Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de mfp

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de MFP

- art.425 Cod de procedură civilă

- art. 11 alin. 12 Cod fiscal

- art. 781 din O.G. nr. 92/2003

- H.G. nr.  831/2004

Prin raportul de inspecţie fiscală F-SM nr. .../30.09.2014, s-au stabilit în sarcina recurentei, obligaţii de plată suplimentare în cuantum de 800.591 lei, constând în: impozit pe profit 111.596 lei; dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 25.539 lei; penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit în suma 10.878 lei; TVA în sumă de 525.624 lei; dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA 102.619 lei; penalităţi de întârziere aferente TVA în sumă de 24.3351ei.

În baza acestui raport de inspecţie fiscală, s-a emis decizia de impunere F-SM nr. .../30.09.2014.

În urma controlului efectuat s-a încheiat procesul - verbal nr.  .../06.10.2014, prin care s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii fiscale în sumă totală de 589.825 lei, reprezentând: impozit pe profit suplimentar în sumă de 103.6401ei; dobânzi aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 25.379 lei; penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 11.503 lei;TVA în sumă de 340.786 lei;dobânzi aferente TVA stabilită suplimentar în sumă de 72.422 lei;penalităţi de întârziere aferente TVA stabilite suplimentar în sumă de 36.0951ei.

A fost emisă dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 181.761 /30.09.2014, prin care s-a dispus ca recurenta să depună declaraţia recapitulativă privind livrările, achiziţiile, prestările intracomunitare, aferentă lunilor iunie, iulie, august, septembrie şi noiembrie 2013.

Analizând criticile aduse de recurentă sentinţei, de nemotivare şi motivare contradictorie, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 425 Cod de procedură civilă, hotărârea va cuprinde, alături de partea introductivă şi dispozitiv şi considerentele hotărârii, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Motivarea hotărârii trebuie să fie în strictă concordanţă cu soluţia şi măsurile luate de instanţă prin dispozitiv, reprezentând sprijinul necesar acesteia.

Tocmai datorită importanţei motivării hotărârii, absenţa acestui element esenţial al actului jurisdicţional sau caracterul contradictoriu al motivelor, atrag casarea hotărârii.

Cât priveşte sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, acest motiv de casare nu este incident, întrucât sentinţa este motivată, iar considerentele sunt în concordanţă cu dispozitivul hotărârii.

Pentru a se considera motivată o hotărâre, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.

Or, faptul motivării sentinţei rezultă din lecturarea considerentelor acesteia, iar lipsa caracterului contradictoriu din raportarea considerentelor la dispozitivul hotărârii.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod de procedură civilă, invocat de recurentă ca temei al recursului, este neîntemeiat.

Cât priveşte critica privind greşita interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale aplicabile, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, Curtea a constatat că nici aceasta nu este întemeiată.

Cât priveşte motivul de recurs prin care se contestă constatarea ca nedeductibilă a sumei de 380.570 lei, aferentă achiziţiilor înregistrate în evidenţa contabilă de la furnizori inactivi şi furnizori încadraţi ca firmă fantomă, Curtea reţine că în ceea ce priveşte starea acestor furnizori, recurenta se putea informa prin consultarea bazei de date de pe site-ul A.N.A.F. unde sunt publicate informaţii privind starea fiscală a contribuabililor.

În acest context devin aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. 12 din Codul fiscal potrivit căruia: Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabili după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi conform art. 78A1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel fiind, pentru achiziţiile efectuate de la contribuabili aflaţi în inactivitate, cumpărătorul nu mai beneficiază de dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor respective, aceasta independent de faptul că facturile de achiziţie sunt înregistrate în contabilitate şi independent de faptul că aceste documente financiar contabile sunt cuprinse apoi în declaraţiile fiscale, căci textul legal precitat nu face nicio astfel de deosebire.

Faţă aspectele relevate, chiar dacă recurenta pretinde buna credinţă, nu a demonstrat efectiv că a fost în dificultate efectivă să consulte site-ul A.N.A.F. la data achiziţiei şi expediţiei facturilor fiscale, după cum nu a demonstrat că ar fi primit efectiv mărfurile achiziţionate. Prin urmare, nu s-a putut demonstra că operaţiunea a fost efectiv efectuată ori că ar fi avut conţinutul economic reflectat în facturile fiscale, astfel că această critică a fost respinsă.

Cât priveşte trimiterea la jurisprudenţa CJUE citată de recurentă, Curtea a reţinut că în speţă nu este vorba de starea de fapt reţinută de instanţa de la Luxembourg, întrucât nu este vorba de operaţiuni fictive în amonte (anterioare sau subsecvente) ci s-a constatat că tranzacţiile desfăşurate efectiv de recurentă sunt viciate de fraudă.

Referitor la consecinţele fiscale ale plusului de inventar, contrar opiniei recurentei, Curtea a constatat că o diferenţă de 345.039 lei rezultată din confruntarea soldului scriptic al mărfurilor şi stocului faptic al acestora, produce efecte în plan fiscal.

Astfel, societatea avea obligaţia de a înregistra în evidenţele contabile valoarea mărfurilor achiziţionate în plus şi neevidenţiate contabil, obligaţia de a calcula şi achita TVA aferentă acestora, precum şi impozit pe profitul rezultat din comercializarea acestora.

Cât priveşte critica referitoare la excluderea totală de la deductibilitate a cheltuielilor privind bunurile de natura stocurilor degradate, Curtea a apreciat că nu este întemeiată.

În mod corect nu s-a acceptat ca şi cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit, cheltuiala privind bunurile de natura stocurilor degradate pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare. Mai trebuie precizat şi faptul că bunurile pentru care s-au întocmit procesele verbale cu mărfuri defecte şi distruse, nu se regăsesc printre cele enumerate în anexele 1-3 la HG nr. 831/2004, pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare, cu atât mai puţin în anexa 2, la pct. 47-47, anexa 2 cuprinzând limitele admisibile de perisabilitate pentru produse medicamentoase de uz uman, în număr de 5 grupe.

Diferenţa între sumele reprezentând obligaţii suplimentare cuprinse în raportul de inspecţie fiscală nr. F -SM .../30.09.2014 şi în Decizia de impunere nr. F-SM .../30.09.2014 de 800.591 lei şi suma de 589.825 lei menţionată în Procesul verbal nr.  .../06.10.2014, se datorează faptului că în procesul verbal menţionat sunt cuprinse doar constatările fiscale care au la baza încălcarea prevederilor Legii 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, acest proces verbal stând la baza sesizării penale nr. .../06.11.2014.

Decizia nr. 1372 din 17.06.2016 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Dosar nr. 739/83/2015

Prin sentinţa nr. 777/CA/20.10.2015 pronunţată în dosar nr. 739/83/2015, Tribunalul Satu-Mare a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C.  ...  S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE  ... .

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta-reclamantă SC  ...  S.R.L. solicitând admiterea în principiu şi în fond a recursului astfel cum este acesta declarat, iar în consecinţă, casarea în întregime a sentinţei civile nr. 777/2015/CA a Tribunalului Satu Mare şi rejudecând, admiterea acţiunii astfel cum a fost aceasta formulată şi precizată, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta critică sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, apreciind că aceasta a fost motivată contradictoriu sau chiar nemotivată, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, împrejurări care atrag incidenţa motivelor de casare prev. de art. 488 alin. l pct. 6 şi 8 Cod de procedură civilă.

Astfel, instanţa de fond a apreciat în legătură cu apărările legate de neacceptarea la deducere a sumei de 380.507 lei, că o prezumată bună - credinţă a reclamantei nu poate constitui temei pentru luarea în considerare a tranzacţiei cu contribuabili declaraţi inactivi prin Ordin al Preşedintelui A.N.A.F., făcând trimitere la partenerii contractuali ai societăţii reclamante care ar fi avut un comportament fiscal de tip "fantomă".

Cu privire la această împrejurare, reţinută şi în decizia contestată, precizează recurenta că instituţia intimată prin organul de inspecţie fiscală, trebuia să motiveze decizia de impunere pe bază de probe şi constatări proprii, în acord cu dispoziţiile art. 65 alin. 2 din OG 92/2003, şi de asemenea la stabilirea bazei de impunere trebuia să aibă în vedere documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului, în acord cu art. 64 din OG nr. 92/2003. De asemenea, societatea recurentă a invocat în apărarea sa şi principiul răspunderii fiscale personale, justificându-şi aceste apărări şi cu hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a statuat în sensul că administraţia fiscală a unui stat membru nu poate refuza unei persoane impozabile dreptul de a deduce TVA, datorată sau achitată pentru servicii care i-au fost furnizate pentru motivul că furnizorul a săvârşit anumite nereguli fără să se dovedească în mod obiectiv faptul că persoana impozabilă respectivă ştia sau ar fi trebui să ştie că furnizorul sau o altă persoană impozabilă care a intervenit anterior în lanţul de operaţiuni, era implicat într-o fraudă. Aceste apărări însă nu au fost analizate deloc de către instanţa de fond, încălcându-se prin aceasta dispoziţiile art. 425 alin. l lit. b), coroborat cu art. 22 alin. 6 Cod de procedură civilă.

Arată recurenta că instanţa de fond a respins şi apărarea sa ce viza consecinţele de ordin fiscal ale neacceptării la deducere a TVA în sumă de 134.692 lei, cu o motivare lapidară. Consideră că această susţinere este eronată, în contextul în care stocul de marfă nu poate rămâne acelaşi ca şi valoare, în ipoteza excluderii de la deductibilitate a acestui TVA. Pe de altă parte, arată recurenta, nu s-a avut în vedere adaosul de 20,07% rezultat din actele contabile iar această susţinere a instanţei de fond este nemotivată, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 425 alin. l lit. b) Cod de procedură civilă. Apreciază greşită opinia instanţei potrivit căreia nu suntem în prezenţa unei duble impuneri, câtă vreme prin neacceptare la deducere a acestui TVA, societatea recurentă este obligată să achite TVA - ul către bugetul de stat, în baza deciziei de impunere contestate, iar pe de altă parte, pe măsura vânzării stocului de marfă, societatea recurentă urmează a colecta TVA aferent stocului de marfă suplimentar şi a-1 vira către bugetul de stat a doua oară.

Cât priveşte analiza apărărilor invocate în legătură cu plusul la inventar în sumă de 345.039 lei, arată recurenta că instanţa de fond a apreciat în mod sumar că organul fiscal a stabilit corect acel plus la inventar. În legătură cu acest aspect, recurenta arată că atâta timp cât venitul presupune intrare în gestiune şi implicit ieşire din stoc, nu există niciun prejudiciu faţă de bugetul de stat, dat fiind faptul că s-au declarat venituri în plus faţă de cele reale, ca atare în mod evident nu se pot stabili sume suplimentare de plată.

Învederează recurenta că o altă neregulă constatată în legătură cu actele administrativ-fiscale contestate a fost determinată de excluderea totală de la deductibilitate a cheltuielilor privind bunurile de natura stocurilor degradate. În legătură cu acest aspect, instanţa de fond a apreciat că mărfurile cuprinse în cele două procese verbale de produse defecte şi distruse încheiate de reclamantă nu sunt de natura celor cuprinse în anexele 1 - 3 din HG 831/2004, motivare contrazisă de anexa 2 pct. 47 - 49 din Hotărârea de Guvern 831/2004.

Menţionează recurenta că un ultim aspect invocat în susţinerea cererii introductive a fost în legătură cu lipsa caracterului cert al creanţei stabilite ca obligaţie fiscală suplimentară în sarcina societăţii recurente, această împrejurare rezultând din simpla comparaţie între decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală în care se regăseşte suma de 800.591 lei, raportat la procesul verbal nr.  .../06.10.2014, în care se menţionează suma de 589.825 lei, respectiv fişa sintetică totală în care este menţionată suma de 797.538 lei. În justificarea acestei apărări s-a mai depus la dosarul cauzei şi tabelul definitiv cuprinzând creanţele înregistrate împotriva averii debitoarei, în dosarul de insolvenţă nr. .../83/2014 al Tribunalului Satu Mare, procedură în care instituţia intimată s-a înscris cu o creanţă în sumă de 543.701 lei. Ca atare, suntem în prezenţa a cinci acte diferite care constată patru sume diferite cu privire la aceeaşi creanţă a aceluiaşi debitor.

Susţine că asupra acestei împrejurări instanţa de fond nu s-a pronunţat deloc, nefăcând trimitere la apărările astfel aduse, împrejurări de natură a încălca dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil în acord cu dispoziţiile art. 6 din CEDO, art. 613, 22 alin. 6, 425 alin. l lit. b) COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ.

În drept, recurenta invocă art. 6 din CEDO, art. 6, 13, 22 alin. 6, 425 alin. l lit. b) COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 483 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 496 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 500 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 501 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 502 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, art. 453 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ.

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ... a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata arată că în data de 30.09.2014 s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală de către instituţia intimată în baza căruia s-au stabilit în sarcina societăţii contestatoare, obligaţii de plată suplimentare în cuantum de 800.591 lei, constând în: impozit pe profit 111.596 lei; dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 25.539 lei; penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit în suma 10.878 lei; TVA în sumă de 525.624 lei; dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA 102.619 lei; penalităţi de întârziere aferente TVA în sumă de 24.3351ei.

În baza acestui raport de inspecţie fiscală, s-a emis decizia de impunere contestată, ambele acte administrativ - fiscale fiind comunicate la data de 08.10.2014.

În urma controlului efectuat s-a încheiat procesul - verbal nr.  .../06.10.2014, prin care însă s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii fiscale în sumă totala de 589.825 lei, sumă compusă din:impozit pe profit suplimentar în sumă de 103.6401ei; dobânzi aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 25.379 lei; penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 11.503 lei;TVA în sumă de 340.7861 ei; dobânzi aferente TVA stabilită suplimentar în sumă de 72.422 lei;penalităţi de întârziere aferente TVA stabilite suplimentar în sumă de 36.0951ei.

Sumele reprezentând obligaţii suplimentare cuprinse în raportul de inspecţie fiscala nr. F -SM .../30.09.2014 şi în Decizia de impunere nr. F-SM .../30.09.2014 în suma totală de 800.591 lei, diferă de prejudiciul în suma totala de 589.825 lei cuprins în Procesul verbal nr.  .../06.10.2014, datorita faptului ca în procesul verbal sunt cuprinse doar constatările fiscale care au la baza încălcarea prevederilor legii 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, acest proces verbal stand la baza sesizării penale nr. .../06.11.2014.

Prin dispoziţia nr. .../30.09.2014 s-a dispus societăţii contestatoare obligaţia de a depune declaraţia 390, privind prestările intracomunitare, aferentă lunilor iunie, iulie, august, septembrie şi noiembrie 2013, dându-se termen pentru conformare, data de 25.11.2014. Cu aceeaşi ocazie contestatoarei i s-a întocmit proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria A/2007 nr. 0048788 din data de 30.09.2014, societatea fiind sancţionată cu amendă în sumă de 5.000 1ei, pentru faptul ca nu a depus declaraţia recapitulativa privind livrările / achiziţiile / prestările intracomunitare (formular 390) aferenta lunilor iunie, iulie, august, septembrie şi noiembrie 2013, fapta încadrându-se la prevederile art. 219, alin. (1). lit. a) din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală cu toate modificările şi completările ulterioare.

Pentru perioada supusă inspecţiei fiscale parţiale cuprinsă în raportul de inspecţie fiscala nr. F -SM .../30.09.2014, societatea nu poate depune sau rectifica declaraţii decât în baza unei dispoziţii privind măsurile stabilite de echipa de inspecţie fiscala, fapt pentru care a fost emisă Dispoziţia privind măsurile stabilite de echipa de inspecţie fiscală nr. .../30.09.2014.

În ceea ce priveşte impozitul pe profit, în urma verificării documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de inspecţie fiscala, a Declaraţiilor informative privind achiziţiile de bunuri şi servicii pe teritoriul României" cod 394 şi a informaţiilor din aplicaţia INFOPC s-a constatat că societăţile la care se face referire în raportul de inspecţie fiscală, emitente de facturi către recurentă sunt la data emiterii facturilor inactive şi neplătitoare de TVA.

Susţine că societatea nu a ţinut cont de art. 11 alin (1) din Legea 571/2003, art. 11, alin. 1 ind. 2 şi alin. 1 ind. 4 din Legea 571/2003 privind codul fiscal cu toate modificările şi completările ulterioare, art. 21, alin (4), lit. r) din Legea 571/2003 privind codul fiscal.

Intimata arată că pentru a beneficia de deductibilitate, serviciile nu trebuie sa figureze numai generic înscrise în facturi fiscale ci să se dovedească realitatea şi efectivitatea prestării lor cu documente valabil încheiate, fiind obligatoriu ca aceste servicii sa servească operaţiunilor taxabile desfăşurate de beneficiarul lor.

În ceea ce priveşte impozitul pe profit, în luna februarie 2014, societatea a făcut obiectul unui control efectuat de către inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, întocmindu-se Procesul Verbal nr. .../13.02.2014, care a avut ca obiect verificarea realităţii patrimoniale a societăţii, a modului de evidenţiere a operaţiunilor economice efectuate şi a modului în care sunt evidenţiate obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat. Controlul s-a desfăşurat la cele patru puncte de lucru ale contribuabilului şi anume: ..., unde a avut loc inventarierea faptică a stocului de marfă în perioada 27.01.2014 -28.01.2014, de către inspectori antifraudă în prezenţa personalului angajat din magaziile inventariate.

În urma efectuării controlului s-au constatat următoarele:

Conform listelor de inventar a rezultat un stoc faptic de marfă în cele patru magazine, în sumă totală de 1.525.856 lei. Conform documentelor prezentate de societate la data de 27.01.2014 (rapoarte de gestiune, rapoarte X privind vânzările, recepţii marfă), soldul scriptic al mărfurilor din cele patru magazine era de 1.180.560 lei.

În urma confruntării stocului faptic cu valoarea stocului scriptic înregistrat în evidenţa contabilă, a rezultat o diferenţă în sumă de 345.039 lei.

Conform Ordinului nr. 3.055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, în debitul contului 371 "Mărfuri" se înregistrează valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor constatate plus la inventar şi a celor primite cu titlu gratuit în corespondenta fie cu creditul contului 607, având ca efect diminuarea cheltuielilor privind mărfurile, fie cu creditul contului 758, având ca efect creşterea veniturilor, efectul fiscal fiind acelaşi.

Ţinând cont de cele de mai sus şi având în vedere faptul ca societatea nu a evidenţiat în contabilitate valoarea plusului de marfă, constatat la inventar la data de 27.01.2014, echipa de inspecţie fiscală a asimilat „altor venituri din exploatare" valoarea plusului la inventar în sumă de 278.257 lei.

Apreciază că societatea a încălcat prevederile art. 19, alin. (1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, art. 11 din Legea Contabilităţii nr. 82/1991, art. 7, alin. (3) din Legea Contabilităţii nr. 82/1991 republicată.

 În ceea ce priveşte impozitul pe profit societatea aduce următoarele argumente:

Apreciază că societatea a încălcat prevederile art. 21, alin (4), lit. c) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.

În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, arată că neacceptarea la deductibilitate a TVA aferenta achiziţiilor de marfă de la furnizori inactivi, inexistenţi, neplătitori de TVA, nu presupune diminuarea stocului de marfă, deoarece acesta a fost intrată în gestiune.

Arată că societatea nu invocă niciun argument cu privire la constatările echipei de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte veniturile neînregistrate în sumă de 1.299.736 lei, prezentate la punctul II.2), în ceea ce priveşte impozitul pe profit, din raportul de inspecţie fiscală nr. F-SM .../30.09.2014; veniturile neînregistrate în sumă de 120.204 lei, prezentate la punctul IV, în ceea ce priveşte impozitul pe profit, din raportul de inspecţie fiscală nr. F-SM .../30.09.2014; TVA necolectată în sumă de 311.937 lei, aferentă veniturilor neînregistrate în sumă de 1.299.736 lei, prezentată la punctul II, în ceea ce priveşte TVA, din raportul de inspecţie fiscală nr. F-SM .../30.09.2014; TVA necolectată în sumă de 28.849 lei, aferentă veniturilor neînregistrate în sumă de 120.204 lei, prezentata la punctul IV, în ceea ce priveşte TVA, din raportul de inspecţie fiscală nr. F-SM .../30.09.2014, cu toate că societatea solicita anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscală nr. F-SM .../30.09.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F -SM .../30.09.2014.

Solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, invocă prev. art. 205 şi următoarele Cod de procedură civilă, Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ actualizată, art. 10 şi 11 alin. 3 din HG 520/2013 cât şi dispoziţiile Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1 500/01.08.2013.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a constatat următoarele:

Prin raportul de inspecţie fiscală F-SM nr. .../30.09.2014, s-au stabilit în sarcina recurentei, obligaţii de plată suplimentare în cuantum de 800.591 lei, constând în: impozit pe profit 111.596 lei; dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 25.539 lei; penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit în suma 10.878 lei; TVA în sumă de 525.624 lei; dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA 102.619 lei; penalităţi de întârziere aferente TVA în sumă de 24.3351ei.

În baza acestui raport de inspecţie fiscală, s-a emis decizia de impunere F-SM nr. .../30.09.2014.

În urma controlului efectuat s-a încheiat procesul - verbal nr.  .../06.10.2014, prin care s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii fiscale în sumă totală de 589.825 lei, reprezentând: impozit pe profit suplimentar în sumă de 103.6401ei; dobânzi aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 25.379 lei; penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 11.503 lei;TVA în sumă de 340.786 lei;dobânzi aferente TVA stabilită suplimentar în sumă de 72.422 lei;penalităţi de întârziere aferente TVA stabilite suplimentar în sumă de 36.0951ei.

A fost emisă dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 181.761 /30.09.2014, prin care s-a dispus ca recurenta să depună declaraţia recapitulativă privind livrările, achiziţiile, prestările intracomunitare, aferentă lunilor iunie, iulie, august, septembrie şi noiembrie 2013.

Analizând criticile aduse de recurentă sentinţei, de nemotivare şi motivare contradictorie, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 425 Cod de procedură civilă, hotărârea va cuprinde, alături de partea introductivă şi dispozitiv şi considerentele hotărârii, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Motivarea hotărârii trebuie să fie în strictă concordanţă cu soluţia şi măsurile luate de instanţă prin dispozitiv, reprezentând sprijinul necesar acesteia.

Tocmai datorită importanţei motivării hotărârii, absenţa acestui element esenţial al actului jurisdicţional sau caracterul contradictoriu al motivelor, atrag casarea hotărârii.

Cât priveşte sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, acest motiv de casare nu este incident, întrucât sentinţa este motivată, iar considerentele sunt în concordanţă cu dispozitivul hotărârii.

Pentru a se considera motivată o hotărâre, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.

Or, faptul motivării sentinţei rezultă din lecturarea considerentelor acesteia, iar lipsa caracterului contradictoriu din raportarea considerentelor la dispozitivul hotărârii.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că motivul de casare prev. de art. 488 pct. 6 Cod de procedură civilă, invocat de recurentă ca temei al recursului, este neîntemeiat.

Cât priveşte critica privind greşita interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale aplicabile, motiv de casare prev de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, Curtea a constatat că nici aceasta nu este întemeiată.

Cât priveşte motivul de recurs prin care se contestă constatarea ca nedeductibilă a sumei de 380.570 lei, aferentă achiziţiilor înregistrate în evidenţa contabilă de la furnizori inactivi şi furnizori încadraţi ca firmă fantomă, Curtea reţine că în ceea ce priveşte starea acestor furnizori, recurenta se putea informa prin consultarea bazei de date de pe site-ul A.N.A.F. unde sunt publicate informaţii privind starea fiscală a contribuabililor.

În acest context devin aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. 12 din Codul fiscal potrivit căruia: Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabili după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi conform art. 78A1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel fiind, pentru achiziţiile efectuate de la contribuabili aflaţi în inactivitate, cumpărătorul nu mai beneficiază de dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor respective, aceasta independent de faptul că facturile de achiziţie sunt înregistrate în contabilitate şi independent de faptul că aceste documente financiar contabile sunt cuprinse apoi în declaraţiile fiscale, căci textul legal precitat nu face nicio astfel de deosebire.

Faţă aspectele relevate, chiar dacă recurenta pretinde buna credinţă, nu a demonstrat efectiv că a fost în dificultate efectivă să consulte site-ul A.N.A.F. la data achiziţiei şi expediţiei facturilor fiscale, după cum nu a demonstrat că ar fi primit efectiv mărfurile achiziţionate. Prin urmare, nu s-a putut demonstra că operaţiunea a fost efectiv efectuată ori că ar fi avut conţinutul economic reflectat în facturile fiscale, astfel că această critică a fost respinsă.

Cât priveşte trimiterea la jurisprudenţa CJUE citată de recurentă, Curtea a reţinut că în speţă nu este vorba de starea de fapt reţinută de instanţa de la Luxembourg, întrucât nu este vorba de operaţiuni fictive în amonte (anterioare sau subsecvente) ci s-a constatat că tranzacţiile desfăşurate efectiv de recurentă sunt viciate de fraudă.

Referitor la consecinţele fiscale ale plusului de inventar, contrar opiniei recurentei, Curtea a constatat că o diferenţă de 345.039 lei rezultată din confruntarea soldului scriptic al mărfurilor şi stocului faptic al acestora, produce efecte în plan fiscal.

Astfel, societatea avea obligaţia de a înregistra în evidenţele contabile valoarea mărfurilor achiziţionate în plus şi neevidenţiate contabil, obligaţia de a calcula şi achita TVA aferentă acestora, precum şi impozit pe profitul rezultat din comercializarea acestora.

Cât priveşte critica referitoare la excluderea totală de la deductibilitate a cheltuielilor privind bunurile de natura stocurilor degradate, Curtea a apreciat că nu este întemeiată.

În mod corect nu s-a acceptat ca şi cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit, cheltuiala privind bunurile de natura stocurilor degradate pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare. Mai trebuie precizat şi faptul că bunurile pentru care s-au întocmit procesele verbale cu mărfuri defecte şi distruse, nu se regăsesc printre cele enumerate în anexele 1-3 la HG nr. 831/2004, pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare, cu atât mai puţin în anexa 2, la pct. 47-47, anexa 2 cuprinzând limitele admisibile de perisabilitate pentru produse medicamentoase de uz uman, în număr de 5 grupe.

Diferenţa între sumele reprezentând obligaţii suplimentare cuprinse în raportul de inspecţie fiscală nr. F -SM .../30.09.2014 şi în Decizia de impunere nr. F-SM .../30.09.2014 de 800.591 lei şi suma de 589.825 lei menţionată în Procesul verbal nr.  .../06.10.2014, se datorează faptului că în procesul verbal menţionat sunt cuprinse doar constatările fiscale care au la baza încălcarea prevederilor Legii 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, acest proces verbal stând la baza sesizării penale nr. .../06.11.2014.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi corectă şi pe cale de consecinţă motivele de recurs nu pot fi privite ca fondate astfel că în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 496 Cod de procedură civilă, a respins recursul ca nefondat, cu consecinţa menţinerii în tot a sentinţei atacate, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

Domenii speta

Spete similare