Stabilirea la nivel maxim a salarizării funcționarilor publici ca urmare a interpretării și aplicării dispozițiilor art. 39 și art. 36 și art. 38 din Legea nr. 153/2017. Incidența raționamentului cuprins în Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Rezumat:

Raționamentul Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale subzistă și sub imperiul noii reglementări în materia salarizării în sensul înlăturării inechităților salariale dintre funcționarii publici care desfășoară aceeași activitate și se află în aceeași situație juridică, respectiv în cazul aplicării dispozițiilor cuprinse în art. 39, art. 36 și art. 38 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu doar în cazul personalului nou angajat.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 02.05.2018 sub nr. .../86/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. ... din 30.01.2018 emisă de pârât, cu obligarea acestuia de a emite o nouă decizie prin care să se recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază la nivelul maxim al acestor drepturi salariale, aflat în plată în cadrul tuturor instituţiilor subordonate Inspecţiei Muncii; obligarea pârâtului de a-i achita diferenţele .

Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În raport de acţiunea formulată, invocă excepţia lipsei de obiect. În susţinerea acestei excepţii precizează că Inspecţia Muncii, în condiţiile punerii în practică a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, indicată de reclamantă în acţiune, prin adresa nr. 254/2017, a comunicat inspectoratelor teritoriale de muncă cuantumul brut al salariilor de bază, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, luându-se în considerare hotărârile judecătoreşti. Având în vedere aceste considerente, apreciază ca fiind lipsită de obiect cererea reclamantei.

Pe fond, arată că reclamanta este funcţionar public în cadrul ITM B., acesteia fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999 rep., drepturile salariale şi alte drepturi fiind expres şi exhaustiv prevăzute de lege.

Prin sentinţa nr. 892 din 21 septembrie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea având ca obiect „anulare act administrativ, obligaţia de a face, calcul drepturi salariale” formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă B., a anulat Decizia nr. ../30.01.2018 emisă de pârât, a obligat pârâtul să procedeze la emiterea deciziei de salarizare a reclamantei începând cu data de 01.01.2018 prin care să procedeze la stabilirea salariului de bază şi a sporurilor la nivelul maxim în plată pentru funcţia publică, clasă, grad/treaptă, gradaţie, vechime şi nivelul de studii similare din cadrul categoriei profesionale, respectiv familii ocupaţionale de funcţii bugetare din care aceasta face parte şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţele salariale dintre drepturile cuvenite şi cele efectiv încasate.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă B., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului său, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă B. a considerat că în cauză este dat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod proc. civilă, hotărârea pronunţată fiind dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 39 alin.4 din Legea nr. 153/2017; că instanţa de fond nu a reţinut faptul că prevederile art. 39 alin. 1 - 4 din Legea nr. 153/2017 (în baza căruia reclamanta intimată a solicitat corelarea salariului cu nivelul maxim al salariului de bază din cadrul tuturor instituţiilor subordonate Inspecţiei Muncii) au în vedere perioada de aplicare etapizată a legii şi vizează personalul nou-încadrat, personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, după data de 01.07.2017; că pentru personalul care era angajat în cadrul instituţiei la data de 01.07.2017, cum este cazul reclamantului intimat, reîncadrarea s-a făcut pe funcţii, grade, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă avute, conform art. 36 alin.1 din Legea-cadru, cu stabilirea salariilor de bază potrivit art. 38; că drepturile salariale ale reclamantului nu intră sub incidenţa prevederilor art. 39 din Legea nr. 153/2017, atât timp cât ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, punct de vedere avut şi de ordonatorul principal de credite - Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale - elaborator al legii salarizării, exprimat prin adresele nr. 221/2018 şi nr. 315/DM/2018, înaintată alăturat adresei nr. 177/20.02.2018 de către Inspecţia Muncii. A arătat că - prin adresa nr. 179/SGRUFP/21.02.2018 - Inspecţia Muncii a comunicat ITM B. salariile maxime ce se află în plată în cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă la data de 31.01.2018, menţionându-se separat salariile acordate în cadrul ITM I.; că reclamantul intimat are salariul stabilit prin decizia nr. 43/30.01.2018, la nivelul comunicat prin această adresă de către Inspecţia Muncii, în cuantum de 5542 lei, respectiv la nivelul maxim aflat în plată în cadrul tuturor instituţiilor aflate la acelaşi nivel de subordonare, respectiv în cadrul tuturor inspectoratelor teritoriale de muncă; că în ce priveşte solicitarea de acordare a salariului la nivelul ITM I., prin adresa mai sus-menţionată, Inspecţia Muncii a comunicat cuantumul salariului inspectorului de muncă clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5 din cadrul ITM I. în cuantum de 6869 lei, la un nivel superior salariului reclamantului, precizând faptul că este acordat ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti. Astfel, în condiţiile în care la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă, respectiv la nivelul ITM I., există în prezent sentinţe definitive şi executorii, pronunţate la sfârşitul anului 2017, prin care sunt stabilite drepturi salariale suplimentare faţă de cele stabilite de lege, aceste drepturi au fost acordate conform regulilor procedurale în materie doar pentru funcţionarii publici din inspectoratul în care îşi desfăşoară activitatea, ca părţi între care s-a derulat un litigiu, întinderea efectelor hotărârii judecătoreşti neputând fi extinsă şi asupra unor terţi, conform art. 435 alin. 1 Cod proc. civilă, care stipulează că "Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora". Cu referire la punerea în practică a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.02.2016, prin adresa nr. 254/2017, a precizat că Inspecţia Muncii a comunicat inspectoratelor teritoriale de muncă cuantumul brut al salariilor de bază, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, luându-se în considerare hotărârile judecătoreşti definitive la acea dată. În ce priveşte obligarea sa la stabilirea "sporurilor la nivelul maxim în plata pentru funcţia publică, clasă, grad/treaptă, gradaţie, vechime şi nivel de studii similare din cadrul categoriei profesionale, respectiv familii ocupaţionale de funcţii bugetare din care aceasta face parte", a arătat, pe de o parte, că reclamantul intimat nu a precizat în cererea de chemare în judecată natura sporurilor pe care le solicită, respectiv cuantumul acestora, iar, pe de altă parte, faptul că dispoziţiile art. 39 alin.4 din Legea nr. 153/2017, în baza căruia s-a făcut solicitarea, dispun stabilirea la nivel maxim doar a salariului de bază, nu şi a sporurilor. A apreciat că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care reclamanta intimată a solicitat stabilirea salariului de bază la nivel maxim al acestor drepturi salariale, aflat în plată în cadrul tuturor instituţiilor subordonate Inspecţiei Muncii, raportându-se în motivare în special la ITM I., instanţa de fond obligând ITM B. la stabilirea salariului la nivelul maxim în plată pentru funcţia publică, clasă, grad/treaptă, gradaţie, vechime şi nivel de studii similare din cadrul categoriei profesionale, respectiv familii ocupaţionale din care aceasta face parte; că în stabilirea nivelului maxim al salariul de bază al funcţionarilor publici din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, inclusiv a salariului intimatului, se raportează la nivelul maxim Inspecţiei Muncii şi nu la nivelul categoriei profesionale, respectiv familii ocupaţionale. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate, iar în rejudecare respingerea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamata intimată, ca nefondată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin.1 pct.8 Cod proc. civilă.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului declarat de pârât. A susţinut că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 153/2017, reţinând cu just temei că aceste dispoziţii legale impun salarizarea sa la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare la nivelul tuturor instituţiilor subordonate Inspecţiei Muncii şi că decizia de salarizare contestată este nelegală; că sub aspectul situaţiei de fapt dedusă judecăţii, în cauză este necontestată împrejurarea că prin actul administrativ contestat salariul de bază aferent funcţiei publice deţinute de el a fost stabilit la suma de 5542 lei, respectiv la un nivel mai mic decât cel maxim aflat în plată pentru funcţii similare în cadrul Inspectoratului de Muncă I., care este de 6869 lei; că prin stabilirea salariului de bază aferent funcţiei sale publice la un nivel mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie în cadrul ITM I. - instituţie subordonată aceluiaşi ordonator principal de credite, au fost nesocotite dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 153/2017; că la stabilirea salariului de bază lunar, pârâtul recurent trebuia să aibă în vedere nivelul maxim aflat în plată în cadrul ITM I. pentru aceeaşi funcţie, grad profesional, clasă de salarizare şi gradaţie (respectiv 6869 lei) aceasta întrucât atât instituţia sus menţionată se află în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, respectiv Inspecţia Muncii, iar dispoziţiile art. 39 alin. 4 impun raportarea la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor instituţiilor sau autorităţilor publice subordonate aceluiaşi ordonator de credite. În ce priveşte criticile aduse de pârât - prin recursul său, a apreciat că acestea nu pot fi reţinute, întrucât din perspectiva pretenţiilor deduse judecăţii, care aduc în discuţie modalitatea de stabilire a salariului său de bază, iar nu aplicarea majorării de 25% a acestui salariu începând cu data de 1 ianuarie 2018, dispoziţiile legale relevante sunt cele ale art. 39 alin. 1,4 din Legea nr. 153/2017, iar nu cele ale art. 38, aşa cum fără temei pretinde pârâtul. Deşi pârâtul recurent pretinde că prevederile art. 39 ar avea în vedere doar personalul nou încadrat, personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/ autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv personalul promovat în funcţii după data de 1 ianuarie 2017, această apărare nu poate fi primită deoarece textul art. 39 alin. 1 din Legea nr. 153/2017 stabileşte în mod neechivoc că reglementările din cuprinsul acestui articol se aplică în mod tranzitoriu până la implementarea integrală a legii (anul 2022) nu doar personalului nou încadrat, ci şi personalului numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, fiind evident faptul că sfera de aplicare a acestei reglementări nu este limitată la categoria personalului nou încadrat. De altfel, dacă ar fi acceptată interpretarea pârâtului, s-ar ajunge la situaţia absurdă ca personalului nou încadrat să îi fie stabilit salariul de bază la un nivel superior salariului de bază al personalului care ocupă aceleaşi funcţii şi care îşi desfăşoară activitatea de mai mult timp în instituţia/autoritatea publică respectivă. În ce priveşte împrejurarea că nivelul mai mare de salarizare din cadrul ITM I. a fost stabilit în considerarea unor hotărâri judecătoreşti, această împrejurare nu justifică refuzul pârâtului de a stabili salariul de bază aferent funcţiei sale la nivelul maxim aflat în plată în instituţia sus menţionată, subordonată, la fel ca şi pârâtul, Inspecţiei Muncii. În fine, a invocat sentinţa nr.1728 din 18 octombrie 2017 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă, prin care s-a dispus ca sporul de confidenţialitate de 15% să fie inclus în salariul de bază începând cu data de 17 decembrie 2016, arătând că drepturile salariale stabilite prin această sentinţă au fost recunoscute în considerarea unor norme cu aplicabilitate generală (art. 18 din Legea nr. 108/1999, art.1 alin. 51 din OUG nr. 83/2014), care sunt incidente în cazul tuturor funcţionarilor ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă.

Examinând recursul declarat de pârâtul ITM B., ale cărui motive de critică se subsumează prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea îl constată a fi neîntemeiat.

Recurentul a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), arătând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 39 alin. 4 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în ceea ce priveşte stabilirea salariului reclamantei la nivel maxim aflat în plată pentru funcţia publică similară din cadru ITM I.

Recurentul a susţinut că reclamantei îi erau aplicabile dispoziţiile cuprinse în art. 36 alin. 1 din L. nr. 153/2017 coroborat cu art. 38 deoarece face parte din categoria funcţionarilor publici care erau încadraţi la data de 01.07.2017, au păstrat aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar art. 39 alin. 4 din Legea nr. 153/2017 este aplicabil personalului nou încadrat.

Potrivit art. 39 din L. nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: „(1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.

(2) În situaţia în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcţie similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite.

(4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.”

De asemenea, art. 36 alin. 1 din L. nr. 153/2017 prevede că: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/ salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38.”

Faţă de prevederile legale invocate, Curtea constată că aprecierea recurentului în sensul că reclamanta nu ar putea fi salarizată la nivel maxim nu poate fi reţinută deoarece interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor cuprinse în art. 39 din Legea nr. 153/2017, precum şi a dispozițiilor art. 36 şi art. 38 din acelaşi act normativ nu trebuie să ignore practica Curţii Constituţionale a Românei, care prin Decizia nr. 794/2016 a statuat în sensul că trebuie înlăturate inechităţile salariale dintre funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii prin egalizarea acestora la nivel maxim, iar nivelul maxim al salariului de bază trebuie să includă şi drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive. Or, raţionamentul reţinut subzistă şi în situaţia reglementării actuale, chiar dacă decizia pronunţată priveşte normele cuprinse în OUG nr. 57/2015.

În motivarea Deciziei nr. 794/2016 Curtea Constituţională a României a reamintit necesitatea respectării principiul egalităţii în faţa legii şi a arătat că din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi.

Faţă de conţinutul Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a Românei apare ca nefondată şi susţinerea recurentului că hotărârile judecătoreşti de acordare a drepturilor salariale în favoarea funcţionarilor din cadru ITM I. ar putea produce efecte numai între părţile din respectivul litigiu.

O interpretare a textului legal invocat în sensul indicat de recurent ar determina o situaţie de inechitate salarială între funcţionarii publici reîncadraţi pe aceeaşi funcţie, cu păstrarea atribuţiilor, şi cei care au suferit o modificare a statutului profesional. Or, art. 6 lit. b din Legea nr. 153/2017 consacră principiul nediscriminării, care impune eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie. Acest principiu trebuie aplicat şi în cazul reclamantei prin recunoaşterea drepturilor salariale solicitate şi stabilirea acestora la nivelul maxim al salariului de bază stabilit pentru funcţionarii din cadrul ITM I.

Având în vedere aspectele reţinute anterior, se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu respectarea normelor de drept material, nefiind întemeiat motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), astfel că, în temeiul art. 496 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), Curtea urmează să respingă recursul promovat de ITM B., ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare