Condiţii de exercitare. Termen de prescripţie.

Faliment. Acţiune în anulare a actelor frauduloase ale debitorului. Condiţii de exercitare. Termen de prescripţie.

Nu se poate considera că acţiunea în anulare ar fi fost soluţionată fără citarea tuturor părţilor care au semnat actul translativ atacat, ci cadrul procesual în care s-a judecat cererea a asigurat participarea atât a vânzătoarei, prin reprezentanţii săi (lichidator judiciar şi administrator statutar), cât şi a cumpărătoarei. Pe cale de consecinţă, a fost asigurată respectarea coparticipării procesuale obligatorii, în acord cu art.85 alin.5 şi alin.6 din Legea nr.85/2006.

Conform art.81 alin.1 din legea menţionată, „acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin.1 lit. b, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii”.

Pentru corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.81 alin.1 din Legea nr. 85/2006 trebuie avute în vedere prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în conformitate cu care „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”. Cu alte cuvinte, atât timp cât nu este născut dreptul material la acţiune, prescripţia nu începe să curgă.

Aşa fiind, norma specială prevăzută de articolul analizat cuprinde un criteriu subiectiv în funcţie de care începe calcularea termenului de prescripţie extinctivă de 1 an, respectiv data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art.20 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006, întrucât de la acea dată sunt cunoscute toate elementele care permit practicianului în insolvenţă se aprecieze cu privire la necesitatea promovării unei acţiuni în anularea actelor frauduloase.

În cazul în care acest raport nu a putut fi întocmit în termenul prevăzut de legiuitor şi stabilit de judecătorul sindic, acţiunea în anulare poate fi introdusă în interiorul unui termen de 16 luni, calculat de la un moment obiectiv, respectiv data deschiderii procedurii insolvenţei. Prin această modalitate de reglementare a prescripţiei extinctive se asigură respectarea regulii generale în sensul că termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii dreptului material la acţiune, împlinindu-se la data limită indicată prin raportare la un criteriu obiectiv, astfel încât incertitudinea situaţiei juridice privind actele pretins frauduloase să nu subziste un timp îndelungat.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1936 din 17.10.2013)

Prin raportul nr.5 depus la data de 05.10.2010, în dosarul nr.1210/116/2009 al Tribunalului Călăraşi – secţia civilă, reclamantul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.M. şi M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L., anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.3/28.12.2006 şi a facturii fiscale nr.7724560/04.01.2007, în temeiul căruia debitoarea a vândut pârâtei M.M. o magazie de cereale de 360 m.p. şi teren aferent, în suprafaţă de 195 m.p., o magazie de cereale de 1.200 m.p. şi teren aferent în suprafaţă de 425 m.p., o magazie de cereale de 524,20 m.p. şi teren aferent de 525,80 m.p. şi o clădire de 21 m.p. şi teren aferent în suprafaţă de 4.559,40 m.p., situate în comuna P., jud. Călăraşi.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că părţile nu au respectat cerinţa formei autentice şi nici nu au îndeplinit formalităţile necesare pentru a asigura opozabilitatea contractului faţă de terţi, dar şi că au creat un prejudiciu creditorilor prin micşorarea activului patrimonial, fapt de natură să cauzeze starea de insolvenţă. De asemenea, a mai precizat că pârâta M.M. este ruda administratorului societăţii debitoare, iar vânzarea s-a făcut pentru un preţ nesincer şi neserios. În continuare, lichidatorul a mai arătat că respectivul contract a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 307/2008 a Judecătoriei Călăraşi, dar în calea extraordinară de atac a recursului cererea de anulare a fost respinsă ca lipsită de interes.

În drept, sunt invocate prevederile art. 80 alin. 2 lit. c din Legea nr.85/2006.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, conform art.77 din Legea nr.85/2006.

În susţinerea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, notificările de deschidere a procedurii insolvenţei, procese-verbale de adjudecare a bunurilor imobile, contractul de vânzare-cumpărare nr.3/28.12.2006, factura fiscală nr.7724560/04.01.2007, sentinţa civilă nr.307/06.02.2008, pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr.4577/202/2007, decizia civilă nr.146A/27.05.2008, pronunţată de Tribunalul Călăraşi – secţia civilă în acelaşi dosar, decizia civilă nr.53/12.01.2009 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în acelaşi dosar, bilanţul prescurtat la data de 30.06.2006, contul de profit şi pierdere la data de 30.06.2006, bilanţul prescurtat la data de 31.12.2007, contul de profit şi pierdere la data de 31.12.2007, contractul de asociere nr.K0175/29.02.2008 şi anexele la acesta, declaraţii fiscale, fişa de cont

Prin întâmpinarea depusă la data de 08.12.2010, pârâtul M.I.C., în calitate de reprezentant legal al debitoarei S.C. G S S.R.L., a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.80 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2006, deoarece debitoarea nu este o societate pe acţiuni, cumpărătoarea nu este acţionar şi nu s-a probat că actul atacat a fost în dauna creditorilor.

Pârâtul a mai susţinut că nu a existat niciun moment intenţia de fraudare, deoarece în anii 2006 – 2007 situaţia financiară a societăţii era una stabilă, în timp ce titlurile executorii emise de DGFP Călăraşi datează din anii 2008 – 2009. Mai mult, la data de 01.01.2007, debitoarea avea un profit de 217.959 lei, iar la data de 31.12.2007 un profit de 332.483 lei.

S-a mai învederat că nu se poate reţine complicitatea la fraudă a pârâtei M.M., deoarece preţul stabilit în contract a fost unul sincer şi serios de 66.961,3 lei.

În privinţa lipsei formei autentice, pârâtul a arătat că pentru construcţii aceasta nu este necesară, iar pentru teren s-a constituit un drept de superficie. De asemenea, lipsa îndeplinirii formalităţilor de publicitate în cartea funciară nu afectează valabilitatea contractului, deoarece înscrierea în cartea funciară nu are efect constitutiv de drepturi.

În drept, sunt invocate prevederile art.115 şi urm. C.pr.civ.

Pârâtul nu a depus înscrisuri în apărare.

Legal citată, pârâta M.M. nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în faţa instanţei exprimându-şi poziţia procesuală în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa comercială nr. 281/04.10.2011, pronunţată în dosarul nr.1210/116/2009,Tribunalul Călăraşi – Secţia Civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii M.M. şi M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L., reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.80 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2006, indicate de reclamant ca temei de drept al acţiunii în anulare.

Prin decizia civilă nr.496/23.02.2012, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, a admis recursul declarat de către recurentul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L., împotriva sentinţei comerciale nr. 281/04.10.2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi – Secţia Civilă în dosarul nr.1210/116/2009, a casat sentinţa comercială recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanţe.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a subliniat că pretenţia dedusă judecăţii este necesar a fi examinată din perspectiva motivelor de fapt pe care se întemeiază, nu doar a motivării în drept, acesta din urmă nefiind  determinant în analiza fondului. De aceea, în măsura în care reclamantul dă o calificare greşită cererii sale sau nici nu o încadrează în vreun text de lege, judecătorul este chemat să o facă; iar dacă instanţa apreciază că temeiul de drept invocat nu este aplicabil raporturilor reale dintre părţi, trebuie să pună acest aspect în dezbatere şi, ulterior, să stabilească ea însăşi textul legal incident. Din expunerea motivelor de fapt, intenţia lichidatorului a fost aceea de a-şi încadra în drept cererea în dispoziţiile art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr.85/2006, astfel că se impune examinarea pe fond a apărărilor părţilor.

În urma rejudecării, dosarul a fost înregistrat la data de 04.04.2012 sub nr.1210/116/2009* pe rolul Tribunalului Călăraşi – secţia civilă.

Prin cererea precizatoare depusă la termenul din data de 26.06.2012, lichidatorul judiciar a precizat temeiul de drept, respectiv art.79 şi 80 din Legea 85/2006.

În motivare s-a arătat că trebuie reţinută şi analizată împrejurarea că vânzarea-cumpărarea s-a făcut între rude. E drept că legea nu interzice o astfel de vânzare însă neîncheierea unui act autentic, neachitarea preţului, neefectuarea unei evaluări imobiliare a bunurilor şi vânzarea lor la preţul de inventar, când la acea dată preţul imobilelor era în continuă creştere, faptul că cumpărătoarei M.M. – pensionară, de profesie croitoreasă, nu-i făceau folosinţă magazii de cereale, nasc bănuiala legitimă a unui interes de păstrare a bunurilor în familie, fie şi prin încălcarea legii. Existenţa fraudei poate fi constatată în special din modul de valorificare a terenului, care are o valoare separată de inventar, dar neconsiderată în tranzacţie, vânzându-se, de exemplu, o construcţie de 21 mp cu un teren aferent de 4559,9 mp la un preţ ridicol. Vânzarea la un preţ mai mic a bunurilor decât valoarea lor reală a condus la micşorarea patrimoniului societăţii, prejudiciul creditorilor fiind astfel creat.

Întrucât contractul nr.3/28.12.2005 nu constituie un act de transfer de proprietate autentic, plata nu era înregistrată şi falita figura ca proprietară a terenului vândut prin contract în cartea funciară, a condus în mod întemeiat la solicitarea anulării actului.

Prin întâmpinare, pârâtul M.I.C. a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că la data vânzării societatea avea profit.

Prin sentinţa civilă nr.17/22.01.2013, pronunţată în dosarul nr.1210/116/2009*, Tribunalul Călăraşi – secţia civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul CII V A lichidator al S.C. G S S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii M.M. şi M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L., şi a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr.03/28.12.2006 şi factura fiscală nr.7724560/04.01.2007.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a arătat că, potrivit art.79 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna dreptului creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Potrivit art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte: c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a leza în orice alt fel drepturile.

Raportul de expertiză contabilă nu este concludent cu privire la concluziile sale, deoarece abia după obiecţiuni constată că la un profit de 114.524 lei la finele anului 2006 avea datorii de 2.281.192 lei, pe termen scurt datoria fiind de 2.240.864 lei. Rezultă că pârâtul M.I.C. a anticipat intrarea în incapacitate de plată (dovadă faptul că pe anul 2007 înregistra profit numai 24.132 lei).

Bilanţul prescurtat la data de 31.12.2007 atestă că datoria ce trebuia plătită în termen de 1 an se ridica la 2.014.824 lei, iar datoriile ce trebuiau plătite într-o perioadă mai mare de 1 an se ridicau la 27.419 lei.

Se observă din acte că începând cu 01.01.2007, pârâtul M.I.C. nu a mai achitat creanţele către DGFP Călăraşi, prima somaţie fiind cu nr.1/16.02.2007.

Din dosarul cuprinzând actele contabile pe luna ianuarie 2007, rezultă că pârâtul M.I.C. a scos din patrimoniul debitoarei toate magaziile de depozitare, terenurile, utilajele şi autoturismele pe care scriptic le-a înstrăinat bunicii sale, pârâta M.M.

Această situaţie rezultă din facturile nr.7724552/04.01.2007 prin care a înstrăinat bunicii 2 selectoare, 2 remorci, 2 pluguri şi 3 pompe cu motor pe care le-a facturat la suma de 12.804,4 lei, factura nr.7724553/01.01.2007 prin care s-au facturat 1 strung, 1 maşină de găurit, 1 polizor, 1 dulap, 1 banc lucru şi cântar basculă de 2 to la suma de 798,49 lei, factura nr.7724554/04.01.2007 prin care a vândut 2 tractoare şi un disc pe care le-a apreciat la suma de 3570 lei, factura nr.7724555/04.01.2007 prin care a înstrăinat 1 tractor şi 2 utilaje cu suma de 6461,7 lei, factura nr.7724558/04.01.2007 - autoturism Dacia Solenza – valoare 2109,75 lei, factura nr.7724559/04.01.2007 - autoutilitara Volkswagen (fabricaţie 2002) - la valoarea de 1309 lei, factura nr.7724557/04.01.2007 – Dacia Solenza – valoare 2109,75 lei şi factura nr.7724560/04.01.2007 pentru 3 magazii, o clădire birouri şi terenuri de peste 5700 mp pentru suma de 66.961,30 lei.

Toate aceste bunuri şi terenuri au fost înstrăinate de pârât în numele debitoarei către bunica sa şi a întocmit chitanţe de încasare a sumelor de bani, din care rezultă că s-ar fi încasat numerar, dar din actele contabile nu rezultă că aceste sume de bani au fost încasate în realitate.

Nici pârâta M.M., care din afirmaţiile pârâtului rezultă că este pensionară după o activitate în funcţia de croitoreasă, nu a dovedit că ar fi deţinut sume de bani cu care să poată cumpăra aceste active de la debitoare.

Mai mult, nu face dovada trebuinţei unor astfel de bunuri (pârâta neavând o societate de profil), ceea ce creează convingerea că în cauză sunt incidente prevederile art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, transferurile patrimoniale fiind fictive şi întocmite cu intenţia directă a tuturor părţilor în vederea fraudării creditorilor.

Instanţa mai constată că atât contractul de vânzare-cumpărare nr.3/08.12.2006, cât şi factura fiscală nr.7724560/04.01.2007, sunt lovite de nulitate absolută, deoarece contravin prevederilor Legii nr.247/2005 – Titlul X, art.2, alin.1, care prevede că terenurile nu pot fi înstrăinate decât prin acte autentice, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs recurenta pârâtă M.M., la data de 04.03.2013, înregistrat la data de 20.03.2013 sub nr.1210/116/2009* pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, iar în subsidiar modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, ca prescrisă, ca lipsită de interes sau ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că se impune admiterea excepţiei lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, conform art.47 C.pr.civ., deoarece în cauza de faţă există un litisconsorţiu necesar (obligatoriu), din moment ce în acţiunile având ca obiect anularea unui act ori contract instanţa trebuie să constate nevalabilitatea actului juridic faţă de toate părţile, iar pronunţarea unei hotărâri uniforme reprezintă necesitate obiectivă în materia constatării nulităţii ori a anulării actelor juridice. Prin urmare, reclamantul avea obligaţia să cheme în judecată în calitate de pârâţi pe toate părţile semnatare ale actelor pentru care s-a cerut anularea, respectiv atât pe recurentă, în calitate de cumpărătoare, cât şi pe S.C. G S S.R.L, în calitate de vânzătoare, aceasta din urmă prin reprezentant, în cazul de faţă prin lichidator, deoarece drepturile şi obligaţiile părţilor derivând din actele supuse anulării sunt indivizibile şi coparticiparea procesuală este obligatorie.

Calitatea procesuală pasivă obligatorie în speţă a pârâtei S.C. G S S.R.L. rezultă în mod indubitabil şi din prevederile art. 85 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care „au calitate procesuală pasivă în acţiunile în anulare prevăzute la art. 79 şi 80 debitorul şi, după caz, cocontractantul său. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special”.

Recurenta a mai invocat excepţia prescripţiei dreptului lichidatorului de a solicita anularea actelor pretins frauduloase, în baza prevederilor art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/2006. Acţiunea în anulare prevăzută de art. 80 din Legea nr.85/2006 este o acţiune specifica procedurii insolvenţei. Termenul pentru exercitarea acţiunii in anularea actelor avute in vedere de aceste dispoziţii legale este de 1 an si începe sa curgă de la data expirării termenului stabilit pentru depunerea raportului privind cauzele şi împrejurările care au determinat starea de insolvenţa (maxim 60 de zile de la desemnarea administratorului). Acţiunea in anulare nu va putea fi introdusa insa mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii, indiferent când a expirat termenul pentru întocmirea raportului de către administrator. În acest sens, art.81 alin.1 din Legea nr.85/2006 dispune: „acţiunea in anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna creditorilor, precum si pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se refera articolele 79 si 80, poate fi introdusa de administratorul judiciar/lichidator in termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de articolul 20 alineat 1 litera b, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii”.

Aşa fiind, rezultă că natura juridică a termenului de 1 an prevăzut de articolul 81 alin. 1 este specifica termenului de prescripţie extinctiva, fiind vorba despre un interval de timp stabilit pentru exercitarea unei acţiuni în justiţie, care presupune un drept material la acţiune. Or, sancţiunea neexercitării în termen a dreptului material la acţiune nu poate fi decât prescripţia extinctivă.

în speţa de faţă, s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei S.C. G S S.R.L. la data de 12.08.2009. Prin sentinţa de deschidere a procedurii insolventei, s-a stabilit termenul pentru depunerea raportului prevăzut de articolul 20 alineat 1 litera b din Legea nr. 85/2006 la 11.09.2009. Acţiunea reclamantului prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3/28.12.2006 şi a facturii fiscale nr.7724560/04.01.2007 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 05.10.2010, după expirarea termenului de prescripţie de 1 an arătat mai sus, raportat la data de 11.09.2009, data naşterii dreptului material la acţiune.

Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii. Astfel, instanţa de fond nu s-a conformat îndrumărilor date de instanţa de control judiciar prin decizia de casare nr.496/23.02.2012 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, deoarece nu se cunoaşte cum a concluzionat instanţa că în speţă ar fi incidente dispoziţiile art. 80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, fără nicio argumentare pertinentă şi fără nici măcar o minimă motivare, mai ales în condiţiile în care, prin cererea precizatoare din data de 26.06.2012, lichidatorul judiciar şi-a precizat temeiul de drept la modul general, indicând art. 79 şi art. 80 din lege.

Motivele reţinute în sentinţa recurată nu dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 79 şi art. 80 de admitere a acţiunii, întrucât nu rezultă de nicăieri din cuprinsul hotărârii care erau creditorii urmăritori fraudaţi, existenţi la momentul încheierii actelor a căror anulare se solicită, dacă la acel moment societatea debitoare avea debite urmărite de creditori, care alte interese ale eventualilor creditori urmăritori au fost lezate, astfel cum rezultă cât se poate de clar din conţinutul textului de lege al art. 80 alin. 1 lit. c.

Recurenta a mai susţinut că actele anulate nu reprezintă constituiri ori transferuri de drepturi patrimoniale către terţi, deoarece contractul de vânzare-cumpărare nr. 3/28.12.2006, completat de factura fiscală nr.7724560/04.01.2007, nu consfinţesc o vânzare-cumpărare imobiliară, în condiţiile în care obiectul vânzării este reprezentat de terenuri, însă, deşi nulă ca vânzare-cumpărare, pentru lipsa formei autentice, convenţia încheiată între recurentă şi S.C. G S S.R.L., valorează, în virtutea principiului conversiunii actelor juridice, antecontract de vânzare-cumpărare, generator de obligaţii de a face. Această adevărată natură juridica a actelor respective nu a fost avută în vedere de instanţa de fond, care s-a limitat a constata doar că „atât contractul de vânzare-cumpărare nr. 3/08.12.2006, cât şi factura fiscala nr.7724560/04.01.2007 sunt lovite de nulitate absoluta, deoarece contravin prevederilor Legii nr.247/2005 - Tilul X, art.2, al. l, care prevede că terenurile nu pot fi înstrăinate decât prin acte autentice, sub sancţiunea nulităţii absolute”.

De altfel, în practica judiciară s-a considerat că promisiunea de vânzare-cumpărare a unui bun (antecontractul) nu este un act juridic care intră în sfera de incidenţă a art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006. Urmare a modificărilor suferite de actul normativ, acest fapt rezultă şi mai pregnant din dispoziţiile art. 931, care prevăd obligaţia pentru administratorul judiciar ori lichidator de a executa antecontractul, la cererea promitentului cumpărător, în condiţiile arătate de textul de lege.

Recurenta a subliniat că va solicita executarea antecontractului de către lichidatorul debitoarei, după finalizarea acestui proces, inclusiv pe cale judiciară, dacă va fi cazul, având în vedere că, odată cu încheierea antecontractului, a intrat şi în posesia bunurilor imobile ce au format obiectul acestuia.

S-a mai învederat că cererea în nulitate apare ca lipsită de interes, motivat de faptul că, potrivit art. 80 alin.1 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor. Rezultă că scopul acţiunii îl reprezintă restituirea bunurilor ori a valorii prestaţiilor.  Prin urmare, acţiunea prin care se solicită anularea unor transferuri ori constituiri de drepturi, fără a se solicita şi restituirea bunurilor ori a contravalorii acestora de către terţul dobânditor, este una lipsită de interes, lipsind cu desăvârşire folosul practic. Cu alte cuvinte, nu poată fi concepută o acţiune având ca obiect doar anularea actului, fără recuperarea bunului sau a contravalorii sale, deoarece s-ar încălca astfel şi dreptul terţului de a fi înscris la masa credală, conform art. 83 alin. 2 din lege.

În drept, sunt invocate dispoziţiile art. 299-316 C.pr.civ.vechi, art.483-502 C.pr.civ. nou.

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei, potrivit art.11 alin.1, coroborat cu art.6 lit. c din Legea nr.146/1997, şi cu timbru judiciar de 0,15 lei, conform art.3 alin.1 din OG nr.32/1995.

Recurenta nu a depus înscrisuri noi în susţinerea cererii de recurs.

Prin întâmpinarea depusă la data de 22.05.2013, intimatul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că excepţia coparticipării pasive obligatorii este neîntemeiată, întrucât nu exista nicio reglementare legala care să dea posibilitatea celui care formulează o acţiune in instanţa să se poată da singur in judecată, cumulând dubla calitate, atât de reclamant, cât si de pârât. În cazul unei societăţi aflate in insolvenţă, administratorul sau lichidatorul judiciar numit are obligaţia prevăzuta in Legea nr.85/2006 de a introduce acţiuni in instanţa pentru anularea actelor frauduloase întocmite de foştii administratori, precum si pentru recuperarea creanţelor, în fiecare situaţie acesta putând avea numai calitate procesual activă de reclamant.

În cazul denunţării unui contract (modificare ,reziliere,anulare etc.), legea prevede că acest lucru poate fi făcut fie de una din părţile contractante, fie de o terţa persoană cu un interes dovedit, împrejurare in care cel ce solicită capătă calitatea procesuală activă de reclamant.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului lichidatorului judiciar de a solicita anularea contractului, intimatul a susţinut că termenul maxim prevăzut de lege pentru introducerea unei astfel de acţiuni este de 18 luni, prezenta solicitare fiind făcuta după 13 luni, încadrându-se în termenul legal. Motivul pentru care nu s-a respectat termenul de un an este arătat in raportul lichidatorului, si anume că vechiul administrator a refuzat predarea gestiunii, deci a actelor societăţii, date privind contractul nr.3/28.12.2006 fiind furnizate de AFP Călăraşi si nu constatate din actele societăţii, aşa cum era firesc.

S-a mai învederat că este neîntemeiată şi excepţia lipsei de interes, deoarece propunerea de anulare a contractului s-a făcut in cadrul procedurii de faliment prin raportul lichidatorului judiciar, acesta nu putea solicita judecătorului sindic sa dispună si obligarea predării bunurilor. Se înţelege că toate propunerile şi acţiunile lichidatorului judiciar sunt făcute cu scopul recuperării patrimoniului falitei şi in interesul îndestulării creditorilor, iar nu de dragul judecaţii, fără sa urmărească o anumita finalitate. Obţinerea unei hotărâri de anulare a contractului îi dă in orice moment posibilitatea solicitării predării bunurilor.

Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că nu era necesară nominalizarea creditorilor fraudaţi, întrucât toţi creditorii înscrişi pe tablou, indiferent de cuantumul creanţei deţinute, sunt afectaţi de diminuarea patrimoniului falitei prin încheierea de acte frauduloase. De asemenea, conţinutul contractului de vânzare – cumpărare nr.3/28.12.2006 nu lasă loc de interpretare privind natura lui, nu este un contract de superficie si nici un antecontract. Promisiunile de vânzare a bunurilor falitei, făcute anterior insolvenţei, nu mai sunt respectate după această dată decât cu avizul creditorilor, aceştia neputând fi obligaţi să respecte un antecontract încheiat de vechea conducere si nefavorabil lor şi nici societatea nu poate fi obligată printr-o acţiune să facă altfel.

În drept, sunt invocate prevederile art.308 alin.2 C.pr.civ.vechi, art.490 alin.2 C.pr.civ.nou.

Intimatul nu a depus înscrisuri noi în apărare.

Legal citat, intimatul M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L. nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a-şi exprima poziţia procesuală şi a solicita probe în apărare.

În şedinţa publică din data de 30.05.2013, Curtea a încuviinţat recurentei proba cu înscrisuri noi, apreciindu-le utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei, conform art.305, coroborat cu art.167 C.pr.civ., şi a luat act că intimaţii nu au solicitat probe în apărare.

În cadrul probei cu înscrisuri, la solicitarea instanţei, au fost ataşate la dosar, în copii conforme cu originalul, raportul de activitate nr.3/06.11.2009, întocmit de administratorul judiciar, cu privire la cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, şi sentinţa comercială nr.352F/12.08.2009, pronunţată în dosarul nr.1210/116/2009 al Tribunalului Călăraşi – secţia civilă, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei S.C. G S S.R.L.

Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului şi de motivele invocate de recurenta pârâtă M.M., Curtea a apreciat ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr.17/22.01.2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi – Secţia Civilă, în dosarul nr.1210/116/2009*, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă ce formează obiectul prezentului recurs judecătorul sindic a admis acţiunea formulată de reclamantul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii M.M. şi M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L., şi a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr.03/28.12.2006 şi factura fiscală nr.7724560/04.01.2007, reţinând îndeplinite dispoziţiile art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.

Curtea a apreciat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ţinând seama de întregul material probator, efectuând o corectă coroborare şi apreciere a probelor, precum şi o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente. De asemenea, motivarea soluţiei în fapt şi în drept a fost realizată în mod corespunzător, oferindu-se răspuns tuturor apărărilor părţilor, astfel încât instanţa de recurs îşi însuşeşte argumentele expuse în considerentele hotărârii atacate, urmând a completa motivarea soluţiei de admitere a acţiunii în nulitate, prin raportare la motivele de recurs invocate de către recurenta pârâtă.

Primul motiv de recurs vizează cadrul procesual sub aspectul părţilor în care s-a soluţionat acţiunea în nulitate, formulată conform art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006. În acest sens, sunt relevante dispoziţiile art.85 alin.6 din lege, în conformitate cu care „au calitate procesuală pasivă în acţiunile în anulare prevăzute la art. 79 şi 80 debitorul şi, după caz, cocontractantul său. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special”.

În cauza de faţă, cererea în nulitate are ca obiect un contract de vânzare – cumpărare încheiat între vânzătoarea S.C. G S S.R.L. prin reprezentant legal M.I.C. şi cumpărătoarea M.M. Acţiunea a fost introdusă de reclamantul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L., în baza art.85 alin.5 din actul normativ menţionat.

Prin urmare, la judecata în fond au fost părţi ambele părţi contractuale, atât cumpărătoarea M.M., în calitate de pârâtă, cât şi vânzătoarea S.C. G S S.R.L., în calitate de reclamantă, prin reprezentantul său actual lichidatorul CII VA. Or, debitoarea S.C. G S S.R.L. prin lichidatorul său nu putea fi citată în proces atât în calitate de reclamantă, cât şi în calitate de pârâtă, neputând cumula cele două calităţi incompatibile.

Mai mult decât atât, cu ocazia judecării fondului cererii, au fost respectate dispoziţiile art.85 alin.6 teza finală din Legea nr.85/2006, în sensul că debitoarea a fost citată în calitate de pârâtă prin administratorul statutar, în lipsa dovezilor privind desemnarea unui administrator special. În acest sens, trebuie spus că din înscrisurile dosarului rezultă cu claritate că citarea pârâtului M.I.C. nu s-a făcut în nume propriu, astfel cum susţine recurenta, ci exclusiv în calitatea sa de administrator al vânzătoarei S.C. G S S.R.L.

În acest condiţii, nu se poate considera că acţiunea în anulare ar fi fost soluţionată fără citarea tuturor părţilor care au semnat actul translativ atacat, ci cadrul procesual în care s-a judecat cererea a asigurat participarea atât a vânzătoarei, prin reprezentanţii săi (lichidator judiciar şi administrator statutar), cât şi a cumpărătoarei. Pe cale de consecinţă, a fost asigurată respectarea coparticipării procesuale obligatorii, în acord cu art.85 alin.5 şi alin.6 din Legea nr.85/2006.

Motivul de recurs privind împlinirea prescripţiei extinctive este, de asemenea, nefondat. Conform art.81 alin.1 din legea menţionată, „acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin.1 lit. b, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii”.

În cauza de faţă, procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. G S S.R.L. a fost deschisă prin sentinţa comercială nr.352F/12.08.2009, pronunţată în dosarul nr.1210/116/2009 al Tribunalului Călăraşi – secţia civilă. Prin această hotărâre, printre altele, s-a stabilit termen la data de 11.09.2009 pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului care va cuprinde menţiunile prevăzute la art.20 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, conform art.20 alin.1 lit.b din lege, a fost depus la dosar la data de 06.11.2009, menţionându-se că administratorul societăţii M.I.C. nu a dat curs notificărilor de a pune la dispoziţia practicianului în insolvenţă documentele şi informaţiile prevăzute de lege.

Prin raportul de activitate depus la data de 05.10.2010, lichidatorul judiciar al debitoarei a învederat că, în urma demersurilor efectuate, a primit de la AFPC Călăraşi copia contractului de vânzare-cumpărare nr.03/28.12.2006 şi a facturii fiscale nr.7724560/04.01.2007, prin care debitoarea S.C. G S S.R.L. a înstrăinat cumpărătoarei Marin Maria mai multe terenuri împreună cu construcţiile aferente, situate pe raza comunei P., jud. Călăraşi. Ca urmare, la aceeaşi dată, respectiv 05.10.2010, lichidatorul judiciar a formulat prezenta acţiune în anularea actelor considerate frauduloase, încheiate în prejudicierea creditorilor debitoarei, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Faţă de această situaţie de fapt, se constată că acţiunea în nulitate a fost introdusă după împlinirea termenului de un an calculat de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, dar în interiorul termenului de un an calculat de la data efectivei depuneri a acestui raport. De asemenea, cererea a fost înregistrată mai înainte de expirarea termenului de 16 luni, calculat de la data deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei.

Pentru corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.81 alin.1 din Legea nr.85/2006 trebuie avute în vedere prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în conformitate cu care „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”. Cu alte cuvinte, atât timp cât nu este născut dreptul material la acţiune, prescripţia nu începe să curgă.

Aşa fiind, norma specială prevăzută de articolul analizat cuprinde un criteriu subiectiv în funcţie de care începe calcularea termenului de prescripţie extinctivă de 1 an, respectiv data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art.20 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006, întrucât de la acea dată sunt cunoscute toate elementele care permit practicianului în insolvenţă se aprecieze cu privire la necesitatea promovării unei acţiuni în anularea actelor frauduloase.

În schimb, în cazul în care acest raport nu a putut fi întocmit în termenul prevăzut de legiuitor şi stabilit de judecătorul sindic, acţiunea în anulare poate fi introdusă în interiorul unui termen de 16 luni, calculat de la un moment obiectiv, respectiv data deschiderii procedurii insolvenţei. Prin această modalitate de reglementare a prescripţiei extinctive se asigură respectarea regulii generale în sensul că termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii dreptului material la acţiune, împlinindu-se la data limită indicată prin raportare la un criteriu obiectiv, astfel încât incertitudinea situaţiei juridice privind actele pretins frauduloase să nu subziste un timp îndelungat.

În consecinţă, condiţiile pentru introducerea acţiunii în nulitate, conform art.79 şi art.80 din lege, nu au putut fi cunoscute în lipsa întocmirii raportului menţionat, astfel încât, atât timp cât acest act nu a fost realizat, nici nu se poate considera că  s-a născut dreptul material la acţiune pentru anularea actelor frauduloase.

De aceea, pentru ca administratorul sau lichidatorul judiciar să beneficieze de termenul de 16 luni calculat de la data deschiderii procedurii este necesar ca nedepunerea raportului în termenul stabilit de judecătorul sindic să nu fie cauzată de culpa acestuia.

Or, în cauza de faţă, termenul de depunere a raportului a fost stabilit la data de 11.09.2009, însă acesta a fost depus la data de 06.11.2009, motivul întârzierii fiind acela că administratorul statutar al debitoarei nu a transmis documentele solicitate. Abia la data de 05.10.2010, lichidatorul debitoarei a cunoscut încheierea actelor frauduloase, astfel încât de la acel moment acesta a fost în măsură să acţioneze.

Aşadar, cererea în nulitate, introdusă la data de 05.10.2010, a fost formulată în interiorul unui termen de 1 an, calculat de la data depunerii raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, dar şi în interiorul unui termen de 16 luni calculat de la data deschiderii procedurii insolvenţei, nefiindu-i imputabilă lichidatorului judiciar necunoaşterea actelor frauduloase mai înainte de data de 05.10.2010.

Faţă de cele arătate, Curtea consideră că acţiunea în anulare formulată, conform art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, a respectat termenul special de prescripţie prevăzut de art.81 alin.1 din acelaşi act normativ, prin aceea că reclamantul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L. a ieşit din pasivitate imediat ce a cunoscut obiectul şi cauza acţiunii în nulitate, cu respectarea termenului limită de 16 luni, calculat de la data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva debitoarei.

Al treilea motiv de recurs referitor la lipsa interesului de a acţiona este neîntemeiat, fiind fără relevanţă sub acest aspect împrejurarea că reclamantul nu a solicitat şi restituirea bunurilor înstrăinate. Astfel, ca o consecinţă a anulării actului fraudulos, părţile sunt repuse în situaţia anterioară, iar terţul dobânditor are obligaţia restituirii, conform art.83 alin.1 din Legea nr.85/2006. Numai în cazul neexecutării benevole a acestei obligaţii, lichidatorul judiciar va putea întreprinde demersurile legale şi necesare pentru readucerea respectivelor bunuri în patrimoniul debitoarei, în scopul valorificării acestora şi satisfacerii creanţelor creditorilor.

Cu alte cuvinte, promovarea unei acţiuni în nulitate nu este obligatoriu să fie însoţită şi de un capăt de cerere accesoriu privind repunerea în situaţia anterioară, acesta putând fi formulat şi ulterior, pe cale separată, în eventualitatea în care părţile nu se conformează şi nu îşi restituie prestaţiile reciproce efectuate în baza actului anulat.

Pretinsa încălcare a art.83 alin.2 din lege în sensul că terţul dobânditor pierde dreptul de a se înscrise la masa credală nu poate fi reţinută, deoarece acest drept este recunoscut numai cu condiţia ca terţul să fi acceptat transferul proprietăţii cu bună-credinţă şi fără intenţia de a-i prejudicia pe creditori, ceea ce nu este cazul în speţă.

Nici motivul de recurs privind nerespectarea îndrumărilor deciziei de casare nu poate fi reţinut ca temeinic, atât timp cât instanţa de rejudecare a respectat exigenţele art.315 alin.1 C.pr.civ., soluţionând în fond acţiunea în nulitate prin prisma dispoziţiilor art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.

Motivul de recurs privind nemotivarea corespunzătoare a sentinţei atacate nu poate fi primit, atât timp cât judecătorul fondului a arătat în clar situaţia de fapt reţinută pe baza probatoriului administrat şi a înlăturat motivat apărările pârâţilor, reţinând împrejurările care justifică îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art.80 alin.1 lit.c din lege. Prin urmare, exigenţele art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. au fost respectate.

În acest sens, instanţa de recurs precizează că textul legal nu impune nominalizarea în considerentele hotărârii a creditorilor fraudaţi, subînţelegându-se că aceştia sunt cei ale căror creanţe au fost admise la masa credală. De asemenea, art.80 alin.1 lit.c nu impune ca, la data încheierii actului fraudulos, creditorii să fi întreprins demersuri pentru urmărirea silită a debitorului lor, atât timp cât sunt anulabile actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii. Ceea ce este relevant este intenţia frauduloasă comună în scopul sustragerii bunurilor de la urmărirea care se efectuează sau care se va efectua de către creditorii înstrăinătorului.

Nici apărările bazate pe principiul conversiunii actelor juridice civile nu conduc la soluţia netemeiniciei cererii de chemare în judecată, atât timp cât sancţiunea nulităţii absolute a actelor frauduloase este corespunzătoare situaţiei de fapt şi de drept aplicabile în speţă. Faptul că respectivul contract de vânzare – cumpărare ar putea valora antecontract nu prezintă nicio relevanţă pentru justeţea soluţiei pronunţate de judecătorul sindic, atât timp cât convenţia părţilor ca act translativ de proprietate s-a dovedit frauduloasă şi, prin urmare, nulă.

Instanţa de recurs subliniază că judecătorul sindic a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, reţinând intenţia frauduloasă comună a vânzătoarei şi a cumpărătoarei la perfectarea vânzării – cumpărării intervenite cu mai puţin de 3 ani înainte de data deschiderii procedurii. În privinţa debitoarei vânzătoare, sunt relevante dispoziţiile art.85 alin.3 din lege, în conformitate cu care „dacă sunt îndeplinite condiţiile art.79 şi 80, se instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor. Prezumţia poate fi răsturnată de către debitor”.

Or, în cauza de faţă, debitoarea S.C. G S S.R.L. prin administratorul statutar M.I.C. nu a fost în măsură să răstoarne această prezumţie, conform considerentelor arătate în hotărârea recurată, în condiţiile în care documentele contabile ale societăţii relevă faptul că la momentul decembrie 2006 – ianuarie 2007 aceasta înregistra datorii într-un cuantum cu mult mai mare decât profitul realizat, iar preţul pretins plătit nu a fost înscris în evidenţele contabile, nedovedindu-se astfel efectiva încasare a acestuia.

De asemenea, prima instanţă a reţinut în mod corect complicitatea la fraudă a cumpărătoarei M.M., bunica administratorului debitoarei, care a achiziţionat bunuri imobile destinate producţiei agricole, fără a avea pregătire de specialitate, fără a administra dovezi în sensul desfăşurării unei astfel de activităţi şi fără a justifica deţinerea veniturilor necesare achitării contravalorii respectivelor bunuri.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.312 C.pr.civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta M.M., împotriva sentinţei civile nr.17/22.01.2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi – Secţia Civilă, în dosarul nr.1210/116/2009*, în contradictoriu cu intimaţii CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L. şi M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L.

Totodată, în temeiul art.274 C.pr.civ., ţinând seama de soluţia de respingere a recursului de faţă şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurentei, Tribunalul a obligat pe aceasta la plata către intimatul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocaţial, conform chitanţei nr.9/27.05.2013.

Domenii speta

Spete similare