Faliment. Ridicarea dreptului de administrare al debitorului la deschiderea procedurii insolvenţei.

Decizie 189 din 02.02.2021


. Faliment. Ridicarea dreptului de administrare al debitorului la deschiderea procedurii insolvenţei.

- Legea nr. 85/2014: art. 85 alin. (3)

„Din analiza prevederilor art.85 alin.3 din aceeaşi lege, care folosesc sintagma va putea ordona ridicarea, rezultă că se consacră caracterul dispozitiv al normei prevăzute de art.85 alin.1. Coroborând situaţia din prezenta cauză, care nu întruneşte premisa anterior menţionată, cu natura reglementării instituite prin art. 85 alin. (3), valorificată de judecătorul sindic, Curtea concluzionează în sensul că, pe de o parte, legiuitorul a consacrat o facultate a judecătorului sindic de a dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului cu ocazia deschiderii procedurii, iar pe de altă parte, analiza unei astfel de măsuri poate fi considerată specifică măsurilor subsecvente luate de judecătorul sindic. […] o astfel de măsură trebuie să aibă o motivaţie întemeiată, argumentată de împrejurări particulare ale cauzei şi în concordanţă cu scopul procedurii, având în vedere că, în cazul existenţei intenţiei de reorganizare, ridicarea dreptului de administrare poate afecta mijloacele de redresare preconizate de debitor. […] în cazul deschiderii procedurii la cererea unui creditor, când debitorul nu contestă starea de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a se reorganiza, judecătorul are posibilitatea de a ridica dreptul de administrare. […] judecătorul sindic nu are obligaţia de a aduce această măsură în discuţia părţilor atât timp cât, prin admiterea cererii de deschidere a procedurii (solicitată de toate părţile în prezenta cauză), judecătorul are a evalua şi măsura subsecventă a ridicării dreptului de administrare.”

(Secţia a VI-a, decizia civilă nr. 189 din data de 2 februarie 2021)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de  19.06.2020, creditoarea H S SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea C.C.  SRL pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei, înscrierea la masa credală şi desemnarea în calitate de administrator judiciar provizoriu a CV P SPRL.

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin încheierea din 22.10.2020 judecătorul sindic a respins cererea prealabilă. A unit excepţiile cu fondul cauzei. A încuviinţat pentru parţi proba prin înscrisuri. A respins cererea de amânare pentru a se depune înscrisuri suplimentare. A dispus amânarea pronunţării la data de  27.10.2020.

Pentru a lua aceste măsuri prima instanţă a reţinut că modul de soluţionare a cererilor creditorilor este prevăzut în mod expres de legiuitor şi, având în vedere prevederile art. 70 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 85/2014, a respins solicitarea prealabilă, arătând că se vor avea în vedere toate cererile formulate de către creditori, bineînţeles intr-o anumita ordine.

Instanţa a dispus unirea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a creditoarei G.S., conform art. 248 alin. (4) C.pr.civ. cu fondul cauzei, motivând că aceasta vizează calitatea de creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii şi caracterul creanţei invocate, aspecte ce trebuie dezlegate pe fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 2992 din 27.10.2020 judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditorul H S S.R.L, în contradictoriu cu debitorul SC C C SRL. În temeiul art. 72 alin.(6) din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, a deschis procedura generală de insolvenţă faţă de debitorul SC C C SRL, CUI 26316733. A pus în vedere debitorului că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. (1) din Legea nr.85/2014. A pus în vedere administratorului judiciar să aibă în vedere declaraţiile şi documentele din dosarul nr. 1166/.. ce va fi anexat la prezentul dosar, pe cale administrativă. În temeiul art. 85 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 85/2014 a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitorului, conducerea integrală a activităţii debitorului revenind administratorului judiciar. A fixat termenele limită. Conform art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, a desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu pe C I SPRL. În temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, a dispus ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. (3) şi art. 100 din Legea nr. 85/2014, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitoare în conformitate cu art. 67 alin. (1) lit. c), debitoarei şi oficiului Registrului comerţului sau, după caz, Registrului societăţilor agricole ori Registrului asociaţilor şi fundaţiilor în care debitoarea este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. A pus în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitoarei, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceeaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, a dispus deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. A pus în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 şi a dispus îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. A pus în vedere administratorului judiciar să depună, lunar, la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni împreună cu dovada publicării în BPI. A calificat cererile  formulate de creditorii S.C. SRL, E.P.R.E. SRL, ENERGIA PRIMA O&M EST SRL, G.S.  CO. LTD, ca fiind declaraţii de creanţa şi a dispus ca administratorul judiciar să efectueze verificarea acestora,  conform art. 105 si urm. din Legea nr. 85/2014. A fixat termen pt. examinarea stadiului procedurii pentru data de 18.02.2021 şi a dispus citarea părţilor prin BPI.

Pentru a pronunţa această sentinţă judecătorul sindic a reţinut că starea de insolvenţă a fost recunoscută de către debitor atât în prezenta cauză, cât şi în dosarul nr. 1166/93/2020 în care acest debitor a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei. S-a arătat că incapacitatea de plată a debitorului a fost amplu motivată în acel dosar ca urmare a declanşării executării silite  în dosarul de executare nr. 217/2019 pentru recuperarea unei creanţe în cuantum total de 29.090.063.885 KRW (echivalent a 105.451.482 lei), fiind poprite conturile debitorului, iar valoarea recunoscută a datoriilor debitorului a fost menţionată la suma de peste 94 mil. lei.

S-a indicat că pentru fiecare creditor în parte se impune analizarea cerinţelor stipulate de art.5.20 din Legea nr. 85/2014, care vizează calitatea de creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii. Astfel, creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei este creditorul a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile. Prin creanţă certă, în sensul prezentei legi, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

S-a argumentat că în dosarul nr. 1166/.. au fost depuse cereri de deschidere ale procedurii insolvenţei de către creditorii Happy Security S.R.L., E.P.R.E. S.R.L., E.P.R. O&M Est S.R.L., S.C. S.R.L. şi G.S.  S.R.L. S-a arătat că prevederile art. 70  din Lg. 85/2014 nu prevăd o ordine de soluţionare a cererilor creditorilor, ci se referă la faptul că acestea trebuie judecate împreună pentru o mai bună eficientizare a procedurii, iar aceasta produce anumite consecinţe: în ceea ce priveşte valoarea prag, se are în vedere cuantumul tuturor creanţelor reclamate conform art. 70 alin. (3) din Legea nr. 85/2014,  iar practicianul în insolvenţă poate fi desemnat la cererea oricăruia dintre creditori – art. 45 d) din acelaşi act normativ. Aceasta nu exclude însă existenţa unei ordini de efectuare a analizei cererilor, care este intrinsecă însă modului de lucru al judecătorului, iar ordinea de soluţionare a cererilor creditorilor nu poate fi decât ordinea de înregistrare acestora la tribunal, acesta fiind un criteriu obiectiv care asigură respectarea intereselor şi drepturilor părţilor. Cu privire la aceasta ordine, s-a motivat că nu pot exista derogări,  iar preferinţele părţilor din acest punct de vedere nu pot produce nici un efect. S-a motivat că este adevărat că aceasta are influenţă asupra desemnării administratorului judiciar provizoriu, de unde şi miza  pretenţiilor şi contestaţiilor reciproce.

S-a evidenţiat că prima dintre aceste cereri aparţine H S S.R.L., care a trimis cererea de deschidere a procedurii insolvenţei la data de 01.04.2020, ora 18.43, prin email, cererea fiind înregistrată la data de 03.04.2020. Cu privire la această cerere,  creditoarea G.S.  Co Ltd. a invocat excepţia lipsei de interes, calificată de către instanţă ca fiind o apărare de fond. S-a argumentat că relaţiile de afaceri şi asociaţii comuni dintre societatea debitoare şi creditorii H S S.R.L., E.P.R.E. S.R.L., E.P.R. O&M Est S.R.L., S.C.  S.R.L. sunt dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Din acest punct de vedere, de exemplu, creditorul Stargreen deţine 20% din capitalul social al debitorului C C, astfel că sunt aplicabile prev. art. 5 pct. 35 şi pct.41 din Legea nr. 85/2014 cu privire la acesta. S-a arătat că, de asemenea, există premise rezonabile pentru a justifica concluzia că, împreună, aceşti creditori  afiliaţi – aceasta afiliere fiind recunoscută de către debitor în dosarul nr. 1166/.., prin asociaţii comuni şi legăturile de afaceri dintre societăţi, pot exercita, în fapt, controlul asupra debitorului conform art. 5 pt. 9 din Legea nr. 85/2014. A argumentat judecătorul sindic că Legea nr. 85/2014 nu interzice unor astfel de creditori, printre care şi asociaţi ai debitorului, să formuleze cererile de deschidere a procedurii faţă de debitor, iar o asemenea limitare a dreptului la acţiune nu poate fi  permisă. Toţi creditorii H S S.R.L., E.P.R.E. S.R.L., E.P.R.  O&M Est S.R.L., S.C. S.R.L. au depus înscrisuri din care rezultă drepturile de creanţă pretinse, astfel că nu se poate reţine că aceste cereri au la bază un interes nelegitim sau şicanatoriu.

S-a constatat că creditoarea H S S.R.L. a invocat o creanţă de 135.239.272,35 lei, dovedită cu un contract de cesiune de creanţă, la care a fost parte şi debitoarea care, astfel, implicit, a recunoscut integral creanţa. Contractul de cesiune de creanţă a fost încheiat la data de 19.06.2019, de către creditoarea H S S.R.L. cu Jun and Citytower Energy Sixth LC pentru suma de 22 268 251 448,1 KRW, o sumă care depăşeşte în urma convertirii pragul minim de 50 000 de lei. S-a concluzionat în sensul că acest creditor îndeplineşte cerinţele stipulate de prevederile art. 5 pct. 20 si art. 5 pct. 72  din Legea nr. 85/2014.

Pe cale de consecinţă, cererile formulate de către creditorii E.P.R.E. S.R.L., E.P.R. O&M Est S.R.L, S.C. S.R.L. si G.S.  Co. Ltd au fost calificate ca fiind declaraţii de creanţă şi au fost trimise spre verificare practicianului în insolvenţă, în temeiul atribuţiilor ce îi revin conform prev. art. 105 si urm. din Legea nr. 85/2014. S-a aratăt că este adevărat că prev. art. 70 din Legea nr. 85/2014  nu stipulează o asemenea posibilitate, aceasta rezultând din analogia cu prevederile art. 66 alin. (6) şi (7) din acelaşi act normativ. A considerat judecătorul sindic că soluţia se impune în mod obiectiv, având în vedere specificul procedurii şi consecinţele ce decurg din deschiderea procedurii generale de insolvenţă, în vedere eficientizării procedurii. A considerat instanţa că analiza tuturor cererilor formulate de creditori nu este utilă aici, deoarece prin prezenta se analizează, formal, îndeplinirea pentru creditori a cerinţelor stipulate de art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 şi nu ale art. 5 pct. 19 din Legea nr. 85/2014. S-a reţinut că nu poate exista vătămare pentru creditorii ce au formulat cereri în cauză, care au posibilitatea să îşi completeze documentele, în termenul pentru depunerea declaraţiilor de creanţă, şi să formuleze contestaţii, conform art. 111 din Legea nr. 85/2014, dacă este cazul, ceea ce presupune controlul judiciar al cererilor formulate.

În ce priveşte desemnarea administratorului judiciar  provizoriu, s-au avut în vedere dispoziţiile  art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia aceasta se va face motivat, după verificarea eventualelor incompatibilităţi, prin sentinţa de deschidere a procedurii, după caz, a administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu, solicitat de creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii ori de către debitor, dacă cererea îi aparţine acestuia. În lipsa unei astfel de propuneri făcute de către debitor sau de către oricare dintre creditori, desemnarea se va face dintre practicienii în insolvenţă înscrişi în Tabloul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, care şi-au depus ofertă la dosar. Dacă nu s-a depus nicio ofertă, va desemna aleatoriu pe oricare dintre practicienii în insolvenţă înscrişi în Tabloul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România. În cazul în care atât debitorul, cât şi creditorul au solicitat desemnarea câte unui administrator judiciar/lichidator judiciar va avea prevalenţă cererea creditorului. Dacă creditorii solicită a fi desemnaţi administratori judiciari/lichidatori judiciari diferiţi, judecătorul-sindic va desemna motivat pe unul dintre cei propuşi de aceştia, iar desemnarea se va face pentru administrarea procedurii până la confirmarea acestuia în condiţiile legii. Totodată, judecătorul-sindic va fixa onorariul în conformitate cu criteriile stabilite de O.U.G. nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă.

S-a indicat că sunt aplicabile, în completare, prev. art. 57 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi, faţă de cererile formulate de creditorii H S S.R.L., E.P.R.E. S.R.L., E.P.R. O&M Est S.R.L., S.C. S.R.L. care sunt însoţite de dovada înregistrării practicianului propus şi asigurarea de răspundere civilă, documentele au fost apreciate ca insuficiente de către instanţă. S-a arătat că singurul creditor care a depus documentaţia completă în acest sens este G.S. Co Ltd, fiind anexată şi  oferta de preluare a poziţiei de administrator judiciar, document relevant în ceea ce priveşte capacitatea administratorului judiciar de a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile în această procedură. Spre deosebire, CV P SPRL nu a depus oferta de preluare a poziţiei de administrator judiciar şi niciunul  dintre ceilalţi creditori nu a depus  acest document. Date fiind numeroasele susţineri ale părţilor în acest sens, judecătorul a aminitit că administratorul judiciar acţionează  în interesul bunei desfăşurării  a procedurii şi nu în interesul unuia/unora  dintre creditori, iar această desemnare este provizorie, putând fi cenzurată pe calea controlului judiciar, dar şi prin intervenţia ulterioară de către ceilalţi  creditori conform art. 57 alin. (2), (3), (4) sau (6) din Legea nr. 85/2014.

În opinia judecătorului sindic, creditorul G.S. Co Ltd are calitatea şi capacitatea să formuleze o asemenea cerere deoarece, în primul rând, articolul 45 lit. d) se referă la creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii, nu la cel a cărui cerere de deschidere a fost admisă, iar calificarea cererii de deschidere ca declaraţie de creanţă nu restricţionează accesul la desemnarea administratorului judiciar provizoriu. În al doilea rând, susţinerile legate de lipsa calităţii sau capacitaţii G.S. Co Ltd. susţinute de debitor şi ceilalţi creditori nu sunt întemeiate. Astfel,  în contractul de împrumut din anul 2013, acest creditor este identificat doar prin sediul social, însă în contractul de ipotecă încheiat în anul 2014 se face referire la numărul de  înregistrare 110111-5175024 care, conform documentelor de la f. 40 -46, vol. 8, corespunde societăţi Grand Seventh Co. Ltd cu nr. de înregistrare 569825, constituită la 04.07.2013. De asemenea, s-a dovedit prin raportare la aceasta şi modificarea sediului social. Într-adevăr, s-au depus documente cu privire la Grand Seventh Co Ltd cu număr de înregistrare, 024102 (respectiv110114-0241022), care a devenit în 2019, LLC –38-39, f. 60-69, vol. 8- şi care la nivelul anului 2020 apare din nou ca LTD. – vol. 2, f. 29-32. Cu toate acestea, în opinia judecătorului sindic neconcordanţa sesizată privind forma de organizare a creditorului LLC sau LTD sau numărul de înregistrare din statul de origine nu generează ca sancţiune lipsa calităţii procesual active sau lipsa capacitaţii de folosinţă. Datele de identificare ale reclamantului creditor trebuie să fie complete şi corecte din perspectiva art.  194 si 196 C.PR.CIV., însă sancţiunea nulităţii poate interveni doar în ceea ce priveşte denumirea,  ceea ce nu este cazul.

II. Apelurile formulate:

1. Împotriva sentinţei civile nr. 2992 din 27.10.2020 a formulat apel debitoarea C.C. S.R.L., prin administrator special Antonello Amoroso prin care s-a solicitat suspendarea efectelor Hotărârii apelate până la soluționarea prezentului apel, cu privire la ridicarea dreptului de administrare al debitorului; admiterea apelului și schimbarea în parte a Hotărârii apelate în ceea ce privește ridicarea dreptului de administrare debitorului, în sensul dispunerii menținerii dreptului de administrare al debitorului.

În motivarea apelului s-a argumentat, în esenţă, că hotărârea apelată este nelegală șl netemeinică, regula în materie fiind menținerea dreptului de administrare al debitorului. Apelanta a făcut referire la doctrină şi a învederat instanței de apel că din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu reiese vreo deficiență ori vreo neregulă în conducerea și gestionarea activității debitorului, niciunul dintre creditori nedepunând înscrisuri care să dovedească aceste aspecte și, pe cale de consecință, nici instanța nu putea să concluzioneze astfel.

În opinia apelantei, judecătorul-sindic a nesocotit dispozițiile ce permit ridicarea dreptului de administrare. S-a indicat că ridicarea dreptului operează când debitorul intră în procedura simplificată de faliment, potrivit art. 5 pct. 47 rap. la art. 85 alin. (4) din Legea 85/2014, dispunându-se ridicarea de drept; dacă debitorul intră în procedura generală a insolvenței, ridicarea dreptului poate avea loc la cererea comitetului creditorilor sau a administratorului judiciar, conform art. 85 alin. (5) din Legea 85/2014 Ucu condiția dovedirii pierderilor continue din averea debitorului sau lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate”; dacă debitorul intră în procedura generală a insolvenței, iar ulterior are loc deschiderea procedurii falimentului, potrivit art. 85 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, dispunându-se ridicarea de drept; dacă debitorul intră în procedura generală a insolvenței, ca sancțiune pentru neîndeplinirea obligațiilor sale legale, respectiv: nedesemnarea administratorului special în termenul legal, conform art. 53 alin. (2) din Legea nr. 85/2014; nepunerea la dispoziția administratorului judiciar/creditorului ce deține cel puțin 20% din totalul creanțelor toate documentele și informațiile referitoare la activitatea sa, conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; nedeclararea intenției de reorganizare la data deschiderii procedurii, potrivit art. 67 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014 sau în termenul prevăzut de art. 74 prin raportare la art. 85 alin. (1) și (3) din același act normativ; dacă debitorul intră în procedura generală a insolvenței, iar judecătorul-sindic dispune ridicarea dreptului de administrare odată cu desemnarea administratorului judiciar, chiar prin sentința de deschidere, conform art. 85 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 85/2014 - speța de față.

Se învederează instanței de apel că nu ne aflăm în vreunul dintre cazurile de la punctele a) - d) de mai sus, împotriva debitorului fiind deschisă procedura generală a insolvenței, nu a existat nicio cerere privind ridicarea dreptului de administrare, iar debitorul și-a arătat expres intenția de reorganizare, atât prin declarația de reorganizare și descrierea sumară a modalităților avute în vedere depuse la dosarul nr. 1166/.., cât și prin depunerea acelorași documente în prezentul dosar nr. 1972/93/2020, în termenul prevăzut de art. 74 din Legea nr.85/2014. Ridicarea dreptului de administrare s-a dispus chiar prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței (pct. e) de mai sus, conform art. 85 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr.85/2014, ce dispun astfel: (1) “Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea dacă nu și-a declarat intenția de reorganizare, în condițiile art.67 alin. (1) lit. g). Ridicarea dreptului de administrare se dispune și în cazul în care debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare în termenul prevăzut la art. 74.” "Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată și condițiile de exercitare a conducerii activității debitorului.”

Se arată că, deși textul de lege nu conferă expres criteriile ce pot fi avute în vedere pentru a se dispune această măsură chiar prin sentința de deschidere a procedurii, este evident că o astfel de dispoziție trebuie motivată în concret și substanțial, întrucât reprezintă o modificare importantă a cursului procedurii - o abatere de la regula consacrată a menținerii dreptului, chiar de la momentul deschiderii insolvenței.

Din punctul apelantei de vedere, motivele ce pot determina judecătorul-sindic să pronunțe o astfel de măsură se pot subsuma doar argumentului că menținerea dreptului de administrare va cauza “pierderi continue din averea debitorului ori lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate”, astfel cum prevede art. 85 alin. (5) din Legea nr.85/2014, dar aplicat la momentul deschiderii procedurii, prin administrarea unui probatoriu în acest sens. Cu alte cuvinte, doar în situația în care, din probele aflate la dosarul cauzei, ar rezulta, încă de la momentul analizării cererii de deschidere a procedurii, că menținerea dreptului de administrare de către debitor va genera pierderi continue ori va determina imposibilitatea desfășurării activității, judecătorul-sindic va putea dispune ridicarea dreptului de administrare. Or, în prezentul dosar, nu au fost administrate (depuse la dosar) probe din care să rezulte eventuale pierderi ori derularea unei activități în mod defectuos.

Se arată că, sub acest aspect, judecătorul-sindic nu avea niciun motiv să dispună ridicarea dreptului de administrare ai debitorului, întrucât la data deschiderii procedurii nu putea cunoaște dacă activitatea derulată de debitor genera pierderi ori dacă realizarea unui plan rațional de activitate a debitorului este improbabilă.

Apelanta face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 565/08.07.2020, citând considerentele 64-69.

Argumentează că motivele invocate de judecătorul-sindic nu sunt reglementate de Legea nr. 85/2014 iar situația de fapt reținută de judecătorul-sindic este nereală. Din considerentele Hotărârii apelate, reiese că judecătorul-sindic a avut în vedere “valoarea declarată chiar de debitor a datoriilor debitorului, datorii care au un cuantum ridicat, la care se adaugă pretențiile foarte mari ale creditorilor ce au formulat cereri în cauză". Altfel spus, judecătorul-sindic a dispus ridicarea dreptului de administrare strict pe considerentul valorilor creanțelor creditorilor ce au formulat cereri împotriva debitorului. Se arată că un astfel de criteriu nu este prevăzut în Legea nr. 85/2014. Nu există nici o dispoziție legală care să consacre un astfel de criteriu de apreciere, instituirea unei astfel de reguli echivalând cu o adăugare la lege. Legislația nu reglementează un prag până la care dreptul de administrare poate fi menținut, cum nu prevede nici că depășirea acelui prag semnifică ridicarea acestui drept.

Se arată că este evident că respectivele creanţe urmează a fi verificate de administratorul judiciar desemnat, prin prisma atribuțiilor sale conferite de art. 105 din Legea nr. 85/2014, iar asupra tabelului preliminar de creanțe pot fi formulate contestații, astfel încât este imposibil de apreciat la data deschiderii procedurii care este valoarea reală a masei pasive cu care se va desfășura procedura.

Se evidenţiază că judecătorul-sindic apreciază totodată că “măsura este deci necesara pentru a se evita alte pierderi din averea debitorului sau alte prejudicii produse creditorilor." Nici acest criteriu nu este stipulat de legislația în materie, fiind deci încă o adăugare la lege. Criteriul evitării pierderilor din activitatea debitorului (prevenirii altor prejudicii aduse creditorilor) este subsumat strict stabilirii certe, prin administrarea probatoriului aferent, a faptului că derularea în continuare a activității sub conducerea debitorului conduce la aceste consecințe. Or, această dovadă nu s-a făcut (nici nu se putea în lipsa unui probatoriu adecvat) astfel încât folosirea acestui criteriu este nelegală.

Cu privire la motivul reținut de judecătorul-sindic potrivit căruia măsura ridicării dreptului de administrare se impune deoarece “societățile afiliate debitorului respectiv partenerii săi de afaceri pentru gestionarea parcurilor fotovoltaice se află, de asemenea, în insolvență în dosarele 1403/.., 1167/.. şi 1164/..”, se arată că această concluzie este bazată pe premise nereale. Nu există societăți afiliate debitorului şi nici parteneri de afaceri cu debitorul care să gestioneze împreună cu debitorul vreun parc fotovoltaic ori parcuri fotovoltaice. C.C. administrează parcul fotovoltaic şi centrala electrică aferentă deținute în proprietate în integralitate, cu o capacitate de 9 WP, situate în Comuna Ariceştii Rahtivani, Județul Prahova. Niciuna dintre societățile aflate în insolvență în dosarele menționate de Hotărârea apelată nu deține vreun drept sau are vreo legătură cu parcul fotovoltaic si centrala aparținând debitorului. Prin urmare, procedurile de insolvență în care se regăsesc celelalte societăți menționate de judecătorul-sindic nu au nici o influentă asupra activității debitorului si asupra dreptului său de administrare, astfel încât este evident că acest motiv de ridicare a dreptului de administrare este nelegal.

Apelanta afirmă încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, făcând referire la art. 14 C.pr.civ..

Se învederează instanței de apei încălcarea vădită a acestui principiu, respectiv a acestor dispoziții procedurale prin faptul că măsura ridicării dreptului de administrare al debitorului nu a fost pusă în discuția părților de către instanța de fond. Nu a existat nici o cerere formulată de vreun creditor în sensul ridicării dreptului de administrare, iar instanța nu a solicitat părților să își exprime poziția față de această chestiune invocată din oficiu. În acest sens, încheierea de ședință din data de 22.10.2020 nu relevă nici punerea în discuția părților de către judecătorul-sindic a acestei chestiuni și nici eventualele poziții ale părților cu privire la aceasta. Or, în mod vădit, prin nepunerea în discuția părților a măsurii ridicării dreptului de administrare al debitorului, măsură invocată din oficiu de judecătorul-sindic, debitorului i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil consfinții de art. 6 C.pr.civ. (şi de art. 6 CEDO), precum și dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C.pr.civ..

În drept au fost invocate prevederile art. 43 coroborate cu art. 45, cu aplicarea art. 85 alin.(1) și alin. (3) din Legea nr. 85/2014, art. 450 raportat la art. 466, cu aplicarea art. 6, art. 13 și art. 14 C.pr.civ..

2. Împotriva încheierii de şedinţă pronunţate în data de 22.10.2020 în dosarul nr. 1972/93/2020, a formulat apel creditorul H S SRL, criticând desemnarea administratorului judiciar provizoriu C ISPRL şi considerentelor încheierii. S-a solicitat schimbarea în parte a încheierii în sensul desemnării ca administrator judiciar provizoriu pe administratorul F. I. SPRL şi înlăturarea din cuprinsul încheierii a considerentelor prin intermediul cărora argumentele sale privitoare la lipsa calităţii procesual active a G.S.  au fost respinse de către instanţă.

În argumentarea cererii s-a arătat, în esenţă, că acele condiţii instituite prin art. 57 alin. (1) din Legea insolvenţei nu sunt aplicabile în cazul numirii administratorului judiciar la solicitarea creditorilor; prevederile art. 57 alin. (I) din Legea insolvenţei invocate de judecătorul sindic în motivarea hotărârii sunt aplicabile numai în situaţia în care la dosarul cauzei nu a fost făcută vreo solicitare de desemnare a unui administrator judiciar de către debitor ori creditorul/creditorii care au formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei; această interpretare reiese din cuprinsul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea insolvenţei. Legea prevede anumite criterii care se aplică gradual. Astfel, dacă ne aflăm în ipoteza numirii administratorului judiciar provizoriu la solicitarea unuia dintre creditori, instanţa nu se va mai raporta la teza a II-a a acestor prevederi care indică analiza ofertelor de preluare a poziţiei de administrator depuse la dosar. Cu alte cuvinte, nu mai sunt aplicabile nici prevederile art. 57 alin. (1) din Legea insolvenţei.

Se arată că Fincco Insolvency a depus la dosarul cauzei oferta de preluare a poziţiei de administrator; în consecinţă, există o neconcordanţă între numirea C ISPRL drept administrator judiciar provizoriu şi argumentele expuse de către instanţă, acestea nefiind susţinute de înscrisurile existente la dosar.

În ceea ce priveşte apelul referitor la considerente, se arată că judecătorul sindic a respins argumentele H S cu privire la lipsa calităţii procesuale active, deşi excepţia lipsei calităţii procesual active invocată de H S este întemeiată, aflându-ne în situaţia existenţei unor creditori G.S. diferiţi: unul care a formulat cererea şi unui care a încheiat contractele de garanţie.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, art. 461 şi art.466 C.pr.civ..

3. În cauză, ca urmare a apelului principal formulat de H S SRL, a formulat apel incident G.S. CO LTD prin care a solicitat ca, în măsura în care se va aprecia drept valabil și, în subsidiar, admisibil apelul creditorului H S S.R.L., să se dispună admiterea apelului incident formulat împotriva sentinței civile nr. 2992/27.10.2020 privind considerentele judecătorului-sindic potrivit cărora nu a analizat și toate cererile de deschidere a procedurii insolvenței debitorului C.C. S.R.L, formulate de creditori, ci doar pe prima din punct de vedere temporal, recalificându-le pe celelalte drept declarații de creanță.

În motivarea cererii s-a indicat că sunt incidente în cauză art. 65 din Legea nr. 85/2014, art.70 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 şi s-a arătat că practica instanțelor de judecată depusă ca Anexa nr. 2 la Notele de ședință formulate în primă instanță confirmă faptul că, în acele situații în care mai multe cereri îndeplinesc condițiile prevăzute de lege (având la bază creanțe certe, lichide și exigibile - valoarea - prag putând fi îndeplinită prin însumarea acestor creanțe) pentru deschiderea procedurii insolvenței, judecătorul - sindic deschide procedura insolvenței prin raportare la toate acestea.

În opinia apelantei, interpretarea potrivit căreia cererile introductive ale creditorilor ar fi analizate în ordinea înregistrării lor propune un criteriu arbitrar ce contravine principiilor procedurii insolvenței, respectiv: caracterului colectiv al procedurii insolvenței, ce impune deschiderea procedurii insolvenței în urma analizei tuturor cererilor de deschidere a acesteia; principiului asigurării unui tratament egal creditorilor de același rang, ce nu permite ca cererea creditorului majoritar ipotecar, G.S., să fie analizată la urmă sau chiar să fie lăsată nesoluționată ca urmare a deschiderii procedurii la cererea altui creditor.

Se argumentează că necesitatea obiectivă a analizării tuturor cererilor creditorilor și a respingerii acelora ce nu îndeplinesc condițiile legale este determinată de faptul că odată deschisă insolvența în baza unei creanțe, această creanță va fi înscrisă aproape automat în tabelul preliminar, verificările făcute de administratorul judiciar provizoriu devenind pur formale (contrar art. 102 din Legea nr. 85/2014). De aceea, la momentul analizei stării de insolvență și a condițiilor legale pentru a deschide insolvență debitorului C.C. S.R.L., judecătorul-sindic trebuie să manifeste diligența necesară astfel încât să nu valideze (chiar și formal) cereri ale unor creditori, susceptibile să fie contestate sau chiar anulate în temeiul prevederilor art. 117 și urm. din Legea nr. 85/2014, cu atât mai mult cu cât asupra izvorului creanțelor acestora operează o prezumție legală de caracter fraudulos. Chiar dacă judecătorul-sindic ar fi dorit să stabilească o ordine de analiză a cererilor creditorilor, criteriile alese ar fi trebuit să fie nu data introducerii cererilor (criteriu arbitrar, lipsit de temeinicie), ci criterii precum (i) cuantumul creanțelor invocate, (ii) rangul acestora, dar și faptul că (iii) G.S. este singurul creditor care a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței fără a aparține grupului debitorului și beneficiind de o aparență de legalitate.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 472 C.pr.civ., art. 43, art. 45, art. 71, art. 72, art. 73 din Legea nr. 85/2014.

III. Apărările formulate în cauză:

1.În legătură cu apelul formulat de C.C.  SRL a formulat întâmpinare creditoarea titulară a cererii de creanţă G.S.  CO. LTD prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și respingerea Cererii de suspendare a efectelor Sentinței (“Cererea de suspendare”), până la soluționarea Apelului în ceea ce privește ridicarea dreptului de administrare al debitorului, odată cu deschiderea procedurii insolvenței, pe cale de excepție, ca inadmisibilă, iar, pe fond, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii s-a subliniat împrejurarea potrivit cu care ridicarea dreptului de administrare se face odată cu deschiderea procedurii și reprezintă regula în materie, iar păstrarea administrării de debitor prin manifestarea intenției de reorganizare, este excepția.

Consideră intimata că argumentele debitorului sunt neîntemeiate deoarece deschiderea procedurii generale a insolvenței presupune pe de-o parte, continuarea activității debitorului (în perioada de observație și cea de reorganizare), dar pe de altă parte, deschiderea procedurii generale nu poate rămâne fără consecințe și nu poate fi lipsită de efectele ei specifice, acestea fiind subsumate în general realizării intereselor creditorilor, în condițiile în care, plata creanțelor lor reprezintă scopul procedurii insolvenței. Reglementarea dreptului de administrare s-a realizat de legiuitor în contextul în care, din perspectiva existenței stării de insolvență a debitorului și deschiderea procedurii insolvenței acestuia, creditorii nu mai au încredere în conducerea activității debitorului de către administratorii statutari și nici nu mai pot risca ca același management să exercite dreptul de administrare și de dispoziție asupra bunurilor debitorului. Conform ratio legis, regula în materia dreptului de administrare a debitorului nu este păstrarea acestuia. Dimpotrivă, regula impusă de scopul real al procedurilor de insolvență este ridicarea administrării debitorului (în tot sau în parte), odată cu deschiderea procedurii de insolvență, excepția fiind păstrarea dreptului de administrare de către debitor (și doar excepțional, când debitorul și-a manifestat intenția de reorganizare a activității), conform prevederilor art. 85 din Legea nr. 85/2014.

Se indică faptul că, astfel, așa cum doctrinar s-a opinat, prevederile art. 85 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 85/2014 (invocate de instanța de fond în motivarea Sentinței), trebuie interpretate coroborat, în sensul că dreptul de administrare al debitorului este o chestiune lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului-sindic și poate fi ridicat (în tot sau în parte) prin hotărârea de deschidere a procedurii generale a insolvenței, în măsura în care judecătorul-sindic apreciază că se impune luarea unei asemenea dispoziții, stabilind condițiile și limitele exercitării conducerii activității debitorului de către administratorul judiciar. În concret, conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare dacă nu și-a declarat intenția de reorganizare în condițiile art. 67 alin.(1) lit. g), iar conform art. 85 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea dreptului de administrare, indicând și condițiile de exercitare a conducerii, chiar în condițiile manifestării intenției de reorganizare a debitorului.

Se arată că judecătorul-sindic a făcut prin Sentință o aplicare coroborată a dispozițiilor art. 85 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 85/2014, ridicând dreptul de administrare al debitorului și arătând condițiile de exercitare a conducerii activității debitorului, care îi va reveni integral administratorului judiciar provizoriu desemnat prin Sentință. Indicarea dispozițiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este firească, judecătorul-sindic arătând, că odată cu deschiderea procedurii dreptul de administrare al debitorului este ridicat, pentru ca prin trimiterea la alin. (3), să se stabilească limitele administrării exercitată de administratorului judiciar provizoriu desemnat. Contrar celor susținute de debitorul apelant, regula în materia dreptului de administrare al debitorului este în sensul ridicării administrării debitorului prin hotărârea de deschidere a procedurii generale a insolvenței, și doar cu titlu excepțional, păstrarea în tot sau în parte a administrării, atunci când acesta debitorul și-a manifestat intenția de reorganizare iar judecătorul sindic, consideră că scopul procedurii se îndeplinește prin păstrarea administrării la debitor.

În opinia intimatei, în cazul debitorului apelant instanța de fond a respectat cerințele art. 85 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 85/2014, ridicând dreptul de administrare al debitorului odată cu deschiderea procedurii insolvenței, întrucât a apreciat că această măsură se impune independent de intenția manifestă a debitorului de reorganizare a activității sale. Administrarea debitorului cade în sarcina administratorului judiciar provizoriu desemnat - C ISPRL, acestuia aparținându-i conducerea integrală a activității debitorului.

Se indică faptul că legiuitorul nu condiționează măsura ridicării dreptului de administrare de lipsa intenției de reorganizare a debitorului. Interpretarea sistemică și gramaticală a textului legal menționat (art. 85 din Legea nr. 85/2014) evidențiază faptul că legiuitorul nu condiționează măsura ridicării dreptului de administrare de lipsa intenției de reorganizare a debitorului. Conform legii - art. 85 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, regula în materie fiind ridicarea dreptului de administrare a activității debitorului prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței în orice condiții, când judecătorul-sindic apreciază oportună această măsură, chiar și în condițiile manifestării intenției de reorganizare a debitorului (care, în funcție de datele concrete ale fiecărui debitor, poate conduce la păstrarea dreptului de administrare, cu titlu de excepție). De altfel, judecătorul sindic nu a nesocotit intenția de reorganizare a debitorului, ci astfel cum rezultă din considerentele Sentinței, a recunoscut manifestarea intenției de reorganizare a activității de către debitor (deja manifestată în dosarul nr. 1166/.., atașat prezentului dosar), căruia îi este pus în vedere de altfel, să depună și formal declarația de reorganizare a activității, împreună cu celelalte documente și informații prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014.

În opinia intimatei, invocarea de către apelantul debitor a considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 565/08.07.2020 este eronată, întrucât: (i) excepția de neconstituționalitate admisă prin respectiva Decizie CCR vizează un alt text legal [art. 15 alin. (2) din Legea nr.200/2006] decât prevederile Legii nr. 85/2014, astfel încât nu se poate vorbi de efectul obligatoriu al considerentelor Deciziei CCR în materia insolvenței, (ii) debitorul interpretează eronat considerentele deciziei CCR invocate, le scoate din contextul prezentării lor și nu indică ca fiind relevante și argumentele înscrise la punctul 70 din respectiva Decizie CCR potrivit cărora, Curtea constată, că există în mod legal și real posibilitatea ca, la momentul deschiderii procedurii de insolvență, să nu fie ridicat dreptul de administrare (total sau parțial). Cu alte cuvinte, CCR confirmă regula ridicării dreptului de administrare la deschiderea procedurii insolvenței, și excepția - păstrarea administrării.

Se argumentează că motivele pentru care administrarea debitorului a fost ridicată rezultă din Sentință și corespund prevederilor legale și situației reale a debitorului; toată documentația efectiv administrată de debitor și de creditorii care au formulat cereri de deschidere a procedurii, din care rezultă cu exactitate situația reținută de către instanța de fond prin sentință respectiv, (i) pierderile importante din averea debitorului și (ii) valoarea foarte mare a creanțelor invocate de creditorii cu cereri în procedură. De asemenea, instanța de fond a reținut corect, că față de cuantumul ridicat al creanțelor reclamate de creditori, se impune evitarea pierderilor continue din averea debitorului, prin ridicarea dreptului debitorului de administrare a activității sale.

Consideră că este corectă, temeinică și legală analiza efectuată de instanța de fond prin Sentință atunci când a apreciat oportunitatea ridicării administrării debitorului odată cu deschiderea procedurii, deși debitorul își manifestase intenția de reorganizare.

Se indică împrejurarea potrivit cu care criteriul pierderilor continue din averea debitorului și cel al lipsei probabilității de realizare a unui plan de reorganizare sunt prevăzute de lege pentru ipoteza prevăzută de art. 85 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 adică ipoteza ridicării dreptului de administrare al debitorului, după deschiderea procedurii insolvenței, și doar la cererea persoanelor indicate expres de acest text legal; doctrina și jurisprudența au subliniat care sunt motivele pentru care se poate solicita ridicarea dreptului de administrare al debitorului, după momentul deschiderii procedurii, (pierderile continue din averea debitorului și lipsa probabilității reorganizării), precum și persoanele cu legitimare procesuală activă să o facă, precizând că și aceste criterii legale ale pierderilor continue din averea debitoarei și a imposibilității realizării unui plan de reorganizare, nu sunt definite de lege, fiind în cele din urmă elemente care sunt lăsate la aprecierea judecătorului sindic. În ceea ce privește noțiunea de „pierderi în averea debitoarei”, aceasta nu este definită de legiuitor, astfel încât rămâne la aprecierea instanței, de la caz la caz. Se apreciază că voința legiuitorului are la bază considerente de logică economică, întrucât orice amânare nu face decât să agraveze pierderile, cu efectul diminuării procentului recuperării creanțelor, per ansamblu, fără însă să aibă în vedere în mod expres creanțele curente.

În opinia intimatei, considerentele Sentinței corespund situației reale a debitorului și a fost avută în vedere ca atare de judecătorul sindic când a decis deschiderea procedurii insolvenței și ridicarea dreptului de administrare a debitorului. Astfel, în ceea ce privește “valoarea declarată chiar de debitor a datoriilor debitorului, datorii care au un cuantum ridicat, la care se adaugă pretențiile foarte mari ale creditorilor care au formulat cereri în cauza ”, se precizează că acesta nu este singurul argument al judecătorului sindic în motivarea soluției de ridicare a dreptului de administrare al debitorului  și a fost corect reținut de judecătorul sindic, astfel cum rezultă valoarea creanțelor invocate împotriva averii debitorului de către creditori din cererile formulate în cauză, precum și din înscrisurile doveditoare depuse de aceștia în dovedirea creanțelor invocate. În ceea ce privește considerentele instanței de fond referitoare la situația societăților afiliate debitorului respectiv partenerii săi de afaceri pentru gestionarea parcurilor fotovoltaice, care se află, de asemenea în insolvență, acestea reprezintă încă un argument corect reținut de instanța de fond și care justifică ridicarea dreptului de administrare al debitorului prin sentință.

Se motivează că legăturile parteneriale și/sau contractuale (astfel cum reies acestea din documentele depuse de debitor, dar și expres indicate și probate) între debitor, creditorii de grup și celelalte societăți afiliate grupului, aflate și ele în insolvență, reprezintă un argument important reținut de judecătorul sindic pentru ridicarea dreptului de administrare, asemenea legături constituind indicii importante cu privire la un management cel puțin defectuos al debitorului care poate continua prin conducerea activității debitorului de către administratorul special al debitorului, și care este în primul rând reprezentantul acționariatului debitorului.

Consideră intimata că instanța de fond a respectat principiul contradictorialității și dreptul la apărare. Critica debitorului apelant este neîntemeiată dat fiind faptul că, potrivit legii [art. 85 alin. (1) din Legea nr. 85/2014], ridicarea dreptului de administrare este un efect direct al deschiderii procedurii de insolvență față de debitor, rezultând ca atare din prevederile legii și nu trebuie adus în mod distinct în discuția părților (a debitorului și a creditorilor), fiind o soluție pronunțată de judecătorul sindic după analiza cererilor părților și a tuturor înscrisurilor administrate de aceștia. În cadrul dezbaterilor asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul a permis părților să-și susțină concluziile asupra oricăror aspecte în legătură cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței, debitorul având posibilitatea să se refere și la chestiunea menținerii sau ridicării dreptului de administrare, alături de celelalte chestiuni care au format obiectul dezbaterilor, în funcție de interesul exprimat inclusiv de către părți (precum: ordinea soluționării cererilor creditorilor, desemnarea administratorului provizoriu, excepția invocată privind pretinsa lipsă a calității procesuale active, etc.).

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 20, art. 45 alin. (1) lit. d) și r), art. 39, 67, art. 74, art. 85, art. 342 precum și alte dispoziții relevante din Legea nr. 85/2014, art. 13 și art. 450, art. 790 C.pr.civ., precum și orice alte dispoziții relevante din Codul de procedură civilă.

În legătură cu acelaşi apel a formulat întâmpinare administratorul judiciar C IS.P.R.L., prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a efectelor hotărârii apelate, respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, că legiuitorul a instituit, distinct, un anumit regim juridic al suspendării automate a dreptului de administrare, pentru anumite situații, și un alt regim juridic pentru o ridicare facultativă, dacă aceasta este necesară și justificată, a dreptului de administrare, în raport de situația de fapt relevantă anumitor situații. Se indică faptul că motivarea judecătorului sindic există, se sprijină pe situația de fapt reținută, aspect recunoscut chiar de către apelantă la pag. 12.

Se arată că instituția reglementată de dispozițiile art. 85 alin. (3) este cea a unei suspendări facultative, chiar în ipoteza în care debitorul și-a declarat intenția de reorganizare sau este în termenul în care poate să o facă, o astfel de suspendare putând fi parțială sau totală, un criteriu de apreciere fiind existența pierderilor continue, conform art. 85 alin. (5).

Consideră administratorul judiciar provizoriu că debitoarea este, în realitate, nemulțumită de faptul că reversul "aglomerării” de creditori în cererea de deschidere a procedurii debitorului, corelat cu recunoașterea de către C.C. a datoriilor față de creditorii afiliați, este, logic, existența unor pierderi. Pasivul masei credale reprezintă, per se, o pierdere. Mai mult, în status-quo- ul astfel recunoscut, între debitoare și afiliații săi, aceasta este singura realitate economică și juridică necontestată. Mai departe, soluția judiciară pentru a preveni perpetuarea acestei situații de fapt este, firesc, ridicarea dreptului de administrare.

Se argumentează că inexistența unei cereri de ridicare a dreptului explică lipsa contradictorialității. Cu toate acestea, textul art. 85 alin. (3) nu impune existența unei cereri, întrucât "judecătorul sindic va putea ordona ridicarea”, în aprecierea elementelor de fapt reținute cu ocazia pronunțării în privința cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

În opinia administratorului judiciar desemnat, judecătorul - sindic, confruntat cu elemente de fapt de tipul relațiilor de afiliere în care debitoarea acționează, reținute amplu în motivarea deschiderii procedurii, existența altor proceduri de insolvență pe companii din grupul debitoarei, a procedat just, considerând că precauția îndepărtării de situația constatată este prevalentă, fiind conformă rațiunii pentru care a fost instituită ridicarea facultativă a dreptului de administrare al debitorului. Simpla apartenență a unui debitor la grupul "profesioniștilor” nu împiedică ridicarea dreptului de administrare, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru deschiderea procedurii de insolvență. Aplicarea dispozițiilor art. 85 alin.(3) din Legea nr. 85/2014 nu este deloc lipsită de criterii în aplicare, astfel cum greșit susține apelanta. Textul se corelează, prin interpretare sistematică, cu dispozițiile alin. (4), care instituie cazurile în care dreptul de administrare poate fi ridicat. Unul dintre cazuri este chiar acela de "pierderi continue din averea debitorului”.

Se arată că dispozițiile art. 85 alin. (3) se referă însă la ordonarea ridicării dreptului odată cu desemnarea administratorului judiciar. Or, o astfel de desemnare se face prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței. Aceasta este situația asupra căreia, concret, s-a pronunțat judecătorul-sindic. Modul în care apelanta interpretează statuările deciziei nr.565/08.07.2020 pronunțată de Curtea Constituțională se îndepărtează de obiectul analizei de constituționalitate a textului.

Consideră că lipsa contradictorialității s-ar justifica în cazul în care ar fi existat o cerere de ridicare a dreptului, însă cazul de față are o reglementare distinctă, și anume alin. (3) al art.85, care nu se referă și nu presupune o cerere distinctă asupra căreia să se pronunțe judecătorul-sindic.

Se arată că motivul invocat de judecătorul-sindic, și anume evitarea altor pierderi din averea debitorului, este prevăzut de lege, însă apelanta nu este acord cu acestea; recunoașterea debitoarei în privința datoriilor semnificative cu care este de acord să intre în procedura insolvenței reprezintă corolarul tezei "existenței pierderilor”. Judecătorul sindic a motivat ridicarea dreptului de administrare, în virtutea atribuției conferită ex lege, prin soluția în privința deschiderii procedurii, și anume "ordonarea ridicării dreptului de administrare, în tot sau în parte”. Deși facultativă, o astfel de atribuție, prin imperativul textului normei juridice (”va putea ordona”) reflectă materializarea rolului substanțial al judecătorului sindic în procedura insolvenței. În al doilea rând, judecătorul-sindic nu a dispus ridicarea dreptului "strict pe considerentul valorii creanțelor foarte mari ale creditorilor”, astfel cum susține apelanta, ci în virtutea a trei direcții pe care le-a analizat amplu în considerente, toate fiind subsumate scopului legii, care este acela al acoperirii pasivului, prin acordarea, atunci când este posibil, a șansei reorganizării, dar care nu poate permite prejudicierea, în continuare, a drepturilor creditorilor. Prin acumularea creanțelor pe care însăși debitoarea le recunoaște a fi semnificative, debitorul și-a afectat substanțial, deja, creditorii. Situația nu poate fi perpetuată, astfel încât, tocmai pentru salvgardarea intereselor obiective ale procedurii în sine, dreptul de administrare poate fi ridicat de către judecătorul-sindic.

Se apreciază că ridicarea, în speță, a dreptului de administrare al debitorului se impune a fi menținută, tocmai pentru a se asigura premisele depunerii unui plan de reorganizare și salvării de la faliment a debitoarei.

În legătură cu acelaşi apel a formulat note scris creditoarea H S SRL, prin care a solicitat admiterea apelului.

2. Cu referire la apelul principal formulat de H S SRL a formulat întâmpinare G.S., prin care a solicitat, în principal, anularea căii de atac ca netimbrată; în subsidiar, respingerea căii de atac promovate ca inadmisibilă; pe fondul cererii, respingerea căii de atac ca nefondate.

În motivarea cererii s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 470 alin. (1) lit. b) C.pr.civ coroborate cu cele ale art. 43 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, cererea de apel va cuprinde indicarea hotărârii atacate. Sancțiunea pentru nerespectarea acestei condiții este reglementată de art. 470 alin. (3) C.pr.civ., respectiv nulitatea căii de atac. Mai precis, neindicarea corectă a hotărârii atacate cu apel atrage nulitatea căii de atac astfel formulate. Soluțiile apelate de către H S S.R.L nu se regăsesc în încheierea de ședință a judecătorului-sindic din data de 22.10.2020 în dosarul nr. 1972/.., care de fapt nu este o încheiere de ședință propriu-zisă, ci o încheiere de dezbateri, ci în sentința civilă nr. 2992/27.10.2020, pronunțată în BPI nr.20085/25.11.2020.

În ceea ce priveşte fondul apelului se arată că prima instanță a respectat prevederile art.73 din Legea nr. 75/2014, iar apelanta H S S.R.L. citează trunchiat motivarea instanței de judecată și se limitează la a afirma că motivele pe care se fundamentează soluția instanței sunt nelegale. În ce privește documentația pretins depusă de Fineco Insolvency la dosarul cauzei, creditorul s-a limitat la a afirma că aceasta era completă, fără a proba acest aspect, indicând eventual filele la care se regăsește documentația completă și pretins depusă la dosarul cauzei până la data pronunțării hotărârii apelate. Consideră că Fineco Insolvency nu poate invoca specializări în domeniul industriei debitorului; or, potrivit prevederilor art. 57 alin. (l) din Legea nr. 85/2014, se impune drept o condiție prealabilă numirii practicianului în insolvență ca acesta din urmă să depună la dosarul cauzei o ofertă profesională, indicând experiența profesională ca practician în insolvență și polița de asigurare profesională.

Se indică faptul că instanța de apel trebuie să aibă în vedere că odată stabilit un administrator judiciar provizoriu și în absența unor încălcări flagrante ale atribuțiilor sale, înlocuirea sa fără un motiv anume poate prejudicia procedura insolvenței, de vreme ce hotărârea de deschidere este executorie, iar atribuțiile administratorului devin efective de la momentul desemnării

Se face referire la doctrină şi se susţine că, deși criteriul creditorului majoritar nu este indicat expres, acesta apare ca fiind cel mai logic de aplicat, în detrimentul celui temporar. Nu trebuie omis nici faptul că ceilalți creditori fac parte din grupul debitoarei. Or, prevederea art.45 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 este încă o garanție acordată de lege creditorilor în față unei desemnări arbitrare a administratorului judiciar de către judecătorul sindic, urmărind să asigure efectivitate protecției creditorilor legitimi (iar nicidecum a creditorilor formali, de grup). Intimatul face referire la jurisprudenţa pe care o consideră relevantă în cauză.

În ceea ce priveşte apelul la considerente se arată că în mod legal și temeinic prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a G.S.  invocată de creditorul H S S.R.L.

Se arată că acest aspect privește, de fapt, interpretarea dreptului coreean aplicabil şi se susţine că schimbarea unor numere de înregistrare ca urmare a schimbării formei societare nu justifică concluzia absurdă că ne-am afla în prezenta altei societăți.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 4701 alin. (3) C.pr.civ., art. 43, art. 45, art. 71, art. 72, art. 73 din Legea nr. 85/2014, art. 2562 C.civ., art. 36 C.pr.civ. și principiile de drept în care își are sediul materia.

Cu privire la acelaşi apel a formulat întâmpinare debitoarea C.C.  prin care s-a solicitat admiterea apelului astfel cum acesta a fost formulat.

În drept au fost invocate prevederile art. 43 coroborate cu art. 45 din Legea nr. 85/2014, pe dispoziţiile art. 4711 alin. (3) din C.pr.civ..

3. Cu referire la apelul incident formulat de G.S.  a formulat întâmpinare creditoarea H S SRL, prin care a invocat excepţia lipsei de interes, afirmându-se că respectivele considerente ale instanţei nu antamează decât aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în general. Astfel, acestea nu tranşează o problemă concretă în legătură cu situaţia de fapt dedusă judecăţii, pentru a putea fi opuse cu autoritate de lucru judecat într-un alt litigiu.

În opinia părţii, intimată-apelantă nu este prejudiciată în nicio manieră prin argumentarea reţinută de către instanţă prin considerente. Astfel, cu toate că judecătorul-sindic nu a deschis procedura insolvenţei la solicitarea G.S., a dispus numirea drept administrator judiciar a practicianului în insolvenţa indicat de aceasta, respectiv Ceres.

În ceea ce priveşte fondul apelului, se solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Se motivează că interpretarea intimatei-apelante nu este susţinută de niciun argument legal, neexistând o dispoziţie în legea insolvenţei care să prevadă posibilitatea deschiderii procedurii insolvenţei la cererea mai multor creditori/tuturor creditorilor; în ceea ce priveşte jurisprudenţa citată de G.S., respectiv decizia nr. 2239/5 iulie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, aceasta analizează problema stabilirii valorii-prag pentru deschiderea procedurii insolvenţei, care, într-adevăr se realizează prin raportare la cuantumul însumat al tuturor cererilor creditorilor.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei privind stabilirea criteriului temporal în analiza cererilor, se argumentează că, urmare a faptului că instanţa nu poate dispune deschiderea procedurii insolvenţei prin raportare la toate cererile introduse de creditori, urmează a fi stabilită ordinea în care acestea urmează a fi analizate, criteriul temporal indicat de judecătorul-sindic prin Sentinţă fiind legal şi temeinic. Instanţa nu era competentă, la momentul analizării cererilor, să se pronunţe în ceea ce priveşte cuantumul creanţelor creditorilor care au formulat pretenţii în prezenta procedură. Or, prin determinarea criteriului valoric în alegerea ordinii de soluţionare a cererilor privind deschiderea procedurii insolvenţei, judecătorul sindic ar fi făcut aprecieri asupra cuantumului creanţelor solicitate în această procedură, aceasta putând reprezenta chiar o antepronunţare.

În opinia intimatei, argumentele instanţei sunt legale şi temeinice inclusiv din perspectiva recalificării cererilor creditorilor în declaraţii de creanţă; posibilitatea recalificării cererilor creditorilor drept declaraţii de creanţă este incidentă, pentru identitate de raţiune, şi în situaţia deschiderii procedurii insolvenţei la cererea creditorului, în situaţia în care în cauză au fost formulate cereri în acest sens de mai mulţi creditori. O interpretare contrară nu denotă, în niciun caz, faptul că judecătorul-sindic este ţinut să se pronunţe cu privire la toate cererile, ci, cel mult, faptul că ar trebui respectate de către creditori prevederile art. 102 alin. (1) din Legea insolvenţei privind depunerea unei cereri de admitere a creanţei.

IV. Măsuri procesuale:

Prin încheierea din 7 ianuarie 2021 instanţa de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a efectelor sentinţei cu privire la ridicarea dreptului de administrare formulată în cadrul apelului de apelanta debitoare C.C. SRL, pentru argumentele ce se regăsesc în cuprinsul acelei încheieri.

În şedinţa publică din 02.02.2021 instanţa de apel a admis excepţia conexităţii în baza art.139 C.pr.civ. şi art. 94 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dispunând reunirea dosarului nr.1972/.. la dosarul nr. 1972/.., cele două dosare fiind constituite de Tribunalul Ilfov ca urmare a formulării celor două căi de atac principale declarate în legătură cu hotărârile judecătorului sindic, pronunţate în dosarul nr. 1972/.. privind insolvenţa debitoarei C.C. SRL.

Prin încheierea din 02.02.2021 instanţa de apel a respins ca nefondate excepţia nulităţii, respectiv a inadmisibilităţii cererii de apel formulate de H S SRL, excepţii invocate de G.S. . Prin aceeaşi încheiere a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a H S SRL, excepție de procedură invocată în apel, în condițiile art. 248 C.pr.civ. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active invocată din cea de a doua perspectivă, respectiv prin raportare la faptul că H S SRL nu putea să formuleze cerere de deschidere a procedurii, Curtea a respins-o ca inadmisibilă. Cu referire la excepția lipsei de interes în formularea apelului principal de către H S SRL, instanţa a stabilit că o va analiza odată cu fondul apelului. Tot prin această încheiere Curtea a respins excepţia lipsei de obiect a apelului formulat de H S SRL, apreciind că apelul are ca obiect dispozițiile apelate din hotărârea pronunțată de prima instanță. Cu privire la excepția lipsei de interes, a constatat că o parte din motivele invocate privesc, de fapt, excepția lipsei de interes invocată inclusiv cu privire la primul capăt de cerere al apelului și a stabilit că vor fi apreciate ca atare; reţinând că s-a invocat excepția lipsei de interes de către administratorul judiciar provizoriu, cu privire la ambele capete de cerere contestate pe calea apelului Curtea, în baza art. 248 C.pr.civ., a unit cu fondul această excepţie invocată de administratorul judiciar.

V. Soluţia instanţei de apel:

Verificând, în limitele sesizării sale prin cererile de apel, din perspectiva dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 85/2014 şi art. 479 C.pr.civ., modul în care judecătorul sindic a stabilit situaţia de fapt şi a aplicat legea în prezenta cauză, Curtea reţine următoarele:

Premergător, în analiza comună a apelurilor formulate în cauză, două principale şi unul incident, Curtea se află în situaţia de a evidenţia limitele în raport de care judecătorul sindic a înţeles să cerceteze cererile cu care a fost învestit, această împrejurare fiind necesară în procedura de evaluare a temeiniciei celor invocate pe calea apelurilor şi a apărărilor formulate în cauză. În acest sens, Curtea notează că în procedura instituită de dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a indicat că stare de insolvenţă a fost recunoscută de debitoarea C.C. SRL, atât în prezenta cauză, cât şi în dosarul nr. 1166/.., în care partea debitoare a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei. A reţinut, totodată, că în dosarul nr. 1166/..au fost depuse cereri de deschidere a procedurii insolvenţei de către creditorii H S S.R.L., E.P.R.E. S.R.L., E.P.R.  O&M Est S.R.L., S.C.  S.R.L. şi G.S. S.R.L. (în realitate G.S.  Co. Ltd., nota prezentei instanţe). Prima instanţă, în interpretarea dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 85/2014, a stabilit ordinea de cercetare a cererilor de deschidere a procedurii formulate de creditori şi, găsind fundamentată cererea creditorului H S SRL, prima cerere formulată, a dispus admiterea acesteia, calificând celelalte cereri ca fiind declaraţii de creanţă. Suplimentar, judecătorul sindic a evidenţiat că analiza tuturor cererilor nu este utilă în sentinţa ce face obiectul prezentei verificări, cu motivarea că prin această sentinţă se analizează, formal, îndeplinirea pentru creditori a cerinţelor stipulate de art. 5 pct. 20 din Legea nr.85/2014 şi nu ale art. 5 pct. 19.

Judecătorul sindic a luat măsurile specifice deschiderii procedurii şi a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitorului în temeiul art. 85 alin. (1) şi (3) din Legea nr.85/2014.

În legătură cu această măsură au fost formulate critici în cadrul primului apel principal cu care Curtea a fost învestită, debitoarea contestând legalitatea şi temeinicia acestei dispoziţii.

Prioritar, părţile în litigiu au adus argumente prin care au afirmat, respectiv infirmat caracterul excepţional al măsurii de ridicare a dreptului de administrare, motiv pentru care Curtea găseşte necesar a evidenţia următoarele: prin raportare la temeiul de drept invocat de judecătorul sindic în adoptarea măsurii, instanţa de apel constată că, în aparenţă, potrivit art.85 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii ridică ope legis dreptul de administrare al debitorului. Într-o interpretare literală, Curtea observă că, oricum, premisa valorificată de legiuitor pentru luarea măsurii este aceea a lipsei declaraţiei debitorului de a se reorganiza, situaţie ce nu se regăseşte în prezentul litigiu; aceasta deoarece debitoarea şi-a manifestat intenţia de a se reorganiza, cu ocazia formulării propriei cereri de deschidere a procedurii, iar judecătorul sindic a valorificat poziţia exprimată de debitoare în acel dosar, sub aspectul recunoaşterii stării de insolvenţă.

Pe de altă parte, din analiza prevederilor art. 85 alin. (3) din aceeaşi lege, care folosesc sintagma va putea ordona ridicarea, rezultă că se consacră caracterul dispozitiv al normei prevăzute de art. 85 alin. (1). Coroborând situaţia din prezenta cauză, care nu întruneşte premisa anterior menţionată, cu natura reglementării instituite prin art. 85 alin. (3), valorificată de judecătorul sindic, Curtea concluzionează în sensul că, pe de o parte, legiuitorul a consacrat o facultate a judecătorului sindic de a dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului cu ocazia deschiderii procedurii, iar pe de altă parte, analiza unei astfel de măsuri poate fi considerată specifică măsurilor subsecvente luate de judecătorul sindic. În plus, Curtea opinează în sensul că o astfel de măsură trebuie să aibă o motivaţie întemeiată, argumentată de împrejurări particulare ale cauzei şi în concordanţă cu scopul procedurii, având în vedere că, în cazul existenţei intenţiei de reorganizare, ridicarea dreptului de administrare poate afecta mijloacele de redresare preconizate de debitor.

Concluzionând, instanţa de apel reţine că în cazul deschiderii procedurii la cererea unui creditor, când debitorul nu contestă starea de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a se reorganiza, judecătorul are posibilitatea de a ridica dreptul de administrare. În aceste împrejurări, antamând apărările părţilor cu referire la necesitatea punerii în discuţie a măsurii, afirmată de debitoare şi de către creditorul H S SRL şi contestată de G.S. CO LTD., Curtea consideră că judecătorul sindic nu are obligaţia de a aduce această măsură în discuţia părţilor atât timp cât, prin admiterea cererii de deschidere a procedurii (solicitată de toate părţile în prezenta cauză), judecătorul are a evalua şi măsura subsecventă a ridicării dreptului de administrare. Drept urmare, Curtea nu va da eficienţă acestei susţineri a apelantei debitoare pentru a invalida soluţia adoptată de prima instanţă.

În ceea ce priveşte contestarea motivelor pe care judecătorul sindic le-a reţinut pentru a dispune măsura ce se cere a fi infirmată pe calea apelului, Curtea notează că acestea s-au raportat la valoarea declarată chiar de debitor a datoriilor debitorului, datorii care au un cuantum ridicat, la care se adaugă pretenţiile foarte mari ale creditorilor ce au formulat cereri în cauză şi având în vedere că societăţile afiliate debitorului, respectiv partenerii săi de afaceri pentru gestionarea parcurilor fotovoltaice se află, de asemenea, în insolvenţă în dosarele nr. 1403/.., nr. 1167/.. şi nr.1164/... Judecătorul sindic a considerat necesară măsura pentru a se evita alte pierderi din averea debitorului sau alte prejudicii produse creditorilor.

Referitor la aceste reţineri apelanta debitoare a evidenţiat că motivele indicate nu sunt reglementate de Legea nr. 85/2014 şi că situaţia de fapt descrisă nu este cea reală.

Cu privire la prima apărare pusă în discuţie Curtea apreciază că, în ipoteza ridicării dreptului de administrare în temeiul art. 85 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul nu a oferit instanţei repere concrete de evaluare a oportunităţii măsurii. Această împrejurare nu poate determina decât concluzia că s-a lăsat la aprecierea instanţei instituirea unei astfel de măsuri, în considerarea circumstanţelor particulare ale cauzei, astfel cum s-a arătat în considerente ce preced; prin urmare, faptul că motivele reţinute de judecătorul sindic nu sunt reglementate de Legea nr. 85/2014 nu reprezintă un impediment în adoptarea măsurii. O interpretare contrară ar determina concluzia că măsura nu are caracter facultativ, ceea ce contravine interpretării sistematice şi literale a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) teza I şi alin. (3) din lege. În consecinţă, premisa valorificată de apelantă din această perspectivă nu va fi primită, deoarece nu se poate reţine o nelegalitate a măsurii.

Pe de altă parte, însă, instanţa de control judiciar se află în situaţia de a evalua temeinicia măsurii dispuse, în raport de reperele faptice pe care judecătorul sindic le-a valorificat pentru a-şi motiva soluţia. În acest context, Curtea notează că prima instanţă s-a raportat la valoarea creanţelor indicate de debitoare, la care a adăugat pretenţiile creditorilor ce au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, fapt care rezultă din modul în care judecătorul şi-a argumentat hotărârea. Premisa, astfel cum a fost descrisă, nu poate reprezenta un criteriu rezonabil pentru a susţine ridicarea dreptului de administrare, în condiţiile în care prima instanţă de fond nu a verificat, nici în aparenţă, întinderea masei credale afirmate de către titularii cererilor de deschidere a procedurii, găsind că analiza detaliată a tuturor cererilor... nu este util a fi efectuată de judecătorul sindic, dincolo de calcularea valorii prag conform art. 70.

În lipsa unor indicii temeinice care să contureze întinderea masei credale (iar nu valoarea însumată a debitelor recunoscute de C.C.  SRL cu cele pretinse de creditorii titulari ai cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei), acest criteriu aparent nu poate susţine, prin el însuşi, măsura dispusă chiar la momentul deschiderii procedurii insolvenţei. Chiar dacă masa credală se stabileşte, într-o primă etapă, la momentul întocmirii tabelului preliminar, folosirea unui astfel de argument de către prima instanţă ar trebui să se bazeze, anterior, pe o estimare care să dea dovadă de o minimă rigoare. Aceasta deoarece, în numeroase cazuri, deşi masa credală s-a dovedit substanţială, măsura ridicării dreptului de administrare nu a fost dispusă, astfel cum în mod temeinic s-a afirmat şi s-a exemplificat în apărare de către apelanta debitoare.

În legătură cu al doilea argument adus de judecătorul sindic pentru adoptarea măsurii, reprezentat de starea de insolvenţă în care se află societăţi afiliate debitoarei, partenerii săi de afaceri pentru gestionarea parcurilor fotovoltaice, Curtea găseşte întemeiate apărările debitoarei apelante în sensul că, din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, nu există indicii ale gestionării conjuncte a parcurilor fotovoltaice deţinute, distinct, de cele patru societăţi. Nu au fost expuse raporturi juridice comerciale între aceste societăţi aflate în insolvenţă, de natură să afecteze posibilitatea debitoarei C.C. SRL de a-şi gestiona, la acest moment procesual, activitatea. Curtea ţine să sublinieze că verificarea sa priveşte societăţile la care judecătorul sindic a făcut referire în susţinerea soluţiei adoptate; chestiunile privind structura acţionariatului or existenţa unor creditori comuni, situaţia unor plăţi importante pe care administratorii judiciari desemnaţi le contestă în cadrul dosarelor de insolvenţă, afirmate în apărare în faza apelului, nu sunt criterii pe care judecătorul sindic le-a valorificat pentru a dispune măsura şi de aceea nu sunt premise care să fie avute în vedere direct în această etapă procesuală.

În ceea ce priveşte existenţa unor pierderi continue, şi în acest caz instanţa de apel găseşte necesar a evidenţia că un astfel de argument, pentru a fundamenta măsura de ridicare a dreptului de administrare la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, trebuie să aibă la bază constatarea, în baza probelor, că pierderile substanţiale din averea debitorului sunt rezultatul unei administrări vădit defectuoase a activităţii, care a şi determinat, în mod nemijlocit, starea de insolvenţă; consecutiv, că riscul perpetuării acestui management constă în augmentarea pierderilor şi afectarea posibilităţii de redresare a societăţii, coroborat cu diminuarea capacităţii de plată a datoriilor către creditori, toate concomitente momentului deschiderii procedurii. Or, o astfel de concluzie nu poate fi reţinută, în limita probelor administrate de judecătorul sindic.

Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere şi dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 potrivit cu care, după deschiderea procedurii, atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale ... pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora. Or, aceste prevederi asigură creditorilor o protecţie efectivă faţă de eventualitatea exercitării dreptului de administrare într-o modalitate care îi afectează.

În aceste condiţii, Curtea reţine că la momentul deschiderii procedurii nu există probe suficiente care să fundamenteze soluţia de ridicare a dreptului de administrare, în aplicarea dispoziţiei legale cu caracter facultativ prevăzute de art. 85 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. Sub acest aspect, criticile apelantei debitoare sunt întemeiate, motiv pentru care Curtea, în temeiul art. 43 din Legea nr. 85/2014 şi art. 480 alin. (2) C.pr.civ., va admite apelul, cu consecinţa înlăturării din sentinţa atacată a dispoziţiei de ridicare a dreptului de administrare.

Cu referire la apelul principal formulat de creditoarea H S SRL, înregistrat iniţial în dosarul nr.1972/.., Curtea se află în situaţia de a evalua, cu prioritate, excepţiile opuse în apărare de părţile intimate. Stabilind ordinea de soluţionare a acestora, în condiţiile art. 248 alin. (2) C.pr.civ., şi evaluând efectele susceptibile a se produce din valorificarea acestora, Curtea găseşte justificat a verifica temeinicia excepţiei lipsei de interes, invocată atât de G.S.  CO LTD, cât şi de administratorul judiciar C I SPRL.

Prioritar, Curtea constată că prin apelul principal formulat de creditoare se contestă, în primul rând, soluţia judecătorului sindic cu referire la desemnarea administratorului judiciar provizoriu C ISPRL, propus de creditoarea G.S. CO LTD. Deşi, iniţial, partea apelantă a indicat drept obiect al apelului încheierea de dezbateri din data de 22.10.2020, în şedinţa publică din 2.02.2021 instanţa de control judiciar a stabilit, atât prin valorificarea poziţiei părţilor, cât şi a argumentelor expuse în cererea de apel, că dispoziţia contestată este încorporată în sentinţa civilă nr. 2992/27.10.2020, astfel încât cenzurarea acesteia implică evaluarea argumentelor situaţiei de fapt şi a aplicării legii, aşa cum se reflectă în sentinţa anterior menţionată.

Reţine Curtea, astfel cum în mod temeinic a constatat judecătorul sindic, că desemnarea administratorului judiciar este provizorie, putând fi cenzurată pe calea controlului judiciar, dar şi prin intervenţia ulterioară de către ceilalţi creditori, conform art. 57 alin. (2), (3), (4) sau (6) din Legea nr. 85/2014.

Nemijlocit legat de această împrejurare, se constată de către instanţa de apel că la data de 08.01.2021 a fost convocată Adunarea Creditorilor C.C.  SRL, cu următoarea ordine de zi: desemnarea Comitetului creditorilor; confirmarea/desemnarea administratorului judiciar şi stabilirea onorariului acestuia. Astfel cum rezultă din procesul verbal al adunării creditorilor C.C., care a făcut obiectul publicării în BPI nr. 356/11.01.2021, adunarea creditorilor a hotărât confirmarea C I SPRL în calitate de administrator judiciar al C.C. SRL.

În consecinţă, ca urmare a adoptării acestei hotărâri, efectele măsurii luate de judecătorul sindic s-au epuizat până la acest moment procesual. Consecinţa acestei situaţii nu este, astfel cum afirmă C ISPRL, lipsirea de obiect a apelului, ci pierderea interesului urmărit prin demersul procesual iniţiat, aşa cum în mod corect afirmă intimata G.S. Aceasta deoarece, din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 33 C.pr.civ., caracterul actual al interesului nu subzistă la acest moment.

Curtea nu poate primi apărările apelantei creditoare H S SRL potrivit cu care, prin admiterea excepţiei, s-ar lipsi de efecte dispoziţiile din legea insolvenței şi din Codul de procedură civilă, care permit părților să formuleze apel în ceea ce privește sentința de deschidere a procedurii insolvenței. Aceasta deoarece, atât în procedurile de drept comun, dar şi în derularea procedurii insolvenţei, condiţia de exercitare a acţiunii civile, prevăzută de art.33 C.pr.civ., este afectată de împrejurări obiective ce intervin în cursul derulării procesului. În plus, faţă de caracteristicile procedurii insolvenţei, unele măsuri dispuse de judecătorul sindic au caracter temporar, astfel cum se reţine şi în prezenta cauză, fiind firesc ca ele să se epuizeze prin trecerea într-o etapă succesivă în procedură. Or, în prezentul litigiu, activitatea administratorului judiciar provizoriu s-a finalizat, ca urmare a hotărârii adunării creditorilor din data de 8.01.2021, iar desemnarea unui alt administrator provizoriu este vădit lipsită de utilitate, atât timp cât la acest moment este numit un administrator judiciar.

Prin urmare, sub acest aspect, apelul principal este lipsit de interes.

Referitor la contestarea pe calea apelului principal a considerentelor primei instanţe, prin intermediul cărora argumentele creditoarei H S SRL privind lipsa calităţii procesual active a au fost înlăturate, Curtea reţine caracterul fondat al apărărilor formulate de intimatul administrator judiciar C I SPRL sub aspectul lipsei de interes.

Astfel, se constată de către Curte că judecătorul sindic nu a analizat cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de G.S., ci a procedat la calificarea acesteia ca declaraţie de creanţă şi a plasat în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de verificare a acesteia, fapt ce rezultă explicit din cuprinsul sentinţei. Prin urmare, la momentul acestei calificări, judecătorul sindic a transformat o veritabilă cerere în justiţie în înţelesul art.30 C.pr.civ. întru-un demers asimilat procedurii instituite de art. 102 din Legea nr.85/2014.

Potrivit susţinerilor C I SPRL, probate prin depunerea extrasului Buletinului procedurilor de insolvenţă nr. 68/05.01.2021 şi necontestate de părţile aflate în litigiu, G.S. a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor, ceea ce plasează analiza calităţii de finanţator a titularului cererii de creanţă (iar nu a cererii de deschidere a procedurii) în regimul prevăzut de dispoziţiile art. 111 din Legea nr.  85/2014.

În limitele acestor constatări, Curtea notează că, în fapt, ca urmare a calificării anterior amintite, judecătorul sindic nu a tranşat calitatea de creditor al G.S. în înţelesul art. 5 pct. 19 din Legea nr. 85/2014. Prin urmare, nu există o dezlegare în acest sens care ar putea fi opusă, ulterior, cu autoritate de lucru judecat.

Totodată, constată Curtea că alegaţiile judecătorului, contestate de apelantă, privesc cercetarea demersului G.S. de a propune un administrator judiciar provizoriu, în aceste limite fiind expuse considerente ce privesc calitatea ori capacitatea titularului cererii de desemnare a practicianului în insolvenţă. Că este aşa, rezultă fără echivoc din modul în care se succed considerentele instanţei; astfel, judecătorul sindic a grupat verificările sale, arătând mai întâi premisele de fapt şi de drept pentru care a găsit întemeiată solicitarea de deschidere a procedurii insolvenţei (pag. 2 - 4 paragraf 1), după care a expus consecinţele deschiderii procedurii în forma procedurii generale a insolvenţei (pag. 4 paragraf 2). În cadrul acestei din urmă expuneri instanţa a argumentat calitatea G.S. de a formula cererea prevăzută de art. 45 lit. d) din Legea nr. 85/2014.

Corespunzător, şi motivarea apelantei creditoare H S SRL expusă în cererea de apel valorifică aceeaşi premisă (pct. 25).

În aceste împrejurări, chestiunile antamate sunt legate doar de evaluarea cererii de desemnare a administratorului judiciar provizoriu, măsură care, la acest moment procesual,  şi-a epuizat efectele, astfel cum s-a arătat în considerentele precedente. În consecinţă, şi în ceea ce priveşte acest demers procesual al apelantei Curtea constată că este lipsit de interes, iar excepţia va fi admisă.

Drept urmare, în condiţiile art. 248 C.pr.civ., Curtea a respins apelul principal formulat de H S SRL, ca lipsit de interes, ceea ce face inutilă cercetarea în fond a căii de atac.

În raport de dispoziţiile art. 472 alin. (2) C.pr.civ., instanţa constată că apelul incident formulat de G.S. a rămas fără efect.