Anulare hotărâre de consiliu local privind trecerea unui bun imobil în domeniul public

Sentinţă civilă *** din 14.03.2018


„Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Satu Mare, la data de ZZ.LL.2016, sub dosar cu nr. …/2016, reclamanta R, în contradictoriu cu pârâtul P, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea parţială a Hotărârii P nr. …/ZZ.LL.2016 privind însuşirea şi aprobarea documentaţiei cadastrale de dezmembrare a imobilului - teren înscris în CF nr. …, cu nr. cadastral …, cu privire la aspectul introducerii în domeniul public a imobilului identificat cu nr. cadastral … în suprafaţă de … mp ca fiind nelegală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că, în fapt, prin Sentinţa civilă nr. …/2011 i s-a recunoscut dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de … situat …, în calitate de moştenitoare legală după defuncta M, prin stabilirea unor despăgubiri şi a obligat Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Satu Mare ca, după validare să întreprindă măsurile legale pentru plata efectivă a despăgubirilor prin înaintarea documentaţiei către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P. în continuare), conform dispoziţiilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Această sentinţă a rămas definitivă prin nerecurare.

Autorităţile locale, însă, nu au întreprins niciun demers în vederea punerii în aplicare a Sentinţei nr. …/2011, în ciuda faptului că a făcut numeroase notificări în acest sens.

Întrucât a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 care consacră principiul reconstituirii dreptului de proprietate în natură fie pe vechiul amplasament, fie pe un alt amplasament echivalent ca şi suprafaţă şi valoare, s-a adresat autorităţilor, prin adresa nr. …/ZZ.LL.2015 şi a solicitat să i se restituie în natură terenul înscris în CF nr. … dat fiind faptul că acest teren se află pe aceeaşi stradă cu vechiul amplasament al imobilului proprietatea sa, având o suprafaţă şi valoare echivalentă cu terenul în suprafaţă de … situat în intravilanul mun. …. S-a format astfel dosarul nr. …/2016 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare.

Precizează că promovarea acestei acţiuni s-a bazat atât pe dispoziţiile Legii nr.10/2001 şi a Legii nr. 165/2013, dar şi pe jurisprudenţa Tribunalului Satu Mare conturată prin Sentinţa civilă nr. …/D/2014 din dosar nr. …/2011*, soluţie rămasă definitivă şi irevocabilă apoi prin Decizia …/ZZ.LL.2015 a Curţii de Apel Oradea precum şi Sentinţa civilă nr. …/D/ZZ.LL.2012, pronunţată în dosar nr. …/2009* confirmată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. …/R/ZZ.LL.2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

După înregistrarea acţiunii la Tribunalul Satu Mare, la data de ZZ.LL.2016, P a adoptat H. nr. …/ZZ.LL.2016 privind însuşirea şi aprobarea documentaţiei cadastrale de dezmembrare a imobilului - teren înscris în CF nr. … cu nr. cadastral …, prin care, la art. 4 se aprobă introducerea în domeniul public a imobilului identificat cu nr. cadastral … în suprafaţă de … mp (imobilul solicitat a fost înscris iniţial în CF nr. … însă, în urma unei operaţiuni de alipire, a devenit CF nr. …, motiv pentru care şi-a precizat acţiunea şi a solicitat să i se atribuie, în compensare, cota parte de … a imobilului înscris în CF nr. … Satu Mare).

Reclamanta mai arată că, date fiind aceste circumstanţe s-a adresat, printr-o cerere prealabilă, P şi a solicitat revocarea parţială a Hotărârii P nr. …/ZZ.LL.2016 privind însuşirea şi aprobarea documentaţiei cadastrale de dezmembrare a imobilului - teren înscris în CF nr. … cu nr. cadastral … cu privire la aspectul introducerii în domeniul public a imobilului identificat cu nr. cadastral … în suprafaţă de … mp învederându-le motivele de nelegalitate ale acestei hotărâri.

P a refuzat să dea curs cererii sale, pe motiv că aceştia apreciază Hotărârea ca fiind legală. În cele ce urmează, va arăta motivele de nelegalitate care afectează H.P …/ZZ.LL.2016 şi în baza cărora se impune anularea acesteia cu privire la aspectul introducerii în domeniul public a imobilului identificat cu nr. cadastral … în suprafaţă de … mp.

II. În ceea ce priveşte scopul ilicit al acestei hotărâri în primul rând, reclamanta subliniază faptul că această hotărâre este nelegală, fiind emisă în baza unui scop ilicit şi cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia fondului funciar.

În acest sens, arată că art. 12 din Legea nr. 165/2013 prevede în mod expres că:

(1) În situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se atribuie un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine: [...]

(3) [...] Fostul proprietar sau moştenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii.

Iar art. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 dispune că:

(2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv, în perioada regimului comunist în România.

(3) Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivata a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării.

(4) Măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.

În considerarea acestor dispoziţii legale precum şi a jurisprudenţei Tribunalului Satu Mare şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia de casare nr. …/ZZ.LL.2008) în acest domeniu, a formulat acţiune în instanţă prin care a solicitat instanţei să-i atribuie, ca măsură reparatorie prin echivalent, în compensare, terenul înscris în C.F. …, în suprafaţă de … mp situat pe aceeaşi stradă (…) cu terenul în suprafaţă de … mp la reconstituirea cărui drept de proprietate s-a constatat că sunt îndreptăţită prin Sentinţa civilă nr. …/2011 a Judecătoriei Satu Mare rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.

Dosarul astfel format a primit nr. …/2016 aflându-se pe rolul Tribunalului Satu Mare şi se judecă în contradictoriu cu A.

Acţiunea P de introducere a bunului în domeniul public s-a realizat după introducerea acţiunii, fiind realizat cu scopul de a înlătura bunul din domeniul privat al …astfel încât să nu-i poată fi atribuit ei în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 165/2013.

Este evident faptul că H.P. nr. …/ZZ.LL.2016 prin care se introduce în domeniul public tocmai suprafaţa de teren pe care a cerut să-i fie atribuită în compensare, urmăreşte transformarea imobilului cu nr. cadastral … într-un bun inalienabil şi blocarea demersului meu judiciar astfel.

În concluzie, apreciază reclamanta, scopul adoptării acestei hotărâri … este unul ilicit astfel încât, în temeiul art. 1238 alin. 2 C.civ., această hotărâre trebuie să fie lovită de nulitate absolută.

II. În ceea ce priveşte lipsa utilităţii publice:

a. Potrivit art. 554 alin. 1 C.Civ.: bunurile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul proprietăţii publice, însă numai dacă au fost legal dobândite de către aceasta.

În mod identic, art. 3 din Legea nr. 213/1998 dispune că: (1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexă care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege. Prevederi similare găsim şi în art. 858 şi urm. C.CIV.

Drept urmare, se constată că, principala condiţie pentru trecerea unui bun în domeniul public al statului este ca acest bun să fie de interes sau de uz public. Ca atare, Hotărârea … prin care se dispune trecerea în domeniul public al … a vreunui bun trebuie să cuprindă motivele din care rezultă interesul sau uzul public căruia îi este afectat respectivul bun şi, drept urmare, necesitatea introducerii bunului în domeniul public al …. în concluzie, aşa cum a precizat şi doctrina în acest domeniu şi aşa cum solicită în mod expres dispoziţiile legale citate anterior, un bun devine domenial îndeplinind criteriile principale de domenialitate: titlul (comunitatea publică având astfel nevoie de un act de achiziţie), afectaţiunea (fiind deci necesar şi un act/fapt material de afectare a bunului la o utilitate publică concretă) şi, în fine, criteriul formal (bunul trebuind să fie şi clasat pentru a înlătura orice dubiu cu privire la apartenenţa sa la regimul domenial).

În speţă, însă, introducerea imobilului identificat cu nr. cadastral … în suprafaţă de … mp în domeniul public al … s-a realizat fără ca bunul să fi fost întâi afectat vreunei utilităţi publice concrete, condiţie cerută în mod expres de dispoziţiile legale în vigoare.

b. Mai mult decât atât, dispoziţiile legale cer ca bunul introdus în domeniul public să fie prin natura lor ori prin efectul legii, de uz sau de interes public. Or, nu aceasta este situaţie în cazul terenului identificat prin nr. cadastral ….

Astfel, cu siguranţă nu poate fi vorba de un teren de uz sau interes public prin natura lui întrucât este vorba de un simplu teren intravilan gol, lipsit de construcţii fără nici un atribut excepţional. Nici legea nu declară acest teren ca fiind de uz sau de interes public - art. 859 C.civ. stabileşte că: Constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiului aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite prin lege organică.

Această dispoziţie legală pune în aplicare dispoziţiile art. 136 alin. 3 a Constituţiei României şi se regăsesc şi în lista anexă a Legii nr. 213/1998 care prevede bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.

Terenul trecut în domeniul public prin H…. nr. …/ZZ.LL.2016 nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de bunuri prevăzute de lege ca aparţinând domeniului public a statului.

Drept urmare, introducerea acestui bun în domeniul public al … este nelegală nefiind respectate niciuna dintre dispoziţiile legale care reglementează condiţiile necesar a fi îndeplinite la introducerea unui bun în domeniul public.

În consecinţă, reclamanta solicită anularea parţială a Hotărârii P nr. …/ZZ.LL.2016 privind însuşirea şi aprobarea documentaţiei cadastrale de dezmembrare a imobilului - teren înscris în CF nr. … cu nr. cadastral … ca fiind nelegală.

Desigur, este posibil ca această Hotărâre … să fie afectată şi de alte vicii de nelegalitate dar pentru a le putea determina este necesară consultarea întregii documentaţii care a stat la baza emiterii H…. nr. …/ZZ.LL.2016. Drept urmare, reclamanta solicită instanţei ca, în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, să dispună obligarea pârâtei la depunerea întregii documentaţii care a stat la baza emiterii H.P. nr. …/ZZ.LL.2016.

În drept invocă: art. 554, art. 858 şi urm., art. 1238 alin. 2 C.civ., art. 3, 8 Legea nr.213/1998, art. 1, 2, 7 şi urm. Legea nr. 554/2004 precum şi toate celelalte dispoziţii legale invocate în prezenta acţiune.

Prin întâmpinare (filele 33-34 din dosar nr. …/2016) pârâtul în principal, invocă excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentului litigiu, solicitând să o admiterea acesteia şi, în consecinţă respingerea cererii reclamantei ca fiind lipsită de interes, iar în subsidiar, solicită respingerea cererii, ca inadmisibilă.

În motivare arată că, în fapt, se solicită concursul instanţei de judecată pentru a se dispune anularea parţială a H…. nr. …/2016, respectiv cu privire la aspectul introducerii în domeniul public a imobilului identificat cu nr. cad. …, în suprafaţă de … mp, ca fiind nelegală.

Invocă excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentului litigiu, cu rugămintea de a admite excepţia, motivat de următoarele: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că interesul, una din condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, este folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin declanşarea procedurii judiciare, iar acesta trebuie să fie legitim, născut, direct şi actual (Decizia nr. 1724 din 16 mai 2014). Or, în speţa pendinte lipseşte tocmai folosul practic al cererii, deoarece reclamanta urmăreşte să desfiinţeze parţial H…. atacată, urmând ca apoi să obţină în proprietate, prin reconstituirea dreptului de proprietate, terenul în litigiu, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în dosarul cu nr. …/2016 al Tribunalului Satu Mare.

Pârâtul apreciază că reclamanta nu poate obţine în proprietate exact acest teren, deoarece - aşa cum a arătat şi în apărările făcute în dosarul cu nr. …/2016 al Tribunalului Satu Mare - este sarcina comisiei locale de a stabili şi identifica terenurile ce fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, şi nu a petentului. Nu există vreun text legal care să stabilească posibilitatea cetăţenilor de a-şi alege amplasamentul terenului care urmează a le fi reconstituit.

Potrivit prev. art. 5 lit. c). din H.G. nr. 890/2005, comisiile municipale "stabilesc mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente şi consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane".

Mai mult, s-a aprobat dezmembrarea imobilului identificat cu nr. cadastral … înscris în CF nr. … în două loturi nou formate, după cum urmează:

- Lotul 1: nr. cadastral … în suprafaţă de … mp, proprietatea SC O SRL.

- Lotul 2: nr. cadastral … în suprafaţă de … mp, proprietatea Z

şi s-a aprobat introducerea în domeniul public al Z a imobilului identificat cu nr. cadastral … în suprafaţă de ... mp.

În consecinţă, cererea reclamantei este inadmisibilă, raportat la cele de mai sus şi la prev. art. 861 Cod civ., "1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.

(2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândită de terţi prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.

(3) În condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot fi concesionate ori închiriate".

Arată şi că Legea nr. 165/2013, la art. 12, prevede că „(1) În situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se atribuie un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine:

a) pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar;

b) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate pe raza unităţii administrativ-teritoriale de institute, de staţiuni de cercetare ori de alte instituţii publice;

c) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate de institute, de staţiuni de cercetare ori de instituţii publice pe raza localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ;

d) pe terenurile ocupate de izlazuri.

(2) Pentru terenurile prevăzute la alin. (1) lit. d), regimul juridic şi categoria de folosinţă se pot schimba numai cu avizul prealabil al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu acordul cetăţenilor cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială, acord exprimat în urma organizării unui referendum local, potrivit legii, în termenul prevăzut la art. 6 alin. (1).

(3) Atribuirea terenurilor de către comisia locală se face în ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire, cu respectarea strictă a ordinii categoriilor de teren prevăzute la alin. (1). Fostul proprietar sau moştenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii".

Aşadar, legiuitorul a stabilit o ordine legală pentru situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, iar terenurile din domeniul public nu pot face obiect al reconstituirii dreptului de proprietate decât cu o prealabilă trecere în domeniul privat.

Aduce la cunoştinţă şi circulara A.N.R.P. nr. 514/G.B./24.03.2016, care se impune a fi respectată.

La art. 11 din Legea nr. 165/2013 se arată: "(1) Comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2017.

(2) În situaţia neîndeplinirii obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptăţită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru".

Totodată, arată că terenul ce se doreşte a fi obţinut cu concursul instanţei de judecată are categoria de folosinţă curţi-construcţii, conform menţiunilor din cartea funciară, şi nu de teren agricol, neaflându-se nici în rezerva comisiei locale, neputând astfel să facă obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.

Pârâtul mai arată că acest teren este prevăzut pentru realizarea unor investiţii publice, fapt ce reiese şi înscrisurile pe care le-a depus în dosarul cu nr. …/2016, care solicită a fi ataşat Acest teren nu este şi nu a fost teren agricol, ci a trecut în proprietatea Statului cu titlu juridic expropriere, în scopul edificării unor construcţii.

În ipoteza în care instanţa va respinge excepţia invocată, pârâtul solicită respingerea pe fond a cererii reclamantei, raportat la argumentele mai sus expuse, dar şi pentru cele ce urmează a fi arătate mai jos.

Menţionează că în cursul lunii ianuarie a.c., s-a aprobat şi s-a însuşit documentaţia de alipire a unor terenuri situate în …, proprietatea privată a Z şi care au făcut obiectul contractului de asociere din anul 2006 între Z şi S.C. N S.R.L. Arată că terenul înscris în CF nr. …cu nr. cad. …, în suprafaţă de … m.p., a făcut obiectul contractului de asociere din anul 2006 între Z şi S.C. N S.R.L. Însă societatea comercială respectivă a intrat în insolvenţă, contractul de asociere şi-a încetat efectele, iar terenul proprietatea Z a fost predat de către societatea lichidatoare, în timp ce terenul proprietatea S.C. N S.R.L. a fost înstrăinat către S.C. O S.R.L.

Pentru acest motiv, arată că s-a impus cu necesitate ieşirea celor două părţi din indiviziune. S-a adus la cunoştinţă faptul că există notată acţiunea reclamantei R în cartea funciară şi, în consecinţă, notarea ei de sub B28, în urma dezmembrării imobilului teren a fost menţinută doar pentru imobilul identificat sub nr. cad. …. Au fost avute în vedere şi prev. art. 137 alin. (5) teza întâi din Ordinul nr. 700/2014, actualizat, potrivit căruia "Notarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară şi a litigiilor având ca obiect imobilul înscris în cartea funciară nu constituie piedică la alipirea sau dezlipirea imobilului. În situaţia în care doar o parte din imobil este afectată de litigiu, imobilul se poate dezlipi la cererea proprietarului, cu consimţământul părţilor în litigiu exprimat în formă autentică sau în baza unei încheieri pronunţate de instanţa de judecată, formându-se un imobil distinct din partea grevată de litigiu şi unul sau mai multe imobile neafectate de litigiu".

Cu privire la argumentele privind practica judiciară depusă în probaţiune de către reclamantă, pârâtul arată faptul că practica judiciară nu este izvor de drept, instanţa nu este ţinută de soluţiile pronunţate în alte dosare, pe de o parte, iar motivarea cererii petentului prin prisma prev. art. 1 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi reţinută, prezentul litigiu fiind guvernat de dispoziţiile legilor fondului funciar, pe de altă parte.

În drept pârâtul invocă: art. 205 şi urm. Cod.proc.civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr.165/2013, art. 861 Cod.civ., art. 5 lit. c). din H.G. nr. 890/2005, Ordinul nr. 700/2014 şi textele legale aplicabile.

Prin sentinţa civilă nr. …/CA/ZZ.LL.2017 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. …/83/2016, s-a respins acţiunea de contencios administrativ formulată de reclamanta R prin mandatar E în contradictoriu cu pârâtul P, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. …/CA/2017-R din ZZ.LL.2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. …/CA/2016-R, s-a admis recursul declarat de recurenta R împotriva sentinţei civile nr. …/CA/ZZ.LL.2017 a Tribunalului Satu Mare şi a fost casată această hotărâre în tot cu trimiterea cauzei spre o nouă judecare la aceeaşi instanţă, ţinându-se seama de considerentele deciziei, iar cheltuielile de judecată urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Astfel, cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Satu Mare sub dosar nr. …/2016*.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta solicită admiterea acţiunii în contencios administrativ şi anularea parţială a H P nr. ../ZZ.LL.2016 privind însuşirea şi aprobarea documentaţiei cadastrale de dezmembrare a imobilului – teren înscris în CF … cu privire la introducerea în domeniul public a imobilului indicat cu nr.cadastral … în suprafaţă de … ca fiind nelegală, învederând următoarele:

Raportat la cauza de faţă, miza litigiului ţine, pe de o parte, de necesitatea valorificării unui drept de proprietate al justiţiabilului în privinţa bunului imobil ce se solicită a fi retrocedat prin echivalent, iar, pe de altă parte, de necesitatea asigurării unei securităţi a circuitului juridic civil raportat la obligaţia statului de a asigura o procedură unitară, coerentă şi efectivă de soluţionare a cererilor de retrocedare.

Precizează că prin Legea 165/2013 se consacră principiul reconstituirii dreptului de proprietate în natură fie pe vechiul amplasament, fie pe un alt amplasament echivalent ca şi suprafaţă şi valoare.

Pornind de la considerentele deciziei de recurs care constată că "recurenta reclamantă justifică un interes în promovarea acţiunii având în vedere că anterior adoptării hotărârii … a cărei anulare se cere a solicitat restituirea imobilului trecut în domeniul public prin hotărârea atacată ca echivalent a imposibilităţii restituirii în natură a unui alt imobil, ... reclamanta are interes în menţinerea situaţiei juridice a terenului existente la data formulării cererii de restituire pe alt amplasament.” H P contestată este nelegală şi are la bază un scop ilicit, relevat de acţiunea P de a introduce bunul imobil în domeniul public după introducerea acţiunii de a primi în compensare prin echivalent acest imobil, scopul fiind acela de a scoate bunul imobil din domeniul privat al Z, astfel încât acesta să nu mai poată fi atribuit ei, arată reclamanta, în temeiul Legii 10/2001, respectiv legea 165/2013.

Învederează că justeţea acţiunii sale este dată şi de sentinţa nr. …/2011, Judecătoria Satu Mare, admite acţiunea de atribuire ca măsură reparatorie prin echivalent în compensare, terenul înscris în CF …, în suprafaţă de … mp situat pe aceeaşi stradă (…) cu terenul de ….

Revenind la obiectul cererii, reclamanta arată că este evident faptul că HP nr…./ZZ.LL.2016 prin care se introduce în domeniul public tocmai suprafaţa de teren pe care  a cerut să îi fie atribuit în compensare, urmăreşte transformarea imobilului cu nr. cadastral … într-un bun inalienabil şi blocarea demersului său.

Prin urmare, arată că introducerea imobilului identificat cu nr.cadastral … în suprafaţă de … mp în domeniul public al Z s-a realizat fără ca bunul să fi fost întâi afectat vreunei utilităţi publice concrete, condiţie cerută expres de dispoziţiile legale în vigoare. Mai mult, precizează că dispoziţiile legale cer ca bunul introdus în domeniul public să fie prin natura lor ori prin efectul legii, de uz sau de interes public.

Pârâtul P, prin concluziile scrise, solicită respingerea cererii ca nefondată, urmând a se avea în vedere toate apărările sale şi raportat la următoarele aspecte:

În fapt, se solicită concursul instanţei de judecată pentru a se dispune anularea parţială a H.P nr…./2016, respectiv cu privire la aspectul introducerii în domeniul public a imobilului identificat cu nr. cad. …, în suprafaţă de … mp, ca fiind nelegală.

Pe fond, pârâtul apreciază că demersul reclamantei este lipsit de interes, deoarece în speţa pendinte lipseşte tocmai folosul practic al cererii, raportat la faptul că reclamanta urmăreşte să desfiinţeze parţial H.P atacată, urmând ca apoi să obţină în proprietate, prin reconstituirea dreptului de proprietate, terenul în litigiu, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în dosarul cu nr. …/2016 al Tribunalului Satu Mare.

Însă, pârâtul apreciază că reclamanta nu poate obţine în proprietate exact acest teren, deoarece - aşa cum a arătat şi apărările făcute în dosarul cu nr. …/2016 al Tribunalului Satu Mare - este sarcina comisiei locale de a stabili şi identifica terenurile ce fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, şi nu a petentului. Arată că nu există vreun text legal care să stabilească posibilitatea cetăţenilor de a-şi alege amplasamentul terenului care urmează a le fi reconstituit.

Subliniază pârâtul faptul că potrivit prev.art.5 lit.c), din H.C. nr.890/2005, comisiile municipale "stabilesc mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente şi consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane".

Mai mult, arată că s-a aprobat dezmembrarea imobilului identificat cu nr. cadastral … înscris în CP nr. … în două loturi nou formate, după cum urmează:

-  Lotul 1: nr. cadastral …  în suprafaţă de … mp, proprietatea SC O SRL;

-  Lotul 2: nr. cadastral … în suprafaţă de … mpr proprietatea Z şi s-a aprobat introducerea în domeniul public al Z a imobilului identificat cu nr.cadastral … în suprafaţă de … mp.

În consecinţă, pârâtul arată că cererea reclamantei este inadmisibilă, raportat la cele de mai sus şi la prev.art.861 Cod civil.

În apărare, pârâtul invocă şi prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013.

Aşadar, arată că legiuitorul a stabilit o ordine legală pentru situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, iar terenurile din domeniul public nu pot face obiect al reconstituirii dreptului de proprietate decât cu o prealabilă trecere în domeniul privat.

Aduce pârâtul la cunoştinţă şi circulara A.N.R.P. nr. 514/G.B./24.03.2016, care se impune a fi respectată.

Învederează că la art.11 din Legea nr.165/2013 se arată: "(1) Comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de l ianuarie2017.

(2) În situaţia neîndeplinirii obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptăţită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru".

Totodată, arată că terenul ce se doreşte a fi obţinut cu concursul instanţei de judecată are categoria de folosinţă curţi-construcţii conform menţiunilor din cartea funciară, şi nu de teren agricol, neaflându-se nici în rezerva comisiei locale, neputând astfel să facă obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.

De asemenea, pârâtul aduce la cunoştinţă faptul că acest teren este prevăzut pentru realizarea unor investiţii publice, fapt ce reiese şi înscrisurile pe care le-a depus în dosarul cu nr. …/2016, care solicită a fi ataşat. Acest teren nu este şi nu a fost teren agricol, ci a trecut în proprietatea Statului cu titlu juridic expropriere, în scopul edificării unor construcţii.

Menţionează că în cursul lunii ianuarie a.c., s-a aprobat şi s-a însuşit documentaţia de alipire a unor terenuri situate în …, proprietatea privată a Z şi care au făcut obiectul contractului de asociere din anul 2006 între Z şi S.C. N S.R.L. Arată că terenul înscris în CF nr. …cu nr. cad. …, în suprafaţă de … m.p., a făcut obiectul contractului de asociere din anul 2006 între Z şi S.C. N S.R.L. Însă societatea comercială respectivă a intrat în insolvenţă, contractul de asociere şi-a încetat efectele, iar terenul proprietatea Z a fost predat de către societatea lichidatoare, în timp ce terenul proprietatea S.C. N S.R.L. a fost înstrăinat către S.C. O S.R.L.

Pentru acest motiv, arată că s-a impus cu necesitate ieşirea celor două părţi din indiviziune. S-a adus la cunoştinţă faptul că există notată acţiunea reclamantei R în cartea funciară şi, în consecinţă, notarea ei de sub B28, în urma dezmembrării imobilului teren a fost menţinută doar pentru imobilul identificat sub nr. cad. …. Au fost avute în vedere şi prev. art. 137 alin. (5) teza întâi din Ordinul nr. 700/2014, actualizat, potrivit căruia "Notarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară şi a litigiilor având ca obiect imobilul înscris în cartea funciară nu constituie piedică la alipirea sau dezlipirea imobilului. În situaţia în care doar o parte din imobil este afectată de litigiu, imobilul se poate dezlipi la cererea proprietarului, cu consimţământul părţilor în litigiu exprimat în formă autentică sau în baza unei încheieri pronunţate de instanţa de judecată, formându-se un imobil distinct din partea grevată de litigiu şi unul sau mai multe imobile neafectate de litigiu".

Cu privire la argumentele privind practica judiciară depusă în probaţiune de către reclamantă, arată faptul că practica judiciară nu este izvor de drept, deci nu este ţinută de soluţiile pronunţate în alte dosare, pe de o parte, iar motivarea cererii petentului prin prisma prev.art.1 din Legea nr.10/2001 nu poate fi reţinută, prezentul litigiu fiind guvernat de dispoziţiile legilor fondului funciar, pe de altă parte.

De asemenea, pârâtul solicită a se observa şi faptul că instituţia nu a comis vreun exces de putere şi nu a vătămat vreun drept ori vreun interes privat al reclamantei.

În cauză a fost administrată de către părţi proba cu înscrisuri.

Examinând acţiunea reclamantei prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate de aceasta, a apărărilor pârâtului, a stării de fapt rezultate din probele administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, precum şi tinând seama de prevederile art. 501 C.pr.civilă, tribunalul o găseşte ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa civilă nr. …/2011 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. …/2011, definitivă, s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de … situat în intravilanul Z, în calitate de moştenitoare legală după defuncta M şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate prin stabilirea unor despăgubiri ca măsuri reparatorii în echivalent. Prin aceeaşi sentinţă civilă a fost obligată Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 … să facă propunerile de validare a modului de reconstituire a dreptului de proprietate  prin stabilirea unor despăgubiri ca măsuri reparatorii în echivalent pentru reclamantă către Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Satu Mare, iar după validare să întreprindă măsurile legale pentru plata efectivă a despăgubirilor prin înaintarea documentaţiei către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P. în continuare), conform dispoziţiilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cum, Sentinţa civilă nr. …/2011 nu a fost pusă în aplicare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 reclamanta s-a adresat autorităţilor, prin adresa nr. …/ZZ.LL.2015, şi a solicitat să i se restituie în natură terenul înscris în CF nr. … dat fiind faptul că acest teren se află pe aceeaşi stradă cu vechiul amplasament al imobilului proprietatea sa, având o suprafaţă şi valoare echivalentă cu terenul în suprafaţă de … situat în intravilanul Z. Ca urmare a nesoluţionării cererii reclamantei înregistrată la Z sub nr. …/ZZ.LL.2015, reclamanta a sesizat Tribunalul Satu Mare cu o acţiune civilă având ca obiect obligarea Primarului Z să dea curs Sentinţei civile nr. …/2011, în sensul compensării terenului în suprafaţă de … mp, situat pe strada …, la care este îndreptăţită, cu terenul înscris în CF …, în suprafaţă de … mp, situat pe aceeaşi stradă (…), aflat în proprietatea Statului Român.

Prezenta instaţă reţine că imobilul solicitat de reclamantă în dosar nr. …/2016 a fost înscris iniţial în CF nr. … iar în urma unei operaţiuni de alipire, a devenit CF nr. …, motiv pentru care reclamanta şi-a precizat acţiunea în dosar nr. …/2016 şi a solicitat să i se atribuie, în compensare, cota parte de … din imobilul înscris în CF nr. ….

Acţiunea civilă mai sus menţionată este înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de ZZ.LL. 2016 sub dosar nr. …/2016 (în prezent suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. 1 pct. 1 C.pr.civilă, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze de contencios administrativ).

La data de ZZ.LL.2016, după data sesizării tribunalului cu acţiunea civilă înregistrată sub dosar nr. …/2016, P emite Hotărârea nr. …/ZZ.LL.2016 (filele 58-59 dosar …/2016) prin care se însuşeşte documentaţia cadastrală de dezmembrare a imobilului în natură teren identificat cu nr. cadastral … înscris în CF nr. …,  în două loturi nou formate, respectiv Lotul 1 cu nr. cadastral … în suprafaţă de … mp, proprietatea SC O SRL şi Lotul nr. 2 cu nr. cadastral … în suprafaţă de … mp, proprietatea Z. Apoi, prin aceeaşi hotărâre, P aprobă introducerea în domeniul public al Z imobilul identificat cu nr. cadastral … în suprafaţă de … mp, adică tocmai imobilul teren solicitat de reclamantă a-i fi atribuit prin compensare în baza Legii nr. 165/2013, prin acţiunea civilă înregistrată sub dosar nr. …/2016.

Tribunalul constată că, în rejudecarea fondului prezentei cauze după casarea sentinţei date în primul ciclu procesual, apărările pârâtului se fundamentează, la fel ca în primul ciclu procesual, şi pe lipsa interesului reclamantei în promovarea acţiunii. Or, această problemă de drept invocată de pârât a fost dezlegată de instanţa de recurs, fiind stabilit de instanţa de recurs existenţa interesului procesual al reclamantei în promovarea prezentei cauze, iar în baza art. 501 alin. (1) C.pr.civilă soluţia dată asupra excepţiei lipsei interesului este obligatorie pentru prezenta instanţă de fond.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, respectiv aspectele de nelegalitate ale H P nr. …/ZZ.LL.2016, sunt găsite ca fiind fondate.

Imobilul teren în suprafaţă de … mp de sub nr. cadastral nou … nu este, prin natura lui sau prin efectul legii, de uz sau interes public. Aşa cum reiese din probele administrate în cauză, este un teren intravilan fără construcţii. Drept urmare, raportat la prevederile art. 3 din Legea nr. 213/1998, precum şi raportat la prevederile art. 858 C.civil, pentru trecerea acestui imobil în proprietatea publică a Z, trebuia ca acest imobil să fie afectat unui interes public. Afectarea imobilului în discuţie unui interes public nu reiese din actele premergătoare hotărârii P şi de care s-a luat act la emiterea acesteia, astfel cu reiese din chiar conţinutul hotărârii P contestată. Actele premergătore de care s-a ţinut seama la emiterea hotărârii … sunt raportul Serviciului … din cadrul aparatului de specialitate al primarului înregistrat sub nr. …/ZZ.LL.2016, expunerea de motive a primarului Z nr. …/ZZ.LL.2016, raportul comisiilor de specialitate ale consiliului local (filele 74, 75, 78, 79,80 dosar nr. …/2016), iar niciuna dintre acestea nu are în vedere afectarea imobilului unui interes public.

Corespunde realităţii că prin adresa nr. …/26.LL.2016 a Serviciului I… către Serviciul … Patrimoniu …(fila 81 dosar …/2016), ambele din Aparatul de Specialitate al Primarului Z se aduce la cunoştinţă că municipiul Satu Mare va achiziţiona aparate de joacă şi aparate fitnes în vederea amplasării acestora pe terenul situat în zona …, însă Serviciul … Patrimoniu … nu a avut în vedere la întocmirea raportului propriu (fila 79-80) această viitoare achiziţie, şi nici nu avea cum să ţină seama raportat la data întocmirii celor două acte, 22.LL.2016, respectiv 26.LL.2016.  În acelaşi timp, instanţa reţine că la adoptarea HP nr. …/ZZ.LL.2016 nu s-a luat act de adresa nr. …/26.LL.2016, ceea ce înseamnă nu nu s-a avut în vedere, la adoptarea hotărârii P, de afectarea imobilului unui interes public.

Pe de altă parte, rezultă cu certitudine, atât din actele premergătoare, cât şi din hotărârea contestată,  că la adoptarea hotărârii P s-a cunoscut de către iniţiatorul proiectului de hotărâre, dar şi de către P, solicitarea reclamantei de a i se acorda în compensare cota parte de … teren aflat în proprietatea Statului Român. În acest caz, susţinerea reclamantei, cum că scopul adoptării hotărârii P, prin care a fost trecut terenul în suprafaţă de … mp în domeniul public al Z, a fost acela de a face inadmisibilă acţiunea sa înregistrată sub dosar nr. …/2016, apare ca fiind reală.

De altfel, inadmisibilitatea cererii reclamantei, raportat la prevederile art. 861 C.civil, este invocată în prezenta cauză de către pârât numai că, în prezenta cauză instanţa nu este investită să aprecieze asupra admisibilităţii sua inadmisibilităţii cererii reclamantei de acordare în compensare a suprafeţei de … mp teren, această cerere făcând obiectul dosarului nr. …/2016.

Este evident că prin adoptarea HP nr. …/ZZ.LL.2016 s-a schimbat situaţia juridică a terenului în suprafaţă de … mp, existentă la data formulării cererii de restituire a dreptului de proprietate pe un alt amplasament, iar raportat la obiectul cererii de chemare în judecată din dossarul nr. …/2016, indiferent de modul în care va fi soluţionată acţiunea reclamantei promovată în acel dosar, hotărârea P contestată în prezenta cauză este un act administrativ care a produs reclamantei o vătămare într-un interes al său legitim privat în sensul art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 1, 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor legale menţionate în prezenta hotărâre, tribunalul găseşte ca fondată acţiunea reclamantei şi o va admite, conform dispozitivului de mai jos.

În baza art. 453 C.pr.civilă pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 75 lei cheltuieli de judecată dovedite de reclamantă, reprezentând taxa judiciară de timbru.”