Art 250/2 Cod procedura penala- Verificarea masurilor asiguratorii

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată întrucât măsurile asiguratorii sunt acele măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile care aparţin acuzatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, afectând, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, întrucât proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

 Exigențele privind necesitatea şi proporţionalitatea măsurii asigurătorii trebuie avute în vedere şi în momentul verificării subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii.  Trebuie să fie menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale comunităţii şi, imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

În cazul infracţiunilor grave, necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii într-o fază incipientă a cercetărilor, chiar înainte de evaluarea prejudiciului sau a produsului faptei, este justificată de împiedicarea inculpatului să înstrăineze bunurile sau beneficiul infracţiunii, însă, ulterior, pe măsură ce ancheta avansează, măsurile asigurătorii pot fi restrânse sau chiar ridicate, în funcţie de prejudiciul rezultat din mijloacele de probă administrate, de soluţiile dispuse de organele judiciare, ţinând cont de principiile necesităţii şi proporţionalităţii. Astfel, se verifică măsura asigurătorie şi sub aspectul corelaţiei dintre valoarea bunurilor indisponibilizate şi valoarea prejudiciului stabilită în urma administrării mijloacelor de probă, dar şi în funcţie de proprietarul bunurilor, de tipul de creanţe pentru a căror îndestulare a fost instituită.

Pe rol se află soluţionarea cauzei penale având ca obiect contestaţia formulată de contestatoarea …… (fostă ……) ………. împotriva încheierii nr. 241 pronunţate la data de 25.11.2021 de Tribunalul Olt în dosarul nr. ……..

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a lipsit contestatoarea ……. (fostă …….) …….., fiind reprezentată de apărător ales, avocat …….., cu împuternicire avocaţială existentă la dosar, lipsă fiind  şi partea civilă Statul Român- ANAF prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ……... 

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

 Avocat ales ….., pentru contestatoarea inculpată …….. (fostă ….) ……., având cuvântul, solicită admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii pronunţate de Tribunalul Olt şi, rejudecând, să nu se mai menţină măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa din februarie 2017, emisă de procurorul din cadrul DNA – ST …..

În acest moment, dosarul se află în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, unde s-a efectuat o expertiză şi un supliment la raportul de expertiză, constatându-se că prejudiciul a fost achitat în integralitate. Asupra bunurilor inculpatei s-a impus măsura sechestrului tocmai pentru a se putea acoperi prejudiciul.

Având în vedere faptul că din toate actele depuse la dosarul cauzei a reieşit în mod clar că prejudiciul a fost acoperit în totalitate, consideră că proporţionalitatea între instituirea măsurii asiguratorii şi scopul urmărit de aceasta nu mai subzistă.

Pentru aceste motive, solicită admiterea contestaţiei şi să nu se mai menţină măsura instituită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestaţiei ca nefondată, apreciind că încheierea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică. Având în vedere că în cauză se discută despre un cuantum ridicat al prejudiciului, iar din actele dosarului nu rezultă cu certitudine că acesta ar fi fost achitat integral, consideră că nu sunt întrunite ipotezele în care s-ar fi putut dispune ridicarea măsurii asiguratorii instituită asupra bunurilor inculpatei.

În speţă consideră că este întrunită exigenţa de proporţionalitate a acestei măsuri cu scopul urmărit şi nu rezultă din actele dosarului faptul că inculpata ar fi achitat voluntar prejudiciul cauzat. Solicită şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

C U R T E A,

 Deliberând asupra cauzei penale deduse judecății, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 241 din data de 25 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. …….., in baza art. 2502 Cpp s-a menținut, printre altele, si  măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin:

- Ordonanţa din 28.02.2017 (filele 85 – 88 vol. 22 UP) emisă de procurorul din cadrul DNA – ST … în dosar ……., prin care a fost instituit sechestrul asigurător până la concurenţa sumei de 4.619.802 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea 241/2005 asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatei ……..

- teren curţi construcţii în suprafaţă de 610 mp situat în mun. ………, str…….. nr…, jud. ……. pe care sunt edificate o casă de locuit cu suprafaţa construită desfăşurată de 333 mp şi valoare impozabilă de 765900 lei şi trei anexe în suprafaţă de 13 mp, 40 mp, respectiv 20 mp, având valoare impozabilă totală în sumă de 12.592,5 lei;

- apartamentul nr. 3 situat în mun. …….., Aleea ……. nr…, bloc …., sc….., în suprafaţă de 51,79 mp cu o valoare impozabilă de 150.087,42 lei

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul întocmit în dosarul …… al Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA Serviciul Teritorial …. s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor  inculpaţi, printre care si inculpata  ……… sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- evaziune fiscală în formă continuată - 42 de acte materiale, în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p, constând în aceea că în calitate de manager financiar al S.C. ……….., având ca atribuții principale organizarea, îndrumarea, conducerea și controlul activității financiar contabile a societății conform dispozițiilor legale, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a participat în calitate de autor, în perioada 01.01.2009 – 30.06.2012, la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 4.887.131 lei prin evidențierea în 42 deconturi lunare de TVA (formular tip 300) depuse la organul fiscal competent, la rubrica TVA deductibil, de sume mai mari decât cele susținute de documentele de evidență primară (facturi de achiziție de bunuri și  servicii de pe teritoriul național și implicit plăți) înregistrate în evidența contabilă corespondente unor achiziții fictive  care de asemenea sunt evidențiate în actele contabile ale persoanei juridice, prin majorarea artificială, scriptică a acestui TVA deductibil,  diminuându-se deliberat și premeditat TVA  de plată rezultat din activitatea reală a societății comerciale, cu consecința micșorării sumelor datorate la bugetul de stat, contribuția concretă a inculpatei și responsabilitatea reținută în sarcina acestuia cu privire la producerea pagubei fiind detaliate la pt.I.III.A,B,C,D3 din rechizitoriu.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond, în ceea ce o privește pe inculpata …….., a reținut că, prin ordonanţa din 28.02.2017 emisă de procurorul din cadrul DNA – S.T. …. în dosar …….., a fost instituit sechestrul asigurător până la concurenţa sumei de 4.619.802 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea 241/2005 asupra bunurilor aparţinând inculpatei.

Totodată, s-a menţionat că măsura a fost luată „având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor menţionate, în vederea garantării posibilităţii recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiunile de evaziune fiscală, în temeiul art. 249 alin. 1, 2 şi 5, art. 251, art. 11 din Legea 241/2005, art. 10 alin. 3 şi 4 din OUG 43/2002” (fila 88 vol. 22 dosar UP).

Prin raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, cu privire la suma de 4.887.131 lei reţinută de expert în cadrul obiectivului C, s-a arătat că aceasta reprezintă TVA deductibilă declarată în deconturile de TVA fără documente justificative, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în perioada ianuarie 2009 – iunie 2012, în care manager economic al SC …….. a fost inculpata ……..

În cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză s-a arătat că „nu se poate preciza dacă prin plata sumei de 3.662.000 lei s-a recuperat din prejudiciul creat bugetului de stat având în vedere răspunsul AJFP …. dat la cererea DNA – Serviciul Teritorial ….., pe de o parte şi şi ordinea de stingere a debitelor care este în funcţie de vechimea lor, în ordine cronologică, pe de altă parte.

În cursul cercetării judecătoreşti, respectiv prin încheierea din 29.07.2020 pronunţată în dosar ……, în condiţiile art. 180 alin. 1 Cpp s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiza întocmit în cursul urmăririi penale cu scopul de a se stabili dacă a mai rămas debit de achitat către partea civilă, dacă mai sunt de plată accesorii, respectiv dobânzi şi penalizări şi în caz afirmativ în ce cuantum, în două variante, una care să nu se refere la bonurile fiscale inventariate de DRAF …….. şi o altă variantă care să ia în considerare şi sumele ce fac obiectul acestora.

A fost întocmit suplimentul la raportul de expertiză de către expertul desemnat ……….. şi expertul parte ……..

La data de 24.02.2021, reprezentantul Ministerului Public a solicitat înlăturarea concluziilor formulate de expertul parte……….. desemnat de inculpata SC ………., întrucât expertul parte a avut calitatea de expert desemnat de organul judiciar şi a întocmit un raport de expertiză fiscal în dosarul …….. înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi apoi reunit la dosarul ……. DNA – Serviciul Teritorial ……..

Prin încheierea pronunţată în dosar ……… al Tribunalului Olt la data de 24.02.2021, s-a constat intervenit incidentul procedural constând în nelegalitatea desemnării expertului parte ……...

La termenul de judecată din 21.04.2021 s-a dispus refacerea suplimentului la raportul de expertiză ordonat cu obiectivele avute în vedere la data de 29.07.2020, iar la data de 28.04.2021, la cererea inculpatei SC …….. - prin apărător ales, a fost expert parte ……….

La data de 22.06.2021 a fost depus la dosar suplimentul de expertiză refăcut de experţii ……… şi ……..

Prin concluziile acestui supliment, în ambele variante concluziile expertului şi ale expertului parte au fost diferite, în esenţă, expertul desemnat de organul judiciar susţinând că au fost achitate suma de 46.452 lei TVA de plată conform PV DRAF ……, restul de 9.790.548 lei reprezintă TVA decont lunar, iar expertul parte în sensul că suma de 9.837.000 lei achitată de SC …….. în contul distinct de TVA trebuia să stingă obligaţii reprezentând TVA cu termen după data de 13.10.2014 şi nu mai este de plată debit datorat, accesoriile de plată fiind de 562 lei dobânzi de întârziere şi 375 lei penalităţi de întârziere.

Referitor la valoarea TVA pentru bonurile fiscale s-a arătat că aceasta este de 90612,79 lei şi prin scăderea din cuantumul prejudiciului stabilit de 8783.367 lei ar rezulta un debit de 8.692.754 lei, iar la data redactării suplimentului de expertiză debitul datorat era de zero lei şi accesoriile fiind tot de zero lei deoarece nu a existat debit.

Concluzia s-a bazat pe ideea că, faţă de data deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv data de 14.10.2014, pentru SC ………., partea civilă ANAF deţine calitatea de creditor curent, ce are creanţe certe lichide şi exigibile născute în timpul procedurii de insolvenţă, începând cu data de 25 octombrie 2014.

La acest raport de expertiză au fost formulate obiecţiuni de Ministerul Public prin procurorul din cadrul DNA – Serviciul Teritorial ….. şi partea civilă; aceste obiecţiuni au fost admise în parte conform încheierii din 17.11.2021, dispunându-se o a treia variantă a suplimentului de expertiză care să aibă la bază ideea susţinută de partea civilă şi procuror, în sensul că obligaţiile fiscale ce compun creanţa ce se subsumează prejudiciului în sumă 8.783.367 lei reprezintă o creanţă anterioară deschiderii procedurii insolvenţei întrucât momentul naşterii acesteia este momentul naşterii raportului juridic de drept fiscal din cadrul cărora provin, respectiv data îndeplinirii de societatea comercială debitoare a activităţilor care le-a generat.

Din cuprinsul considerentelor enunţate în precedent a rezultat că prejudiciul imputat inculpaţilor este unul consistent şi nefiind stabilit până la acest moment procesual cu certitudine dacă prejudiciul a fost achitat în tot sau în parte, dacă mai sunt accesorii de plată şi în caz afirmativ în ce cuantum.

Totodată, instanţa de fond a constatat că scopul instituirii măsurilor asigurătorii a fost acela de a se indisponibiliza sumele de bani în vederea recuperării pagubei, executării cheltuielile judiciare, cele ce pot face obiectul confiscării extinse potrivit art. 249 alin. 1 Cpp, precum şi dispoziţiile speciale prevăzute în cazul infracţiunilor de corupţie, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpata ………, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, fără a dezvolta în scris motivele, acestea fiind susținute oral, prin apărător ales, în cadrul dezbaterilor la instanța de control judiciar, fiind redate în practicaua prezentei decizii. In esența a solicita ridicarea măsurii asiguratorii..

Verificând încheierea contestată prin prisma motivelor invocate, dar și a dispozițiilor art. 250/2C.p.p. rap la art 250/1 Cpp, Curtea constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 2502 C.p.p., in tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

Prevederile art. 2501 C.p.p la care se face trimitere reglementează calea de atac a contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asiguratorii de către judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel.

Inculpata a fost trimisă in judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala prevăzută de art 9 alin 1 lit c, alin. 3 din legea 241/2005, cu aplicarea art 35 Cp și art. 5 C.p.

Conform dispozițiilor art. 11 din legea 241/2005 in cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Prin ordonanța nr. ………. din 18.02.2017 a D.N.A. – Serviciul Teritoeial …….. s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatei până la concurența sumei de 4.619.802 lei.

In drept, măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, a executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

 Potrivit art. 249 alin.(3) - (5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse, acestea se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, măsurile asigurătorii se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părții civile, prin ordonanță motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părţii civile sau din oficiu, prin încheiere motivată.

Prin decizia nr. 19/2017 pronunțata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 953 din 4 decembrie 2017,  s-a stabilit:  atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înființează măsura asiguratorie.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului şi exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura prin durata şi scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată întrucât măsurile asiguratorii sunt acele măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile care aparţin acuzatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, afectând, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, întrucât proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

 Exigențele privind necesitatea şi proporţionalitatea măsurii asigurătorii trebuie avute în vedere şi în momentul verificării subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii.  Trebuie să fie menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale comunităţii şi, imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate decurge din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăților fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată: măsura trebuie să fie proporțională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

 În cadrul unei anchete penale, masurile asiguratorii vizează în principal garantarea executării unor eventuale creanţe ce vor fi recunoscute în favoarea unor terţi lezaţi prin acţiunea ce face obiectul judecăţii ori pentru a se garanta executarea unei eventuale sancţiuni constând în confiscarea unor bunuri. Totuşi, atât stabilirea unor drepturi de creanţă ale unor terţi, cât şi confiscarea sunt măsuri ce urmează a fi luate în cadrul unor proceduri separate, ulterioare, astfel încât procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 din Convenţie. 

Restabilirea relațiilor sociale ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni presupune atât sancționarea celor vinovați, ca mijloc de constrângere, reeducare a celor ce au săvârşit astfel de fapte, și prevenire, dar şi repararea pagubelor produse.

În cazul infracţiunilor grave, necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii într-o fază incipientă a cercetărilor, chiar înainte de evaluarea prejudiciului sau a produsului faptei, este justificată de împiedicarea inculpatului să înstrăineze bunurile sau beneficiul infracţiunii, însă, ulterior, pe măsură ce ancheta avansează, măsurile asigurătorii pot fi restrânse sau chiar ridicate, în funcţie de prejudiciul rezultat din mijloacele de probă administrate, de soluţiile dispuse de organele judiciare, ţinând cont de principiile necesităţii şi proporţionalităţii. Astfel, se verifică măsura asigurătorie şi sub aspectul corelaţiei dintre valoarea bunurilor indisponibilizate şi valoarea prejudiciului stabilită în urma administrării mijloacelor de probă, dar şi în funcţie de proprietarul bunurilor, de tipul de creanţe pentru a căror îndestulare a fost instituită.

Masurile asiguratorii dispuse in prima faza a procesului penal in raport de bunurile mobile si imobile, prezente si viitoare ale inculpatei corespund unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (în vederea repararii  presupusului prejudiciu adus  bugetului consolidat al statului), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Se au in vedere următoarele elemente: obiectul  textului de lege care incriminează fapta de evaziune fiscala, particularitățile infracțiunii de evaziune fiscala, importanta relațiilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestei categorii de infracțiuni, pericolul social crescut al faptelor incriminate.

Prejudiciul solicitat de partea civilă Statul Roman este in cuantum de 8.783.367 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere; acest prejudiciu a fost reținut și prin rechizitoriu și a fost contestat de către inculpați; în rechizitoriu s-a reținut o plată parțială, urmând a se recupera prejudiciul în valoare de 6.035.092 lei.

Măsurile asiguratorii au rolul de a asigura posibilitatea acoperirii parțiale sau totale a pagubelor provocate, daca se va angaja răspunderea penala a inculpatei in mod definitiv pentru infracțiunea de evaziune fiscala. Cauza penala a avut o desfășurare continua, activa, nu au existat momente de pasivitate inexplicabila.

Susținerea privind recuperarea anticipată a prejudiciului până în acest moment, reflectată în raportul de expertiză efectuat în cauză, este nefondată, întrucât, prin concluziile unui raport de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătorești în primă instanță s-au reflectat poziții de specialitate diametral opuse între expertul desemnat de organul judiciar și cel ales de parte, divergența de opinii mergând până la nivelul la care expertul parte a considerat achitată suma de 9.837.000 lei, iar expertul desemnat de organul judiciar a considerat achitată o sumă mult mai redusă, de 46.452 lei.

Admițându-se obiecțiunile formulate de acuzare și partea civilă, a fost dispus un supliment la raportul de expertiză la data de 17.11.2021.

Rezultă astfel că nu există date certe care să legitimeze susținerea contestatoarei conform căreia există probe clare ale achitării prejudiciului reținut în această cauză penală; dimpotrivă, se înregistrează o continuitate în activitatea procesuală de administrare a probelor, pentru a stabili în mod obiectiv și juridic existența și cuantumul sumelor achitate cu titlu de prejudiciu.

Caracterul obligatoriu al măsurilor asiguratorii in cazul infracțiunii de evaziune fiscala conform art.11 din legea 241/2005 raportat la dispozițiile art.249 Cpp răspunde si testului de legalitate al acestor masuri procesuale. Masurile asiguratorii sunt necesare  pentru a contribui la o eventuala  reparare a prejudiciului produs prin infractiunea dedusa judecatii. Proporționalitatea masurii cu scopul reparator urmărit are rolul de a împiedica sustragerea, ascunderea sau înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul lor, având în vedere în prezenta cauză însemnătatea presupusului prejudiciu, pluralitatea inculpaților, complexitatea raporturilor factuale reținute în rechizitoriu cu titlu de modalitate de săvârșire a infracțiunilor, complexitatea mijloacelor de probă administrate, stadiul procesual al cauzei.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 litera b C.p.p. rap la art. 2502 C.p.p. cu aplicarea art 2501 C.p.p. se va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata …….

În temeiul art. 275 alin 2 C.p.p. va fi obligată contestatoarea-inculpată, aflată în culpă procesuală, la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 litera b Cpp rap la art. 250/2 Cpp cu aplicarea art 250/1Cpp respinge contestația formulata de contestatoarea inculpată …….. (fiica lui …. și ……., născută la data de ……., domiciliată în …….., str. …… nr……., jud. ……, CNP …….) împotriva Încheierii nr. 241/25.11.2021, pronunțată de Tribunalul Olt, ca nefondată.

În temeiul art. 275 alin 2 Cpp obligă contestatoarea la plata sumei de 300 lei  cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la data de 07.01.2022.

Domenii speta

Spete similare