Anulare act administrativ

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARAD Operator 3207/2504

Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Dosar nr. (…)

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1549

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2016

Preşedinte : (…)

Grefier : (…)

S-a luat în examinare acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC G.I. SRL împotriva pârâtelor D.G.R.F.P.T. şi A.J.F.P.H., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat Scarlat Mirela din Baroul Arad, lipsă fiind reprezentanţii pârâtelor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acţiunea este timbrată cu 300 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta reclamantei arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Socotindu-se lămurită, instanţa declară cercetarea procesului încheiată şi întrucât partea prin reprezentant este de acord ca dezbaterea fondului să urmeze la acest termen de judecată, fiind incidente dispoziţiile art.244 din Noul Cod de Procedură Civilă, în temeiul art. 392 din acelaşi Nou cod, declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, onorariul avocaţial şi onorariul pentru expertiză.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 alin. 1) din Noul Cod de Procedură Civilă, instanţa închide dezbaterile.

T R I B U N A L U L

Constată că prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanţă la data de 14.10.2015 reclamanta SC G.I. SRL a chemat în judecată pe pârâtele D.G.R.F.P.T. şi A.J.F.P.H., solicitând anularea Deciziei nr. 794/246/2.06.2015 emisă de pârâta D.G.R.F.P.T., anularea Dispoziţiei nr. 16/28.01.2015, a Deciziei de impunere nr. 25/28.01.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală din data de 28.01.2015 emise de pârâta A.J.F.P.H., precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta a arătat în esenţă că rezultatele inspecţiei fiscale şi ca o consecinţă şi actele ulterioare emise contrazic realitatea în contextul calamităţii de peste 80% din suprafaţa cultivată aferent anului 2012, ignorându-se că reclamanta a cheltuit 730.478 lei pentru înfiinţarea culturii de porumb pe suprafaţa de 292,83 ha şi a încasat din valorificarea recoltei obţinute numai 134.738 lei, aşa încât a diminuat baza impozabilă cu pierderea de 595.740 lei.

Prin întâmpinare pârâta A.J.F.P.A.a solicitat respingerea acţiunii pe calea inadmisibilităţii în ceea ce priveşte petitul referitor la raportul de inspecţie fiscală şi ca neîntemeiată în rest arătându-se în esenţă că inspecţia fiscală şi actele emise în consecinţă sunt justificate legal iar reclamanta nu a probat deductibilitatea cheltuielilor cu stocurile distruse ca urmare a unor condiţii meteo nefavorabile.

Pentru aceleiaşi motive a cerut respingerea acţiunii şi pârâta D.G.R.F.P.T..

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt că prin decizia nr. 794/246/02.06.2015 privind modul de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamantă, înregistrată la A.J.F.P.H. sub nr. 17058/03.03.2015 şi D.G.R.F.P.T. sub nr. 14914/08.04.2015, s-a decis respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr.16/28.01.2015 prin care s-a stabilit măsura diminuării pierderii fiscale cu suma de 545.260 lei, respingerea, ca nemotivată, a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr.25/28.01.2015 pentru suma totală de 30.586 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar în sumă de 24.714 lei şi accesorii în sumă de 5.872 lei şi respingerea, ca lipsită de interes, a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr.F-HD 27/28.01.2015, arătându-se în esenţă că la nivelul anului 2012, prin diminuarea cu suma de 595.740 lei stabilită suplimentar, a pierderii fiscale în sumă de 545.260 lei, a rezultat un profit fiscal în sumă de 50.480 lei; pentru profitul fiscal stabilit suplimentar în sumă de 50.480 lei s-a stabilit impozit pe profit în sumă de 8.077 lei; la nivelul anului 2013, în declaraţia 101 privind impozitul pe profit depusă de petentă la rândul 40 „Pierdere fiscală de recuperat din anii precedenţi” este înscrisă suma de 545.260 lei, reprezentând pierderea fiscală a anului 2012, întrucât organele de inspecţie fiscală au diminuat pierderea fiscală a anului 2012 cu suma de 595.740 lei, rezultă că la 31 decembrie 2013, petenta înregistrează un profit fiscal în sumă de 103.980 lei, pentru care datorează  un impozit pe profit în sumă de 16.637 lei; pentru debitul suplimentar in sumă totală de 24.714 lei au fost calculate majorări de întârziere in sumă de 3.633 lei si penalităţi in sumă de 2.239 lei; prin contestaţie, referitor la acest capăt de cerere, petenta solicita doar reanalizarea Deciziei de impunere în sensul acordării dreptului de deducere a sumei de 595.740 lei reprezentând cheltuieli.

Acţiunea reclamantei este întemeiată pentru considerentele ce se vor evidenţia în cele ce urmează.

Este de reamintit de către tribunal, că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public, în condiţiile în care în înţelesul actului normativ antemenţionat sintagma „drept vătămat” semnifică orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ, iar cea de „interes legitim privat” posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.

Pe această linie de idei, acelaşi legiuitor a definit „persoana vătămată” la art. 2 alin. 1 lit. a din lege ca reprezentând în înţelesul acesteia orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, fiind asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, stabilindu-se totodată într-o manieră lipsită de orice echivoc la art. 2 alin. 2 din actul normativ enunţat că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Nu în ultimul rând, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale, de asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În fine, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. 1 şi 3 din lege, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, iar în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

În contextul dispoziţiilor legale în materia contenciosului administrativ susmenţionate trebuie a se preciza dintru-nceput că raportat la prevederile aliniatului 1 de la art. 18 la care s-a făcut referire în aliniatul precedent actul normativ care îl cuprinde reglementează un contencios administrativ de plină jurisdicţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4647din 19.12.2006, nepublicată), iar în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ recunoaşterea sau realizarea unui drept/interes legitim vătămat sunt condiţionate de existenţa unui act administrativ nelegal tipic sau asimilat (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 850 din 09.02.2007, publicată în „Jurisprudenţă” 2007 I ).

Mai este de reamintit de către tribunal că în cadrul unui proces există situaţii în care lămurirea faptelor ce formează obiectul acestuia sau a legăturilor dintre anumite împrejurări invocate de părţile litigante şi respectivele fapte reclamă cunoştinţe ştiinţifice fără de care judecătorul nu ar putea asigura o soluţionare justă a cauzei şi nu ar putea descoperi întrutotul adevărul în speţă şi tocmai de aceea dispoziţiile procedurale de la art. 201 Cod procedură civilă prevăd că în asemenea cazuri instanţa poate să dispună efectuarea unei expertize, precum în cauză unde, pentru considerentele evidenţiate în practicaua încheierii şedinţei publice din 08.12.2015 s-a ordonat efectuarea expertizei judiciare fiscale cu obiectivele stabilite atât de reclamantă, dar şi de către judecător şi inserate în încheierea şedinţei publice din 26.01.2016.

Or, prin raportul de expertiză judiciară fiscală întocmit de către expertul consultant fiscal Polyanski Helga Ana, după evidenţierea în capitolul introductiv a părţilor litigante, împrejurărilor şi circumstanţelor în care a luat naştere litigiul, obiectivelor şi a materialului documentar ca şi desfăşurarea propriu-zisă a expertizei fiscale în capitolul II din raport cu explicaţii detaliate de specialitate raportat la documentele contabile expertizate incluzând şi tabele descriptive şi centralizatoare ce se raportează în mod corespunzător şi la anexele depuse la raport, s-a concluzionat finalmente în capitolul III că suma de 730.478,20 lei, raportată la înregistrarea contabila 345 „Produse finite” = 331 „Produse în curs de execuţie” 730.478,20 lei reprezintă valoarea la cost de producţie a produsului finit-porumb, produs şi recepţionat de societatea G.I.; recolta de porumb de 143.2 tone (conform „Fisa magazie porumb”) a fost vândută  (conform Facturii de vânzare nr.21) şi valorificată la preţ vânzare 0.9409 lei/kg (preţ contract) adică 134.738,15 lei; toate cheltuielile directe şi indirecte, în condiţiile în care sunt considerate fireşti pentru înfiinţarea culturii de porumb în anul 2012, pe suprafaţa de 292.83 ha, sunt considerate cheltuieli deductibile, fiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile; raportat strict la acest obiectiv şi în baza documentelor prezentate, cu limitare la cele necesare formulării răspunsului, neidentificându-se nici o interdicţie de natură fiscală care să limiteze deductibilitatea cheltuielilor aferente produselor finite obţinute (fiind cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri), ori care să condiţioneze obţinerea de venituri mai mari decât cheltuielile, în opinia expertului nu trebuia înregistrată diminuarea pierderii fiscale cu suma de 545.260 lei; pe baza răspunsului de la obiectivul 1 stabilit de instanţă, în opinia expertului, cheltuielile aferente înfiinţării culturilor în valoare de 545.260 lei, fiind cele necesare obţinerii produselor finite din stoc, a căror vânzare generează venituri, sunt deductibile la calculul profitului impozabil.

Cât priveşte obiecţiunile formulate de către pârâte la lucrarea de specialitate întocmită, acestea nu pot fi valorificate de către instanţă în sensul preconizat de către autoarele lor câtă vreme lucrările dosarului vădesc temeinicia celor învederate de către expert anume că: obiectivul 1 formulat iniţial de reclamantă a fost „să se arate, prin raportare la înregistrările din contabilitate, ce reprezintă suma de 730.478 lei, la care se face referire la pagina 6 (şi altele) din raportul de inspecţie fiscală din litigiu”, fără a se solicita opinia expertului privind deductibilitatea cheltuielilor respinse de la deducere în sumă de 595.470 lei; raportat strict la acest obiectiv, opinia expertului a rămas neschimbată şi anume suma de 730.478,20 lei, raportată la înregistrarea contabilă 345 „Produse finite” = 331 „Produse în curs de execuţie” 730.478,20 reprezintă valoarea la cost de producţie a produsului finit-porumb, produs şi recepţionat de societatea G.I; obiectivul 3 formulat iniţial de reclamantă a fost: „să se determine cheltuielile deductibile pentru înfiinţarea culturii de porumb în anul 2012 pentru suprafaţa de 292,83 ha”, fără a se solicita opinia expertului privind valorificarea porumbului care a constituit obiectivul 2; raportat strict la acest obiectiv nr. 3 şi pe baza celor menţionate la începutul Capitolului II, opinia expertului a rămas neschimbată, subliniind faptul că în urma vânzării produsului porumb: 4111 „Client” =701 „Venituri din vânzarea produselor finite” 134738.14 se constată nota contabilă cu descărcarea gestiunii de produs finit porumb la preţ de înregistrare (trecerea pe cheltuieli a costului de producţie a produsului finit -porumb vândut), 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse” = 345 „Produse finite” 730478.20 fără să se identifice înregistrarea unor lipsuri de inventar sau a unor pierderi din calamităţi, (Conform OMEF 3055/2009 CAPITOL VII Funcţiunea Conturilor în creditul contului 345 „Produse finite” se înregistrează: valoarea la preţ de înregistrare a produselor finite vândute şi lipsurile de inventar (711), valoarea pierderilor din calamităţi (671); în debitul contului 711 „Venituri aferente costurilor stocurilor de produse” se înregistrează: reluarea produselor în curs de execuţie, la începutul perioadei (331), costul de producţie sau preţul de înregistrare al semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, animalelor şi păsărilor vândute, constatate lipsa la inventariere, precum şi diferenţele de preţ aferente (341, 345, 346, 348, 361, 368).)

Concluziile raportului de expertiză judiciară fiscală se coroborează într-o măsură suficientă cu ansamblul probator de la dosar şi în opinia instanţei de judecată este de natură să justifice pretenţiile reclamantei, pe de o parte, şi să înfrângă apărările în fond ale pârâtelor, pe de altă parte.

În cauză pârâtele nu au cerut expertiza contrarie în termenul şi condiţiile reglementate la art. 338 din Noul Cod de procedură civilă, astfel încât judecătorul investit cu soluţionarea cauzei îşi va însuşi concluziile probei ştiinţifice administrate.

Cât priveşte inadmisibilitatea invocată referitor la petitul vizând raportul de inspecţie fiscală aceasta este nefondată prin prisma art. 18 alin. 2) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care acte şi operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii unui act administrativ, astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. 1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, pot fi supuse controlului de legalitate numai odată cu actul final (Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 998 din 9 mai 2006, în C.P.J.C.A.F. 2006, p. 79-82), precum în cauză unde demersul judiciar vizează înainte de toate decizia de soluţionare a contestaţiei dar şi dispoziţia prin care s-a dispus înregistrarea diminuării pierderii fiscale, respectiv decizia de impunere pentru neacordarea dreptului de deducere.

Pe cale de consecinţă, pentru toate considerentele expuse, se va admite acţiunea reclamantei, vor fi anulate decizia nr. 794/246/02.06.2015 emisă de pârâta D.G.R.F.P.  dispoziţia nr. 16/28.01.2015, decizia de impunere nr. 25/28.01.2015 şi raportul de inspecţie fiscală din 28.01.2015 emise de pârâta A.J.F.P.H..

În temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă va obliga pârâtele să plătească reclamantei 6.300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC G.I. SRL împotriva pârâtelor D.G.R.F.P. T şi A.J.F.P.H..

Anulează decizia nr. 794/246/02.06.2015 emisă de pârâta D.G.R.F.P.T.

Anulează dispoziţia nr. 16/28.01.2015 şi decizia de impunere nr. 25/28.01.2015 şi raportul de inspecţie fiscală din 28.01.2015 emise de pârâta A.J.F.P.H..

Obligă pe pârâte să plătească reclamantei 6.300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, care se depune la Tribunalul Arad, în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 14 iunie 2016.

Preşedinte Grefier

(…) (…)

(…)

Curtea de Apel  Timişoara

Respinge recursurile declarate de pârâtele recurente D.G.R.F.P.T. şi A.J.F.P.H. împotriva sentinţei civile nr.1549/14.06.2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.(…), în contradictoriu cu reclamanta intimată  S.C.  G.I. S.R.L. . Obligă recurentele la plata către reclamantul intimat a sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.10.2016.

Domenii speta

Spete similare