Anularea mandatelor de executare pedeapsă

Prin încheierea de dezbateri din data de 28.02.2022, care face corp comun cu decizia, curtea a constatat apelurile ca fiind făcute în termen pentru următoarele considerente.

Sentinţa penală apelată nu a fost comunicată legal celor doi inculpaţi, întrucât aceasta a fost transmisă la adresele din Ucraina prin scrisoare recomandată, însă Ucraina nu permite comunicarea directă a actelor către destinatar.

Curtea a reţinut că instrumentul juridic internațional aplicabil între România și Republica Ucraina este Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg, la 20 aprilie 1959, ratificată de România prin Legea nr. 236/1998, comunicarea actelor de procedură fiind reglementată de Titlul III art 7 din Convenție.

Totodată, în art. 16 din al doilea Protocol adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001, denumit „Remiterea pe cale poştală” se prevede după cum urmează:

1. Autorităţile judiciare competente ale oricărei părţi pot trimite direct, pe cale poştală, acte de procedură şi hotărâri judiciare persoanelor care se află pe teritoriul unei alte părţi.

2. Actele de procedură şi hotărârile judiciare sunt însoţite de o notă care indică faptul că destinatarul poate obţine de la autoritatea menţionată în notă informaţii asupra drepturilor şi obligaţiilor privind remiterea obiectelor. Dispoziţiile paragrafului 3 al art. 15 din prezentul protocol se aplică la această notă.

3. Dispoziţiile art. 8, 9 şi 12 din convenţie se aplică prin analogie remiterii pe cale poştală.

4. Dispoziţiile paragrafelor 1, 2 şi 3 ale articolului 15 din prezentul protocol se aplică şi remiterii pe cale poştală.

Pe de altă parte, potrivit art. 33 denumit “Rezerve”:

1. Orice rezervă formulată de o parte privind o dispoziţie a convenţiei sau a protocolului său se aplică deopotrivă prezentului protocol, în afară de cazul în care această parte nu îşi exprimă intenţia contrară în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare. În acelaşi fel se va proceda pentru orice declaraţie făcută în privinţa sau în temeiul unei dispoziţii a convenţiei sau a protocolului său.

2. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, să declare că îşi rezervă dreptul de a nu accepta, în tot sau în parte, unul sau mai multe dintre articolele: 16, 17, 18, 19 şi 20 din prezentul protocol. Nici o altă rezervă nu este admisă.

3. Orice stat poate retrage, în tot sau în parte, rezervele pe care le-a făcut conform paragrafelor precedente, adresând în acest sens secretarului general al Consiliului Europei o declaraţie care va produce efecte de la data primirii sale.

4. Partea care a formulat o rezervă cu privire la unul dintre articolele menţionate la paragraful 2 nu poate pretinde ca acest articol să fie aplicat de către o altă parte. Totuşi, dacă rezerva este parţială sau condiţională, ea poate pretinde aplicarea acestui articol în măsura în care l-a acceptat.

Cât privește prevederile art. 16 ale celui de-al doilea Protocol adițional la Conventia europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001, curtea a reţinut că, potrivit declarației Republicii Ucraina, notificată Secretariatului General al Consiliului Europei, în temeiul art. 33 alin. 2 din Protocol, acestea nu sunt aplicabile. Astfel, din declarația notificată Secretariatului General al Consiliului Europei rezultă că, în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din al doilea protocol adițional, Ucraina declară că se va bucura de dreptul de a nu accepta articolul 16 (traducere neoficială).

În contextul celor de mai sus, în legătură cu modalitatea de comunicare a actelor de procedură (sentinţă penală), în speţă se impunea a fi efectuată o cerere de asistenţă judiciară în materie penală (transmitere/comunicare sentinţă penală). Ministerul Român de Justiție transmitea cererea Ministerului Justiției al Republicii Ucraina, autoritatea centrală străină urmând să înainteze cererea de asistență judiciară internațională și înscrisurile anexate acesteia autorității judiciare competente, potrivit legislației interne. Curtea a reținut că soluționarea cererilor de asistenţă juridică internaţională (comunicare acte de procedură) este de competența exclusivă a autorităților judiciare străine, rolul autorităților centrale din România fiind acela de intermediere între autoritățile judiciare solicitante, respectiv cele solicitate.

Acestea sunt argumentele de drept pentru care apelurile inculpaţilor au fost apreciate ca fiind făcute în termen, procedura de comunicare a sentinţei penale apelate fiind viciată.

În continuare, curtea a reţinut că, în baza aceloraşi motive pentru care instanţa a apreciat apelurile ca fiind formulate în termenul legal, apărătorul ales al celor doi inculpaţi a solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei penale apelate urmată de trimiterea cauzei spre rejudecare, invocându-se nelegala citare a inculpaţilor.

Analizând cauza sub acest aspect, curtea a observat că, într-adevăr, nu numai comunicarea sentinţei penale s-a realizat în mod nelegal, prin scrisoare recomandată, ci şi comunicarea citaţiilor la judecata în primă instanţă a cauzei s-a realizat tot prin scrisoare recomandată cu cei doi inculpaţi – cetăţeni ucraineni.

Ori, potrivit art. 259 alin. 9 Cod procedură penala - Locul de citare: Dacă suspectul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În absenţa unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecată, suspectul sau inculpatul va fi înştiinţat prin citaţie că are obligaţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poştă electronică sau mesagerie electronică, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în care nu se conformează, comunicările i se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele care se expediază ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii.

Aşadar, în prezenţa instrumentului juridic internaţional aplicabil între România şi Ucraina, la care curtea a făcut mai sus referire, precum şi a rezervei din partea statului ucrainean în ceea ce priveşte remiterea actelor de procedură pe cale poştală, curtea a concluzionat că şi procedura de citare a inculpaţilor la judecata pe fond a cauzei a fost viciată, îndeplinită fiind, în mod nelegal, prin scrisoare recomandată.

Potrivit art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. b teza întâi Cod procedură penală - Soluţiile la judecata în apel - (1) Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: 2. admite apelul şi: b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte.

Trimiterea cauzei spre rejudecare se înfăţişează ca un remediu procesual, în situația în care judecata a avut loc cu încălcarea unor norme de procedură sau principii de bază ale procesului penal, cu încălcarea sau nesocotirea unor norme instituite de lege sub sancțiunea nulităţii absolute sau relative sau cu ignorarea unor principii fundamentale ale procesului penal, aşa cum acestea au fost statuate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau consacrate în jurisprudenţa Curţii Europene. Cu referire la nulităţi, curtea a reţinut că dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) C.pr.pen. prevăd acest caz de nulitate relativă (nelegala citare) printre cazurile în care se va dispune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Şi aceasta datorită consecinţelor vătămătoare foarte grave ce decurg din încălcarea normei de procedură, nelegala citare având drept efect privarea inculpaţilor de un prim grad de jurisdicţie în materie penală, drept garantat atât de legislaţia internă cât şi de dispoziţiile convenţionale în domeniu.

În sistemul nostru de drept dublul grad de jurisdicţie în materie penală a fost o realitate aproape constantă, România bucurându-se de una dintre cele mai moderne proceduri penale şi sub Codul de procedură penală din 1864, în majoritatea cazurilor fiind prevăzută posibilitatea de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă. În prezent, sub reglementarea Noului Cod de procedură penală, adoptat prin Legea 135/2010, toate sentinţele prin care prima instanţă soluţionează fondul acuzaţiei sunt supuse apelului, fiind asigurat pe deplin dreptul la două instanţe de judecată în materie penală şi în plus, examinarea practicii judiciare demonstrează că instanţele au transpus în practică, în măsură semnificativă, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu referire la efectivitatea celor două grade de jurisdicţie în materie penală, existând numeroase cazuri în care, făcând aplicarea directă a Protocolului nr. 7 la Convenţie, au trimis cauzele spre a fi rejudecate de prima instanţă atunci când au apreciat că judecata de prim grad nu a fost una efectivă sau a fost viciată fundamental.

Curtea a constatat că prin privarea inculpaţilor de un grad de jurisdicţie se aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cele două drepturi fiind strâns legale între ele. Dublul grad de jurisdicţie este un drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Acesta presupune că orice persoană declarată vinovată de săvârşirea unei infracţiuni de un tribunal, are dreptul de a cere examinarea hotărârii prin care i s-a stabilit vinovăţia de către o instanţă superioară ierarhic. Dublul grad de jurisdicţie vizează o judecare devolutivă a cauzei în faţa a două instanţe de judecată, una de fond, iar cea de-a doua, de control judiciar.

Ori, în speţă, în primă instanţă nu a avut loc o judecată cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale, astfel că primul grad de jurisdicţie nu poate fi luat în considerare, de aceea pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi asigurarea efectivă a două grade de jurisdicţie, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este justificată trimiterea cauzei spre rejudecare, aspect transpus de altfel şi în legislaţia internă, conform art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. b teza întâi Cod procedură penală. Odată invocată şi constatată încălcarea, neacoperită, necompensată şi vătămătoare pentru inculpaţi, aceasta va produce aceleaşi efecte ca şi nulitatea absolută, respectiv actul nul se va considera un act inexistent. Prin urmare, şi incidenţa nulităţii relative conduce în acest caz la desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Cât priveşte faza de la care se va relua judecata în primă instanţă, curtea a dispus rejudecarea cauzei începând cu etapa camerei preliminare, în condiţiile în care cei doi inculpaţi (persoane condamnate) nu au fost legal citaţi în etapa procesuală anterior menționată, neputându-și exercita drepturile și neputându-și apăra interesele procesuale specifice camerei preliminare.

Inclusiv Curtea Constituţională a reţinut că asigurarea prezenței inculpatului în procedura camerei preliminare este de o extremă importanță pentru garantarea drepturilor și intereselor procesuale ale acestuia referitoare la contestarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum și la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor în etapa urmăririi penale (paragraful 33 din Decizia nr. 647 din 1 noiembrie 2016).

Obiectul camerei preliminare îl constituie, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Așa fiind, rolul camerei preliminare este acela de filtru al aspectelor ce vizează în mod exclusiv legalitatea actelor efectuate în cursul urmăririi penale, care au dus la emiterea de către procuror a dispoziției de trimitere în judecată. Această verificare se realizează între momentul trimiterii în judecată și cel al începerii judecății. În cursul acestei proceduri nu este analizată temeinicia acuzației penale sau a probelor, motiv pentru care procedura de cameră preliminară nu se finalizează cu soluționarea raportului penal de conflict, ci cu dispunerea începerii judecății pe fond a cauzei sau cu restituirea cauzei la parchet, conform art.346 din Codul de procedură penală.

Având în vedere prezența procedurii camerei preliminare în arhitectura procesului penal, după începerea judecății, nu mai este posibilă contestarea legalității probelor administrate în cursul urmăririi penale și nici restituirea cauzei la parchet pentru neregulamentara întocmire a rechizitoriului, pentru excluderea tuturor probelor sau în situația în care procurorul solicită restituirea dosarului. Pentru aceste motive, asigurarea prezenței inculpatului în procedura camerei preliminare este de o extremă importanță, pentru garantarea drepturilor și intereselor procesuale ale acestuia referitoare la contestarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum și la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor în etapa urmăririi penale. Per a contrario, începerea etapei judecății în lipsa asigurării drepturilor anterior menționate este de natură a priva inculpatul de posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la aspectele enumerate în cuprinsul art. 342 din Codul de procedură penală, excepții ce nu mai pot fi formulate după încheierea procedurii camerei preliminare.

Prin urmare, neasigurarea prezenței inculpatului în etapa camerei preliminare, urmată de începerea judecății, implică încălcarea dreptului acestuia la apărare și a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție și la art. 6 din Convenție.

În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr.641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.887 din 5 decembrie 2014, paragraful 40, că legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. Aşadar, prin conţinutul dispoziţiilor care reglementează camera preliminară, prin soluţiile care pot fi dispuse, sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut caracter echitabil pentru a se putea proceda la judecata pe fond. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că procedura desfăşurată în camera preliminară este deosebit de importantă, având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis.

Domenii speta

Spete similare