Funcționari publici din cadrul agențiilor județene pentru protecția mediului. Salarizare la nivelul maxim din cadrul instituțiilor publice aflate în subordinea aceluiași ordonator principal de credite. Existența unor hotărâri judecătorești de stabilire a

Hotărâre 693 din 16.09.2020


Cuprins pe materii: Drept administrativ. Funcție publică.

Indice alfabetic: Funcționari publici – salarizare la nivel maxim

-efectele hotărârii judecătorești

-decizia CCR nr. 794/2016

Temei de drept: OUG nr. 57/2015 art. 31 alin. 13

OUG nr. 99/2016 art. 3 alin. 2

OUG nr. 9/2017 art. 1 alin. 3

Decizia CCR nr. 794/2016

În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind același funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază  pentru funcții similare trebuia stabilit la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor instituțiilor sau autorităților subordonate, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Din perspectiva îndeplinirii condițiilor legale pentru compararea salariilor reclamantelor cu cele indicate prin cererea de chemare în judecată, Curtea a observat că era necesar, pe de o parte, să fie funcții similare, iar pe de altă parte ca activitatea să fie desfășurată în aceleași condiții.

Motivarea primei instanțe are la bază dispozițiile legale referitoare la stabilirea salariilor de bază la nivelul maxim, apelând la frânturi din argumentația Curții Constituționale expusă în considerentele Deciziei nr. 794/2016, însă aceste prevederi trebuie aplicate prin raportare la întreg raționamentul juridic al Curții Constituționale. Argumentația juridică din decizia invocată pornește de la o premisă esențială, evidențiată la par. 26 al Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat diferența dintre „hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5 % și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat”, punctând că acestea au aplicabilitate generală (întrucât privesc valoarea de referință sectorială), și „ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat)”.

Deși prevederile ce reglementează salarizarea la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții similare nu fac nicio distincție în privința modului în care a fost alcătuit salariul de bază ce constituie elementul de comparație, totuși nu pot fi ignorate considerentele Curții Constituționale din decizia mai sus citată, considerente prin care se face o distincție clară între hotărârile judecătorești de recunoaștere a unor drepturi în baza unor situații de fapt particulare și hotărârile judecătorești care au aplicabilitate generală. Astfel, concluzia ce se desprinde este aceea că stabilirea nivelului maxim de salarizare trebuie să se facă prin luarea în considerare doar a acestor din urmă hotărâri, care se referă la categorii profesionale sau familii ocupaționale.