Exercitarea căilor de atac. Principiul legalității căilor de atac, principiul dublului grad de jurisdicție și principiul disponibilității. Regula inadmisibilității criticilor formulate ”omisso medio”. Caracterul extraordinar al recursului

PROCEDURĂ CIVILĂ

Exercitarea căilor de atac. Principiul legalității căilor de atac, principiul dublului grad de jurisdicție și principiul disponibilității. Regula inadmisibilității criticilor formulate ”omisso medio”. Caracterul extraordinar al recursului

- art. 457 alin. 1, art. 458 și art. 488 Cod procedură civilă

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, conform art. 457 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac.

Prin exercitarea recursului se poate critica numai hotărârea pronunțată de instanța de apel, iar nu și hotărârea primei instanțe, indiferent dacă aceasta din urmă a fost menținută ori a fost schimbată, total sau parțial, de instanța de apel. Astfel, recursul nu poate fi exercitat omisso medio, respectiv fără exercitarea, în prealabil, a căii de atac a apelului.

Prin art. 488 alin. 2 Cod procedură civilă se consacră legislativ regula potrivit căreia, așa cum recursul nu se poate exercita fără să se fi uzat de calea apelului (desigur când aceasta este deschisă de lege), tot astfel în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel. Conform textului, motivele de casare pot fi primite dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunța asupra lor. Consacrând regula inadmisibilității criticilor formulate omisso medio, legiuitorul a înțeles să acorde garanții suplimentare caracterului extraordinar al recursului, văzut exclusiv ca o verificare a legalității hotărârii pronunțate în apel.

Potrivit art. 458 Cod procedură civilă, căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces și care justifică un interes.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Sentința civilă nr. 194/R din 16 iunie 2022

Prin Sentința civilă nr. (...)/31.03.2021, pronunțată de Judecătoria (...), s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții (R1), (R2), (R3), (R4), (R5), (R6), (R7), (R8), (R9), în contradictoriu cu pârâții (P1), (P2), (P3), și în consecință:

Au fost obligate pârâtele (P1), (P2) și (P3) să plătească reclamanților suma totală de 6.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate în dosarele nr. (...)2014* și nr. (...)2014 ale Judecătoriei (...), respectiv câte 2.167 lei fiecare.

 S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta (P2) în contradictoriu cu chematul în garanție (Cg), și în consecință:

A fost obligat chematul în garanție (Cg) să plătească pârâtei (P2) suma de 2.167 lei cheltuieli de judecată ocazionate de aceasta în dosarele nr. (...)2014 și nr. (...)2014* ale Judecătoriei (...).

Au fost obligate pârâtele (P1), (P2) și (P3) să plătească reclamanților suma de câte 137 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligat chematul în garanție (Cg) să plătească pârâtei (P2) suma de 501 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel chematul în garanție (Cg).

Prin Decizia civilă nr. (...)/A/08.11.2021, pronunțată de Tribunalul (...), s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul (Cg), în contradictoriu cu intimații (R1), (R2), (R3), (R5), (R6), (R7), (R8), (R9), (P1), (P2) și (P3), împotriva Sentinței civile nr. (...)/31.03.2021 dată de Judecătoria (...), ce a fost păstrată în întregime.

Prin Decizia civilă nr. (...)/A/01.02.2022, pronunțată de Tribunalul (...), s-a admis cererea de completare a dispozitivului hotărârii formulată de petenta (P2), în contradictoriu cu intimații (Cg), (R1), (R2), (R3), (R5), (R6), (R7) și (R8), (R9), (P1) și (P3).

S-a dispus completarea Deciziei civile nr. (...)/A/08.11.2021, pronunțată de Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/2020, în sensul că a fost obligat apelantul (Cg) la plata către intimata (P2) a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva Deciziei civile nr. (...)/A/2021 pronunțată de Tribunalul (...) a formulat recurs pârâta (P1), solicitând admiterea recursului în baza art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, casarea în tot a deciziei atacate, în temeiul art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă, și în principal, respingerea acțiunii ca nefondată (sau reducerea cuantumului pretențiilor) iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în primul rând, instanța a făcut o greșită interpretare a normelor legale în materia cheltuielilor de judecată (art. 451 și 453 Cod procedură civilă). Temeiul plății cheltuielilor de judecată este răspunderea delictuală, adică o persoană (sau mai multe) supune o altă (sau mai multe) la desfășurarea unui litigiu și drept urmare la efectuarea unor cheltuieli, cu alte cuvinte, îi provoacă un prejudiciu.

Recurenta a apreciat că nu contează doar soluția instanței, ci și motivarea ei. Or, tribunalul nu a respins acțiunea pentru argumente puse în discuție de părți, ci pentru unele străine de cele deduse judecății. Drept urmare, a susținut recurenta că nu a avut culpă procesuală sau, dacă a avut, era una minoră, întrucât instanța nu a tranșat litigiul dintre părți.

În al doilea rând, s-a învederat că instanța a făcut o greșită aplicare/interpretare a legii în materia răspunderii solidare. Astfel, dacă temeiul suportării cheltuielilor de judecată îl constituie răspunderea civilă delictuală, atunci în cazul mai multor persoane care provoacă împreună o pagubă operează răspunderea solidară, în acest sens recurenta invocând prev. art. 1382 și art. 1383 Cod civil.

Astfel, recurenta a apreciat că instanțele (de fond și cea de apel) au făcut o aplicare greșită a art. 1383 teza I Cod civil, întrucât ”sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia”. În acest sens, dacă s-a dovedit că pârâta (R8) nu a participat la cauzarea prejudiciului (aceasta nu a angajat un avocat care să întreprindă demersuri judiciare în numele ei), nu trebuia să îi revină sarcina reparației.

În al treilea rând, s-a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor legale în materia încheierii contractului de asistență juridică și a stipulației pentru altul, în speță fiind vorba de un exemplu concret de stipulație pentru altul, care poate produce drepturi în favoarea beneficiarului, dar nu și obligații. În consecință, s-a susținut că în mod nelegal instanța a considerat că obligația este divizibilă în trei părți egale.

În drept au fost invocate prev. art. 483 și urm. Cod procedură civilă.

Împotriva Deciziei civile nr. (...)/A/01.02.2022, pronunțată de Tribunalul (...) a formulat recurs pârâta (P1), solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului s-a arătat că Decizia civilă nr. (...)/A/2022 este nelegală, deoarece, fiind o decizie de completare dispozitiv, are soarta juridică a deciziei principale.

Potrivit recurentei, cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în apel a fost prea mare, fiind disproporționat și nejustificat, raportat la art. 452 și urm. Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata (P2) a invocat, în temeiul dispozițiilor art. 486 și art. 489 Cod procedură civilă raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, nulitatea recursului, precum și inadmisibilitatea acestuia. Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la nulitatea recursului, s-a arătat că dispozițiile art. 486 alin. 1 Cod procedură civilă prevăd expres faptul că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora. Or, recurenta nu a invocat niciunul din motivele de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 Cod procedură civilă, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 486 alin. 3 Cod procedură civilă.

Totodată, având în vedere faptul că la recursul declarat nu a fost anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici nu se face vreo mențiune cu privire la atașarea acesteia, intimata a invocat nulitatea recursului și pentru acest motiv.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 486 și art. 489 Cod procedură civilă, intimata a solicitat constatarea nulității recursului, având în vedere că acesta nu cuprinde expres motivele de drept pe care se întemeiază și nu a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru.

De asemenea, s-a menționat că din expunerea motivelor din cererea de recurs reiese că recurenta critică hotărârea pronunțată de către instanța de apel, având în vedere interpretarea greșită a unor norme de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1382 și art. 1383 Cod civil.

Or, acest motiv de recurs poate fi invocat doar în măsura în care el nu a putut fi invocat pe calea apelului sau, deși a fost invocat, a fost respins ori instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra lui.

S-a învederat că, în speță, recurenta nici măcar nu a înțeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanțe, deși ar fi avut posibilitatea să uziteze de această cale de atac. Astfel, neinvocarea acestor motive în apel nu îi conferă dreptul declarării recursului. Mai mult, nici măcar apelantul (Cg) nu a criticat, prin cererea de apel, aplicarea greșită a acestor dispoziții legale.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 489 alin. 2 coroborat cu art. 488 alin.1 pct. 8 și alin. 2 Cod procedură civilă, s-a solicitat a se constata că recursul declarat este nul.

Cu privire la inadmisibilitatea recursului, s-a învederat că hotărârea recurată a fost pronunțată în urma declarării apelului de către chematul în garanție (Cg). Practic, prin această decizie s-a respins apelul declarat de către chematul în garanție, acesta criticând soluția primei instanțe strict în ceea ce privește cererea de chemare în garanție.

Astfel, decizia tribunalului a vizat strict motivele invocate de către apelantul (Cg). În niciun caz o parte care nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe și care nici nu a avut nicio poziție procesuală în cadrul apelului nu poate declara recurs împotriva acestei hotărâri.

Mai mult, s-a susținut că recurenta nu are niciun interes să solicite respingerea cererii de chemare în garanție, în contextul în care nu a invocat aceste aspecte în nicio altă fază procesuală. Singura persoană care ar fi avut posibilitatea formulării recursului ar fi fost chematul în garanție (Cg).

Faptul că recurenta a invocat în cererea de recurs că se angajează ferm să suporte cota de despăgubiri stabilite de instanța de judecată nu poate fi avut în vedere ca un motiv de admisibilitate a recursului, această obligație asumată de către recurentă putând produce efecte strict între cele două părți și nu poate fi opozabilă intimatei.

De asemenea, intimata a susținut că recursul este nefondat, instanța de apel în mod legal și temeinic respingând apelul declarat.

În baza art. 248 Cod procedură civilă, examinând cu precădere excepția de inadmisibilitate a recursului invocată de intimată, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei (...) sub dosar nr. (...)/2020, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele (P1), (P2) și (P3), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei totale de 6.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată derivate din dosarele nr. (...)2014* și nr. (...)2014 ale Judecătoriei (...).

Pârâta (P2) a formulat cerere de chemare în garanție a numitului (Cg).

Prin Sentința civilă nr. (...)/31.03.2021, pronunțată de Judecătoria (...), s-a admis cererea de chemare în judecată și au fost obligate pârâtele (P1), (P2) și (P3) să plătească reclamanților câte 2.167 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarele nr. (...)2014* și nr. (...)2014 ale Judecătoriei (...). Totodată, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta (P2), în contradictoriu cu chematul în garanție (Cg), și a fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei (P2) suma de 2.167 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel numai chematul în garanție (Cg), solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată numai față de pârâtele (P1) și (P3) și respingerii cererii de chemare în garanție.

În motivarea apelului s-a invocat incidența în speță a disp. art. 1284 - 1286 Cod civil, privind stipulația pentru altul, dispoziții în temeiul cărora numai pârâtele (P1) și (P3) ar fi trebuit obligate la plată, nu și pârâta (P2).

Apelul declarat de chematul în garanție a fost respins de Tribunalul (...) prin Decizia civilă nr. (...)/A/08.11.2021, împotriva căreia a declarat recurs pârâta (P1).

 Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, conform art. 457 alin. 1 Cod procedură civil, potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac.

Principiul disponibilității, specific dreptului civil, se realizează astfel și în faza apelului și este consacrat de art. 9 Cod procedură civilă care, la alin. 2 prevede că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Așadar, prin exercitarea recursului se poate critica numai hotărârea pronunțată de instanța de apel, iar nu și hotărârea primei instanțe, indiferent dacă aceasta din urmă a fost menținută ori a fost schimbată, total sau parțial, de instanța de apel.

Astfel, recursul nu poate fi exercitat omisso medio, respectiv fără exercitarea, în prealabil, a căii de atac a apelului.

Prin art. 488 alin. 2 Cod procedură civilă se consacră legislativ regula potrivit căreia, așa cum recursul nu se poate exercita fără să se fi uzat de calea apelului (desigur când aceasta este deschisă de lege), tot astfel în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel. Conform textului, motivele de casare pot fi primite dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunța asupra lor.

Pe calea apelului pot fi invocate motive care privesc judecata în primă instanță, în timp ce pe parcursul judecării apelului pot apărea motive care privesc exclusiv această fază procesuală și care, pe cale de consecință, pentru a putea fi invocate în recurs, trebuie în primul rând valorificate în termenele și condițiile prevăzute de lege.

Consacrând regula inadmisibilității criticilor formulate omisso medio, legiuitorul a înțeles să acorde garanții suplimentare caracterului extraordinar al recursului, văzut exclusiv ca o verificare a legalității hotărârii pronunțate în apel.

În speță, Curtea a reținut că recurenta-pârâtă nu a criticat sentința primei instanțe prin formularea unei cereri de apel, hotărârea dată de judecătorie fiind apelată numai de către chematul în garanție. Or, pot forma obiectul recursului numai acele probleme care au fost invocate ca și critici în apel și au fost soluționate în apel într-un mod nefavorabil părții care declară recurs. Celelalte chestiuni care nu au făcut obiectul apelului nu pot fi invocate în recurs „omisso medio”.

Astfel, decizia tribunalului a vizat strict motivele invocate de către apelantul (Cg). Prin urmare, criticile formulate de către recurentă-pârâtă, prin care se invocă pentru prima dată în recurs aplicarea greșită a prevederilor art. 1382 și art. 1385 Cod civil, nu au putut fi primite raportat la dispozițiile art. 488 alin. 2 Cod procedură civilă.

Mai mult, potrivit art. 458 Cod procedură civilă, căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces și care justifică un interes. Or, pârâta nu are niciun interes să declare recurs împotriva deciziei prin care s-a respins apelul formulat de chematul în garanție și nici a deciziei prin care acesta a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea unei alte părți.

Raportat la considerentele de mai sus, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, au fost respinse ca inadmisibile recursurile declarate de recurentă împotriva celor două decizii.

Admiterea excepției de inadmisibilitate a recursului a făcut inutilă examinarea celorlalte excepții invocate de către intimată, asupra cărora instanța nu s-a mai pronunțat.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost obligată recurenta la cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei în favoarea intimatei (P2), reprezentând onorariul avocațial justificat cu factura și chitanța depuse la dosar.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Nadia Dana BOTEA)

Domenii speta

Spete similare