Contestaţie tabel definitiv consolidat al creanţelor

Sentinţă comercială 223 din 26.03.2009


Prin cererea depusă la Tribunalul Braila, creditoarea A a solicitat judecătorului sindic să ia act de decizia de înlocuire a lichidatorului judiciar al debitoarei B, respectiv a C cu lichidatorul judiciar D, potrivit art.24 raportat la art.19 alin.2/1 din Legea nr.85/2006. Creditoarea a mai solicitat judecătorului sindic să dispună încetarea atribuţiilor C şi desemnarea D, cu păstrarea aceleiaşi remuneratii stabilită prin sentinţa nr.686/16.10.2008.

La termenul din data de 26.02.2009 creditoarea a depus şi decizia nr.142/29.01.2009 privind înlocuirea lichidatorului judiciar precum şi dovezile de publicare a acesteia în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Ulterior formulării acestei cereri, lichidatorul judiciar D a întocmit tabelul definitiv consolidat de creanţe modificat pe care l-a depus la dosar la data de 13.02.2009.

Impotriva acestui tabel, creditoarea A a formulat contestatie arătând că este nelegal modificat întrucât lichidatorul judiciar nu a avut nici un temei să o elimine din tabelul creditorilor.

Astfel, a susţinut creditoarea, este real că a demarat procedura executării silite a imobilului apartinând persoanelor fizice X şi Y ipotecate în vederea realizării creantei sale, însă aceştia au formulat contestatie la executare şi nu s-a încasat efectiv suma de bani provenită din vânzarea la licitatie. Mai mult, a precizat creditoarea, executarea silită a fost suspendată de instanţă prin Incheierea din data de 10.11.2008 astfel încât nu s-a mai întocmit nici un act în acel dosar şi în consecinţă nu s-a procedat la distribuirea sumei obţinută în urma vânzării la licitatie a imobilului, de toate aceste aspecte având cunoştinţă lichidatorul judiciar care a fost citat în cauza respectivă în calitate de reprezentant al debitoarei B. Aşa fiind, creditoarea a opinat că se impune modificarea tabelului contestat în sensul menţionării sale ca în celelalte tabele anterior întocmite.

In şedinţă publică, la termenul din data de 26.02.2009, creditoarea prin reprezentantul legal a precizat că înţelege să conteste creanta creditorilor X şi Y întrucât aceştia au fost trecuţi în tabel în locul său.

Prin întâmpinarea formulată de lichidatorul judiciar s-a arătat că cererea creditoarei nu este semnată de reprezentantii săi legali potrivit art.32 coroborat cu art.133 alin.1 din codul de procedură civilă şi nu cuprinde creanţa contestată. Lichidatorul judiciar a precizat că măsura luată în temeiul art.75 din Legea nr.85/2006 este corectă întrucât a luat cunoştinţă în cadrul dosarului nr. 11012/196/2008 al Judecătoriei Brăila că executorul bancar al creditoarei a vândut la licitatie imobilul proprietatea soţilor X şi Y. In aceste condiţii, A se îndestulează în urma încasării preţului din vânzarea prin licitatie publică şi nu mai are calitate de creditoare în procedura de faliment , în locul său fiind trecuţi soţii X şi Y care, potrivit art.71 din legea insolvenţei, sunt îndreptăţiţi la restituire sau despăgubire din partea debitoarei B pentru suma plătită.

La termenul din data de 12 martie 2009 creditoarea A a depus cerere completatoare prin care a aratat ca îşi însuşeşte contestatia introductivă iar lichidatorul judiciar a precizat că înţelege să renunţe la exceptia privind nulitatea cererii.

In vederea soluţionării cererilor s-au citat membrii Comitetului Creditorilor precum şi intimatii X şi Y însă nu s-a formulat întâmpinare în cauză pentru precizarea poziţiei procesuale.

Lichidatorul judiciar a mai arătat că A nu are calitate de a formula contestatia şi cererea de înlocuire a sa întrucât nu are personalitate juridică.

Analizând această excepţie invocată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic observă că aceasta este neîntemeiată întrucât potrivit art.1 alin.1 din Hotărârea Consiliului de Administratie din 27.01.2005 „sucursalele A sunt unităţi operationale care efectuează, în nume propriu, dar pe seama A, activităţile prevăzute în actul constitutiv al centralei, în baza prezentului mandat” iar conform art.4 alin.8 din acelaşi act „în exercitarea mandatului primit, sucursalele prin reprezentantii lor legali sau mandatarii acestora, vor putea reprezenta sucursala în faţa instanţelor competente sau a unor institutii ale statului, pentru valorificarea oricăror drepturi ce le revin ca efect al derulării operatiunilor juridice autorizate a fi desfăşurate în sucursala pentru urmărirea debitorilor şi executarea silită a garantiilor instituite pentru garantarea creditelor acordate de bancă şi în celelalte cauze în care sucursala este parte”.

Aşa fiind, Sucursala Brăila are mandat general pentru a efectua orice operatiune juridică în nume propriu dar pe seama A, astfel încât are capacitate procesuală pentru a sta în proces şi de a formula cererile deduse judecăţii.

Analizând contestatia la tabelul definitiv consolidat de creanţe modificat al debitoarei B prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a motivelor invocate de creditoare, a apărărilor formulate de debitoare prin lichidatorul judiciar precum şi a dispoziţiilor aplicabile în cauză, judecătorul sindic reţine următoarele :

In cadrul derulării procedurii de faliment a debitoarei B deschisă prin sentinta nr.686/16.10.2009, creditoarea A a depus declaratie de creanţă şi a fost trecută în tabelul definitiv consolidat la poziţia 12 potrivit art.123 alin.7 din lege cu suma de 228.355,77 lei (drept de vot 55,47%).

Ulterior la data de 13.02.2009 lichidatorul judiciar a modificat tabelul definitiv de creanţe în care a trecut în locul creditoarei A pe creditorii X şi Y, măsură dispusă de acesta în baza art.75 din Legea nr.85/2006, aceasta fiind singura diferenţă faţă de tabelul definitiv.

Judecătorul sindic va observa că lichidatorul judiciar a procedat la această înlocuire în mod nelegal întrucât prevederile art.71 din Legea nr.85/2006 nu erau aplicabile în cauză în momentul modificării tabelului contestat.

Astfel, este real că în cadrul executării silite a garantiilor reale pentru returnarea creditului acordat debitoarei A prin executorul bancar s-a vândut la licitatie imobilul – proprietatea soţilor X şi Y însă aceştia au formulat contestatie la executare şi cerere de suspendare a executării, ambele admise de Judecătoria Brăila, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

Mai mult, conform art.569 din codul de procedură civilă, eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare nu se putea face decât după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei.

Or, în cauză se observă că licitatia de vânzare a imobilului şi adjudecarea acestuia a avut loc la data de 7.11.2008 iar prin Încheierea executorie din data de 10.11.2008 pronunţată în dosarul nr.../196/2008 al Judecătoriei Brăila s-a dispus suspendarea executării silite. Această suspendare a fost prelungită ulterior prin Incheierea din data de 11.12.2008 din dosarul nr..../196/2008 până la soluţionarea contestatiei la executare care a fost admisă prin sentinţa civilă nr.7851/30.12.2008 a Judecătoriei Brăila, dispunându-se totodată şi anularea publicatiei de vânzare nr.1056/6.10.2008, încetarea executării începută în dosarul nr.288/2008 asupra constructiei C5 precum şi lămurirea titlurilor executorii în sensul că bunul imobil asupra căruia se poate face executarea este format doar din terenul de 459,81 mp şi constructia de pe acesta.

In acest mod, creditoarea nu a avut posibilitatea legală de a proceda la distribuirea şi încasarea banilor rezultati din vânzarea imobilului iar lichidatorul judiciar cunoştea toate aceste aspecte întrucât a fost citat în cadrul contestatiei la executare în calitate de reprezentant al debitoarei. Totodată, s-a observat că pana la soluţionarea irevocabilă a acestei cereri, suma respectivă nu poate fi folosită în nici un mod dat fiind soluţia de anulare a formelor de executare.

Aşa fiind, creditoarea A nu recuperase creanţa menţionată în declaratia sa şi trecută în tabelul definitiv nici la momentul modificării acestuia sau în cursul soluţionării contestatiei iar lichidatorul judiciar nu avea nici un motiv să considere altfel şi să procedeze la înlocuirea creditoarei cu soţii X şi Y.

De altfel, acestia nici nu au formulat nici o cerere în acest sens, modificarea tabelului fiind efectuată din oficiu de lichidatorul judiciar.

Având în vedere cele expuse mai sus, judecătorul sindic a apreciat că prezenta contestatie este fondată şi o va admite ca atare. Pe cale de consecinţă, a dispus anularea tabelului definitiv consolidat de creanţe modificat întocmit la data de 13.02.2009 având în vedere şi faptul că singura diferenţă faţă de tabelul anterior este înlocuirea creditoarei A cu soţii X şi Y precum şi sumele aferente şi dreptul de vot.

In cadrul soluţionării cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de creditoarea A judecătorul sindic a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale active este neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare întrucât temeiul juridic nu îl constituie art.22 şi art 24 din Legea nr. 85/2006 ci art.19 alin.2/1din acelaşi act normativ.

Aşa fiind, cererea nu trebuia formulată de comitetul creditorilor ci de creditorul majoritar iar Banca Transilvania SA Sucursala Brăila are această calitate ca urmare a admiterii contestatiei la tabelul definitiv de creanţe modificat, dreptul său de vot fiind de 55,47%.

Trebuie precizat şi faptul că la data formulării acestei cereri – 3.02.2009 A avea calitate de creditor majoritar, înlocuirea acesteia producându-se la data de 13.02.2009 .

Cât priveşte excepţia lipsei obiectului cererii, judecătorul sindic a observat că aceasta reprezinta de fapt excepţia lipsei calităţii procesuale active, motivarea fiind aceea că A nu mai are calitatea de creditoare în opinia lichidatorului judiciar, obiectul cererii fiind acela de înlocuire a lichidatorului care subzistă şi analizat în continuare.

Potrivit art.19 alin.2/1 din Legea nr.85/2006 „creditorul care deţine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor poate să decidă fără consultarea adunării creditorilor desemnarea unui lichidator în locul lichidatorului provizoriu şi să îi stabilească remuneratia”.

S-a reţinut că, aşa cum s-a arătat mai sus, A este creditor majoritar iar decizia de înlocuire a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă la data de 13.02.2009 şi nu a fost contestată potrivit art.19 alin.3 din Legea nr.85/2006 de nici unul din creditori.

In consecinţă, în temeiul art.11 lit.d şi art.19 alin.4 din Legea nr 85/2006, judecătorul sindic a admis prezenta cerere, a confirmat pe lichidatorul judiciar desemnat de creditorul majoritar, respectiv pe D, a dispus încetarea atribuţiilor lichidatorului judiciar B desemnat prin sentinta nr.686/6.10.2008 a Tribunalului Brăila.

In ceea ce priveşte retribuţia lichidatorului judiciar B judecătorul sindic a observat că acesta nu a depus la dosar nici o cerere care să cuprindă cuantumul şi modalitatea de calcul astfel că nu va dispune în acest sens insa dreptul sau va putea fi exercitat pana la finalul procedurii.