Anularea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor. Constituire garanţii în temeiul Codului de procedură fiscală. Inadmisibilitate

Măsurile asigurătorii adoptate de organul fiscal, în condiţiile şi cu procedura reglementată de O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările ulterioare nu constituie acte frauduloase, aflate sub incidenţa dispoziţiilor art. 80 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006, întrucât organul fiscal nu face altceva decât să se prevaleze de o prerogativă legală, în vederea asigurării recuperării creanţelor bugetare pe care le deţine împotriva debitorului. Or, exercitarea unui drept nu poate fi, în sine, vătămătoare pentru alţii, decât dacă îmbracă forma unui abuz (qui suo iure utitur neminem laedit).

Prin sentinţa civilă nr. 1925 din 24 septembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 2730/30/2012/a2 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiş a respins acţiunea în anulare formulată de S.C.P. C S.P.R.L. Timişoara, în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. T S.R.L. Timişoara, în contradictoriu cu creditoarea intimată D.G.F.P. Timiş.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C.P. C S.P.R.L. Timişoara, în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. T S.R.L. Timişoara, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acţiunii în anularea proceselor-verbale de sechestru nr. 17, 18 şi 19 din data de 11.04.2012 încheiate de D.G.F.P. Timiş şi menţinerea creanţei acesteia ca fiind bugetară.

Prin decizia civilă nr. 2164 din 10 decembrie 2012 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de S.C.P. C S.P.R.L. Timişoara, în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. T S.R.L. Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 1925 din 24 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2730/30/2012/a2 în contradictoriu cu creditoarea intimată D.G.F.P. Timiş.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în mod corect judecătorul-sindic a apreciat că cererea de anulare a constituirilor de garanţii reale efectuate de instituţia creditoare în data de 11 aprilie 2012 este neîntemeiată, dispunând respingerea acesteia, în condiţiile în care organul fiscal nu a făcut altceva decât să se prevaleze de o prerogativă legală, în vederea asigurării recuperării creanţelor bugetare pe care le deţine împotriva societăţii debitoare. Or, după cum este cunoscut, exercitarea unui drept nu poate fi, în sine, vătămătoare pentru alţii, decât dacă îmbracă forma unui abuz (qui suo iure utitur neminem laedit).

Este adevărat că, sub acest aspect, organul fiscal – ca reprezentant al statului – se află într-o situaţie privilegiată, în raport cu ceilalţi participanţi la procedură, dar o atare poziţie de superioritate juridică (consacrată, de altfel, prin lege) este specifică raporturilor de drept public, cum sunt şi raporturile juridice de drept fiscal în cauză, şi nu poate fi considerată ca reprezentând un abuz.

Chiar Legea insolvenţei recunoaşte un caracter privilegiat creanţelor fiscale, statuând că nu sunt supuse procedurii de verificare creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale [art. 66 alin. (2), situând creditorii bugetari pe o poziţie prioritară în cazul distribuirilor de sume (art. 123 pct. 4], constituind creanţele bugetare într-o categorie aparte creanţe pentru votarea unui plan de reorganizare [art. 100 alin. 3 lit. c)] etc.

Mai mult decât atât, prin dispoziţiile art. 129 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a prevăzut că aceste măsuri (poprirea şi sechestrul asigurător – cu efectul unei garanţii reale) pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii”.

Este evident, aşadar, că dacă legiuitorul a conferit posibilitatea instituirii unor astfel de măsuri chiar înainte de emiterea titlului de creanţă fiscală (în perioada de verificare a situaţiei fiscale de debitorului), atunci a fortiori trebuie recunoscut dreptul organului fiscal de a institui măsuri asigurătorii în vederea realizării respectivelor creanţe în orice moment ulterior emiterii titlului.

Faţă de cele ce preced, Curtea a concluzionat că măsurile asigurătorii adoptate de organul fiscal, în condiţiile şi cu procedura reglementată de O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările ulterioare (de altfel, recurentul nici nu a susţinut că măsura de constituire a garanţiei nu ar fi fost adoptată în conformitate cu Codul de procedură fiscală), nu constituie acte frauduloase, aflate sub incidenţa dispoziţiilor art. 80 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006, modificată, respingând recursul practicianului.

Domenii speta

Spete similare