Evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală. Neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii. Principiul securității raporturilor juridice. Dreptul la un proces echitabil. Respectarea principiului autorității de lucru judecat

DREPT PENAL

Evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală. Neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii. Principiul securității raporturilor juridice. Dreptul la un proces echitabil. Respectarea principiului autorității de lucru judecat

- art. 9 alin. 1 lit c) şi alin. 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal

- Hotărârea CEDO din 8 iulie 2019, pronunţată în Cauza Mihalache împotriva României

- cauzele CJUE C-277/14 PPUH Stehcemp și 101/16 SC Paper Consult SRL

- art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României

- art. 1357 şi art. 1391 alin. 1 Cod civil

 Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunţată este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiţiei.

Respectarea principiului autorităţii de lucru judecat are ca finalitate asigurarea securităţii raporturilor juridice, componentă a principiului securităţii juridice, ca standard al dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 6 din Convenţie. Acest principiu exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi “contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze”. Principiul securității raporturilor juridice a apărut şi s-a dezvoltat pe cale pretoriană, mai exact în practica instanţelor internaţionale, dobândind rang de principiu al ordinii juridice europene.

Referitor la acelaşi principiu, prin Hotărârea din 8 iulie 2019, pronunţată în Cauza Mihalache împotriva României, paragraful 22, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existenţa a trei criterii care trebuie îndeplinite pentru a putea considera că o decizie este definitivă: decizia trebuie să blocheze definitiv urmărirea penală, trebuie să fi fost precedată de o investigație amănunțită şi trebuie să se bazeze pe o evaluare a fondului cauzei.

Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, a plasat principiul securităţii raporturilor juridice în rândul exigenţelor statului de drept, raportând, acest principiu la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie (Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 etc.)

În Cauza Lungu şi alţii împotriva României, Hotărârea din 21.10.2014, a statuat că dreptul reclamanţilor la un proces echitabil a fost încălcat în sensul art. 6.1 din Convenţie arătându-se că: „Însă, derularea simultană şi în paralel a două proceduri independente cu privire la aceleaşi fapte, care a condus secţia penală a Curţii de Apel la o nouă apreciere a acestor fapte, radical diferită de hotărârea anterioară a secţiei comerciale de la aceeaşi Curte de Apel, a adus atingere principiului securităţii juridice (...). În consecinţă, prin aceea că a revenit asupra unui punct al litigiului care a fost deja tranşat şi care a făcut obiectul unei hotărâri definitive, şi în absenţa unui motiv întemeiat, Curtea de Apel a înfrânt principiul securităţii raporturilor juridice. Din acest motiv, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenţie a fost încălcat” (par. 46-47).

În acelaşi sens este şi practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care într-o hotărâre mai recentă pronunţată în cauza C-277/14 PPUH Stehcemp, a reţinut la paragraful 50 că „este sarcina administraţiei fiscale care a constatat fraude sau neregularităţi comise de persoana care a emis facturi să stabilească, în raport cu elemente obiective şi fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o frauda privind TVA-ul, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere (a se vedea în acest sens Hotărârea Bonik, C-285/11, EU.C:2012:774, punctual 45 şi Hotărârea LVK-56 C-643/11, EU:C:2013:55, punctual 64)”.

De asemenea, CJUE a stabilit într-o hotărâre pronunţată împotriva României (cauza 101/16-SC Paper Consult SRL împotriva DGRFP Cluj Napoca, AJFP Bistriţa Năsăud), că Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28.11.2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată trebuie să fie interpretată în sensul că, se opune unei reglementări naţionale, în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este refuzat unei persoane impozabile, pentru motivul că operatorul care i-a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei facturi, pe care figurează separate preţul şi taxa pe valoare adăugată, a fost declarat inactiv de administraţia fiscală a unui stat membru, atunci când acest refuz al dreptului de deducere este sistematic şi definitiv, nepermiţând să se facă dovada absenţei unei fraude sau a unei pierderi de venituri fiscale.

Curtea de apel a apreciat că instanța penală nu mai poate examina operațiunile privind înregistrările în evidențele contabile ale societății al cărei administrator era inculpatul. Decizia instanței civile a intervenit în partea finală a administrării probelor care s-a realizat în cursul cercetării judecătorești la instanța penală (fiind administrate proba cu martori, înscrisuri, expertiza tehnică judiciară și expertiza fiscală judiciară).

S-a apreciat că elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală nu sunt întrunite, respectiv nu există vreo evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, a unor cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale şi nici vreo evidențiere a unor alte operațiuni fictive. Din moment ce latura penală a cauzei nu confirmă învinuirea, s-a apreciat că nu pot fi îndeplinite nici condițiile răspunderii civile, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre cele două, precum și a vinovăției autorului faptei astfel cum statuează dispozițiile art. 1357 şi art. 1391 alin. 1 Cod civil.

Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 249/A din 12 mai 2022

Prin Sentinţa penală nr. (...)/2021 din data de 29 martie 2021 pronunţată de Tribunalul (A), a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor (I1), (I2), (I3), (I4), (I5), (I6), (I7) şi (I8), în sensul reţinerii incidenței alin. 2 al art. 9 din Legea 241/2005, în loc de alin. 3, formulată de reprezentantul Ministerului Public.

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului (I6), în sensul înlăturării incidenței alin. 3 din Legea 241/2005, formulată de acesta prin apărător ales.

În baza art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul (I9), fiul lui (...), născut la data de (...) în (...), domiciliat în (...), CNP (...), administrator la SC (S9) SRL, fără antecedente penale, de sub acuzaţia săvârşirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit c) şi alin. 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal.

În baza art. 16 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului (I1), fiul lui (...), născut la data de (...) în (...), pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 26 raportat la disp. art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal în cauză intervenind decesul inculpatului la data de 2 octombrie 2018.

În baza art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul (I2), fiul lui (...), născut la data de (...) în (...), CNP (...), domiciliat în (...), administrator la SC (S2) SRL, fără antecedente penale, de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 26 raportat la disp. art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal.

În baza art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul (I3), fiul lui (...), născut la data de (...) în (...), CNP (...), administrator la SC (S3) SRL, fără antecedente penale, de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 26 raportat la disp. art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal.

În baza art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul (I4), fiul lui (...), născut la data de (...) în (...), CNP (...), domiciliat în (...), administrator la SC (S4) SRL, fără antecedente penale, de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 26 raportat la disp. art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal.

În baza art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul (I5), fiul lui (...), născut la data de (...) în (...), CNP (...), domiciliat în (...), administrator la SC (S5) SRL, fără antecedente penale, de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 26 raportat la disp. art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal.

În baza art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul (I6), fiul lui (...), născut la data de (...) în (...), CNP (...), domiciliat în (...), administrator la SC (S6) SRL Harghita, fără antecedente penale, de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 26 raportat la disp. art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal.

În baza art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul (I7), fiul lui (...), născut la data de (...) în (...), CNP (...), domiciliat în (...), administrator la SC (S6) SRL, fără antecedente penale, de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 26 raportat la disp. art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal.

În baza art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul (I8), fiul lui (...), născut la data de (...) în (...), CNP (...), domiciliat în (...), administrator la SC (S8) SRL, fără antecedente penale, de sub acuzatia săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 26 raportat la disp. art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi art. 5 Cod penal.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată în cauză de ANAF pentru Statul Român.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător institut prin Ordonanţa procurorului din 03.07.2014, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului (I9).

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul (A) emis la data de 22 martie 2017 în dosar nr. (...)/P/2014 al acestei unităţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. (I9), cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9, alin.1, lit. c) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal;

2. (I1), cu datele personale din dispozitiv, sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9, alin. 1, lit. c) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal;

3. (I2), cu datele personale din dispozitiv, sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prev.de art. 26 Cod penal raportat la art. 9, alin. 1, lit. c) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal;

4. (I3), cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, faptă prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9, alin. 1, lit. c) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal;

5. (I4), cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9, alin. 1, lit. c) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal;

6. (I5), cu datele personale din dispozitiv, sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9, alin. 1, lit. c) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal;

7. (I6), cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, faptă prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9, alin. 1, lit. c) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal;

8. (I7), cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, faptă prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9, alin. 1, lit. c) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal;

9. (I8), cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, faptă prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9, alin. 1, lit. c) și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal.

În sarcina inculpaţilor, prin rechizitor, s-a reţinut în esenţă, că în perioada 2009 - 2011 inculpatul (I9) în calitate de asociat și administrator al S.C. (S9) S.R.L. a dispus înregistrarea în contabilitate a unor facturi fiscale care nu au avut la bază operaţiuni comerciale reale şi prin aceasta a diminuat valoarea obligaţiilor la bugetul de stat.

Din actele de urmărire penală administrate în cauză a rezultat că facturile fiscale provenite de la societățile comerciale (S1) SRL, (S4), (S10) SRL, (S2) SRL, (S11) SRL, (S5) SRL, (S6) SRL, (S8) SRL, (S3) SRL și (S12) SRL, reprezintă în realitate achiziții fictive.

Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului de către inculpatul (I9) în calitate de administrator al SC (S9) SRL prin înregistrarea în contabilitate a celor 46 facturi fiscale emise de SC (S1) SRL, SC (S4) SRL, SC (S10) SRL, SC (S5) SRL, SC (S11) SRL, SC (S6) SRL, SC (S8) SRL, SC (S3) SRL, SC (S2) SRL şi (S12) SRL, este de 3.215.783 lei, reprezentând 1.895.977,39 lei TVA şi 1.319.786,32 lei impozit pe profit.

În procedura de cameră preliminară, la Tribunalul (A) nu au fost invocate cereri sau excepții de către inculpați, nici judecătorul de cameră preliminară nu a înțeles să invoce din oficiu vreo excepție, astfel că prin Încheierea Penală numărul (...)/JCP/23 mai 2017 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi s-a dispus începerea judecății, încheiere rămasă definitivă în urma controlului judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel (...), prin Încheierea numărul (...)/CCP/13 iulie 2017.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, coroborând între ele probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate în cursul cercetării judecătorești a cauzei, constând în sesizarea penală formulată în cauză de ANAF, declarațiile inculpaților, ale martorilor audiați în cauză, probele științifice administrate, respectiv expertiza în construcții şi cea financiar fiscală, soluțiile pronunțate de instanța de contencios administrativ precum şi de instanța penală a Tribunalului (B), instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În raport de datele la care se reține comiterea faptelor imputate, 2009 - 2012, de instituțiile care guvernează individualizarea judiciară a pedepselor şi modalitățile de executare, reglementarea infracțiunii continue şi continuate, de circumstanțele atenuante sau agravante care ar putea fi reținute, prima instanţă a considerat că vechiul Cod penal este legea mai favorabilă.

În continuare, s-a arătat că SC (S9) SRL a fost înființată în cursul anului 1992, obiectul principal de activitate al acesteia fiind lucrări de construcții a drumurilor şi autostrăzilor, administratorul acesteia fiind inculpatul (I9), de altfel acesta fiind unic asociat în firmă.

La data de 12 ianuarie 2009, între firma inculpatului şi SC (S13) SA (...) s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 1/2009, obiectul contractului fiind executarea lucrărilor de săpătură conform cerinței beneficiarului, în anexele la acest contract fiind trecute în concret activităţile pe care le implica realizarea obiectului contractului: decapare asfalt şi spart beton, săpătură normală în teren foarte tare, pozat cablu, astupat șanț, încărcat reziduuri, cu preţurile aferente execuției unui metru liniar, precum şi contravaloarea regiei pe zi, iar la rubrica observații erau trecute lățimea și adâncimea șanțului cu tot cu spart beton.

La acest contract a fost încheiat un Act Adițional, nr. 2, la data de 27 aprilie 2009, iar în cursul anului 2010 s-a încheiat Actul Aditional nr. 2/2010 la contractul nr. 1/2009 şi la actul adițional nr. 1/27.04.2009.

Tot la aceeași dată, respectiv 12 ianuarie 2009 s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 1/2009, între SC (S13) SA (...) şi SC (S9) SRL, obiectul acestui contract fiind executarea lucrărilor de săpătură conform cerinței beneficiarului, contract la care s-a încheiat actul adițional nr. 1 din 27 aprilie 2009 şi mai apoi actul adițional nr. 2/2010.

Mai apoi, la data de 14 ianuarie 2009, s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 2/2009, între (S9) şi SC (S14) SA (...), având ca obiect executarea lucrărilor de săpătură conform cerinței beneficiarului, în anexa la acest contract fiind de asemenea detaliate toate activitățile ce urmau a fi realizate de către firma inculpatului. Şi la acest contract au fost încheiate acte adiționale, înregistrate la SC (S14) SA sub nr. (...)/16.07.2009 şi respectiv (...)/25 februarie 2010.

La data de 16 ianuarie 2009, între SC (S15) SA (...) şi SC (S9) s-a încheiat Contractul de prestări de servicii nr. 4, având ca obiect asigurarea execuției lucrării LES 110 kv Mall (...), în anexele la acest contract fiind trecute toate operațiunile care se impuneau a fi executate de către prestator pentru finalizarea lucrării.

Totodată, la data de 4 martie 2009, s-a încheiat contractul de execuție nr. (...) între (S16) SRL şi (S9), obiectul acestui contract fiind lucrări de desfacere şi refacere a sistemului rutier/trotuare şi carosabil ca urmare a efectuării de către achizitor (S16) SRL) a lucrărilor de racord energie electrică executate pe străzile precizate în planurile anexate contractului.

Prin urmare, s-a reţinut că, în raport de contractele anterior indicate, în cursul anului 2009 şi mai apoi in 2010, societatea administrată de inculpatul (I9) a fost angrenată în lucrări pe raza localității (...).

Potrivit pontajelor depuse la dosarul cauzei, a statelor de plată existente şi a concluziilor raportului de expertiză tehnică în construcții efectuată în cauză, s-a constatat că, în cursul lunii ianuarie 2009, numărul angajaților la firma inculpatului era 26, incluzându-l şi pe inculpat, din luna februarie până în mai 25 persoane, în luna iunie-noiembrie 26 persoane, iar în luna decembrie 2009, angajate erau 23 persoane.

Așa fiind, s-a arătat că lucrările contractate în baza contractelor anterior enunțate nu au putut fi executate de inculpat cu personalul pe care îl avea, expertul în construcții concluzionând în expertiza efectuată că erau necesari pentru anul 2009, în condițiile în care se lucra 8 ore/zi de 54 persoane, iar la un volum de activitate de 10 ore erau necesari 43 de muncitori.

S-a reţinut că, pentru a putea realiza lucrările contractate, la data de 23 ianuarie 2009 inculpatul a încheiat cu SC (S5) SRL, administrată de numita (N), mama inculpatului (I5), contractul de prestări servicii nr. 5/2009.

Această societate a fost înființată în data de 5 ianuarie 2009, iar înregistrarea în scopuri de TVA s-a realizat la data de 12 ianuarie 2009, obiectul principal de activitate al societății fiind lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale şi nerezidențiale.

S-a menţionat că, cele 12 facturi fiscale emise de această societate către SC (S9), au fost însoțite de situații de lucrări, unde apar specificate felul lucrărilor executate şi lungimea săpăturii executate. Lucrările indicate în aceste situații de lucrări se regăsesc în anexa la Contractul de prestări servicii nr. 1/2009, încheiat la 12 ianuarie 2009, între firma inculpatului (I9) şi SC (S13) SA (...).

Astfel, s-a precizat că, susținerea în actul de sesizare al instanței că această societate nu a avut angajați și astfel nu putea să presteze lucrările indicate în facturi şi în situațiile de lucrări întocmite, în faza de cercetare judecătorească a fost combătută de probele administrate.

În continuare, s-a reţinut că, tot în cursul anului 2009, inculpatul (I9) a colaborat cu SC (S2) SRL şi cu SC (S10) SRL, în baza Contractului nr. 4/16.01.2009, încheiat între aceasta şi (S9), firma din (B) luând în subantrepriză lucrările contractate de (S9) cu SC (S14) SA (...), executând astfel lucrări constând în săpături, pozat cablu şi astupat pe raza mun. (...). Colaborarea dintre (S9) și SC (S2) s-a derulat în perioada februarie - iunie 2009, cu angajaţi proprii, circa 25-30 persoane, zilnic, iar în urma activităţilor prestate, SC (S2) SRL a emis un număr de patru facturi fiscale însoţite de procese-verbale de recepţie, plata acestora realizându-se prin bancă.

S-a menţionat că, administratorul firmei din (...) era mama inculpatului (I2), numita (N1), inculpatul realizând însă administrarea faptică a acestei societăţi, cum de altfel se ocupa şi de administrarea faptică a SC (S10) SRL, societate care scriptic era administrată de numita (N2), concubina inculpatului (I2) și fiica inculpatului (I1).

Cu această din urmă societate, (S9) a încheiat la data de 12.08.2009, Contractul de prestări servicii nr. 117/2009, obiectul acestui contract constituindu-l executarea a unor lucrări de spart beton, săpătură, pozat cablu şi astupat pe şantierele de pe raza mun. (...) în perioada august - octombrie 2009, din partea firmei administrate faptic de (I2) lucrând 15-20 persoane.

După terminarea lucrărilor contractate de la (S9), numitul (I2) a întocmit procese-verbale de recepţie, apoi facturile fiscale, în număr de două care au fost plătite tot prin bancă.

Instanța a reţinut faptul că declarația inculpatului (I9) se coroborează cu cea a inculpatului (I2), care în cursul cercetării judecătoreşti, cu ocazia audierii sale a recunoscut atât realitatea operaţiunilor comerciale, cât şi faptul că el a administrat în fapt ambele societăţi comerciale, în baza unor împuterniciri notariale date de către administratorii de drept ai societăţilor. Prin intermediul celor două societăţi a prestat activităţi către (S9) constând în săpături şi montare - pozat cabluri electrice, cu muncitori care nu aveau contracte individuale de muncă. Inculpatul a arătat apoi că pentru lucrările efectuate pentru (S9) folosea aproximativ 18-20 de muncitori, iar după finalizarea lucrărilor exista o recepţie a acestora, la care participa un băiat de la (S9), un anume (N3) şi o altă persoană de la el, pe nume (N4) — zis (...). Inculpatul (I2) a mai precizat că ultimul cuvânt îl avea (I9), care uneori participa şi el la recepţie.

În continuare, s-a arătat că, în cursul anului 2010, în ceea ce privește SC (S9), era în vigoare contractul încheiat cu (S13) SA (...), potrivit actului adițional nr. 2/2010, la contractul inițial încheiat, în 12 ianuarie 2009, precum şi contractul încheiat cu (S14) SA (...), potrivit actului adițional (...)/25 februarie 2010, încheiat la contractul nr. 2/2009.

Numărul de muncitori care erau angajati la (S9) în cursul anului 2010, potrivit pontajelor, statelor de plată și notei contabile privind salariile, aflate la dosarul cauzei, se prezenta astfel: în lunile ianuarie și februarie, 22 persoane; martie 25, aprilie 24 persoane, mai-iunie-iulie 22 persoane, august-septembrie 23, octombrie-noiembrie 35 iar în luna decembrie 30 persoane.

În raportul de expertiză tehnică în construcții efectuat în cauză, astfel cum l-a menționat instanța și cu referire la activitatea SC (S9) în anul 2009, este prevăzut în mod expres că în cursul anului 2010, numărul de muncitori necesari pentru realizarea lucrărilor contractate era de 562, iar muncitorii angajați ai societății inculpatului erau 253.

Aceasta fiind situația, s-a reţinut că, pentru realizarea la timp şi în bune condiții a lucrărilor contractate, inculpatul a fost nevoit să apeleze la subcontractori, colaborând în semestrele I şi II ale anului 2010 cu SC (S3) SRL, iar in semestrul II al aceluiași an a mai colaborat cu SC (S8). S-a precizat că această din urmă societate a colaborat cu firma inculpatului şi în semestrul I al anului 2011.

În ceea ce privește colaborarea cu SC (S3) SRL (...), instanța a reţinut faptul că la data de 28 aprilie 2010 a fost încheiat Actul Adițional nr. 1 la contractul încheiat de această societate cu inculpatul, respectiv contractul nr. 10 încheiat în 23 septembrie 2009 și administratorul acesteia era inculpatul (I3), cel care a semnat atât contractul din 2009 cât şi actul adițional încheiat in aprilie 2010.

Instanța a reținut că fiecare factură fiscală emisă de SC (S3) către (S9) a fost însoțită de situații de lucrări semnate de ambele părți, astfel că se poate observa cu ușurință detalierea acestor situații de lucrări, a operațiunilor executate, a cantității de metri liniari săpați, a cablului pozat şi astupat, a canalizării principale şi secundare, precum şi a refacerii pavajului din pavele și piatră cubică realizate.

Pe relația cu SC (S8) SRL, societate administrată de inculpatul (I8), instanţa a reţinut încheierea Contractului de prestări servicii nr. 19 din 18 octombrie 2010, între această societate şi (S9) care avea ca obiect tăierea asfalt şi beton cu freza, spart beton cu picamerul, săpat șanț, montat țeavă PVC, confecționat cofraje, pozat cablu, astupat şi compactat șanț, cu prețul pe unitate de măsură, emițându-se două facturi fiscale către (S9), respectiv factura numărul (...)21/26.11.2010, (...)38/29.12.2010, respectiv (...)59/28 ianuarie 2011 și (...)91/28 aprilie 2011, toate fiind însoțite de situații de lucrări detaliate și au fost achitate prin bancă.

În cursul anului 2011, numărul angajaților la firma inculpatului (I9) se prezenta, potrivit pontajelor, statelor de plată şi notelor contabile cu salariile astfel: în luna ianuarie şi februarie erau 30 de angajați, în martie, aprilie şi mai 29 de angajați, în iunie 35, în iulie 34, în luna august 38, în septembrie 37, în octombrie 35, în noiembrie 32, iar în luna decembrie 33.

Pentru acest an, inculpatul avea contractate lucrări cu (S14) SA (...), SC (S17) SRL (...), (S13) SA şi SC (S18) SA Sucursala (...), cu această din urmă societate fiind încheiat Contractul de Prestări Servicii nr. 36 din 20.07.2011.

În vederea realizării obiectivelor asumate prin contractele încheiate, potrivit expertizei tehnice în construcții, numărul de personal de care avea nevoie inculpatul era de 600 muncitori, or în condițiile în care (S9) avea în anul 2011 un număr de 379 de angajați, s-a apreciat ca fiind evident faptul că nu putea realiza singur lucrările contractate.

Astfel, s-a menţionat că la 23 februarie 2011, între (S9) şi SC (S4) SRL administrat de (I4) s-a încheiat contractul de prestări servici nr. 5, cu obiectul de activitate indicat în anexa 1 la acesta, fiind întocmite două procese verbale de recepție a lucrărilor, unul în 27 mai 2011, în baza căruia s-a emis factura nr. (...)89 din 31 mai 2011 și unul încheiat la data de 23 iunie 2011, în baza căruia s-a emis factura nr. (...)86 din 27 iunie 2011.

S-a apreciat că, împrejurarea că SC (S4) SRL nu figurează cu angajați, nu reprezintă un argument pentru a susține fictivitatea relațiilor desfășurate, cu atât mai mult cu cât probatoriul administrat, a confirmat că lucrările au fost executate de oamenii aduși de (I2), care erau zilieri.

În continuare, s-a arătat că, (S9) încheie la data de 30.05.2011 contractul de prestări servicii cu (S1) SRL nr. 19 având asociat unic şi administrator pe numitul (I1), contract în baza căruia au fost executate lucrările care apar menționate în situațiile de lucrări întocmite, după cum urmează: procesul verbal de recepție din data de 27 iulie 2011, în baza căruia s-a emis factura nr. (...)1/29.07.2011, procesul verbal de recepție din data de 26.08.2011, în baza căruia s-a emis factura nr. (...)51/19.08.2011, procesul verbal de receptie din 28.09.2011, în baza căruia s-a emis factura nr. (...)20/30.09.2011 şi procesul verbal de receptie din 27 octombrie 2011, în baza căruia s-a emis factura nr. (...)53 din 28 octombrie 2011.

Reținerea în actul de sesizare al instanței a împrejurării că societatea lui (I1) nu a declarat livrări către alte societăți comerciale și nu a avut angajați, a fost apreciată ca fiind irelevantă, în condițiile în care pe situațiile de lucrări întocmite apar doar lucrări ce implicau manoperă şi nu alte operațiuni, aceste activități fiind executate cu muncitori zilieri.

S-a mai reţinut că, la data de 27 aprilie 2011, între (S9) şi SC (S11) SRL care avea ca unic asociat și administrator pe numitul (N5), (contabilitatea acestei societăţi fiind asigurată de numitul (I4), persoană care s-a ocupat de administrarea faptică a acesteia) s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 7, în anexa căruia apar indicate toate operatiunile pe care această din urmă societate urma să le execute, fiind întocmit ulterior procesul verbal de recepție din data de 25 iulie 2011, iar în baza lui factura nr. (...)29/27.07.2011 care a fost achitată prin bancă.

Instanța a mai reţinut faptul că, nu îi poate fi imputat inculpatului (I9) faptul că unele din societățile cu care a colaborat au avut administratori faptici diferiți de cei care figurau în acte şi nici împrejurarea că forța de muncă adusă de șantier de către aceștia nu era încadrată cu contract de muncă.

S-a arătat că, în mod similar s-a desfășurat activitatea şi în cursul anului 2012, când inculpatul în administrarea (S9) a colaborat cu SC (S6) SRL, în sem. I și II iar în luna decembrie 2012 cu SC (S19).

Potrivit proceselor verbale şi a situațiilor de lucrări anexate dosarului, atât în faza de urmărire penală cât şi pe parcursul cercetării judecătorești a cauzei, s-a reţinut că lucrările contractate pentru anul 2012 au fost executate, facturile s-au emis în baza situațiilor de lucrări şi ele au fost achitate prin bancă.

La data de 15 septembrie 2011, SC (S9) a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 8 cu SC (S6) SRL (...), și ulterior s-a întocmit procesul verbal de recepție pentru lucrările prestate, constând în tăiat cu freza asfalt şi beton, spart cu piconul, săpat șanț pentru canivouri şi cabluri electrice, precum şi alte asemenea operațiuni, toate reprezentând însă muncă fizică, în baza căruia s-au întocmit facturile nr. 40 din 28.11.2011, nr. 86 din 27 ianuarie 2012, nr. 100 din 27 februarie; nr. 112/30.03.2012; nr. 116/30.04.2012; nr. 130/28.06.2012 și nr. 142/30.07.2012.

S-a arătat în continuare că, colaborarea dintre (S9) şi SC (S19) SRL – administrat faptic de către (I4), s-a desfășurat în baza contractului de prestări servicii nr. 3 din 10.10.2012, contract care a constat în lucrări de canalizare principală şi secundară în carosabil şi în trotuare, lucrări de executat şi montat camera de tragere tip T şi tip X și în baza căruia a fost încheiat procesul verbal de recepție din data de 21.12.2012 și factura nr. 75 din 28 decembrie 2012.

S-a precizat că, lucrările cuprinse în acest proces verbal se regăsesc între cele indicate în cuprinsul anexei 1 la contract, executându-se efectiv lucrări de canalizare principală şi secundară în carosabil şi în trotuare, lucrări de executat şi montat camera de tragere tip T şi tip X, toate fiind lucrări care implicau forță de muncă fizică, respectiv manoperă, operațiuni care de asemenea au fost executate cu zilieri.

Instanța a reţinut concluziile raportului de expertiză, unde expertul, a concluzionat că (S9), în cazul achizițiilor de prestări de servicii de la cele 10 societăți care au emis facturile prezumate a fi fictive, a îndeplinit condițiile de formă şi fond pentru ca aceste achiziții să fie deductibile din punctul de vedere al impozitului pe profit şi al TVA, iar prin nefacturarea lor către beneficiarii finali, ele au generat venituri impozabile, astfel încât (S9) nu a produs prejudicii bugetului de stat.

Instanța a mai reţinut relativ la aspectele imputate inculpatului (I9) în calitate de autor, considerentele Sentinței penale nr. (...)/CA/29.11.2018 a Curții de Apel (...), prin care a fost anulat RIF-ul 123/31.10.2013 şi Decizia de Impunere nr. F-(...) 170/31.10.2013, instanța de contencios administrativ statuând că „fictivitatea operațiunilor comerciale nu poate fi reținută numai în baza elementelor vizând comportamentul fiscal al prestatorului de servicii, care nu poate fi imputat reclamantei, ... şi că realitatea operațiunilor reclamantei este pe deplin dovedită”.

S-a specificat că, este adevărat că soluția pronunțată de o instanță civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârşit-o și a vinovăției acesteia, însă, atâta vreme cât prin probatoriul care a fost administrat în cauză, în faza de cercetare judecătorească, acuzațiile formulate au fost demontate, s-a apreciat că singura solutie care se poate pronunța este aceea prevăzută de 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, în sensul achitării inculpatului (I9) de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi şi a art. 5 din Cod penal, pe motiv că fapta nu există.

Dispunând achitarea autorului pe acest temei şi în privinta complicilor (I2), (I3), (I4), (I5), (I6), (I7) și (I8), soluţia pronunţată a fost aceeași, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

În ceea ce-l privește pe inculpatul (I1), cum acesta a decedat la data de 2 octombrie 2018, instanța a constatat această împrejurare şi a dispus încetarea procesului penal.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, acțiunea civilă formulată de ANAF a fost respinsă, arătându-se că, atâta vreme cât concluziile raportului de expertiză financiar fiscală sunt cele anterior enunțate, acțiunea civilă nu poate fi admisă.

Prin apelul declarat în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul (A) a solicitat desființarea sentinței atacate și în rejudecare, să se constate că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul reţinerii temeiului de achitare prevăzut de art. 16 alin. l lit. a) Cod procedură penală, respectiv fapta nu există şi să se dispună încetarea procesului penal reţinându-se ca temei legal dispoziţiile art. 16 alin. l lit. i) Cod procedură penală.

În motivare se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, care face o analiză complexă a unor norme de procedură, incidente şi în prezenta cauză, în sensul că o hotărâre pronunțată de către instanţa de contencios administrativ şi fiscal, sau de către o altă instanță civilă, prezintă autoritate deplină de lucru judecat în faţa instanţei penale.

Se menționează că, în considerentele deciziei Curţii Constituţionale, se arată că legea nu cuprindea o definiţie a noţiunii de împrejurări care privesc existenţa infracţiunii, astfel că sensul acestei expresii analizate este extrem de larg, conferind organelor judiciare posibilitatea de a da acesteia înţelesuri diferite, motive pentru care Curtea Constituțională a conchis că „norma procesual penală analizată determină existența în practica instanțelor penale a mai multor variante de soluţii substanţial diferite în privinţa recunoașterii autorităţii de lucru judecat a hotărârilor civile definitive în faţa organelor judiciare atunci când acestea vizează chestiuni prealabile ale instanţei penale”.

Se apreciază că, această interpretare este una obligatorie şi în consecinţă, această instanţă este ţinută de Sentinţa nr. (...)/CA/2018 pronunțată de Curtea de Apel (...) în dosarul nr. (...)/2018, devenită irevocabilă prin Decizia nr. (...)/21.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care fost admisă acţiunea introdusă de către reclamanta SC (S9) SRL în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...), s-a dispus în parte anularea deciziei privind soluţionarea contestaţiei ce vizează obligaţii fiscale în sumă de 4.816.691 lei şi s-a dispus anularea în totalitate a deciziei de impunere care a fost emisă.

Se arată că, acțiunea penală este paralizată în cauză întrucât instanța penală este ținută să respecte hotărârea instanței de contencios administrativ şi singura soluţie care se poate da în prezenta cauză este cea de constatare a existenţei autorităţii de lucru judecat.

Prin apelul declarat în termen legal, partea civilă ANAF – DGRFP (...), prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) a solicitat desființarea sentinței atacate și în rejudecare, să se dispună admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată.

În motivare se arată că, organele de inspecție fiscală au procedat potrivit Codului de procedură fiscală și a normelor de aplicare a acestuia, armonizate cu legislația europeană și au stabilit că nu se impunea deducerea taxei pe valoare adăugată ca urmare a faptului că facturile emise de către furnizor dovedesc că acesta nu a prestat lucrările în cauză, și nici un subcontractant al său, întrucât aceștia nu dispuneau de personal, mijloace fixe și de active necesare.

S-a arătat că operațiunile consemnate în facturi nu sunt reale, întrucât probatoriul administrat în cauză dovedește că operațiunile efectuate au fost desfășurate exclusiv în vederea obținerii unor avantaje de natură fiscală, neavând scop economic.

Examinând sentinţa apelată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 417 rap. la art. 420 alineatul 8 din Codul de procedură penală, curtea a constatat că apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul (A) și partea civilă ANAF sunt neîntemeiate şi au fost respinse potrivit considerentelor de mai jos.

În fapt se reține că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul (A) emis la data de 22.03.2017 în dosar nr. (...)/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului (I9), sub acuzaţia comiterii infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal, precum și a inculpaților (I1), (I2), (I3), (I4), (I5), (I6), (I7) şi (I8), sub acuzația comiterii complicității la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 25 Cod penal 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal, precum și clasarea cauzei privind aceeași infracțiune față de inculpații (N2), (M) și (N5) ca urmare a faptului că nu există probe că aceștia au săvârșit fapta.

În sarcina inculpatului (I9), s-a reținut în esență că, în perioada martie 2009 - decembrie 2012, în calitate de administrator al S.C. (S9) S.R.L., a înregistrat în contabilitate 46 de facturi fiscale emise de 10 societăți comerciale, care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor către bugetul de stat, creând un prejudiciu total peste 500.000 euro, respectiv în sumă de 3.090.531 lei.

În sarcina inculpatului (I1), s-a reţinut în esenţă că, în perioada iulie 2011 - octombrie 2011, în calitate de administrator al S.C. (S1) S.R.L. (...), CUI (...) a emis 4 facturi către S.C. (S9) S.R.L. în valoare totală de 1.438.991 lei care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, creând un prejudiciu total în sumă de 464.190 lei.

În sarcina inculpatului (I4), s-a reţinut că în perioada mai - iunie 2011 în calitate de administrator al (S4) S.R.L. cu sediul social în (...) a emis două facturi către S.C. (S9) S.R.L. în valoare totală de 509.006,48 lei care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, creând un prejudiciu total în sumă de 164.195 lei.

În sarcina inculpatului (I2), s-a reținut că în perioada martie 2009 - octombrie 2009 în calitate de împuternicit al S.C. (S10) S.R.L. cu sediul social în (...), CUI (...) (administrat de către inculpata (N2) și S.C. (S2) S.R.L. cu sediul social în (...) a emis 7 facturi către S.C. (S9) S.R.L. în valoare totală de 672.005 lei, respectiv 838.902 lei care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, creând un prejudiciu total în sumă de 197.648 lei, respectiv de 246.736 lei.

În sarcina inculpatului (...), s-a reţinut că în cursul lunii iulie 2011 în calitate de administrator al S.C. (S11) S.R.L. (...), a emis o factură fiscală către S.C. (S9) S.R.L. în valoare totală de 363.805 lei care nu a avut la bază operațiuni comerciale reale, creând un prejudiciu total în sumă de 218.024,5 lei.

În sarcina inculpatului (I5), s-a reţinut că în perioada martie - iunie 2009 în calitate de administrator al S.C. (S5) S.R.L. (...), a emis 12 facturi fiscale către S.C. (S9) S.R.L. în valoare totală de 59.475 lei care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, creând un prejudiciu total în sumă de 17.493 lei.

În sarcina inculpaților (I7) și (I6), s-a reţinut că în cursul anului 2012, în calitate de reprezentanți ai S.C. (S6) S.R.L. (...), au emis 7 facturi fiscale către S.C. (S9) S.R.L. în valoare totală de 1.592.773 lei care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, creând un prejudiciu total în sumă de 513.793 lei.

În sarcina inculpatului (I8), s-a reţinut că în perioada noiembrie 2010 - aprilie 2011 în calitate de administrator al S.C. (S8) S.R.L. (I9)ni, a emis 4 facturi fiscale către S.C. (S9) S.R.L. în valoare totală de 1.831.995 lei care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, creând un prejudiciu total în sumă de 590.966 lei.

În sarcina inculpatului (I3), s-a reţinut că în perioada noiembrie 2009 - octombrie 2010 în calitate de administrator al S.C. (S3) S.R.L. (...), a emis 7 facturi fiscale către S.C. (S9) S.R.L. în valoare totală de 2.412.272 lei care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, creând un prejudiciu total în sumă de 766.165 lei.

În fine, în sarcina inculpatului (N5), s-a reţinut că în perioada noiembrie 2009 - octombrie 2010 în calitate de administrator al S.C. (S12) S.R.L. (...) a emis o factură fiscală către S.C. (S9) S.R.L. în valoare totală de 113.369,48 lei care nu a avut la bază operațiuni comerciale reale, creând un prejudiciu total în sumă de 36.570 lei.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului de către inculpatul (I9) în calitate de administrator al SC (S9) SRL prin înregistrarea în contabilitate a celor 46 facturi fiscale emise de SC (S1) SRL, SC (S4) SRL, SC (S10) SRL, SC (S5) SRL, SC (S11) SRL, SC (S6) SRL, SC (S8) SRL, SC (S3) SRL, SC (S2) SRL şi (S12) SRL, este de 3.215.783 lei, din care 1.895.977,39 lei reprezintă TVA şi 1.319.786,32 lei constă în impozitul pe profit, cu toate că potrivit raportului de Inspecție Fiscală nr. F-(...) 123/31.10.2013, a deciziei de impunere aferentă și a cererii de constituire de parte civilă, prejudiciul cauzat era de 3.090.531 lei compus din 1.262.608 lei reprezentând impozit pe profit și 1.827.923 lei TVA.

Prin rechizitoriu s-a reținut că cele 46 de facturi fiscale (nr. 1153/28.10.2011, nr. 1120/30.09.2011, nr. 1151/29.08.2011, nr. 001/29.07.2011, nr. (...)86/27.06.2011, nr. (...)89/31.05.2011, nr. 50/10.08.2009, nr. 101/30.09.2009, nr. 103/28.10.2009, nr. 11/04.03.2009, nr. 2/16.03.2009, nr. 3/27.03.2009, nr. 4/03.04.2009, nr. 5/15.04.2009, nr. 6/22.04.2009, nr. 7/30.04.2009, nr. 9/03.06.2009, nr. 10/08.06.2009, nr. 11/16.06.2009, nr. 12/24.06.2009, nr. 13/30.06.2009, nr. (...)29/27.07.2011, nr. (...)13/30.06.2011, nr. 40/28.11.2011, nr. 86/27.01.2012, nr. 100/27.02.2012, nr. 112/30.03.2012, nr. 116/30.04.2012, nr. 130/28.06.2012, nr. 142/30.07.2012, nr. (...)21/26.11.2010, nr. (...)38/29.12.2010, nr. (...)59/28.01.2011, nr. (...)91/28.04.2011, nr. 7(...)014/27.11.2009, nr. (...)033/28.06.2010, nr. (...)044/23.07.2010, nr. (...)046/27.07.2010, nr. (...)055/30.08.2010, nr. (...)084/24.09.2010, nr. (...)130/28.10.2010, nr. 2053/30.03.2009, nr. 2055/27.04.2009, nr. 2057/27.05.2009, nr. 2059/27.06.2009 și nr. 75/28.12.2012) sunt fictive și că prin înregistrarea în contabilitatea SC (S9) SRL a acestora, inculpatul (I9) cu ajutorul inculpaților (I1), (I2), (I3), (I4), (I5), (I6), (I7) şi (I8), ar fi urmărit să-şi diminueze baza impozabilă, cu consecința sustragerii de la plata către bugetul de stat a sumei de 3.215.783 lei, compusă din 1.895.977,39 lei reprezentând TVA şi 1.319.786,32 lei reprezentând impozit pe profit.

Paralel cu procesul penal declanșat ca urmare a sesizării părții civile ANAF, sub dosar nr. (...)/2018, la data de 1 martie 2018, reclamanta SC (S9) SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...), solicitând Curții de Apel (...) -Secția de contencios administrativ și fiscal, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea în parte a Deciziei nr. (...)/11.10.2017 privind soluționarea contestației, cu privire la respingerea ca neîntemeiată a contestației cu privire la suma de 4.816.691 lei, precum şi anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-(...) 170/31.10.2013 şi a Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-(...) 123/31.10.2013, cu privire la suma de 4.816.691 lei;.

Se reține că la baza emiterii deciziilor mai sus menționate au stat următoarele facturi:

S.C. (S1) S.R.L. (...), a emis în calitate de furnizor către SC (S9) SRL (pentru care s-a stabilit TVA suplimentar în valoare de 278.514 lei, în raportul de inspecţie fiscală) facturile factura nr. 1153/28.10.2011, cu proces verbal de recepţie din 27.10.2011, factura nr. 1120/30.09.2011, cu proces verbal de recepţie din 28.09.2011, factura nr. 1151/29.08.2011 cu proces verbal de recepţie din 26.08.2011, factura nr. 001/29.07.2011 cu proces verbal de recepţie din 27.07.2011.

S.C. (S4) S.R.L. (...) a emis în calitate de furnizor către SC (S9) SRL (pentru care s-a stabilit TVA suplimentar în valoare de 98.518 lei, în raportul de inspecţie fiscală) factura nr. (...)86/27.06.2011 cu proces verbal de recepţie din 23.06.2011, factura nr. (...)84/31.05.2011 cu proces verbal de recepţie din 27.05.2011.

S.C. (S10) S.R.L. (...), a emis în calitate de furnizor către SC (S9) SRL (pentru care s-a stabilit TVA suplimentar în valoare de 107.295 lei, în raportul de inspecţie fiscală), facturile fiscale nr. 50/10.08.2009, nr. 101/30.09.2009 şi nr. 103/28.10.2009, însoţite de situaţii de lucrări.

S.C. (S5) S.R.L., (...) a emis în calitate de furnizor către SC (S9) SRL (pentru care s-a stabilit TVA suplimentar în valoare de 9.495 lei, în raportul de inspecţie fiscală) facturile fiscale nr. 1/04.03.2009, nr. 2/16.03.2009, nr. 3/27.03.2009, nr. 4/03.04.2009, nr. 5/152.04.2009, nr. 6/22.04.2009, 7/30.04.2009, nr 9/03.06.2009, nr. 10/08.06.2009, nr. 11/16.06.2009, nr. 12/24.06.2009 şi nr. 13/30.06.2009, însoţite situaţii de lucrări.

S.C. (S11) S.R.L. (...) a emis în calitate de furnizor către SC (S9) SRL (pentru care s-a stabilit TVA suplimentar în valoare de 70.414 lei, în raportul de inspecţie fiscală) factura nr. 29/27.07.2011.

S.C. (S6) S.R.L. (...) a emis în calitate de furnizor către SC (S9) SRL (pentru care s-a stabilit TVA suplimentar în valoare de 308.274 lei, în raportul de inspecţie fiscală) factura fiscală nr. 40/28.11.2011, nr. 86/27.01.2012, nr. 100/27.02.2012, nr. 112/30.03.2012, nr. 116/30.04.2012, nr. 130/28.06.2012 şi nr. 142/30.07.2012, însoţite de procese verbal de recepţie şi ordinele de plată aferent.

S.C. (S8) S.R.L. (...) a emis în calitate de furnizor către SC (S9) SRL (pentru care s-a stabilit TVA suplimentar în valoare de 354.580 lei, în raportul de inspecţie fiscală) factura nr. 21/26.11.2010 cu situaţia de lucrări din 24.11.2010, factura nr. 38/29.12.2010 cu situaţia de lucrări din 24.12.2010, factura nr. 59/28.01.2011 cu situaţia de lucrări din 26.01.2011, factura nr. 91/28.04.2011 cu situaţia de lucrări din 27.04.2011.

S.C. (S3) S.R.L. (...) a emis în calitate de furnizor către SC (S9) SRL (pentru care s-a stabilit TVA suplimentar în valoare de 431.905 lei, în raportul de inspecţie fiscală) contractul de prestări servicii nr. 10 /2009 şi actul adiţional nr. 1/28.04.2010 având ca obiect lucrări de spart beton/săpătură/pozat cablu/astupat şanţ la un preţ negociat de 28 lei/ml, precum şi facturile fiscale însoţite de situaţii de lucrări şi ordinele de plată.

S.C. (S2) S.R.L. (...) a emis în calitate de furnizor către SC (S9) SRL (pentru care s-a stabilit TVA suplimentar în valoare de 133.942 lei, în raportul de inspecţie fiscală) în facturi fiscale, respectiv nr. 2053/30.03.2009 în valoare de 250.233,20 lei, din care TVA 39.953,20 lei, având ca obiect lucrări de spargere beton, săpat, pozat cablu şi astupat, cu menţionarea cantităţii de 7.510 ml şi a preţului aferent unităţii de măsură; factura nr. 2055/27.04.2009 în valoare de 243.474 lei, din care TVA 38874 lei, având ca obiect lucrări de spargere beton, pozat cablu şi turnat beton, cu menţionarea cantităţii de 372 ml şi a preţului aferent unităţii de măsură, factura nr. 2057/27.05.2009 în valoare de 166.533,36 lei, din care TVA 26.589,36 lei, având ca obiect lucrări de săpat şi pozat cablu electric, cu menţionarea cantităţii de 4.998 ml şi a preţului aferent unităţii de măsură şi factura nr. 2059/27.06.2009 în valoare de 178.661,84 lei, din care TVA 28.525,84 lei, având ca obiect lucrări de săpat, pozat cablu şi astupat, turnat beton cu menţionarea cantităţii de 210 şi 1612 ml şi a preţului aferent unităţii de măsură.

Prin Sentinţa civilă nr. (...)/CA din 29 noiembrie 2018 a Curţii de Apel (...) - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal rămasă definitiv prin Decizia nr. (...)/12.10.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosar nr. (...)/2018, instanţa a admis acţiunea formulată de către reclamanta SC (S9) SRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE (...) prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE (...) și a dispus anularea în parte a Deciziei privind soluționarea contestaţiei nr. (...)/11.10.2017 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice (...), cu privire la pct. 1 al acesteia, ce vizează obligaţii fiscale în sumă de 4.816.691 lei, precum și anularea în tot a Deciziei de impunere nr. F-(...) 170/31.10.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-(...) 123/31.10.2013 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor (...).

Instanța de fond a statuat că realitatea operaţiunilor comerciale derulate de (S9) SRL este pe deplin dovedită, respectiv reclamanta deţine contracte de prestări servicii încheiate, precum şi procese-verbale de recepţie sau situaţii de lucrări, după caz.

S-a reținut că, reclamanta a dovedit şi necesitatea efectuării acestor cheltuieli privind lucrări de spart beton, săpat, pozat cabluri şi astupat şanţ, prin specificul activităţii desfăşurate, depunând în acest sens contractele pe care le avea în derulare cu beneficiarii finali, contracte ce aveau ca obiect, printre altele, tocmai săpătură şi pozare cabluri electrice, dar şi facturile şi procesele verbale de recepţie aferente acestor contracte. Desfăşurarea acestor lucrări de către reclamantă au fost confirmate şi prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, toţi arătând că au lucrat cu angajaţii reclamantei, dar şi că aceasta avea nevoie de 60-70 de angajaţi pe şantier, uneori un maxim de 100 de angajaţi, din care o parte făceau echipele obişnuite, dar când era nevoie, vechile echipe erau suplimentate cu oameni noi, pe perioade determinate, astfel că faţă de prevederile legale, nu pot fi considerate cheltuieli nedeductibile cele efectuate cu cei 9 prestatori de servicii, acestea îndeplinind condiţiile legale pentru deductibilitatea fiscală în materia impozitului pe profit, motiv pentru are în mod nelegal s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare constând în impozit ne profil.

S-a arătat că şi în situaţia în care societatea furnizoare de mărfuri sau servicii figura ca inactivă la data operaţiunii comerciale, ceea ce nu a fost însă cazul în prezenta speţă, întrucât toate cele 10 societăţi comerciale erau active la data derulării operaţiunilor comerciale, o astfel de împrejurare nu poate să atragă, în mod automat, nedeductibilitatea TVA-ului şi a cheltuielilor respective, ci trebuie să se dovedească că, în concret, s-a acționat cu intenție frauduloasă, ceea ce pârâta nu a realizat în cauză.

Totodată, instanța supremă a arătat în motivarea deciziei că nu se contestă că reclamanta nu ar deține facturi fiscale corespunzătoare care au fost confirmate de probatoriul administrat în cauză, în sensul că toate facturile fiscale ce atestă operațiunile analizate de organul fiscal întrunesc toate elementele de conținut obligatorii prevăzute de legea fiscală, fiind prezentate și contracte aferente, situații de lucrări și rapoarte de recepție și că există concordanță între formularele de înregistrare fiscală și cele de raportare contabilă, însă s-a reproșat acesteia că a participat la o fraudă fiscală, respectiv prestațiile pretins contractate au fost efectuate de ea însăși, iar documentele justificative au fost întocmite în scopul diminuării taxelor și impozitelor datorate bugetului general consolidat.

S-a arătat că, potrivit jurisprudenței unionale dreptul de a deduce TVA plătită în amonte nu poate fi afectat de faptul că, în lanțul livrărilor sau a prestărilor din care fac parte, există o tranzacție anterioară sau ulterioară viciată de o fraudă în materie de TVA despre care persoana impozabilă nu știa sau nu avea posibilitatea să știe, iar ANAF nu a stabilit elemente obiective care să ducă la răspunderea subiectivă a contribuabilului.

Referitor la impozitul pe profit s-a arătat că reclamanta a dovedit necesitatea efectuării acestor cheltuieli privind lucrările de spart beton, pozat cabluri și astupat șanț, depunând în acest sens contractele pe care le avea în derulare cu beneficiarii finali astfel că acestea îndeplineau condițiile legale pentru deductibilitate fiscală în materia impozitului pe profit.

Curtea a constatat existența unei identități între facturile care au fost înserate în raportul de Inspecție Fiscală nr. F-(...) 123/31.10.2013 și au format obiectul analizei din partea instanței civile sub aspectul legalității și a temeiniciei a operațiunilor comerciale care au fost consemnate ca fiind efectuate de către reprezentantul legal al SC (S9) SRL, respectiv (I9) și cele care formează obiectul acuzației din prezenta cauză raportat la sesizarea penală realizată de ANAF la data de 12.03.2014 și a cererii de constituire de parte civilă din 08.04.2014.

Totodată, s-a reținut că, prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) și ale art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, precum și ale art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, publicat în Monitorul Oficial nr. 357 din 7 aprilie 2021, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii” din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituțională.

S-a arătat că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunţată este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiţiei.

Respectarea principiului autorităţii de lucru judecat are ca finalitate asigurarea securităţii raporturilor juridice, componentă a principiului securităţii juridice, ca standard al dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 6 din Convenţie. Acest principiu exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi “contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze”. Principiul securității raporturilor juridice a apărut şi s-a dezvoltat pe cale pretoriană, mai exact în practica instanţelor internaţionale, dobândind rang de principiu al ordinii juridice europene.

Referitor la acelaşi principiu, prin Hotărârea din 8 iulie 2019, pronunţată în Cauza Mihalache împotriva României, paragraful 22, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existenţa a trei criterii care trebuie îndeplinite pentru a putea considera că o decizie este definitivă: decizia trebuie să blocheze definitiv urmărirea penală, trebuie să fi fost precedată de o investigație amănunțită şi trebuie să se bazeze pe o evaluare a fondului cauzei.

Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, a plasat principiul securităţii raporturilor juridice în rândul exigenţelor statului de drept, raportând, acest principiu la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie (Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 etc.)

În Cauza Lungu şi alţii împotriva României, hotărârea din 21.10.2014, s-a statuat că dreptul reclamanţilor la un proces echitabil a fost încălcat în sensul art. 6.1 din Convenţie arătându-se că: „Însă, derularea simultană şi în paralel a două proceduri independente cu privire la aceleaşi fapte, care a condus secţia penală a Curţii de Apel la o nouă apreciere a acestor fapte, radical diferită de hotărârea anterioară a secţiei comerciale de la aceeaşi Curte de Apel, a adus atingere principiului securităţii juridice (...). În consecinţă, prin aceea că a revenit asupra unui punct al litigiului care a fost deja tranşat şi care a făcut obiectul unei hotărâri definitive, şi în absenţa unui motiv întemeiat, Curtea de Apel a înfrânt principiul securităţii raporturilor juridice. Din acest motiv, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenţie a fost încălcat” (par. 46-47).

În acelaşi sens este şi practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care într-o hotărâre mai recentă pronunţată în cauza C-277/14 PPUH Stehcemp, a reţinut la paragraful 50 că „este sarcina administraţiei fiscale care a constatat fraude sau neregularităţi comise de persoana care a emis facturi să stabilească, în raport cu elemente obiective şi fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o frauda privind TVA-ul, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere (a se vedea în acest sens Hotărârea Bonik, C-285/11, EU.C:2012:774, punctual 45 şi Hotărârea LVK-56 C-643/11, EU:C:2013:55, punctual 64)”.

De asemenea, CJUE a stabilit într-o hotărâre pronunţată împotriva României (cauza 101/16-SC Paper Consult SRL împotriva DGRFP (...), AJFP Bistriţa Năsăud), că Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28.11.2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată trebuie să fie interpretată în sensul că, se opune unei reglementări naţionale, în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este refuzat unei persoane impozabile, pentru motivul că operatorul care i-a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei facturi, pe care figurează separate preţul şi taxa pe valoare adăugată, a fost declarat inactiv de administraţia fiscală a unui stat membru, atunci când acest refuz al dreptului de deducere este sistematic şi definitiv, nepermiţând să se facă dovada absenţei unei fraude sau a unei pierderi de venituri fiscale.

Față de aceste împrejurări, s-a apreciat că instanța penală nu mai poate examina operațiunile privind înregistrările în evidențele contabile ale al SC (S9) SRL, a cărui administrator era inculpatul (I9).

Curtea a constatat că decizia instanței civile menționate mai sus a intervenit în partea finală a administrării probelor care s-a realizat în cursul cercetării judecătorești la instanța penală (fiind administrate proba cu martori, înscrisuri, expertiza tehnică judiciară și expertiza fiscală judiciară), probe care confirmă cele arătate mai sus.

Prin rechizitoriul din data de 11.11.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul (...), întocmit în dosar nr. (...)/P/2011, inculpatul (I2) a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b) şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, reţinându-se că acesta, în calitate de administrator de fapt al SC (S10) SRL, în perioada 28.05.2009 - 31.12.2009, a omis să înregistreze în evidenţele contabile ale societăţii şi nu a declarat la organul fiscal competent relaţiile comerciale desfăşurate la nivel naţional cu mai multe societăţi comerciale, printre care şi cu (S9) SRL (fiind vorba despre aceleaşi facturi fiscale care fac și obiectul prezentului dosar penal), prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului (B) sub nr. (...)/2016.

Prin Sentinţa penală nr. 191/2018 din data de 10.05.2018, dosar sub nr. (...)/2016, Tribunalul (...) a dispus condamnarea inculpatului (I2) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (art. 9 alin. 1 lit. b) şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005) la pedeapsa de 4 ani închisoare, iar în baza art. 86 ind. 1 Cod penal 1968, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

Prin Decizia penală nr. (...)/2018, pronunţată la data de 29.10.2018 de către Curtea de Apel Piteşti (...), s-a admis apelul inculpatului însă doar cu privire la reţinerea, în favoarea sa, a dispoziţiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală în sensul reducerii pedepsei aplicate acestuia, de la 4 ani la 3 ani închisoare şi, corelativ, a termenului de încercare de la 8 ani la 7 ani.

Se reține că, expertiza tehnică extrajudiciară întocmită de către expertul tehnic judiciar Ing. (...), a concluzionat că, atât în anul 2011, cât şi în anul 2012, S.C. (S9) S.R.L. nu putea executa lucrările contractate cu personalul propriu angajat.

Se a constatat că SC (S9) SRL a efectuat lucrări de construcții pentru mai multe companii, cu care a avut încheiate contracte de prestări servicii, însă, pentru ca lucrările comandate sa fie executate la termen, inculpatul a subcontractat aceste lucrări la alți prestatori de servicii, plata fiind efectuată prin virament bancar, iar la finalul lucrării se întocmeau situații de lucrări sau procese verbale de predare a lucrării.

Raportul de expertiză fiscală judiciară întocmit de către expert judiciar (...) la data de 08.02.2019, a stabilit că, în situația în care se apreciază că facturile emise sunt fictive, prejudiciul prezumat cauzat de SC (S9) SRL ar fi de 3.210.482 lei, din care impozitul pe profit ar reprezenta 1.314.485 lei și TVA ar reprezenta 1.895.997 lei.

S-a constatat că SC (S9) SRL a achiziționat prestări servicii din domeniul construcțiilor, constând din executarea de lucrări de tipul săpătură tăiat asfalt beton transport pământ și reziduri, canalizare principală în trotuar, canalizare secundara în trotuar, refacere pavaje, montat executat curățenie în galerie, încarnat manual în auto cabluri, tăiat cu freza asfalt și beton, spart beton cu utilaj, montat monotub, astupat și compactat, turnat beton cu materialul executantului încărcat reziduri în auto, transport moloz la groapă, turnat asfalt cu materialul executantului, regie, canalizare secundară în trotuar, canalizare secundară în spațiu verde, canalizare secundară în carosabil, executare și montare camera de tragere tip T1600, executare și montare camera de tragere tip X1450, executare și montare camera de tragere tip G850, executat săpătură la cablu.

S-a apreciat că SC (S9) SRL îndeplinea, pentru achizițiile de la cele 10 societăți, condițiile de formă și de fond prevăzute pentru deductibilitate la TVA și implicit, prin acest fapt, au fost îndeplinite și condițiile de formă pentru deductibilitatea lor și la impozitul pe profit.

S-a reținut că SC (S9) SRL și-a îndeplinit obligațiile de înregistrare în evidența contabilă ca venituri impozabile și de raportare către organul fiscal a facturilor primite, respectiv deconturile de TVA au fost depuse la termenele legale, însă societățile prestatoare de servicii de lucrări în construcții, subcontractorii, respectiv SC (S1) SRL, SC (S4) SRL, SC (S10) SRL, SC (S5) SRL, SC (S11) SRL, SC (S6) SRL, SC (S8) SRL, SC (S3) SRL, SC (S2) SRL şi (S12) SRL aveau obligația de a colecta TVA-ul aferent acestor facturi și de a le înregistra pe venituri impozabile, după care aveau datoria de a declara și achita către ANAF impozitele și taxele rezultate din aceste relații economice și deși au încasat contravaloarea facturilor în cauză de la SC (S9) SRL, acestea nu au depus la ANAF declarațiile de impozite și taxe, sustrăgându-se de la plata datoriilor față de bugetul de stat.

Aceste lucrări care au fost executate uneori împreună cu proprii angajați au fost refacturate către beneficiarii finali specificați de administratorul SC (S9) SRL și atât aceasta în calitatea de beneficiar, cât și toate firmele partenere care sunt specificate în dosarul cauzei, în calitatea lor de furnizori, în perioada 2009 - 2012 în care s-au realizat și facturat prestările de servicii analizate în Raportul de expertiză, erau plătitori de TVA.

S-a reținut că SC (S9) SRL si-a onorat obligațiile față de aceste 10 societăți, cheltuielile cu aceste lucrări sunt deductibile fiscal deoarece au generat venituri impozabile, prin refacturarea lucrărilor către beneficiarii finali.

Prin urmare, din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei, a documentelor solicitate pe parcursul realizării raportului de expertiză, documentele contabile, documente contractuale privind relațiile comerciale cu cei 10 furnizori, extrasele de cont de la băncile prin care s-au efectuat plățile, expertul (consultantul) fiscal a concluzionat că SC (S9) SRL nu a produs prejudicii bugetului de stat.

Revenind la cauză, s-a apreciat că elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală nu sunt întrunite, respectiv nu există vreo evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, a unor cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale şi nici vreo evidențiere a unor alte operațiuni fictive, dimpotrivă, toate operațiunile comerciale au fost reale şi au fost executate potrivit probatoriului descris mai sus.

În mod corect prima instanță a apreciat că ceea ce s-a facturat este în concordanță cu ceea ce s-a executat, iar faptul că nu existau angajați la unele societăți subcontractoare, nu implică de plano fictivitatea înregistrărilor, cât timp lucrările au fost executate, iar ceea ce s-a prestat către subantreprenori a fost refacturat de către societatea inculpatului către beneficiarul final.

Deși, expertiza tehnică în construcții a relevat faptul că numărul muncitorilor angajați la societatea inculpatului puteau să execute lucrările contractate, la nivelul anului 2012, totuși raportat la situațiile de lucrări, a pontajelor întocmite de către angajați, prima instanță în mod corect a arătat că numărul salariaților acesteia nu era suficient pentru finalizarea lucrărilor contractante.

Mai mult, raportul de expertiză fiscală judiciară întocmit la data de 08.02.2019 de către expert judiciar (...), stabilind că SC (S9) SRL îndeplinea pentru achizițiile de la SC (S1) SRL, SC (S4) SRL, SC (S10) SRL, SC (S5) SRL, SC (S11) SRL, SC (S6) SRL, SC (S8) SRL, SC (S3) SRL, SC (S2) SRL şi (S12) SRL, condițiile de formă și de fond, a concluzionat că aceasta nu a produs prejudicii bugetului de stat.

Instanța a reținut că toate societăţile cu care inculpatul (I9) a colaborat în perioada reținută în actul de sesizare al instanței erau active pe site-ul ANAF și atât timp cât lucrările au fost executate, martorii, reprezentanți ai societăţilor comerciale beneficiare ale lucrărilor executate, au confirmat finalizarea și recepția lucrărilor, iar cei care au subcontractat au lucrat cu zilieri și facturile emise au fost înregistrate în evidențele contabile ale SC (S9), precum și lucrările facturate de subcontractori au fost refacturate către beneficiarii finali şi achitate, s-a apreciat că, în sarcina inculpatului (I9) nu poate fi reţinută comiterea vreunei fapte penale.

Mai mult, stabilindu-se cu certitudine că subcontractanții au muncit pe șantier, facturile care s-au emis au avut la bază contracte și situații de lucrări, s-a concluzionat că nu se poate vorbi de existența unor facturi fictive, cu conținut nereal, care ar putea constitui elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală.

În consecință, Curtea a apreciat că nu există probe care să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârșirea de către inculpați cu intenție a infracțiunii care formează obiectul acuzației, astfel că, instanța de fond, în mod corect a dispus achitarea inculpaților, respectiv încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului (I1).

Odată ce probatoriul administrat în cauză nu a confirmat actul de acuzare, iar instanța supremă prin Decizia nr. (...)/12.10.2021 în dosar nr. (...)/2018, a statuat în materie fiscală că nu există dovezi certe referitoare la participarea SC (S9) SRL la o fraudă fiscală, respectiv nu poate fi negată realitatea operațiunilor economice, văzând și jurisprudența CEDO, CJUE și a Curții Constituționale la care s-a făcut trimitere mai sus, Curtea nu putea dispune încetarea procesului penal ca urmare a existenței autorității de lucru judecat.

Din moment ce latura penală a cauzei nu confirmă învinuirea, s-a apreciat că nu pot fi îndeplinite nici condițiile răspunderii civile, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre cele două, precum și a vinovăției autorului faptei astfel cum statuează dispozițiile art. 1357 şi art. 1391 alin. 1 Cod civil, motiv pentru care susținerile părții civile sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele arătate mai sus, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul (A) şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...), prin Administrația Județeană a Finanţelor Publice (...) împotriva Sentinţei penale nr. (...) din 29 martie 2021 pronunţate de Tribunalul (A) în dosarul nr. (...)/2017 care a fost menținută în totalitate.

 (Decizie redactată și rezumată de judecător Levente Farkas ANTIK)

Domenii speta

Spete similare