Recurs inadmisibil. Motive de nelegalitate invocate omisso medio.

Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentința a fost apelată, fără ca apelul să fie motivat sau a fost motivat pe alte aspecte decât cele invocate în recurs. În astfel de condiţii, neinvocând critici în calea devolutivă de atac, recurentul nu poate învedera direct în recurs aspecte privind nelegalitatea soluției pronunțate de instanţa de fond sub acest aspect, așa încât, un recurs întemeiat pe motive invocate pentru prima dată în calea extraordinară de atac devine inadmisibil, deoarece motivele au fost invocat direct în această ultimă  fază procesuală, astfel că nu pot face obiectul analizei instanței de control judiciar.

Decizia civilă nr. 28/R din 27.01.2021 a Curții de Apel Galați

Prin decizia civilă nr. ... a Curții de Apel ... pronunțată în dosarul nr.  ..., a fost respins ca inadmisibil recursul civil declarat de reclamantul ... împotriva deciziei civile nr. ... pronunțată de Tribunalul V.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta ..., în contradictoriu cu pârâtul ..., a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. ..., evacuarea pârâtului precum și a numiților ... şi ... din spațiul situat în ..., ... şi obligarea la plata sumei de 4138, 87 lei reprezentând chirie şi majorări.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, figurând cu un debit total pentru perioada iulie 2010 - decembrie 2017 de 4138,87 lei.

La ... reclamanta a precizat că prin sentința civilă nr. ... s-a dispus evacuarea pârâţilor, capetele I-II de cerere rămânând fără obiect, iar la data de ... şi-a mărit cuantumul pretențiilor la suma de 5376,03 lei.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar reprezentantul acestuia, respectiv curatorul special desemnat, a invocat excepţia prescripției dreptului material la acțiune şi alte apărări de fond.

Prin sentința civilă nr. ..., Judecătoria F. a respins ca rămasă fără obiect cererea privind rezilierea şi evacuarea, a admis excepţia prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile vizând perioada 31.07.2010 - 31.08.2013 în sumă de 2804,69 lei respingând cererea pentru suma de respectivă, și, în consecință, a admis cererea în parte, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 3066,31 lei reprezentând chirie şi majorări, precum şi 260 lei onorariu curator.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul material la acțiune pentru debitele scadente anterior datei de 31.08.2013 s-a prescris, faţă de introducerea cererii de chemare în judecată la 8.01.2018, şi că plata de către pârât a unei sume de bani în contul chiriei în septembrie 2016 a întrerupt cursul prescripției.

Cu privire la chiria scadentă începând cu 31.08.2013 şi majorările de întârziere, instanţa a reţinut că, în temeiul dispozițiilor art. 25 al.1 Legea 114/1996 şi ale art. 969 Cod civil, pârâtul le datorează şi sunt în sumă de 3066.31 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen reclamantul ... criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.

În esență, a susținut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că pârâtul nu a făcut dovada plății sumelor restante, existând astfel o neexecutare a obligațiilor de plată din partea acestuia, iar prin neexecutare s-a produs reclamantei un prejudiciu constând în cuantumul chiriei și al majorărilor pe care pârâtul nu le-a plătit.

Reclamanta a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtului la plata sumei datorate cu titlu de chirie pentru perioada iulie 2010 – decembrie 2017.

Prin decizia civilă nr. ..., Tribunalul ... a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, în temeiul dispozițiilor art. 1,3 şi 7 al.1 din Decretul nr. 167/1958, pentru sumele scadente cu titlu de chirie şi majorări anterioare datei de 31.08.2013 a intervenit prescripția extinctivă, cererea de chemare în judecată fiind prescrisă pentru suma de aferentă perioadei respective de 2804,96 lei.

De asemenea, Tribunalul a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă şi că plata efectuată în septembrie 2016 a întrerupt prescripția începând să curgă un nou termen.

Așadar, soluția instanței de a admite cererea de chemare în judecată doar pentru sumele aferente cu titlu de chirie şi majorări începând cu cele scadente de la 31.08.2013 (3066,31 lei) a fost apreciată ca fiind temeinică şi legală.

Împotriva deciziei civile nr. ... a Tribunalului V a declarat recurs reclamanta.

După ce a prezentat pe larg situația de fapt și, în special, situația plăților efectuate de pârât și a restanțelor înregistrate, așa cum rezultă din probe, reclamanta a invocat greșita reținere a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile în care, perioada pentru care se solicită achitarea sumei datorate cu titlu de chirie și majorările aferente începea cu iulie 2010. Din iulie 2010 până la data formulării cererii de chemare în judecată, 08.01.2018, pârâtul a fost somat în repetate rânduri și a semnat un angajament de plată, prin care s-a obligat să achite lunar chiria, iar conform art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția – angajamentul, și conform art. 16 lit. c, printr-un act începător de executare – somațiile.

Reclamanta a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul de a fi obligat pârâtul la plata debitului de 2804,69 lei aferent perioadei 31.07.2010 – 31.08.2013, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de ..., Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Analizând cu prioritate excepția invocată, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată și se impune a fi admisă cu consecința respingerii recursului declarat de reclamantă ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 129 in Constituție, precum și de art. 457 Cod procedură civil.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care, atât apelul, cât și recursul, sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac.

Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentința a fost apelată, fără ca apelul să fie motivat sau a fost motivat pe alte aspecte decât cele invocate în recurs.

În astfel de condiţii, neinvocând critici în calea devolutivă de atac, recurentul nu poate învedera direct în recurs aspecte privind nelegalitatea soluției pronunțate de instanţa de fond sub acest aspect, așa încât, un recurs întemeiat pe motive invocate pentru prima dată în calea extraordinară de atac devine inadmisibil, deoarece motivele au fost invocat direct în această ultimă  fază procesuală, astfel că nu pot face obiectul analizei instanței de control judiciar.

În concret, în speță, Curtea a constatat că, prin hotărârea instanței de fond, o parte a pretențiilor formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată au fost respinse pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Declarând apel împotriva sentinței instanței de fond, reclamanta nu a invocat nicio critică concretă pe acest aspect, limitându-se la a susține că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că pârâtul nu a făcut dovada plății sumelor restante, existând astfel o neexecutare a obligațiilor de plată din partea acestuia, iar prin neexecutare s-a produs reclamantei un prejudiciu constând în cuantumul chiriei și al majorărilor pe care pârâtul nu le-a plătit.

Analizând cauza în apel, în virtutea efectului devolutiv al acestei căi de atac, Tribunalul a constatat că, în temeiul dispozițiilor art. 1, 3 şi 7 al.1 Decret nr. 167/1958, pentru sumele scadente cu titlu de chirie şi majorări anterioare datei de 31.08.2013 a intervenit prescripția extinctivă, cererea de chemare în judecată fiind prescrisă pentru suma aferentă perioadei respective, de 2804,96 lei.

De asemenea, Tribunalul a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă şi că plata efectuată în septembrie 2016 a întrerupt prescripția începând să curgă un nou termen.

Așadar, soluția instanței de a admite cererea de chemare în judecată doar pentru sumele aferente cu titlu de chirie şi majorări începând cu cele scadente de la 31.08.2013 (3066,31 lei) a fost apreciată ca fiind temeinică şi legală.

Practic, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit căruia, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță.

Împrejurarea că reclamanta și-a motivat apelul pe aspecte generice, fără a face nicio referire concretă la excepția prescripției dreptului material la acțiune pe care au fost soluționate o parte a pretențiilor sale, produce consecințe pentru aceasta, în recurs, întrucât partea nu mai poate invoca, în cadrul căii extraordinare de atac, prin intermediul motivelor de casare, neregularități cu privire la judecata în primă instanță pe care ar fi putut să le invoce prin cererea de apel, inclusiv neregularități rezultând din încălcarea unor norme de ordine publică.

Cu alte cuvinte, în condițiile în care reclamanta nu a invocat în apel nicio critică referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, ea nu se poate plânge instanței de recurs în legătură cu această chestiune întrucât motivele de recurs trebuie să vizeze hotărârea judecătorească atacată, respectiv decizia instanței de apel,  și nu chestiuni soluționate în primă instanță și care nu au fost criticate și în apel.

Pentru aceste considerente, reținând că motivele de recurs cuprind critici care au fost invocate pentru prima dată în calea extraordinară de atac, respectiv omisso medio, Curtea a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins recursul declarat de reclamantă ca fiind inadmisibil.

Domenii speta

Spete similare