Imputaţia sumelor obţinute din valorificarea bunurilor recuperate de societatea de leasing asupra creanţei acesteia înscrise în tabelul debitorului.

Dacă unul sau mai multe din bunurile recuperate au fost valorificate de către societatea de leasing până la data întocmirii tabelului preliminar al creanțelor, pentru acestea se va deduce din totalul creanței de înregistrat prețul obținut din vânzare. În speță, creditoare indică faptul că a obținut pentru bun 27.834 lei, sumă pe care judecătorul-sindic a refuzat să o rețină. Însă, trebuie subliniat că această sumă se scade din creanța cu care poate fi înscrisă creditoarea, altfel spus nu îi va fi acordată. Fiind, din acest motiv, o renunțare la propriul drept, pentru dovedirea ei este suficientă recunoașterea (declarația) părții. O eventuală discuție s-ar putea face doar când ar exista indicii că bunul a fost vândut la o valoare mai mare decât cea declarată, dar acesta nu este cazul în speță.

Decizia civilă nr. 213/A/08.09.2021 a Curții de Apel Galaţi – Secţia a II-a civilă

1.Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, sub nr. 4279/121/2020/a1, la data de 4.01.2021 creditoarea … a formulat contestație la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei …, solicitând admiterea acesteia și înscrierea sa în tabel cu o creanță în sumă de 45.473,93 lei.

In motivare contestației a arătat că, administratorul judiciar a refuzat înscrierea creanței, apreciind că bunul i-a fost predat cu mențiunea că nu prezintă avarii.

A arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de leasing nr. 29517LRBT/2018, prin care a finanțat autoturismul Renault Master înmatriculat sub nr. …

La data de 23.11.2018 utilizatorul şi-a manifestat intenția de a renunța la contract. Creditoarea i-a transmis că după achitarea la zi a tuturor obligațiilor contractuale şi la predarea bunului, se va stabili eventualul prejudiciu rezultat prin deducerea din valoarea creanței a prețului de valorificare a bunului.

Bunul a fost predat la data de 21.12.2018 reprezentantului zonal din …, fiind transportat la service pe platformă, iar cheltuielile cu reparațiile au fost ridicate.

Potrivit contractului, cheltuielile legate de reluarea în posesie şi reparațiile bunului constituie obligația legală a utilizatorului. Acesta însă nu a respectat prevederile contractuale, iar contractul a fost reziliat prin scrisoarea de reziliere nr. J4351/22.02.2019.

Creanța a fost calculată conform art. 105 din Legea 85/2014, fiind compusă din: 1.344,03 lei-sold la data rezilierii; 46993,10 lei - valoarea ratelor rămase pentru perioada ian. 2019 - iunie 2020; 19.399,90 - cheltuieli reparație.

Conform art.15.10 din contract, care reprezintă o clauză penală, utilizatorul are obligația de a achita valoarea rămasă a bunului, cu titlu de daune-interese. Cheltuielile cu recuperarea şi reparațiile sunt datorate conform art.16.3 din contract.

A mai arătat că întreaga creanță este certă, lichidă şi exigibilă.

În drept a invocat art.105 al.3 lit.c şi art.111 din Legea nr.85/2014, precum şi prevederile contractuale.

…, în calitate de administrator judiciar al debitoarei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, motivat de faptul că bunul a fost recuperat la data de 21.12.2018 şi valorificat de creditoare.

A arătat că prin actul de predare se arată că autovehiculul nu prezintă avarii şi este în stare de funcționare. În ceea ce privește daunele interese, a arătat că potrivit art.1530 C.civ., acestea trebuie dovedite şi nu pot echivala cu diferența de preț a mașinii.

A mai precizat că după două luni de la predare, debitoarea a fost acuzată de către creditoare că autovehiculul a fost vandalizat şi i s-au furat elemente componente, fără ca acest fapt să fie rezultatul unei acțiuni a societății debitoare. Societatea de leasing a ales să preia bunul şi să îl păstreze într-o parcare neprotejată şi nepăzită.

Din corespondența părților rezultă că însăși creditoarea consideră că suma calculată ca efect al reparațiilor este disproporționată.

 2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 217 din data de 14.05.2021 pronunţată de Tribunalul Galaţi, Secţia a II-a civilă, a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea … cu sediul în … str. … nr. … etaj … și pe intimat …, cu sediul social în sat …, comuna …, nr. …, jud. .., (J …/585/2014, CUI …) - prin lichidator judiciar … procesual ales în …, str. … nr. … bl. … et. … ap ..., având ca obiect ”contestație împotriva tabelului preliminar publicat în BPI nr. 21921/23.12.2020”, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Cererea creditoarei de înscriere tabelul preliminar al creanțelor cu suma anterior menționată este neîntemeiată. Suma de 46.993,10 lei reprezentând daune-interese a fost respinsă ca nefondată întrucât nu a fost dovedită de creditoare potrivit prevederilor contractuale.

Conform Codului civil, clauza penală este o compensație a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale. Prin urmare, creditorul nu poate cere în același timp şi penalități şi obiectul obligației principale, afară de cazul în care penalitățile s-au stipulat pentru simpla întârziere a executării.

Potrivit art.15.10 din condițiile generale ale contractului de leasing financiar, în cazul rezilierii contractului din culpa utilizatorului, acesta se obligă necondiționat să plătească finanțatorului cu titlu de daune-interese valoarea rămasă a bunului din momentul rezilierii, la care se adaugă soldul restant facturat, orice taxe, cheltuieli de deplasare, ridicare, relocare, cheltuieli de executare silită, asigurări, penalizări de întârziere etc., obligație asumată de utilizator sub titlul de clauză penală.

Așa fiind, despăgubirile convenite de părți reprezintă tocmai diferența dintre valoarea totală a contractului şi valoarea achitată de debitoare, astfel încât în determinarea daunelor-interese constând în valoarea bunului, trebuie luate în calcul sumele deja achitate de debitoare şi cât reprezintă acestea din valoarea bunului. De asemenea, pentru determinarea întinderii daunelor-interese cuvenite creditoarei finanțatoare este necesară şi stabilirea sumei pe care recurenta-creditoare o poate recupera prin valorificarea bunului finanțat.

In cauza de faţă, conform contractului părților, în cazul în care locatorul optează pentru rezilierea contractului de leasing financiar ca urmare a apariției unui caz de culpă, contractul de leasing financiar încetează de plin drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere fără nici o altă formalitate prealabilă. Utilizatorul va despăgubi locatorul la cererea acestuia pentru toate sumele indicate la art.15.10.

În privința întinderii daunelor-interese instanța nu poate interveni, acestea fiind stabilite prin acordul părților, însă ea poate verifica existenţa acestora.

Or, daunele-interese solicitate de creditoare nu au fost dovedite.

Conform procesului-verbal de precare-primire din 21.12.2018, autoturismul nu are avarii. Devizul de cheltuieli a fost emis de … două luni mai târziu, la data de 1.02.2019. Din coroborarea probelor administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că reparațiile efectuate erau necesare încă de la momentul predării, sau au devenit necesare după ce autovehiculul a staționat două luni într-o parcare nepăzită. Cert este că avariile au fost constatate după două luni de la predare, perioadă în care autovehiculul a fost în paza juridică a creditoarei.

Reclamanta a depus la dosar mai multe facturi în scopul dovedirii creanței sale, însă nicio dovadă a plăților efectuate. Astfel, nu a fost făcută dovada plății reparațiilor, nici dovada încasării efective a sumei de 4.800 euro+TVA, reprezentându-l prețul vânzării. Prin urmare, reclamanta pretinde sume al căror caracter cert nu a fost dovedit.

Având în vedere că aceste daune-interese includ în realitate contravaloarea tuturor ratelor de leasing ce urmau a fi plătite de la data ultimei scadențe şi până la sfârșitul contractului, obligarea debitoarei la plata lor ar echivala în fapt cu obligarea ei la îndeplinirea întocmai a contractului, integral. Or, aceasta ar conduce automat la imposibilitatea rezilierii contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor din culpa debitoarei-utilizatoare a bunurilor, reziliere pentru care a optat deja creditoarea, așa cum rezulta din propriile susțineri, necombătute de pârâta-debitoare. Faţă de opțiunea creditoarei, suma solicitată cu titlu de daune-interese nu a fost dovedită. Existenţa prejudiciului încercat de creditoare este pusă la îndoială şi de faptul că nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă valorificarea ulterioară efectivă a acestuia. Deși nicio parte nu a contestat aceasta împrejurare de fapt, nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte suma pentru care a fost valorificat bunul şi eventuala diferența rămasă de achitat (ex. proces-verbal de predare, contract de vânzare-cumpărare, facturi etc.), dovada vânzării efective a bunului este esențială pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art.105 al.3 lit.c din legea insolvenței, care prevede că prețul obținut din vânzare se deduce din totalul creanței de înregistrat.

Sarcina probei în cazul de față revine titularului contestației, conform art.249 C.pr.civ.

Pentru motivele anterior expuse, contestația a fost respinsă ca nefondată.

3. Apelul.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea …, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației … și a dispunerii înscrierii creanței în cuantum de 45.473,93 lei, care a fost solicitată prin cererea de creanță nr. 22422/10.12.2020.

A susţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

 In mod greșit s-a reținut faptul că daunele interese sunt nedovedite. A arătat că, odată cu rezilierea contractului de leasing din culpa utilizatorului, acesta are obligația de a achita valoarea rămasă a bunului, conform art. 15.10 din contractul de leasing articol care reprezintă o clauza penală. Daunele interese solicitate sunt în cuantum de 39.490,00 ron + TVA, detaliate conform scadențarului anexat.

A invocat art. 15.10, potrivit căruia, în cazul rezilierii contractului de leasing din culpa utilizatorului, acesta se obligă necondiționat să plătească finanțatorului cu titlu de daune interese valoarea rămasă a bunului din momentul rezilierii la care se adaugă soldul restant facturat, orice taxe, cheltuieli de deplasare, ridicare, relocare, cheltuieli de executare silită, asigurări, penalizări de întârziere etc. obligație asumată de utilizator sub titlu de clauză penală.

In virtutea art. 15.11. ”Ca efect al rezilierii contractului de leasing, toate ratele rămase de rambursat devin scadente fără nicio formalitate prealabilă.”

A susţinut că prejudiciul cauzat societății este real, cert şi constă în pierderea pe care a suferit-o prin fapta utilizatorului care nu a mai achitat bunul.

Societatea de leasing finanțează bunuri acordând utilizatorilor posesia și folosința acestora. Pentru a putea achiziționa bunurile de la furnizori, societatea de leasing accesează la rândul ei credite de la o instituție bancară, denumită banca refinanţatoare. In situația în care sunt reziliate contractele de leasing, finanțatorul este obligat să achite acestei bănci ratele și dobânzile până la epuizarea valorii finanțate.

Din acest motiv, stabilirea daunelor se face la valoarea rămasă a bunurilor, având la baza scadențarele anexă la contracte. … a solicitat un credit de la Banca refinanţatoare prevăzută în art. 1 din Condițiile specifice ale contractului.

A sustinut că, Judecătorul sindic nu a ținut cont de specificul leasingului financiar reținând faptul că nu există posibilitatea de a pretinde daune interese şi în același timp obiectul obligației principale.

Potrivit art. 16.1. din condițiile generale ale contractului de leasing ”în caz de încetare a contractului, utilizatorul are obligația să predea finanțatorului bunul la prima solicitare”.

Raportat la cele învederate, instanța a reținut în mod eronat faptul că apelanta nu are dreptul de a solicita daune interese reprezentând valoarea rămasă a contractului, această solicitare atrăgând restricționarea finanțatorului de a rezilia contractul de leasing.

Rezultă fără putință de tăgadă faptul că în vederea înscrierii în tabelul preliminar creanța solicitată trebuie calculată potrivit prevederilor contractuale, iar în cazul în care a avut loc valorificarea bunului, se deduce din suma rezultată prețul de valorificare.

Prin urmare, valoarea rămasă este datorată ca urmare a rezilierii, fiind o creanță certă, determinabilă conform scadențarului care face parte din contract și exigibilă de la data rezilierii.

In ceea ce priveşte motivul de apel referitor la greșita reținere a faptului că nu s-a făcut dovada achitării cheltuielilor de recuperare și reparații, a invocat art. 16.3. din contractul de leasing, potrivit căruia, „restituirea va fi efectuată pe cheltuiala utilizatorului în termenul și locul indicat de finanțator prin solicitarea emisă în acest sens.

Toate cheltuielile executării, precum și orice alte cheltuieli legate de confiscarea și reluarea în posesie, respectiv reparațiile bunurilor constituie obligația legală a utilizatorului și vor fi rambursate finanțatorului la prima cerere în acest sens a acestuia.”

Odată cu declarația de creanță au fost anexate toate documentele justificative aferente cheltuielilor efectuate: atât facturile fiscale, cât și ordinele de plată prin care au fost achitate aceste sume de către apelantă.

A susţinut că, creanța sa îndeplinește condițiile cerute de lege pentru înscrierea în tabelul de creanțe deoarece este o creanță certă, este lichidă (cuantumul ei este determinabil pe baza anexei desfășurător la contractul de leasing și documentelor depuse) și a devenit exigibilă la data rezilierii.

Contractul fiind legea părților, lichidatorul judiciar are obligația de a respecta clauzele contractuale (art. 1270 C. civ).

Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, cu consecința modificării sentinței civile nr. 217/2021, în sensul admiterii contestației … și dispunerii înscrierii cu suma de 45.473,93 lei, suma din care a fost dedus prețul de valorificare, conform dispozițiilor art. 105, alin. 3, lit. c din Legea 85/2014.

4. Întâmpinare

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata …, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

A susţinut că societatea … a fost supusă procedurii de faliment, urmare a lipsei de activitate, care are ca obiect principal de activitate “Facilitați de cazare pentru vacante şi perioada de scurtă durată”. Situația care a generat această cerere, o reprezintă faptul că societatea nu a mai încasat nicio sumă de bani din luna martie 2020, întrucât a intervenit starea de alertă cu măsurile de rigoare, care s-au aplicat şi se aplică în continuare.

In aceeași măsură, societatea a contractat, prin sistem „leasing", autovehiculul marca RENAULT MASTER conform contractului de leasing nr. 29517LRBT/2018 cu număr de înmatriculare …, cu serie sasiu ... Cum debitoarea nu a mai avut posibilitatea achitării ratelor scadente, la data de 26.11.2018 după corespondenţa purtată cu reprezentantul …, a solicitat renunțarea la contractul de leasing.

In continuare, a arătat că la data de 21.12.2018, s-a încheiat un proces verbal de predare-primire pentru bunul mobil de natura mijloacelor de transport, în care se menționa faptul că: „la data predării autovehiculului, acesta NU PREZINTĂ AVARII"; „Autovehiculul este în stare de funcționare şi poate fi adus pe roţi”; iar la categoria dotări este precizat „lipsa capacului barei din faţă-remorcare).

Ulterior, prin cererea de admitere a creanței, … a susținut că autovehiculului îi lipsește aerul condiționat şi dezaburirea, fără a aduce în discuție faptul că în procesul verbal de predare-primire nu era stipulată o eventuală lipsă sau dotare existentă.

Având în vedere chestiunile arătate, precum şi verificările efectuate de către lichidatorul judiciar cu privire la aspectele sesizate de către …, a constatat că cererea instituţiei de leasing nu poate fi admisă, încât creanța nu este certă, situație ce a impus respingerea înscrierii în tabelul creditorilor.

Mai mult, la data de 01.02.2019, după două luni de la predarea autovehiculului, data când debitoarea a fost exonerată de obligațiile contractuale rezultate din folosința bunului, prin predarea către liseur, societatea s-a văzut angrenată într-un proces de intenție cu … - prin aducerea unor acuze de tip „autovehiculul a fost vandalizat sau i s-au furat elemente/componente”, fără ca acest fapt să fie rezultatul unei acțiuni sau inacțiuni a debitoarei.

In acest sens, a susţinut că nefiind încheiat între debitoare şi liseur un proces verbal de custodie a vehiculului, care să oblige la o anumită conduită în păstrarea şi întreţinerea acestuia şi câta vreme liseurul a ales să preia bunul şi să-l depoziteze într-o parcare neprotejată şi nepăzită (parcarea de la … din …, județul …), societăţii nu îi poate fi incumbată obligația de a răspunde pentru daune.

Mai mult, a arătat că daunele interese nu pot echivala cu diferența de preț a mașinii, şi implicit cu îmbogăţirea fără just temei. Legea leasingului 51/1997 prevede că la sfârșitul contractului de leasing ai drept de opțiune de a restitui bunul sau de a solicita vânzarea lui, iar rezilierea are ca efect încetarea contractului, automat şi a clauzelor privind scadenţele.

Este adevărat că în art. 15 subpunctul 15.10 din contractul de leasing financiar, este prevăzută dispoziția conform căreia se vor plăti daune interese, însă, tot atât de adevărat este şi faptul că potrivit art. 1530 Cod Civil acestea trebuie dovedite. Aceasta întrucât, simpla neexecutare sau justificare nu atrage automat existenţa unui prejudiciu.

De asemenea, la pagina 30 pagina 2 - paragraful 5 şi 6 din corespondenta cu …, conform adresei nr. 4065/20.02.2019, chiar reprezentanții acesteia recunosc că suma calculată ca efect al reparațiilor la acest bun este disproporționată cu starea de fapt, dar că vor antama o discuție cu service-ul în vederea reevaluării costurilor.

De asemenea, a arătat faptul că facturile scadente la momentul predării erau în cuantum de 1.334,02 lei, iar valoarea ratelor până la finalizarea contractului aveau un cuantum de 46.993,10 lei. Cheltuielile cu recuperarea bunului şi reparațiile ridicându-se doar la suma de 13.399,90 lei.

Cu toate acestea, în pofida evidenţelor, din momentul predării bunului (21.12.2018), data la care se putea prelua bunul fără a înregistra vandalisme sau furturi de piese şi data constatării acestor probleme (20.02.2020) după aproape de doi ani, a susţinut că liseurul a stat în pasivitate, fără a formula vreo cerere in pretenții.

A susţinut că faţă de aceste considerente instanța de fond, după verificări, a respins acțiunea formulată împotriva respingerii cererii de creanță considerând, de asemenea, că lipsa de diligenţă aparține …, societatea nefiind culpabilă pentru această chestiune.

5. Răspuns la întâmpinare

Recurenta …, prin răspunsul la întâmpinare, a susţinut că îşi menţine solicitarea de admitere a apelului formulat, modificarea sentinţei civile nr.217/2021 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în sensul admiterii contestaţiei şi dispunerii înscrierii creanţei în cuantum de 45.473,93 lei.

A susţinut faptul că, lichidatorul judiciar nu avea niciun temei pentru a înlătura valoarea daunelor interese care sunt prevăzute în contractul de leasing. Daunele interese sunt datorate de utilizator, obligaţie asumată de utilizator sub titlu de clauză penală, conform art.15.10 din condiţiile generale ale contractului de leasing.

In ceea ce priveşte cheltuielile de reparaţii aferente bunului, a arătat că acestea sunt întemeiate şi justificate în conformitate cu prevederile art.16.6 din condiţiile generale ale contractului de leasing.

6. Analizând probele administrate în cauză, reţine următoarele:

Potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Totuși, instanța nu poate depăși limitele a ceea ce părțile doresc să supună judecății, potrivit principiului disponibilității reglementat în apel de art. 477 din Codul de procedură civilă.

Din această perspectivă, Curtea reține, în ceea ce privește daunele-interese, că acestea sunt prevăzute prin art. 15.10 din contractul de leasing (condiții generale) încheiat de apelanta-creditoare … şi intimata-debitoare … şi constau în valoarea rămasă a bunului, soldul restant facturat, precum şi orice cheltuieli de deplasare, executare silită etc. Această dispoziție contractuală a fost calificată de părți ca fiind o clauză penală, iar art. 1.538 alin. (5) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil dispune că dispozițiile privitoare la clauza penală sunt aplicabile inclusiv convenției prin care creditorul este îndreptățit ca, în cazul rezoluțiunii sau rezilierii contractului din culpa debitorului, să păstreze plata parțială făcută de acesta din urmă. Așadar, rezilierea anterioară a contractului de leasing nu lipsește de temei juridic obligația ulterioară a debitoarei de a plăti toate aceste sume, care, în speță, constau în 1.344,02 lei sold facturat şi 46.993,10 lei rate viitoare.

În ceea ce privește dovada achitării cheltuielilor de reparații, Curtea reține, în acord cu judecătorul-sindic, faptul că între momentul preluării bunului – 21.12.2018 – şi cel al emiterii devizului de reparații – 01.02.2019 – a trecut o perioadă de timp lungă, timp în care bunul a fost în paza materială şi juridică a apelantei. Așadar, sunt deopotrivă de credibile atât afirmația că bunul fusese avariat înainte de predare, cât şi afirmația că avariile au apărut în intervalul arătat de peste două luni.

Nici procesul-verbal de predare-primire încheiat de părți nu poate face vreo distincție, având în vedere că el are mențiuni contradictorii; astfel, pe de o parte, indică lipsuri (nu se poate citi kilometrajul la bord, nu se regăseşte instalația de aer condiționat şi dezaburire, lipsește capacul barei din față, deci mașina a fost remorcată), dar, pe de altă parte, conchide că autovehiculul nu are avarii. În concluzie, nu se poate stabili, într-adevăr, din probele administrate în cauză, că fapta de avariere a bunului dat în leasing a fost săvârșită de către debitoare, astfel încât nu îi poate fi imputată contravalorii reparațiilor.

În ceea ce privește prețul obținut din valorificarea bunului, Curtea reține că, potrivit art. 105 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 85/2014 a insolvenței, dacă unul sau mai multe din bunurile recuperate au fost valorificate de către societatea de leasing până la data întocmirii tabelului preliminar al creanțelor, pentru acestea se va deduce din totalul creanței de înregistrat prețul obținut din vânzare. În speță, creditoarea indică faptul că a obținut pentru bun 27.834 lei, sumă pe care judecătorul-sindic a refuzat să o rețină. Însă, trebuie subliniat că această sumă se scade din creanța cu care poate fi înscrisă creditoarea, altfel spus nu îi va fi acordată. Fiind din acest motiv, o renunțare la propriul drept, pentru dovedirea ei este suficientă recunoașterea (declarația) părții. O eventuală discuție s-ar putea face doar când ar exista indicii că bunul a fost vândut la o valoare mai mare decât cea declarată, dar acesta nu este cazul în speță. 

În concluzie, creanța cu care urmează a fi înscrisă apelanta în tabelul debitoarei este în sumă de (1.344,02 + 46.993,10) - 27.834 lei, adică 20.503,12 lei.

În consecință, Curtea va admite apelul declarat de creditoarea … împotriva sentinței civile nr.217 din 14.05.2021 a Tribunalului Galați – Secția a II-a civilă, pe care o va schimba în sensul că va admite, în parte, contestația şi va dispune înscrierea acestei creditoare în tabelul de creanțe al debitoarei … cu suma de 20.503,12 lei reprezentând creanță chirografară.

Domenii speta

Spete similare