Dreptul muncii

Categoriile de personal care pot beneficia de acest stimulent sunt limitativ prevăzute în textul de lege - Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă.

Textul foloseşte expresia „personalul din unităţi sanitare publice”. Unitatea este noţiune folosită în sens larg (instituţie, cabinet etc) şi nu înseamnă neapărat o structură medicală cu persoanele juridice. Reclamanta face parte din categoria personalului sanitar în cadrul compartimentului Cabinete Medicale şi de medicină dentară – unităţi de învăţământ, îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet medical din cadrul unei grădiniţe, având ca obiectiv respectarea regulilor sanitare şi asistenţei medicale a preşcolarilor. Această categorie profesională poate fi inclusă în categoria personalului din unităţi sanitare publice.

Decizia civilă nr. 55 din 27 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 452/04.11.2020 Tribunalul Vrancea a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ..., în contradictoriu cu pârâta ... având ca obiect drepturi băneşti şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei majorarea salarială prevăzută de art. 31 alin. 1) din Legea nr. 19/2020, pe perioada 17.03.2020 - 12.06.2020.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2020 sub nr. ... pe rolul Tribunalului Vrancea Secţia I Civilă, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta ... a chemat-o în judecată pe pârâta ... solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata unor drepturi bănești, după cum urmează:

- 75% din cuantumul salariului, drept cuvenit în baza Legii nr. 195/2020;

- plata stimulentului de risc pentru Covid 19 în cuantum de 2.500 lei lunar;

- plata orelor suplimentare realizate în zilele libere și în sărbătorile legale;

- compensarea orelor suplimentare din zilele libere sau din sărbătorile legale, în condițiile legii, plată sau  timp liber pentru recuperări.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că se află în raporturi contractuale de muncă cu pârâta, iar pe perioada stării de urgență trebuia să beneficieze de un stimulent de risc pentru Covid în cuantum de 2.500 lei, conform art. 8 din OUG 43/2020.

De asemenea, reclamanta trebuia să beneficieze de concediul special plătit cu 75% în considerarea faptului că avea în îngrijire un copil minor sub vârsta de 12 ani, în conformitate cu prevederile legii nr. 195/2020.

A mai arătat reclamanta că a fost detașată la DSP ... o anumită perioadă de timp și că a prestat muncă și în zilele libere sau în sărbătorile legale.

Pârâta … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.

În esență, pârâta a învederat că se află în raporturi contractuale de muncă cu reclamanta, că fondurile necesare plății drepturilor salariale ale acesteia sunt asigurate de către DSP ..., că în perioada 24.03.2020 – 16.05.2020 reclamanta a fost delegată la DSP ..., că pârâta a solicitat DSP acordarea majorărilor prevăzute în Legea nr. 19/2020, dar că a primit refuz de acordare a acestor majorări.

De asemenea, pârâta a mai făcut referire la corespondența purtată cu DSP ... în ceea ce privește acordarea stimulentului de risc pentru Covid 10 și a susținut că nu a putut acorda reclamantei acest supliment în condițiile în care DSP nu a nominalizat-o în categoria personalului beneficiar.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărării formulate și învederând că este îndreptățită la drepturile solicitate, că a fost infectată cu virusul Sars Cov 2 și că cei 2 copii minori au fost afectați ca urmare a faptului că au rămas singuri acasă.

Analizând cererea de chemare în judecată, Tribunalul a reţinut următoarele:

În ceea ce privește pretenția de acordare a 75% din cuantumul salariului, drept cuvenit în baza Legii nr. 19/2020, în raport de temeiul juridic pe care reclamanta și-a fundamentat această pretenție, tribunalul a reținut că obiectul concret al acestei pretenții constă în obligarea pârâtei să plătească reclamantei majorarea salarială reglementată prin art. 31 alin. 1) din Legea nr. 19/2020, text introdus prin OUG 30/2020, intrat în vigoare la data de 21.03.2020, și care are următorul conținut:

(1) Personalul prevăzut la art. 32 alin. (1) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantumul prevăzut la art. 3 alin. (1), corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada stării de urgenţă în situaţia în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile prevăzute la art. 1 sau în prezentul articol.

După cum se observă, textul anterior reprodus reglementează dreptul la primirea unei majorări salariale pentru o anumită categorie de salariați cărora nu li poate acorda în natură zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația suspendării cursurilor unităților de învățământ din anumite motive.

În ceea ce privește cuantumul acestei majorări, acesta este determinabil prin raportare la cuprinsul art. 3 alin. 1) la care face trimitere norma în discuție, fiind vorba despre o majorare de „75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Cercetând prevederile art. 32 alin. (1) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, Tribunalul a constatat că acestea au următorul cuprins:

(1) Pe perioada stării de urgenţă, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, nu se aplică angajaţilor sistemului naţional de apărare, angajaţilor din penitenciare, personalului din unităţile sanitare publice şi altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, şi al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, după caz.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 19/2020, în situaţia în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege.

Așadar, categoria persoanelor îndreptățite la acordarea majorării reglementată la art. 31 alin. 1) din Legea nr. 19/2020 este cea la care face referire art. 32 alin. (1) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020.

În raport de cele arătate mai sus, Tribunalul a stabilit dacă reclamanta face parte din categoria de beneficiari avută în vedere de legiuitor la momentul adoptării art. 31 alin. 1) din Legea nr. 19/2020.

Procedând în acest sens, Tribunalul a reținut următoarele:

Prevederile art. 31 alin. 1) din Legea nr. 19/2020, text introdus prin OUG 30/2020, conferă dreptul la acordarea unei majorări salariale doar pentru o anumită categorie de angajați, și anume, „personalul prevăzut la art. 32 alin. (1) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020”, concluzie ce rezultă în mod lipsit de echivoc din simpla lecturare a normei.

Este vorba despre acea categorie de personal în privința căruia Decretul 195/2020 stipulează că nu i se aplică prevederile Legii nr. 19/2020.

Prin urmare, se impune a determina dacă reclamanta se încadrează în această categorie de personal, în speță fiind vorba despre apartenența sau nu a reclamantei la personalul din „unitățile sanitare publice” întrucât este evident că nu se încadrează în celelalte categorii de personal la care se referă art. 32 alin. (1) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020.

Procedând în acest sens, tribunalul a considerat că prin utilizarea sintagmei „unități sanitare publice” din cuprinsul art. 32 alin. (1) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 s-a avut în vedere semnificația largă, extinsă a conceptului de „unitate sanitară”, nefiind vorba despre o semnificație restrânsă la nivelul spitalelor ori altor instituții publice cu specific sanitar (institute, clinici, centre, etc).

În acest sens, tribunalul a  apreciat că în categoria „unităților sanitare publice” avută în vedere de art. 32 alin. (1) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 și de art. 31 alin. 1) din Legea nr. 19/2020 intră și cabinetele de medicină generală și dentară organizate de autoritățile publice la nivelul instituțiilor de învățământ în vederea asigurării asistenței medicale preșcolarilor, elevilor și studenților, fiind irelevant faptul că astfel de structuri sunt constituite juridic în cadrul/componența unor persoane juridice care au sau pot avea un alt scop  principal decât acordarea asistenței medicale (de exemplu, acordarea asistenței sociale).

Încadrarea acestor cabinete medicale în categoria conceptului de „unitate sanitară” se fundamentează pe o interpretare coroborată a unor dispoziții din Legea nr. 95/2006, concluzia rezultând din cuprinsul art. 2 alin. 6), art. 19, art. 20, art. 30 și art. 34 din acest act normativ.

În condițiile în care reclamanta este încadrată în funcția de asistent medical într-un cabinet medical organizat de administrația publică a municipiului ... la nivelul unei instituții de învățământ, tribunalul a reținut astfel că reclamanta se încadrează în categoria de personal la care se referă art. 31 alin. 1) din Legea nr. 19/2020.

Prin urmare, este îndeplinită cerința premisă esențială pentru ca reclamanta să poată beneficia de majorarea salariază reglementată de textul respectiv.

Verificând celelalte condiții necesare pentru a putea beneficia de majorare, tribunalul a constatat că acestea sunt îndeplinite, din cuprinsul probelor administrate la dosar rezultând că reclamanta face parte dintr-o familie monoparentală, având 2 copii minori, dintre care unul cu vârsta de sub 10 ani (minorul ... născut la ...), soțul acesteia și tată al minorilor fiind decedat în cursul anului 2018.

De asemenea, sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute la art. 1 din Legea nr. 19/2020, reclamanta având un copil sub 12 ani înscris la o unitate de învățământ, iar cursurile unităților de învățământ au fost suspendate pe perioada ulterioară datei intrării în vigoare a OUG 30/2020, situație notorie. Totodată, este îndeplinită și cerința ca reclamanta să fi solicitat acordarea majorării salariale cuvenite potrivit prevederilor Legii 19/2020 cu toate modificările ulterioare.

Cât privește perioada de timp în care reclamanta este îndreptățită la acordarea majorării ce face obiectul de analiză în cadrul acestui capăt de cerere, tribunalul a reținut că este vorba despre intervalul cuprins între data de 17 martie 2020 și data de 12 iunie 2020, respectiv intervalul cuprins între data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2020 și data încheierii cursurilor anului școlar 2019 - 2020, astfel cum rezultă din aplicarea principiului activității legii coroborat cu prevederile OUG 70/2020.

Tribunalul a constatat întemeiat capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata majorării salariale reglementate de art. 31 alin. 1) din Legea nr. 19/2020, pe perioada 17.03.2020 - 12.06.2020.

În ceea ce privește apărarea pârâtei în sensul că nu i s-au alocat/aprobat fonduri bănești pentru plata acestei majorări, Tribunalul a constatat că aceasta este cu totul irelevantă, neidentificându-se nicio dispoziție legală sau temei de drept în baza căruia cererea reclamantei să se respingă pe motiv că partea pârâtă, debitoare, nu are fonduri bănești.

În ceea ce privește pretenția de acordare a suplimentului de 2.500 lei pentru Covid, în raport de natura juridică a pretenției formulate, de lămuririle oferite de reclamantă la ultimul termen de judecată și de temeiul juridic pe care reclamanta și-a fundamentat această pretenție, Tribunalul a reținut că obiectul concret al acesteia constă în obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 2.500 lei lunar cu titlul de stimulent de risc, pentru intervalul 01.04.2020 - 16 mai 2020, perioadă de timp în care reclamanta a avut statut de angajat  delegat la DSP ...

În ceea ce privește temeiul de drept pe care s-a fundamentat această pretenție, Tribunalul a reținut că este vorba despre art. 8 alin. 1) din OUG 43/2020 cu modificările ulterioare, normă ce are următorul conținut:

(1) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, pentru următoarele categorii:

a) personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19;

 b) personalul care furnizează servicii de asistenţă medicală comunitară, respectiv servicii de îngrijire medicală, activităţi de izolare şi monitorizare a persoanelor diagnosticate pozitiv aflate în carantină;

c) personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică implicat în activităţi de recoltare pentru testare SARS-CoV-2, verificare, evaluare medicală a persoanelor care traversează punctele de frontieră şi care asigură tratamentul persoanelor care prezintă risc de infectare SARS-CoV-2, respectiv pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, precum şi cel care desfăşoară activităţi specifice de inspecţie sanitară, în spaţiile în care a existat cel puţin un caz confirmat cu infecţie SARS-CoV-2;

d) personalul din reţeaua de medicină legală implicat în manipularea şi efectuarea necropsiilor pacienţilor decedaţi diagnosticaţi cu COVID -19, inclusiv personalul din laboratoarele de toxicologie şi histopatologie care efectuează analiza probelor aparţinând pacienţilor decedaţi diagnosticaţi cu COVID-19;

e) personalul din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare direct implicate în activităţi de testare şi diagnosticare a SARS-CoV-2 prin metode PCR în cadrul laboratoarelor de toxicologie proprii;

f) personalul militar şi civil din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naţionale care execută activităţi similare celor prevăzute la lit. a)-e);

f^1) personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie, laboratoarele de analize medicale, laboratoarele de imagistică medicală, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate;

f^2) medicii şi asistenţii medicali din unităţile şcolare care şi-au desfăşurat activitatea prin furnizarea unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală şi monitorizare a persoanelor aflate în carantină;

g) personalul de la lit. a)-f^2) care, în urma desfăşurării activităţii, a fost diagnosticat cu COVID-19.

Examinând conținutul normativ al art. 8 alin. 1) din OUG 43/2020 Tribunalul a constatat că reclamanta nu se încadrează în niciuna din categoriile de personal îndreptățite să beneficieze de stimulentul de risc pe perioada 01.04.2020 - 16.05.2020.

Astfel, conform mărturisirii judiciare făcute de reclamantă la ultimul termen de judecată, la interpelarea instanței, în perioada 01.04.2020 - 16.05.2020 reclamanta a prestat muncă de birou făcând parte din compunerea unui corp județean de coordonare și control intervenții, organism din care făceau parte reprezentanți din mai multe instituții și care funcționa ca un fel de „celulă de criză” într-o altă clădire decât cea în care are sediul DSP ... În acest sens, reclamanta avea sarcini de a răspunde la telefoane și a solicita/transmite informații pe aceeași cale.

Or, aceste activități concrete nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele reglementate la art. 8 alin. 1) din OUG 43/2020, reclamanta nefiind implicată în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 (lit. a), în furnizarea de servicii de asistenţă medicală comunitară, respectiv servicii de îngrijire medicală, activităţi de izolare şi monitorizare a persoanelor diagnosticate pozitiv aflate în carantină (lit. b), în recoltare pentru testare SARS-CoV-2, verificare, evaluare medicală a persoanelor care traversează punctele de frontieră şi care asigură tratamentul persoanelor care prezintă risc de infectare SARS-CoV-2, respectiv pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, precum şi cel care desfăşoară activităţi specifice de inspecţie sanitară, în spaţiile în care a existat cel puţin un caz confirmat cu infecţie SARS-CoV-2 (lit. c).

De asemenea, activitatea reclamantei nu se încadrează în celelalte ipoteze normative de la art. 8 alin. 1.

Împrejurarea că reclamanta s-a deplasat o singură dată, în cursul lunii aprilie 2020, împreună cu un medic epidemiolog să recolteze probe specifice pentru testare SARS - COV 2 de la 3 persoane angajate din cadrul Spitalului județean de urgență nu constituie un fapt apt a conferi îndreptățirea la primirea stimulentului de risc.

Din cuprinsul informațiilor prezentate de reclamantă la ultimul termen de judecată rezultă că această activitate a constituit un eveniment cu totul izolat și singular în perioada delegării, determinat de inexistența altui asistent medical disponibil să participe la recoltare, numărul de persoane testate (3) și timpul extrem de scurt pentru această operațiune constituind elemente suficient de relevante că reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze de stimulentul de risc pentru întreaga lună aprilie 2020 exclusiv în considerarea acestei activități izolate.

De asemenea, nu poate fi incidentă ipoteza reglementată la art. 8 alin. 1) lit. f2) atât timp cât reclamanta nu a desfășurat activitate de furnizare a unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală şi monitorizare a persoanelor aflate în carantină.

În același sens, nici ipoteza reglementată la art. 8 alin. 1) lit. g) nu este incidentă atât timp cât reclamanta nu a făcut parte din personalul de la lit. a) - f2)  care să fi fost infectat cu COVID – 19 „ca urmare a desfășurării activității”. În plus, susținerea reclamantei că a contactat virusul ca urmare a condițiilor de lucru în care și-a desfășurat activitatea pe perioada delegării nu poate fi reținută atât timp cât delegarea a încetat la 16.05.2020, iar dovezile prezentate de reclamantă la dosar atestă că aceasta a fost identificată cu anticorpi specifici acestui virus a data de 17.06.2020. Or, acest fapt nu poate conduce la o concluzie certă în privința datei sau perioadei în care reclamanta a contactat virusul ori în privința locației.

Argumentelor expuse mai sus li se adaugă și faptul că nici instituția la care a fost delegată reclamanta (DSP …) nu a comunicat pârâtei că aceasta a prestat activități ce o încadrează în categoria personalului beneficiar al suplimentului de risc.

În ceea ce privește pretenția de acordare a unor sume de bani sau de compensare a orelor suplimentare de muncă prestate în perioada delegării la DSP ..., Tribunalul a  reținut că pretenția reclamantei este nefondată prin raportare la situația de fapt ce rezultă din probele administrate și la dispozițiile legale incidente.

Astfel, instituția orelor suplimentare este reglementată în Codul muncii la art. 120 și următoarele, iar înțelesul „orelor suplimentare” este cel care rezultă din definiția legală de la art. 120 alin. 1) din Codul muncii, respectiv, „munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal”.

La rândul său, „durata normală a timpului de muncă” constituie un concept legal cu o semnificație specifică prevăzută la art. 112 din Codul muncii, prin aceasta înțelegându-se durata de „8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână”, în cazul angajaților cu normă întreagă cu vârsta de peste 18 ani.

Prin raportare la semnificația legală a celor două concepte, tribunalul a reținut că pentru a putea fi în situația prestării unei munci suplimentare (a unor ore suplimentare de muncă) reclamanta trebuie să dovedească faptul că a prestat muncă săptămânală peste durata celor 40 de ore stipulate la art. 112 din Codul muncii.

Instituția orelor suplimentare de muncă nu trebuie confundată cu instituția repartizării programului de muncă, cele două concepte fiind lucruri cu totul distincte, repartizarea timpului de muncă este reglementată la art. 113 din Codul muncii.

Din cuprinsul foilor de pontaj depuse la dosar rezultă că singura săptămână în care reclamanta a prestat ore peste durata normală este săptămâna 23-29 martie 2020 (de luni până duminică inclusiv) când reclamanta a prestat câte 8 ore de muncă în fiecare din cele 7 zile aferente acestui interval de timp.

Pentru celelalte săptămâni ulterioare datei de 29.03.2020 și până la 16.05.2020, pontajul nu relevă că reclamanta ar fi prestat mai mult de 40 de ore de muncă pe săptămână, nedepășindu-se nici durata timpului de muncă lunar specific intervalului 01.04.2020 - 16.05.2020. Faptul că anumite ore de muncă s-au prestat în timpul zilelor de sâmbătă, duminică sau în vreo sărbătoare legală este cu totul irelevant din perspectiva instituției „orelor suplimentare”.

În ceea ce privește îndreptățirea reclamantei la obținerea vreunui avantaj pentru orele de muncă prestate în plus în săptămâna 23-29.03.2020 Tribunalul a constatat că reclamanta a beneficiat deja de dreptul conferit de lege, și anume, compensarea cu ore libere plătite în următoarea săptămână, din foile de pontaj rezultând că reclamanta nu a prestat muncă în zilele de luni, marți și miercuri şi, respectiv în intervalul 30 martie - 1 aprilie inclusiv 2020.

Prin urmare, este nefondată pretenția reclamantei de a solicita drepturi bănești sau alte avantaje pentru „orele suplimentare de muncă”.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelantele ... şi …

Apelanta ... a solicitat anularea/schimbarea în parte a sentinţei, întrucât Tribunalul a constatat în mod eronat că nu se încadrează în niciuna din categoriile de personal îndreptăţite să beneficieze de stimulentul de risc pe perioada 28.03.2020-16.05.2020. Ceea ce trebuia analizat nu era îndeplinirea faptică a unor atribuţii, ci atribuţiile din fişa postului. Potenţialitatea de expunere generată, fie doar formal, este suficientă pentru acordarea stimulentului de risc. Riscul nu este generat de expunerea concretă şi efectivă, ci de atribuţiile postului unde a fost mutat salariatul, el având obligaţia de a-şi îndeplini toate sarcinile. Având în vedere că a fost infectată cu Covid 19 dovedit medical o îndreptăţeşte la acordarea stimulentului de risc, conform art. 8 alin. 1 lit. g din OUG 43/2020. Sub aspectul perioadei de incubare, a simptomatologiei, a perioadei de convalescenţă şi a perioadei de formare a imunităţii a solicitat să fie consultaţi medici epidemiologi.

În ceea ce priveşte acordarea unor sume de bani sau de compensare a orelor suplimentare prestate în perioada delegării la DSP ... A susţinut că au fost puse la dispoziţia instanţei pontajele complete cu ore suplimentare în sărbătorile legale, inclusiv Paştele şi zile libere, care nu a fost luat în calcul. A solicitat ca instanţa să verifice toate aspectele cauzei.

În drept, a invocat art. 470 Cod de procedură civilă.

Apelanta … a criticat sentinţa, solicitând schimbarea în parte, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a majorării salariale prevăzute de art. 31 alin. 1 din Legea 19/2020. În motivare, a arătat că personalul medical din cadrul cabinetelor medicale şcolare-unităţi de învăţământ  este o categorie specială de salariaţi, supusă unor reguli cu caracter special, care derogă de la prevederile legale generale. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să acorde majorarea pentru personalul medical care funcţionează în cadrul unei structuri a unei persoane juridice ce au ca scop asigurarea asistenţei sociale, şi nu personalul din unităţi sanitare publice ar fi prevăzut acest lucru în mod expres, în textul actului normativ.

În drept, a invocat art. 470, 471 din Codul de procedură civilă.

Intimata ... a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de … ca nefondat, întrucât drepturile solicitate sunt prevăzute de legislaţia specifică stării de urgenţă şi de alertă, iar existenţa lor nu a fost contestată de angajator, ci doar concretizarea şi acordarea  lor. Dreptul solicitat are la bază calitatea dobândită prin detaşarea în campania anti-Covid.

În drept, a invocat art. 471 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata … a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă, fără a indica motive suplimentare.

În drept, a invocat art. 223 Cod de procedură civilă.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că apelurile sunt nefondate.

În ceea ce priveşte acordarea stimulentului de risc reglementat prin art. 8 alin. 1 din OUG 43/2020, Curtea constată că Tribunalul a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale. Categoriile de personal care pot beneficia de acest stimulent sunt limitativ prevăzute în textul legii. Apelanta reclamantă a susţinut că se încadrează în situaţia prevăzută la litera g: personalul de la lit. a)-f^2) care, în urma desfăşurării activităţii, a fost diagnosticat cu COVID-19. Analizând acest text se constată că domeniul de aplicare constă în categoriile de personal enumerate la literele anterioare (a)-f^2)), condiţia suplimentară fiind existenţa unui diagnostic COVID-19. Or, reclamanta nu se regăseşte în niciuna din ipotezele de la literele a)-f^2). Toate situaţiile enumerate de lege au în vedere atribuţiile îndeplinite de aceste persoane, activitatea concretă a acestora, textul folosind expresii ca „implicat direct”, „care furnizează”, „care efectuează”, „care îşi desfăşoară activitatea” etc. În cauză, reclamanta nu a îndeplinit niciuna din atribuţiile prevăzute de text, activitatea din luna aprilie, la care face referire reclamanta, având, într-adevăr un caracter izolat, ea nu a fost urmată de un diagnostic COVID-19. În situaţia în care ar fi manifestat simptome specifice, reclamanta ar fi trebuit să solicite investigaţiile specifice, iar un medic să stabilească diagnosticul, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă. Buletinul de analize medicale depus de reclamantă este din 17.06.2020 şi conţine menţiunea că rezultatul pozitiv sugerează o infecţie recentă sau în antecedente cu SARS-Cov-2, dar nu reprezintă un diagnostic de boală. La data la care s-a efectuat analiza medicală, reclamantei îi încetase delegarea, iar legea nu permite acordarea retroactivă a unui stimulent. Prin urmare, soluţia instanţei este corectă cu privire la acest capăt de cerere.

În ceea ce priveşte plata orelor suplimentare, Tribunalul a precizat conţinutul dispoziţiilor legale incidente, arătând că pentru a se discuta de ore suplimentare este necesar să se fi depăşit durata de 40 de ore pe săptămână, sau timpul de lucru lunar (8 ore/zi*numărul de zile lucrătoare). Pe baza pontajului, instanţa a reţinut, în mod corect, că în perioada 23-29 martie, reclamanta a lucrat 7 zile/săptămână, dar orele lucrate în plus au fost compensate cu timp liber în următoarea săptămână. În realitate, reclamanta susţine că a lucrat în zile de repaus săptămânal sau în zile de sărbători legale, însă prin aceasta nu a efectuat ore suplimentare. Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. 2, 3 şi 142 alin. 2, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile, iar orele lucrate în timpul sărbătorilor legale se compensează cu timp liber în următoarele 30 de zile, ceea ce s-a întâmplat în cauză, având în vedere situaţiile de excepţie (stare de urgenţă, stare de alertă).

Referitor la apelul declarat de apelanta-pârâtă, se constată că a fost criticată interpretarea dată de prima instanţă dispoziţiilor art. 32 alin. 1 din anexa nr. 1 la Decretul 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă. Textul foloseşte expresia „personalul din unităţi sanitare publice”. Interpretarea literală propusă de intimată nu se justifică, în condiţiile în care nu e vorba de unităţi medicale, ci de unităţi sanitare. Unitatea este folosită în sens larg (instituţie, cabinet etc.), şi nu înseamnă neapărat o structură medicală, cu personalitate juridică. Reclamanta face parte din categoria personalului sanitar în cadrul Compartimentului Cabinete medicale şi de medicină dentară-unităţi de învăţământ, îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet medical din cadrul unei grădiniţe, având ca obiectiv respectarea regulilor sanitare şi asistenţei medicale a preşcolarilor. Prin urmare, această categorie profesională  poate fi inclusă în categoria  personalului din unităţi sanitare publice. Nu are relevanţă domeniul de activitate al angajatorului, ci domeniul în care se desfăşoară activitatea reclamantei.

De altfel, reclamanta a solicitat să beneficieze de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, iar cererea i-a fost respinsă chiar de apelanta-intimată prin adresa 3786/18.03.2020, cu motivarea că face parte din categoria personalului exceptat de la această prevedere. Ulterior, reclamanta a fost delegată temporar în cadrul DSP ..., prin decizia 627/24.03.2020.

În măsura în care apelanta ... nu i-a permis să beneficieze de zile libere, este logic să îi acorde sporul prevăzut de art. 31 din Legea 19/2020.  Soluţia primei instanţe este corectă.

Constatând că instanţa a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, în baza art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge apelurile ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare