Art. i alin. 1 din oug nr.92/2020. Momentul de început și calculul termenului de trei luni prevăzut de dispozițiile art. i alin. 1 din oug 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajatorilor în contextul situației epidemiolog

Decizie 2900 din 18.11.2021


În condițiile în care textul art. I alin. (1) din OUG nr. 92/2020 stabilește beneficiul decontării unei părți din salariu salariaților unei categorii determinate de angajatori, beneficiu ce se acordă pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de 1 iunie 2020, cele trei luni nu pot fi decât lunile iunie, iulie și august 2020, luni consecutive ce se încadrează în intervalul stabilit de legiuitor, fiind lipsit de relevanță, prin raportare la semnificația termenului perioadă, că legiuitorul nu face referire expresă la luni consecutive.

Prin sentința nr.596 din data de 08.09.2021, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1350/95/2021 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.M. SA Tg-Jiu, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

S-a anulat Decizia nr.x/04.01.2021 emisă de pârâta A.J.O.F.M Gorj.

A fost obligată pârâta la acordarea părții din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare, pentru salariații reclamantei astfel cum a fost solicitat prin cererea angajatorului nr.19204 din data de 23.12.2020.

Împotriva sentinței nr.596 din data de 08.09.2021, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1350/95/2021 a formulat recurs pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ.

În motivarea recursului, pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ  a arătat că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu.

Astfel, arată recurenta, stabilirea, plata și respingerea acordării sumelor solicitate de către reclamantă se face de către agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv OUG nr. 92 din 28 mai 2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea corona virusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Citând dispozițiile art. I alin. (1) din OUG 92/2020, recurenta arată că prin cererea transmisă la A.J.O.F.M. Gorj înregistrată sub nr. 19204/23.12.2020, reclamanta a solicitat plata sumelor prevăzute de art. I alin. (1) din OUG 92/2020, aferente lunii 11.2020, în cuantum total de 38550 lei, pentru un număr de 43 de persoane.

În urma analizării cererii, A.J.O.F.M. Gorj a emis Decizia nr.88/04.01.2021 prin care reclamantei i-a fost respinsă acordarea acestei măsuri de sprijin pentru luna noiembrie 2020 întrucât perioada de acordare a acesteia a fost iunie-august 2020. Motivul pentru care s-a respins contestația formulată și implicit sumele solicitate prin cererea din data de 23.12.2020 este, așa cum am precizat și în decizia atacată, aste reprezentat de incidenta prevederilor art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2020, care precizează faptul că, ”începând cu data de 1 iunie 2020, angajatorii ai căror angajați au beneficiat de prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 ... ... .. precum si angajatorii ai căror angajați au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, . , și nu au beneficiat de prevederile art. XI din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, în perioada stării de urgență sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 612020, cu modificările ulterioare. ”

Fată de prevederile legale de mai sus, soluția instanței de fond este în dezacord cu aceste dispoziții, iar decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat se acorda începând cu 1 iunie doar pentru lunile iunie, iulie si august 2020, nu și pentru luna noiembrie 2020 solicitată de către reclamanta.

Perioada de aplicare a prevederilor art. I alin.(l) este expres si limitativ prevăzută chiar în cuprinsul acestui articol, si anume ”începând cu 1 iunie 2020(...) beneficiază pentru o perioadă de trei luni”. Este stabilit cât se poate de clar și concis termenul pentru care se poate solicita măsura de stimulare prevăzută de acest text de lege.

Se poate observa, arată recurenta, că este delimitată strict perioada de acordare, ”începând cu 1 iunie 2020” cât și intervalul de timp pentru care se acordă ”pentru o perioadă de 3 luni”.

Mai mult decât atât, instanța de fond nu a ținut cont nici de precizările Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 5760/LC/04.09.2020 care menționează în mod clar faptul că, din interpretarea dispozițiilor art. I alin. (1) din OUG 92/2020 coroborate cu dispozițiile art. 2552 din Legea 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de aplicare este data de 0l .06.2020, iar cele trei luni sunt consecutive începând cu această data.

Față de toate aspectele mai sus menționate, solicită admiterea recursului, schimbarea sentinței civile nr. 596 pronunțată în ședința publică din data 08.09.2021 în dosarul nr. 18/95/2021, de către Tribunalul Gorj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, iar pe fond respingerea contestației formulată de către reclamantă și menținerea deciziei contestate, aceasta fiind legală și emisă în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2020.

În drept, şi-a întemeiat prezenta întâmpinare pe dispozițiile Codului de Procedură Civilă, Legea 554/2004, OUG nr. 92/2020 și Ordinul 457/2020.

La data de 01.11.2021 intimata reclamantă SC M.M. SA TG-JIU a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menținerea sentinței de fond, ca fiind temeinică şi legală.

În cuprinsul întâmpinării, reclamanta a arătat că Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca  vrea sa inducă în eroare instanța de control judiciar susținând  faptul ca instanța de fond  nu a luat in considerare precizările Ministerului Muncii si protecției sociale 5769/LC/04.09.2020, precizări prin care in realitate ministerul adaugă la lege.

Daca se ia in considerare ierarhia actelor normative, concluzia este ca nici Ministerul Muncii, nici Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca nu poate emite documente care sa modifice conținutul unei Ordonanțe de Urgenta emisa de Guvernul României ( adaugă la lege).

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a constat că recursul este fondat, instanța de fond făcând o eronată interpretare a dispozițiilor de drept material incidente.

Astfel, Curtea a reținut că potrivit art. I alin. (1) din OUG 92/2020, " începând cu data de 1 iunie 2020, angajatorii ai căror angajați au beneficiat de prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea corona virusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, precum si angajatorii ai căror angajați au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 5312003 - Codul muncii. Republicată, cu modificările si completările ulterioare, si nu au beneficiat de prevederile art. XI din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 5912020, cu completările ulterioare, în perioada stării de urgență sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru somai, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare” .

În speță, plecând de la aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut că reclamanta,  care a beneficiat de decontarea unei părți din salariul angajaților, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, numai pentru două luni, are dreptul de a beneficia de această decontare și pentru cea de-a treia lună, respectiv luna noiembrie 2020, fiind irelevant faptul că cele trei luni de acordare a decontării nu sunt consecutive atât timp cât aceasta întrunește condițiile prevăzute de alin. 2 al art. II din OUG 92/2020, iar beneficiul este stabilit pentru o perioadă de trei luni.

Curtea a constatat  că interpretarea dată de instanță textului de lege analizat este eronată, fiind rezultatul unei analize incomplete a normei juridice și a termenilor utilizați de legiuitor în redactarea acestuia.

Astfel, Curtea a reținut că potrivit dicționarului explicativ al limbii române perioada reprezintă „intervalul de timp în cursul căruia se desfășoară un fenomen sau se petrece un eveniment”. Așa cum rezultă din definiția acestuia, este neîndoielnic că termenul perioadă desemnează un interval continuu, fie că este vorba de ore, zile, luni sau ani, unități de măsură care, pentru a se încadra în termenul analizat, nu pot fi decât consecutive, iar nu fracționate și întrerupte în timp.

Or, în condițiile în care textul art. I alin. (1) din OUG 92/2020 stabilește beneficiul decontării unei părți din salariu salariaților unei categorii determinate de angajatori, beneficiu ce se acordă pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de 1 iunie 2020, este mai mult decât evident că cele trei luni nu pot fi decât lunile iunie, iulie și august 2020, luni consecutive ce se încadrează în intervalul stabilit de legiuitor, fiind lipsit de relevanță, prin raportare la semnificația termenului perioadă, că legiuitorul nu face referire expresă la luni consecutive, ori faptul că reclamanta ar îndeplini celelalte condiții prevăzute de lege pentru o lună ce se situează în afara intervalului stabilit de legiuitor, respectiv pentru luna noiembrie 2020.

În acest condiții, reținând că măsurile de protecție socială stabilite de OUG 92/2020,  în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea corona virusului SARS-CoV-2, pentru angajatorii ai căror angajați au beneficiat de prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 30/2020 sau ai căror angajați au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 5312003 - Codul muncii si nu au beneficiat de prevederile art. XI din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 3012020, nu pot fi extinse în afara intervalului iunie-august 2020, cum eronat a reținut instanța de fond, Curtea a constatat că decizia pârâtei, prin care a fost respinsă solicitarea de acordare a decontării unei părți din salariul angajaților reclamantei pentru luna noiembrie 2020, tocmai în considerarea acestui raționament, este emisă cu respectarea dispozițiilor legale, cererea acesteia de anulare actului administrativ contestat nefiind întemeiată.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. 2, 498 alin. 1 Cod procedură civilă, constatând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat sentința recurată și, rejudecând cauza, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.