Anulare act administrativ privind imputarea sumelor încasate de secretarul unităţii administrativ teritoriale cu titlu de indemnizaţie de doctor

În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi s-a reţinut că reclamanta care deţine funcţia de secretar al U.A.T. a încasat nelegal indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor, cu  încălcarea disp. art. 14 alin. 4 din Legea nr. 153/2017.

  Decizia nr.420/24.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Asupra cauzei de față, deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 522/20.12.2019 pronunțată de Tribunalul … în dosarul nr. 1132/91/2019, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 522/20.12.2019, Tribunalul … a admis acțiunea formulată de reclamanta … - reprezentată de … în contradictoriu cu pârâta UAT …, a anulat Dispoziția primarului comunei … nr. 156/10.06.2019 și a înlăturat obligația reclamantei de restituire a sumei imputate.

În motivarea sentinței, Tribunalul … a reținut următoarele: „Prin cererea înregistrată la nr. 1132/91/2019 reclamanta … prin … - președinte … a chemat în judecată pârâta UAT … pentru ca prin hotărâre judecătorească să se anuleze Dispoziția primarului 156/10.06.2019.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Dispoziția 156/10.06.2019 i s-a imputat nelegal suma încasată cu titlu de indemnizație de doctor în cuantum de 8119 lei.

Dispoziția nu cuprinde motivele de fapt și de drept, în cauză nu s-a stabilit vinovăția sa, nu s-a efectuat o cercetare administrativă și având în vedere dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 nu se putea emite actul administrativ.

Pe de altă parte, reclamanta a invocat tardivitatea emiterii dispoziției întrucât aceasta a fost emisă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, iar pentru perioada de referință operează Legea nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fondurile publice.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât imputarea s-a făcut în baza Deciziei Curții de Conturi 8/3.05.2019.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Dispoziția primarului comunei … 156/10.06.2019, s-a aprobat imputarea de la reclamanta … a sumei de 8119 lei reprezentând indemnizația de doctor încasată în perioada august 2018 – ianuarie 2019.

Împotriva dispoziției reclamanta a formulat contestație, prin adresa 53425/26.06.2019 comunicându-i-se respingerea, condiții în care a formulat prezenta acțiune.

Problema în discuție este dacă la emiterea actului s-au respectat dispozițiile legale în vigoare.

Reclamanta … este secretarul comunei … și în aceste condiții la data emiterii dispoziției îi erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 în vigoare și Legii nr. 153/2017 în ce privește salarizarea.

În urma auditului financiar pentru anul 2018 s-a constatat că reclamanta a încasat indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor, deși nivelul cumulat al veniturilor încasate a depășit indemnizația viceprimarului, încălcându-se dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 153/2017.

În baza Deciziei Curții de Conturi 8/2019 s-a emis dispoziția contestată.

Dincolo de faptul că motivele de fapt și de drept ale actului contestat se rezumă la decizia Curții de Conturi și la indicarea textelor care conferă competența Primarului în emiterea deciziei, dispoziția nu este emisă cu respectarea dispozițiilor art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.

Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unei dispoziții de imputare în 30 zile de la constatarea pagubei.

La 8.05.2019 Primăria … a luat cunoștință de pagubă, iar dispoziția a fost emisă peste termenul de 30 zile, la 10.06.2019.

Pe fond, se constată că reclamanta este doctor în domeniul managementului din 2012 și potrivit art. 14 din Legea nr. 153/2017 are dreptul la indemnizația pentru titlul științific de doctor, suma neluându-se în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor.

De altfel și prin HCL 59/19.07.2017 s-a consfințit acest drept.

Așa fiind, reclamanta are dreptul la încasarea indemnizației independent de cuantumul indemnizației viceprimarului, imputarea sumei fiind nelegală.

Cum la emiterea dispoziției nu s-a respectat nici termenul prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, urmează ca în baza art. 18 din Legea 554/2004 să se admită acțiunea și să se anuleze dispoziția, înlăturând pe cale de consecință obligația reclamantei de restituire a sumei imputate.”

II. Împotriva sentinței civile nr. 522/20.12.2019 pronunțată de Tribunalul … UAT … a formulat recurs prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurată.

În motivare a arătat că sentința civilă nr. 522/20.12.2019 a Tribunalului Vrancea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 488 pct. 8 CPC) și că în mod nelegal instanța a reținut că reclamanta are dreptul la indemnizația pentru titlul științific de doctor, independent de cuantumul indemnizației viceprimarului.

A precizat că, conform art. 11 din Legea nr. 153/2017, pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților. Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25. Nivelul veniturilor salariate se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare.

A arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat tardivitatea emiterii Dispoziției primarului comunei … nr. 156/10.06.2019, învederând că din simplul calcul al termenului de 30 de zile, care începe să curgă de la data de 08.05.2019, rezultă că acesta s-ar împlini în data de 08.06.2019, într-o zi de sâmbătă, zi nelucrătoare.

Astfel, a concluzionat că emiterea Deciziei primarului nr. 156/10.06.2019 este făcută în termen și dă dreptul la repararea pagubei produse Primăriei comunei … de către funcționarul public.

A considerat și că hotărârea este contradictorie (art. 488 pct. 6 CPC) deoarece instanța de fond reține că reclamanta a încasat indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor, deși nivelul cumulat al veniturilor încasate a depășit indemnizația viceprimarului, încălcându-se dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea 153/2017, ca în final să afirme că „reclamanta are dreptul la încasarea indemnizației independent de cuantumul indemnizației viceprimarului”.

III. Intimata … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A considerat sentința recurată ca fiind temeinică și legală deoarece este angajată a unității pârâte în funcția publică de conducere de secretar comună și deține titlul științific de doctor, iar potrivit fișei postului este funcționar public, desfășurându-și activitatea în domeniul pentru care deține titlul de doctor.

A arătat că, în calitate de funcționar public de conducere, stabilirea salariului se face conform art. 19 din Legea nr. 153/2017 nicidecum potrivit art. 11 deoarece nu face parte din aparatul propriu al primarului, consiliului local sau alte instituții ori servicii din subordinea acestora.

A invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 153/2017 privind drepturile salariale pentru deținerea titlului științific de doctor, arătând că îndeplinește cumulativ condițiile legale de acordare, respectiv deține titlul științific de doctor și își desfășoară activitatea în domeniul în care deține acest titlu.

A învederat faptul că pârâta a emis Dispoziția contestată pentru suma de 8.119 lei în paralel cu o altă dispoziție (nr. 157/2019) în sumă de 6.229 lei fără a i se da posibilitatea de a putea plăti, pe cale amiabilă, prin angajament de plată, încălcându-i-se dreptul prevăzut de art. 254 alin. 3 din Codul muncii, deoarece pârâta era limitată la recuperarea sumei ce nu depășea valoarea a 5 salarii minime brute pe țară.

A motivat că actul contestat nu este motivat în fapt și în drept, și nu este detaliată suma imputată pentru fiecare lună în parte, ceea ce i-ar fi permis să verifice și să compare calculele sale cu cele de la contabilitate.

A arătat că motivarea unui act administrativ are două laturi esențiale respectiv: indicarea textelor legale aplicabile situației precum și indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale și a susținut că atât timp cât condiția de informare corectă nu s-a îndeplinit, actul juridic nu produce efecte juridice asupra destinatarului, nu se nasc drepturi și obligații juridice.

A considerat că sentința recurată este legală și temeinică și datorită faptului că Dispoziția nr. 156/10.06.2019 nu respectă dispozițiile legale privind condițiile de validitate care reglementează încheierea actelor juridice civile prin nerespectarea unor norme ce ocrotesc un interes general, public - art. 31 alin. 2 din Constituția României și art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

A susținut că nerespectarea condiției de formă cerută ad validitatem prevăzută de art. 254 alin. 3 din Codul muncii respectiv faptul că actul contestat nu cuprinde cuantumul răspunderii patrimoniale ca urmare a unei analize obiective a cauzei, atrage inopozabilitatea actului contestat deoarece acesta încalcă normele de ordine publică privind actele juridice.

A invocat inadmisibilitatea emiterii Dispoziției de imputare nr. 156/10.06.2019 raportat la prevederile art. 117 din Legea nr. l88/1999 și art. 254 din Codul Muncii privind răspunderea salariaților și a învederat că prin plata drepturilor salariale nu există vinovăție față de persoana sa, nu a avut loc nici o cercetare administrativă pentru a se stabili vinovăția sa și întinderea prejudiciului, nu s-a întocmit nici o Notă de constatare și evaluare a pagubei, nu s-a stabilit sub nici o formă legătura de cauzalitate între fapta ilicită, persoana sa și prejudiciul imputat.

A argumentat că paguba materială imputată nu s-a produs din vina sa sau în legătură cu munca sa, dreptul de stabilire a drepturilor salariale cuvenite revenind compartimentului financiar-contabilitate, iar verificarea îndeplinirii condițiilor de acordare revenind structurii management resurse-umane din cadrul unității pârâte.

A subliniat că actul administrativ contestat nu cuprinde motivele în fapt și în drept pentru care i se impută suma respective, precum și faptul că suma imputată nu este explicitată pentru fiecare lună în parte, conținând exprimări generale (tip standard), vagi și abstracte, nefiind de natură a oferi posibilitatea unei orientări clare și precise asupra perioadei expuse și a unei analize a conduitei descrisă ca nelegală.

A mai invocat tardivitatea emiterii Dispoziției de imputare nr. 156/10.06.2019 arătând că din preambulul actului administrativ contestat coroborat cu prevederile din adresa UAT comuna … nr. 5239/12.06.2019 privind comunicarea Deciziei Curții de Conturi … nr. 8/2019, înaintată cu adresa nr. dosar 550/5.4.2019 și înregistrată la unitatea pârâtă cu nr. 4105/08.05.2019, rezultă că a fost depășit termenul legal și imperativ prevăzut de legiuitor pentru emiterea dispoziției de imputare.

A mai arătat că pentru perioada calculată a fost în vigoare și trebuia pusă în aplicare Legea nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fondurile publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, considerând că suma imputată intra în mod direct sub incidența Legii nr. 78/2018.

A mai susținut că nu s-a constituit nici o comisie de cercetare administrativă-patrimonială pentru a stabili cuantumul sumelor imputate, vinovăția sa și legătura de cauzalitate, și că nu există nici o sesizare împotriva sa și nici un act de sesizare de altă natură care să fi stat la baza emiterii dispoziției atacate.

IV. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, care se subsumează dispozițiilor art. 488 pct. 8 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat avându-se în vedere următoarele:

Referitor la tardivitatea emiterii Dispoziției nr. 156/10.06.2019, Curtea reține faptul că în mod eronat a apreciat instanța de fond faptul că dispoziția a fost emisă peste termenul de 30 zile prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Criticile recurentei privind calculul termenului de 30 zile sunt fondate în condițiile în care termenul de 30 de zile calculat în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă (când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește) a început să curgă de la data de 08.05.2019 (data înregistrării Deciziei Camerei de Conturi …) și s-a împlinit în data de 08.06.2019, într-o zi de sâmbătă, zi nelucrătoare.

Or, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. 2 Cod de procedură civilă, „Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.”

Prin urmare, Dispoziția primarului comunei … nr. 156/10.06.2019 a fost emisă în termenul legal.

Cu privire la motivarea Dispoziției nr. 156/10.06.2019, contrar susținerilor reclamantei, Curtea apreciază faptul că dispoziția este motivată atât în fapt cât și în drept, arătându-se faptul că se impută sumele reprezentând drepturi de natură salarială (indemnizație de doctor) acordate nelegal în perioada iulie 2018 – ianuarie 2019, conforma Anexei la dispoziție.

Faptul că suma imputată nu este explicitată pentru fiecare lună nu este de natură să atragă nulitatea Dispoziției nr. 156/10.06.2019, în condițiile în care este prevăzut dreptul de natură salarială acordat lunar nelegal și perioada pentru care a fost calculată suma.

Așa cum s-a arătat în Dispoziția nr. 156/10.06.2019, aceasta a avut în vedere Decizia nr. 8/2019 a Camerei de Conturi …, în care au fost constatate abaterile la categoria cheltuieli de personal și unde s-a constat faptul că suma de 2.465 lei reprezentând venituri de natură salarială calculate eronat și încasate în anul 2017 întrunesc condițiile exonerării de la plată potrivit Legii nr. 78/2018.

Prin urmare, susținerile reclamantei referitoare la faptul că trebuia pusă în aplicare Legea nr. 78/2018, privind exonerarea personalului plătit din fondurile publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, nu sunt fondate.

Referitor la dispozițiile legale aplicabile salarizării reclamantei, Curtea constată că potrivit Legii cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, salarizarea secretarului unității administrativ-teritoriale se face potrivit dispozițiilor art. 11 și art. 19.

Așa cum a arătat și recurenta, potrivit art. 11 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 153/2017, „(1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

(2) Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV.”

În Anexa nr. VIII, cap. I lit. A - Salarizarea funcționarilor publici, pct. III Nomenclatorul și ierarhia funcțiilor publice din administrația publică locală este prevăzută funcția de conducere de Secretar al unității administrativ-teritoriale.

În NOTA de la Anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. III se arată că „Salariul de bază individual al administratorului public se stabilește de către primar, președintele consiliului județean sau primarul general al municipiului București, în condițiile legii, în funcție de tipul unității administrativ-teritoriale și de atribuțiile stabilite în fișa postului, între limite, astfel: limita minimă este nivelul salariului de bază al secretarului unității administrativ-teritoriale, iar limita maximă este indemnizația viceprimarului, a vicepreședintelui consiliului județean sau a viceprimarului municipiului București, după caz.„

Prin urmare, nivelul salariului de bază al secretarului unității administrativ-teritoriale nu poate depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar.

Potrivit art. 116 alin. 1 din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001, în vigoare la data emiterii Dispoziției nr. 156/10.06.2019, secretarul comunei este funcționar public de conducere, iar art. 77 din Legea nr. 215/2001 prevede că „Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.”

Prin urmare, secretarul comunei, deși este funcționar public de conducere împreună cu primarul și viceprimarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie primăria unității administrativ-teritoriale.

Susținerile reclamantei referitoare la faptul că stabilirea salariului său se face numai conform art. 19 din Legea nr. 153/2017, deoarece nu face parte din aparatul propriu al primarului, consiliului local sau altor instituții ori servicii din subordinea acestora, sunt nefondate în condițiile în care secretarul comunei este funcționar public și face parte din primăria unității administrativ-teritoriale.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, în vigoare la data emiterii Dispoziției nr. 156/10.06.2019, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru oricare dintre situațiile prevăzute la lit. a), b) și c), respectiv: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Conform art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată.

Articolul 117 din Legea nr. l88/1999, invocat de intimată, care se referă la completarea dispozițiilor legii cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, nu se aplică în situația în care aceste prevederi contravin legislației specifice funcției publice.

În cauză, răspunderea civilă a funcționarului public este prevăzută expres de dispozițiile legislației specifice funcției publice care sunt derogatorii de la prevederile art. 254 din Codul Muncii, invocat de intimată.

Potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nivelul veniturilor salariale pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale “Administrație” din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, se stabilește fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar.

Conform cu art. 7 lit. m) din Legea nr. 153/2017, „venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare, indemnizațiile lunare și, după caz, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele și premiile, precum și alte drepturi în bani și/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.”

Potrivit Anexei IX lit. C pct. 27 din Legea nr. 153/2017, indemnizația lunară corespunzătoare funcției de viceprimar comună (cu 3.001 până la 5.000 locuitori) are un coeficient de 3,50, același coeficient cu cel stabilit pentru secretarul UAT prin HCL 57/19.07.2017, la care s-a adăugat și indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor.

Prin urmare, în cauză, venitul salarial lunar al reclamantei a depășit nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. 2 C.proc.civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare