Recurs. Cererea de radiere a domiciliului pârâților formulată de proprietarul imobilului la care aceștia și-au stabilit domiciliul

DREPT ADMINISTRATIV

Recurs. Cererea de radiere a domiciliului pârâților formulată de proprietarul imobilului la care aceștia și-au stabilit domiciliul

- art. 62 din HG nr. 295/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor OUG nr. 97/2005

Reclamanta și-a dat acordul pentru ca pârâții să își stabilească domiciliul la adresa imobilului proprietatea sa, iar ulterior, a arătat că își retrage acest acord întrucât pârâții nu mai locuiesc la acea adresă, însă refuză să își stabilească domiciliul la o altă adresă.

În situația în care proprietarul unui imobil sesizează, în scris, personalul S.P.C.E.P. cu privire la faptul că o persoană fizică, ce are înscris în actul de identitate domiciliul sau reședința la adresa imobilului proprietatea sa, nu mai locuiește la această adresă, se solicită efectuarea de verificări în teren de către structura teritorială a Poliției Române.

 Astfel, în cazul în care se constată că persoana fizică în cauză nu mai locuiește la adresa declarată ca domiciliu, lucrătorul de la S.P.C.E.P. efectuează mențiuni în R.N.E.P. cu privire la încetarea valabilității mențiunii privind domiciliul, astfel încât aceste date să reprezinte date de istoric, iar actul de identitate al persoanei se anulează.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 411 din 10 iunie 2022

Prin Sentința nr. (...) din 23.11.2021, Tribunalul (...) a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (R), în contradictoriu cu pârâții (P1), (P2) și Municipiul (M), prin Primar – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamanta s-a adresat pârâtului Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor – din cadrul Municipiului (M), solicitând să se dispună radierea domiciliului pârâților (P1) și (P2) de la adresa din (M), str. (S), nr. (xxx), jud. (J).

Solicitării formulate de reclamantă, pârâtul Municipiul (M) – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor - i-a răspuns cu adresa de la fila 33 dosar, care a fost comunicată reclamantei pe una dintre adresele de e-mail indicate de către aceasta în cerere (conform dovezii depuse la fila 34 dosar).

În esență, răspunsul trimis reclamantei citează prevederile art. 35 alin. (3) din O.U.G. nr. 97/2005 și face referire la necesitatea unei hotărâri judecătorești de anulare a mențiunii de stabilire a domiciliului pârâților la reclamantă.

În cauză, instanța a apreciat că refuzul explicit al pârâtului Municipiul (M) – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, de a admite cererea reclamantei și a dispune radierea domiciliului pârâților (P1) și (P2) de la adresa din (M), str. (S), nr. (xxx), jud. (J), unde se află imobilul proprietatea reclamantei, nu reprezintă un refuz nejustificat, raportat la art. 35 din O.U.G. nr. 97/2005.

În cauză, documentele care au stat la baza efectuării mențiunii privind domiciliul pârâților (P1) în actele de identitate ale acestora nu au fost anulate de vreo instanță de judecată, nu s-a constatat nulitatea acestora și nici caracterul fals sau falsificat al acestora.

Aspectul invocat de reclamantă, privind retragerea acordului acesteia în privința stabilirii, de către pârâți, a domiciliului acestora la adresa imobilului proprietatea reclamantei, nu poate fi confundat cu un motiv de nulitate a mențiunii privind domiciliul din actul de identitate, întrucât nulitatea este o sancțiune juridică ce intervine pentru nerespectarea unor condiții de fond sau de formă concomitentă cu întocmirea actului juridic în cauză, această sancțiune neintervenind pentru motive ivite ulterior întocmirii actului.

Or, însăși reclamanta recunoaște, prin cererea adresată pârâtei, că și-a dat acordul pentru ca pârâții să își stabilească domiciliul la adresa din (M), str. (S), nr. (xxx), jud. (J), rezultând astfel că acest act ce a stat la baza eliberării cărților de identitate ale pârâților cu domiciliul la această adresă nu este fals, iar consimțământul reclamantei nu a fost viciat prin vicii de consimțământ.

Faptul că între părți a existat o înțelegere în sensul că pârâții își vor stabili domiciliul la o altă adresă odată cu încheierea unui contract de închiriere, iar această înțelegere nu a fost respectată de către pârâți, poate fi supus doar cenzurii unei instanțe civile, investite cu o acțiune întru executarea acestei înțelegeri. Astfel, această convenție a părților, nedovedită, de altfel, în prezenta cauză, nu este opozabilă autorității publice emitente a cărților de identitate, iar aceasta nu poate fi obligată să efectueze operațiunea administrativă corespunzătoare (radierea domiciliilor din str. (S), nr. (xxx), jud. (J), din cărțile de identitate ale pârâților), cu atât mai mult cu cât la emiterea acestora au fost respectate toate prevederile legale iar legea nu prevede posibilitatea radierii acestor domicilii ca urmare a retragerii acordului proprietarului în ceea ce privește stabilirea domiciliului la adresa în cauză.

De altfel, motivul pentru care legiuitorul nu a reglementat o asemenea posibilitate prin lege este acela că, în măsura în care radierea domiciliului unor persoane din actele de identitate ar putea fi realizată doar ca urmare a voinței unilaterale a persoanei care și-a dat inițial acordul în acest sens, aceste persoane ar fi lipsite de un atribut de identificare obligatoriu potrivit legii, ceea ce nu poate fi admis. Astfel, potrivit art. 59 din Codul civil, orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reședință, precum și la o stare civilă, dobândite în condițiile legii.

Pe de altă parte, instanța a considerat că nu poate suplini consimțământul pârâților de a-și stabili domiciliul la o altă adresă, stabilind, astfel, domiciliul acestora la o adresă în raport de simplele susțineri ale reclamantei, potrivit cu care pârâții locuiesc, în fapt, la adresa din (M), str. (S2), nr. (yy), bl. (...), ap. (...), jud. (J), cu cât mai mult cu cât stabilirea domiciliului acestora la adresa în cauză presupune acordul proprietarului imobilului aflat la această adresă, acord ce nu există în speță.

Mai mult, o asemenea soluție ar însemna ca instanța să stabilească pârâților un domiciliu forțat, ceea ce nu poate fi admis.

În acest sens, potrivit art. 75 alin. (1) din Codul civil, nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune (deci, inclusiv, a dreptului la un domiciliu, reglementat la art. 59 din Codul civil) atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Or, legea nereglementând posibilitatea radierii domiciliului pârâților ca efect al simplei retrageri a acordului reclamantei de stabilire a domiciliului acestora la adresa imobilului proprietatea reclamantei, rezultă, per a contrario, că atingerea ce s-ar aduce dreptului pârâților la un domiciliu prin admiterea cererii reclamantei pentru acest motiv ar reprezenta o încălcare a acestui drept.

Văzând cele expuse, instanța a conchis că refuzul pârâtului autoritate publică de a radia domiciliul pârâților de la adresa imobilului proprietatea reclamantei nu este unul nejustificat, astfel încât atât cererea de obligare a pârâtului să efectueze operațiunile administrative aferente, cât și cererea de anulare a cărților de identitate ale pârâților sunt, de asemenea, neîntemeiate, motiv pentru care acțiunea reclamantei s-a impus a fi respinsă în totalitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs (R), solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii.

În motivare, recurenta a arătat că și-a exprimat acordul pentru ca pârâții să-și stabilească, pentru o perioadă limitată de timp, domiciliul la locuința sa, urmând ca după ce își vor găsi o locuință, să îl mute la adresa la care locuiesc faptic.

Deși aceștia domiciliază faptic la adresa (M), str. (S2) nr.(yy), bl. (...), ap. (...), jud. (J), pârâții nu au înțeles să facă modificările cuvenite, drept urmare, este asaltată zilnic de tot felul de somații, executări silite etc. desfășurate împotriva pârâților, situație care, în mod evident, poate degenera în măsura în care aceștia ar avea și alte probleme legale.

Dat fiind faptul că și-a retras acordul și că, inclusiv din punct de vedere legal, situația scriptică trebuie pusă în acord cu cea faptică, se impune admiterea acțiunii.

Instanța de judecată invocă prevederile art. 35 din OUG nr. 97/2005, făcând mențiunea că retragerea acordului privind stabilirea domiciliului nu figurează printre motivele prevăzute de lege pentru a se anula această mențiune privind domiciliul.

Însă, declarația dată de pârâți în acest sens în fața mun. (M) - SPCLEP este falsă în sensul prevăzut de art. 35 din OUG nr.97/2005 – pârâții nu au avut intenția și nu au locuit nici măcar o zi, faptic, la adresa lor de domiciliu.

Sigur că pârâții au dreptul la un domiciliu, așa cum arată prevederile art. 59 Cod civil, însă acesta nu este un drept absolut, care poate fi opus inclusiv dreptului de proprietate.

Consideră recurenta că ar fi cu totul inechitabil să nu-și poată retrage acordul pe care cu buna credință l-a exprimat la un moment dat, cu atât mai mult cu cât situația scriptică nu corespunde cu cea de fapt. Practic ar fi în situația în care pârâții și-ar putea oricând muta domiciliul, pe când ea, în calitate de proprietar, ar fi legată pentru perioada de timp cât cărțile de identitate ale pârâților sunt valabile.

În drept, recurenta a invocat art. 8 din Legea nr.554/2004, OUG 97/2005, art. 488 alin. (l) pct. 8 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimatul Municipiul (M), prin Primar – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, arată intimatul că actele de identitate ale numiților (P1) și (P2) au fost eliberate de către S.P.C.L.E.P. (M) cu respectarea prevederilor legale în materie de evidență și mai mult având consimțământul doamnei (R), astfel că, anularea mențiunii de stabilire a domiciliului susnumiților se poate face doar în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97/2005.

Aspectul invocat de către doamna (R), privind retragerea acordului acesteia în privința stabilirii, de către pârâții (P1) și (P2), a domiciliului acestora la adresa imobilului proprietatea dânsei, nu poate fi confundat cu un motiv de nulitate a mențiunii privind domiciliul din actul de identitate, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, întrucât nulitatea este o sancțiune juridică ce intervine pentru nerespectarea unor condiții de fond sau de formă concomitentă cu întocmirea actului juridic în cauză, această sancțiune neintervenind pentru motive ivite ulterior întocmirii actului.

Faptul că între părți a existat o înțelegere în sensul că pârâții (P1) și (P2) își vor stabili domiciliul la o altă adresă odată cu încheierea unui contract de închiriere, iar această înțelegere nu a fost respectată de către pârâți, poate fi supus doar cenzurii unei instanțe civile, investite cu o acțiune întru executarea acestei înțelegeri.

Chiar dacă mențiunea privind domiciliul intimaților (P1) și (P2) din actele de identitate ale dânșilor nu corespunde cu domiciliul faptic al acestora, nimic nu îndrituiește și cu atât mai mult, nu obligă autoritățile administrative competente, în speță S.P.C.L.P. (M) – să efectueze operațiunea de radiere a domiciliului pârâților cu nerespectarea procedurii legale, care presupune ca aceștia să se prezinte personal la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor și să își declare domiciliul real, solicitând eliberarea unor noi cărți de identitate aferente noului domiciliu, prezentare la care pot fi obligați, în caz de neconformare, cel mult în urma formulării acțiunii civile corespunzătoare.

Așadar, cele statuate de instanța de fond sunt corecte, în sensul că refuzul pârâtului autoritate publică de a radia domiciliul intimaților de la adresa imobilului proprietatea doamnei (R) nu este unul nejustificat, astfel încât atât cererea de obligare a S.P.C.L.E.P. (M) să efectueze operațiunile administrative aferente, cât și cererea de anulare a cărților de identitate ale pârâților sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Cu alte cuvinte, instanța de fond a apreciat că în speța pendinte nu se identifică elemente de natura celor menționate la art. 2 alin. (1) lit. i) și lit. n) din Legea nr. 554/2004, care ar putea justifica reținerea unei conduite abuzive a autorității publice. De altfel, dreptul de apreciere de care beneficiază administrația în îndeplinirea atribuțiilor nu poate fi cenzurat decât în situația în care a fost exercitat abuziv, respectiv se identifică elemente din care rezultă că emitentul a avut o conduită arbitrară, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat.

În drept, intimatul a invocat art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Intimații (P1) și (P2), legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și a celor de ordine publică, Curtea a apreciat recursul ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei vizează aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond, ce vor fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Ca stare de fapt, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a adresat pârâtului Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din cadrul Municipiului (M), solicitând să dispună radierea domiciliului pârâților (P1) și (P2) de la adresa din (M), str. (S), nr. (xxx), jud. (J), aflată în proprietatea sa, solicitare ce a fost respinsă, raportat la art. 35 din O.U.G. nr. 97/2005.

Reclamanta și-a dat acordul pentru ca pârâții să își stabilească domiciliul la această adresă, iar ulterior, prin cererea adresată pârâtului, a arătat că își retrage acest acord întrucât pârâții (P1) și (P2) nu mai locuiesc la acea adresă, însă refuză să își stabilească domiciliul la altă adresă.

Instanța a reținut aplicabilitatea în cauză a art. 35 din OUG nr. 97/2005, ce reglementează ipoteza în care mențiunea domiciliului din actul de identitate s-a efectuat, ab initio, în baza unui document nul, fals ori falsificat.

Or, acest text normativ nu este aplicabil în speța dedusă judecății, raportat la starea de fapt reținută, întrucât ipoteza ce trebuia avută în vedere de către instanță și de către intimatul pârât Municipiul (M), prin Primar – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor este cea în care înscrierea s-a făcut în baza unor documente valabile, însă ulterior intervin alte evenimente, fapte juridice precum refuzul proprietarului de a mai permite menținerea domiciliului la acea adresă, pe motiv că pârâții respectivi nu mai locuiesc faptic acolo.

Stării de fapt reținute îi sunt aplicabile prevederile art. 62 din HG nr. 295/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor OUG nr. 97/2005.

Potrivit acestor dispoziții, în situația în care proprietarul unui imobil sesizează, în scris, personalul S.P.C.E.P. cu privire la faptul că o persoană fizică, ce are înscris în actul de identitate domiciliul sau reședința la adresa imobilului proprietatea sa, nu mai locuiește la această adresă, se solicită efectuarea de verificări în teren de către structura teritorială a Poliției Române.

 Acest text reglementează și procedura de urmat, raportat la diverse ipoteze posibile. Astfel, în cazul în care se constată că persoana fizică în cauză nu mai locuiește la adresa declarată ca domiciliu, lucrătorul de la S.P.C.E.P. efectuează mențiuni în R.N.E.P. cu privire la încetarea valabilității mențiunii privind domiciliul, astfel încât aceste date să reprezinte date de istoric, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 10 alin. (4) din același act normativ.

Actul de identitate al persoanei se anulează de către lucrătorii cu atribuții pe linie de evidență a persoanelor prin tăierea colțului și prin deteriorarea suportului de stocare, cu efectuarea mențiunii aferente în R.N.E.P., iar colțul acestuia se distruge prin proceduri care să facă imposibilă distingerea oricărei categorii de date de pe acestea.

Atunci când persoana în cauză nu poate fi identificată pentru anularea actului de identitate, se efectuează în R.N.E.P. mențiunea corespunzătoare anulării și cea privind necesitatea reținerii documentului la momentul legitimării în vederea transmiterii către instituția emitentă.

Raportat la aceste norme, instanța a constatat că în mod nejustificat a refuzat pârâtul Municipiul (M) – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor să soluționeze cererea reclamantei, fără a efectua verificările prevăzute de lege.

Pentru a fi în prezența unui refuz nejustificat, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, respectiv o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, excesul de putere constând în exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în speță, refuzul de a efectua verificările obligatorii prevăzute de art. 62 din HG nr. 295/2021 și de a soluționa cererea reclamantei în acord cu procedura legală constituie un refuz nejustificat cu afectarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în care pârâții (P1) și (P2) și-au stabilit domiciliul.

Instanța nu se poate substitui pârâtului în efectuarea acestor verificări și soluționarea cererii reclamantei, fără a încălca principiul separației puterilor în stat, motiv pentru care urmează ca pârâtul Municipiul (M) – SPCLEP va trebui să soluționeze cererea în baza urmării procedurii prevăzute de HG nr. 295/2021, procedură ce în mod greșit a fost ignorată în speță de către pârât.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 498 Cod procedură civilă, constatând aplicarea unor texte normative ce nu își au incidență în speță, instanța a admis recursul declarat, a casat sentința pronunțată și în rejudecare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în sensul că a obligat pârâtul Municipiul (M) – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor să soluționeze cererea reclamantei ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Constatând că pârâtul Municipiul (M) – Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor este parte căzută în pretenții, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, l-a obligat să plătească reclamantei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță, constând în onorariu avocațial, conform chitanțelor nr. (...)/(...).09.2020 și nr. (...)/(...).10.2020. S-a luat act de faptul că în recurs nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)

Domenii speta

Spete similare