Salarizare personal bugetar. Egalizarea salariului la nivelul maxim stabilit pentru funcţii similare. Criteriile în funcţie de care se stabileşte similitudinea de funcţie.

Decizie 1232 din 18.05.2022


Premisa aplicării dspoziţiilor art. 39 din Legea nr. 153/2017, care permit egalizarea salariului la nivelul maxim şi pe perioada aplicării tranzitorii a dispoziţiilor noii legi–cadru de salarizare, o constituie existenţa unui salariat care, deşi ocupă o funcţie similară şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu reclamantele,  are un salariu mai mare decât acestea.

Din definiţia dată de legiuitor noţiunii de funcţie similară, conform art. 7 lit. g din Legea nr. 153/2017, rezultă că unul din criteriile avute în vedere la stabilirea existenţei sau nu a similitudinii  de funcţie este şi cel referitor la gradaţie, care se acordă în raport de tranşele de vechime în muncă, conform art. 10 din Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, solicitarea privind reconstrucţia salariului prin stabilirea unui anumit nivel al salariului de bază corespunzător gradaţiei 0, şi care să fie ulterior majorat conform art. 10 din Legea nr. 153/2017, excede acestor dispoziţiil legale, care impun egalizarea la nivelul maxim identificat  urmare a aplicării tuturor criteriilor – funcţie, condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, condiţii de muncă - şi nu egalizarea în raport de un salariu ipotetic, corespunzător unei gradaţii diferite de cea în raport de care a fost stabilit salariul reclamantelor.

Prin sentinţa civilă nr. 4581 din data de 14 Decembrie 2021, pronunţată de către Tribunalul ____ Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr. _____/__/_____, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ____, pentru membrele de sindicat____în contradictoriu cu pârâtul _____

Pentru a  pronunţa această sentinţă, prima instanţa a reţinut că membrul de sindicat este angajat în cadrul pârâtului , în funcţia de actor mânuitor păpuși grad IA, gradația 5, conform contractului de muncă nr. ____și deciziei nr.¬____, iar membrul de sindicat reclamant _____este angajat în cadrul pârâtului în funcţia de actor mânuitor păpuși grad IA, gradația 5, conform contractului de muncă nr ____și deciziei nr.____.

Începând cu 01.07.2017, salarizarea membrilor de sindicat este reglementată de Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, lege intrată în vigoare la data de 1 iulie 2017, însă prevederile acesteia se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017, conform art.38 alin.1 din lege.

Prin Anexa III Cap.I, pct 2. Lit b din Legea nr.153/2017 se reglementează salarizarea pentru familia ocupaţională de funcții bugetare „Cultură, Unități de Cultură".

Potrivit art. 36 alin 1 din acelaşi act normativ "La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38."

Alin. 2 art.38 din Legea 153/2017 prevede că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iulie 2017 până la 31.12.2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiile, compensaţiile precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar.

Conform alin.3 al art.38  lit. a) din Legea 153/2015 începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice s-au  majorat cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna iunie 2017.

De asemenea, potrivit art I alin 1 din OUG 226/2020 "Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi 4 ind 1 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

În cazul de faţă, angajatorul a aplicat dispoziţiile legale de mai sus la cuantumul salariului pe care l-au avut membrii de sindicat în luna iunie 2017, astfel cum rezultă din deciziile nr._____, respectiv nr.____.

Membrii de sindicat arată faptul că în cadrul instituţiei publice pârâte există mai multe persoane încadrate pe funcția de actor mânuitor păpuși grad IA, dar care au gradații de vechime mai mici decât cea deţinută de reclamante, pentru care au fost aprobate salarii brute, implicit de bază, mai mari decât  cele acordate reclamantelor, ceea ce încalcă prevederile legale.

Invocă dispozițiile art. 39 din Legea-cadru și art. 6 alin. (1) lit. b), c) și f) care reglementează principiile sistemului de salarizare.

Potrivit art. 39 alin 1 din Legea nr 153/2017 "Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată".

Potrivit art. 39 alin 4 din Legea nr 153/2017 modificat prin OUG 91/2017 în vigoare din 08.12.2017 "În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate."

Din deciziile de reîncadrare depuse la dosar rezultă că membrii de sindicat fac parte din categoria personalului reîncadrat potrivit art 36 alin 1 din Legea nr 153/2017, personal faţă de care ÎCCJ a concluzionat prin decizia nr 8/2021 că "personalul numit/încadrat la care se referă art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează şi personalul numit/încadrat anterior datei de 1 iulie 2017, reîncadrat în baza art. 36 din aceeaşi lege, aflat în activitate la data de 30 iunie 2017, care nu îşi pierde calitatea de personal numit/încadrat ca urmare a operaţiunii de reîncadrare."

Aşa cum s-a reţinut şi prin decizia ÎCCJ menţionată anterior, noţiunea de funcţie similară, prevăzută de alineatul 1 al art. 39, este cea definită de art. 7 lit. g) din aceeaşi lege, după cum urmează: funcţia similară reprezintă o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiași instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă.

Instanţa a constatat că membrii de sindicat nu se raportează la funcţii similare, respectiv cu același gradație din cadrul angajatorului- pârât, ci la o funcție cu gradația 0 (care de altfel nici nu se găsește in plată, astfel cum rezultă din inscrisul de la fila 10), membrii de sindicat având gradația 5, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile art 39 alin 1 din Legea cadru.

În aceste condiții, este nefondată susținerea reclamantului in sensul că instituţia publică pârâtă trebuia să pornească de la salariul de bază stabilit pentru funcţia similară, respectiv 7481 lei.

Este adevărat că potrivit art. 6 din Legea cadru, sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază: principiul ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală și principiul nediscriminării.

Însă prin deciziile nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Eventualele dezechilibre apărute în aplicarea legii se pot corecta doar prin acte normative de forța legii, iar nu prin intervenția instanței.

Pentru aceste motive, instanța a respins cererea de chemare în judecată

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul ____pentru membrii de sindicat_______, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în temeiul prevederilor art. 466 și urm. Cod Proc. Civ., în teza principală, anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în teza subsidiară, reținerea cauzei spre rejudecare și, rejudecând, admiterea contestației.

În motivare a arătat că instanța de fond a respins acțiunea, interpretând în mod greșit prevederile legale aplicabile, dar și fără să se pronunțe asupra tuturor  temeiurilor de drept invocate în acțiune, așa cum a fost precizată.

Astfel, instanța de fond nu a analizat speța sub aspectul criticilor formulate prin precizarea la acțiune înregistrată la Tribunalul Dolj cu nr. 14203 din 27.09.2021.

Instanța de fond s-a pronunțat exclusiv pe motivele invocate prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost introdusă, reținând că în speță nu ar fi aplicabil art. 39 alin. 4 din Legea-cadru, deoarece funcția similară a persoanei cu care a fost solicitată egalizarea are altă gradație decât reclamantele, astfel că nu ar reprezenta o funcție similară în accepțiunea art. 7 lit. g) din lege, dar fără să cerceteze cauza sub aspectul temeiurilor legale invocate prin precizarea formulată.

Astfel, reclamantele și-au întemeiat solicitarea privind egalizarea salariului cu un alt salariu maxim aflat în plată în cadrul instituției. Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a statuat că personalul din instituții și autorități publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

S-a arătat că în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 23/2016, invocând totodată prevederile Legii nr. 71/2015, care au prevăzut că personalul din instituții și autorități publice care beneficiază de un cuantum al salariului de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivel maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestor temeiuri de drept, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, fiind încălcate prev. art. 425 alin.(1) lit. b) și c), dat fiind că din considerentele hotărârii lipsesc motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, precum și faptul că din dispozitivul sentinței lipsesc soluția dată tuturor cererilor deduse judecății.

Având în vedere aceste considerente, apelantul a precizat că a solicitat instanței de apel, în teza principală, să anuleze hotărârea și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.

De asemenea, s-a învederat faptul că în situația în care instanța ar admite apelul și ar reține cauza spre rejudecare, s-a solicitat să se constate că instanța de fond s-a aflat în eroare cu privire la aplicabilitatea prevederilor legale incidente.

Astfel, reținerea instanței că în speță nu ar fi aplicabil art. 39 alin. 4 din Legea-cadru, deoarece funcția similară a persoanei cu care s-a solicitat egalizarea are altă gradație decât apelantele-reclamante, astfel că nu ar reprezenta o funcție similară în accepțiunea art. 7 lit. g) din lege, nu poate fi menținută de instanță, fiind în contradicție cu principiile Legii-cadru, respectiv ale art. 6 lit. b), c) și f) din Legea-cadru nr. 153/2017, care instituie principiul nediscriminării salariatilor din sistemul bugetar în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție, principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; principiul ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate.

Ori, în situația în care interpretarea instanței de fond ar fi corectă, s-a susţinut că s-ar afla în contradicție totală cu principiile enunțate, deoarece nu ar exista nici o egalitate a salariului de bază pentru aceeași funcție, nici o ierarhizare nici pe verticală și nici pe orizontală, aflându-se astfel în situația expresă a discriminării.

Astfel, din înscrisurile aflate în dosar rezultă că pentru funcția de actor mânuitor grad IA, pe care sunt încadrate și apelantele-reclamante, la gradația 0 au fost stabilite două valori, respectiv valoarea de 7481 lei pentru_____, și de 6305 lei pentru apelantele - reclamante (calcul realizat prin scăderea gradațiilor de vechime în conformitate cu art. 10 alin. (4) din Legea-cadru, din salariul acordat apelantelor la gradația 5 de 7851 lei.).

În acelaşi sens, s-a arătat că dacă s-ar menține concluziile instanței de fond ar însemna că apelantele-reclamante ar fi discriminate și nu ar exista nici o egalitate de tratament sau ierarhizare pe funcții, din moment ce salariata încadrată pe funcție similară (_____), la gradația 2, beneficiază de un salariu brut de 8444 lei, iar apelantele-reclamante, la gradația 2 ar beneficia de salariul brut de 7116 lei.

În situația descrisă, s-a susţinut că pentru funcția de actor mânuitor grad IA gradația 2 sunt aprobate două salarii diferite, cel deținut de ____ și cel deținut de apelantele-reclamante.

Din aceste considerente, tocmai menținerea situației din prezent, care presupune salarii diferite pe aceeași funcție, reprezintă o încălcare atât a art. 39 alin. (4), cât și a principiilor enunțate în Legea-cadru nr. 153/2017, din moment ce un alt salariat încadrat pe aceeași funcție și la o gradație inferioară celei deținute de apelantele-reclamante - gradația 2, beneficiază de 8444 lei, iar apelantele-reclamante, la gradația 5, beneficiază de 7851 lei.

S-a învederat instanței de apel că instituția publică pârâtă a stabilit astfel salariile apelantelor-reclamantelor în mod abuziv și vădit partinic, încălcând flagrant prev. art. 6 alin. (1) lit. b), c) și f) care reglementează principiile sistemului de salarizare.

S-a arătat că salariile de bază pentru funcțiile de execuție trebuie să respecte ierarhia funcțiilor, atât pe verticală, între funcții, corespunzător categoriei funcțiilor, nivelului studiilor și importanței acestora, cât și pe nivel orizontal, între funcțiile similare, pe gradații de vechime, cu respectarea principiului nediscriminării în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de art. 16 din Constituție.

Astfel, în speță nu este vorba de o solicitare a apelantelor-reclamante privind anularea sau refuzul aplicării unor acte normative, care ar fi discriminatorii, ci se referă la recunoașterea dreptului acestora de a beneficia de salariul maxim în plată acordat unei alte persoane care ocupă aceeași funcție, în sens contrar aflându-ne în situația unei discriminări a apelantelor-reclamante, care constă în aceea că au fost tratate în mod diferit față de toate celelalte persoane aflate în situații comparabile, colegi din cadrul instituției, care dețin aceeași funcție și aceleași condiții de studii, fără nicio justificare obiectivă și rațională.

Intimatul ____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat în prezenta cauză.

Curtea a respins apelul ca nefondat, faţă de următoarele considerente.

Referitor la criticile privind neanalizarea de către prima instanţă a tuturor temeiurilor de drept invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată, s-a reţinut că prin cererea introductivă reclamantele au solicitat instanţei să oblige pârâtul la stabilirea salariului de bază pentru funcţia de actor mânuitor păpuşi, gradaţia 0, la valoarea de 7481 lei/lunar, iar subsecvent să stabilească salariul lunar al acestora la cuantumul de 9315 lei, începând cu data pronunţării, cu plata corespunzătoare a diferenţelor de drepturi începând cu luna martie 2018, temeiul juridic invocat în susţinerea cererii fiind reprezentat de dispoziţiile art. 6 lit. b, c şi f , art. 36 şi art. 39 din Legea nr. 153/2017.

Ulterior, la primul termen de judecată din data de 06.07.2021, fiind interpelate în legătură cu obiectul cererii, reclamantele, prin reprezentant, au arătat că solicită egalizarea salariului cu un alt salariu maxim aflat în plată, astfel că li s-a pus în vedere să indice care este salariul maxim aflat în plată pentru funcţiile deţinute la care solicită să se facă raportarea.

Urmare a acestei măsuri, reclamantele au depus la dosar precizările înregistrate sub nr. 14203/27.09.2021, prin care au arătat că solicită egalizarea salariului cu un alt salariu maxim aflat în plată în cadrul instituţiei, sens în care au făcut referire la salariul aferent funcţiei de actor mânuitor grad I A deţinut de____, care are gradaţia 2 şi un salariu de 8444 lei, astfel că salariul corespunzător gradaţiei 0 ar trebui să fie 7481 lei, iar prin aplicarea tranşelor de vechime prevăzute de art. 10 din Legea nr. 153/2017 corespunzătoare gradaţiei 5 de care beneficiază reclamantele, salariul acestora trebuia să fie în cuantum de 9315 lei.

În continuare, s-a arătat că solicitarea este întemeiată şi pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevederile Legii nr. 71/2015, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa CEDO din Cauza Driha contra României şi Cauza Marcks contra Belgiei şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

La termenul din data de 26.10.2021 instanţa a pus din nou în vedere reclamantelor să precizeze dacă apreciază că salariul lor a fost corect stabilit raportat la dispoziţiile Legii nr. 153/2017 şi dacă au contestat deciziile emise în baza acestei legi, astfel că prin precizările depuse la fata de 07.12.2021 reclamantele au arătat că începând cu luna martie 2018 salariul reclamantelor nu a fost corect stabilit raportat la funcţia similară deţinută de____, că în anul 2018 nu au fost emise decizii privind salarizarea, reiterând totodată susţinerile referitoare la invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

În raport de precizările aduse cererii de chemare în judecată, se constată aşadar că solicitarea reclamantelor viza, în esenţă, egalizarea salariului la nivelul maxim, prin stabilirea unui anumit cuantum al salariu  de bază corespunzător gradului I A, gradaţia 0, urmând ca, după aplicarea la acesta a majorărilor aferente gradaţiei 5, să se stabilească salariul reclamantelor la cuantumul solicitat, de 9315 lei.

În condiţiile în care momentul de referinţă avut în vedere de reclamante era reprezentat de luna martie 2018 (potrivit precizărilor depuse la dosar la data de 07.12.2021), solicitarea acestora nu putea fi analizată decât în contextul legislativ generat de intrarea în vigoare, la data de 01.07.2017, a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care au fost abrogate dispoziţiile cap. I, cuprinzând art. 1 - 13, şi art. 32, 321 şi 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, nu s-ar putea reproşa primei instanţe că nu a analizat temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii prin prisma cadrului legislativ aplicabil  în perioada anterioară, anume, începând cu data de 09.04.2015, respectiv OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificată prin  Legea nr. 71/2015, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23/2016 şi respectiv de Curtea Consituţională prin Decizia nr. 794/2016.

Pe de altă parte, se reţine că într-adevăr,  odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, dar şi ulterior, conform dispoziţiilor OUG nr. 20/2016 şi ale OUG nr. 43/2016 și OUG nr.57/2015, astfel cum au fost interpretate prin Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu nr. 23/2016, nr. 54/2017 şi nr. 49/2018 şi  respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, s-a creat posibilitatea legală ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la acest nivel maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, eliminându-se astfel diferențele salariale rezultate în urma aplicării Legii 284/2010.

Dispoziţii similare au fost prevăzute ulterior în  art. 39 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, aplicabile în situaţia în care există salariaţi în cadrul autorităţilor/instituţiilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, în aceste situaţii nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare urmând a se stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.

Prin aceste dispoziţii legale legiuitorul a stabilit că şi pe perioada aplicării tranzitorii a dispoziţiilor noii legi–cadru de salarizare persoanele aflate în situaţii profesionale identice trebuie să beneficieze de aceleaşi venituri salariale, câtă vreme şi în această etapă drepturile salariale se calculează tot prin raportare la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, astfel că subzistă în continuare argumentele referitoare la necesitatea respectării principiilor egalităţii şi nediscriminării, aspect constatat şi în considerentele Deciziei nr. 8/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În concluzie,  dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 153/2017 avute în vedere de prima instanţă permit în continuare egalizarea salariului la nivelul maxim stabilit pentru funcţii similare, tocmai în considerarea dezlegărilor date de Curtea Constitiţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub imperiul legislaţiei anterioare, astfel că nu s-ar putea reţine că neanalizarea acestora - Legea nr. 71/2015, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia ÎCCJ nr. 23/2016 - ar putea fi asimilată cu nejudecarea fondului, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 480 alin. 3 teza II a NCPC, astfel cum se susţine prin cererea de apel.

Prin urmare, nu sunt întemeiate criticile referitoare la nerespectarea limitelor investirii instanţei sub aspectul temeiului juridic invocat în susţinerea cererii, motivarea în drept a sentinţei respectând cadrul legislativ aplicabil în perioada dedusă judecăţii, care permitea inclusiv valorificarea jurisprudenţei instanţei supreme şi respectiv a Curţii Constituţionale din perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, criticile apelantei referitoare la aceste aspecte nefiind aşadar întemeiate.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, rezultă din dispoziţiile legale anterior menţionate că premisa de fapt a aplicării acestora o constituia existenţa unui salariat care, deşi ocupă o funcţie similară şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu reclamantele, are un salariu mai mare decât aceasta, într-o asemenea ipoteză  instanţa fiind ţinută să analizeze îndreptăţirea la nivelul de salarizare astfel identificat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi raportat la modul concret de stabilire a salariului reclamantei comparativ cu cel maxim.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, noţiunea de funcţie similară este definită în mod expres la art. 7 lit. g din Legea nr. 153/2017, ca reprezentând o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă.

Prin urmare, unul din criteriile avute în vedere la stabilirea existenţei sau nu a similitudinii  de funcţie este şi cel referitor la gradaţie, care se acordă în raport de tranşele de vechime în muncă, conform art. 10 din Legea nr. 153/2017.

Din această perspectivă, salariatul la care reclamantele au înţeles să se raporteze în vederea identificării nivelului maxim solicitat nu ocupă o funcţie similară cu acestea, în sensul art. 7 lit. g din lege, având gradaţia 2, în timp ce reclamantele au gradaţia 5, nefiind dovedită în cauză aşadar existenţa unor inegalităţi în sensul avut în vedere de prevederile art. 39, susceptibile a fi remediate prin obligarea pârâtei la egalizarea salariului la nivel maxim.

De fapt, solicitarea reclamantelor ar presupune o reconstrucţie a salariului acestora, prin stabilirea unui anumit nivel al salariului de bază corespunzător gradaţiei 0, şi care să fie ulterior majorat conform art. 10 din Legea nr. 153/2017, operaţiune care excede dispoziţiilor legale anterior menţionate, care impun egalizarea la nivelul maxim identificat  urmare a aplicării tuturor criteriilor – funcţie, condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, condiţii de muncă, şi nu egalizarea în raport de un salariu ipotetic, corespunzător unei gradaţii diferite de cea în raport de care a fost stabilit salariul reclamantelor.

O asemenea soluţie nu ar putea fi reţinută nici în aplicarea principiilor nediscriminării, egalităţii şi ierarhizării, consacrate de prevederile art. 6 lit. b, c şi f din Legea – cadru, câtă vreme acelaşi act normativ consacră, la lit. a din acelaşi articol, principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege.

Ori, atât salariul reclamantelor, cât şi ar salariatului comparabil indicat de acestea, s-au stabilit în contextul aplicării tranzitorii a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, raportat la situaţia diferită în care se aflau, respectiv reclamantele erau angajate la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, astfel că salariul acestora a fost menţinut în plată, respectiv majorat, conform dispoziţiilor art. 38 din Legea – cadru, în timp ce salariatul comparabil s-a angajat ulterior intrării în vigoare a acestei legi şi, în lipsa identificării unei funcţii similare celei pe care a fost încadrat, i-a fost stabilit salariul conform prevederilor art. 39 alin. 2, anume prin înmulţirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care s-au aplicat prevederile art. 10.

Fiind vorba de categorii de salariaţi aflaţi în situaţii diferite, cărora li s-au aplicat dispoziţii legale diferite,  nu s-ar putea reţine nici încălcarea principiilor nediscriminării şi egalităţii în faţa legii, în acelaşi sens Curtea Constituţională reţinând în jurisprudenţa sa  constantă (Decizia nr. 870/2008, Decizia nr. 698/2014) că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări.

În raport de aceste considerente, constatând că nu subzistă nici unul din motivele de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 NCPC Curtea a respins apelul ca nefondat.