şi participant la licitaţie (ceea ce nu este cazul) sau ca şi neparticipant, prin afectarea, de exemplu, a dreptului său de proprietate sau alt drept real asupra imobilului, sau vătămarea sa în calitate de proprietar vecin sau alte asemenea. Or, atari aspecte nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată. S-a reţinut astfel că, reclamantul, din poziţia de terţ faţă de actul administrativ atacat, nu justifică cum o atare licitaţie îl afectează în vreun fel, într-un drept sau interes legitim privat al său, prin invocarea unei vătămări directe decurgând din acest act.

 Recurentul a arătat prin recursul formulat că vătămarea sa decurge din aceea că este afectat ca şi cetăţean prin aceea că procedura de vânzare este de natură a produce un prejudiciu comunei unde locuieşte, şi de altfel, orice cetăţean al ţării este vătămat prin pierderea posibilităţii de cumpărare viitoare a unui bun pe raza acelei comune. Curtea a reţinut însă că atari aspecte răspund toate protecţiei unui interes public, dar nu sunt subsecvente unui interes privat al reclamantului. Or, aşa cum s-a dezvoltat mai sus, în materia specifică a contenciosului administrativ, invocarea interesului public de către reclamant nu poate avea loc decât în subsidiar, în măsura în care se afirmă de către reclamant şi se poate identifica mai întâi, o încălcare a dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, ceea ce însă nu este cazul de faţă.

Nu este relevantă în cauză, sub aspectul care interesează în prezenta cauză privind vătămarea interesului privat al reclamantului, relativ la procedura de licitaţie, împrejurarea că reclamantul ar fi solicitat sau nu anularea actului anterior HCL nr. 25/20.05.2020. Atacarea de către reclamant şi a acestei hotărâri (reclamantul susţine că prin răspunsul la întâmpinare ar fi menţionat şi anularea acestui act, alături de altele), nu are nici o eficienţă juridică sub aspectul ce formează chestiunea litigioasă în cauză - privind vătămarea interesului propriu, de vreme ce o atare împrejurare nu schimbă cu nimic cele arătate anterior: aceea că nu s-a invocat şi demonstrat că prin această licitaţie, ca de altfel, nici prin actele anterioare (HCL nr. 25/20.05.2020), este vătămat un drept de proprietate/alt drept real sau chiar un interes propriu al reclamantului. Reclamantul oricum ar fi ţinut a justifica un interes legitim privat vătămat, inclusiv în ce priveşte actele iniţiale, iar necesitatea de a obţine desfiinţarea actelor ulterioare (procesul – verbal de licitaţie) nu se califică ca fiind prin ea însăşi un astfel de interes, legitim, pentru desfiinţarea actelor iniţiale, ci interesul în desfiinţarea actelor iniţiale trebuie să se circumscrie vătămării ce decurge exclusiv din acestea, şi deci, să rezide în conţinutul lor.

Curtea a mai reținut, relativ la celelalte motive de recurs invocate de către recurent, că nu este relevantă, asupra chestiunii ce interesează privind vătămarea, împrejurarea depunerii la dosar a documentelor aferente licitaţiei: dovada vătămării interesului privat nu rezidă în atari documente, şi, oricum, aşa cum s-a arătat, chestiunea nu este nici măcar una care să ţină atât de probatoriu, ci ea ţine chiar de acţiunea reclamantului, care nici măcar nu a afirmat în concret vătămarea unui interes privat, relativ la care apoi să se pună problema probatoriului.

În ce priveşte criticile relative la încheierea de îndreptare, a reţinut curtea că prin aceasta s-a dispus îndreptarea erorii relativ la suma cheltuielilor de judecată, astfel cum aceasta este înscrisă prin chitanţa depusă la dosarul cauzei în şedinţa ultimă de judecată, nefiind date astfel motivele de recurs invocate de către recurent din perspectiva că nu s-ar găsi o atare dovadă şi că aceasta nu ar fi corespunzătoare sau că aceasta nu ar fi fost legal depusă. De asemenea, nu poate fi reţinută critica recurentului relativ la acordarea cheltuielilor într-un atare cuantum, ca parte căzută în pretenţii reclamantul fiind ţinut să plătească părţii adverse cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, curtea, reţinând că recurentul nu justifică în cauză calitatea de persoană vătămată relativ la prezenta acţiune, în condiţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, că astfel hotărârea pronunțată de prima instanță precum şi încheierea de îndreptare sunt legale, că nu există motive de nelegalitate care să atragă casarea acestora, și că astfel, cererile de recurs sunt neîntemeiate, le-a respins  ca nefondate; întrucât recurentul este în culpă procesuală, l-a obligat la plata către intimat a cheltuielilor de judecată din recurs în sumă de 1200 lei reprezentând onorariu avocat, cu reducerea onorariului de achitat de către reclamant în cadrul cheltuielilor de judecată de la suma de 2400 lei la suma de 1200 lei, apreciind că acesta corespunde complexităţii cauzei în această etapă procesuală, care s-a limitat la un termen şi nu a presupus apărări şi dezbateri asupra unor chestiuni ample şi complexe.

Domenii speta

Spete similare